|
16-06-11
Steaua ar putea ramane pe GhenceaLa o zi dupa ce Fariseu' al II-lea si-a anuntat satisfactia ca Steaua se va muta pe o "arena mai confortabila, unde suporterii se vor simti mai bine", CSA Steaua, prin vocea lui George Boroi, anunta ca este dispusa la negocieri cu Intaiul Fariseu al Romaniei, iar Smantanaru' primeste cu "bucurie" aceasta veste.Inainte sa va oferim detalii, sa remarcam cat de frumos a cazut in propria cutie de carton genunchiera Smantanarului! George Boroi: "Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea M.Ap.N. prin Clubul Sportiv al Armatei ?Steaua?, a fost, încă de la darea sa în folosinţă, în anul 1974, gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal. În Ministerul Apărării Naţionale, închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează. În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei "Steaua". Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 metri pătraţi, aflate în proprietatea statului şi administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de patru ani. La 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei următoarele datorii: 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011 şi 258.148 lei penalităţi de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010. CSA Steaua a manifestat bună credinţă în derularea acestui contract, notificând SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, prin cinci adrese, în perioada 26 aprilie-17 mai 2010, cu privire la sumele datorate reprezentând chiria, utilităţile şi penalităţile de întârziere, precum şi la iminenţa rezilierii contractului, în cazul neonorării obligaţiilor de plată a chiriei pe timp de două luni consecutiv, aşa cum părţile au convenit prin semnarea contractului. În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a răspuns acestor notificări succesive, printr-o adresă, în care specifică, printre altele, că "denunţă unilateral contractul nr. A-7220/23.12.2009, începând cu data de 01.03.2010". Echipa de fotbal Steaua este un simbol al Armatei şi al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul, iar Ministerul Apărării Naţionale doreşte ca, în spiritul tradiţiei de 64 de ani a CSA Steaua, singura echipă care să joace meciurile de fotbal pe acest stadion să fie Steaua Bucureşti. De aceea, Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu respinge colaborarea cu SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiţii de legalitate. Prin urmare, în condiţiile în care Societatea Comercială îşi va achita datoriile către stat, conform obligaţiilor contractuale, colaborarea ar putea fi reluată, prin încheierea, în condiţiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea". Fariseu': "Mă bucură această atitudine. Probabil că vom negocia şi vom vedea ce se întâmplă, nu pot spune de acum ce va urma. E vorba de noul contract, aici apar neînţelegerile. Cu totul, cum ar vrea ei, se ajunge la 800.000 de euro chirie pe an. Ceea ce e mult prea mult. Datoriile din urmă sunt un fleac, nu sunt o problemă, noul contract şi condiţiile lui sunt problema. E vorba şi de imagine aici. Nu trebuia făcută publică neapărat disponibilitatea de a negocia. Era uşor să pună mâna pe telefon şi să mă sune pe mine direct. Oricum, eu mă înţeleg bine cu Boroi, el e un om extraordinar, nu aici ar fi problema, negocierea cu Boroi", a spus Ala agentiei Mediafax. FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
2% pentru AISSVeriga lipsa dintre TITLU si NOIMASTEAUA-Dinamo, 3-2- OMbunSTEAUA-Dinamo, atmosfera 2- OMbun |
Korado 16.06.2011@16:03
PLEACA
MORI
CIObANE!!!
puyol 16.06.2011@16:39
suporterbetiv 16.06.2011@16:46
far_right 16.06.2011@17:02
The Flyer 16.06.2011@17:40
robespierre 16.06.2011@17:46
ssinpadureacualune 16.06.2011@17:55
bogdannn12 16.06.2011@18:20
Lari 16.06.2011@18:24
stelistu23 16.06.2011@18:29
atat!lalalala steauaa bucurestiiiiii!!!
Salut Meme !
Inciu-Ciuna 16.06.2011@18:43
ahahahahahahahahahaha......ce tara de ca.ca.t!
vezi lari, ca nu era nici o manevra?vezi lari, ca totu` e apa de ploaie?ce ziceai?nu se poate ma,toate actiunile par concertate,nu iese foc fara fum bla bla bla....
Lari 16.06.2011@18:45
Da, dom'le, corect! Desi nu am sustinut niciodata ca generalii ar fi un model de ceva, in ceea ce priveste relatia cu acest club.
Sincer sa fiu, inca mai sper ca MApN sa blufeze.
dalexandru20 16.06.2011@19:06
RaDoooI 16.06.2011@20:06
red&blue_boy 16.06.2011@21:04
Am sperat si speram degeaba ...Din pacate,cei din MApN sunt tot din Romania,isi vad la fel ca altii doar interesul...
Cum am mai spus,de suferit suferim doar noi...
mad79 16.06.2011@22:39
ebonyc 16.06.2011@23:22
Andrei* 16.06.2011@23:34
jordan 17.06.2011@00:38
le0nte 17.06.2011@00:40
makaveli2steaua 17.06.2011@08:07
suporterbetiv 17.06.2011@10:14
CristiTeo10 17.06.2011@10:16
AndyQ 17.06.2011@11:42
Stadioanele moderne gen Emirates nu sunt facute de patroni. Sunt facute din diverse surse de finantare printre care sponsorizari, de exemplu Emirates (compania aeriana) sau Allianz, au investit in respectivele stadioane, de aia se numesc asa.
Pana la urma traim in secolul 21, unde profitul primeaza, nu onoarea, cinstea sau orice altceva.
Cand o sa plece ciobanul o sa avem parte de alt investitor care sa urmareasca profitul, dar sa speram ca o sa fie cineva care o sa inteleaga ca constanta si performanta aduc profit, nu romanismele.
Bogdan 17.06.2011@12:08
Singura care nu e in tiparul asta e allianz din munchen unde joaca si munchen 1860 in Liga a doua.
rene3 17.06.2011@13:29
LUPANU 17.06.2011@21:42
Andrei* 19.06.2011@09:43
Stadioanele moderne gen Emirates nu sunt facute de patroni. Sunt facute din diverse surse de finantare printre care sponsorizari, de exemplu Emirates (compania aeriana) sau Allianz, au investit in respectivele stadioane, de aia se numesc asa.
Pana la urma traim in secolul 21, unde profitul primeaza, nu onoarea, cinstea sau orice altceva.
Cand o sa plece ciobanul o sa avem parte de alt investitor care sa urmareasca profitul, dar sa speram ca o sa fie cineva care o sa inteleaga ca constanta si performanta aduc profit, nu romanismele.
n-am spus ca stadioanele acelea au fost ridicate de patroni,ci doar ca acea comparatie facuta de celebrul manager e doar o prostie pentru ce se intampla in Romania!Steaua vinde bine indiferent de situatie,acum s-a mai trezit si ala din Chiajna ca de fapt terenul e al nu stiu cui,ca in nu stiu ce ani a apartinut unora care au si acte si ca stai sa vezi ca nu stiu ce...cum sa nu-ti placa ma oamenii din tara asta?!
Andreea 22.05.2012@17:47