08-05-05

GALATI - CIMITIRUL SPERANTELOR NOASTRE?

Andrei SAVA

La Galati nu ne-a fost niciodata usor… E greu sa joci impotriva unei echipe “rele”, care compenseaza lipsurile tehnice prin asprime in joc, depasind de multe ori limita regulamentului. Iar, cand la aceasta se adauga si un teren denivelat, diferenta evidenta e valoare in favoarea echipei noastre se estompeaza, fotbalul se transforma intr-o lupta surda, in care primeaza forta fizica si incrancenarea.

Dar la Galati se demonstreaza de ani de zile ca Steaua joaca numai pe teren. In ciuda presupusei influente a lui MM Stoica, ultimele deplasari au insemnat confruntari barbatesti, fara menajamente, care puteau duce la retrogradarea gazdelor noastre, sau care ne-au costat titlul. Si, sa nu uitam ca ultima victorie galateana data de acum trei ani, cand antrenorul Otelului era Marius Lacatus, iar ultimele partide ale antrenorului Stoichita impotriva Stelei insemnasera doua victorii ale Nationalului…

Acum, cand oboseala si scaderea de forma a Stelei au reaprins sperantele urmaritoarelor, meciul cu Otelul, echipa neinvinsa pe teren propriu, se anunta unul decisiv. Cu Dinamo la numai 2 puncte distanta si cu perspectiva apropierii rapidistilor la numai un punct, stelistii erau condamnati sa castige. Iar de la acel 5-4 de acum cinci ani, dupa ce la un moment dat conduceam cu 5-1, s-au schimbat datele problemei, in conditiile in care echipa a ramas fara nici un varf. In plus, o eventuala accidentare a lui Martin Tudor ar fi insemnat debutul unui pusti in poarta noastra…

*
Steaua a inceput cu o formula de echipa destul de schimbata, in linia de fundasi aparand Baciu langa Ghionea si Nesu in locul lui Petre Marin. Radoi, Lovin si Dorinel formau tridentul de la mijlocul terenului, filtrul atacurilor galatene si rampa de lansare a atacurilor noastre. Mai in fata, Nicolita si Dica erau mijlocasii ofensivi din spatele varfului… Litu, un tanar de 19 ani…

Prima repriza a fost dominata teritorial de Steaua, Otelul jucand ca o echipa in deplasare. Chiar din start, Litu a avut doua ocazii de a inscrie, la una sutand in bara. Steaua a atacat aproape tot timpul, avand cateva bune ocazii in primul sfert de ora. Dar, asa cum ne-a obisnuit, totul se frangea in preajma careului, manifestandu-se aceeasi lipsa de inspiratie din acest retur. Sarjele lui Nesu sau, mai ales, Ogararu, zbaterile lui Litu sau Nicolita, mingile aruncate in fata de Dorinel sau Mirel n-au facut decat sa repete numeroasele faze vazute si revazute de atatea etape, expresie a unui atac neputincios…
Si, ca dezamagirea sa fie completa, o incredibila greseala a lui Ghionea a fost fructificata prompt de Badescu, care a trecut in viteza pe langa el si l-a executat pe Tudor: 1-0! Steaua era obligata la ceea ce nu prea mai facuse – sa inscrie de doua ori…

La pauza, Zenga i-a introdus pe Paraschiv si Cristea in locul lui Lovin si Baciu. Atacurile s-au reluat si, ca si in prima repriza, primele faze se puteau solda cu gol. Apoi jocul s-a inghesuit in 30-40 de metri ai terenului galatean, cu incercari disperate ale stelistilor de a trece de puzderia de jucatori inghesuiti in fata portii. Nici introducerea lui Dumitru in locul lui Nesu, nici impingerea lui Ghionea in pozitie de varf nu au avut vreun rezultat. Otelul s-a aparat supranumeric, a tras de timp in toate felurile posibile, sub privirile ingaduitoare ale unui arbitru apatic, amintindu-ne de repriza secunda a meciului din tur din Giulesti…

Si, iata, din nou, Stoichita invinge echipa cu care castiga titlul inaintea “epocii Piturca”… O echipa care nu seaman nici pe departe cu cea de atunci... O echipa pe care scrie NEPUTINTA!

Trista aniversare a victoriei de la Sevilla… Si ganduri negre. Sa o patim ca anul trecut, cand egalul galatenilor a contribuit la cucerirea titlului de care Dinamo? Sa fie, oare, Galati cimitirul sperantelor noastre?