home
27-05-11

Dupa mai bine de 1800 de zile

După mai bine de 1800 zile de...rău, a apărut soarele, în fine, şi pe bulevardul Ghencea. Un cincinal de rătăciri răzleţe. O Steaua debusolată(de desele schimbări de antrenori şi jucători), tracasată(de o presă care o ironizează în căutările ei eşuate, dar nu poate scoate nici o ediţie de ziar fără minimum două pagini în întregime despre ea) şi satanizată(de alpinistul cu coardă falsă pe muntele Athos). O seară de Mai, care a luat puţină lumină de la „l”-ul dublu al oraşului Sevilla anului 1986, căzut neaşteptat pe stadionul din Braşov(se putea oare ca sfertul de veac aniversat să nu-l onorăm măcar cu un trofeu (fie şi considerat de gloabe şi globalişti minor?), reamintindu-ne că lanţul trofic al Stelei se întemeiază primordial pe trofee.

Justiţiar, în limbajul stadioanelor, fotbalul ba te pedepseşte, ba te răsplăteşte, după atitudinea jucătorilor în joc. Dacă altul era deznodământul finalei, n-am fi uitat oare aroganţa dinamovistă faţă de bafta chioară şi meschină a acelor victorii din campionat, în care Steaua a cam făcut instrucţie cu ei, dar s-a ales cu umilinţa unor scoruri injuste? Oricum, cinicul fotbal apreciază impresia artistică, doar după ce scorul e în favoarea ta. In rest, e , nu tăcere (n-are spor Shakespeare în amfiteatrele sportive!), ci contestaţie. Ciudatul Borcea, care pare a avea insolvabile probleme nu numai cu mercurul, ci şi cu ultimele două silabe ale acestuia, căpătase logoree, lăudându-se că, în eternul derby, el va fi mereu naşul lui naşu-su, dar mai ales că pe unde i-a prins pe stelişti i-a ciocănit(verb aplicabil mai degrabă subretei ce-l alină, mama mia, explodează, butelia, la Miami!?). „Borcică, treci, mă, pe Ge. Me. Te!”, cum îl va striga, de acum înainte, naşul Gigi în altă viitoare reclamă televizată. Chiar în acest registru coborât al clasamentului, să nu uite, totuşi, Shakira că Steaua e pe locul 5, iar Dinamo pe 6.

Miraculosul Dică(amintindu-şi că i se zicea Zinedică) şi, de acum, consacratul Oli(Olimpianul Olăroiu! – exclam eu compensatoriu, neuitând de un calambur ieftin cu care-l jignisem odinioară, sub inerţia stilului vitezist al Stelei, de decenii o fantezistă amintire), i-au determinat pe băieţii roşu-albaştri, hărţuiţi de toată lumea, să evolueze dezinvolt. Bucuria lor finală mi s-a părut exagerată, dar arată cât de mult au putut suferi aceşti fotbalişti în conjunctura ostilă a unei lungi perioade de timp. Şi întrebarea legitimă: „Cum oare cu Oli avem valoare?”(Un nătâng încerca a însăila un scenariu al mimării jocului de către ceferişti, mirat că steliştii au şutat în acel meci, mai mult decât în tot returul. I se stricase roboţelului retorica acelui „ajung până în 16 metri, dar acolo nimeni nu o bagă în aţe”).

Dar să ne întoarcem la finală. M-au bucurat mult(reflex de balcanic neadaptat) meclele întristate ale celor care au evoluat cândva sub tricoul Stelei(Dănciulescu, Cătălin Munteanu şi Bordeianu, care n-au ezitat să-şi exhibe exagerat bucuria atunci când ne „ciocăneau”; hei, profesioniştilor, care daţi totul acolo unde evoluaţi, v-a fost bine acum stând capră?), dar mai ales smiorcăiala teatral-jenantă a piticului Torje, care a realizat, printre lacrimi, că „una este Steaua”(şi-o mai fi reamintit de băţoşenia fudulă cu care declara; „important e scorul, nu contează cum am evoluat?”). In afară Avram(burelului) – să aibă oare toată meritocraţia din Carpaţi alura piticaniei de Boc? – care a tras cu Dinamo o repriză întreagă(a arbitrat „evropeneşte”, n-a vrut să rupă echilibrul meciului, comiţând cel puţin două erori grave decisive în avantajul favoriţilor federaţiei), meciul a fost pregătit psihologic, printr-o declaraţie iresponsabilă, de mai marele „Şantierului” ucrainean, Mircea - Antrenorul Minune, acest deşeu uman cu ifose de superioritate şi hegemonie, cu card bogat şi cu cord bolnav(trimite-i, Doamne, în auritu-i cort un escort-girl, să cunoască şi el ce-nsemna iubirea, fie şi în varianta licenţioasă?!), dând drumul la fierea sale anti-steliste. Cum a putut scăpa fără a fi acţionat în judecată de clubul ofensat? Ce om normal îşi ridică tam-nisam poalele de Chivuţă şi ţipă, ca o precupeaţă în piaţa Giuleşti: „Steaua este o ruşine”? Cine îi dă voie paharnicului lui Postelnicu să-şi vomite idiosincraziile sale de complexat tocmai în templul Ghencei? Nici răchita pom, dar nicicând cioara ciocârlie...Neruşinatul!

Să se reînnoade oare firul normalităţii cu această Cupă? Să fi fost întâmplător faptul că Duckadam, directorul de imagine, debutase la Steaua ca portar cucerind tot Cupa României? Şi tot hazardul să fi fost acela că Ienei a predat cupa(ultima a Stelei pe care o câştigase ca antrenor în urmă cu 12 ani) lui Tătăruşanu în 2011? Premizele favorabile ale unui nou început? Şi va fi Steaua echipa care, în cazul triumfului din Supercupa cu Oţelul Galaţi, va deveni echipa anului, câştigând două trofee din cele trei puse în joc(vedeţi cât de fetişizantă poate fi bucuria)? După mai mult de 1800 de nopţi coşmareşti, permis să le fie steliştilor măcar să viseze frumos la viitorul imediat.

Constantin Ardeleanu

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE