home
29-11-12

Totul despre HAGI - inainte de Steaua (I)

Născut la 5 februarie 1965 în comuna Sâcele, judeţul Constanţa, fiu al lui lancu şi al Chiratei; legitimat Ia data de 24 martie 1978 la F.C. Constanţa, transferat la F.C. Luceafărul Bucureşti la 28 august 1980, trece din nou la F.C. Constanţa la 23 iunie 1983, după care, la 18 august, în acelaşi an, devine component al clubului Sportul Studenţesc.

Aceasta este fişa personală sportivă din evidenţa F.R.F. a 'lui HAGI GHEORGHE, socotit unul dintre eele mai mari talente ale fotbalului românesc din perioada postbelică, despre care s-a vorbit şi s-a scris — de la apariţia sa pe scena marelui fotbal — atît de mult, încît s-a creat în jurul numelui său aureola unei foarte timpurii celebrităţi. Şi, cum se întîmplă în asemenea cazuri, cînd fiecare dintre cei mai mult sau mai puţin implicaţi în biografia unei vedete autentice caută să-şi evidenţieze, intr-un fel sau altul, anumite merite în conturarea personalităţii acesteia, şi în cazul lui Hagi au apărut foarte mulţi candidaţi la o aşa-zisă paternitate sportivă asupra tînărului fotbalist de pe meleaguri constănţene, prin adopţiune bucureştean.

Şi, mai în glumă, mai în serios, numărul acelora care au emis pretenţia că fără ei Hagi poate nici nu ar fi exisatat, a devenit la un moment dat atît de mare, încît s-a simţit nevoia stabilirii în această privinţă a realităţii, a adevărului.

Este de altfel şi explicaţia acestor rînduri care, de fapt, îşi propune să-l prezinte pe Hagi în timp, cu tot ce a influenţat drumul său temerar spre culmile performanţei.

Aşadar, totul despre Hagi. Şi, dind filele calendarului cu un deceniu înapoi, voi începe cu... începutul.

În primăvara anului 1975, povesteşte antrenorul constănţean losif Bukossy, un prieten al meu, Aurel Constantin, mi-a recomandat un copil, foarte talentat, zicea el, care de abia împlinise 10 ani. Era elev la Şcoala generală nr. 23 din Constanţa, în clasa a IV-a. M-am dus să-l văd într-o dimineaţă, dar l-am găsit la cursuri. într-o pauză dintre ore i-am spus să vină după-amiază la stadion. Puştiul, mic de statură şi cam pirpiriu — nu avea mai mult de 1,30 m înălţime şi nici 30 de kilograme — s-a prezentat la teren, spunîndu-şi pe un ton respectuos, dar sigur de el, numele: „Mă cheamă Hagi Gheorghe“.

În acea după-amiază se disputa un meci oficial de juniori şi eu l-am pus să stea în spatele uneia dintre porţi, ca să dea mingile care ieşeau din spaţiul de joc. L-am urmărit în tot ce făcea : cum se ducea spre minge, cum o lovea, direct sau după preluare. Am observat că este stângaci, dar şi piciorul drept îl folosea adesea destul de bine şi nu numai pentru sprijin. In vară, l-am pus să joace la grupa cu doi ani mai mare ca iei, jucători născuţi în 1963. Ce le făcea, nu pot să spun. Le împletea, pur şi simplu, la toţi picioarele, îi dribla pînă îi ameţea. Unii dintre cei pe care îi punea în dificultate căutau să-l lovească, să se răzbune.

Atunci interveneam să-l protejez, dar niciodată nu-i făceam observaţie că exagerează cu fentele şi driblingul. Dimpotrivă, îl lăsam, îl încurajam chiar să se manifeste cît mai natural, cît mai liber. Copilul creştea frumos, jucînd cu regularitate în competiţii pe plan local. Lucram împreună mult timp după terminarea antrenamentului colectiv. Se bucura cînd îi spuneam să rămînă după plecarea celorlalţi. Avea o uşurinţă ieşită din comun în execuţiile pe spaţii mici, cu repetate opriri, schimbări de direcţie şi ruperi de ritm. Era îndrăgostit de minge, ar fi fost în stare să o lege de el şi să o poarte tot timpul, să se culce cu ea. Eu îi stimulam cît puteam această plăcere.

Poate că am exagerat în această privinţă, dar, pe de altă parte, îmi dădeam seama că din prietenia asta aşa de strînsă cu balonul, tehnica sa individuală făcea, văzînd cu ochii, progrese de-a dreptul uimitoare. Dincolo de terenul de joc, Hagi era un elev bun, un copil cuminte, cu un comportament care evidenţia o bună educaţie primită în familie".

în 1977, la 12 ani, Hagi apare pentru prima oară la o selecţie, fiind chemat la tabăra organizată de federaţie, la Simeria. Un an mai tîrziu antrenorul federal pentru juniori şi copii din acea vreme, prof. Constantin Ardeleanu, îl include după o amplă acţiune de selecţie în luna iunie într-un lot de jucători care urma să participe la un turneu internaţional, un fel de minicampionat mondial, organizat în Franţa, la Montaigue. O dată cu el au mai fost selecţionaţi Iasko, Văsîi şi Meszaros, colegii săi de echipă de mai tîrziu din grupa U.E.F.A. 1983. La Montaigue micuţul Hagi face o impresie deosebită prin tehnicitatea de excepţie, atrăgînd asupra sa atenţia majorităţii specialiştilor din diferite ţări ale lumii, prezenţi la acest turneu.

În 1979, vara, Hagi este din nou chemat la o tabără naţională de juniori, organizată de data aceasta la Bistriţa. Şi, cum de un an funcţiona în Capitală clubul de fotbal Luceafărul, este reţinut în ideea de a fi încorporat în grupa antrenorului Aurel Măndoiu, căruia i se încredinţase alcătuirea şi pregătirea lotului U.E.F.A. 1983. Hagi, (pe care tatăl său nu îl lasă să vină la Bucureşti, nu se prezintă la Luceafărul şi, drept urmare, este suspendat din activitatea competiţională pe timp de un an.
„Îl puneam să joace în campionatul judeţean la Constanţa, spunea antrenorul Iosif Bukossy. N-ar fi putut rezista să nu joace. Făcea parte dintr-o grupă mai mare şi asta i-a prins bine, l-a ’călit în confruntări cu fotbalişti mai bine dotaţi fizic şi superiori ca forţă“.

„În 1980, vara, am reuşit să-l conving să vină la Bucureşti, la Luceafărul", adaugă antrenorul Aurel Măndoiu.

Hagi devine elev în clasa a X-a la Liceul Electroapa rataj. Practic, se rupe de Constanţa şi, timp de trei ani de aici înainte, biografia sa sportivă se derulează, exclusiv aproape, în limitele clubului Luceafărul şi echipei naţionale de juniori. Este luat în evidenţa dispensarului sportiv cu fişa nr. 14 993 şi, ia data de 1 septembrie 1980, apare şi în evidenţa cabinetului medical al F.C. Luceafărul, avînd fişa nr. 171. Primele date înscrise sînt : înălţimea — 170,5 cm; greutate - 60,5 kg.

În anul competiţional 1980—81 Hagi joacă în cadrul campionatului naţional de juniori I. Echipa din care face parte ocupă primul loc în serie, participă la turneul final desfăşurat la Bacău, dar pierde dreptul de a juca în finală, fiind întrecută la golaveraj de Metalul Bucureşti.

În anul următor, 1981—82, Hagi, elev în clasa Xl-a a Liceului Electroaparataj, rămîne, în continuare, sub îndrumarea antrenorului Aurel Măndoiu, dar la un nivel competiţional superior, activînd în cadrul Diviziei C, fără adiţiune de puncte.

Treptat, reuşeşte să se impună printre juniorii cei mai reprezentativi ai ţării şi, deşi mai mic ca vîrstă, debutează, la 25 martie 1982, în prima echipă naţională de juniori, în meciul cu Bulgaria, la Hunedoara (2—2), din cadrul preliminariilor Campionatului european. La 7 aprilie, în acelaşi an, joacă şi în „meciul retur (0—2) în deplasare, la Samokov, dar şansa nu-i surîde să treacă pragul, cum ar fi meritat, al unui turneu final la nivel continental. Atrage totuşi atenţia prin marile sale disponibilităţi tehnice, prin originalitatea soluţiilor tactice folosite în joc.

„De la început, mărturiseşte antrenorul Aurel Măndoiu, m-a frapat maturitatea sa precoce, marea sa personalitate ca jucător. În doi ani cît l-am avut în instruire, nu am reuşit să fac cu el o idee de joc. Eram obligat fie să adaptez jocul întregii echipe după jocul lui, fie să-l las să joace după cum voia. Era şi foarte încăpăţînat. Din cauza asta uneori mă făcea să-l scot din echipă după numai 15—20 minute de joc. Pînă la urmă însă tot eu eram cel care renunţa şi, recunoscîndu-i calităţile, dreptul cîştigat prin valoare de a fi lider, mă dădeam învins, oferindu-i posibilitatea de a se manifesta în deplină libertate de gîndire şi de acţiune.

Mi-a rămas întipărit de altfel în memorie un meci cu Ungaria, la Budapesta, în 1981, toamna, în care antrenorul echipei adverse nu mai ştia la un moment dat cum să-şi organizeze apărarea pe care Hagi o făcuse, pur şi simplu, varză“.


Toamna anului 1982. Hagi este elev în clasa a XII-a a Liceului Electroaparataj. Diriginte, prof. Marin Mitroi. Ultimul an şcolar şi totodată ultimul an de juniorat 1982—1983. Participase, în luna august, la Turneul Prietenia din R.P.D. Coreeană, jucase toate meciurile bine, marcase un gol decisiv în partida cu Bulgaria (2—0) şi se pregătea acum să urce o nouă treaptă competiţională, scrutînd cu cutezanţă piscurile performanţei.

F.C. Constanţa, echipa sa de origine, nu îl include în lotul de bază pentru campionatul divizionar A care urma să înceapă. Neîncredere? Sau poate doar o anumită rezervă pentru lipsa sa de experienţă într-o întrecere deosebit de aspră?

Fără îndoială că absenţa lui Hagi timp de doi ani din clubul de pe malul mării a contat destul de mult în balanţa aprecierilor făcute de antrenori; care puteau de altfel invoca faptul că nu au avut prilejul de a-i testa capacitatea de adaptare la stilul şi modul de ac¬ţiune colectivă ale echipei constănţene.

Mai este de presupus, de asemenea, că unele date medicale rezultînd dintr-un control la Centrul de medi¬cină sportivă să-i fi pus pe ginduri pe unii dintre cei care urmau să-şi spună cuvîntul în destinul sportiv al lui Hagi.

Pentru că, se ştia, s-a pus problema la un moment dat ca Hagi să fie trimis acasă, existînd unele îndoieli în ceea ce priveşte posibilitatea reală ca el să împlinească cerinţele marii performanţe.

În fond, despre ce era vorba? Dr. Eugen Cristea, medicul clubului de fotbal Luceafărul Bucureşti, relatează: „La 6 septembrie 1982, Hagi a fost supus unui control medical complex la Centrul de medicină sportivă, în urma căruia s-au tras o serie de concluzii şi anume:

1. economie respiratorie în efort, relativ bună;
2. economie cardiovasculară în efort, slabă;
3. putere maximă aerobă, slabă;
4. se remarcă o adaptare defectuoasă la efort între frecvenţele cardiace de 132 şi 156 de bătăi pe minut, reprezentind un gol de adaptare.

Faţă de aceste constatări se recomandă:

1. angrenarea treptată în efort cu încălzire prelungită;
2. în procesul de antrenament să se insiste pe exerciţiile la care frecvenţa cardiacă se situează între 132 şi 156 bătăi pe minut;
3. antrenament individualizat. Pînă la frecvenţa de 132 şi peste cea de 156 reacţia organismului era foarte bună.

În ce priveşte capacitatea anaerobă, aceasta se încadra în calificativul „excelent", reprezentind un caz de excepţie. De aici se mai putea trage concluzia că Hagi era, atunci, la data examenului medical, apt pentru un anumit gen de joc.

Nefiind un jucător de travaliu, dar acţionînd, în schimb, cu o mare eficacitate pe zone mici şi cu o putere de explozie rar înfâlnită, Hagi întrunea condiţiile unui caz oarecum particular, în care tulburările de vîrstă specifice adolescenţei jucau un rol important".


Pînă la urmă, Hagi nu a plecat de la Luceafărul. Ar fi fost, oricum am fi privit lucrurile, o măsură neinspirată, chiar o greşeală de neiertat. Hagi a rămas, în ciuda îndoielilor unora, şi la Luceafărul şi la echipa naţională de juniori. El a infirmat, mai ales prin ceea ce i-a dăruit cu generozitate natura şi printr-un regim de antrenament bine dirijat, concluziile pripite ale celor care făceau din el un ,,caz“. Sigur, ar fi putut fi un caz, dar nu patologic,, ci mai curînd un aspect al luptei pentru realizarea marii performanţe.

Este ceea ce afirma, doi ani mai tîrziu, dr. Florin Brătilă, medicul echipei Sportul Studenţesc, referindu-se la Hagi din perioada junioratului şi la Hagi, jucător de bază în formaţia studenţilor bucureşteni:

„Problemele adaptării la efort sînt în strînsă corelaţie cu dezvoltarea individului, fiind specifice pentru anumite vîrste. Adaptarea la efortul cardio-vascular ţine, indiscutabil, şi de terenul fiecărui individ, de anumite particularităţi cu care el se naşte, dar şi de gradul de educaţie şi de antrenament aerob sau anaerob, în jocul de fotbal fiind implicate amîndouă. în acest context, la Hagi s-a semnalat o anumită dificultate în economia cardio-respiratorie în efort, la care individualizarea în pregătire a trebuit să fie dublată şi de o individualizare în refacere. Politica „paşilor mărunţi" s-a aplicat foarte bine şi s-a dovedit deosebit de inspirată.

Clubul Luceafărul şi echipa naţională de juniori au avut un rol important în rezolvarea acestui caz. Venirea lui Hagi la Sportul Studenţesc şi încorporarea sa în lotul primei reprezentative a însemnat un cîştig real, pentru că mediul şi pregătirea au fost mai elevate, ţinînd seama de parametrii ştiinţifici ai cazului în speţă, la care nu trebuiau neglijate nici aspectele pregătirii psihologice, care contribuie la conturarea personalităţii unui jucător".


La numai o săptămână după controlul medical din 6 septembrie 1982, Hagi debutează în prima divizie (!), în meciul susţinut de F.C. Constanţa cu Sport Club, la Bacău. Era în etapa a Vl-a a campionatului naţional şi este de presupus că antrenorii clubului constănţean, Emanoil Haşoti şi Constantin Tîlvescu, au mizat prin această promovare şi pe surpriza pe care o putea oferi un tînăr jucător despre al cărui talent începuse să se ducă vorba.

La data apariţiei pe scena primului eşalon Hagi avea 17 ani, şapte luni şi şapte zile. Debutul său n-a fost deloc fericit. F.C. Constanţa a pierdut cu 0—3, iar evoluţia sa la mijlocul terenului, alături de Gache şi Vanea, nu a fost suficient de promiţătoare.

Următoarele două etape nu joacă. Reapare în cea de a IX-a (0—2 cu Sportul Studenţesc, la Constanţa), într-un trio ofensiv împreună cu Petcu şi Peniu. Stă apoi din nou pe tuşă în etapa a X-a, pentru ca în următoarea, in meciul cu Corvinul Hunedoara, tot la Constanţa, să se remarce în mod deosebit, dar fără să cunoască nici de astă dată bucuria unui succes, echipa sa fiind învinsă, pe teren propriu, cu 1—2.

A urmat o altă etapă de pauză, a XlI-a, şi apoi meciul cu A.S.A. Tg. Mureş. la Constanţa, primul semisucces după trei eşecuri (1—1). Numele lui Hagi este’scris din nou cu litere mari în ziarul Sportul, oferind prilejul cronicarului la acest meci, Eftimie Ionescu, să remarce într-o scurtă notă: „Doi jucători din generaţii diferite, cu trasee total deosebite de promovare, au dominat jocul de la Constanţa: Ciorceri de la A.S.A. şi Hagi, titular al echipei naţionale de juniori (17 ani), produs al clubului F.C. Constanţa, apariţie timpurie şi sperăm nu meteorică pe prima scenă“.

în etapa a XlV-a Hagi apare în Capitală, pe Ghencea. Joacă senzaţional, stîrnind aplauze, iar în finalul partidei cu Steaua, în .minutul 88, face să amuţească tribunele, înscriind un gol de o rară frumuseţe cu un şut de la distanţă, care a adus egalarea pe tabela de marcaj (2—2).

În cea de a XV-a etapă, la Constanţa, gustă din nou din cupa înfrîngerii (0—2, cu Petrolul Ploieşti), dar cronicarul acestui meci, Laurenţiu Dumitrescu, îi evidenţiază eforturile de a se ridica peste nivelul celorlalţi coechipieri, din păcate, rămase fără efect. în sfîrşit, după încă o etapă de repaus, încheie turul campionatului la 24 noiembrie 1982, într-o partidă memorabilă cu Dinamo, 1—1 la Constanţa, după care Paul Slăvescu scria în Sportul : „un tînăr fotbalist care se afirmă pe prima scenă, Hagi, un viitor conducător de joc cu... viitor".

Toamna anului 1982, câre a marcat intrarea lui Hagi în sfera competiţională de elită a fotbalului nostru, a fost pentru el deosebit de solicitată. Săptămînă de săptămână juca şi în Divizia B cu Luceafărul şi la F.C. Constanţa, în prima divizie, încercând să-şi ajute echipa şi oraşul de unde-şi luase zborul spre înălţimi să scape de retrogradare. In acelaşi timp era şi component al reprezentativei de juniori, din al cărei program internaţional era nelipsit.

Îmi amintesc că l-am cunoscut cu ocazia unei întîlniri amicale, România — Bulgaria, disputată la 27 octombrie 1982, la Moreni. Echipa noastră a pierdut atunci cu 1—3 jucînd destul de modest, în faţa unui adversar evident mai bun. La sfîrşitul meciului, ziaristul Laurenţiu Dumitrescu de la „Sportul", făcând un sondaj de opinie, a consultat un număr de şase specialişti, antrenori şi arbitri, care au răspuns, printre altele, şi la întrebarea: "Care vi s-au părut cei mai buni jucători români ?“. Factorul comun al tuturor răspunsurilor a fost Hagi. L-au urmat Mateuţ, Săndoi, Bănuţă şi Ţîrlea, dar la distanţe destul de mari.

Aceeaşi ordine, cu Hagi in frunte, se menţinea şi după un turneu în R.D. Germană al echipei naţionale de juniori U.E.F.A. 1983 şi mai ales după prima manşă a dublei partide pentru calificarea în turneul final al campionatului Europei, cu Cipru, la 8 decembrie 1982, în oraşul Larnaka. Hagi a fost pretutindeni şi cu folos, colorînd jocul său cu execuţii tehnice de mare efect, care au făcut pe conducătorii ciprioţi să spună că insatisfacţia pentru pierderea pe teren propriu a unui punct (scor final 1—1) a fost din plin compensată eu plăcerea pe care le-a oferit-o jocul unui fotbalist de mare viitor, de excepţie. Şi l-au numit pe purtătorul tricoului cu numărul 11, Gheorghe Hagi.

Finalul foarte bun al anului 1982, de necrezut aproape după unele prorociri descurajante de la începutul toamnei aceluiaşi an, l-au impus pe Hagi şi în atenţia antrenorului primei reprezentative Mircea Lucescu.
Aşa se face că, pe lîngă cele trei „fronturi" în care se desfăşurase pînă acum activitatea sa de jucător — Luceafărul în Divizia B, F.C. Constanţa în Divizia A şi echipa naţională de juniori — in 1983 a apărut şi cel de al patru-lea front, deschis cu selecţionata A de seniori.

În aceste condiţii, returul anului competiţional 1982—83 a fost pentru Hagi de o asemenea încărcătură incit, cu toată buna pregătire făcută în iarnă, la Poiana Braşov, cu lotul reprezentativ, părea destul de firesc să capoteze la un moment dat. Trăgeau de el în toate părţile şi el nu refuza pe nimeni. Sărea din tren în autocar, din autocar în avion şi iar în tren sau în maşina mică cu care antrenorii sau conducătorii de la F.C. Constanţa îl aşteptau pe la porţile stadioanelor unde juca cu echipa naţională de juniori. Şi Hagi, în loc de antrenamente şi recuperare, făcea mai mult drumuri. Se pregătea mergînd şi juca aproape exclusiv din talent.

Cei care l-au monopolizat, mai întîi, au fost antrenorii lotului naţional de juniori — U.E.F.A. 1983, Marcel Pigulea şi Costică Toma. Era în joc calificarea pentru turneul final al Campionatului Europei, din Anglia. Şi Hagi a dat tot în meciul retur cu Cipru din 16 martie, de la Rm. Vîlcea, în care a fost coautor la două dintre golurile echipei pe care le-a creat cu o dibăcie specifică lui, marcînd un altul dintr-o lovitură liberă în care mingea a fost pusă cu mîna parcă la vinclu.

A doua zi după meciul de la Rm. Vîlcea a făcut furori la Rm. Sărat în meciul amical cu R.D.G., înscriind două goluri superbe, care au asigurat victoria echipei noastre cu scorul de 3—1 şi revanşa pentru o severă înfrîngere suferită de o altă selecţionată de juniori românească în faţa aceluiaşi adversar, la Buzău.

Cînd s-au terminat, mai bine zis s-au rărit, acţiunile internaţionale cu echipa reprezentativă de juniori, s-a agăţat de Hagi, cu disperare parcă, F.C. Constanţa. Părea că toţi coechipierii săi de pe malul mării îi spun în cor: „Nu ne lăsa, Gică. Dacă vii şi tu poate scăpăm".

Şi Gică nu i-a lăsat. S-a dus cu F.C. Constanţa pe unde juca, duminică de duminică, acasă sau în deplasare. Şi era, de fiecare dată, printre cei mai buni de pe teren, dacă nu cel mai bun.

Va urma...

Extras din "Confidențe la marginea gazonului, Mihai Ionescu"

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
27 ani de la 18-05-1989

Ziua de nastere a lui Alex Chipciu

La FC Brasov a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori ai echipei de sub Tampa. Inceputul lui 2012 i-a adus transferul la Steaua, unde a explodat in sezonul 2012/2013.

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE