Cristian TOPESCU

[Gandalf the White 0]

Interviu-eveniment Cristian TOPESCU

 

 

Cristian Țopescu recompune momente memorabile din cariera sa de comentator sportiv incepută in copilarie, cand descria, din buza ferestrei, trecatorii si tramvaiele.

 

A fost la 13 editii ale Jocurilor Olimpice - 8 de vară si 5 de iarnă -, a insotit sportivii romani la cele mai mari victorii ale lor, iar suporterii au aflat despre succesul international ascultandu-i vocea inconfundabila A fost purtatorul de cuvant al sportului romanesc. Cristian Țopescu are ceva din blandetea unui urias Ne spune copii" si foloseste această expresie arareori intalnită intre jurnalisti: admiratie profesională". Cristian Țopescu are 75 de ani si nu e schimbat nici macar putin, e acelasi cavaler riguros al fairplay-ului. Și nu-i deloc usor să tii fluierul sus atatea decenii.

 

Weekend Adevarul": Tatal dumneavoastră a fost pe front, in razboi. Vă amintiti acea perioada

Cristian Țopescu: Stateam aici, in aceeasi casă ca acum (n.r. - in Bucuresti, zona Piata Victoriei). Au fost niste bombardamente pe la Gara de Nord, care nu e foarte departe de aici. Îmi amintesc bombardamentul din 4 aprilie 1944. Atunci, tatal meu m-a dus pe Calea Grivitei, unde am vazut pentru prima dată un om mort. Pană atunci nici nu stiam cum arată un om mort. Și am vazut acolo, in apropierea Garii, atatea cadavre ca fiind copil, m-a impresionat teribil. Altfel, n-am avut contacte vizuale sau verbale cu razboiul. Tatal meu a luptat in razboi, dar nu-mi povestea. N-avea niciun rost să-mi povesteasca

 

- De la tatal dumneavoastră ati mostenit pasiunea pentru hipism.

- Tatal meu a practicat sportul hipic de performanță, a participat la Jocurile Olimpice, a câștigat premii internationale. Normal, din fragedă copilarie, m-a molipsit. Cum sunt toti tatii care vor ca fiii să le urmeze traditia. Asa că m-am imprietenit cu aceste animale care, de multe ori, sunt mai bune, mai generoase, mai prietenoase decat multi oameni. M-a urcat in saua unui cal la 7 ani. Am inceput să particip la concursurile de juniori la 13 ani si, la maturitate, am câștigat două titluri de campion national. Evident, neridicandu-mă la valoarea internatională a tatalui meu. Aveam 25 de ani.

Cum ati trecut de la sportiv la comentator sportiv?

La concursurile hipice, in probele in care nu concuram, mă duceam la microfonul arenei - unde e acum cadavrul acela de beton care se numeste Casa Radio - unde povesteam, informam publicul despre cai, despre calareti, fel de fel de amanunte. Mai spuneam si cate-o gluma Era o arenă superba cu 3.000 de locuri, cu nocturna

Ce v-a facut să mergeti la microfon?

Știam foarte multe despre cai si calareti si nu exista nicio persoană care să tină publicul spectator in priză cu tot felul de informatii. Mai intai cu o oarecare stangacie, apoi m-am rodat. Obisnuinta mea cu microfonul se trage din casă: stateam la geam, luam una dintre cupele tatalui meu si ziceam că e microfon. Mă uitam pe geam si descriam ce vedeam pe stradă: trecatori, tramvaie, masini. Mă jucam de-a crainicul strazii. Nu pot să spun că lucrul asta a fost hotarator, dar, oricum, m-a invățat să vorbesc liber, adică să descriu ceea ce vad. Lucrul asta la radio s-a amplificat. Școala radioului mi-a folosit foarte mult, pentru că m-am obisnuit cu microfonul, m-a obligat să am dictie.

 

La radio cum ati ajuns?

Un cetățean care lucra la radio, Corneliu Armasu, m-a auzit vorbind pe arena hipică si m-a intrebat dacă nu vreau să fac un reportaj pentru Radio Bucuresti. Da, fac!" Mi-a adus un magnetofon imens, se numea Nagra, ceva greu, m-am asezat in fund, in coltul arenei, in timpul unei probe, si am facut reportajul pentru radio. A placut, asa că am fost intrebat dacă mă mai pricep si la alte sporturi. Coincidență: in perioada aia, eram student la Institutul de Cultură Fizică (n.r. - in prezent ANEFS) si eram obligat să invăț toate regulamentele sporturilor si, evident, vocabularul lor. Da, mă pricep", am spus si am inceput să comentez si pentru radio.

 

Ce sporturi comentati?

Volei, baschet, handbal, am ajuns, inevitabil, si la fotbal, pe vremea cand era emisiunea Minut cu minut". E, in pauzele meciurilor de fotbal de pe stadionul 23 August", se puneau obstacole pe pista de atletism si se organizau niste demonstratii hipice. La un moment dat, TVR a hotarat să nu mai intrerupă transmisia in pauză si să difuzeze imagini si de pe pista de atletism, pe care am inceput să le comentez eu. A urmat aceeasi intrebare, dacă mă mai pricep si la alte sporturi, si am continuat la TVR cu volei, baschet, handbal si, evident, si fotbal.

Ati intrat si in televiziune.

Eu am uitat să spun ca in timp ce faceam sport la Steaua, eram si ofiter. Eu am facut o scoală de ofiteri in prima mea tinerete. La Graniceri, singura armă care mai avea cai pe vremea aceea. Facusem si o echipă la Oradea, se numea Granicerul Oradea", după care, in '57, m-a racolat Steaua. La TVR, cand am ajuns in calitate de colaborator, in '65, seful TVR de atunci, Octavian Paler, si Tudor Vornicu, care tocmai venise din Franta, m-au intrebat: Nu vrei să lucrezi la televiziune?". Fiind ofiter, tatal meu, care si el a fost ofiter, cand a venit această propunere, m-a sfatuit: Nu te duce la Televiziune, că acolo se schimbă sefii si odată vine unul care nu te place si te dă afară! Ramai in Armata institutie serioasa avansezi in grad usor, cu timpul".

 

N-ati respectat sfatul.

Ba da, am urmat sfatul tatalui meu si am spus: Domnilor, vin, dar eu din armată nu plec!". Lucram la TVR, dar mă platea Armata. Erau multe cazuri de genul asta, erau ofiteri specializati in chimie, industrie, aviatie, care ramaneau in armată si lucrau in ministere civile. Oricum, previziunea tatalui meu s-a confirmat in 1983, cand am spus ce-am spus si TVR n-a mai avut nevoie de mine. Asa că am putut să mă intorc la clubul Steaua cu gradul militar pe care mi-l pastrasem.

 

De ce-ati fost dat afară din TVR?

Am comentat meciul Suedia-Romania de la Stockholm, câștigat de ai nostri cu 1-0, gol marcat de Camataru, Lucescu - antrenor. Se discuta, in anturajul echipei nationale si prin presă - Adrian Paunescu era un sustinator al ideii - ca fotbalistilor romani care au oferte de la echipe din strainatate să li se permită să plece. Eu aveam obiceiul ca, la fiecare intrerupere de meci, să spun cate o chestie despre tara in care mă aflam, despre stadion, despre public. La un moment dat, Ilie Balaci a fost faultat si a stat pe teren două-trei minute, primind ingrijiri medicale, iar mie mi-a revenit in minte această idee cu fotbalistii romani peste hotare. Am spus exact urmatoarele cuvinte: Avand in vedere că mai multi fotbalisti romani de valoare internatională si-au facut datoria față de echipa Romaniei - Lung, Ștefanescu, Bölöni, Balaci, Camataru, dintre cei care erau atunci pe teren -, cred că ar fi bine să li se permită să joace in echipele de valoare din strainatate care-i solicită pentru că asta ar avea efecte pozitive asupra lor, cluburilor lor, federatiei romane si fotbalului romanesc, in general".

Ce s-a intamplat?

Prim-ministrul de-atunci, Dascalescu - asta am aflat-o de la Șerban Mihailescu, care i-a fost sef de cabinet si care, acum, e coleg cu mine in Parlament - a sunat-o pe tovarășa de la Cabinetul 2 (n.r. - Elena Ceausescu) si i-a raportat: Țopescu a indemnat tinerii din Romania să plece din tară!". Care tineri din Romania?, că nu mă referisem nici macar la toti fotbalistii din Romania!

 

N-ati fost constient de gravitatea politică a acestei declaratii?

Ce politica Era vorba de sport! Era o opinie de comentator sportiv, n-avea nicio legatură cu politica! A venit, evident, sentinta. Cand am ajuns pe aeroport, colegul meu de la Steaua, Octavian Vintila fost campion la scrima a venit si mi-a soptit: Te-a dat afară din televiziune!". Bine, ma Tavi, ce să fac?" A doua zi, a fost o sedință. Presedintele TVR de-atunci, Ilie Radulescu, un activist, m-a chemat in prezenta secretarului de partid, Astefanei, cu seful meu de-atunci, Ion Lavric, si m-a pus in fata faptului implinit.

 

Nu le-ati explicat si lor?

Nici macar nu m-a lasat să ascult din nou caseta, pentru că eu sustineam că n-am pledat pentru plecarea tinerilor romani din tara Lasa tovarășe, ce să mai ascultam? Știm noi ce-ai spus dumneata!" Acest Astefanei, secretar de partid, a scos o agendă cu coperte negre si a inceput să o rasfoiască: Dumneata, in 1972, ai comentat o finală a Cupei Campionilor la fotbal". Am comentat." Care s-a jucat la Belgrad, intre Ajax Amsterdam si Juventus Torino." Notase tot! Ai spus că suporterii echipei Juventus Torino, care reprezintă concernul Fiat, au venit cu autocare să sustină echipa." Am spus. Am vazut in piata centrală autocare." Da, dar dumneata ai vrut să spui altceva: că muncitorii romani n-au posibilitatea să-și insotească echipele in strainatate asa cum o fac italienii." Ce muncitori romani? Nici nu m-am gandit eu la muncitorii romani!" Mai dă o foaie: Dumneata, in 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, ai afirmat că negrii sunt foarte buni alergatori de viteza dar sunt foarte slabi inotatori. Asta este o teorie rasista" Nu e rasista e stiintifica am citit-o intr-un ziar." Mai dă o foaie: Dumneata, tot in 1976, la Montreal, ai spus că n-ai bani să inchiriezi o masină si, in consecință, circuli cu mijloace de transport in comun." Pai, asa era! Diurna mea era de 3 dolari, nu puteam să invit la o cafea nici macar pe un bulgar, că ala avea 40 de dolari."

 

V-ati mai intalnit cu Astefanei?

Ironia sortii: imediat după Revolutie, presedinte al TVR era Razvan Theodorescu. El se tot straduia să mă convingă să fiu adjunctul lui, dar eu refuzam cu incapățanare. Mă rog, aici am facut bine, că l-au pus pe regretatul Emanuel Valeriu si, in 1990, eu am plecat la Cupa Mondială din Italia, iar in TVR au intrat minerii care au facut prapad. Miron Cozma s-a dus in biroul lui Emanuel Valeriu, unde ar fi trebuit să fiu eu dacă acceptam si, cu un pistol in mana i-a spus că-l aruncă pe geam dacă se declară nu-știu-ce pe post.

 

1990, Razvan Theodorescu, tovarășul Astefanei.

În antecamera lui Razvan Theodorescu, da. Cand m-a vazut, s-a ridicat in picioare, s-a apropiat de mine cu bratele deschise: Vă multumim că o să ne salvati!". Nu-mi dadeam seama la ce se refera Dacă aș fi acceptat o functie de adjunct, credea că eu n-o să-i dau afară pe fostii activisti de partid. Nici pomeneală! A ajuns pe undeva, pe la Arhive, de unde s-a si pensionat.

 

În 1983 ati plecat din TVR, insă deja vă stia lumea. Nu punea intrebari?

În anii '70, faceam o emisiune de televiziune care se numea De la A la infinit", colaborand cu Tudor Vornicu. După ce m-au dat afară din TVR, prima intrebare care mi se punea si la care nu puteam să raspund direct, că baietii cu ochi albastri" inregistrau, era: De ce nu mai comentezi, nea' Cristi?". Și le raspundeam in felul urmator: Baieti, nu fiti tristi, de la A la infinit totul are un sfarsit!".

Nationala Romaniei, gata de razboi

De la primul meci al nationalelor, din 1936, echipa Romaniei nu a reusit să invingă Ungaria decat in 1999. Cristian Țopescu iși aminteste presiunea care era asupra jucatorilor in preajma uneia dintre intalniri, din anul 1972. Victoria ar fi adus echipei noastre calificarea la Campionatul European. Generalul Marin Dragnea, seful Sportului, militar de cariera merge la Saftica inainte de meci cu o zi si le tine urmatorul speech, la care am fost martor: «Baieti, maine trebuie să jucati in felul urmator: fundasii să fie ca artileria care aruncă mingi in față catre echipa adversa mijlocasii să fie ca infanteria care provoacă derută in dispozitivul advers si inaintasii - precum cavaleria, care dau lovitura de gratie». Fotbalistii deja iși dadeau coate, zambeau, cand se ridică in picioare Cornel Dinu: «Tovarășe general, vă multumim că ati venit să ne incurajati! Vom juca asa cum ne-ati spus dumneavoastra dar mai lipseste ceva!» «Ce este, Dinule, ce lipseste?» «Tovarășe general, lipseste aviatia, să zboare pe deasupra noastra să ne bombardeze cu hartii de o sută!»"

 

Ati ramas fară serviciu in '83. Unde v-ati dus?

M-am intors la Steaua, unde am inceput să lucrez in biroul de presă exact in perioada de aur a echipei. Emeric Ienei si Anghel Iordanescu mi-au spus: Nu vrei să ne ajuti si pe noi? Avem nevoie de cineva care să filmeze meciurile si să facă apoi o sinteză cu elemente de ordin tehnic, tactic". Am invățat cu ocazia asta să filmez. Una dintre sarcini era educarea suporterilor.

 

Brunetul Pepsi", seful galeriei Steaua

 

Cum adica Îi educati inainte de meci?

Odată pe saptamană mă intalneam cu nucleul galeriei steliste, că nu puteam să mă intalnesc cu toti. Șeful galeriei era un tip brunet, motiv pentru care era poreclit Pepsi". Eu le aratam casete cu meciurile din Anglia si incercam să-i conving: Mai, copii, nu vă mai consumati energia huiduind si scandand porcarii la adresa adversarilor. Nu mai bine incurajati echipa noastra Că mai mare e efectul!".

 

Scandau porcarii si pe vremea aia?

Cum să nu?! Aia cu Su....", cand degajează portarul advers din coltul careului de sase metri de-atunci se trage! Și-acum se foloseste. Mă rog, le tineam astora prelegeri si vine un meci cu Dinamo. Pepsi" se ridică din mijlocul suporterilor: Nea' Cristi, dumneavoastră ne invățati atatea lucruri bune pe care ar trebui să le facem, dar vă rugam să ne iertati! Cand vine meciul cu Dinamo, noi vedem rosu in fata ochilor si uitam tot ce ne-ati spus. Nu vă mai obositi! Cand jucam cu Dinamo nu putem să ne comportam asa cum ne-ati spus dumneavoastră". A ramas rivalitatea asta intre cele două tabere pană astazi. Se bat ca niste chiori pe unde se prind.

 

Ati fost la Sevilla, in '86?

Nu, pentru că in perioada aceea foarte bună a echipei Steaua eu nu mai aveam iesire din tara nu mai aveam pasaport.

 

De ce?

Pentru că fosta mea sotie era plecată in Germania. M-am dus la securistul clubului, unul din comuna Brebu. Ținea cu Petrolul, care era in B". Tovarășu' maior, eu de ce nu am viză de iesire din tara" Pai, sotia dumneavoastra.." Dar eu m-am despartit de sotia mea acum 10 ani! Ea a plecat din tară legal, n-a fugit!" Da, dar e ruda dumneavoastră de gradul I." E fosta mea sotie!" Dar n-aveau ce face. Am mers la finala cu AC Milan, in '89, insă pentru Sevilla, in '86, n-am fost trecut pe lista Am stat acasa m-am uitat la televizor cand a aparat Duckadam. Atunci, impreună cu Vintila trebuia să facem un program al meciului Steaua-Barcelona, in limbile romană si spaniola care să fie raspandit la Sevilla in randul suporterilor ambelor echipe. Am facut un program avand pe copertă stemele celor două echipe si ne-am dus cu el la seful pe linie de propaganda generalul Gainușă, sotul fostei activiste de partid Alexandrina Gainușă. S-a uitat, s-a gandit: Nu e bine!". Ce nu e bine?" Aici, in loc de steme, trebuia să-i puneti pe Traian si Decebal! Să afle si spaniolii din cine ne tragem noi!" Norocul meu ca in momentul ala, secretara lui l-a chemat in birou, pentru că am facut o criză de ras cu lacrimi! Nu mă mai puteam opri!

 

I-ati pus pe Traian si Decebal pe coperta

Cand s-a intors generalul Gainușă, si-a dat seama, vazandu-mă cum incă mă stergeam la ochi: Ce este, tovarășe? Ai ras de ce-am spus eu?". Vintila campion al spontaneității: Tovarășu' general, noi ne-am dat seama cată dreptate aveti si cat am gresit noi". Pană la urmă i-am pus. Cine stie ce pățeam dacă-și dadea seama generalul că am ras de el.

 

Spuneati c-ati fost, in schimb, la finala cu AC Milan. Cum ati reusit să plecati atunci?

Fotbalistii de la Steaua erau superstitiosi. Purtatorul lor de cuvant - Marius Lacatus Protectorul echipei Steaua - Valentin Ceausescu. Am fost inclus in delegatie pentru că Lacatuș i-a spus lui Ceausescu: Nea' Vali, dacă o să comenteze maine nea' Cristi, câștigam precis!". Valentin Ceausescu m-a chemat, cu o zi inainte de meci: Tovarășu' Țopescu, dumneata vei comenta maine meciul la Televiziunea Romană". Bombă! Eu obisnuiesc să mă pregatesc cu cateva zile inainte." Lasa că-ți faci pregatirea la noapte!" În dimineata meciului, vine un avion cu mai multi ziaristi, printre care si Octavian Vintila care mă ia deoparte: Am să-ți transmit ceva. A zis nea' Ilie (n.r. - Ceausescu) că soarta ta depinde de tine. Să nu vorbesti nimic despre tara in care ne aflam, despre oras despre stadion, despre numarul suporterilor italieni - care erau vreo 10.000, in timp ce ai nostri erau 100 -, să nu spui ce echipe a invins inainte Milan - batuse pe Real Madrid in semifinală cu 5-0 -, să nu spui ce prime au italienii in comparatie cu ai nostri".

 

Ce mai ramanea de spus?

Numele jucatorilor pe la care trece mingea, asa am comentat. În tară s-au facut pariuri dacă sunt sau nu eu, că nu-mi recunostea nimeni stilul. Nici n-am prea avut ce nume să spun, pentru că ne-a zdrobit Milan cu 4-0. A fost cea mai bună echipă echipă a clubului din istoria lui, cu cei trei olandezi: Frank Rijkaard, Ruud Gullit si Marco van Basten. Treceau pe langă Bumbescu al nostru...

 

Cand mai comentati?

Cand ajunge echipa natională a Romaniei in finala Cupei Mondiale. Dar asta va fi in secolul urmator.

 

Pe coperta a patra a volumului dedicat dumneavoastră aveti patru nume: Patzaichin, Comaneci, Nastase si Hagi. Pe care dintre ei i-ati lua cu dumneavoastră pe o insulă pustie?

Îmi pui intrebari din astea banale! Pe cățelul meu Rex, poftim!

 

Care dintre sportivii acestia este cel mai mare?

Fiecare in felul lui si fiecare in perioada lui. Mă leagă atatea amintiri si de Gica si de Nadia, si de Ivan, si de Ilie, că mi-e greu să fac un clasament. Am tot primit din partea multora intrebarea: Care este cel mai bun fotbalist roman al tuturor timpurilor?".

 

Care este?

Domn'le, au fost trei. În trei perioade diferite. Cand fotbalul se juca intr-un anume fel: Dobrin, Balaci si Hagi. Nu poti să-i compari. Asistam la discutiile dintre doi mari ziaristi, Ioan Chirilă si Eftimie Ionescu. Ani de zile s-au certat pentru cine e cel mai mare fotbalist: Pelé sau Maradona. Domn'e, nu se intelegeau deloc, fiecare avea argumentul lui. Pai, cum să-i compari? Fiecare era in altă perioada Pelé a fost campion mondial in '70, Maradona 16 ani mai tarziu. Dacă esti maradonist, felicitari! Cică s-a facut un cimitir langă stadionul Boca Juniors si Maradona va fi inmormantat acolo. Serios! În ziar am citit. Și la Schalke 04 il vor inmormanta pe Ciprian Marica (rade).

 

Mai e loc de fairplay in sport?

Cand ii vorbesti cuiva astazi despre fairplay iți zambeste, se uită la tine: Asta o fi fost pe vremea dumitale". Spre exemplu, ciclistii se dopează pentru că sunt premiile foarte mari, iar aceste controale antidoping se fac prin sondaj, nu-i iau pe toti. Al doilea sport cu doping masiv e haltere. L-am intrebat odată pe prietenul meu, Nicu Vlad: Ma Nicule, cum naiba ridicati voi, ma sutele alea de kilograme fară să vă stimulati?". Nea' Cristi, dacă nu luam niste pilule, niste hormoni de crestere, n-avem cum."

 

Merită să-ți risti cariera?

În primul rand e riscul deformarii fizice, pentru că acesti hormoni iți umflă muschii, dar, la un moment dat, devii un monstru. Din punctul meu de vedere, lupta cu dopingul e pierduta din cauza ispitei financiare. Sunt atat de mari premiile, sportul a devenit un business, astfel că marii sportivi nu rezistă la această ispita

 

Și atunci mai merită să-ți dai copilul la un sport?

Eu am o idee total utopică: revenirea la sportul amator. Cand a aparut in sport, banul a avut un efect pozitiv: a motivat. Dar a avut si multe efecte negative, dintre care dopingul e cel mai daunator. Întoarcerea la sportul amator ar insemna insă disparitia banilor si reaparitia sportului de placere. Pai, ce? Dobrin avea banii pe care-i are Mutu acum? Putem face vreo comparatie intre generatia lui Dobrin, poate chiar a lui Balaci, cu cea de acum?

 

În politică e fairplay?

Acolo cred că e ultimul loc.

 

Atunci, de ce-ati vrut in politica

Acum patru ani, un deputat liberal, domnul Catalin Nicula - era atunci presedintele Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputatilor -, a incercat si a reusit să mă convingă să candidez pentru Parlament. Argumentul a fost urmatorul: trebuie să existe o voce care să sustină sportul. Asta am facut. Toate initiativele mele s-au referit la sport, la miscare, la orele de educatie fizica la sport pentru sanatate. Dar nu mai candidez acum.

 

Ati mai fi vrut să continuati in Parlament?

Da, sigur. Însă mă voi intoarce la uneltele mele de bază: vorbitul si scrisul in mass-media. Voi scrie o carte, că mi s-a trezit condeiul, care are un titlu provizoriu: Patru ani in Parlament". Este o experiență de viață foarte interesantă pe care n-o regret.

 

 

Dati din casa O să se supere oamenii.

Nu dau nimic din casa O să descriu ce-am vazut acolo.

 

Cum e cu jocul de Solitaire?

Din afară e vazut intr-un fel. Înauntru să stii că e cu totul altfel. Or, eu voi descrie din interior. Cine nu are simtul umorului si o să se supere, să fie sanatos. Nu voi jigni pe nimeni. Voi descrie această experiență pe care dacă n-o faceam, nu regretam.

 

La Revolutie unde-ati fost?

Lucram la sediul administrativ al echipei Steaua, care era deasupra tribunei a doua. Șeful sectiei de fotbal era Cristian Gatu. În noaptea de 16 spre 17 eram acasă si am primit un telefon de la ofiterul clubului: Tovarășu', Radu cel Frumos". Asta era alarma. Mi-am luat valiza cu pasta de dinti, crema de cizme, cum e-n Armata si m-am dus la clubul Steaua. Acolo, langă cimitirul Ghencea, erau niste trasoare care treceau pe langă geamurile noastre! Noi am crezut că sunt teroristi. Murim ca prostii dacă vin teroristii peste noi", ne gandeam.

 

N-aveati arme?

Ce arme? Știi ce-aveam? Cristi Gatu primise de la un impresar din Belgia un bax de sticle de whisky. Hai să bem, macar să ne ridicam moralul." Cam asa a fost Revolutia. În zilele alea, a aterizat pe unul dintre terenurile secundare un elicopter din care au coborat generalul Stanculescu, Virgil Magureanu, generalul Mugurel Florescu si generalul Dan Voinea. Veneau de la Targoviste, unde lichidaseră cuplul Ceausescu. Au lasat coletele cu cadavrele pe teren si au venit in birourile noastre. Stanculescu: Hai, Gatule, dă si tu un whisky!".

 

V-ati gandit să vă luati dosarul de la CNSAS?

M-am intalnit odată cu domnul Dinescu, care mi-a zis să-i fac o cerere să-mi dea dosarul. Domnule Mircea, nu vreau să mă uit. Ce să citesc in dosarul ala? Că anumite persoane au scris lucruri urate despre mine? Mă amarasc de pomană", i-am spus. Am sters din memorie tot ce-a fost.

 

Pe dumneavoastră nu vă puneau să scrieti cand vă intorceati din deplasari?

Asta era regulă! Absolut! La inapoiere, era un formular tip. Ca-n armată: În timpul serviciului meu nu s-a intamplat nimic". Trebuia să scrii: În timpul deplasarii mele in orasul X, din tara Y, m-am intalnit cu Z." Ce puteam să scriu, că eu mă intalneam numai cu ziaristi cu care discutam despre competitie.

 

CV

Este general de brigadă cu o stea

Numele: Cristian Țopescu

Data si locul nasterii: 26 martie 1937, Bucuresti

Starea civilă: casatorit, are trei copii

Studiile si cariera:

- A absolvit Școala de Graniceri de la Oradea si Institutul de Cultură Fizica

- În perioada 1964-1999 a lucrat la Televiziunea Romana unde a fost reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator, redactor-șef si director general adjunct (detasat de la clubulu Steaua - n.n.).

- A publicat, in colaborare cu alti ziaristi, volumele Fair Play" (1980), Steaua - performanță si prestigiu" (1987) si Evenimente, succese, sanctiuni la microfonul TV" (2002).

- A fost inaintat la gradul de general de brigadă cu o stea la 25 octombrie 2007 de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu.

- În 2008, a fost ales senator de Bucuresti, candidand pe listele PNL.

 

Laurentiu Ungureanu, Cristian Delcea (Adevarul)

__________________________

Om cu multe bune si cu cateva rele (mai recente). O personalitate per total pozitiva si f. interesanta din istoria clubului Steaua.

[Lari 1]

Fost sportiv de performanță, Cristian Țopescu, cel care comentează de peste 35 de ani cele mai importante evenimente din sportul romanesc, spune că in epoca duelistilor oamenii puneau capat unui conflict printr-o confruntare față-n față, nu ca acum, cand diferendele se rezolvă cu lovituri pe la spate.

Ce perioade importante din istoria sportului ati trait?

Am trait peste 40 de ani in sport si 35 de ani in Televiziunea Romana ocupandu‘mă de sport. Deci, cred că pot face o caracterizare cat de cat apropiată de realitate. Pană in anii '80 s‘au obtinut performante care au ramas in istoria sportului romanesc si pe care am avut sansa rară in cariera unui comentator sportiv de a le comenta personal.

 

Mă refer la Campionatul Mondial de Fotbal, Mexic ‘ 1970, la două finale de Campionat Mondial de handbal masculin, câștigate de echipa Romaniei, in 1970, la Paris, si in 1974, la Berlin, o finală a Cupei Davis, in care a ajuns echipa Romaniei, adversară fiind echipa Statelor Unite ale Americii, cu celebrul cuplu Țiriac‘Nastase, pe care l‘am insotit la numeroase partide, comentandu‘le meciurile. Finala Cupei Davis a fost in 1972.

 

Apoi, seara magică a Nadiei Comaneci, la Montreal, in 1976, prima notă maximă din istoria gimnasticii mondiale. Facand apoi un salt peste timp, intr‘o altă perioadă a sportului romanesc, cea de după Revolutie, cand amintirea cea mai pregnantă pentru mine a fost Campionatul Mondial de Fotbal din SUA, 1994, cand echipa Romaniei s‘a clasat printre primele țări ale lumii, performanță pe care, cel putin cat voi trai eu, echipa noastră de fotbal nu o va mai repeta.

 

La toate aceste evenimente la care am fost martor si comentator, aș adauga cinci campionate mondiale de gimnastica câștigate de echipa feminină a Romaniei, sase campionate europene, câștigate tot de echipa feminină a Romaniei si trei editii ale Jocurilor Olimpice, culminand cu cele de la Atena din 2004, câștigate tot de această echipa antrenată pe vremea aceea de cei mai buni antrenori din lume: Octavian Belu si Mariana Bitang.

 

Ati luat parte la aproape toate evenimentele care au marcat istoria sportului romanesc. Ce simtiti vizavi de ceea ce se intamplă astazi cu această disciplina

Am traversat, dacă se poate spune asa, mai multe perioade ale sportului romanesc. Pot afirma că inainte sportivii erau amatori si ii invingeau pe profesionisti, acum sportivii sunt profesionisti si ii cam inving amatorii. Acum se face sport pentru bani, dacă rostesti cuvantul patriotism esti intampinat cu zambete si te intreabă ce‘i asta patriotism? Asta era pe vremea lu' cutare , dar iată că rezultatele nesatisfacatoare din ultimii ani dovedesc că au disparut dragostea, pasiunea, entuziasmul, n‘a mai ramas decat partea financiara

 

Pană si juniorii din diferite discipline sportive, in momentul in care sunt descoperiti si li se oferă un contract la o echipa la un club, prima intrebare pe care o pun, inainte chiar de arata ceea ce pot, este: Cat imi dati? Să nu se inteleagă insă că privesc in mod defetist sportul romanesc.

 

El are incă multe resurse, romanii sunt un popor cu multe talente in sport, ca si in arta si aceste talente asteaptă să fie descoperite.

 

 

Care este momentul din istoria sportului care v‘a impresionat in mod deosebit? Care a fost acea transmisie pe care ati simtit‘o si pe care ati trait‘o intens?

Trei au fost momentele: o finală de campionat de handbal din 1970, la Paris, cand echipa Romaniei a câștigat după două reprize de prelungiri, printr‘un gol marcat in ultimele secunde de cel mai mare handbalist roman, Gheorghe Gruia; noaptea Nadiei Comaneci din 1976 si un meci de fotbal de la Campionatul Mondial, SUA, 1994, Romania‘Argentina (scor 3‘2), un meci jucat pe o temperatură de 45 de grade la soare.

 

Luasem foc si eu. Locurile comentatorilor nu erau protejate nici macar de umbrele, eram in tribună langă ceilalti ziaristi. După meciul acela, din cauza tensiunii meciului, pe care l‘am trait cu toată fiinta mea, am avut o stare putin neplacută in noaptea care a urmat si la partida urmatoare am declarat că dacă am scapat sanatos după meciul Romania‘Argentina, inseamnă că voi trai 100 de ani. A fost o declaratie hazoasa riscantă si putin ridicola dar cine stie, poate că se va indeplini.

 

Putină lume stie că ati participat la competitii hipice. Povestiti‘ne cum ati ajuns campion national la sarituri peste obstacole.

Tatal meu a fost sportiv de performanță in echipa natională de calarie a Romaniei, participantă la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936. Un an mai tarziu m‘am nascut eu si, cum se obisnuieste in multe familii, tatii vor ca odraslele lor, dacă sunt baieti mai ales, să urmeze pasiunea lor.

 

Tatal meu mi‘a dat o educatie sportiva indemnandu‘mă să practic mai multe sporturi pentru a mă dezvolta si cali fizic si pentru a‘mi oferi si o educatie sportivă in sensul moral al cuvantului, in respectarea unor principii care in sport incă mai există si anume: cinste, onoare, demnitate, fair‘play. Și m‘a indemnat, fireste, să practic sportul hipic pe care el l‘a slujit cu onoare pană la o varstă inaintata pană la peste 60 de ani.

 

Am inceput pe un caluț de lemn, la varsta de 3 ani, apoi pe un ponei, la 7 ani, apoi pe un cal adevarat, la 10 ani. La 13 ani am debutat in concursurile hipice de juniori. Un alt impuls al tatalui meu a fost catre Armata El a fost ofiter de cavalerie. Cavaleria a fost desfiintată in anii '50 de regimul de atunci, pentru că ofiterii de cavalerie erau considerati a fi o armă de elita erau prea educati, prea spilcuiti, prea placuti in societate. Și asta tocmai cand tatal meu mă trimisese la Școala de Ofiteri de Cavalerie de la Sibiu, pe care o absolvise si el cu multi ani in urma

 

Atunci s‘a pus intrebarea in familie: Ce armă din Romania mai foloseste cai? Singurii care foloseau caii erau granicerii. Școala de Ofiteri de Graniceri era la Oradea. Tatal meu m‘a transferat de la Sibiu la Oradea si, in paralel, participam la concursurile hipice. S‘a constituit in jurul meu si o echipă care se numea Granicerul Oradea , apoi echipa a fost transferată la Giurgiu si, câștigand două campionate nationale, in 1960 si 1962, am fost solicitat de Clubul Steaua.

 

Cu această echipă am participat la foarte multe concursuri interne si internationale. În timpul concursurilor de calarie, cand nu concuram, vorbeam la microfonul arenei si prezentam pentru spectatori caii, calaretii, intamplari vesele, pentru a‘i atrage să urmarească cu interes aceste intreceri.

 

Acestea au fost inceputurile dvs. ca si comentator sportiv

Am fost selectionat de cineva de la Radio, se numea Corneliu Armasu, care mi‘a propus să fac niste reportaje de la concursurile hipice. Parcă vad si acum: mi‘a dat un magnetofon urias groaznic de greu, si stateam pe un colț de arena cand nu concuram, si inregistram diverse reportaje pentru Radio. Le‘au placut reportajele si m‘au intrebat dacă mă pricep si la alte sporturi.

 

Coincidenta a facut că in perioada aceea eram student la Institutul de Cultură Fizica actuala Academie Natională de Educatie Fizică si Sport. La Institut am trecut prin probe teoretice si practice la absolut toate sporturile. Am invățat regulamentele lor, am invățat vocabularul lor, am dat si probe practice, la unele chinuindu‘mă din greu, de exemplu la haltere. Fiind familiarizat cu toate sporturile, am inceput să comentez la Radio baschet, handbal, fotbal, avandu‘l drept sfatuitor pe cunoscutul radio‘reporter Ion Ghitulescu.

 

În succesiunea evenimentelor, Televiziunea Romană transmitea meciuri de fotbal de pe stadionul fost 23 August si in pauzele meciurilor erau niste demonstratii de calarie, care placeau publicului. Cei de la Televiziune, care intrerupeau transmisiunea in timpul pauzei au zis: Să lasam să vadă lumea si demonstratiile hipice, să nu mai intrerupem! Dar cine să le comenteze? Asa am inceput să comentez la Televiziunea Romană si istoria s‘a repetat, pentru că m‘au intrebat dacă nu mă pricep si la alte sporturi. Am ajuns, fireste, si la fotbal. Era inevitabil.

 

 

Ati putut să practicati in continuare si sportul hipic?

Pentru că nu‘mi mai ajungea timpul, am fost pus să aleg intre sportul de performanță pe care il practicasem si Televiziune. Cum anii trec si in sportul de performanță, chiar dacă tatal meu l‘a practicat pană la 60 de ani “ ori eu nu imi propusesem un asemenea obiectiv, am zis că Televiziunea este ceva de viitor.

 

S‘a dovedit o anticipare corecta pentru că la ora actuală sportul hipic se zbate in mari greutăți de ordin financiar, in timp ce Televiziunea e pe val. Am ales Televiziunea. Dar... Regretatul meu tată mi‘a dat o multime de sfaturi bune. De exemplu, atunci cand comentam meciuri de fotbal, el imi inregistra acasă comentariile si pe urmă el imi spunea: Nu te voi lauda niciodată! N‘am să‘ți spun ce mi‘a placut, iți spun ce nu‘mi place! În felul acesta avand un critic, care imi facea observatiile din dragoste, mi‘am corectat multe defecte, inclusiv banalele defecte de dictie.

 

Facand sport la clubul Steaua eram militar. Am avut grad militar, facusem si Școala de Ofiteri. Tatal mi‘a spus: Fiule, fii atent că la Televiziune azi te place conducerea, maine se schimbă conducerea si nu te place, nu se stie ce se poate intampla!

 

Ramai in Armata deoarece este o institutie serioasă si, cu timpul, prin vechime, avansezi in grad, iar cand vei ajunge la anii pensiei, pensia militară e mai bună decat cea civila Am avut atunci sansa unui ministru al Armatei, care m‘a inteles si mi‘a zis: Bine, eu te detasez la Televiziune, dar tu ramai militar!

 

Am lucrat la Tele­­viziune fiind platit de Armata Încă o dată istoria a dat dreptate oamenilor intelepti, pentru că in 1983, cand am spus ceva la un meci de fotbal, Suedia‘Romania, precum că: Unii fotbalisti romani care au oferte de la cluburi renumite din strainatate, ar fi bine să li se permită să joace in strainatate, pentru că ar avea de câștigat ei, cluburile, Federatia, intreg fotbalul romanesc...!

 

Primul ministru de atunci a sunat‘o pe tovarășa de la Cabinetul 2 si i‘a comunicat: Țopescu a indemnat tinerii din Romania să plece din tară . Tovarășa de la cabinetul 2 a spus: Dati‘l afară din Televiziune!

 

Încă o dată sfaturile tatalui dvs. v‘au fost de folos...

M‘am intors frumos in Armata la Clubul Steaua, de unde plecasem. Am lucrat in biroul de presă de aici, apoi am lucrat pe langă echipa de fotbal Steaua, in perioada de aur, cand a câștigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, in 1986.

 

N‘am suferit decat din punct de vedere moral, pentru că m‘au despartit de o ocupatie, nu o pot numi meserie, pe care o practicam cu pasiune. Pe urma a venit Revolutia si, in 1990, seful meu de atunci de la sectia de fotbal, un mare handbalist, Cristian Gatu, mi‘a zis să mă intorc in Televiziune.

 

Că veni vorba de momente istorice, in ce perioadă istorică v‘ar fi placut să traiti?

În perioada cavalerilor, care rezolvau diferendele prin dueluri, nu prin lovituri pe la spate. Duelul era, fie că se petrecea cu sabii sau cu pistoale, o confruntare față in față si se rezolva pe loc. Acum, duelurile s‘au transferat din față‘n față in invaluiri si lovituri pe la spate.

 

Aveti un personaj in istorie pe care il admirati?

Nu neaparat pentru faptele de vitejie, că n‘au fost prea multe, dar pentru ceea ce a insemnat intr‘o perioadă scurtă in istoria Romaniei, l‘aș mentiona pe Alexandru cel Bun. Mi‘a placut mult inclusiv felul cum i se spunea: Alexandru cel Bun . Câți domnitori buni am mai avut noi in ultima vreme?

 

Și la istorie? Ce note aveati?

7, 8, mai aveam si cate un 9... Sub 7 nu coboram. Dar materiile mele preferate in scoala in afară de sport, au fost geografia si chimia. Eu am facut o scoală medie tehnică de chimie, care ar fi trebuit să mă ducă mai departe spre Facultatea de Chimie. Dar aparand influenta tatalui meu care mă tragea catre sport si catre Armata am renuntat să continui drumul spre Facultatea de Chimie si am plecat la Școala de Ofiteri. Mă incantau orele in care amestecam colorantii in eprubete.

 

Recunosc că nu prea m‘am impacat cu matematica. Îmi placea si istoria, pentru că e ca o poveste. Citesc acum despre viata lui Winston Churchill, care e fascinanta desi au trecut peste 50 de ani de la moartea lui.

 

Historia

[Gandalf the White 0]

 

 

DESPRE...

 

Patinajul artistic la televizorul alb-negru:

Sportul pe care Cristian Țopescu l-a comentat intotdeauna cu placere, după cum insusi a declarat, si pe care l-ar privi ore in sir fară să se plictisească este patinajul artistic. Cristian Țopescu povesteste: La patinaj, in vremea in care toate televizoarele din tară erau alb-negru, mi-am format obiceiul de a descrie costumele patinatoarelor, in primul rand, si ale patinatorilor, in al doilea rand. Nu pot să afirm că sunt un mare cunoscator in ale costumatiilor, dar, in limita bunului simt spuneam ce culori au rochitele patinatoarelor si bluzele patinatorilor. La un moment dat insa a aparut televiziunea in culori. Eu mi-am pastrat obiceiul si mi-am atras unele critici, de natura urmatoare: «Ia mai lasă-ne domnule cu costumele, că acum le vedem si noi, nu ni le mai descrie» .

 

Pasiunea pentru munca:

Sunt ca un elev care iși face lectia zilnic si nu asteaptă examenul pentru «a ingrășa porcul in Ajun».

 

Nu mă pregatesc numai două-trei zile inaintea competitiei pe care urmează să o comentez, ci de cate ori vad in presa sportivă din Romania sau din alte țări o informatie interesantă despre un sportiv, o echipă sau despre un arbitru, o decupez si o pun intr-un dosar al sportului respectiv.

 

De cate ori aud in discutiile cu specialisti din sportul respectiv o idee interesanta mi-o notez si o pun la dosar , spune Cristian Țopescu.

 

Asa se face că a adunat, de-a lungul timpului, dosare voluminoase catalogate pe sporturi, pe echipe, pe personalități si pe alte diverse informatii.

 

__________________________

Ilie Nastase: Vocea lui Cristian Țopescu si pasiunea si tot ce punea in transmisie ii faceau pe cei ce ascultau si vedeau meciul la televizor să preia o parte din ceea ce simtea el

 

Nadia Comaneci:

Nu mi-am inchipuit niciodată că ar fi putut să comenteze altcineva. Era deja o asociere... in momentul in care spuneai «gimnastică» in Romania, comentatorul era Cristian, adică trebuia să fie Cristian, pentru că asa simteam cu totii.