home
26-09-06

Steaua Bucuresti - O.L. 0 - 3

Steaua a pierdut, pe teren propriu, al doilea meci in Grupele Champions League cu scorul de 3-0 in fata echipei Olimpique Lyon.

Meci teribil in Ghencea in aceasta seara impotriva unei echipe absolut magnifice din Franta. Stelistii au cedat deliberat terenul in primele 30 de minute suportand presiunea fabuloasa a adversarilor. Campionii Frantei au dominat autoritar jocul, posesia urcand peste 70 %.

L-am vazut pe Bostina facand pressing, pe Nesu perfect, pe Goian "ministru al apararii" pe Carlos respingand excelent doua suturi grele si facand o greseala monumentala la o incomodare a "prietenului" sau de la Middlesbrough - Sorin Ghionea.

Dupa 30 de minute de joc Steaua a inceput sa urce putin cate putin in atac punand in trei randuri o presiune aproximativa la poarta lui Coupet. Din pacate a venit golul, nedrept prin prisma ocaziilor avute dar - de ce sa nu recunoastem? - venit de la un adversar aproape perfect.

Ocazii putine atat de-o parte cat si de cealalta cu un plus pentru echipa franceza. De apreciat este atitudinea fantastica a suporterilor stelisti care au creat o atmosfera absolut mirifica si au gasit puterea sa il incurajeze pe portarul portughez dupa inca un sut periculos respins de acesta.

In repriza a doua francezii s-au desprins pe tabela de marcaj in urma unei lovituri de colt la care fundasii nostri au facut un marcaj aproximativ la Tiago.

Dupa cel de-al doilea gol primit, stelistii au inceput sa preseze poarta adversarilor. Olaroiu, neavand ce pierde a plusat si i-a aruncat pe Oprita si Ovidiu Petre in joc. Apoi pe francezul Thereau. Jocul campionaei noastre s-a revigorat brusc. Au inceput sa apara ocaziile la poarta lui Coupet. Din pacate pe fondul acestei dominari adversarii nostri au marcat pentru 3-0.

Incredibil ! La acest scor, superbul public din Ghencea a inceput sa aplaude. Imediat, sa cante "cu Steaua pana la moarte". Un gest superb, o atitudine europeana, simbol al civilizatiei. Aceeasi "huligani", "vagabonzi", "elemente" demne de a fi impuscate de bestiile cu chip de jandarm. La fel si la fluierul final. "O reactie de Uefa Champions League" (Costi Mocanu, comentator tv) a publicului roman. Superba atitudine. Acest public nu poate fi invins niciodata. Va multumim ca ne-ati aratat cum e sa fi stelist. Cum sa fi adevarat suporter. Suntem mandri pentru ca voi ne-ati facut sa ne simtim asa.

Cum sa evaluam aceasta infrangere? Ca pe una rusinoasa? Ca pe un dus rece? Sa fim tristi? Nu, nici vorba de asa ceva. Steaua a venit in contact direct cu ceea ce presupune cu adevarat Champions League. O competitie taioasa in care valoarea face diferenta, iar experienta isi are rolul ei. Olimpique a fost un adversar mult prea tare pentru romani tocmai pentru ca ea a jucat an de an la acest nivel si de la egal la egal cu marile super puteri ale Europei. De aceea francezii au avut o viteza in plus. Acum avem in fata dimensiunea reala a posibilitatilor noastre prin raportare la competitoarele noastre.

Pentru stelisti aceasta este o experienta utila. Se pot face analize multiple, se poate acuza jocul mai sters al lui Dica, Paraschiv sau chiar Bostina, dar oricat le-am intoarce trebuie sa admitem ca mai avem de invatat si ca aceasta infrangere a fost cauzata de un adversar mai bun ca noi. Sa nu cautam vinovati pentru ca singura vina au avut-o adversarii. Doar jucand la acest nivel jucatorii nostri vor putea creste in valoare, cu conditia ca sa se traga invataminte din aceste infrangeri. In prezent avem doua alternative: locul doi in grupa (o sarcina extrem de dificila) sau locul trei direct calificant intr-o noua primavara europeana (cu sanse mari in vederea ocuparii acestuia).

Remarcatii acestui meci sunt Mihaita Nesu, Vali Badea, Ovidiu Petre si Oprita si MINUNATUL PUBLIC STELIST.

De remarcat sunt, de asemenea, realismul si cumpatarea Finantatorului George Becali "nu aveam cum sa le marcam gol. Au fost prea buni pentru noi. Ne pastram sansele intacte si trebuie sa luptam in continuare".



Click aici pentru a vedea clasamentul grupei E a Ligii Campionilor


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3