home
29-07-11

Sunt un băiat deştept, care face o afacere

Motto:

„Din 4 milioane de euro, cât mai avem de primit pentru Rădoi, clubul trăieşte măcar şase luni. Pe urmă, mai sunt drepturile TV, adică încă 3,5 milioane de euro.

De la Steaua nici nu iau vreun ban, dar nici nu dau. Clubul trebuie să trăiască pe ce produce”. George Becali (17 martie 2009)

În majoritatea discuţiilor legate de legitimitatea lui Becali de a dispune de Steaua după cum vrea el, auzim argumentul suprem: „El bagă bani, dă milioane, dacă pleacă el Steaua moare, dacă nu era el Steaua murea. Are gura mare, dar investeşte, aduce jucători, dă milioane, nu ai ce să-i reproşezi. Băgaţi voi bani, cu familiile voastre, dacă nu vă convine. El dă bani, Steaua e a lui!”

Nu auzim asta doar de la turmele întinse de stelişti, ci şi de la alţii, care propagă această mistificare DEVASTATOARE, ori din tâmpenie, ori din licheism, ori dintr-o blamabilă inconştienţă.

Jenei: Gigi, acest nebun frumos, cum îi spun eu, bagă foarte mulţi bani la Steaua (...)
Iordănescu: Gigi este un pătimaş, aşa cum îl ştiu eu, va investi la fel de mult ca până acum (...)
Ilie Dumitrescu: Gigi investeşte enorm la Steaua, dă milioane de la el de-acasă, Steaua e clubul lui!
Lăcătuş: Sigur, Gigi a băgat şi bagă bani mulţi şi e normal să (...)
Panduru: Gigi investeşte milioane, e normal să aibă pretenţii (...)
Adi Ilie: Domnul Becali a investit milioane (...)




O s-o spunem cât mai simplu, reducând la esenţă:

În bugetul clubului Steaua există două mari capitole: Venituri şi Cheltuieli.

Atâta timp cât la primul ai măcar un cent mai mult decât la al doilea, înseamnă că, ori managementul profesionist, ori BRAND-ul clubului îţi generează această stare.

Atâta timp cât ai această stare FAPTICĂ, înseamnă că „nu mai bagi tu milioane” şi, ori căpuşezi clubul, exploatându-i exact elementele pe care te pişi în fiecare zi, cu fiecare gest – istorie, palmares, trofee, imagine remanentă, intrinsecă, tradiţie, potenţial uman exprimat în numărul de fani preluat – ori eşti un mare manager, care ai generat singur această stare.






IATĂ FAPTELE:




Buget de cheltuieli Steaua 2005-2011




În ce priveşte CHELTUIELILE anuale ale clubului Steaua, ele sunt dominate de două mari capitole: Contracte (salarii, indemnizaţii) şi Achiziţii jucători.

Celelalte cheltuieli sunt legate de întreţinere (chirie şi cost operaţional bază sportivă + stadion, salarii angajaţi, deplasări, cazări, chirii, Centru de Copii şi Juniori, Echipa Secundă, alte cheltuieli).







2005-2006:

Lot Steaua:

Portari: Vasili Hamutovski, Martin Tudor, Marius Toma, Carlos


Fundasi: George Ogararu, Daniel Balan, Sorin Ghionea, Eugen Baciu, Tiberiu Curt, Mirel Radoi, Dorin Goian, Mihai Nesu, P. Marin,


Mijlocasi: Banel Nicolita, Florentin Dumitru, Sorin Paraschiv, Florin Lovin, Andrei Enescu, Gabriel Bostina, Nicolae Dica, Cristocea


Atacanti: Daniel Oprita, Laurentiu Dinita, Alin Litu, Andrei Cristea, Valentin Simion, Daniel Orac, Victoraş Iacob

Exemplu de contracte (redate la nivelul maximal vehiculat în presă): Tudor – 60 de mii; Hamutovski – 90 de mii, Curt – 60 de mii; Ogăraru – 40 de mii; Goian – 69 de mii; Bălan – 50 de mii, Ghionea – 60 de mii, Neşu – 35 de mii; Rădoi – 120 de mii, Dumitru – 100 de mii, Paraschiv – 40 de mii, Lovin – 60 de mii; Boştină – 70 de mii; Nicoliţă – 50 de mii, Enescu – 15 mii, Dică – 90 de mii; Opriţa – 60 de mii, Diniţă – 70 de mii; Cristea – 100 de mii; Liţu, Simion, Orac – 15 mii

I. Medie anuală contracte: maxim 80.000 euro.
Pe atunci, se plăteau impozite de sub 30%, contractele fiind asimilate unor convenţii civile şi chiar donaţiei. Deci, o medie generoasă de 80.000 x un număr şi mai generos de 30 de persoane (aici intrând şi antrenorul principal împreună cu tot staff-ul tehnic) = 240 de mii/anual = 2.9 milioane euro pe an. Cheltuielile totale cu contractele echipei mari nu au depăşit, în cele mai umflate aprecieri, suma de maximum 3 milioane euro.


II. Achiziţii:
Victoraş Iacob – gratis (vara 2005)
Cristocea – 0.25 milioane (iarna 2006)
Carlos – 0.6 milioane (iarna 2006)

III. Prime: 40 de meciuri x 500 euro (medie) = 20.000 x 30 persoane = 0.6 milioane euro

IV. Alte cheltuieli:

1.Întreţinere bază, chirie, facturi, salarii angajaţi: 300.000 euro
2.Deplasări: 25 deplasări x 50 persoane (delegaţie) x 2 zile (cazare) x 100 euro (cost/cap) = 250.000 euro
3.Centrul de Copii şi Juniori (plus echipa secundă): 0.5 milioane euro
4.Medicamentaţie, vitaminizare, hrană – 100.000
5.Chirii fotbalişti – 400 euro x 25 = 10.000/lunar = 120.000/anual
6. Alte cheltuieli: 0.3 milioane



Buget cheltuieli 2005 – 2006:

Contracte: 3 milioane
Prime: 0.6 milioane
Achiziţii: 0.85 milioane euro.
Alte cheltuieli: 1.7 milioane

Total buget cheltuieli 2005-2006: 6.15 milioane euro







2006-2007:

Lot Steaua:

Portari: Andrey Nazario Alfonso, Cornel Cernea, Cezar Lungu

Fundasi: Dorin Goian, Mirel Radoi, Mihai Nesu, Eugen Baciu, Petre Marin, Klemi Saban, Sorin Ghionea, Stelian Stancu


Mijlocaşi: Ovidiu Petre, Nicolae Dica, Gabriel Bostina, Vasilica Cristocea, Banel Nicolita, Florin Lovin, Sorin Paraschiv, Marius Croitoru, Gigel Coman, Iulian Ochirosii

Atacanti: Daniel Oprita, Valentin Badea, Victoras Iacob, Cyril Thereau


I.Medie anuală contracte: maxim 100 de mii
Să zicem că s-au mai mărit unele contracte, cu un 30%, dar media – calculată la 30 de persoane, nota bene!!! – n-a depăşit, sub nicio formă, suma anuală de 100 de mii de euro, iar contracte mari, care s-o tragă în sus, NU au fost. Deci, 130 de mii de euro (cu tot cu impozite) x 30 = 4 milioane de euro

II.Achiziţii jucători:
Ovidiu Petre – 1.1 mil.
Gigel Coman – 0.7 mil. (0.2 mil + A.Cristea)
Bogdan Panait – 0.25 mil
Marius Croitoru – 0.45 mil.
Vali Badea – 0.60 mil.
Elton Xavier – 1.3 mil.
Romeo Surdu – 0.8 mil.
Stelian Stancu – 0.5 mil.
Cyril Thereau – 0.6 mil.
Andrey Nazario – 0.5 mil.
Klemi Saban – 0.25 mil.
Total achiziţii: 7.1 milioane euro

III.Prime: 40 meciuri x 800 euro(meci) x 30 persoane = 1 milion euro

IV.Alte cheltuieli: + 50% faţă de anul precedent = 2.5 milioane euro


Buget cheltuieli 2006 – 2007:

Contracte: 4 milioane euro
Prime: 1 milion euro
Achiziţii: 7.1 milioane euro
Alte cheltuieli: 2.5 milioane euro

Total buget cheltuieli 2006-2007: 14.6 milioane euro







2007-2008:

Lot Steaua:

Portari: Robinson 'Rufay' Zapata, Cornel Cernea, Cosmin Andrei Vitca


Fundasi: Dorin Goian, Pawel Golanski, Ionut Rada, Mirel Radoi, Ifeanyi Emeghara, Mihai Nesu, Eugen Baciu, Petre Marin, Sorin Ghionea

Mijlocasi: Ovidiu Petre, Banel Nicolita, Florin Lovin, Iulian Ochirosii, Mihaita Plesan


Atacanti: Valentin Badea, Nicolae Dică, Habib Habibou, Jose Pepe Moreno, Adrian Neaga, Dayro Moreno, Andres Mendoza, Romeo Surdu

I.Media anuală contracte: 120.000 euro (+ 30%impozite);
Medie cost total:160.000/anual .
Cost total contracte: 5 milioane euro.

II. Prime: la nivelul anului predent: 1 milion euro

III. Achiziţii:

Vara lui 2007:
Ionuţ Rada – 1.2 milioane
Valentin Bădoi – 0.9 mil. Euro
Ifeany Emeghara – 1.2 mil. euro
Pawel Golanski – 1 mil. euro
Andrei Vatca – 0.5 mil. euro
Robinson Zapata – 0.5 mil. euro
Dorel Zaharia – 0.5 mil. euro
Pleşan – 1.2 milioane
Eric Bicfalvi – 0.3 mil. euro
Adrian Neaga – 0 (liber)
Al. Iacob – 0.25 mil. Euro
Ninu – 0.15 mil.
Guriţă – 0.1 mil.
Iarna lui 2008:
Dayro – 2 milioane
Pepe – 0.2 mil.
Mendoza – gratis
Habibou – 0.1 mil.
Eze – 0.1 mil.
Total achiziţii: 10.1 milioane euro

IV.Alte cheltuieli: la nivelul anului precedent: 2.5 milioane euro




Buget cheltuieli 2007 – 2008:

Contracte: 5 mil.
Prime: 1 mil.
Achiziţii: 10.1 mil.
Alte cheltuieli: 2.5 mil.


Total buget cheltuieli 2007 – 2008: 18.6 milioane









2008-2009:

Lot Steaua

Portari: Robinson Zapata, Cornel Cernea, Cezar Andrei Lungu

Fundaşi: George Ogararu, Dorin Goian, Pawel Golanski, Ifeanyi Emeghara, Alexandru Tudose, Eugen Baciu, Petre Marin, Sorin Ghionea, Lucian Ionut Filip

Mijlocasi: Janos Szekely, Ovidiu Petre, Dayro Moreno, Juan Carlos Toja, Banel Nicoliţă, Andrei Ionescu, Florin Lovin, Iulian Ochirosii, Mihaita Plesan, Eric Bicfalvi, Tiago Gomes

Atacanţi: Antonio Semedo, Alin Litu, Ricardo Pedriel, Bogdan Stancu, Pantelis Kapetanos


I.Medie anuală contracte: 120.000 euro ( + 50% impozit).
Cost total contracte 30 de persoane: 5.4 milioane euro

II. Prime: cu 50% sub nivelul anului precedent: 0.5 milioane

III. Achiziţii jucători:

Szekely – 1.5 milioane
Bogdan Stancu – 1 milion (50%)
Claudiu Ionescu – 100 de mii
Robert Neagoe – 100 de mii
Tătăruşanu – 1.5 milioane
Tiago Gomes – 300 de mii (împrumutat)
Arthuro – 600 de mii
Kapetanos – gratis (liber de contract)
Toja – 400 de mii
Pedriel – 170 de mii
Abel Moreno – 200 de mii
Andrei Ionescu – 500 de mii (50%)
Semedo – 1.1 milioane
Ogăraru – gratis (împrumutat)
Total sume de transfer: 7.5 milioane

IV.Alte cheltuieli: cu cel puţin 20% sub nivelul anului precedent: 2 milioane


Buget Cheltuieli 2008 – 2009

Contracte: 5.4 milioane
Prime: 0.5 mil. euro
Achiziţii: 7.5 mil. euro
Alte cheltuieli: 2 mil. Euro

Total buget cheltuieli 2008-2009: 15.4 milioane euro









2009-2010

Lot Steaua:

Portari: Robinson Zapata, Ciprian Anton Tatarusanu, Cezar Lungu

Fundasi: Stelios Parpas, Ifeanyi Emeghara, Pawel Golanski, Zhivko Zhelev, Alexandru Tudose, Eugen Baciu, Petre Marin, Gora Tall

Mijlocasi: Janos Joszef Szekely, Ovidiu Petre, Cristian Tanase, Juan Carlos Toja Vega, Banel Nicolita, Mihaita Plesan, Erik Cosmin Bicfalvi, Artyom Karamyan

Atacanti: Pantelis Kapetanos, Arman Karamyan, Jose Alcides Moreno Mora, Romeo Surdu, Bogdan Sorin Stancu


I.Medie salarială anuală: 120.000 euro (+ 60% impozite = 192.000 euro/anual x 30 de persoane).

Cost total contracte: 5.8 milioane euro

II. Prime: la nivelul anului precedent: 0.5 milioane


III.Achiziţii:

Vară
Grzelak – gratis (împrumutat)
Bibişkov – gratis (liber de contract)
Tininho – gratis (liber de contract)
Cristi Tănase – 1.6 milioane (50%)

Iarnă
Zhelev – gratis (schimb cu Ochiroşii)
Parpas – gratis (Împrumutat)
Artiom – gratis
Arman – gratis
Pepe Moreno – gratis (împrumutat)
Gora Tall – gratis (împrumutat)
Total: 1.6 milioane

IV.Alte cheltuieli: cel mult la nivelul anului precedent: 2 milioane




Buget cheltuieli 2009-2010:

Contracte: 5.8 milioane
Prime: 0.5 mil. euro
Achiziţii: 1.6 mil. euro
Alte cheltuieli: 2 mil. Euro

Total buget cheltuieli 2009-2010: 9.9 milioane euro











2010-2011:

Lot Steaua:

Portari: Tătăruşanu, Lungu, Stanca

Fundaşi: Bonfim, Todorov, Geraldo, Galamaz, Gardoş, Abrudan, Martinovici, Emeghara, Iliev, Latovlevici

Mijlocaşi: Voiculeţ, Szekely, Nicoliţă, C. Matei, Bicfalvi, Apostol, Ricardo, Angelov, Dorel Stoica, Păcurar, Răduţ, Tănase, Ionescu, Onofraş, Brandan, Marinescu.

Atacanţi: Kapetanos, Stancu, Surdu, Dică, Burdujan, Maicon, Bilaşco


I.Medie salarială anuală: 100.000 euro ( + 60% impozite). Ţineţi cont că Piţurcă sau Ilie Dumitrescu au lucrat pe gratis, cel puţin în cazul lui Piţi fiind cert că n-a primit un ban, iar vreo 10 jucători dintre cei prezenţi în lot, s-au succedat, la niciun moment clubul nefiind încărcat cu salariile tuturor, cumulat). Plafonul de 120 de mii este spart doar de Gerarldo, cu 300 de mii şi Kapetanos, cu 240, restul fiindla limita lui şi sub 120 de mii (un Gardoş, spre exemplu, are 60 de mii, Latovlevici – 80 de mii, Bicfalvi – 70 de mii)
Cost total contracte: 4.8 milioane euro

II. Prime: maxim 0.5 milioane

III. Achiziţii jucători:

Vară:
Todorov – 90 de mii
Dorel Stoica – gratis
Alex Păcurar – 200 de mii
Răzvan Stanca – 100 de mii
Mihai Răduţ – 700 de mii
Florin Gardoş – 100 de mii
Novak Martinovici – 200 de mii
Octavian Abrudan – 300 de mii
Gerardo Alves – gratis
Cosmin Matei – 250 de mii
Latovlevici – 300 de mii
Angelov – gratis
Voiculet – gratis
Bonfim – 200 de mii

Iarnă:
Dică – gratis
Stanca – gratis
Iliev – gratis
Burdujan – gratis
Maicon – gratis (împrumut)
Total: 2.7 milioane

+

Lotul Urziceni, care a fost adus pentru stingerea unei datorii între 2 persoane private şi nu poate intra într-un buget normal. Acei jucători puteau fi evaluaţi şi la 10 sau 20, nu doar la 5-6 milioane „pe care i-am investit în transferuri”(chipurile). Apostol, Ricardo şi Onofraş au fost cedaţi gratis, pe Bilaşco s-au luat 0.5 mil., pe Marinescu s-au luat 0.3 mil, iar Galamaz şi Brandan fac încă parte din lot, fiind evaluaţi la 200, respectiv 600 de mii de euro.

IV Alte cheltuieli: cel mult la nivelul anului precedent: 2 milioane




Buget cheltuieli 2010-2011:

Contracte: 4.8 milioane
Prime: 0.5 mil. euro
Achiziţii: 2.7 mil. Euro (+ lotul Urziceni)
Alte cheltuieli: 2 mil. Euro

Total buget cheltuieli 2010-2011: 10 milioane euro









Total buget cheltuieli 2005-2006: 6.15 milioane euro
Total buget cheltuieli 2006-2007: 14.6 milioane euro
Total buget cheltuieli 2007-2008: 18.6 milioane
Total buget cheltuieli 2008-2009: 15.4 milioane euro
Total buget cheltuieli 2009-2010: 9.9 milioane euro
Total buget cheltuieli 2010-2011: 10 milioane euro


Total buget cheltuieli Steaua 2005 – 2011: 74.65 milioane euro. Mai adăugăm câte 1 milion de euro/fiecare an din cei 6, pentru alte cheltuile (în special investiţii în bază, dacă s-or fi făcut)

Total buget cheltuieli Steaua 2005 – 2011: 81 milioane euro


Medie buget cheltuieli anual Steaua 2005 – 2011: 13.5 milioane/an













Buget venituri Steaua 2005-2011





În sezonul 2005-2006, suma totală încasată de la UEFA, pentru parcursul sfârşit în semifinale, este una mică, în jurul a doar 1 milion de euro.

DAR, la aceşti bani se adugă veniturile din bilete. Steaua a jucat împotriva lui Shelbourne (10 mii de spectatori), Rosenborg (15 mii), Valerenga (14 mii), Lens (20 de mii), Halmastadt (25 de mii), Heerenven (50 de mii), Betis (50 de mii), Rapid (55 de mii), Middlesbourgh (52 de mii).

În această camapanie, Steaua a avut un total 280 de mii de spectatori, la meciurile de acasă. La tribuna a doua preţurile au fost la o medie de peste 30 ron, adică 8.5 euro. Steaua a încasat un minim de 2.4 milioane euro din bilete.

De asemenea, doar din vânzarea drepturilor tv (pe care fiecare club le negocia individual, pe atunci) pentru returul sfertului cu Rapid, s-au încasat, oficial, 500 de mii de euro, de la trustul „Realitatea”. La o medie minimă de alţi 80 de mii pentru celelalte 8 meciuri, rezultă un minim de 1.1 milioane euro, de la televiziuni.

De asemenea, precizăm insistent că toate calculele sunt făcute exclusiv în favoarea clubului, căci, biletul mediu/campanie a fost, de fapt, undeva la 40 de ron, iar diferenţa de 3 euro faţă de valoarea de referinţă 30 de ron, adică 8.5 euro, înseamnă o diferenţă de 840 de mii de euro, calculată în favoarea clubului.

Tot în sezonul 2005-2006, Steaua a avut următorii parteneri de imagine: Rafo, Nike, Orange, Ines, Siveco, Buderus, Grand Casino. Doar de la Rafo s-au încasat 1 milion de euro. De la ceilalţi parteneri + spaţiul vândut pe panourile publicitare şi rotative, în campionat şi Cupa UEFA, Steaua a mai încasat, în sezonul 2005-2006, un minim de 2 milioane de euro.

Pe lângă biletele din UEFA, Steaua a mai încasat sume consistente la meciurile din campionat. Media numărului de spectatori la meciurile de pe teren propiu a fost de 18.700. DOAR la ultimele 2 meciuri ale sezonului, cu Piteşti şi Timişoara, Steaua a jucat cu casa închisă, câte 50.000 de bilete fiind vândute, pentru încasări care au depăşit 400 de mii de euro. Numai în retur, Steaua a depăşit 1 milion de euro, iar pe tot campionatul, încasările din bilete au depăşit un minim de 1.5 milioane de euro.

Din vânzările de jucători, în sezonul 2005-2006, Steaua a încasat: Khamutovski (0.5 mil. – în iarnă), George Ogăraru (3.3 mil. – în vară) şi Andrei Cristea (0.5 mil. – în vară)



Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2005-2006:

Uefa – 1 milion
Bilete Cupa Uefa – minim 2.4 milioane
Drepturi TV Cupa Uefa – minim 1.1 milioane
Drepturi generale de imagine – minim 3 milioane
Bilete campionat – minim 1.5 milioane
Vânzare jucători – 4.3 milioane euro




Total încasări Steaua 2005-2006: minim 13.3 milioane euro










În sezonul 2006-2007, Steaua a încasat, de la UEFA, 8.42 milioane de euro, pentru participarea în grupele UEFA Champions League (toate datele legate de sume încasate de la UEFA sunt citate din Rapoartele Financiare Anuale Oficiale, eliberate de UEFA).

Participation bonus – 2 milioane + additional participation bonus – 1mil. + match bonus – 2.4mil, aceste valori fiind aceleaşi pentru toate participantele. La aceste trei capitole, s-a adăugat performance bonus, care la Steaua a fost de 1.2 mil. şi market pool, care la Steaua a fost de 1.82 milioane euro.

Spre comparaţie, în aceeaşi ediţie, Sporting Lisabona şi Spartak Moscova au încasat 7.7 milioane, Levski Sofia 5.6 milioane, Sahtior Doneţk 7.4 milioane, Real Madrid 21 mil, Dinamo Kiev 6.5 mil, Benfica 7.8 mil, Anderlecht şi AEK Atena câte 11.5 mil. Sumele sunt foarte mari, dacă ţinem cont de faptul că, echipe precum Milan şi Liverpool, care au jucat finala, au încasat doar 39.9, respectiv 32 milioane de euro. Tot ca exemplu, în acelaşi an, câştigătoarea Cupei UEFA, Sevilla, a încasat un total de 6.5 mil., finalista Espanyol încasând 5.5 milioane.

Reprezentantele României în grupele Cupei Uefa, au încasat 384 de mii (Dinamo) şi 294 de mii de euro (Rapid), adică ÎMPREUNĂ au încasat de 10 ori mai puţin decât Steaua...

Din biletele pentru cele 3 jocuri din CHL, Steaua a încasat astfel: La primul meci, cu Lyon, biletele au fost 50 ron la peluze, 100 ron la tribuna a doua şi 150 ron la tribuna I.

Calculul, în astfel de cazuri, se face întotdeauna înmulţind numărul total de spectatori cu preţul biletelor de la tribuna a II-a (căci preţul biletelor de la peluze se ponderează prin preţul celor de la tribuna I, tribuna O şi fotolii). Au fost 25.000 spectatori x 100 ron (curs BNR, la 26 septembrie 2006: 1 euro = 3.54 ron), rezultă încasări de mimin 700 de mii de euro.

La meciul 2, cu Real Madrid, biletele au fost 100 ron la peluze, 200 ron la a II-a şi 300 ron la I-a. Au fost 30.000 spectatori x 39 euro bilet mediu = 1.200.000 euro.

La meciul 3, cu Dinamo Kiev, biletele la tribuna a II-a au fost 50 ron, adică 14 euro x 25.000 spectatori = 350 de mii de euro.

Total încasări bilete Ch.League 2006-2007: 2.25 milioane euro


La meciul din 16-imi-le Cupei UEFA, cu Sevilla, au fost 27.000 de spectatori, la un preţ al biletului, la tribuna a II-a, de 50 ron, rezultând un venit de încă 400 de mii de euro.

La meciurile preliminarii au fost 10.000 de spectatori x 10 ron = 30.000 euro ( cu ND Gorica) si 55.000 de spectatori x 20 ron (5.6 euro) = 300 de mii de euro (cu Standard Liege).

Total încasări bilete cupele europene sezon 2006-2007: 2.25 mil + 0.40 mil. + 0.33 mil. = minim 3 milioane euro

Din vânzarea imaginii (cu tot ce înseamnă ea: sponsor principal, sponsori secundari, vânzare spaţiu publicitar rotativă şi panouri), veniturile se ridică cel puţin la nivelul anului precedent, cu o sumă de minim 3 milioane de euro.

Vânzări jucători: Stelian Stancu (0.2 mil.) şi Cyrill Thereau (2.9 mil.). Total: 3.1 milioane

Media de spectatori la meciurile din campionat, de pe teren propriu, a fost de 16.400 de spectatori. Au fost 17 meciuri x 15 ron preţ mediu minim la tribuna a II-a, deci 17 meciuri x 4.28 euro, la o medie de 16.400 de spectatori. Vânzări bilete campionat: minim 1.2 milioane de euro.

Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2006-2007:

Participare Champions League: 8.42 milioane
Bilete Champions League: minim 3 milioane
Bilete campionat: minim 1.2 milioane
Drepturi generale de imagine: minim 3 milioane
Vânzări de jucători: 3.1 milioane



Total încasări Steaua 2006-2007: minim 18.5 milioane euro










În sezonul 2007-2008, Steaua a încasat 7.84 milioane euro, din participarea în grupele Champion League. Steaua a avut cel mai mic performance bonus din ediţie (alături de ŢSKA Moscova), de doar 300 de mii de euro. A fost salvată de market pool-ul de 2.14 mil. euro, în condiţiile în care Porto a avut doar 1.58 mil, Dinamo Kiev 0.53 mil, Şahtior 0.48 mil, Benfica 0.93 mil. şi Slavia Praga 0.79 mil.

Din bilete vândute în ChLeague, Steaua a încasat astfel: cu Arsenal (16 mii de spectatori), cu Slavia Praga (13 mii), cu Sevilla (10 mii), plus meciurile cu Zaglebie Lublin (18 mii) şi Bate Borisov (25 de mii). În total au fost 72.000 spectatori. La meciurile cu Arsenal şi Sevilla, un bilet la tribuna a II-a a fost 200 ron, iar la cel cu Praga a fost de 50 ron: Înaintea primului meci, se vindeau pachete de 400 ron pentru cele 3 meciuri, costul fiind de 400 ron, la a II-a. Deci, 200 ron, adică 114 euro x 26 de mii de spectatori (Arsenal, Sevilla) = 0.57 mil + 14 euro x 13 mii (Praga) = 750 de mii de euro. La meciul cu Lubin, biletul a fost de 10 ron, la a II-a, iar la cel cu Bate tot 10 ron. Deci, 2.8 euro x 43 de mii = 120 de mii. Total bilete CH League 2002-2008: : 870 de mii de euro

Din parteneriate de imagine, Steaua a generat venituri de minim 3-3.5 milioane milioane de euro, doar CitiFinancial contribuind cu 1.5 milioane de euro, sumă la care se adaugă vânzarea de publicitatea în jurul terenului şi sponsorii secundari, de pe echipament, precum şi cei de pe panourile publicitare.

În campionat, media de spectatori, la meciurile de acasă, a fost de 13.300 de plătitori. Calculat la 16 meciuri, înseamnă 212 mii de spectatori. La un preţ mediu minim de 15 ron, adică 4.2 euro, rezultă o sumă minimă de 850 de mii de euro, din vânzarea biletelor.



Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2007-2008:

Participarea Champions League: 7.84 milioane
Bilete Champions League: 0.87 milioane
Bilete Campionat: minim 0.85 milioane
Drepturi generale de imagine: minim 3.5 milioane


Total încasări Steaua 2007-2008: minim 13. 1 milioane euro







În sezonul 2008-2009, Steaua a avut încasări de 6.88 milioane euro din Champions League. Din nou, cu un amărât de punct, doar 300 de mii performance bonus, cel mai prost, alături de Basel şi a doua cea mai mică sumă totală încasată, în ediţie, după Bate Borisov, cu 6.34 mil, care a fost dezavantajată de un market pool execrabil, 42 de mii de euro, faţă de 1.18 milioane, pentru Steaua. Prin comparaţie, din grupa noastră, Fiorentina a încasat 15 mil, iar Lyon a încasat 23 de milioane, pentru ieşirea din grupe. Cealaltă echipă românească, CFR Cluj, a încasat 7.6 milioane, cu un market pool de 1.3 mil.

Din bilete: Cu Bayern Munchen (200 ron x 13.400 spectatori), cu Lyon (150 ron x 15.500) şi cu Fiorentina (150 ron x 15.000). Adică 200 ron împărţit la 3.60 (curs BNR) = 55 euro, iar 150 ron împărţit la 3.60 (curs BNR) = 41 euro. Adică 13.400 x 55 = 0.73 mil. + (15.000 + 15.500) x 41 = 0.73 + 1.25 = 1.98 milioane euro. La asta se adaugă şi meciul cu Galatasaray, 25.000 spectatori x 50 ron = 0.35 mil. Total: 2.32 milioane euro/bilete europene

Din parteneriate de imagine, Steaua a obţinut un minim de 2.5 milioane de euro, în locul lui RAFO, cei de la SportingBet fiind principalii parteneri, cu 0.8 milioane anual.

Din drepturile TV interne, Steaua a obţinut 2.5 milioane de euro, conform grilei lpf care guverna noul contract cu rds-rcs.

Din vânzarea de jucători, Steaua a încasat astfel:
Nicolae Dică – 2 milioane euro; Catania – vara lui 2008
Mihai Neşu – 1.2 milioane euro; Utrecht – vara lui 2008


Media de spectatori, în campionat, a scăzut la 12.100, pentru meciurile de pe teren propriu Asta înseamnă o audienţă de 193 de mii de spectatori x 4 euro (preţ mediu minim de 15 ron la tribuna a doua) = minim 760 de mii de euro, din bilete interne.


Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2008-2009:

Participare Champions League: 6.88 milioane
Bilete Champions League: 2.32 milioane
Bilete campionat: 0.76 milioane
Drepturi TV campionat: 2.5 milioane
Drepturi de imagine: minim 2.5 milioane
Vânzare de jucători: 3.2 milioane


Total încasări Steaua 2008-2009: minim 18.1 milioane euro









Total încasări Steaua 2005-2006: minim 13.3 milioane euro
Total încasări Steaua 2006-2007: minim 18.5 milioane euro
Total încasări Steaua 2007-2008: minim 13.1 milioane euro
Total încasări Steaua 2008-2009: minim 18.1 milioane euro

TOTAL 2005/2008: minim 63 milioane euro. (medie: 15.75 milioane/an)









În sezonul 2009/2010, Steaua a avut încasări directe de 1.77 milioane euro, de la UEFA, din participarea în grupele Europa League. Bonus de participare 752; match bonus: 300; performance bonus: 240; market pool: 482; total: 1.77 milioane euro.

Spre comparaţie, în grupa noastră, Twente a primit 1.74 mil, Sheriff, 1.3 mil, iar Fenerbahce 5.4 mil, beneficiind de un market pool extraordinar (3.6 mil). Din alte grupe, Dinamo – 1.77 mil, Timişoara – 1.77, Ajax Amsterdam – 1.88 mil, Anderlecht – 2.24 mil, Celtic – 2.02 mil, Rapid Viena – 1.3 mil, AS Roma – 2.3 mil., Basel – 1.5 mil., Panathinaikos – 5.3 mil., Lazio – 2.1 mil., Sturm Graz, Levski Sofia – 1.3 mil., Partizan Belgrad – 1.4 mil., Sahtior – 2.16 mil., PSV Eindhoven – 2 mil., CFR Cluj – 1.98 mil., Werder Bremen – 7.2 mil, Sparta Praga – 2 mil. CFR Cluj a ajuns la un market pool DUBLU faţă de Steaua (804 faţă de 482).

Pe lângă aceste echipe, au mai evoluat în ediţia 2009-2010 a Uefa League şi echipele clasate pe locurile 3 în grupele Uefa Champions League. Printre ele, şi Unirea Urziceni, care a primit, pentru un singur joc, 314 market pool şi 180 pentru faptul că a disputat jocul (adică, cât primea orice echipă care ar fi jucat primăvara Europa League). Deci, în aceeaşi ediţie în care Steaua încasa 1.77 milioane din 8 meciuri, Unirea Urziceni a primit 4.94 milioane de euro, dintr-un singur joc (dublă-manşă), doar din Europa League.

În sezonul 2009-2010, din participarea în grupele Champions League (adică, din câştigarea campionatului), Unirea Urziceni a încasat: participation bonus: 3990; match bonus: 3300 (aceste 2 capitole sunt garantate tuturor, la acelaşi nivel); performance bonus: 2400; market pool: 8341.
TOTAL: 18.031 (18 milioane de euro).

La asta adăugaţi cele 4.94 milioane din Europa League şi aflaţi cât a încasat echipa campioană a României, Unirea Urziceni, în 2009-2010, de la UEFA: 23 milioane euro (fără să adăugăm biletele)


Din biletele vândute pentru Europa League: Upjest (20.000 x 15 ron), Motherwell (22.000 x 15 ron) şi Fenerahce (15.000 x 25 ron), Twente (800 x 20 ron). Deci 20.000 x 4 euro + 22.000 x 4 + 15.00 x 6.7 + 800 x 5.4 = 0.28 mil. Euro

Media de spectatori în campionat a scăzut şi mai mult, ajungând la 7.400, pentru meciurile de acasă. La un preţ de 15 ron (4 euro), pentru un bilet la tribuna a II-a, înseamnă o medie de 30.000 euro pe meci. Asta înseamnă 510 mii euro/an, din bilete.

Din drepturile de imagine s-au obţinut minim 3 milioane de euro, doar din rotativa publicatară intrând 1.5 milioane în conturile clubului, iar din contractul cu SportingBet încă 0.8 milioane.

Transferurile de jucători au completat bugetul.
Dorin Goian – 2 milioane euro; Palermo – vara lui 2009
Mirel Rădoi – 6 milioane euro; Al Hilal – ianuarie 2009
Ionuţ Rada – 300 de mii; Al Nassr

Din drepturile tv pentru Liga I, Steaua a încasat suma corespondentă locului 6, din campionatul precedent: 2 milioane de euro.



Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2009-2010:

Participare Europa League: 1.77 milioane
Bilete Europa League: 0.28 milioane
Bilete campionat: 0.51 milioane
Drepturi TV campionat: 2 milioane
Drepturi de imagine: 3 milioane
Transferuri: 8.3 milioane


Total încasări Steaua 2009-2010: minim 15.86 milioane euro








În sezonul 2010-2011, Steaua a încasat de la UEFA o sumă nu mai mică decât 1.77 milioane (nu s-a publicat încă Raportul Financiar), prin prisma garantării bonusului de participare (752 de mii) şi aşa-zisului match bonus de 300. Market pool-ul a fost de 770 de mii de euro, cum spune Becali, iar performance bonus minim 500, rezultând un minim de 2.3 milioane de euro.

Din bilete vândute pentru Europa League: Au fost 7000 de spectatori la meciul cu Utrecht (50 ron; 12 euro), 10.000 la meciul cu Napoli (60 ron; 14.6 euro), 18.000 la meciul cu Grasshopper (15 ron; 3.6 euro) şi 18.000 la meciul cu Liverpool (70 ron la tribuna a II-a; 17 euro). Deci, suma minimă de 600 de mii de euro.

Drepturi TV pentru Liga I: 2.2 milioane, pentru locul 4 din sezonul precedent.

Drepturi de imagine: conform lui Bobby Durbac, peste 3 milioane de euro.

Vânzare de jucători:
Ovidiu Petre – 2 milioane de euro; Al Nassr – vara lui 2010
Bogdan Stancu – 2.8 milioane euro; Galatasaray – ianuarie 2011
Juan Toja – 0.5 milioane; Aris Salonic
Dayro Moreno – 0.5 milioane; Once Caldas
Bilaşco – 0.5 milioane; Tianjin Teda
Păcurar, Stanca, Cosmin Matei, Ochiroşii, Ninu, Cezar Lungu, Semedo, Bibişkov, Pedriel, Laurenţiu Marinescu – între 50-200 de mii/jucător: minim 0.5 milioane
Total: 6.8 milioane


Vânzări bilete campionat: 15 ron (3.5 euro) x 8471 spectatori (medie campionat) = 30.000 x 17 etape, adică un minim de 0.51 milioane euro din bilete



Deci, încasări minime FC Steaua în sezonul 2010-2011:

Participare Europa League: minim 2.3 milioane
Bilete Europa League: minim 0.6 milioane
Bilete campionat: minim 0.51 milioane
Drepturi TV Liga I: 2.2 milioane
Drepturi de imagine: 3 milioane
Vânzare de jucători: 6.8 milioane


Total încasări Steaua 2010-2011: minim 15.41 milioane euro








Total încasări Steaua 2005-2006: minim 13.3 milioane euro


Total încasări Steaua 2006-2007: minim 18.5 milioane euro
Total încasări Steaua 2007-2008: minim 13.1 milioane euro
Total încasări Steaua 2008-2009: minim 18.1 milioane euro

TOTAL 2005/2008: minim 63 milioane euro. (medie: 15.75 milioane/an)


Total încasări Steaua 2009-2010: minim 15.86 milioane euro
Total încasări Steaua 2010-2011: minim 15.41 milioane euro

TOTAL încasări Steaua 2009-2011: minim 31.27 milioane euro (medie: 15.63 milioane/an)


Total încasări Steaua 2005 – 2011: 94.27 milioane euro;
Medie încasări Steaua 2005 – 2011: 15.67 milioane euro/an










Total încasări Steaua 2005 – 2011: 94.27 milioane euro;
Medie încasări Steaua 2005 – 2011: 15.71 milioane euro/an

Total buget cheltuieli Steaua 2005 – 2011: 81 milioane euro
Medie cheltuieli anuale Steaua 2005 – 2011: 13.5 milioane/an

În condiţiile unui management execrabil, clubul Steaua tot se autofinanţează.

RISIPA de bani, pentru mofturile unui nebun (transferuri aberante, pe simplul argument al „aşa vreau eu”, a făcut ca Steaua să nu producă rezultatele pe care i le permite brand-ul său, care a generat o medie de 15.71 milioane euro, anual, în condiţii de management dezastruos.

George Becali este parazitul care ţine Steaua prizonieră şi din cauza căruia tot potenţialul Stelei este spulberat.

George Becali este cel mai mare dresor de oameni.

George Becali este cel care distruge tot ce produce Steaua, prin acele elemente despre care el spune că nu valorează nimic (tradiţie, imagine, istorie, palmares, suporteri).

George Becali căpuşează Steaua, prostind milioane că bagă milioane. Până când o va distruge complet.

În timp ce TOŢI cei care spun că le pasă de Steaua ar trebui să-şi înceapă şi să-şi termine orice discuţie pe subiect, cu o propoziţie simplă: Arată, bă, actele!

Dar nu o fac.

Acestea sunt faptele.

Muncitorii de la Finanţe

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE