13-12-06

La revedere, domnule Olaroiu!

Am stat mult sa gandesc pana sa ma hotarasc sa scriu aceste randuri. Am stat mult sa ma gandesc ce fel de antrenor este Olaroiu. Si pana cand nu mi-am format o parere clara, am incercat sa nu ma alatur si eu corului de contestatori care apareau dupa fiecare rezultat mai neconvingator.
Am facut mereu apel la calm si ratiune. Si asta pentru ca sunt ferm convins ca intre pasiune si patima exista o diferenta de nuanta.

Deci, ce fel de antrenor este Olaroiu?

In primul rand este un antrenor meticulos. Un antrenor care studiaza mult. Prea mult. Mult prea mult. Si nu strambati din nas a neincredere (cel putin nu inca), uneori asta e un mare handicap pentru un antrenor. O sa incerc sa va explic de ce.
Cosmin Olaroiu este un antrenor care cred ca stie la perfectie cum joaca Mourinho, Rijkaard, Capello, Benitez sau dracu mai stie ce alt mare antrenor. Insa un antrenor care habar nu are ce joaca Olaroiu. Vorbesc foarte serios. Nu vreau sa insinuez aici ca Olaroiu nu ar sti sa isi aseze jucatorii in teren. Nicidecum. In caz ca am uitat sa precizez, Olaroiu este cel mai bun cunoscator de tactica din Romania la ora actuala.
Insa, Olaroiu stie cum va juca Steaua azi si poate peste trei zile, dar nu exista un stil Olaroiu. Pur si simplu nu exista. Omul cunoaste excelent teoria si ultimele tendinte din fotbalul mare, dar Steaua joaca un fotbal de azi pe maine. Un fotbal in functie de adversar. Si e corect sa iti pregatesti jocul in functie de fiecare adversar cata vreme pleci de la niste premise clare: ne ducem peste ei de la inceput si ii sufocam (banuiesc ca v-ati dat seama ca ma refer aici la meciurile din campionatul intern). Altfel ai parte de meciuri ca la Iasi, Piatra Neamt sau Craiova.
Asta e unul din motivele pentru care mereu au existat contestari la adresa lui. Si dupa meciul cu Herenven, si dupa cel cu Betis, si dupa meciurile din campionat... Si de asta Protasov a fost adulat de suporteri. Pentru ca, indiferent de rezultate (si acestea n-au fost chiar fenomenale, daca e sa fim sinceri), s-a simtit amprenta si stilul Protasov. Presing sus, joc de pase fluid, miza pe atac. Un joc care, desi riscant, a cucerit publicul pretentios din Ghencea. Si un joc care a condus la meciul fabulos cu Lens - jocul in care Steaua a aratat ca o super echipa, poate ca niciodata in ultimii 15 ani.
Dar sa revenim la subiectul nostru.

Ce altceva i s-ar mai putea reprosa antrenorului Olaroiu? Stiu ca vor fi unii dintre voi care imi vor spune: bai, ce mai vrei? Cum, necum, omul a luat campionatul si ne-a dus pana acolo unde nici unul din noi nu credea ca vom ajunge prea repede - intr-o semifinala in Europa.
Si ati avea tot dreptul sa ma intrebati asta. Pentru ca si eu gandeam asa pana am prins imaginea de ansamblu.
E corect ca am luat campionatul. Dar ganditi-va cum am tremurat pana in ultima etapa (sigur, a fost parca mai frumoasa bucuria, dar ia ganditi-va cum era daca iesea prost...), si asta in conditiile in care Dinamo juca parca pentru a evita retrogradarea si nicidecum pentru a lua titlu, iar Rapidul a recuperat fenomenal o diferenta de puncte pe care nici ei nu mai credeau ca o pot recupera.
Sigur ca ne-am calificat in semifinala UEFA. Insa aici ar fi extrem de multe de discutat, dar despre asta nu pot inca sa vorbesc, e prea vie si dureroasa amintirea...a ceea ce ar fi putut sa fie.

Insa, mai e un lucru care ii lipseste lui Olaroiu.
Capacitatea de a inspira incredere si de a insufleti. Si asta e un lucru pe care il ai sau nu il ai. Nu se poate invata, indiferent cate carti de tactica ai citi si indiferent la cate seminarii te-ai duce.
Sa ma explic. Nu stiu cati dintre voi ati vazut filmul "Gladiatorul" (si va rog nu radeti, stiu ca filmul asta ii place si lui nea Gigi, am vrut sa spun domnului Becali). E acolo o scena absolut memorabila. Cea mai buna din tot filmul dupa parerea mea. E scena cand dupa prima lupta din Colosseum,la iesirea din arena, toti gladiatorii se asaza in jurul lui Russell Crowe pentru a il apara. El e egalul lor si totusi le inspira atata incredere incat toti ar fi gata sa moara pentru a il apara, convinsi fiind ca viata lor e mai putin importanta decat cea a celui care i-a condus in lupta. E o scena de cinema pur, cum rar mi-a fost dat sa vad, si care condenseaza in 30 de secunde 1000 de cuvinte. Dar ma opresc din divagatie, si va rog sa vi-l aduceti aminte pe Olaroiu inainte de un meci important tragand cu sete dintr-o tigara palmata la iesirea din tunelul de la vestiare, cu atitudinea unui licean care se ascunde in w.c.-ul scolii ca sa nu fie surprins de director. Fiti sinceri si spuneti-mi, prin comparatie, cata incredere va inspira aceasta imagine?
Nick Hornby povesteste intr-o secventa memorabila, din cea mai buna carte despre fotbal pe care am citit-o eu vreodata, ca a vazut odata pe Highburry un banner pe care scria "George knows!" si afirma ca in toata perioada in care George Graham a antrenat Arsenalul a simtit ca intradevar George stia. Ca stia ca un parinte care nu simte nevoie sa se explice, ci le cere copiilor sa aiba incredere pentru a putea apoi sa lase sa i se citeasca in ochi o dojana blanda pentru ca desi ei s-au indoit, el a vut dreptate asa cum au mereu dreptate parintii cat noi suntem mici si necunoscatori. Acum ganditi-va, de cate ori ati simtit voi ca "Oli stie!"? Pe bune. De cate ori?
Eu am avut sansa sa simt o singura data sentimentul asta de incredere netarmurita, dar nu Cosmin Olaroiu a fost cel care mi l-a inspirat. Atunci cand l-am auzit pe nea Imi spunand, dupa ce am eliminat pe Honved, ca n-are preferinte pentru tragerea la sorti intrucat Steaua nu se teme de nici o echipa din Europa. E un sentiment pe care mi-l mai aduc si azi aminte, un sentiment trait plenar de copilul de atunci. Sentimentul asta, mult mai mult decat toate informatiile din arhiva personala, m-a facut sa raspund intotdeauna cu maxima incredere in argumentele mele ipocritilor care sub masca unei pretiozitati academice mimate jenant au incercat sa minimalizeze performanta aceea extraordinara. Un sentiment ca asta n-a fost Olaroiu capabil sa-mi insufle nici macar inaintea unui meci cu Pandurii sau Unirea Urziceni...
Personal am ajuns sa ma gandesc daca nu cumva un anumit individ, obisnuit al arestului Politiei si patron al unei echipe cu numele unei populare fabrici de bere, nu avea dreptate cand l-a numit pe Olaroiu un antrenor de locurile 3-4. Si spun asta chiar daca personal il consider pe Cosmin Olaroiu ca fiind cel mai fin cunoscator al celor mai noi tendinte din antrenoratul de top din campionatul nostru.
Insa, ma gandesc acum, nu doar la abilitatea sau inabilitatea lui Olaroiu de a inspira incredere, ci si la aceea de a motiva. Si asta pentru ca eu unul gasesc actuala echipa ca fiind cea mai frumoasa si mai talentata de la cea din '89 incoace.
Dupa mine, diferenta dintre doi antrenori de valoare e data de abilitatea de a isi motiva jucatorii. Amandoi studiaza casete, dvd-uri, citesc studii de specialitate, gandesc strategii, dar in final diferenta o face abilitatea de a motiva. Or eu il gasesc la acest capitol extrem de deficitar pe Olaroiu.
Va amintesc celebrul "calcati-i pe ochi!" spus de nea Imi in vestiar inaintea returului cu Anderlecht. Imaginati-vi-l pe unul dintre cei mai mari (daca nu chiar cel mai mare) gentlemani din fotbalul nostru spunand asta. Si totusi, exact de asta a fost nevoie atunci!
Despre Bill Shankly (cel mai mare antrenor din toate timpurile), un autor englez povestea ca i-ar fi spus lui Kevin Keegan in 1971 inaintea unui meci jucat de Liverpool cu West Ham United "Iisuse fiule, tocmai l-am vazut pe Bobby Moore ala. Ce epava! Are cearcane sub ochi, e sleampat rau. Curge matreata de pe el si arata de parca iar ar fi petrecut toata noapte intr-un club!". Moore a facut un joc perfect, dar Kevin Keegan tot a reusit sa marcheze. Dupa meci Shankly s-a dus la Keegan si i-a spus: "Eh, ce mai jucator si Bobby Moore asta, nu-i asa?. Niciodata nu vei mai juca impotriva cuiva mai bun decat el!".
Si acum imaginitati-vi-l pe Olaroiu montandu-i pe baieti inaintea meciului de pe Riverside! Na, si ziceam ca nu voi vorbi despre asta...
Desigur ca veti spune: "Bine, bine, acum spui toate astea, dar acum vreo doua saptamani, ne spuneai ca baietii sunt obositi!". Si iar as fi silit sa recunosc ca aveti dreptate.
Insa, capacitatea unui bun conducator sta tocmai in abilitatea de a isi motiva oamenii chiar obositi si cazuti psihic.
Un coleg ii compara mai demult pe baietii nostri cu legionarii lui Cezar. Si trebuie sa recunosc ca nu gresea prea mult. Numai ca diferenta sta la nivelul conducatorilor. A antrenorilor ca sa ma mentin in plan fotbalistic. Credeti ca taranii aia simpli proveniti mai ales din Lombardia si Piemont stiau oare ca vor fi onorati peste milenii ca fiind cea mai formidabila masina de razboi care a existat vreodata? Credeti ca ei nu erau obositi? Credeti ca Pompei stia mai putina tactica si strategie decat Cezar? Credeti ca ei stiau ca sunt condusi de cel mai formidabil general din toate timpurile? NU. Categoric NU. Ei stiau doar ca ar fi gata sa faca oricand orice, oricat de imposibil ar fi parut altora, pentru "antrenorul" ala simpatic despre care ei nu stiau decat ca e un curvar fara pereche si ca avea niste datorii pentru achitarea carora nu i-ar fi ajuns 10 vieti daca nu i-ar fi condus din victorie in victorie.
Asta mi se pare mie cel mai formidabil exemplu de motivare din istorie. Si exact la genul asta de abilitate de a insufla incredere si de a motiva nu ma mai astept eu de la Olaroiu.
Nici acum si niciodata.

Si astea fiind spuse, ca sa nu risc sa va plictisesc si mai mult decat am facut-o deja, eu nu cred ca Olaroiu mai are ce sa dovedeasca la Steaua. Oricata teorie ar sti el. Oricat ar incerca el sa verticalizeze jocul cu angajari pe flancuri.
Pentru mine, acest episod, care probabil se va mai prelungi inutil, nu-si mai are rostul. Pentru ca antrenorul Cosmin Olaroiu si-a atins limitele. Si cu riscul de a a va deveni extrem de nesuferit va spun: nu visati ca vom castiga un trofeu european cu antrenorul Olaroiu. E imposibil sa se intample asa ceva vreodata.

Si de aceea ii spun antrenorului Cosmin Olaroiu, ca unei cunostinte de care te desparti pentru totdeauna, desi stii ca probabil vei mai vedea respectiva persoana cel putin pentru inca o perioada: "La revedere, domnule Olaroiu!"

Forza Steaua! Mandru ca sunt stelist!

the quiet romanian