home
04-03-12

Gheorghe Constantin, Fotbalistul Ideal

GHEORGHE CONSTANTIN a lasat o unda luminoasa, aproape de legenda, in fotbalul nostru. Printr-o evolutie echilibrata, joc tehnic, eficacitate exemplara, figura sa a polarizat deopotriva atentia profesionalistilor si a marelui public. Constantin a intruchipat ideea de adevarat fotbal, a fost la un moment dat piesa de rezistenta, rotita care merge fara surprize, care angreneaza restul, care ii da intregului sens si finalitate; la echipa sa de club, ca si la echipa nationala. Prin aceasta Constantin a intrat in Olimpul fotbalului nostru. Marele public l-a iubit pentru aservirea sa totala sportului rege.

L-a acceptat ca pe o vedeta, dar nu i-a putut ierta niciodata perfectiunea, care pentru suporterii capriciosi incepuse sa semene demult cu monotonia. Intr-adevar, nici un cancan care sa-i invioreze, nici o fisura in morala sa care sa le intretina fantezia, nici un eveniment in viata privata care sa le sature foamea de senzational. Viata stadioanelor are legile ei nescrise. Lumea care populeaza arenele, sutele de mii de microbisti, au capacitatea de a idolatriza un singur personaj si, in iubirea lor, au egoismul de a cere in schimb o fisura in masca de fotbalist, pe unde sa scruteze omul, sa-i cantareasca slabiciunile, sa-i puna sub lupa evenimentele care depasesc granitele celor 90 de minute ale unei partide oficiale.

Pe Constantin au obosit sa-l astepte atata amar de vreme si atunci cand jucatorul acesta fara gresi a ratat o data in viata lui o lovitura de penalti (la Olimpiada de la Tokio), toata refularea s-a ingemanat intr-un cor imens si nedrept de apostrofari. Dar Constantin l-a invins, fiind in continuare el insusi, a zdrobit cleveteala cu pasa lui savanta si cu lovitura de cap care nu ierta nici un portar.

Si lumea atunci si-a strans rautatea, inclinandu-se cu un cuvand de remuscare si pretuire suprema, supranumindu-l pe constantin prin acea vorba de maxima concizie si desavarsita exactitate: i-au spus pur si simplu PROFESORUL.

Poate ca totul a pornit de la “stropul” acela


Gheorghe Constantin s-a nascut la 14 decebrie 1932. Este un fiu al Oborului. Pe Baicului, acolo unde un pusti numit Titus Ozon jungla cu balonul in slalom printre tovarasii de joaca, cativa ani mai tarziu, o alta generatie de copii indragostiti de fotbal asimila, in jocuri nesfarsite cu “barele” portilor improvizate din sepci sau ghiozdane, si pe Gica Constantin. Constantin nu era chiar “seful” echipei. Era indemanatic, ce-i drept, mingea il asculta, dar era cam lent, n-avea tasnirea si nerabdarea varstei de 12 ani si, culmea, se gandea mai mult cui sa-i trimita pasa. Pe deasupra nu putea ascunde un platfus clar care-i dadea un fel de sovaiala in alergare: handicap decisiv in apreciera camarazilor, ce nu-l preferau primul in alegerea formatiilor. El, Gica, era mereu al doilea, in urma unuia Costica, un baietandru care vrajea mingea si privirile incarcate de admiratie si invidie ale tuturor celorlalti.

Dar mingea de fotbal il acaparase pe Constantin, o slujea cu devotament, ii dadea timpul lui, toata energia, toate gandurile, risca pana si dojenile parintesti. Se infratise cu ea si jurase fidelitate fotbalului. Il juca pe maidan si il privea cu jind pe stadionul cartierului, la Unirea Tricolor, acolo unde fiinta o echipa adevarata, acolo unde un om simboliza pentru cei din imprejurimi toate virtutile acestui sport si toata semnificatia cuvandului fotbal. Omul acela se numea Stefan Cirjan.
Intr-o zi, aflat in spatele uneia dintre porti, pe Unirea Tricolor, cineva a sutat pe langa bara. El a “agatat” mingea din zbor, stopand-o cu gest moale, aducand-o docila la pamant.

- Ma, baiatule, vino-ncoa ! i-a strigat nea Fane Cirjan.
Obrajii lui Constantin s-au imbujorat.
- Cum te cheama ?
- Gheorghe.
- Gheorghe si mai cum ?
- Gheorghe Constantin.
- Si cati ani ai ?
- Paisprezece, aproape paisprezece, de fapt in decembrie ii implinesc.
- Bine, ma Gheorghe Constantin, de maine sa vii la antrenament.

In anecamera Diviziei A


La juniorii Unirii Tricolor, Constantin a jucat pana la desfiintarea formatiei, in 1949. Fusese coleg de promotie cu Dinulescu si Coidum. Ucenicia in fotbal sse cam terminase, trebuia sa se incadreze intr-o echipa unde sa joace mai departe si unde sa-si joace sansa de a deveni fotbalist mare, asa cum visa. S-a dus la Venus U.C.B., o echipa de divizia B. Aici juca alternativ, dimineata la juniori, dupa-amiaza in formatia “mare”. O necesitatea obiectiva de stagiu dintr-o formatie saracuta? Dragostea excesiva a baiatului pentru fotbal? Poate si una si alta, dar cati dintre juniorii de azi, de talia juniorului Constantin de ieri, ar accepta rolul acesta dublu?

La Constantin pasiunea pentru joc si o ambitie mcnita de a escalada performantele s-au impletit tot timpul, l-au ghidat in activitate, imunandu-i seriozitate, putere de a renunta la oricare alte tentatii.

Dar Venus U.C.B. nu poate rezista in divizia secunda si retrogradeaza. Categoric, Constantin ar fi ramas un talent fraged, amenintat dintr-o categorie valorica unde prima forta fizica si tehnica rudimentara. Un pedagog si un specialist ca Petre Steinbach a intuit un test lucru si l-a luat cu el la Rapid Bucuresti. Un regulament rigid de transferari nu i-a permis insa sa joace la echipa giulesteana, de unde a plecat la Avantul Reghin. A pus umarul la promovarea echipei in divizia B si a peregrinat mai departe, la Iasi. Asa il povatuise bunul sau amic de la U.C.B., Ion Stefanescu, incadrat acum la C.F.R. Iasi in divizia B.

- Acolo, la Iasi, mi-am format o latura esentiala a existentei mele de jucator, declara Constantin, zambind intr-un fel nostalgic. La C.F.R.. Iasi devenisem golgeter in divizia B. Golul, placerea de a-l obtine, procedeeke de a-l forta, la Iasi le-am invatat pe toate. Incepusem sa ma remarc binisor, echipe suporioare ma vizasera, oricum nu eram chiar un necunoscut din moment ce in 1948 participasem la prima tabara de juniori convocata dupa razboi. Pusesera pe mine ochii cei doi antrenori cu aceleasi prenume: Ilie Savu de la C.C.A. si Ilie Oana de la Petrolul.

Si C.C.A. si Petrolul isi formasera atunci, prin 1954, echipe puternice, dar afectiv, preferintele mele mergeau catre clubul militar. Eram ca sa zic asa ceea ce s-ar numi azi un “stelist” infocat, simpatizand de multa vreme, la varsta mea cruda si in subsolul formatiei care imi duceam veacul, echipa C.C.A. Nu mi-a fost greu sa aleg deci si iata-ma alaturi de un Voinescu sau Zavoda II, la echipa visurilor mele. Coechipieri de certa clasa, conditii excelente, ambianta favorabila. Mi-am spus ca sosise ceasul consacrarii mele, am priceput ca am ales intre totul si nimic. Pentru un baiat care juca la juniori cu ghete numarul 40 desi purta 37, noua conjunctura era o fascinatie care trebuia rasplatitta cu daruire deplina.

LA C.C.A.


Constantin a debutat la C.C.A. in 1955, intr-un meci contra Politehnicii Timisoara, marcand, “simbolic”, gol chiar in primul minut de joc. Si a ramas la C.C.A. (Steaua) 15 ani, pana in 1969, nelipsit din echipa, la bine si la rau, dar mai ales la bine, pentru ca la succesele repetate ale formatiei (de patru ori campioana si de cinci ori castigatoare de Cupa in perioada 1995-1969), Constantin si-a adus o contributie pretioasa. Perioada aceasta se impleteste cu selectionari numeroase in echipa nationala, unde dramul sau in plus de maturitate in joc si eficacitate a cantarit greu.

Constantin ajunsese la un moment dat atat de sus pe scara valorii si a popularitatii incat ar fi putut lesne sa-si acorde un ragaz in pregatire, sa scurteze orele de transpiratie pe gazon, sa se menajeze in meciuri, sa-si ingaduie cateva halbe de bere sau sa-si amane ora de somn.

Dar n-a facut-o, in primul rand, pentru ca e om dintr-o bucata, dispus la orice sacrificiu pentru sportul cariua i s-a daruit. Si acest Constantin care cunoscuse gloria, obisnuit ca zeci de mii de oameni sa-i scandeze numele dupa un gol superb, avea modestia, am zice chiar defectul sublim si calitatea rara, de a fi modest si de a da la o parte cu gest autocritic fumurile de marire care pluteau in jurul sau. Dupa un meci in care literalmente era dus pe bratele suporterilor de la cabine la autobuz, el se putea intoarce necajit acasa pentru a diseca cu simt analitic cele cateva faze in care totusi gresise.

Ii spunea sotiei: “Azi iar m-au luat pe brate, dar nimeni n-a observat ca atunci cand eram langa linia de 16m...”. Si tot el, Constantin, stea de prima marime intre alte stele de la Steaua, doar el si Jenei (avem marturia din gura unui pustan care juca fotbal la centrul “23 August” apartindand clubului militar), gasea firesc si gasea vreme sa se aplece peste crestetul copiilor de o schioapa din pepiniera Stelei, pentru a le corija o miscare sau a le impartasi o taina, nu-i asa? profesionala.
Constantin a avut o longevitate deobisnuita in fotbal, fiind egal cu sine insusi, pentru ca e un om darz, echilibrat si indragostit sincer de fotbal. La fel ca si Lereter, poate doar mai scanteietor in teren. A priceput de aceea greu ca va veni o zi cand ghetele de jucator trebuie incaltate din ce in ce mai rar.

Ajunsese la o vreme cand avea drept coechipieri baieti a caror varsta reprezenta anii lui impartiti pe din doua, dar nu se dadea batut; era de doua ori mai lent decat ei, dar de zece ori mai intelept si-si risipea experienta si cunostintele cu fiecare pasa maiastra pe care o dadea, rasplata masurandu-se in golurile altora sau ale lui.

Antrenor


Si-a sfarsit cariera de jucator activ intr-o echipa de Divizia B (din Turcia) asa cum incepuse, in esalonul secund al fotbalului de performanta. Se inchisese un ciclu plin de satisfactii, o viata fotbalistica de mare jucator. Constantin a revenit in tara, la clubul sau si langa mingea de fotbal. O masura administrativa a clubului, la fel de matura ca si toata activitatea fotbalista a locotenent-colonelului Gh. Constantin, l-a desemnat antrenor secund la echipa la a carei faima si valoare pusese si el atatea caramizi solide.

Nu a fost un gest de filotimie pentru un batran leu al stadioanelor care nu-si mai gaseste locul. A fost nodul organic care leaga viata de jucator activ (cu veleitati de pedagog) cu aceea de antrenor. Constantin, care a fost receptiv pana la exagerare la sfaturile bune ale celorlalti, autoexigent pana la sacrificiu, PROFESOR recunoscut in teren, antrenor deci in devenire in timpul stagiului de jucator, nu putea sa nu-si implineasa cariera cu indeletincirea sa actuala.

A venit la fosta lui echipa, conducator al coechipierilor de ieri, cunoscator perfect al calitatilor si defectelor tuturor, cu o mentalitate de antrenor dealterata, dar imbogatita de prospetimea experientei de fotbalist in retragere. In tandem cu antrenori mai varstnici, cuvantul sau a pretuit, a completat.

De ce n-am spune-o, “profesorul” a fost un mare ambitios toata viata. Si acum urzeste planuri mari. A distribuit el mai demult in formatia Stelei un baiat firav, jucator tehnic, care pe deasupra mai si gandeste ca putini altii in teren. Si-a zis ca este copia fidela de la 17 ani, minus (din fericire) platfusul care i-a dat lui o frana de alergare. A pus deci ochii pe Aelenei si vrea sa faca din baiatul acesta un alt “Constantin”, mai mare decat Constantin. Este o sansa tripla la mijloc. Aelenei sa aiba un indrumator de asemenea pret, Constantin sa instruiasca un elev in care sa se priveasca ca intr-o oglinda fermecata ce-l arata in anii debutului dar cu perfectiunea maturitatii si, in sfarsit, clubul sa aiba un jucator de talia lui Aelenei, copt la scoala unui antrenor de talia lui Constantin.

Din “Constelatia valorilor sportive” (1972)

Multumiri lui Daniel-Ionut

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:


Domnului Profesor, cu dragoste... (FOTO+VIDEO)

S-a mai dus o legenda...

Gheorghe Constantin- o viata in slujba Stelei

Momente din anii '60

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE