home
28-04-13

CFR Cluj - STEAUA 0-0 VIDEO / Iar au scapat 'franarii'

Steaua a obținut a treia remiză consecutivă după 0-0 în deplasare cu CFR Cluj, meci în care steliștii au avut gol valabil care nu a fost validat de arbitru (imaginea de mai sus). Rusescu a ratat câteva ocazii monumentale, ambele echipe înregistrând până la final câte o bară. În clasament, Steaua are 66 de puncte, iar CFR a ratat șansa de a se apropia de Rapid.




Victoria cu 5-0 de la Bistrița din etapa precedentă, prima din acest an pentru formația din Gruia, a dat curaj clujenilor. CFR Cluj a început meciul cu Steaua de pe teren propriu cu mut tupeu și determinare, fiind echipa mai activă în primul sfert de oră.

Cu toate acestea, Steaua și-a intrat mai greu în ritm, dar odată ce a început să controleze mai bine mingea, au apărut și ocaziile. Rusescu și Gardoș au ratat două mari șanse pentru Steaua, de cealaltă parte Robert Maah și Camora fiind cei care au amenințat primii poarta lui Tătărușanu.

Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 30, când arbitrul nu a validat un gol al Stelei, după ce Felgueiras a respins de dincolo de linia porții mingea trimisă de Rusescu.

Câteva minute mai târziu, Steaua a ratat o altă șansă mare de a deschide scorul, torpila lui Chiricheș de la mare distanță ștergând transversala înainte de a trece peste poartă. Raul Rusescu a ratat ultima ocazie a primei reprize, nereușind să reia în plasă din câțiva metri pasa de pe dreapta de la Adi Popa.

Același Rusescu a fost autorul unor ratări monumentale în startul reprizei a doua, când a avut două șanse uriașe de a înscrie, la ambele acțiuni Adi Popa fiind pasatorul de serviciu. Au urmat câteva minute bune de presiune accentuată a ardelenilor, timp în care clujenii au avut și trei mari ocazii, semnate de Deac, Hora și Maftei, cel care a trimis cu capul în bară în minutul 75.

Ultimul sfert de oră a adus un joc foarte fragmentat, lipsit de realizări, doar Steaua trecându-și în cont încă o ratare în ultimele minute.

Onlinesport

Inainte de meci:

In tur, Raul Rusescu a adus victoria Stelei pe Arena Nationala, in antijocul echipei antrenate pe atunci de Ioan Andone.

Din 17 meciuri jucate pana acum in Liga I, Steaua a castigat de 8 ori si CFR o singura data:

Sezon Etapa Meci Scor

2004-2005 11 CFR - Steaua 0-2
2004-2005 26 Steaua - CFR 1-0
2005-2006 12 CFR - Steaua 1-0
2005-2006 27 Steaua - CFR 2-0
2006-2007 11 Steaua - CFR 4-2
2006-2007 28 CFR - Steaua 1-2
2007-2008 4 CFR - Steaua 0-0
2007-2008 21 Steaua - CFR 3-1
2008-2009 9 CFR - Steaua 1-1
2008-2009 26 Steaua - CFR 1-1
2009-2010 2 Steaua - CFR 2-2
2009-2010 19 CFR - Steaua 1-1
2010-2011 17 Steaua - CFR 2-2
2010-2011 34 CFR - Steaua 1-3
2011-2012 17 Steaua - CFR 1-1
2011-2012 34 CFR - Steaua 1-1
2012-2013 11 Steaua - CFR 1-0

Tehnicianul CFR-ului, Eugen Trica, a jucat la Steaua in intervalul 1998-2003 (130 de meciuri, 21 de goluri), dupa care, intre 2007-2009, a scuipat din Cluj pe clubul care l-a facut mare (47 de meciuri, 15 goluri).

Trofeele smecherite de 'Arpi' si 'Muri' au dat glas suporterilor CFR-ului. Sa vorbeasca cifrele:

Echipa preferata a oamenilor din regiunea Transilvania si Banat, potrivit unui sondaj IRES, din 2009:



Meciuri in Transilvania:

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE