home
29-07-13

Frica

Una din cele mai mari glume ale zilelor noastre e meseria de fotbalist. As spune meseria de sportiv insa in majoritatea sporturilor inca se pastreaza o decenta din punct de vedere financiar. Aceasta decenta nu exista insa in fotbal, acolo unde chiar si cei care nu pot fi numiti fotbalisti, ci doar practicanti ai sportului, castiga sume destul de importante, cel putin la nivelul Romaniei.

Dati-mi voie sa va spun ca meseria de fotbalist nu exista, pentru ca fotbalul nu e o meserie. Fotbalul este un sport, un hobby, un joc. Cand te joci, nu muncesti. Asadar fotbalistii sunt platiti ca sa se joace. Sau nu?

In acest weekend Steaua trebuia sa intalneasca Astra in a doua etapa a Ligii 1. Meciul a fost insa amanat pe motiv ca cele doua echipe joaca in cupe europene. Pentru Steaua, acesta ar fi fost al cincilea meci al sezonului. Pentru Astra, al patrulea.

Motivul amanarii este unul amuzant: oboseala! Cum pot sa fie obositi niste fotbalisti profesionisti dupa nici macar o mana de jocuri?! Ce fel de fotbalisti sunt astia?! Ne uitam peste programele marilor echipe din vest si vedem ca au si cate 3 meciuri pe saptamana, un meci la 2-3 zile, meciuri grele, importante, nu "amicale" cu Dinamo Tbilisi sau AS Trencin.

Intentia mea nu este de a jigni aceste 2 echipe straine. Tebuie totusi sa recunoastem ca nu sunt niste colosi. Sunt niste echipe cel mult de nivelul alor noastre. Sunt niste echipe care, in mod normal, nu au cum sa puna probleme. Dar sperie!

Si am ajuns astfel la problema adevarata: FRICA! Este jenant si dezgustator sa vezi cum acesti baieti platiti regeste refuza sa joace fotbal. In lumea reala, cand refuzi sa iti faci meseria, esti dat afara. Dar am stabilit deja ca fotbalul nu e meserie, ci joaca. Si de asta e mult mai grav ce fac baietii astia.

Ei strica fotbalul! Pentru ei nu mai conteaza jocul, conteaza doar banul. Frica vine de la gandul eliminarii, de la gandul pierderii primelor de joc (care la Steaua cel putin oricum nu sunt platite). As vrea sa cred ca aceste 2 echipe romanesti au vrut pauza pentru a pregati mai bine meciurile, pentru a face performanta, insa si asta este doar o gluma proasta. Romanii nu vor performante. Si nici nu ar fi vreo performanta sa elimini pe Trencin si pe Dinamo Tbilisi, asa cum nu e performanta nici simpla calificare. Si, fie vorba intre noi, daca ti-e frica de Dinamo Tbilisi si Trencin si nu poti trece peste ei ca un tanc peste niste panselute, ce sanse poti avea in grupele Champions League sau Europa League?!

Refuzul lor de a juca in acest sfarsit de saptamana este o lipsa de respect la adresa fanilor, la adresa acelor oameni care ii urmaresc in fiecare saptamana, de la stadion sau din fotoliu. Scuza folosita, oboseala, este o jignire, o minciuna. La fel de obositi vor fi si peste 2 saptamani, cand vor fi nevoiti sa joace meciul amanat. Prin frica aratata, prin aceasta mentalitate dezgustatoare, ei demonstreaza ca nu merita sustinerea fanilor.

Un zugrav nu merge la serviciu bucuros ca are sansa sa stea 8-10-12 ore pe o scara ca sa zugraveasca niste pereti. Un programator nu sta de placere 8 ore pe scaun, aplecat peste o tastatura, cu ochii inrositi intr-un monitor. Iar doctorii, va asigur, nu amana interventii importante pe motiv de oboseala.

Platiti mai bine ca oricare dintre cei 3 de mai sus, fotbalistii nostri isi permit sa ne scuipe-n fata, sa-i scuipe-n fata pe cei care le dau bani. Fara noi, ei ar fi doar niste someri, niste nimeni in drum incapabili sa-si traiasca visul de a avea o viata buna fara sa faca nimic. Desi e doar un joc, fotbalul le provoaca frica. Cum ar fi lumea daca acelasi lucru s-ar intampla si-n cazul doctorilor, al programatorilor sau al zugravilor?!

Ca fan, dupa o saptamana grea de munca, astepti meciul echipei favorite ca sa te relaxezi. Prieteni, la ce meci va uitati voi astazi?!

Adrian

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE