home
19-02-13

4 amicale ale Stelei sunt suspectate de blat cu mafia pariurilor

La amicalul cu Sturm Graz s-a pariat masiv că se marchează peste 3 goluri şi s-a terminat 3-3. La fel s-a mizat şi la alte 3 jocuri, care însă s-au terminat cu cel mult 3 goluri înscrise. Cele mai importante case asiatice au introdus în baza de date numele "centralului" turc care a condus toate aceste 4 întîlniri, considerîndu-l dubios.

Reghecampf nu scapă de coşmarul pariurilor "negre". Numele antrenorului se leagă din nou de nişte meciuri care sînt bănuite că ar face parte din circuitul unor partide aflate sub influenţa directă a mafiei pariurilor. E vorba de 4 jocuri amicale pe care Steaua le-a disputat în această iarnă, în al doilea stagiu de pregătire, cel din Antalya.

Cele 4 meciuri amicale suspectate:

Steaua - Sturm Graz: 3-3
Steaua - Dinamo Moscova: 1-2
Steaua - Mlada Boleslav: 0-1
Steaua - Jablonec: 1-1

Amicalul cu Sturm a produs pagube caselor din Asia

Pe întreaga durată a şederii Stelei acolo, echipa a susţinut 6 întîlniri, însă patru dintre ele au alertat cele mai importante case din Asia. Motivul?

La amicalul cu Sturm Graz, din 1 februarie, s-a pariat masiv cu 5 minute înainte de startul jocului, dar şi imediat după început, pe faptul că se vor marca peste 3 goluri. În aceste condiţii, cotele în Asia s-au prăbuşit teribil, de la 2,10-2,15 pînă chiar la 1,30-1,20!

Ce s-a întîmplat în meci? S-a terminat 3-3, însă cu un arbitraj dubios. Unul dintre goluri a fost înscris dintr-un ofsaid imens, iar Steaua a marcat dintr-un penalty la care Szukala a suferit o fractură de piramidă nazală, însă adversarul l-a lovit involuntar, într-un duel aerian corect.

Acelaşi arbitru chemat la alte 3 amicale

Două zile mai tîrziu, alt amical al Stelei, cu Dinamo Moscova, însă acelaşi arbitru ca şi cu Sturm Graz. Aceeaşi poveste la casele din Asia, cu pariuri masive că se vor marca peste 3 goluri, motiv pentru care cotele au scăzut din nou. S-a terminat însă 2-1 pentru ruşi.

Cu toate acestea, colaboratorii din România ai agenţilor caselor din Asia au fost alertaţi pentru a afla numele arbitrului respectiv, mai ales că el a fost chemat să oficieze la alte două partide ale trupei lui Reghe: cu Mlada (0-1) şi cu Jablonec (1-1).

Numele arbitrului ţinut secret de organizatori

Chiar dacă la următoarele 3 partide pariurile masive pe miza "peste 3 goluri" nu au ieşit, numele "centralului" turc a fost introdus în baza de date în întreaga Asie tocmai ca pe viitor, dacă va mai conduce jocuri oficiale sau amicale, casele să fie alertate că au de-a face cu un personaj dubios.

Misiunea caselor din Asia a fost însă serios îngreunată de faptul că organizatorii amicalelor au ţinut secret numele arbitrului care a oficiat la cele 4 meciuri. Nici măcar pe foile de joc, care conţineau cele două echipe, numele arbitrului nu era trecut şi nici măcar comentatorilor DigiSport, post care a transmis în direct partidele, nu le-a fost dezvăluită identitatea "centralului"!

Arbitrul a fost ales de prietenul lui Reghe

Cine a decis brigăzile de arbitri la amicalele Stelei? Firma care s-a ocupat de cantonamentul roş-albaştrilor şi care e condusă de nimeni altul decît Cristi Voicu, un foarte bun prieten al familiei Reghecampf. Acesta a rezolvat atît închirierea terenurilor şi perfectarea jocurilor, cît şi numele arbitrilor care vor conduce partidele.

"Găseşti arbitri peste tot în Antalya!"

Cristi Voicu, omul care s-a ocupat de organizarea turneului Stelei în Turcia, susţine că n-a avut în atribuţii să asigure şi arbitrii: "De asta se ocupa partenerul meu şi mai era un tip, Taher. Dar ştiţi cum e în Antalya. Acolo vin la pregătire arbitri din toată lumea, la fel ca echipele, şi găseşti foarte uşor o brigadă pentru un meci. Îi găseşti peste tot! Sincer, nu ştiu cum îl chema pe arbitrul de la partidele Stelei, nici n-am sesizat dacă e acelaşi sau au fost persoane diferite. Numai asta nu mă interesa!".

Au jucat cu "bet365" pe margine

La toate jocurile pe care Steaua le-a susţinut în Antalya, pe marginea terenului bannerele pentru reclame conţineau numele unei cunoscute case de pariuri sportive: Bet365. Cum jocurile s-au disputat pe teritoriul Turciei, ţară în care echipele de fotbal n-au voie să apară pe echipament cu numele unor case de pariuri, e surprinzător că la amicalele roş-albaştrilor, o astfel de casă a pus bannere prin care îşi făcea reclamă.

Reghe şi Steaua, bănuite şi anul trecut

Şi în iarna trecută a existat un meci în care numele Stelei şi cel al lui Reghecampf au fost asociate cu un posibil meci aranjat pentru pariuri. Atunci, Reghe nu era "principal" la Steaua, însă în Antalya a avut loc un amical Chiajna - Steaua. Reghecampf era la Concordia, iar meciul s-a terminat 4-1 pentru trupa ilfoveană. Steaua se pregătea atunci pentru "dubla" cu Twente, din "16-imile" Europa League, în timp ce Chiajna era în bătălia pentru evitarea retrogradării.

Arbitri bulgari arestaţi în Antalya

Nu e pentru prima oară cînd meciurile amicale disputate în Antalya ridică mari semne de întrebare. Chiar anul trecut, o întreagă brigadă de arbitri bulgari a fost arestată în Turcia, în urma unui joc amical. Cei 3 arbitri de la sud de Dunăre au oficiat, sub identităţi false, la partida de verificare AZ Alkmaar - Werder Bremen 1-2.

Şi în Europa a scăzut brusc cota

Nu numai casele din Asia au înregistrat pariuri masive că se înscriu multe goluri la amicalele Stelei cu Sturm Graz şi Dinamo Moscova. La disputa cu austriecii, cota înainte de meci la casele de pariuri europene pentru minimum 3 goluri marcate era de 1,73. Ea a fost coborîtă, la 5-10 minute după startul jocului, pînă la 1,50. La fel şi la confruntarea cu trupa lui Dan Petrescu, de la 1,40 la 1,33.

34,00 a fost cota pe care o avea un 3-3 la Steaua - Sturm Graz

Gazeta Sporturilor

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE