Jump to content


Photo

Țiganii din România. Scurt istoric, mit și adevăr.


  • Please log in to reply
1 reply to this topic

#1 xray

xray

    "stelist si dincolo de moarte"

  • Redactori FCSTEAUA.RO
  • 4,777 posts
  • Gender:Male

Posted 20 December 2015 - 02:17 AM

Lucruri puţin ştiute despre ţigani: de unde au venit şi cum s-au răspândit în Principatele Române. De ce erau „proprietatea statului“ ţiganii domneşti.
 
646x404.jpg?1450548392
Ţiganii au trecut vechi pe aceste meleaguri

Ţiganii din România sunt, după statistici, mai numeroşi ca în orice ţară. Deşi oficial numărul lor este de peste 600.000, în realitate ei sunt mult mai mulţi, asta şi pentru faptul că, la ultimul recensământ, cei mai mulţi dintre ei nu şi-au declarat etnia.
 
Originea ţiganilor a suscitat interesul istoricilor, specialiştii arătând că această etnie există încă din timpul Imperiului de Răsărit, în secolul XI, când bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. Ulterior, de la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei. Odată cu ultimele invazii mongolice s-au ivit şi ţiganii. "Tătarii care veneau de prin stepele asiatice şi ruseşti au târât cu ei acest popor care le-a servit drept robi. În vârtejul cuceririlor, tătarii au întâlnit ramura de ţigani care apucase spre Nord şi au pus stăpânire pe ea, fără vreo greutate. Ţiganii s-au arătat credincioşi noilor stăpâni şi foarte umiliţi, spune în studiile sale istoricul George Potra. Practic, se confirmă faptul că drumul pe care s-a infiltrat ţiganii în principatele române coincide cu drumul năvălirilor romane, istoricul Nicolae Iorga fiind unul dintre susţinătorii acestei idei. În principatele române, ţiganii au intrat în robia celor bogaţi, iar ei au fost împărţiţi în trei categorii:  ţigani domneşti, ţiganii mănăstireşti şi ţiganii boiereşti.
 
646x404.jpg
 
Ţiganii domneşti, despre care se spune că erau proprietatea statului, erau ocupaţi în domeniul prelucrării metalelor, li se mai spuneau şi căldărari şi mai tot timpul erau pe drumuri, locuind în căruţe cu coviltir.  Iarna, se adăposteau în pădure, unde îşi săpau bordeie în pământ. Tot din această categorie mai făceau parte ţiganii lingurari, ursarii care se ocupau de dresatul urşilor şi rudarii, care se ocupau cu mineritul şi spălarea aurului. “Din multele acte de danie ale lui Ştefan cel Mare, vedem că viteazul şi cucernicul ctitor nu se sfia să-şi aducă robi şi din Ţara Românească, bineînţeles robi ţigani, după cum rezultă din documente. Pe 16 martie 1490, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna unsprezece sălaşe de ţigani, din ţiganii săi proprii aduşi din Ţara Românească.  Că Ştefan cel Mare a luat ca pradă de război ţigani din Muntenia o spun şi cronicile timpului”, spune George Potra. Robii ţigani aveau o mare importanţă în complexul bunurilor unui boier, care plăteau bani buni pentru a-i avea în stăpânire.
 
646x404.jpg
 
O a doua categorie de ţigani robi erau cei mănăstireşti, care erau şi ei foarte numeroşi. Domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei se luau la întrecere în a ctitori biserici şi mănăstiri pe care le înzestrau cu moşii întinse şi foarte multe sălaşe de ţigani. Istoricii care au căutat în documente au găsit numeroase dovezi în sensul celor arătate mai sus. Astfel, la 3 septembrie 1448, în Suceava, Petru Voievod a întărit mănăstirea Neamţului cu patru sălaşe de ţigani daţi de Alexandru cel Bun. În 1688, Neagu, fiul căpitanului Măinea de la Goştile, a dat mănăstirii Căldăruşeni un ţigan în locul ţiganului mănăstirii, care fusese ucis de semenii lui. “Precum să se ştie că întâmplându-se de s-au sfădit nişte ţigani ai noştri cu ţiganii mănăstirii Căldăruşani, s-au întâmplat primejdie unui ţigan al nostru de au lovit pre un ţigan al mănăstirii în cap şi dintr-aceea i s-au întâmplat acelui ţigan de au murit, deci într-un alt chip n-am putut face, ci am căzut cu mare rugăminte la părintele egumenul Efrim, ca să-i  dau un ţigan pentru ţigan şi neavând nici sfinţia lui ce mai face fost-au bucuros ca să-i dau ţigan pentru ţigan”, este învoirea făcută de Neagu.
 
O a treia categorie de ţigani robi erau cei boiereşti. Aceştia proveneau din daniile domneşti, cuceririle de război, moşteniri, zestre, cumpărări şi schimburi. Spre exemplificare, în anul 1802 domnul Moldovei, Alexandru Şuţu dăruieşte ţigani lui Iancu Şuţu, “spre răsplătirea slujbelor sale ce slujăşte domnieii mele şi ţării cu credinţă şi dreptate. Care ţigani de acu înainte să-i fie drepţi robi în veci cu femeile şi cu toţi copiii lor, cu gineri şi nurorilor lor”. În afară de darurile domneşti, numărul ţiganilor boieşte sporea şi prin foile de zestre care le aduceau boieroaicele la căsătoria lor. Adică din foaia de zestre făceau parte şi câţiva ţigani, ca parte a avuţiei miresei. “La capitolul bucătărie sunt menţionate toate vasele şi obiectele trebuincioase, în plus o ţigancă văduvă, probabil bucătăreasă sau femeie de ajutor şi două fete de ţigan în casă”, se arată într-un document al timpului.
 
646x404.jpg
 
La 1850, în Moldova şi Ţara Românească locuiau un sfert din ţiganii din Europa, adică peste 200.000. Din acest motiv, pe 20 februarie 1856, după un proces îndelung pornit de Mihail Kogălniceanu în anul 1837, au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari. Dezrobirea romilor a fost promulgata prin ”Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Romanesc” de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text intocmit de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu.
 
Autor: Borcea Stefan
 
Articol publicat în adevarul.ro/locale/focsani
 
 
Mituri despre ţiganii din trecut. Cum au refuzat numele de „noii ţărani“ şi au transformat casele primite în grajduri

Relatările străinilor despre comunităţile de ţigani din secolele trecute îi prezentau pe aceştia în ipostaze ieşite din comun. Iubeau aurul, caii şi muzica, erau sălbatici şi murdari, erau meşteri iscusiţi, dar nu le plăcea munca, au fost robi şi călăi, iar în general, pitorescul lor îi contraria pe străini.
 
646x404.jpg
 
Ţiganii întâlniţi de călătorii care au vizitat ţările române le-au stârnit acestora impresii profunde. O mulţime de relatări despre modul de viaţă al nomazilor din Transilvania, Muntenia şi Moldova le prezintă modul de viaţă exotic, pentru aşteptările străinilor care au scris despre ei.
 
Călăii de la curtea domnească
Una dintre slujbele acordate ţiganilor era cea de călău. O relatare a cronicarului Miron Costin, despre domnia lui Ştefan Tomşa în Moldova, arăta asprimea cu care domnitorul din secolul al XVII-lea se purta faţă de boieri şi faptul că acesta îşi angajase un ţigan drept călău. Boierii potrivnici domnitorului erau ucişi cu sânge rece. „Tomşa avea dreptul să-i omoare deoarece se ridicaseră împotriva domniei. Miron Costin povesteşte de călăul lui Tomşa, „un ţigan.. gros şi mare la trup”, care de multe ori striga domnului, arătând la boieri: Doamne, s-au îngrăşat berbecuţii, buni sunt de înjunghiat? Ştefan vodă, la aceste cuvinte, râdea şi dăruia bani ţiganului”, se arată în Istoria Românilor, de Constantin Giurescu (1944).
 
Gaborii şi-au luat numele de la principele Gabriel Bethlen
Principele transilvan Gabriel Bethlen era poreclit „ţiganul”, din cauza tenului închis la culoare. Unii istorici susţin că termenul „gabor”, folosit şi cu înţelesul de ţigan, provine din asocierea acestuia cu numele principelului din secolul al XVII-lea, cel care i-ar fi eliberat pe ţigani din robie. În semn de recunoştiinţă, ţiganii au preluat şi numele de gabori.  
 
Asemănaţi cu arabii
În secolul al XVII-lea, cronicarul sirian Paul de Alep, care a călătorit în teritoriile române, relata despre arabii erau dispreţuiţi de români din cauza asemănării lor cu ţiganii. „Şi românii cred că toţi locuitorii ţării noastre seamănă cu aceşti robi negri sau cu aceşti slujitori. Din această cauză noi suntem dispreţuiţi de ei”, afirma Paul de Alep, citat în „Călători străini despre Ţările Române”, volumul VI, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică (1976).
 
Ţiganii de la mănăstiri
Multe dintre mănăstirile românilor, din secolul al XVII-lea, au fost ridicate cu ajutorul ţiganilor robi. Mănăstirile dispuneau de aceştia, iar unele aveau sute de robi. Mănăstirea Caşin ar fi fost ridicată cu ajutorul a peste 800 de lucrători dintre ţiganii robi ai ţării. Şi mănăstirea Argeşului avea locuinţe unde trăiau, ca robi ai mănăstirii, familiile de ţigani. Mănăstirea Cozia avea 1.000 de robi ţigani, afirma Paul de Alep.
 
Aveau muzica în sânge
Ţiganii erau văzuţi ca personaje cu înclinaţii artistice, scria Aurelie de Soubiran Ghica, la sfrşitul secolului al XIX-lea.
„Sunt toţi, sau aproape toţi, muzicieni prin natura lor. Ei formează grupuri de lăutari de ţară, care fac poporul român să danseze pe o plată modică. Muzica lor, care nu este cu note, are o tradiţie vie şi este păstrată de la o generaţie la alta. Adesea este un ritm lent, melancolic, cu un efect de o irezsitibilă visare, perceput de departe. Sunetele ciudate ale muzicii lor trezeau în mine toate amintirile şi toate regretele legate de patria mea, deşi erau noi pentru urechea şi inima mea”,  afirma Aurelie de Soubiran Ghica, citată în volumul „Călători străini despre Ţările Române” (Editura Academiei Române - 2009).
 
Mari iubitori de cai
În secolul al XIX-lea, romii erau recunoscuţi ca buni vânzători de cai şi meşteri fierari. „La târgurile de la ţară, ţiganul este întotdeauna prezent ca vânzător de cai. El este fierarul de la ţară. În ultimul secol, împăratul Joseph al doilea i-a dat ţiganului numele de noul ţăran şi i-a construit o casă, sperând să îi ridice nivelul de trai, dar noul nume nu i-a plăcut acestuia, iar casa a fost transformată în grajd pentru cai, în timp ce bărbaţii şi femeile continuă să doarmă cu copiii lor în corturi”, relata The New York Times, într-un reportaj publicat în 10 aprilie 1882.
 
Aveau o viaţă mizeră
Autorii unui reportaj despre ţiganii din Transilvania secolului al XIX-lea se arătau uimiţi de modul lor de viaţă nomad, dar şi de mizeria în care trăiau. „Ţiganii sunt cu toţii cei mai pitoreşti, murdari, primitivi oameni pe care îi poţi întâlni în orice ţară. Fiecare familie are căruţa sa cu coviltir, trasă de câte un cal sfrijit şi plin de căpuşe, iar în căruţă sunt porci, copii dezbrăcaţi, femei pe jumătate dezbrăcate, bunuri de casă, ustensile şi tot felul de obiecte amestecate. Totul la ei are aceeaşi nuanţă pământie, cu excepţia poate a trupurilor lor dezbrăcate ce strălucesc într-un colorit adânc, bogat şi ars, printre mormanele de zdrenţe şi teancurile de bagaje”, scria corespondentul special al The Times, în articolul publicat 29 iulie 1877.
 
Răpeau puii de urs pentru a-i duce la circ
Britanicul Warington Wilkinson Smyth (1817 - 1890), preşedinte al Societăţii Geologice din Londra a povestit, uimit, despre modul în care ţiganii răpeau puii de urs pentru a-i dresa şi folosi apoi la circ. „Dintre animalele sălbatice, urşii şi lupii sunt animale obişnuite în creierii munţilor şi primul este câteodată luat de ţigani şi folosit într-un mod grotesc. Ei umplu un butoiaş cu miere şi rachiu şi îl aşează într-un loc în care ursul se duce adesea. Ispita unui asemenea amestec dulce este atât de mare încât domnul Moş Martin nu numai că îşi face pofta, dar adesea o aduce şi pe doamna Moş Martin şi pe ursuleţi să fie părtaşi la această delicatesă. Atunci întregul grup mănâncă şi mănâncă până când băutura îşi face efectul, sar şi dansează pentru o vreme ca şi cum ar fi nebuni şi, în cele din urmă, adorm şi devin o pradă uşoară pentru răpitorii lor”, scria W.W. Smyth, potrivit autorilor cărţii „Călători străini despre Ţările Române. Volumul 2“.
 
Modul ciudat prin care dresau urşii
Ţiganii erau iscusiţi în dresarea urşilor, deşi metodele lor erau considerate barbare. „Potrivit unui autor din Blackwood’s Magazine, ţiganii din Transilvania învaţă puii de urs să danseze, aşezându-i pe plăci de fier încinse, în timp ce dresorul cântă la vioară. Ursul, ridicându-şi picioarele alternativ pentru a scăpa de fierbinţeală, învaţă involuntar timpp marcaţi de muzica viorii şi în cele din urmă învaţă să îşi ridice picioarele de fiecare dată când aude muzica”, relata un ziar din Statele Unite ale Americii în 1888.
 
Atraşi de aur
Ţiganii se ocupau cu căutarea minereului de aur în albiile râurilor şi cu prelucrarea acestuia. „Ţiganii sunt foarte bine cunoscuţi în această parte a Europei. Sunt buni lucrători în metal, dar şi mai buni hoţi. Vara unii dintre ei se ocupă cu găsirea aurului în cele câteva râuri bogate în acest metal din Transilvania. Îşi asigură astfel existenţa, fără să se spetească muncind”, povestea David T. Ansted în volumul „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1862”, publicat ca foileton şi de ziarul londonez The Times, în 1862.
 
Goliciunea copiilor
O impresie puternică făcută de ţigani călătorilor străini din secolele trecute era cea a obiceiului de a umbla goi. „Primul lucru care m-a uimit a fost un cerşetor orb condus de o fetiţă de zece ani, care era măslinie şi complet dezbrăcată. Am vazut, la Neapole, alergând astfel ştrengari, dar era pentru prima dată când vedeam o fată de vârsta ei în aceasta condiţie. Am întrebat cine erau acei oameni care se plimbau îmbrăcaţi în propria lor piele? Mi s-a răspuns că erau ţigani şi că acesta era costumul pe care îl purtau toţi copii în lunile călduroase. Mai mult, nimeni nu le dădea atentie, iar fata nici nu se sinchisea”, afirma călătorul francez Jaques Bocher, despre Orşova de la mijlocul secolului XIX.
 
Nu le plăcea să muncească
Ţiganii au oroare de a munci sau de a fi constrânşi în orice fel, afirmau jurnaliştii publicaţiei The New York Times, într-un articol din 13 februarie 1898. „Ţiganii şi-au luat nume de “oameni săraci”, iar obiceiul cerşitului este atât de adânc înrădăcinat în ei, încât chiar şi cei mai bogaţi dintre ei, care pot fi întâlniţi ocazional călărind armăsari pur sânge şi purtând bijuterii scumpe, nu pot rezista tentaţiei de a cere bani”, scriau cei de la The New York Times, în 13 februarie 1898.
 
Descântece şi vrăji
Vrăjile şi descântecele ţiganilor erau recunoscute de străini. „Ţiganii fac descântece pentru ca frigurile să treacă din corpul omului în cel al unui animal sau într-un obiect, precum piatra, redând boala "mamei care a adus-o pe lume", după una dintre expresiile favorite. Vând bucăţi de bumbac sau legături, care se pun la gât sau la mână ca brăţări. Acestea au din loc în loc noduri şi te pot proteja de boli etc”, scria Joseph Caillat, un medic francez, potrivit autorilor cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6”, Editura Academiei Române în 2010.
 
Personaje pitoreşti
Ţiganii din secolul al XIX-lea erau personaje pitoreşti, care îi impresionau pe străini, prin constituţia lor fizică. „Măsliniu la chip, bronzat chiar, ochii săi vii au strălucirea sălbatică a privirii africane. Dinţii săi, care ies cu folos în relief dintr-o piele de culoare închisă, sunt de un admirabil alb azuriu. Aceşti dinţi şi ochi sunt precum flacăra chipului, căci îi fac să strălucească. Sunetul vocii sale este de o mare dulceaţă. Această rasă are un zâmbet ce demonstrează existenţa raţiunii”, afirma Aurelie de Soubiran Ghica (1820 - 1904).
 
Ţiganii geloşi
Unii dintre autorii cronicilor despre ţigani afirmau că aceştia îşi ieşeau din fire, mai ales, din cauza geloziei. „Impetuozitatea sângelui lor nu se deşteaptă decât atunci când una din pasiunile ce-i domină, gelozia, este în joc. Atunci acest caracter de o blândeţe melancolică, ce se datorează secolelor de suferinţă, dispare şi au loc între ei adevărate drame”, afirma Aurelie de Soubiran Ghica (1820 - 1904).
 
Nu prea erau iubiţi de români
Românii nu-i iubeau, a fost concluzia la care a ajuns Aurelie de Soubiran Ghica, în secolul al XIX-lea. „Această rasă de paria, care nu are nici patrie nici lăcaşuri pentru a se ruga şi care urmează religia ţării unde destinul a condus-o, fiind plină de superstiţii ce amintesc de păgânism şi care se adresează lui Dumnezeu, este pentru naţiunea română un obiect de dispreţ şi de desconsiderare”, afirma Aurelie de Soubiran Ghica, citată în volumul „Călători străini despre Ţările Române” (Editura Academiei Române - 2009).
 
Autor: Daniel Guţă
 
Articol publicat în adevarul.ro/locale/hunedoara

 

 

Nimeni nu este "metrul etalon" al opinei!xray.png


#2 Empyro

Empyro

    "stelist pana la moarte"

  • Banned
  • 887 posts
  • Gender:Male

Posted 11 April 2016 - 09:30 AM

Fute-m-as in tot neamul tau, xray ! De cand **** ma-tii, tai tu si spanzuri pe-aici ?!






1 user(s) are reading this topic

0 members, 1 guests, 0 anonymous users