01-06-06

Despre falsa obiectivitate.

Un prieten, oarecum ultragiat de faptul ca in ultima vreme atacurile la adresa Stelei par sa nu se mai termine, mi-a semnalat aparitia in revista "22" a unui articol in care TRU incearca sa minimalizeze si chiar sa culpabilizeze victoria Stelei de la Sevilla. Demersul, care nu e nici pe departe singular in aceasta perioada, m-ar fi lasat rece daca nu mi-ar fi aparut evidenta reaua credinta cu care respectivele randuri sunt scrise.

Si desi in acest moment altele par sa fie lucrurile care ne preocupa pe toti, am socotit nimerit sa incerc, in limita puterilor mele, sa demontez tezele sustinute de autor. Si asta pentru ca in urma atator lucruri mincinoase care s-au scris sau s-au spus despre Steaua in ultima perioada, am considerat ca cineva trebuie sa incerce sa rosteasca adevarul. Fara pretentia de a fi infailibil sau de a detine adevarul absolut. Pur si simplu sa rosteasca adevarul despre niste lucruri traite.

Sa vedem deci ce anume afirma TRU in articolul intitulat "Sevilla - 20 de ani de iluzii". Intrebarea al carui raspuns pare ca vrea sa il obtina autorul este "Ce s-a intamplat cu adevarat, cine a castigat si de ce in seara zilei de 7 mai 1986, la Sevilla?". Spun pare ca, pentru ca autorul nu isi doreste de fapt sa obtina nici un raspuns, ci incearca sa isi impuna propriul punct de vedere ca fiind un adevar obtinut prin interpretarea obiectiva a faptelor. Din nefericire insa, interpretarea faptelor nu e deloc obiectiva, iar concluziile la care ajunge autorul in urma demersului sau nu sunt nici pe departe adevarate. Sa vedem de ce.

"Romania lui 1986 nu era nimic altceva decat o ghereta rece, in care frigul, frica si minciuna pofteau la evadarea prin vis. Cine putea isi mesterea propriul poligon oniric (carti, video, discutii), dar enorma majoritate consuma din tainul oficial de vise. Fotbalul era o tema suprapoluata si mizera de evaziune si consum. Steaua si victoria in Cupa Campionilor au fost capodopera acestei complicitati in care puterea de stat a asigurat mizeria si sleirea, iar multimea, aplauzele recunoscatoare." Modul tendentios de analizare al faptelor reiese inca din aceasta prima afirmatie. Bineinteles ca toti cei care am trait in acei ani vom fi de acord cu autorul ca ""Romania lui 1986 nu era nimic altceva decat o ghereta rece, in care frigul, frica si minciuna pofteau la evadarea prin vis." Necinstit e insa modul in care autorul continua, operand o distinctie neta intre cei care reuseau sa evadeze din acest univers prin carti, discutii cu prietenii sau filme (categorie din care bineinteles ca facea parte si autorul) si marea masa a "prostimii" care servea pe nemestecate din "din tainul oficial de vise", "tain" in care fotbalul avea rolul felului principal.

Distinctia neta operata de autor nu rezista insa la o analiza mai atenta. In primul rand, din cauza ca fotbalul dincolo de apetenta pentru fenomen pe care o genereaza in randul maselor largi, apetenta neegalata de nici un alt sport, nu reprezinta totusi doar noul "opiu pentru mase". Chiar daca am accepta ca "fotbalul e un joc de domni pe care il joaca golanii", a afirma ca doar masele needucate au evadat prin fotbal din realitatea trista a ultimilor ani de comunism e profund fals. Personal, am avut sansa sa traiesc in mijlocul cercului de prieteni al tatalui meu, un refugiu de "prietenie indragostita" cum ar spune Patapievici, cerc in care se discuta despre cartile procurate pe sub mana de la un centru de librarii unde lucra o fosta prietena a unuia dintre ei, unde se asculta muzica (in general straina, dar si Ileana Sararoiu atunci cand numarul paharelor de vin consumate crestea) la un casetofon Crown cumparat de taicameu de la un tip venit din Libia, se vizionau filme, se discuta despre istorii alternative (era in acest cerc si un neamt al carui tata luptase la Stalingrad), dar mai ales se manca fotbal pe paine.

Prietenii tatalui meu - majoritatea stelisti, desi asta nu era unul din criteriile de apartenenta la grup - erau pasionati de fotbal. Si imi aduc aminte seara MAGICA de 7 mai 1986. Ceea ce s-a intamplat atunci n-a avut absolut nici o legatura cu politica. A fost pur si simplu o evadare dintr-un spatiu gri si lipsit de speranta prin intermediul fotbalului. Si asta fara a cere voie nimanui.

Ca sa inchei, am dat exemplul tatalui meu, pentru a arata ca cele doua modalitati de evadare din cenusiul cotidian (pasiunea pentru fotbal si refugiul in carti si discutiile cu prietenii) nu se excludeau deloc reciproc, ci mai degraba se completau de minune. De altfel, daca s-ar fi exclus, autorul ar fi trebuit sa scrie respectivul articol in necunostinta de cauza, incat fiind prea ocupat cu activitati mai elevate, nu si-ar mai fi risipit timpul cu "o tema suprapoluata si mizera de evaziune si consum" rezervata doar unor multimi incapabile sa gaseasca alte cai de a evada din cotidian.

Iar cu afirmatia ca fotbalul este doar "o tema suprapoluata si mizera de evaziune si consum" sunt sigur ca nu ar fi de acord nici macar obscurul portar al echipei Universitatii din Alger din anii '30, devenit ulterior castigator al Premiului Nobel pentru literatura care afirma ca "tot ceea ce stiu mai sigur despre moralitate si obligatii, stiu datorita fotbalului". Dar nu imi propun sa mai insist asupra acestei chestiuni.

In continuare TRU afirma ca "Mandria izvorata din victoria de la Sevilla n-a incetat sa curga. A intemeiat ea ceva? Au fost pagubele sportive si publice mai mici sau mai mari decat castigurile? Am patruns, prin acea finala, spre o epoca de dezvoltare sportiva si sociala sau ne-am ales cu un fetis utilizabil acasa, pentru pansamente in cerc restrans?". Din nou autorul incepe cu o afirmatie evident adevarata legata de mandria noastra perfect justificata, dar continua la fel de tendentios, amestecand in mod deliberat domeniile la care face referire. TRU se intreaba daca cumva "am patruns, prin acea finala, spre o epoca de dezvoltare sportiva si sociala". Intrebarea e insa pusa de o asemenea maniera incat raspunsul nu poate fi decat negativ. Pentru ca victoria Stelei, uriasa performanta reusita de echipa noastra, nu putea sa aduca dupa sine "o epoca de dezvoltare ... sociala". Oare victoriile la Cupa Mondiala din 1934 si 1938 ale Italiei au adus dupa ele caderea lui Mussolini? Victoria Argentinei la cupa Mondiala din 1978 a atras oare caderea juntei militare si "epoca de dezvoltare sociala" visata de autor? Nu. Pentru ca nu fotbalului i se datoreaza transformarile sociale ale unei tari. Dincolo de faptul ca acesta este, in mod indiscutabil, un fenomen social de amploare, fotbalul ramane un sport. Care nu poate transforma totusi o societate.

A adus victoria Stelei transformari in plan sportiv (mai corect ar fi fost fotbalistic, dar se pare ca utilizarea celor mai adecvati termeni nu constituie una din pasiunile lui TRU)? Raspunsul e indiscutabil DA. Dupa noaptea magica de la Sevilla au urmat o supercupa a Europei si o finala pierduta nedrept in fata celor de la River Plate in cupa Intercontinentala cand Steaua a fost egala, ca valoare, a argentinienilor si cand Belodedici a pierdut datorita unei greseli flagrante de arbitraj titlul de MVP al meciului in fata lui Alzamendi si implicit si un automobil Toyota oferit de organizatori. A urmat apoi o noua semifinala a CCE pierduta in fata celor de la Benfica si din nou o finala de CCE la care ma voi referi mai tarziu. Tot in urma victoriei Stelei, a luat nastere o mare echipa nationala a Romaniei, echipa care a participat la 3 Cupe Mondiale si 2 campionate europene intr-un singur deceniu si din care faceau parte numerosi stelisti. Desigur ca pentru TRU aceste lucruri nu reprezinta nimic, cata vreme nu a urmat si o "epoca de dezvoltare sociala" cu care Steaua dupa opinia distinsului gazetar a ramas datoare societatii romanesti.

Ce altceva ne mai imapartseste onorabilul domn TRU din postura sa de detinator al adevarului absolut si de "myth buster"? Ne spune ca "Steaua a castigat Cupa Campionilor, dar adevarul pe care nimeni nu vrea sa si-l mai aminteasca sau sa-l recunoasca e ca finala din 1986 a fost un meci supraincarcat de fotbal prost. Steaua a castigat intr-un fel care nu are nimic de-a face cu victoria: fara sa fi construit o singura actiune propriu-zisa de atac, aparandu-se pentru o suta de meciuri si lipsita de replica in fata unei echipe confuze. Barcelona, prost pusa in teren si rau antrenata de Terry Venables, un antrenor simpatic si mediocru, a atacat alandala si a ratat cat i-a stat in putinta. Prelungirile au copiat primele 90 de minute. Steaua, altfel o forta tehnica si un taifun ofensiv in fata adversarilor mici, a stat la cutie fara sa ridice ochii din podea.

La penaltiuri, Duckadam a scos sau a fost nimerit de primele 4 lovituri. Lacatus si Balint au reusit sa execute corect, au inscris si, la un loc, toata aceasta cascada de balbaieli, neputinta, spaima si sansa se numeste "marea victorie de la Sevilla"." O insiruire de neadevaruri, care insa pot sa convinga pe cei neavizati. Buun. Sa vedem insa ce ziceau ziarele vremii despre acel "meci supraincarcat de fotbal prost". Astfel, agenþia Reuters scria la 8 mai 1986: "ambele echipe au reusit faze frumoase, cu executii superbe, cand dupa momentele de tatonare jocul a devenit fluent". Parca e totusi vorba despre altceva decat despre un "meci supraincarcat cu fotbal post". Nu? Iar daca asta nu e de ajuns, iata ce scria L'Equipe dupa finala din 7 mai: "Victoria Stelei e tot ceea ce poate fi mai logic. Acest succes este rezultatul stapanirii de sine, al organizarii si, mai ales, al unui joc mult mai curat decat cel al Barcelonei. Rapida in fazele de iesire din aparare, excelent organizata la mijlocul terenului, unde a facut o tesatura de pase subtile, formatia romana a folosit cu siguranta toate baloanele". Mi se pare mie sau cel mai prestigios ziar sportiv al Europei nu spune nimic despre o "cascada de balbaieli, neputinta, spaima si sansa". Nu, nici pe departe. Dar se pare ca L'Equipe nu e totusi o sursa credibila pentru onorabilul nostru autor. Atunci sa vedem ce zice "The Times": "Fotbalistii romani au izbutit, printr-o temporizarea jocului, sa impuna o cadenta adecvata tacticii lor, contraatacand deseori periculos".

Deci, sa intelegem ca Steaua nu s-a aparat cat pentru o suta de meciuri si ca mai mult a impus cadenta meciului conducand ostilitatile in plan tactic? Raspunsul pentru un cititor obiectiv ar fi DA, dar desigur ca distinsul domn TRU m-ar contrazice imediat. Pentru ca daca dansul a spus altfel, atunci e imperios necesar ca sa fie asa. Si asta ma face sa realizez ca au dreptate italienii cand spun ca "si non e verro, e ben' trovato".

Potriveala, potriveala, dar chiar asa un dispret total fata de fapte? Tocmai la dansul care incearca un demers obiectiv si riguros exact?

Bun, sa trecem mai departe. Distinsul domn TRU ne spune ca "n-a fost nimic dezonorant in traseul Stelei pana in finala. Seria a fost insa nesperat de usoara. Vejle, Honved, Kuusysi, Anderlecht - echipe de mana a doua sau foste echipe de prim rang demisionare - au netezit calea spre ocazia istorica de a intalni o Barcelona bine ametita de incompetenta simpatica a lui Venables. Norocul, exploatarea in regim colonial a fotbalului romanesc si intamplarea s-au intalnit, cumva, in aceeasi intersectie si au decis victoria Stelei. Performanta a fost, in acelasi timp, superba si mult mai mica decat credem, astazi.

Dupa numai doi ani, cand Steaua era decimata intr-o noua finala (0-4, dupa 4 goluri in 30 de minute) de AC Milan, iluzia era raschetata de realitate."

Din nou imi voi permite sa citez, de data asta din cuvintele corespondentului Agentiei France Presse care afirma ca "acest succes stralucit al echipei Steaua Bucuresti este confirmarea evolutiei cu totul remarcabile a formatiei romane, care in toate fazele competitiei a manifestat o valoare constanta, eliminand alte doua reputate formatii: Honved Budapesta si Anderlecht Bruxelles". Dupa cum se poate observa din nou nici un cuvintel despre asa zisele "echipe de mana a doua sau foste echipe de prim rang demisionare". Dar desigur ca ar trebui sa il credem din nou pe cuvant pe distinsul TRU caci, asa cum spunea Marc Antoniu, este un om onorabil. Un om onorabil care ne spune ca Steaua a fost decimata dupa numai doi ani intr-o noua finala de AC Milan.

Trebuie din start sa precizez ca afirmatia e riguros inexacta intrucat, exact ca in gluma cu evanghelistii, cei doi ani erau de fapt trei. Dar ce mai conteaza un an cand demersul jurnalistic e atat de riguros si de stiintific? Sa trecem insa peste acest aspect, si sa notam ca in goana sa dupa aflarea adevarului onorabilul domn TRU ne lasa sa credem ca prezenta intr-un interval de doar trei ani in doua finale ale celei mai prestigioase competitii europene e un fapt cu totul pasabil si care desigur ca ar fi fost la indemana oricarei echipe care si-ar fi pus in cap sa realizeze aceasta performanta. Uitand ca nume mari ale fotbalului european nu au reusit nici macar o singura prezenta in ultimul act al competitiei. Uitand ca nici o alta echipa din spatiul ex-sovietic n-a mai reusit vreo calificare in finala CCE pana la caderea blocului comunist.

Ni se imputa insa ca am indraznit sa pierdem in fata formidabilei masinarii construite la AC Milan de Berlusconi, o echipa din care faceau parte o pleiada de mari jucatori de mai multe nationalitati ce au continuat sa scrie istorie si dupa finala cu Steaua. Intradevar, rusine sa ne fie!

Finalul pe care ni-l propune distinsul jurnalist e insa cu adevarat apoteotic: "Cei ce nu se nascusera inca sau erau copii, in 1986, sunt reeducati de aniversarile de astazi si nu mai pot afla ca triumful a fost defensiv si perdant, ca el a slujit unei idei de dezvoltare gresita. Ceilalti, cei ce au vazut si trait meciul din 1986, tac de atunci incoace, pentru a nu scutura pojghita care ii fereste de intalnirea cu adevarul, cu esecul general al acelor ani si cu decesul individual al martorilor." Nimic mai fals.

Triumful a fost glorios si din nefericire irepetabil. Irepetabil nu din vina Stelei, ci pentru ca azi fotbalul in Ch. League a devenit o ciocnire intre conglomerate multinationale si mai putin un joc de fotbal. Si oricat suflet ar pune azi o noua generatie de aur ca aceea a Stelei magice din 1986 n-ar mai fi de ajuns. Pur si simplu.

Cat priveste educarea copiilor e drept si e cinstit sa ii educam in spiritul unui cult al eroilor. Iar Valentin, Sfinxul, nea Imi, Puiu, Helmuth, Stefan, Ilie, Adrian, Tudorel, Miodrag, Marius, Mihail, Victor, Gavrila, Ladislau, Vasile, Anton, Constantin,Lucian, Marin si ceilalti sunt eroii nostri pe care merita cu psisosinta sa ii onoram si sa ii cinstim. Indiferent ce ar avea de spus despre asta onorabilul domn TRU. Pentru ca performanta lor e unica pentru un fotbal mic si invatat cu mica ciupeala. Pentru ca ei sunt cei care ne-au invatat sa tinem capul sus si sa privim pe oricine drept in fata fara a pleca privirea. Si pentru asta locul lor in inimile noastre nu poate fi luat de nimeni, chiar daca asa ar dori un distins jurnalist care a decis sa astearna pe hartie cateva randuri mincinoase in speranta ca ele vor fi luate ca un adevar.

Si se mai insala undeva onorabilul TRU. Se insala atunci cand spune ca "ceilalti, cei ce au vazut si trait meciul din 1986, tac de atunci incoace". Nu domnule TRU. Desi vocea noastra nu se aude mereu intrucat presa sportiva la noi e prea absorbita de efortul de a ne oferi un scandal si o fata de la pagina 5 in fiecare zi sau de a mai inventa noi atacuri sau acuzatii absurde la adresa Stelei, noi nu tacem. Noi suntem o parte a Romaniei profunde, suntem o parte importanta a majoritatii tacute care face ca lucrurile sa mearga inainte. Noi ne facem auzita vocea prin cei ce vor veni. Prin valorile pe care va asigur ca stim sa le insuflam lor. Si ei, va asigur si de asta, vor continua sa onoreze performanta unica a Stelei Magica. O victorie atat de mare incat nici dvs. si nici nimeni altcineva manat de rea credinta sau pur si simplu de dorinta de a distruge cu orice pret un lucru bun si frumos, poate lucrul cel mai bun si frumos care a existat vreodata in fotbalul romanesc, nu veti sa reusi sa o minimalizati.

Si in final vocea noastra va fi aceea care va lasa urme in constiinta celor ce vin dupa noi. Si asta va fi victoria noastra. O victorie la fel de epocala ca si victoria din noaptea MAGICA de la Sevilla.

Forza Steaua! Sunt mandru ca sunt stelist! Si sunt mandru ca am trait sa vad uluitoarea performanta a Stelei Magica!

the quiet romanian