25-08-06

Zgomotul si furia

Tarziu in noapte, in fata unei halbe cu bere, am revazut la o terasa, cu un prieten, primul gol al lui Vali Badea. Privindu-i fata congestionata de o bucurie imensa, am auzit ca prin vis cuvintele prietenului meu: " Bai, ia fii atent aici, Vali Badea arata exact ca fiumeu atunci cand-i e foame!".

Si atunci am stiut ca, de fapt, belgienii n-avusesera nici o sansa sa se califice in seara aia. Nu ma intelegeti gresit. Standard e o echipa buna si care ne-a facut pe toti sa suferim pana la fluierul final al lui Graham Poll. Golul lui Jovanovici mi-a inghetat si mie sangele in vine, iar ratarea aceluiasi mi-a taiat si mie respiratia.

Insa retrospectiv privind, am stiut ca Steaua n-ar fi putut sa rateze calificarea. Si de lucrul asta m-a convins privirea lui Vali Badea.

Privirea lui care arata ca aceea a unui bebelus flamand. O foame instinctuala care nu tine seama de conventiile oamenilor mari privitoare la hrana. O foame transformata intr-o furie devastatoare.

Cu foamea lui Vali Badea si cu foamea noastra nu s-ar fi putut pune nici o echipa belgiana miercuri seara.

Am stiut asta atunci cand am auzit zgomotul furios care dupa gol a venit din 55000 de piepturi. Un zgomot care, asemeni mugetului valurilor in timp de furtuna, parca nu venea de nicaieri, ci parca se auzea dintotdeauana si pentru totdeauna. Un urlet atavic caruia nimic nu ii putea sta inainte.

Si cum ar fi putut Carlos sa plece pe fenta lui Jovanovici, cand si el era flamand sa demonstreze atatea? Atatea nedreptati si mizerii care s-au scris si spus despre el trebuiau razbunate si contrazise.

Cum ar fi putut Olaroiu sa nu ghiceasca solutiile cele mai potrivite? Cand era atat de flamand sa stearga definitiv amintirea cosmarului de pe Riverside si sa se trezeasca zambind in Liga Campionilor.

Cum am fi putut noi toti sa nu urlam pana la epuizare cand aveam de razbunat amintirea anilor in care a trebuit sa suportam elucubratiile unui vanzator de butelii care visa ca se pregateste de Liga Campionilor in timp ce noi ne zbateam in mediocritate? Cum altfel am fi putut reactiona noi toti cand narile ne erau inca dureros de dulce mangaiate de aerul din Eindhoven pe care n-am apucat sa il mai mirosim?

Cum ar fi putut belgienii sa se puna cu toate astea?

Gandindu-ma la toate astea am stiut ca pur si simplu Standard n-avusese nici o sansa!

Apoi, totul a fost calm, declaratiile lui Gigi Becali au inceput, in mod miraculos, sa mi se para ca au sens. Si as fi vrut parca asa il aud rostind "Pohta ce-am pohtit!", cuvinte care, in acel context, ar fi constituit cel mai frumos elogiu al unei nebunii in care prea putini am indraznit sa credem de la inceput.

L-am zarit apoi pe MM Stoica purtat pe umeri de Carlos. A fost o scena care m-a emotionat puternic, desi parea un cadru cliseu din filmele americane cu boxeri, in care un "underdog" devenit campion il poarta pe brate pe antrenorul care crezuse in el atunci cand toti ceilalti il crezusera terminat.

Si totul, absolut totul, avea sens, un sens pe care niciodata Standard nu l-ar fi putut destrama.
...
Acum, urmeaza sa aratam ca prezenta noastra alaturi de "baietii cei mari" nu e intamplatoare. Vom intalni 3 echipe extrem de puternice. Si inclin sa cred ca, desi la nivelul asta nu mai puteam avea vreo preferinta, in afara de grupa cu Barcelona si Chelsea, nu puteam avea niste adversari mai dificili decat avem acum.

Dar prezenta noastra aici ne obliga la mai mult. Si daca vom sti sa regasim, intr-o competitie a "fotbalului de trust", starea de gratie de miercuri seara, daca vom fi la fel de furiosi sa ne traim obsesia performantei, obsesia care ne macina pe noi stelistii, atunci va fi greu si pentru Real, si pentru Lyon si pentru Dinamo Kiev. Le va fi foarte greu...

Forza Steaua! Mandru ca sunt stelist!

the quiet romanian