home
03-06-12

Reghecampf: "Voi demonstra în 2 luni ce pot!"

Pe 23 aprilie, Laurenţiu Reghecampf glăsuia hotărât că "nu aş putea lucra în atmosfera de la Steaua, am alt caracter", pe 21 mai era un om cu un caracter şi o educaţie complet schimbată, iar acum, la început de iunie, declamă solemn că, "în două luni", va arăta ce poate.

"În ziua meciului telefonul meu va fi la hotel sau va sta închis.
Şi înaintea partidei nu voi discuta cu nimeni despre echipă sau alte lucruri legate de aceasta.
Nu am nevoie de şase luni să demonstrez ce pot, am nevoie de doar două luni.
Le promit suporterilor că Steaua va juca doar ofensiv".


Bine c-a trecut Paştele, că luam titlu' iar, a cine ştie câta oară la rând...

După ce a ajuns la Real Madrid, Jose Mourinho a anunţat că abia în sezonul următor "Albii" vor arăta aşa cum îşi doreşte. Îi decupează careva interviurile de mai jos, să mai înveţe şi el meserie de la "The More Special One, L.R."?

------------------------


- Discutăm despre transferurile pe care le-a făcut Steaua şi...
- Vreau să fac nişte clarificări ca să nu mai fiu întrebat tot timpul de aceste lucruri. Eu am venit la Steaua ca să cîştig campionatul, nu ca să stau să vorbesc la televizor despre cine vine, cine pleacă, pe cine vrem.

- Cred că e important de spus, mai ales după ce s-a petrecut la Steaua în anii trecuţi, că acum jucătorii vin la solicitarea antrenorului, nu?
- Cred că aţi fost învăţaţi prost pînă acum. Astea sînt lucruri normale, ce se petrece acum la Steaua. Eu mi-am exprimat nişte dorinţe, vin cu propuneri, dar ultimul cuvînt îl are patronul pentru că el plăteşte. Menirea mea nu este să apar să vorbesc, ci să antrenez, să pregătesc echipa.

- Deci antrenorul nu trebuie să vorbească?
- Ba da, dar despre cu totul alte lucruri. După un meci cîştigat sau pierdut, să vin să analizez, să explic, asta da, e ok, dar să ies zilnic şi să anunţ că Steaua l-a adus pe x, iar pe y l-a dat afară, asta nu e menirea mea.
Uitaţi-vă la Mourinho, el face chestia asta la Real Madrid sau acolo sînt alţii care se ocupă cu aşa ceva? Steaua e un club mare şi trebuie să se alinieze la ce fac aceste grupări de afară.

- Bun, e adevărat că dumneavostră l-aţi dorit pe Pintilii?
- Pintilii este un jucător pe care eu l-am cerut cu insistenţă, aşa este. I-am spus patronului de ce, el a acceptat argumentele mele şi l-a adus.

- Să lămurim şi cazul Florin Costea. Dumneavoastră aţi decis să-l daţi afară?
- Mă enervează rău cînd văd sau aud asta, că Reghe l-a dat p-ăla afară. Nu, eu am o strategie, pe care am propus-o celor din conducere, atît şi nimic mai mult. Avem un lot de peste 30 de jucători, nu avem cum să-i ţinem pe toţi pentru că nu ne vom putea antrena cu atîţia jucători. Repet, eu îi propun patronului strategia şi dacă el e de acord, face, asta nu înseamnă că eu sînt şeful, că eu dau afară, că eu aduc.

- Deci dumneavoastră l-aţi dat afară pe Florin?
- Eu n-am timp să stau să explic situaţia lui Florin Costea.

- Mai vreţi jucători?
- Da. Mai sînt posturi pe care trebuie să le acoperim, îmi mai doresc jucători transferaţi, o să-i aflaţi atunci cînd îi vom semna. Ne trebuie un lot omogen, cu jucători apropiaţi ca valoare pe fiecare post, deoarece vom merge pe 3 fronturi.

- Apropo, care sînt obiectivele?
- Sînt clare. Primul şi cel mai important e cîştigarea campionatului. E vital să luăm titlul. Apoi, eu îmi doresc să cîştig şi Cupa României, plus calificarea în grupele Europa League.


- Sînteţi mulţumit de cum arată echipa în momentul de faţă?
- Consider că avem o echipă foarte tare, am văzut-o jucînd în retur, avem jucători maturi, cu personalitate. A trecut prea mult timp de cînd nu s-a mai luat un titlu şi cred că şi jucătorii gîndesc la fel ca mine, că au nevoie mare de a cîştiga acest campionat pentru a demonstra că au valoare.

- Aţi lămurit cu Narcis Răducan de ce el a declarat că nu crede în proiectul dumneavoastră?
- Ce să lămuresc? E părerea lui, n-am ce să discut. Poate era supărat că a plecat de la Steaua, e treaba lui, eu n-am jignit pe nimeni, n-am dat afară pe nimeni, doar am venit cu oameni cu care am lucrat şi cu care am mare încredere că pot atinge performanţele impuse la Steaua.

- Da, dar el a zis că pleacă pentru că nu crede în proiectul Reghecampf.
- Nu ştie proiectul pe care îl avem, deci chiar nu înţeleg de ce vorbeşte despre un proiect pe care nici măcar nu-l cunoaşte.

- L-aţi adus pe Aurelian Băbuţan.
- Da. El este noul directorul sportiv, va face cu totul altceva faţă de MM. Aurelian va sta pe bancă, însă nu se va ocupa de plecări, veniri de jucători, are altceva de făcut. Vreau ierarhie clară la echipă, să nu mai fie 20 de oameni care să facă acelaşi lucru, aşa cum a fost pînă acum, pentru că dacă vom proceda la fel, atunci se va întîmpla ca şi pînă acum în privinţa rezultatelor.

- Aveţi vreo strategie anume în privinţa celor două cantonamente?
- Da. În primul vom juca doar două partide de verificare, iar în cel de-al doilea vom avea meci din 3 în 3 zile. După fiecare amical vreau două zile la dispoziţie. Una pentru refacere, cealaltă ca să pregătim următorul joc de verificare. În plus vreau să facem team-building, jucătorii să fie uniţi, să se cunoască bine între ei.

- Unde vă doriti să jucaţi, pe Ghencea sau pe Arena Naţională?
- Cît timp am fost fotbalist la Steaua, aveam un sentiment incredibil pe Ghencea, dar atunci nu exista Arena Naţională. Cînd vezi 55.000 de oameni în tribune, e altceva. Ştiu că mulţi suporteri vor pe Ghencea, dar asta e problema patronului, a celor din conducere, ei ştiu unde e mai bine ca business, pînă la urmă vorbim de mulţi bani. Numai un nebun n-ar dori să joace cu 55.000 de fani în tribune.

Distracţii în State: poker şi Walt Disney

Reghecampf a dezvăluit şi cum îşi petrece vacanţa în Statele Unite ale Americii: "E cald, e frumos, Ana filmează acel reality-show, chiar e relaxant. Am fost pozat că am jucat poker. Să vă spun cum a fost. De 5 ani avem casă în Las Vegas, iar acum două seri, băieţii care filmează cu Ana au zis hai să mergem la cazino!. Ei s-au dus să joace la maşinuţe, eu la masă cu nişte domni. Am făcut-o mai mult ca să pierd timpul, nici n-am cîştigat, nici n-am pierdut, pentru că n-am pariat sume mari, nici nu prea ştiu să joc, nu sînt un împătimit al jocurilor. Apoi, pe 1 iunie, am fost cu cel mic la Walt Disney, la Los Angeles".

"Geraldo? A vorbit patronul cu el, a plecat în vacanţă, rămîne să ne anunţe. Dacă va continua cu noi, e foarte bine, dacă nu, atunci nu e nici o problemă, avem soluţii"

"Jucători precum Tănase, Tătăruşanu, Bourceanu, Chipciu, Chiricheş nu mai au nevoie de acomodare şi de timp pentru a fi pregătiţi să ia un titlul. Gata, a sosit vremea lor"

"Avem 7 jucători la naţionala mare şi doi la cea de tineret, plus Pintilii, care a fost accidentat. Vedeţi, de-asta spun că obiectivul n-are cum să fie altul decît cîştigarea campionatului"

"L-am auzit pe Dan Petrescu vorbind frumos despre mine. Aceste cuvinte mă fac să fiu şi mai optimist. Chiar nu mi-e frică absolut deloc şi nici nu simt presiune în plus, asta poate şi pentru că ştiu exact ce trebuie să realizezi la Steaua ca să rezişti"

"Hai să nu mai vorbim despre ce am făcut la Chiajna. OK, am ridicat mult ştacheta acolo, dar e deja istorie şi n-are nici un rost să stau să privesc în urmă"

Gazeta Sporturilor

------------------------


La 37 de ani, Reghe­campf (foto) poate deveni cel mai tânăr antrenor care ia titlul cu Steaua. Noul tehnician îi anunţă pe stelişti: "Pentru mine există numai locul întâi, iar Steaua acolo trebuie să fie!". Reghecampf are şi un avertisment pentru fotbaliştii petrecăreţi: "Cine stă non-stop în baruri şi cluburi mai bine să-şi schimbe meseria!"

- Domnule Reghecampf, aţi ajuns antrenor la Steaua. Încă sunteţi în vacanţă sau simţiţi presiunea?
- Simt presiunea din ce în ce mai tare. Trebuie să facem istorie la Steaua.

- Faptul că sunteţi antrenorul Stelei reprezintă un vis împlinit?
- Nu sunt un tip ipocrit să mint. Tatăl meu şi-a dorit ca băiatul lui să ajungă de la Târgovişte la Steaua. După ce m-am lăsat de fotbal, tata lăcrima şi îi spunea soţiei mele că nu poate să moară fericit dacă nu ajung antrenorul Stelei. Am zâmbit atunci deoarece sunt un tip ambiţios.

- Ce obiectiv ai la Steaua?
- Îmi doresc să fiu cel mai bun dintre cei mai buni. Steaua este o echipă mult prea mare să te gândeşti că poţi lucra cu jumătăţi de măsură. Pentru mine există doar locul 1.


- Poate în glumă, patronul a anunţat un termen de şase luni pentru dumneavoastră. A fost o glumă sau vrea rezultate serioase în timp scurt?
- Nu ştiu dacă a fost o glumă din partea patronului, dar eu ştiu că, dacă obişnuieşti pe cineva cu victorii şi cu meciuri spectaculoase, este greu să pierzi chiar şi un singur meci. Ăsta e fotbalul. Dacă toţi punem umărul şi formăm o echipa din toate punctele de vedere, putem să devenim invincibili.

- Mulţi antrenori nu au rezistat la Steaua…
- Am învăţat până acum că nu trebuie să te uiţi în grădina altuia. Sunt un om conştient de faptul că lucrez pentru această echipă şi pentru acest patron. Domnul Becali ştie fotbal. Colaborarea cu dumnealui trebuie să fie perfectă şi trebuie să se bazeze pe un respect reciproc foarte mare.

- Obişnuieşti să ai mobilul pe bancă în timpul meciului?
- Eu nu sunt ca alţi antrenori. Eu sunt Reghecampf. Nu încerc să mă împrietenesc cu cineva doar pentru a mă agăţa de un scaun. Dacă simt că nu fac faţă, ştiu când să fac pasul înapoi şi să mă retrag demn. Ştiu exact ce pot şi cât pot. Telefonul mobil stă la hotel sau acasă în ziua meciului. Chiar dacă stă în buzunar în timpul meciului, este închis. Înainte de meci nu vorbesc cu absolut nimeni.

- Vin jucători pe banda rulantă la Steaua. Ultimul este Pintilii. Mai e nevoie de alţii?
- Încercăm să creăm echipa ideală. Echipa care trebuie să aducă titlul în Ghencea. Mi-am dorit câţiva jucători pe care patronul i-a luat imediat. Ăsta este un semn foarte mare de respect pentru antrenor. Faptul că patronul mi-a făcut pe plac mă obligă şi mai mult.

- De cinci ani, titlul nu mai vine în Capitală. Rupe Steaua tradiţia anul viitor?
- Steaua trebuie să rupă "blestemul" şi să aducă în Capitală laurii. Îmi doresc să ajung cel mai tânăr antrenor al Stelei care câştigă Cupa şi campionatul.

- Mai sunt şi fotbalişti petrecăreţi. Ce mesaj ai pentru ei?
- La mine nu există petreceri decât atunci când e cazul sau atunci când avem ceva de sărbătorit. Dacă eşti super talentat, dar petreci, eu cred că ar trebui să îţi schimbi meseria. Performanţa nu se face la petrecere.

ProSport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE