home
16-06-13

3 ani de libertate sau sanse ratate

Vestea dublei condamnări, judecând după reacţiile-n antiteză, ne-a arătat încă o dată cât de dezbinaţi suntem şi că această condamnare a jegului nu e soluţia pentru a curăţa clubul, cel mult poate fi un imbold.

Când şeful suprem al unei peluze vine cu o reacţie lacrimogenă, desprinsă parcă din cartea lui Stephen Ambrose- Camarazi de război “Aveam o petrecere a suporterilor, dar am amânat-o tocmai din acest motiv. Suntem alături de Gigi Becali orice ar fi. Noi îl susţinem moral. Asta contează. Să fie tare şi să treacă peste tot acest calvar. Sperăm să luăm campionatul anul viitor pentru el. “ şi promovează petiţii pentru eliberarea acestui jeg îţi dai seama că nu ciobanul este marea problemă, şi că obstacolul e dat de cei care simt că se face o nedreptate.

Nuanţele sunt uşor de sesizat, pornind cu dispariţia producătorului de filme trend-setter pentru turmele înfierbântate dupa rumegatul stăpânului. Fără contribuţia producătorului, regizorul- şef suprem al peluzei- nu mai are certitudinea că scenariile prestabilite de finanţator se vor transforma într-o adevarată saga, capabilă de a sparge box office-urile. Evidentă e şi nuanţa “iminentei prăbuşiri a clubului”, acesta urmând să ajungă lângă “diavolii vişini”, o placă stricată pe care o folosesc pentru a deruta oiţele spălate pe creier, aceleaşi oiţe care nu pricep că acest club se autofinanţează de ani buni, lucru recunoscut până şi de marele lor idol şi bufon.

Pentru mulţi (cei care au contat în trecut) vestea nu le-a adus o mare satisfacţie pentru că ei nu se pot identifica cu un club unde atât căcărează cât şi şeful suprem al peluzei în cauză atrag şi năucesc oiţele doritoare de parfumul ameţitor al acestui brand, mai nou cu fragranţă de mall arena. S-au luptat de atâtea ori cu morile de vânt, încercând să deschidă minţile oamenilor. A fost în zadar.

Urmează o perioadă decisivă, cu o posibilă excludere europeană şi o îndatorire şi mai mare a clubului către jigodie (creditor, vedeţi cazul rapid-copos ). E rândul vostru, al celor care au stat mai mult în umbră chiar şi atunci când protestele erau în toi, de a vă implica şi de a nu spera mereu ca alţii să facă prima mişcare. De ce să aşteptaţi mereu de la alţii prima mutare şi impulsul care să vă determine implicarea?. Trebuie să fie 3 ani de presiuni constante, concentrate spre cel care a târât clubul în orice scandal imaginabil, 3 ani în care harta protestelor să reînvie şi să o întregească pe cea începută în 2009

E rândul vostru să ieşiţi din hibernare, să îi atrageţi alături de voi la tribună pe cei solidari cu dezideratul nostru suprem:
Steaua Liberă/ Three Gigi !


Fox

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE