home
09-09-11

Ochiu' stapanului

Motto: « Ochiu’ stapanului ingraşă animalu’ ! »
Biblia & George Becali


Cunoaşteţi frica de stăpân, să stiţi să slujiţi la jupân, slugi credincioase cu vorbe mieroase, să fiţi bărbaţi adevăraţi, argaţi devotaţi, nu bagabonţi şi drogaţi ?!

Stăpânu-i acum patron, aşa e acum, de bonton, da’ io ţin legea strămoşească stăpânu-i stăpân ca să stăpânească , ce-i ăla « patron », nu-i rege pe tron, împărat uns de Cel de Sus, mare boier, chiar de-i... oier, pus să păstorească şi să domnească e voievod peste norod ce stă pe scaun aurit, vorbeşte cu talc... aiurit, da’ stăpânu-i stăpân, mumă si tatan, vorba-i e lege şi se-nţelege, se execută chiar dacă-i mută voia stăpânului să fie faptă aici şi acum şi pe lumea ailaltă !

Stăpânu’ e naş la botezuri şi nunţi, colindă biserici şi schituri din munţi, i-ar plăcea viaţa de monah, dar dânsu’ e totuşi, monarh, rege între regi, n-ai cum să negi, el dă cadouri scumpe, pe oricine umple de bani, de averi, cumnaţi, nepoţi, veri, chiar şi Cel Născut la Valea Boului a rămas uimit în faţa cadoului, chiar şi câinilor rosii le-a umplut galoşii, le-a făcut daru’ să le poarte fularu’, a cărat valize cu bani, le-a ploconit la duşmani, a urcat şi Golgota, stăpânu-i stăpân şi faptă-i e poftă!

Mai era un zăpăcit, un slăbănog îndrăcit, habar n-avea de stăpânire, trăia aşa, în neştire, într-o cutie de carton ascunsă printr-un cotlon, se voia « protestatar », biet boschetar, brută obscură ce doar înjura slujbaş fără căpătâi ce l-a caftanit Cel Dintâi, care de milă şi-a călcat peste silă stăpânu’ a fost generos, i-a dat un os de merinos bun de ros, i-a dat să-i ajungă să-i placă viaţa de slugă să-şi facă o stare ca să poată muri in picioare, i-a dat demnitate pe săturate, slugă trufaşă care se-ngraşă cu nesimtire, n-are habar de obrazu’ subtire, da’ stăpânu’ e bland la vorbă si gând, chiar şi cand zbiară precum o fiară stăpânu’ nu face ocară, când dă prima oară, acolo creste, stăpânu’ ceartă pe cine iubeşte !

Să dam slavă Cerului de bunătatea boierului, el iartă pe orişicare, că are sufletu’ mare, a chemat şefii de galerie şi le-a făcut căprărie cu tot cu simbrie, i-a chemat la apel la castel, ca să-i mustre niţel, aşa, părinteşte, ce-a zis stăpânu’ nu ne priveşte, noi suntem plebei, pui de gaină în groapa cu lei, n-avem putinţă că n-avem stiinţă, n-am fost binecuvântaţi să fi fost bogaţi, să-i fi facut lu’ Mustaţă schimbarea la faţă, să-i fi dat o arvună ca să ragă pentru noi in tribună, să-l fi chemat într-un serai şi să-l fi umplut de parai, să fi avut si noi slugi, haidamaci cu glugi, gealaţi cagulaţi, da’ nu mai visaţi, că stăpânu-i doar unu’ şi tot el e stăpân, numa’ să vrea si Mustaţă e spân !

Stăpânu’ nostru e darnic, săritor şi harnic, ochiu’ lui îngraşă chiar şi pruncu’ din faşă, aduce rod pentru norod, făureşte palate retrocedate, stăpânu-i stăpân, bun sau hapsân, asta-i voia Domnului şi destinu’ omului, care tre’ să plece capu’ şi să înghită hapu’, oricum ar fi, noapte sau zi, dulce – amar, stăpânu-i un rău necesar !

LDS

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE