home
26-04-10

Sa vina minerii, sa faca fericiti oierii!!

Aseara am avut inca o data confirmarea ca, dincolo de lipsa rezultatelor, de umilintele inghitite de la rivali, cea mai mare pierdere a Stelei in “zodia cancerului” o reprezinta nivelul de cultura, de etica si de umanitate a celor care populeaza Ghencea in ziua de azi. Nu vreau sa povestesc incidentul ce a stat la baza haosului creat in min. 86, desi eram chiar la doi metri de locul faptei. Sper ca AISS-ul sa explice cu exactitate cele intamplate si sa reuseasca sa penetreze, macar partial, panza groasa de dezinformare ce se va arunca pe ochii opiniei publice de catre autorii faptici si morali ai macelului .

Asadar, nu episodul nou de abuzuri m-a marcat dupa acest meci, nu gazele inspirate si valul de bastoane receptionat dupa partida in momentul in care nu doream decat sa ajungem la masina parcata vis-a-vis de stadion. Ceea ce ramane dupa aceasta seara este conditia de salbatic la care a fost adus stelistul becalizat al anului 2010, ilustrata pe deplin in acele clipe. Impreuna cu amicul Piece of Mind, am reusit sa ne strecuram in sectorul vecin, dupa ce vestele portocalii pornisera tavalugul in cel ocupat de contestatari. Ei bine, ne-am simtit amandoi teleportati in alta lume, apartinand altei specii de vietuitoare planetare ! Dincolo de gardul impus imbecil, dar simbolic, de catre conducere la tribuna a doua, majoritatea purtatorilor de fular ros-albastru ovationau indelung fastivalul de lacrimogene ( pe care si ei le inhalau, pana la urma) si de bastoane fluturande. Pe fetele inrosite de lacrimi se citea incantarea ca se aplica legea, ca se purifica spatiul de elementele perturbatoare, ca se face dreptate, oh da !!!

Mai ramane ceva de comentat ? Nu prea mult, doar lucrarea necuratului deghizat in mantuitor s-a desavarsit. Lupta fratricida domina Ghencea, iar unitatea atat de fireasca intre niste apartenenti la un crez precum o echipa de fotbal, pare azi dincolo de limitele Universului.

Viitorul Stelei este astfel tot mai previzibil si predictabil. In 1990, un alt diabolic, aducea in Bucuresti o Armata de brute cu tarnacop sa-i serveasca interesele si sa rupa cocoasa oricarei forme firave de impotrivire. Momentele par trase la indigo cu cele de azi, dar nu neaparat prin violentele propriu-zise, ci prin miile de cetateni aplaudaci asistenti la scene, amintind de spectatorii din Colosseumul Romei antice, dornici sa vada cum o fiara poate devora o fiinta umana.

Stati fara grija dragi barbari, autoclamati stelisti ! Echipa voastra actuala nu poate avea alta soarta decat tarisoara in care, din pacate, suntem condamnati sa coabitam cu voi ! Nu meritati altceva decat un club populat de corcituri albaneze agramate si impostoare, de slugi umile preocupare doar de aerul respirat de imparat ! Asa cum arata Romania la doua decenii dupa acel razboi civil, fix asa va arata si Steaua peste alte douazeci de ani.

Din punctul meu de vedere, am prins cea mai frumoasa perioada a Stelei, iar istoria legendara si imaginile video de arhiva nu pot fi modificate. Ma pot hrani din amintiri, pe cele mai multe le-am trait live, asa ca imi pot suspenta temporar cariera de stelist pana la obstescul sfarsit al tiranului. Nu-mi fac grija nici pentru mai tinerii “drogati”, “derbedei”, sunt sigur ca pasiunea lor va rezista si va putea fi pusa in slujba echipei atunci cand ea se va scutura de blestematul camatar si implicit de tonele de suporteri-buruiana ce napdesc tribunele.

Voi insa, veti avea din ce in ce mai crunte deziluzii, asemeni celor care faceau ordine cu toporul si a celor care le ofereau flori in gara Baneasa. De nici unii nu s-a ales nimic bun in tranzitia asta, tuturor le-au fost promise lucruri, induse sentimente false, dar sistemul nou creat atunci a ras intodeauna de ei cu aroganta si cinism. Sa nu credeti ca Becali va priveste altfel, ca va pregateste altceva !


P.S. Creierelor netede care ma vor acuza ca am luat partea huliganilor care au ranit la randul lor si au spart masini le subliniez ca nu asta a fost scopul articolului. Totusi, ma intreb cand se va intelege vreodata in aceasta tara ca psihologia maselor este alta decat cea individuala, ca un demers nedrept sau o provocare are menirea sa genereze reactii inzecite care par aparent nefiresti ale unui grup de oameni , si tocmai d-aia nu orice primata cu dimensiunile 1,90/100 trebuie investita cu putere de rezolvare a situatiei de conflict.


The Radical

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE