11-06-05

CCA ’56, STEAUA’86, STEAUA 2006 ?

Andrei SAVA

Am scris de multe ori despre echipa care ne-a adus in decursul vremii atatea bucurii, titluri de campioni, cupe ale Romaniei, victorii impotriva unor echipe straine cu un palmares de invidiat… Si, mai ales, inegalabila performanta - victoria din noaptea de mai de la Sevilla.

Am suferit alaturi de voi atunci cand jocul echipei noastre nu ne-a deosebit cu nimic de celelalte competitoare din campionatul nostru. Am scris adesea randuri aspre despre patronul echipei noastre, despre presedintele ei, despre antrenori sau jucatori. Intotdeauna esti mai exigent cu cei pe care ii iubesti si te doare inima cand vezi ca ar putea sa fie si mai bine…

M-am bucurat impreuna cu voi atunci cand am dovedit tuturor ca suntem singura echipa romaneasca pe care o mai cunoaste Europa.

Mereu promisa si apoi amanata, revenirea acolo unde ne e locul - in frunte, inaintea tuturor – trebuia sa se produca. Dupa patru ani de zbateri, de jocuri bune, facute uitate de altele obscure, de sperante naruite tocmai atunci cand credeam ca nu ne mai poate opri nimic, suntem din nou campioni. Pentru a 22-a oara !

Returul mai slab ne-a intristat de multe ori. Ei, si? Unii au ajuns campioni europeni cu un joc obstructionist, cu trageri de timp, simulari.
Numai ca asa ceva nu putem accepta in Ghencea. Traditia noastra e alta : un joc ofensiv, cu pase dintr-o bucata, cu faze bine lucrate, cand fantezia, talentul, darzenia jucatorilor ridica tribunele in picioare. Stelistii au incantat intotdeauna prin finete, prin subtilitate, prin imaginatie. Iata de ce iubesc aceasta echipa numerosii suporteri si simpatizanti din intreaga tara. Iata de ce componentii Stelei de astazi trebuie sa fie constienti de obligatiile pe care le impune purtarea tricoului ros-albastru, onoarea si mandria de a fi stelist.

Succeseele nu sunt intamplatoare. Ardenta noapte andaluza a fost posibila si datorita crearii cu migala si rabdare a unui lot care a legat niste individualitati de valoare intr-un tot, fotbalisti si oameni care si-au iubit clubul, o mare familie condusa de un trio ce reunea simbolic trei generatii de stelisti adevarati : Alecsandrescu-Jenei-Iordanescu.

Da, pentru a sorbi din nou din cupa Victoriei, de asa ceva este nevoie – de un nucleu de « stelisti pana la moarte », care sa coaguleze in jurul sau o ECHIPA. Nu « uriasi » umflati de o incredere nejustificata. Nu « pitici » speriati inainte de a da ochi cu adversarul. Ci sportivi cu o stare de spirit generatoare de curaj darz si prudent, de forta interioara autentica, reala, gata sa valorifice pregatirea, munca si, de ce nu, sansa.

Un patron care sa asigure finantarea echipei, sa fie mereu aproape de antrenori, jucatori si suporteri.
Un presedinte care sa urmareasca in cele mai mici detalii bunul mers al lucrurilor.
Un antrenor capabil, care sa scoata tot ce e mai bun din lotul aflat la dispozitie, sa le sadeasca elevilor sai o mentlitate de invingatori.
Jucatori constienti ca nu numai talentul ci, in primul rand, munca intensa, continua perfectionare sunt secretul performantei.
Suporteri uniti, civilizati, mereu alaturi de cei din teren.

Asta ne dorim de la clubul nostru. Si numai asa vom fi de neinvins.
Urmeaza marele examen al Champions League, urmeaza lupta pentru al 23-lea titlu si a 21-a cupa… Lupta continua. Si nu se sfarseste niciodata.

CCA-ul din ’56, care a dat 10 jucatori echipei nationale care a invins Iugoslavia la Belgrad, Steaua din ’86, castigatoarea CCE si a Supercupei Europei… Doua puncte de reper. Pe cand al treilea ?