home
19-09-11

Cacoveanu

Unul dintre componenţii de bază ai CCA-ului, deşi nu chiar dintre cei mari, a fost, fără îndoială, Gheorghe Cacoveanu.

Născut pe 16 septembrie 1935 la Ulioara (judeţul Alba), a început fotbalul la Metalul Câmpia Turzii, unde a jucat între 1951-1954. A debutat în prima divizie la 16 ani şi 11 luni, pe 17 august 1952, în Câmpia Turzii – Locomotiva Timişoara 1-1. între 1954-1955 a evoluat la Progresul Bucureşti, cu 21 de meciuri şi 6 goluri, terminând pe locul 3.

În sezonul 1956 este transferat la CCA Bucureşti, care avea 3 campionate câştigate în 9 ani de existenţă. Sezonul precedent terminase pe locul 6, iar Ilie avu (consiliat de Ştefan Dobay) a văzut ca foarte oportună racolarea tinerei extreme care explodase la Progresul.

Victor Moldovan fusese extrema dreapta a CCA-ului 4-5 sezoane. Cacoveanu, la 21 de ani, s-a impus imediat ca titular al postului, linia de atac începând mereu cu el ca extremă dreaptă.





Este un sezon considerat cel mai bun de până atunci. CCA-ul impresionaeză în celebrul turneu din Anglia, iar formula Voinescu (Toma) – Zavoda II, Apolzan, V. Dumitrescu – Onisie, Bone – CACOVEANU, Constantin, Alecsandrescu, Zavoda I, Tătaru devine legendă.

Ghiţă Cacoveanu era o extremă tipică, 1.69 m şi 66 de kilograme, pe lângă viteza fulgerătoare având şi o tehnică peste media postului. Raidurile sale au creat sute de goluri şi mii de ocazii clare, pentru CCA (apoi Steaua), în cei 9 ani sub culorile roş-albastre, fiind principala sursă de dinamism a echipei.

În primul sezon, 1995-1956, joacă 20 de meciuri, înscriind 10 goluri, la 21 de ani, ca extremă! Campionatul.
În sezonul 1956-1957 joacă doar 6 meciuri, din cauza unei accidentări, înscriind 2 goluri. Locul 2.
În sezonul 1957-1958 joacă 18 meciuri, înscriind 1 gol. Locul 2.
În sezonul 1958-1959 joacă 11 meciuri, fără gol. Locul 3.
În sezonul 1959-1960 joacă 20 de meciuri, înscriind 5 goluri. Campionatul.
În sezonul 1960-1961 joacă 23 de meciuri, înscriind 3 goluri. Campionatul.
În sezonul 1961-1962 joacă 11 meciuri, fără gol. Locul 9 şi Cupa se trecea la numele de Steaua.
În sezonul 1962-1963 joacă 15 meciuri, înscriind 4 goluri. Locul 2.

De reţinut că, până în 1961, campionatul era format din 12 echipe, deci fiecare juca 22 de meciuri.

La sfârşitul lui 1963, la 28 de ani, părăseşte Steaua, tânărul Raksi, sosit în urmă cu 2 sezoane, impunându-se în locul său.

Între 1963-1964 evoluează la Dinamo Piteşti (locul 10), 1 gol în 11 meciuri, iar între 1964-1965 la Minerul Baia-Mare (locul 13), cu 2 goluri în 11 meciuri. Se retrage la finele 1967, la 32 de ani, de la Tehnometal Bucureşti, unde jucase ultimii 2 ani ai carierei.

În cupele europene are 4 meciuri, toate în Cupa Campionilor. Cele 3 meciuri contra Borussiei Dortmund, din 1957, unde a şi înscris un gol, şi un meci în 1961, în deplasarea de la Austria Viena.

La echipa naţională are 6 meciuri şi 2 goluri. Rămâne cunoscut prin golul înscris Iugoslaviei, la Belgrad, într-un amical din 22 aprilie 1956, gol prin care România câştiga în faţa unei echipe istorice a plavilor.





România: Voinescu (Toma 35) – V. Zavoda, Apolzan, Szoko – Onisie, Bone – CACOVEANU, F. Zavoda, Alecsandrescu, N. Georgescu, N. Tătaru (Constantin 60). Antr.: Gheorghe Popescu

Pentru Steaua a jucat timp de 8 ani, între 1955-1963, cu un total de 124 de meciuri şi 25 de goluri, în campionat. A câştigat 3 titluri de campion şi o Cupă a României.

Un jucător care a debutata la 16 ani în prima divizie, a venit la 20 de ani la Steaua, unde a dat 8 ani pentru club. A prins marea echipă a CCA-ului şi a făcut parte din prima echipă a Stelei. După un început continental, cu 10 goluri în 20 de meciuri, scade faţă de acest maxim, dar rămâne un element constant de siguranţă, talent, valoare, impunându-se ca una din marile extreme nu numai ale Stelei, dar ale fotbalului românesc.





Cuplul pe care l-a făcut pe partea dreaptă a atacului stelist, cu profesorul Constantin, este egalat poate doar de cuplul Ştefan Petcu–Lăcătuş, de peste 3 decenii.

Nu-i greu să joci bine când ai spatele asigurat de Vasile Zavoda, când ştii că interul stânga al adversarului nu va trece prin zona lui Jenei, când Alecsandrescu te lansează exact pe traiectoria care-ţi convine. De ce n-aş recunoaşte că sunt opera lui Gh. Constantin? Câte deschideri ca la carte n-am primit eu de la el? se confensa vitezistul, cu mulţi ani în urmă.



Viaţa post-jucător de fotbal a însemnat o serie de încercări şchioape ca antrenor la echipe secundare, dar a fost rotunjită sub aspectul utilităţii administrative, Cacoveanu devenind un foarte bun director pe chestiuni de extra-fotbal, servind astfel clubul Steaua în anii `90. În 2001, în zilele cancerului, când a simţit ce vremuri vin, a cerut pensionarea din cadrul clubului. Simţea că oamenii trebuie să fie oamenni, iar maimuţele să fie maimuţe.

Azi, 16 septembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 76 de ani de viaţă, îi mulţumim legendei steliste pentru contribuţia adusă de partea clubului militar.

La mulţi ani, domnule Gheorghe Cacoveanu!

Steliştii – recunoscători!


Filip Pindean


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE