25-04-06

Legenda pentru mai tarziu...

A fost odata o echipa magica. O echipa formata din 11 baieti care veneau dintr-o tara unde nimeni nu indraznea sa viseze pana la capat.
Nimeni. Niciodata.
Erau 11 baieti extrem de diferiti intre ei.
Un urias cu statura de urs carpatin si suflet de copil, care ne-a facut atat de fericiti intr-o noapte de mai pe cat nu credeam ca e omeneste posibil.
Un baiat devotat si serios, care nu s-ar fi gandit vreodata ca va intra in istorie ca fiind "capitanul nostru de la Sevilla".
Un baiat blond si care nu stia ce-i frica, pe care suporterii l-au avansat intai la rang de colonel si apoi l-au numit direct ministru al apararii.
Un baiat inalt si subtirel venit de la Moldova Noua, precis in interventii si agil ca o caprioara.
Un zurbagiu simpatic venit de la Pitesti parca special pentru a fi primul jucator roman din istorie care a sarutat Cupa Campionilor Europeni.
Un domn elegant si impunator care ne era atat de drag tuturor pentru ca era capitanul nostru, iubit si respectat de noi toti si de baietii nostri in aceeasi masura in care impunea adversarilor nostri.
Un baiat blond si mustacios, tehnic si muncitor, un adevarat "meserias" laborios si truditor.
Un doctor stomatolog cerebral si profesionist pana in maduva oaselor intr-o epoca in care cuvantul "profesionist" era trecut in indexul cu termeni prohibiti.
Un baiat modest si serios pe care tatal sau l-a botezat Pele si care in noaptea magica de la Sevilla ne-a insufletit pe toti cu calmul si tehnica sa.
Un tanar inalt, ambitios si pe care multi il vedeau cam terminat cand a revenit acasa parca special pentru a regasi magia momentului perfect din atele plaselor portii lui Anderlecht.
Si mai era un baiat cu parul lung pe care noi toti care traiam si respiram Steaua il iubeam ca pe fratele nostru mai mare (cei care eram niste copii pe atunci), ca pe fiul rebel dar plin de talent (cei mai in varsta), ca pe unul de-al nostru cu totii.
Un baiat care intr-o noapte magica de mai a luat mingea, a pus-o pe punctul de la 11m si a sutat in ea cu toata furia sa de Fiara care cu tupeul sau extraordinar a vrut sa spulbere intr-o secunda toti anii de ghinioane si neputinta romaneasca, cu o executie care ne-a inghetat tuturor (mai putin lui) sangele in vine pentru o clipa.
Un baiat linistit si studios, alaturi de milioane de romani, ii iubea la nebunie pe toti, dar parca nu mereu ar fi sarit imediat la bataie ca atunci cand auzea ceva de rau la adresa acestui baiat care era fratele mai mare pe care nu l-a avut niciodata.
Acesti baieti erau ajutati de altii, la fel de inimosi si de frumosi ca si ei, si condusi magistral de un gentelman care i-a invatat sa uite ca au stiut vreodata ce e frica si de un tinerel care traise toata viata in curtea Stelei si care era menit sa ajunga peste ani general al glorioasei Armate romane si sa adune glorie si succese.

Impreuna baietii astia ne-au facut mai fericiti decat credeam vreunul dintre noi ca e omeneste posibil. Ne-au dus visul pana la capat si au intrat impreuna in legenda.

Apoi au trecut anii. Ani lungi si tristi, in care am continuat sa ii avem aproape in amintire pe eroii nostri, in care am continuat sa ii iubim si sa-i simtim aproape.
Ani in care o poveste spusa la un pahar de vin intre prieteni ne facea sa retraim momente magice si sa uitam de cenusiul prezentului.
Ani in care am uitat din nou sa visam si sa indraznim.
Ani cenusii in care in care am reinvatat ce-i frica si am uitat cuvintele maestrului Jenei care spunea inaintea tragerii la sorti pentru sferturile de finala ca "Steaua nu se teme de nici o echipa din Europa".
Ani grei in care am crezut cu totii ca suntem definitiv condamnati sa nu mai traim momente magice ca cele pe care ni le oferisera cei 11 baieti de aur ai nostri.
Ani in care in ciuda succeselor obtinute, din care unele memorabile si inaccesibile rivalilor interni, tanjeam cu totii dupa retrairea in aerul ala rarefiat al gloriei europene.
Ani in care nu indrazneam sa visam vreodata ca vom mai vedea atat de aproape luciul metalic al unui nou trofeu european.

Si toate astea pana anul acesta cand alti 11 baieti de aur au hotarat sa uite ce e frica. Au decis impreuna sa fie iar respectati si temuti in Europa. Au hotarat sa duca visul iar pana la capat.
Au simtit ca avand in spate milioane de inimi care bat pentru ei nu pot da gres. Impreuna cu noi toti au ajuns iar acolo unde aerul aerul inaltimilor e aspru si unde doar invingatorii ajung.

Acum mai au doar un pas de facut pentru a intra si ei in legenda. Si pentru asta sa stie ca nu vor fi nici acum singuri. Nu numai ca inima noastra va bate in permanenta pentru ei.
Dar sa fie siguri ca in meciul de pe Riverside, Carlos nu va fi singur in poarta. Alaturi de el va sta umbra unui urias cu inima de aur. Alaturi de Ghionea si Goian vor sari la cap, vor degaja si vor aluneca si Bumbescu si Belodedici.
Mirel nu va trebui singur sa impinga echipa la atac si sa dea ordine. Fiti siguri ca in infernul de la Middlesbrough se va auzi si glasul limpede si clar al lui Tudorel.
Si dincolo de toti si de toate din tribuna Fiara va veghea ca nimic rau sa nu ni se intample.

Si fiti sigur ca la finalul meciului vom avea din nou o legenda de spus copiilor. O legenda de depanat alaturi de prieteni la un pahar de vorba in anii ce vor veni.
O legenda pentru mai tarziu...
Scrieti-va legenda proprie baieti! Noi toti vom fi alaturi de voi!

Forza Steaua! Mandru ca sunt stelist!

the quiet romanian