home
14-06-11

Steaua - de la MApN, la Becali (1)

Pe 9 aprilie 1998 s-a nascut FC Steaua – prin desprinderea fostei Sectii de Fotbal din Clubul Sportiv – Viorel Paunescu fiind ales Presedinte al Consiliului Director.

Mai clar, transformata din CS Steaua, s-a nascut AS FC Steaua (Organizatie Non-Profit), aceasta urmand a avea – prin statut – urmatorul mod de existenta: noua organizatie va IMPRUMUTA de la MApN palmaresul (culorile, emblema, etc), urmand a da raporturi anuale privind situatia financiara a clubului celor de la Ministerului Apararii.

MApN se alinia, astfel, la normele europene privind cluburile departamentale, dar, in acelasi timp, pastra controlul asupra clubului, prin posesia neintrerupta asupra celor mai importante elemente care nu doar formeaza, dar chiar sunt Steaua: cele nepatrimoniale (palmares, istorie, culori, embleme) si cele patrimoniale (baza Ghencea).

Adunarea Generala, formata din 108 oameni, alegea, odata la 4 ani, Consiliul de Administratie. Primul mandat, 1998-2002, i-a revenit lui Viorel Paunescu, 76 de membri prezenti din 108 convocati, dandu-i acestuia majoritatea confortabila, ca vicepresedinti fiind alesi generalii Marian Cristea, Cornel Gatu si Ilie Nastase.



Acum, pe romaneste, situatia statea astfel: Acest AS AFC Steaua era o organizatie Non-Profit, care putea fi infiintata de ORICINE (nu trebuia sa fie nume cunoscute din istoria clubului), netrebuind ca numele de “Steaua” sa induca in eroare cu privirea la paternitate si sa se considere ca aceasta societate (organizatie) este o emanatie oficiala a clubului.

Putea, la fel de bine, sa se cheme “AS AFC Rex si Lido”, sau “AS AFC Fratii Paunescu”, caci era doar un fel interfata prin care se ADMINISTRA clubul, adica modalitatea legala de a administra Steaua, care ramanea permanent apanajul Ministerului Apararii, prin locul in clasament, istoria, culorile, emblema, care nu erau instrainate la nici un moment dat.

Daca, pana atunci, se traise din vanzarea de jucatori si atragerea de sponosori pe cai individuale (sau politice), odata cu reglementarile privind cluburile departamentale (si pe fondul discutiilor de ani de zile, care cereau desprinderea sectiei de fotbal), s-a ales modalitatea de EXISTENTA a clubului Steaua, pentru perioada urmatoare.

Armata nu mai avea bani la nivelul Sectiei de Fotbal, iar Sectia de Fotbal nu mai voia sa imparta cu celelalte sectii banii pe care-i produceau, caci, la fiecare transfer, banii erau gestionati de CS Steaua, care-i redistribuia. Mai clar, Sectia de Fotbal nu mai voia sa imparta cu celelalte sectii ceea ce producea singura.

In mod intelept (desi s-au vehiculat si alte modalitati de privatizare asupra carora vom reveni) Ministerul Apararii a ales cea mai normala si justa cale de implinire a dezideratelor cerute de cei de la fotbal (independenta, autonomie), fara a realiza o privatizare care sa conduca la pierderea controlului definitiv asupra clubului de fotbal.

Astfel, unul din principalii catalizatori ai ideii, Viorel Paunescu, a infiintata o Asociatie Non-Profit (fara legatura cu clubul, chiar daca, in componenta membrilor, sunt nume emanate din istoria sportiva, sau din administratia de atunci a Armatei), in care a coagulat (de ochii lumii) niste nume care sa confunde, si sa dea impresia ca AC FC Steaua este noul club, cand, de fapt, era doar entitatea care ALEGEA, din membrii sai (sau din afara), pe cel care avea sa ADMINISTREZE clubul, pe o perioada de 4 ani, Asociatia fiind ALEASA si ACCEPTATA pentru un parteneriat, de catre MApN.

Cu alte cuvinte, Armata nu ceda Steaua, ci doar dreptul de ADMINISTRARE TEMPORARA asupra Stelei.

Ceva gen: “Bine, bah X-ulescu, Presedinte CA AS FC Steaua, baga bani, adu sponsori, angajeaza antrenor, pune director tehnic, adu jucatori, managerieaza, castiga, condu, fa profit, daca poti!, dar vezi, ca noi veghem, si, la finele fiecarui an, daca esti pe minus (sportiv sau material), sau daca o iei razna, in vreun fel, pac, reziliem colaborarea, aducem pe altul mai iscusit - sau cu bani mai multi! -, ca Steaua e a Armatei si tu doar o ADMINISTREZI intr-un mandat ale carui limite le impunem si le verificam noi, bai prapaditule!”

Se puteau crea “n” astfel de Asociatii Non-Profit, cu “n” membrii - de la oameni de Nobel la oameni ai strazii -, care sa-si aleaga un presedinte de CA si, cu care, MApN – pe simplul motiv ca VOIA sau NU –, sa vina in colaborare, adica Steaua sa vina in colaborare cu orice astfel de ONP, care, chiar daca avea “Steaua” in denumire, nu avea nicio legatura cu clubul.

Caci, Steaua insemna tot timpul Armata (care n-o ceda la niciun moment dat), prin locul in clasament, culorile, palmares, emblema si, orice ONP care lua in ADMINISTRARE clubul, o facea sub un mandat reglementat strict si reziliabil imediat, din partea Ministerului.

Adica “poti sa faci ce vrei, pui ce antrenori vrei, aduci ce sponsori, ce jucatori vrei, dar faci performanta si te comporti normal. Daca nu faci performanta, sau ai comportament deviant, sau nu esti pe “plus” financiar (nu ne intereseaza cum, vino cu bani de-acasa), atunci ramai cu rezidurile administratiei in Organizatia ta, si noi ne ASOCIEM cu altcineva, caci noi suntem Steaua, caci noi, MApN, venim cu locul in clasament, culori, emblema, palmares, adica cu Steaua, care ramane tot timpul a noastra. Aaa, nu venim cu vreun jucator, caci toti apartin de Asociatia respectiva (caci cu ea au contract), e adevarat, nu venim nici ce vreun ban, ca nu putem, dar avem PERMANENT atributele morale ale Stelei (loc in clasament, culori, palmares, emblema, baza sportiva), adica o avem permanent pe Steaua, si asta ne permite sa renuntam la tine si oricand s-o luam de la capat, cu ORICINE vine cu noi in ASOCIERE (cu bani, jucatori), si propune un proiect de administrare.

Dar noi, MApN, controlam Steaua, si n-o vom ceda niciodata NIMANUI, caci niciodata nu stii ce se poate intampla, dupa 2-3 ani, si pe mana carui nebun poate ajunge”.

In esenta, cam astea erau resorturile de atunci. MApN pastra locul in clasament, palmaresul, culorile, emblema, baza sportiva, indiferent de cine ADMINISTRA clubul, si putea sa rezilieze oricand actul de administrare si sa intre intr-o alta asociere, PASTRAND STEAUA (prin locul in clasament, palmares, culori, emblema, baza sportiva) sub control permanent.

Ce s-a intamplat inainte de acest moment si ce s-a intamplat dupa, vom incerca sa deslusim pe larg in perioada urmatoare.

Filip Pindean

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE