Sign in to follow this  
Followers 0
Gandalf the White

Iolanda Balas Soter

2 posts in this topic

Cea mai respectată atletă din Romania iși aminteste clasele primare la Școala Romano-Catolică Notre Dame din Timisoara, unde maicutele, in robe, tineau cu religiozitate orele de Sport.

 

Recordurile ei sunt cunoscute: o performanță mondială care nu a fost depășită timp de 10 ani, 140 de competitii consecutive câștigate. Dintr-o familie mixta tatal de origine romana mama de origine maghiara iși aminteste că de la inceput a vorbit patru limbi, pentru că in curte erau si copii nemti si sarbi, dar si că toată viata s-a considerat romancă", pentru că aici ne-am nascut, aceasta este tara noastră", o mentalitate care pare să se fi pierdut in ultimele decenii. Vorbeste si azi cu drag despre sotul sau (Ioan SÅ‘tér), pe care l-a pierdut in urma unei probleme de sanatate in 1987. Pledează cu pasiune pentru mai mult sport in scoli, crede că tinerii de azi nu mai stiu nici să alerge după tramvai", si incă mai face antrenamente ca să se mentină in forma

 

Weekend Adevarul": Sunteti nascută intr-o familie mixta romano-maghiara la jumatatea anilor '30...

 

Da, intr-adevar, sunt o combinatie, un lucru deloc neobisnuit la Timisoara, fiindcă acolo sunt unguri, nemti, romani, cu totii o mare familie.

 

Prima oară ati invățat să vorbiti in romaneste sau in ungureste?

 

De cand mă stiu, vorbeam germana, maghiara, romana si putin sarba. Practic asa am inceput să vorbesc, si vă spun si de ce. În cladirea in care locuiam eram mai multi copii de 4-5 ani, care ne jucam impreună in curte, in gradina in parc si vorbeam toate limbile. M-am nascut in această tară si mă consider romanca dar in afară de asta, am invățat jucandu-mă cu alti copii, unguri, nemti, sarbi. A fost un mare avantaj pentru mine; chiar si acum vorbesc si germana, si maghiara, si engleza... Am copilarit impreună cu copiii de toate nationalitățile Timisoarei, ceea ce a fost un lucru extraordinar, pentru că gandirea si mentalitatea timisorenilor era alta decat aici, in Regat. Probabil pentru că Timisoara e mai aproape de Viena, decat e Bucurestiul de Istanbul; de aici această diferență de gandire, mentalitate, civilizatie.

 

Școala trebuie s-o fi inceput in plin razboi mondial, nu?

 

Este adevarat că am prins o perioadă grea; eram in razboi, si imi amintesc că am trait la bunica din partea tatalui, romanca, pe vremea razboiului. Ea stia si sarbeste, si nemteste, mai putin ungureste... Tata fusese chemat pe front... Și n-o să uit in viata mea ca in timpul bombardamentului, chiar inainte de a intra la scoală (n.r. - primul bombardament al Aliatilor asupra Timisoarei, din 16-17 iunie 1944) eram acolo, la bunica. Îmi amintesc cum se se vedea lumina bombelor noaptea, o lumină puternica Dar aveam incurajarile bunicii si ale familiei, să stau linistita că are mama grijă de mine", are bunica grijă de mine"... Noi, copiii, nu stiam ce inseamnă razboi si de ce trebuie să existe razboi, dar stiam deja unele aspecte: că totul era pe puncte, pe cartela Mancarea, imbracamintea, incalțămintea, totul, absolut totul, era pe puncte. Aveai un gramaj de paine, un numar de oua ulei, zahar, totul pe puncte. N-o să uit in viata mea, că tot pe atunci am primit primul meu pardesiu, un loden, cum se spunea, dintr-o stofă ordinara Nu erau decat două variante de culori, gri sau verde. Și imi amintesc că mama s-a dus si mi-a cumparat si mie, unul verde, pe puncte! Asa de fericită am fost, că am pus pardesiul pe un umeras l-am agățat si am adormit uitandu-mă la el, de bucurie că il primisem cadou. Noi suntem generatia sacrificata fiindcă am trait imediat după razboi si am avut multe greutăți si lipsuri, apoi in timpul comunismului a trebuit să ne platim toate datoriile, si la rusi, si la altii. Și atunci, noi apreciem si astazi orice lucru pentru care am muncit si ne-am zbatut să-l avem, il apreciem la justa valoare.

 

Ati mai povestit că la un moment dat in copilarie ati vandut ziare, ca să vă ajutati familia...

 

În coltul strazii, in piata Bragadina, unde am locuit noi, era o femeie batrană care vindea ziare. Noi, copiii, ne uitam pe-acolo si o ascultam pe doamna Totu, asa se numea batranica, cum vindea ziare. De multe ori doamna se mai ducea la cumparaturi sau cu treburi si ne zicea să stam noi in locul ei. Cat ne tinea gura strigam numele ziarelor, Luptatorul banățean", Temesvarerzeitung" si altele, ca să le vindem... Iar cei câțiva banuti pe care-i capatam acolo de la doamna Totu, ii dadeam mamei, laudandu-mă că am câștigat si eu ceva bani. Sigur, erau doar câțiva banuti, dar eu eram convinsă că am contribuit si eu la gospodaria noastră cu ceva si eram foarte bucuroasa Mama facea tot ce se putea să ne câștigam existenta, facea de toate, era si femeie de serviciu, era foarte greu...

 

Cum era la scoală in acea perioada

 

Primele clase, scoala elementara le-am facut la Notre Dame" (n.r. - Liceul Romano-Catolic de Fete Notre Dame" din Timisoara). Am fost ultima generatie inainte de Reforma Învățămantului (n.r. - din 1948) cand am facut scoala, primele patru clase, la maicute. De ce la maicute? Nu că eram noi asa de religiosi, dar era cea mai apropiată scoală de casa noastra din cartierul Iosefin, unde am locuit noi. Fiecare zi de scoală incepea cu rugaciunea de dimineață... Ce era mai interesant, că maicutele erau imbracate asa cum le stiti si dumneavoastră si faceau ora de Sport! În anii '44-'45! Faceau ora de Sport in robe si la alergare ne dadeau ritmul, batand din palme, si asa cum bateau din palme asa trebuia noi să alergam. Mai aveau ceva facut din lemn cu care dadeau ritmul, iar noi trebuia să alergam mai tare sau mai incet, asa cum clampaneau" maicutele din acel instrument. Aveam sală de gimnastica cu spaliere, cu mingi medicinale, cu tot ce voiai, de necrezut cand te gandesti că eram in razboi! După aceea, cand a venit Reforma Învățămantului, s-a terminat cu Notre Dame"! Școlile au devenit de stat, dar noi am avut in continuare ora de Sport undeva sus ca importanță, alaturi de Chimie, Matematica Romana Fizica.. Iar la competitiile scolare, meciuri de baschet si altele, venea tot corpul profesoral al scolii, in frunte cu directoarea, să ne incurajeze! Am avut intalniri cu cei de la Arad, Lugoj sau alte orase mai indepartate.

 

Vă mai amintiti să fi existat discutii acasă privind ruperea unei portiuni din Romania, ca urmare a Dictatului de la Viena?

 

Noi, fară discutie, ne-am considerat romani, indiferent de nationalitate... Nu ne-am pus niciodată problema că familia era de romani, nemti, sarbi! Toti eram romani, aici ne-am nascut, aceasta este tara noastra indiferent că stramosii nostri erau nu-știu-ce. Eu, cand am participat la competitii sportive, cel mai frumos moment era cand se canta imnul... Nu-mi amintesc să fi fost discutii privind separarea țării, dar stiu că ne-am bucurat cu totii cand cei din Cluj si din Ardealul de Nord au revenit la patria-m-ama.. Multi dintre compatriotii nostri, care aveau rude prinse in acea regiune, s-au bucurat din tot sufletul că in sfarsit s-au reunit familiile. De exemplu, sotul meu avea un frate, pe care l-a prins stagiul militar la Cluj, tocmai in perioada in care s-a cedat Ardealul. Și-atunci, el, ca să scape de ocupatia maghiara a fugit in Austria, cam in anii '40-'41... Între timp s-a terminat razboiul, iar el a facut cunostință cu o austriacă din Tirolul austriac. Mai tarziu, s-au urcat impreună pe un vapor si-au plecat in Australia. Asa a ajuns fratele sotului meu in Australia, si din această cauză sotul meu n-a mai avut pasaport... Și-mi amintesc că a fost o perioadă cand sotul meu nu putea merge nici pană la Ruse, la bulgari. Acestea erau, in ultimă instanță, tot consecintele Dictatului de la Viena.

 

Iolanda Balaș a câștigat 140 de competitii consecutiv

 

La sfarsitul claselor primare a intervenit Reforma, cum povesteati...

 

Noi eram in clasa a IV-a, ultima generatie de absolventi la Notre Dame"... Am primit cu surpriză si cu suparare vestea că de la anul nu mai venim acolo si trebuie să ne cautam o altă scoala Iar scoala primară si liceul Notre Dame", cu predare de catre maicute, s-au transformat in Școala nr. 22, pe urmă Liceul nr. 4... Atunci, pe moment, am fost tristi, că eram obisnuiti cu maicutele, cu atmosfera de acolo, dar asta a fost situatia. Iar scoala a continuat si-mi amintesc că parintii ne trimiteau tot timpul să facem si sport. Toată clasa facea sport, nu exista scutire. Poate doar in cazuri exceptionale, copii cu handicap, să nu fi participat la orele de Educatie fizica A fost foarte usor pe urma locuind in aceeasi casă cu campioana natională Luiza Lupsa (n.r. - la saritura in lungime) si cu familia Lupsa, atleti mari de performanță, m-au luat de mană cu acordul mamei si m-au dus la Stadionul Electrica. La inceput a fost o joaca nu m-a vazut nimeni o mare campioana am facut alergare de fond, am facut saritura in lungime, alergare pe distante scurte. Pe urmă joaca s-a transformat intr-o treabă serioasa Am fost incurajată si la liceu de catre profesoara de Educatie fizică de acolo si apoi am fost foarte mult sustinută de familia Lupsa.

 

Cum a ajuns familia Lupsa să aibă această influență asupra dumneavoastra

 

Locuiam impreună in acelasi bloc, familia Lupsa locuiala etajul doi, iar noi am stat in curte, tata pe front... Și-atunci m-au vazut acolo, cum mă miscam eu in curte, au considerat probabil că am un talent innascut si m-au intrebat dacă nu vreau să merg cu ei la stadion. Asa am ajuns pentru prima oară pe stadion.

 

"Noi suntem generatia sacrificata fiindcă am trait imediat după razboi si am avut multe greutăți si lipsuri, apoi in timpul comunismului a trebuit să ne platim toate datoriile, si la rusi, si la altii. Și atunci, noi apreciem si astazi orice lucru pentru care am muncit.''

 

"Parintii ne trimiteau tot timpul să facem sport. Toată clasa facea sport, nu exista scutire. Poate doar in cazuri exceptionale, copii cu handicap.''

 

În facultate am avut doar note de 9 si de 10"

Mai tineti minte câți ani aveati cand ati ajuns prima oară la stadion?

 

Aveam 8-9 ani, faceam sport in cadrul scolii elementare si după aceea in cadrul clubului... În această conjunctură foarte favorabilă a fost usor pe urmă să patrund in marea performanță, pentru că Timisoara, in afară de echipa de fotbal, CFR sau Politehnica, avea si sectii de gimnastica handbal, canotaj si cea mai bună sectie din tară la atletism. Asa m-au câștigat pe mine la atletism in'51. Apoi, antrenorului meu si viitorului meu sot János Sötér, i-a venit sorocul să-și facă stagiul militar si a ajuns la CCA (n.r. - Clubul Central al Armatei) Steaua... Și-atunci, eu si cu incă cinci-șase atleti am ajuns si noi la CCA... Aceasta era o familie mai mare, cu mai multe sectii, cu mai multi sportivi adunati din toată tara. N-o să uit niciodata a fost o bucurie extraordinară că am putut veni la Steaua, la sectia de atletism si in mare parte succesele mele se datorează clubului si sustinerii sportului de performanță de aici. Asa cum v-am spus, a devenit o treabă serioasa participari la marile competitii, primul record national - 1,47 m - l-am stabilit la junioare si după aceea am dus mai departe recordul centimetru cu centimetru.

 

 

Vă mai amintiti primele victorii?

 

Indiferent dacă eram la Timisoara sau la Bucuresti sau la Cluj sau in altă parte, lumea venea la sport, venea la competitiile atletice; nu erau stadioanele goale, e adevarat, nici televiziunea nu era asa de dezvoltată la vremea respectiva ca să tină lumea acasa După ce am devenit campioană olimpică si recordmenă mondială lumea incepuse să mă recunoască pe strada.. Primul concurs international la care am participat, cu echipa Romaniei, era la Budapesta, in '51 sau '52, aveam vreo 15 ani. Noi eram echipati cu treninguri pe care scria pe piept Romania". Cand am sosit la Budapesta, la Gara Centrală (știam limba maghiară din Timisoara), am auzit discutand doi oficiali unguri: Uite-o si pe asta mica de unde o fi?" Probabil că e copilul vreunui sef", iar eu le-am raspuns că nu sunt copilul niciunui sef, eu sunt atleta saritoare in inaltime". Și acolo, la Budapesta, eu am luat locul II, eram incepatoare rau atunci... Îmi mai amintesc insă că la Roma, la Olimpiada 60.000 de oameni s-au ridicat in picioare pe stadionul olimpic Cento Mille"... Italienii, care sunt temperamentali, se aseamană mult cu romanii, ne-au aplaudat, m-au aplaudat si m-au gratulat pentru medalia cucerită acolo. Acestea sunt momente care nu se pot uita... Altfel, aș fi putut să mă duc in strainatate, că am primit oferte, cand am fost in Statele Unite, de exemplu, la Universitatea din California, UCLA. Rectorul de acolo mi-a facut o ofertă să devin studentă la ei, cu o bursă de 15.000 de dolari, masina cazare si-asa mai departe. Dar nu puteam, in primul rand eu mă gandeam la familia mea de aici, asa că le-am multumit, spunandu-le că eu sunt deja studentă la Bucuresti.

 

Cum a fost viata de student la Bucuresti? Ati avut ceea ce se cheamă o viață de student?

 

Sunt mandră că am terminat Institutul de Cultură Fizica asa se numea la vremea respectiva Sotul meu a terminat Chimia si Institutul, ca a doua facultate. Noi am avut o mentalitate, sugerată si de parintii nostri, care ne spuneau că sportul e sport, dar trebuie să avem o meserie, să terminam o facultate... A fost placut si nu m-am dus niciodată cu pile", cu aranjamente, că sunt cine sunt". Mi-ar fi fost rusine să mă prezint la examen la profesorul Iliescu, de exemplu, de la Anatomie-Fiziologie, si să stau cu gura cascata să nu pot să scot o vorba Și atunci, imi amintesc cat oi trai, in clipele libere mergeam la audiență la profesori la Catedră si, dacă vă arat carnetul meu de studenta o să vedeti că am avut doar note de 9 si 10! Cu asta pot să mă laud. Iar sotul meu a invățat mai bine, el a avut numai 10!

 

Scandaluri precum cel in care este implicat un profesor de Sport de la Jean Monnet", care a profitat efectiv de pozitia lui de dascal...

E

u invinovățesc ambele tabere, atat elevii, cat si profesorii! Eu locuiesc foarte aproape de acest liceu, langă Sala Floreasca. Acolo a invățat si baiatul meu, Doru, dar cand a venit acasă si mi-a povestit că baietii fumează la closet, că aduc bauturi la scoala l-am transferat la un liceu langă Stadionul National 23 August". La Jean Monnet" a fost doar pană in clasa a X-a, cand am vazut care e atmosfera acolo. L-am transferat, chit că la noua scoală trebuia să ajungă cu tramvai, cu metrou, cu mijloace de transport, si facea mult pe drum... Dar am zis că in acel cartier sunt multi muncitori, oameni nevoiasi si nu papitoi din acestia... Asa că vorbesc in cunostință de cauza Eu invinovățesc ambele tabere: si pe parintii elevilor, si pe eleve, este inadmisibil să vină la scoală cu decolteu si să-și dea aere; cat despre profesori, este inadmisibil ca intr-o tară civilizată să se intample astfel de lucruri! Eu cred că s-a mai intamplat si s-au mai musamalizat astfel de cazuri. Este inadmisibil si, repet, eu invinovățesc ambele tabere!

 

Anul viitor, Federatia Romană de Atletism, care a fost una din primele din lume, implineste 100 de ani. Cum vă pregatiti de sarbatorire, tinand cont că v-ati petrecut aproape toată viata ca parte sau la conducerea federatiei?

Pregatim mai multe evenimente, dar si un album aniversar. În această perioadă lucrez să strang fotografii istorice, de la campionii nostri. Ce mă interesează insă pe mine este că in prezent suntem singura tară din Comunitatea Europeană care are una, maximum două ore de Educatie fizică intr-o saptamana ceea ce este foarte putin. Eu nu vad pregatirea din programa scolară numai prin prisma Campionatelor Mondiale sau a Jocurilor Olimpice. Eu vad pregatirea din programa scolară in favoarea sanatății copiilor, fiindcă viata sedentară de astazi riscă să creeze o generatie de bolnavi. Trebuie să recunoastem, copiii nostri stau toată ziua in fata computerului, au ajuns pană acolo că in momentul in care merg pe strada fug după un tramvai sau un autobuz, pur si simplu se impiedică mergand, fiindcă nu au elementele de bază ale miscarii! Și atunci mă interesează direct ca tineretul să facă miscare. Miscarea, in fond, ce inseamna Înseamnă sanatate, inseamnă viață, bună dispozitie. Pe urma desigur, si baza de selectie va creste pentru sportul de performanță. Asa că eu sunt pur si simplu revoltată că cei care au painea si cutitul si ar putea interveni in privinta Educatiei fizice din programa scolara nu doar că nu intervin, dar multi dintre ei, la randul lor, au fost scutiti de Educatie fizica de la nivelul elementar pană la facultate.

 

"Universitatea din California, UCLA, mi-a facut o ofertă să devin studentă la ei, cu o bursă de 15.000 de dolari. Le-am multumit, spunandu-le că eu sunt deja studentă la Bucuresti.''

Iolanda Balaș Sötér

 

CV

 

- Pasionată de fotografie

- Numele: Iolanda Balaș Sötér

- Data si locul nasterii: 12 decembrie 1936, Timisoara

- Starea civilă: a fost casatorită cu Ioan Hansi" SÅ‘tér; un fiu, Doru

- Studiile si cariera:

- A absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucuresti in 1966

- Primul record mondial: 14 iulie 1956, Bucuresti (1,75 metri)

- Prima medalie olimpică: 1960, Roma (1,85 m), unde a concurat aproape singura celelalte competitoare oprindu-se sub 1,71 m

- Palmares: Între anii 1957 si 1967, Iolanda Balaș a câștigat 140 de intreceri consecutive

- Hobby: fotografia; a facut fotografii in toate locurile din lume prin care au dus-o competitiile sportive.

- Locuieste in: Bucuresti

- A concurat intreaga cariera pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti.

 

adevarul

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asta spune totul:

"Între anii 1957 si 1967, Iolanda Balaș a câștigat 140 de intreceri consecutive"

Incredibil, ce atleta!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now
Sign in to follow this  
Followers 0