home
07-05-13

O chestie de fapt

În urmă cu 3-4 ani, la momentul maxim al contestărilor, următoarele motive erau promovate ca fiind cele declanşatoare: comportamentul creditorului.

În opinia mea, ar fi de reţinut – bine – un aspect important: cel mult marginal a fost invocată lipsa peformanţelor sportive (locul în clasament, palmaresul cu rivalele, jocurile directe) ca motiv de contestare. S-a contestat hiper-prioritar comportamentul creditorului.

Fireşte că au fost aduse în discuţie şi efectele comportamentului acuzat, respectiv rezultatele dezastruoase (şi motivele lor: management idiot, cu extensiile lui: transfeuri, antrenori, executiv etc.), dar, e importăm să fixăm definitiv: acestea erau văzute exclusiv ca ceea ce erau – nişte efecte –, şi nu motive. Motivul era unul singur: Becali, acesta producând răul/incompatibilitatea prin simpla existenţă.

La finele acestui sezon, putem concluziona rezonabil că, pe toată desfăşuarea acţiunii încununate cu 24, în cadrul clubului Steaua s-au exersat şi promovat intensiv, sub un variat repertoriu, toate formele promovate acum 3-4 ani ca motiv unic de contestare: comportamentul lui Becali.

În iureşul sezonului apecieril/concluziile de fond tind a se disipa şi a face loc trăirilor mai puţin cerebrale, care rezultă din bucuriile fiecărei etape, precum şi din comparaţii favorabile cu alţii, comparaţii pe care suntem tentaţi să le facem destul de des. De înţeles într-un asemenea context, spre sfârşit, adică atunci când aceste scuze îşi pierd din valabilitate, cred că suntem obligaţi să renunţăm la pretexte convenabile şi să încercăm să ne câştigăm nişte adevăruri.

În spatele bucuriilor, susţinerilor, lozincilor, măştilor şi sclipicilor – motivele necontestate ale dezastrului din ultimii (7) şapte ani au fost promovate în acest an ca fiind principii identitare – validate astfel – care guvernează şi vor guverna în continuare ce se va întâmpla la Steaua.

Să reţinem şi să fixăm bine acest fapt.

Filip Pindean


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE