home
01-05-11

STEAUA II - ASTRA II GIURGIU 2-2

Într-un meci care a contat pentru etapa a XXIV-a din Liga a doua, Î Complexul Ghencea s-au Îtâlnit formaţiile secunde ale Stelei şi Astrei Ploieşti. Meciul s-a Îcheiat nedecis, scor 2-2, după un joc presărat cu multe faze spectaculoase, ratări imense şi mulţi nervi Î finalul partidei.

În primele 60 de minute, pe teren a existat o singură echipă, şi anume Astra II. Formaţia condusă de Constantin Gache a intrat decisă Î meci cu un singur scop: obţinerea celor trei puncte, necesare pentru evitarea retrogradării. Astfel, Î minutul 22, William De Amorim a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat doi fundaşi stelişti şi l-a servit ideal pe Tiago, care a Îscris din colţul careului. Acesta a fost şi scorul primei reprize, iar de la cabine, tot ploieştenii au fost cei care au revenit mai motivaţi. Nou intratul Hoprich i-a pasat excelent lui William, care din careul mic a Îdeplinit o simplă formalitate, iar din minutul 54 Astra II conducea Î Ghencea cu scorul de 2-0.

Evoluţia extrem de ştearsă a roş-albaştrilor, i-a făcut pe Sorin Cârţu şi pe Helmuth Duckadam să părăsească tribunele imediat după a doua reuşită a ploiestenilor. Totuşi, antrenorul Stelei II, Leo Strizu, a făcut o mutare inspirată, prin introducerea lui Vlad Rusu Î locul lui Vătăjelu. Atacantul care a cochetat şi cu prima formaţie a Stelei, a reuşit să Îtoarcă soarta meciului Îtr-un interval de 10 minute.

Mai Îtâi, Î minutul 65, când a profitat de o mare gafă a apărării Astrei, şi a reuşit să reducă din diferenţă print-un şut din interiorul careului. Apoi, Rusu a realizat dubla Î minutul 75, când nemarcat a preluat pe piept o centrare foarte bună a lui Lazăr şi a reuşit să trimită balonul pe lângă goalkeeperul ploieştean.

Ambele formaţii au avut şansa victoriei, Îsă tabela a rămas neschimbată până la sfârşitul meciului. Mai Îtâi, Î minutul 79, stelistul Năstăsie a tras un voleu puţin peste transversală, dintr-o poziţie excelentă. Chiar la ultima fază a partidei, Sorin Bucă i-a păsat lui Hoprich, care, rămas singur cu portarul a luftat incredibil din cinci metri.

Spiritele s-au incis Î finalul partidei, iar centralul Dan Burcă a arătat trei cartonaşe roşii, două pentru Steaua şi unul pentru Astra. Primii eliminaţi au fost căpitanul gazdelor, Bejan şi vedeta ploiestenilor, William, care Î minutul 90 s-au luat la bătaie la mijlocul terenului. Imediat după ce cei doi au fost trimişi la cabine, Albu a văzut al doilea galben pentru un fault dur, şi a fost şi el eliminat.

În urma acestui rezultat, soarta echipei lui Leo Strizu pare pecetluită. În 24 de etape, Steaua II a acumulat doar 18 puncte, cu zece mai puţin decât echipa clasată pe ultimul loc care rămâne Î Liga a a doua. De cealaltă parte, Astra II pare să fi scăpat de grijile retrogradării fiind la egalitate cu Dinamo II, cele două echipe fiind la zece lungimi de formaţia din Ghencea.

Liga2.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE