home
22-03-10

Notes(de Constantin Ardeleanu)

Dacă Marcel Răducanu-Samantha a fost un Păcală al fotbalului nostru, ridicând fenta la rang de păcăleală, apoi ramura sa olteană, Claudiu pre numele său, musai că e Tândală. Åži nu atât pe păşunea miraculoasă a stadionului, unde „se bate”mingea, cât mai ales la vestiar. Claudiu Răducanu se poate revendica „legiunii oltene” post decembriste de calitate care a făcut istorie la Steaua(formidabilii fraţi Ilie, longilinul Călin, subtilul Trică, luptătorul Mirel Rădoi), nu din ciurucurile aduse, Î special de Piţi, la kilogram(Lungu jr, Mitriţă, Nanu, Marius Iordache). Cuminte, nu fuma, nu le şpriţuia, nu petrecea prin cluburi de noapte, credincios şi ceea ce conta Î Ghencea, printre marcatorii de nădejde ai echipei. Joc bun de picioare, dar slăbuţ la „jocul cu capul”. Tot universul claudian se Îvârtea doar Î jurul mingii, altceva nu exista.

Ca junior, venind la o convocare Î capitală de unul singur, atât de şocat a fost de Îvălmăşeala de bagaje, cărucioare şi călători din Gara de Nord Îcât, zăpăcindu-se, nu s-a aventurat Îspre niciuna dintre ieşiri şi s-a urcat Î primul tren spre Craiova natală şi clară. Învăţat la Extensiv cu cărămizile de lei inflaţionişti, la prima primă la Steaua Î dolari Îtr-un plic subţirel a izbucnit: „muică, ăştia-şi bat joc de noi ?!” După ce s-a degustat la valută, n-a regretat că a scăpat de pachetele de „frunze”, dar nici finanţist n-a ajuns, deşi la ce rulaj e printr-un cont de fotbalist n-ar fi de mirare. Pe aeroportul din Zurich, Îainte de meciul cu St Gall, grăbit a-şi cheltui diurna pe cumpărături, l-a Îtrebat pe un coleg: „Ce bani merg la ăştia ?” „Eşti chior, nu vezi că francii francezi”. Schimbase toţi dolarii Î franci francezi şi calculele produselor la paritatea „umflată” a francului francez faţă de francul elveţian forte, l-a obligat să renunţe la casă la peste jumătate de cumpătături, spre amuzamentul colegilor.

Nefiind „oţ”, se prea poate ca multe din glume să fi fost puse Î cârca bietului Claudiu. Înaintea unui derby cu Steaua, conjianul lui, Claudiu Niculescu, a vrut să-l demoralizeze pe penetrantul vârf stelist, năpădindu-l subit amintirile din copilărie şi juneţe. „Măi Răducane, tu ai avea curajul să te muţi Îtr-un bloc notes ?” „Mai vorbă. Pe criza asta de spaţiu locativ trebuie să fii nebun să faci nazuri ?” Åži tot Claudiu al nostru, Îtr-o arşiţă de cuptor, se băgă Îtr-o discuţie, unde cineva se tânguia: „Mare nenorocire, săptămâna trecută canicula a făcut iar o victimă !” Acţionând ca Nicu la beţie, bestia stârnise indignarea lui Clau-gol: „Cum dracu’ de Canicula ăsta Îi omoară pe toţi şi Îcă nu-i aruncat la răcoare ?” Olteanul a susţinut că totul e o născocire, dar Ître timp atât devenise de compatibil cu asemenea fapte hilare, Îcât i se potriveau ca o mănuşă. Dar i-a plătit şi el o poliţă răspândacului. Vrând să-i cumpere de la Paris primei soţii un guler de vulpe, Claudiu Niculescu, a Îceput să cotcodăcească, vrând să sugereze cum vulpea dă iama prin coteţ speriind bietele galinacee.

Pesemne că lumea i-a uitat şi golurile din carieră şi farsele puse pe seama sa, odată cu transferul Î străinătate ca să câştige mai bine Î Spania, Germania sau Cipru. Om de careu, interiorizat până la necomunicare, nicăieri n-a mai cunoscut triumful strict profesional de la Steaua lui nea Piţi. Dar nici când fusese convins că n-are nevoie de carnet de conducere dacă-şi va lua maşină bengoasă cu cutia de viteze automată, nici când a Îcasat nişte bani frumoşi de la Porumboiu doar fiindcă a trecut prin Vaslui, nici când se ruga de un fundaş de la Farul să-l lase să marcheze, că altfel se supără antrenorul pe el, n-a fost atât de el Îsuşi ca atunci când Îscriind un gol decisiv Î Spania s-a Îdreptat Îspre galeria tropotindă. A Îtins mâinile lateral, ca un Jesus 100% şi Î acel moment tribuna a dat să se prăvălească la modul fizic peste el. S-a ferit speriat, că alfel s-ar fi prăpădit. De râs, de bună seamă...


Constantin Ardeleanu

Articolele domnului Ardeleanu vor aparea saptamanal in cadrul rubricii „Hâtrii gazonului”, in care vor fi prezentate diverse personaje din viata echipei ros-albastre in binecunoscutu-i stil umoristic cu care ne-a obisnuit si in trecut. Articolele vor putea fi comentate pe forum

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE