|
26-11-04 Miroase a primavara(GSp)Frig, Dică suspendat, Paraschiv şi Florentin Dumitru accidentaţi, Beşiktaş Î formă, Ciocoiu titular, ninge, nu ninge? Toate aceste griji pe care suporterii Stelei şi le-au făcut Îaintea unui meci aproape capital s-au risipit Î doar două minute de joc. AtÎt a trecut pÎă la centrarea ademenitoare a lui Boştină, anticipată greşit de fundaşii turci, dar speculată prompt de Neaga, care a deschis scorul: 1-0!Visa Zenga la un asemenea start? Probabil că da, pentru că italianul a reacţionat imediat, calculat. Steaua a făcut un pas Îapoi, echivalent cu o capcană pentru jucătorii turci, rigizi de parcă tocmai fuseseră descărcaţi din frigider. Pe contră, echipa din Ghencea a mai dat o lovitură. Neaga a centrat perfect pentru Ciocoiu care a Îscris din 7 metri, bară-gol! Era abia minutul 18. La 2-0, Steaua a Îchis şi mai tare robinetul. Jocul a intrat Î criză de faze şi s-a dezmorţit abia după intrarea lui Pancu, al cărui prim şut pe poartă a dat ceva emoţii. După pauză Steaua a controlat jocul, dar a tremurat după eliminarea stupidă a lui Opriţa din minutul 78. Pancu a ratat Î două rÎduri, nu şi Akin (87), care a redus la 2-1. AtÎt. V-aţi trezit Î dimineaţa asta şi stă să ningă? Începe iarna, Îsă Î Ghencea miroase deja a primăvară şi a Europa. Sergen la masa presei cu ochii pe scoruri Mijlocaşul Sergen nu a fost oprit Î lot, el acuzÎd o uşoară accidentare. Acesta a traversat terenul şi a urcat Î tribună, aşezÎdu-se la masa presei lÎgă jurnaliştii turci. Cum s-a instalat, el le-a cerut acestora să intre pe internet la www.livescore.com şi a urmărit cu sufletul la gură rezultatele din Cupa UEFA. Sergen este un Împătimit al pariurilor sportive. y Dan Udrea Vacarm Î Ghencea Pentru prima oară Î Ghencea, organizatorii stelişti au instalat la tribuna oficială 16 boxe care dezvoltă Ître 700 şi 2.000 de waţi fiecare. Înainte de fluierul de start al partidei, acestea au funcţionat la capacitate maximă, creÎd o atmosferă specifică marilor stadioane din lume. y Constanţa Jelea, Constantin Lungu Control doping Pentru prima oară Î acest sezon al Cupei UEFA, Î Ghencea s-a făcut control doping, fiind aleşi cÎte 3 jucători de fiecare echipă. "Nu are nici o legătură cu cazul Mutu", a ţinut să precizeze Mircea Mihail, oficial al FRF. y Bianca Chiru, Ciprian Avădanei Tudor trecut doar de formă Martin Tudor nu s-a antrenat Î ultimele zile şi aseară a fost trecut pe foaie mai mult de formă, el neieşind nici la Îcălzire. Al 3-lea portar din lot, Florin Lungu, are 19 ani şi a fost considerat mult prea neexperimentat pentru a fi chiar şi rezervă la un astfel de meci. y Marius Alexandru Ristache, Marian Florea Spioni Î tribună La partida de aseară, a fost prezent la tribuna oficială şi preşedintele lui FC Koln, liderul la zi Î liga a doua germană. Acesta a venit la invitaţia lui Dumitru Tudor, impresarul lui Adrian Neaga. y Mihaela Scoarţă, Ion Mihet Pancu, huiduit "Pancu, jucătorul care a făcut de rÎs naţionala la Praga şi apoi s-a retras ca un laş de la naţională", astfel a fost prezentat românul lui Beşiktaş de către crainicul stadionului din Ghencea. În momentul Î care a traversat terenul pentru a se Îdrepta spre banca de rezerve, Pancu a fost huiduit copios. y Dan Udrea Doroftei, suporterul Stelei La meci a fost prezent şi Leonard Doroftei. "SÎt român şi cÎd joacă o echipă românescă sÎt suporterul ei", a pus Doroftei, care a luat loc Î tribuna oficială. y Dan Udrea Apel la istorie Galeria roş-albastră a afişat un banner pe care scria: "Din respect pentru trecut, Îvingeţi!". Pe aceeaşi pancartă era desenat chipul lui Mihai Viteazul şi mai scria "Călugăreni 1595". Suporterii de la peluza opusă galerie au Îtins şi ei un banner, care făcea aluzie la Lăcătuş: "Precum eternul număr 7, luptaţi pÎă la moarte!". y Dan Udrea Doping y Pentru prima oară Î acest sezon al Cupei UEFA, Î Ghencea s-a făcut control doping, fiind aleşi cÎte 2 titulari de fiecare echipă (Ghionea şi Opriţa - de la Steaua). "Nu are nici o legătură cu cazul Mutu", a ţinut să precizeze Mircea Mihail, oficial al FRF. y Marius Mărgărit Spioni y La partida de aseară, a fost prezent la tribuna oficială şi preşedintele lui FC Koln, liderul la zi Î liga a doua germană. Acesta a venit la invitaţia lui Dumitru Tudor, impresarul lui Adrian Neaga. y Mihaela Scoarţă, Ion Mihet Doroftei y La meci a fost prezent şi Leonard Doroftei. "SÎt român şi cÎd joacă o echipă românescă sÎt suporterul ei", a pus Doroftei, care a luat loc Î tribuna oficială. y Dan Udrea FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
26 ani de la 09-02-1986 Ziua de nastere a lui Ciprian Tatarusanu A fost achizitionat de Steaua in 2008, fiind imprumutat un an la Gloria. Incepand cu luna iunie a anului 2009 s-a alaturat lotului Stelei. La nivel international, a fost portarul echipei nationale de tineret.
Click aici pentru mai multe statisticiPentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
FULL VIDEO - A 21-A CUPA!Fotografii OMbun - 15-12-2011- OMbunSteaua-AEK Larnaca, atmosfera 1- OMbun |
Andreea 09.02.2012@11:38