Sign in to follow this  
Followers 0
Mihai

Mihai Eminescu

15 posts in this topic

Un articol foarte interesant din revista Clipa, semnat Mircea Radu Iacoban:

 

Dacă nulitățile care-l declară pe Eminescu nul la capitolul gandire politică ar avea rabdarea, dramul de intelepciune si de bună credință cu care să recitească barem volumele de Opere consacrate publicisticii, spre a aseza față in față realitățile de acum cu cele zugravite de pana poetului in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ar avea surpriza să constate o incredibilă potrivire in toate cele.

 

Articolele parcă-s scrise azi: ideile traversează veacurile pastrandu-și nestirbită actualitatea, datorită exceptionalei capacități proprie lui Eminescu de a merge totdeauna la temeiuri si esente, sondand mereu in profunzime, intru identificarea virtutilor si tarelor perene.

 

S-ar putea ca aceasta să fie, de fapt, cauza pentru care publicistica eminesciană este minimalizată si contestată: deranjează similitudinea situatiilor, s-ar vrea spartă oglinda in care chipuri si măști de odinioară se recompun aidoma sub trasaturile actorilor politici de azi. Sigur că nu-i poate conveni nici unui guvern portretizarea politicianului roman din vremea lui Eminescu, fiindcă prea se potriveste cu realități contemporane: Acesti oameni vor să pastreze ceea ce au. Nu numai averea “ caci asta n-ar insemna nimic “ nu! Influenta, vaza, rangul in ordinea sociala jeturile din Adunare, cu un cuvant, tot ce sarmana vale a Dunarii a avut de oferit ( ) toate trebuie să ramană zestre inatacabilă a nulităților, o schimbare de guvern să nu mai fie cu putință .

 

Cum vedeti, nici astazi nu-i! Vizitez din cand in cand un prieten ce locuieste intr-un cartier nou al Iasilor, ascuns de-o colină si prea putin cunoscut locuitorilor urbei. Zeci, zeci si alte zeci de vile nou-noute, una mai motată decat cealalta flancate de garaje ce valorează numai ele cat cele două camere si-o bucatarie ale subsemnatului, un lux imposibil de explicat prin investirea cinstită a unui venit la fel de cinstit obtinut, o risipă de termopane, terase, piscine, etaje, peluze, pavilioane de vară “ cartier al carui fason il ciobesc ori de cate ori parchez in zonă Dacia mea, fiindcă acolo nu vei zari in veci de veci decat limuzine dintre cele mai simandicoase, aduse din strainatățuri. Sigur că nu se poate generaliza nici o acuză si că vor fi existand oaze ale corectitudinii in această maree de ostentatie si opulență. Remarca unui sofer de taxi rezuma insa modul particular in care este vazut cartierul imbogățitilor de razboi (razboiul romanilor cu saracia) de restul muritorilor: acolo-s evazionisti fiscali si oameni politici . Să fie posibilă o astfel de alaturare? Eu aș zice că-i superficială si riscanta ca orice suspiciune ori reproș la gramada dar, oricum, pană nu faci foc, nu iese fum.

 

Cum comenta Eminescu? S-au zidit fară indoială multe palate in Bucuresti, s-a inmultit numarul acelora care traiesc numai in capitală sau numai in strainatate; tara munceste inzecit pentru a intretine absenteismul si luxul, precum si patura numeroasă de oameni care si-au facut din politică o profesie lucrativă . Statut pe care au tot interesul să si-l apere din rasputeri: E un adevar dureros astazi că administratiunea n-are altă preocupatiune, nu urmareste alt scop decat mentinerea la putere prin toate mijloacele putincioase, morale si imorale . Consecinta: Acel care este cu totul inlaturat de la conducerea acestei țări ( ) este poporul roman insusi, fiindcă voturile inteligintii sunt aruncate in multimea celor ce se obtin printr-o cinzeacă de vin . În egală masură si constatari, si profetii, observatiile durute ale lui Eminescu nu conturează numaidecat un anume tipic politic romanesc. Tare asemanatoare, in procentaje varii, pot fi observate atunci si acum pretutindeni in lume. Nihil nove sub sole!

 

Iată: in Consiliul de Administratie al Societății Avioane S.A. a fost numit patronul unei crâșme din Craiova. Peste Prut (că basarabenii-s tot romani, si-n defecte, si-n calități) vice-ministrul Economiei si Comertului este membru in 5 consilii de administratie, incasand indemnizatii echivalente cu 154 de salarii minime! Nu-s noutăți, clientelismul cumulard functiona aidoma si pe vremea lui Eminescu: A lua bani de-ai statului, de-ai comunei, de-ai asezamintelor spre a nu da muncă in schimb, de vreme ce este peste putință de a munci in sapte parti cu acelasi interes, e o faptă a carei caracterizare o lasam in seama moralistului si a opiniei publice (Opere, vol. XI, ed. Perpessicius, 1984).

 

Cu prea putină incredere in reactia moralistului si a opiniei publice, tot poetul continuă: Cand vedem dar pe «patrioti» cumuland cate 5-6 insarcinari publice asupra lor, putem fi de mai inainte siguri că nu-și indeplinesc nici una cum se cade. Eminescu exemplifică neasteptat, aratand cu degetul catre un cumulard de vază “ doctorul Davila, tinut pe palme de trei domnitori si aureolat de un prestigiu fară egal in epoca Fiu nelegitim al lui Franz Liszt, ramas pe vecie intr-o tară balcanică in care s-a crezut doar vremelnic musafir, generalul medic Davila are incontestabile merite in epoca a caror insiruire ar ocupa jumatate din spatiul rubricii.

 

Notorietate ce nu pare a timora pana gazetarului moralist, hotarat să aseze in pagina foii o intrebare simplă si de bun simț: ce caută doctorul Davila (oricum detinator de 11 functii, majoritatea remunerate!) printre membrii Consiliului de Administratie de la Fabrica de chibrituri?

 

Bine, am spune acum, barem era vorba despre un nume aducator de prestigiu si greutate oriunde l-ai aseza, dar ce te faci cu crâșmarul din Craiova, parasutat in conducerea fabricii de avioane? Ca si in secolul al XIX-lea, veacul al XXI-lea acordă consiliilor de administratie drept primă si de capatai misie captusirea tescherelii protejatilor politici. Bună vacă de muls, indiferent carui partid aflat la putere ii revine sistarul! Ia să vedem, cand vor fi fost scrise randurile ce urmeaza in veacul al XIX-lea sau acum: Sub regimul actual, interesul personal, convenientele de coterie, primează față de interesul general si binele public. Necesitatea de a conserva majoritatea compactă si devotată in Adunare trece peste orice alte consideratii .

 

Nu par citite in gazetele de dimineață? Adept deschis al meritocratiei, Eminescu sintetizează intr-o singură frază un program care, de-ar fi fost să-l aplicam in democratia romaneasca n-am mai fi ramas coada cozilor: În tara noastră este de ajuns dacă se asigură inaintarea meritului si a muncii; e destul atata, si numai pentru asta se cere reorganizare socială . După cum se vede, accentul nu se mai pune strict pe rezultatele in instructie si pe discutabilul coeficient IQ, ci se asează in prim plan meritul in ansamblu, cu toate determinarile sale, imediat flancat de conditionarea muncă. Din nefericire, starea organizarii sociale actuale mentine ca regulă pe post de merit apartenenta de partid, iar cultul muncii continuă să fie tratat ca simplă mostenire propagandistică a regimului trecut. Singurul si cinicul principiu director, niciodată formulat la față de cortina fiind ridică-te tu, să mă asez eu. Formularile eminesciene la tem㝠sunt de-a dreptul aforistice: Fară muncă nu există bunastare, fară adevar nu există cultură .

 

Ramane să meditam si asupra validității unei teze ce pune in discutie insusi statutul nostru european: Din momentul in care romanul a intrat in contact cu mii de oameni cu deprinderi economice mai energice, cu un egoism mai pronuntat, de o cultură mai mare, desigur acei oameni au devenit vanatorii, si el, vanatul .

 

Recititi-l pe Eminescu!

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Un articol foarte interesant din revista Clipa, semnat Mircea Radu Iacoban:

 

Dacă nulitățile care-l declară pe Eminescu nul la capitolul gandire politică ar avea rabdarea, dramul de intelepciune si de bună credință cu care să recitească barem volumele de Opere consacrate publicisticii, spre a aseza față in față realitățile de acum cu cele zugravite de pana poetului in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ar avea surpriza să constate o incredibilă potrivire in toate cele.

Probabil nulitatile astea ori sunt rau intentionate, ori sunt ignorante. Alta posibilitate nu exista aici. Cu siguranta 'Eminescu - Drama sacrificarii', scrisa de eminescologul Theodor Codreanu (este link la topicul cu recomandari literare, aici la 'Romanism') le va largi mult orizonturile in legatura cu romanul absolut. Asta in cazul in care doresc asta si mai si sunt capabili.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sau poate faptul ca Eminescu a facut studiile in germania nu a avut nici o treaba? :P

 

 

Alex ai raspuns la alta intrebare. Si obsesia pentru evrei (anti-semitismul nu l-a inventat Cuza si nici austriecii exsita de peste 1000 de ani

Edited by Robert Aeroth

Share this post


Link to post
Share on other sites
Probabil nulitatile astea ori sunt rau intentionate, ori sunt ignorante. Alta posibilitate nu exista aici. Cu siguranta 'Eminescu - Drama sacrificarii', scrisa de eminescologul Theodor Codreanu (este link la topicul cu recomandari literare, aici la 'Romanism') le va largi mult orizonturile in legatura cu romanul absolut. Asta in cazul in care doresc asta si mai si sunt capabili.

 

Cum ai spus si tu scrisa de T. Codreanu.....Eu vreau sa vad una scrisa de M. Eminescu. Din cate stiam nu prea are lucrari politice. Nationaliste da (scrisoara a 3 e exemplul clasic) dar politice....nu prea stiu. Astept lamuriri

Share this post


Link to post
Share on other sites

Robert,

 

Eminescu de asta a fost omorat, demitizat, atacat, demonizat. S-a batut moneda pe latura romantica a poetului pt a nu lasa loc in mentalul colectiv imaginii omului politic Mihai Eminescu, pragmatic, realist, responsabil.

 

Activitatea sa politica poate fi dedusa din cea jurnalistica, de unde a fost mazilit.

ziare.com:

'Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef.

 

Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre "iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse". Maiorescu a scris: "Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba".

 

Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: "Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul".

 

Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.

 

Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : "si mai potoliti-l pe Eminescu!".

 

"Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam ... si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?

 

Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?"

 

Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.

 

Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.'

 

 

Voi reveni cand voi avea timp

Share this post


Link to post
Share on other sites

Legat de Eminescu, citez din cartea de care am spus mai sus.

 

Azi, există un curent tot mai puternic in favoarea revizuirii imaginii biografiei eminesciene dintre 1883 - 1889,imagine care, cu siguranþă, in pofida protestelor Âși rezistenþelor,se va impune, in cele din urmă, Âși-n universităþi sau in manualele scolare. S-au raliat curentului de opinie de care vorbeam fie noicercetători (Ion Filipciuc, Călin L. Cernăianu, Vitalie Pastuh-Culboteanu - ChiÂșinău, D. Iordache - Cernăuþi Âș. a.), fie emines-cologi de mare prestigiu, precum Zoe Dumitrescu-Busulenga,Dimitrie Vatamaniuc, George Munteanu, Mihai Cimpoi. Cum, intre timp, s-au acumulat noi date, iar revalorifi-carea critică a izvoarelor mai vechi oferă surprize adesea spe-ctaculoase, s-a ivit necesitatea conceperii unei căþi autonome, fără partea a doua din ediþiile anterioare, nu numai din raþiuni despaþiu editorial. Cercetarea de faþă se concentrează nu doar asupra faptului biografic, dar, indeobÂște, vizează sensul ontolo-gic al jertfei Âși jertfirii lui Eminescu, avand ca finalitate emanci-parea spiritualităþii culturale Âși politice a neamului romanesc.Această nouă miză iÂși găseÂște roadele datorită grupului editorialde la revista Scara din Bucuresti.

 

Am pariat pe o stransă arguþie, bazată pe documente Âși perezultatele altor cercetători mai noi. Cartea se vrea o sinteză cvasidefinitivă asupra destinului eminescian marcat de geniulpublicistului care implică existenþa de model exemplar, fără decare cultura Âși civilizaþia unui popor s-ar nărui. După atatea decenii de comunism Âși după prăbuÂșirea morală Âși economică dedupă 1989, Eminescu rămane Steaua călăuzitoare in regăsireadrumului salvator. Acesta este sensul jertfei Âși al jertfirii lui, decare poetul a fost conÂștient pană la intoxicarea finală cu mercur,care i-a pricinuit nu numai o infernală suferinþă psihică Âși morală,dar Âși moartea fizică. Pentru a se ajunge la adevărl, a fost nevoie,insă, de un veritabil cutremur in eminescologie, aflat acum inplină derulare. Rezultatele finale se vor desluÂși cand lava vulca-nului in fierbere va incepe să se răcească Âși-Âși va contura noileforme de relief.

 

După numeroasele pagini biografice eminesciene, intrecare strălucesc, indeobÂște, două cărþi (Viaþa lui Mihai Eminescude G. Călinescu, 1932 Âși Hyperion, I de George Munteanu,1973), se părea că n-a mai rămas nimic de spus despre existenþalumească a lui Eminescu. Cat priveÂște promisiunile regretatului Ion RoÂșu., acestea n-au fost implinite, biografia sa oprindu-sela un singur volum, nu lipsit de interes. Surpriza a venit din altăparte, prefigurată de unele articole din revista Luceafărul, sem-nate de Mihai Ungheanu Âși N. Georgescu. Ele se refereau laperioada cea mai tragică, dar Âși cea mai obscură a vieþii luiEminescu - anii 1883 - 1889. Încă de pe atunci (1986 - 1989),reacþiile de protest n-au intarziat să apară, căci amintiþii critici tulburau serios o anumită imagine oficială asupra anilor de boală.Părea că G. Călinescu Âși urmaÂșii săi spuseseră esenþialul, crista-lizaseră un Âșablon convenabil despre un Eminescu victimă aunei agonii incheiate la 15 iunie 1989 printr-o paralizie gener-ală, pe fondul unui sifilis congenital matern, asociat cu alcoo-lismul Âși cu alte abuzuri. Ziua de 28 iunie 1983 era declarată cadebutul morþii intelectuale, după care au urmat 6 ani sterili, com-pătimiþi de toată lumea. La crearea acestei imagini au contribuitdeopotrivă medici de prestigiu (savantul G. Marinescu Âși PanaitZosin, de pildă), biografi, foÂști prieteni sau duÂșmani, oameni politici etc.

 

Două cărþi, semnate de Ovidiu Vuia Âși N. Georgescu, m-au determinat să recitesc capitolele despre anii de boală dinbiografiile eminesciene ale lui G. Călinescu, George Munteanu,Zoe Dumitrescu-BuÂșulenga, D. MurăraÂșu, Petru RezuÂș sauAugustin Z. N. Pop. Majoritatea lor, intr-adevăr, au o latură comună: amestecul derutant de documentaristică Âși poezie,lucrurile fiind vădit deformate prin prisma exclusivă a nebuniei.Încat obiecþia formulată de N. Georgescu că eminescologiasuferă incă de lipsa interpretării critice a izvoarelor mi se parelegitimă, cată vreme nu există o instituþie naþională Eminescu Âșicată vreme eminescologia va continua să fie doar preocupareaunor pasionaþi de poetul naþional.

Să nu uităm că nici pre-conizata catedră Eminescu nu s-a realizat.

ªi incă se mai vorbeÂște de un cult Eminescu, devenit cal de bătaie al modei demitizante de după 1989. El există ca atmosferă, dar nicio-dată n-a devenit instituþie culturală a statului roman. Eminescu n-a ajuns să marcheze politica romanească oficială, exceptandunele momente pasagere (cand liberalii i-au adoptat ideea prinnoi inÂșine, după moartea lui I. C. Brătianu), deÂși el este inteme-ietorul doctrinei naþionale moderne. Dimpotrivă, opera lui a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naþionale, publicistica fiind interzisă după al doilea război mon-dial, efectele prelungindu-se pană azi. Nu e simptomatic că Eminescu are atâþia duÂșmani inverÂșunaþi Âși după 1989? În mod făþarnic se vorbeÂște de statutul de poet naþional. În realitate, deu n secol incoace, Eminescu este inlăturat, sub o formă sau alta -cu excepþia unor perioade, ca, de pildă, anii premergători MariiUniri - de la plăsmuirea destinului nostru naþional. Iar anii bolii au directă legătură cu această interdicþie a lui Eminescu Âși con-sacră o sacrificare ce datează din una dintre cele mai negre zileale istoriei romaneÂști: 28 iunie 1883. N-am găsit echivalente pen-tru asemenea zi decat 26 iunie l940, sau 23 august 1944, ziuaarestării mareÂșalului Antonescu. Aceste zile sunt legate dehotărari imperiale care au pecetluit soarta þării pentru decenii intregi.

 

Am temeiuri să cred că aÂșa-zisul cult Eminescu este odiversiune ad hoc confecþionată pentru a preveni Âși a face inefi-cace un veritabil cult Eminescu. Om al adevărului, al vertica-lităþii morale, al cuprinderii fiinþei romaneÂști in abisurile Âși lumi-niÂșurile ei, o dată asimilat la corpul statului roman, Eminescu ar deveni ceea ce s-a vrut intreaga viaþă - arheul ivirii sale in uni-versalitate, adică al unui stat modern, democratic, civilizat, demnde a sta alături de marile culturi Âși civilizaþii ale Europei. Prinnumita diversiune, insă, se creează impresia (pe care naivii o iauca atare) că eminescianismul este, dimpotrivă, un element nefast,inamicul public nr. 1 al democraþiei Âși statului roman. Nu intam-plător unul dintre sprijinitorii involuntari Âși candizi ai curentuluiantieminescian asimila cultul pentru poet cu acela al luiCeauÂșescu (Gh. Grigurcu). Cum deÂșănþatul cult ceauÂșist (con-fecþionat Âși intreþinut de cei care se declară, azi, anticomuniÂști ÂșianticeauÂșiÂști), ne-a dus la dezastru, prin echivalare, se sugereazăcă eÂșecul Romaniei se datorează atat comunismului, cat Âși naþionalismului eminescian. În realitate, statul roman n-a atinsniciodată exigenþele lui Eminescu, fiindcă nici nu Âși-a propusvreodată, deÂși marii ganditori au pledat statornic pentru asimi-larea organică a eminescianismului ca temei al fiinþei noastre. Invoc aici cuvintele lui Simion Mehedinþi, fiindcă ele mi se par foarte potrivite pentru starea actuală a Romaniei: Cum a purtatEminescu in sufletul său durerea romanilor din toate timpurile Âșidin toate þările romaneÂști n-a mai purtat-o nimeni.Numai urmand invăþăturile lui, mai pot afla urmaÂșii caleamantuirii din prăpastia in care am căzut.Cine va călca alături va rătăci...Se nenoroceÂște pe sine Âși va nenoroci Âși pe alþii făcand săcrească ruina þării, in loc de a o scădea.

 

Conchizand, se poate vorbi in Romania modernă de unpseudo-cult Eminescu. Perpessicius l-a numit ca atare incă din-tre cele două războaie mondiale, cand constata că oficialităþile nugăseau fonduri nici măcar pentru o statuie a poetului. Se intrebacu ironie Perpessicius: Nu sunt, oare, acestea, semnele celui maiautentic cult - Eminescu?

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Legat de Eminescu, citez din cartea de care am spus mai sus.

 

Azi, există un curent tot mai puternic in favoarea revizuirii imaginii biografiei eminesciene dintre 1883 - 1889,imagine care, cu siguranþă, in pofida protestelor Âși rezistenþelor,se va impune, in cele din urmă, Âși-n universităþi sau in manualele scolare. S-au raliat curentului de opinie de care vorbeam fie noicercetători (Ion Filipciuc, Călin L. Cernăianu, Vitalie Pastuh-Culboteanu - ChiÂșinău, D. Iordache - Cernăuþi Âș. a.), fie emines-cologi de mare prestigiu, precum Zoe Dumitrescu-Busulenga,Dimitrie Vatamaniuc, George Munteanu, Mihai Cimpoi. Cum, intre timp, s-au acumulat noi date, iar revalorifi-carea critică a izvoarelor mai vechi oferă surprize adesea spe-ctaculoase, s-a ivit necesitatea conceperii unei căþi autonome, fără partea a doua din ediþiile anterioare, nu numai din raþiuni despaþiu editorial. Cercetarea de faþă se concentrează nu doar asupra faptului biografic, dar, indeobÂște, vizează sensul ontolo-gic al jertfei Âși jertfirii lui Eminescu, avand ca finalitate emanci-parea spiritualităþii culturale Âși politice a neamului romanesc.Această nouă miză iÂși găseÂște roadele datorită grupului editorialde la revista Scara din Bucuresti.

 

Am pariat pe o stransă arguþie, bazată pe documente Âși perezultatele altor cercetători mai noi. Cartea se vrea o sinteză cvasidefinitivă asupra destinului eminescian marcat de geniulpublicistului care implică existenþa de model exemplar, fără decare cultura Âși civilizaþia unui popor s-ar nărui. După atatea decenii de comunism Âși după prăbuÂșirea morală Âși economică dedupă 1989, Eminescu rămane Steaua călăuzitoare in regăsireadrumului salvator. Acesta este sensul jertfei Âși al jertfirii lui, decare poetul a fost conÂștient pană la intoxicarea finală cu mercur,care i-a pricinuit nu numai o infernală suferinþă psihică Âși morală,dar Âși moartea fizică. Pentru a se ajunge la adevărl, a fost nevoie,insă, de un veritabil cutremur in eminescologie, aflat acum inplină derulare. Rezultatele finale se vor desluÂși cand lava vulca-nului in fierbere va incepe să se răcească Âși-Âși va contura noileforme de relief.

 

După numeroasele pagini biografice eminesciene, intrecare strălucesc, indeobÂște, două cărþi (Viaþa lui Mihai Eminescude G. Călinescu, 1932 Âși Hyperion, I de George Munteanu,1973), se părea că n-a mai rămas nimic de spus despre existenþalumească a lui Eminescu. Cat priveÂște promisiunile regretatului Ion RoÂșu., acestea n-au fost implinite, biografia sa oprindu-sela un singur volum, nu lipsit de interes. Surpriza a venit din altăparte, prefigurată de unele articole din revista Luceafărul, sem-nate de Mihai Ungheanu Âși N. Georgescu. Ele se refereau laperioada cea mai tragică, dar Âși cea mai obscură a vieþii luiEminescu - anii 1883 - 1889. Încă de pe atunci (1986 - 1989),reacþiile de protest n-au intarziat să apară, căci amintiþii critici tulburau serios o anumită imagine oficială asupra anilor de boală.Părea că G. Călinescu Âși urmaÂșii săi spuseseră esenþialul, crista-lizaseră un Âșablon convenabil despre un Eminescu victimă aunei agonii incheiate la 15 iunie 1989 printr-o paralizie gener-ală, pe fondul unui sifilis congenital matern, asociat cu alcoo-lismul Âși cu alte abuzuri. Ziua de 28 iunie 1983 era declarată cadebutul morþii intelectuale, după care au urmat 6 ani sterili, com-pătimiþi de toată lumea. La crearea acestei imagini au contribuitdeopotrivă medici de prestigiu (savantul G. Marinescu Âși PanaitZosin, de pildă), biografi, foÂști prieteni sau duÂșmani, oameni politici etc.

 

Două cărþi, semnate de Ovidiu Vuia Âși N. Georgescu, m-au determinat să recitesc capitolele despre anii de boală dinbiografiile eminesciene ale lui G. Călinescu, George Munteanu,Zoe Dumitrescu-BuÂșulenga, D. MurăraÂșu, Petru RezuÂș sauAugustin Z. N. Pop. Majoritatea lor, intr-adevăr, au o latură comună: amestecul derutant de documentaristică Âși poezie,lucrurile fiind vădit deformate prin prisma exclusivă a nebuniei.Încat obiecþia formulată de N. Georgescu că eminescologiasuferă incă de lipsa interpretării critice a izvoarelor mi se parelegitimă, cată vreme nu există o instituþie naþională Eminescu Âșicată vreme eminescologia va continua să fie doar preocupareaunor pasionaþi de poetul naþional.

Să nu uităm că nici pre-conizata catedră Eminescu nu s-a realizat.

ªi incă se mai vorbeÂște de un cult Eminescu, devenit cal de bătaie al modei demitizante de după 1989. El există ca atmosferă, dar nicio-dată n-a devenit instituþie culturală a statului roman. Eminescu n-a ajuns să marcheze politica romanească oficială, exceptandunele momente pasagere (cand liberalii i-au adoptat ideea prinnoi inÂșine, după moartea lui I. C. Brătianu), deÂși el este inteme-ietorul doctrinei naþionale moderne. Dimpotrivă, opera lui a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naþionale, publicistica fiind interzisă după al doilea război mon-dial, efectele prelungindu-se pană azi. Nu e simptomatic că Eminescu are atâþia duÂșmani inverÂșunaþi Âși după 1989? În mod făþarnic se vorbeÂște de statutul de poet naþional. În realitate, deu n secol incoace, Eminescu este inlăturat, sub o formă sau alta -cu excepþia unor perioade, ca, de pildă, anii premergători MariiUniri - de la plăsmuirea destinului nostru naþional. Iar anii bolii au directă legătură cu această interdicþie a lui Eminescu Âși con-sacră o sacrificare ce datează din una dintre cele mai negre zileale istoriei romaneÂști: 28 iunie 1883. N-am găsit echivalente pen-tru asemenea zi decat 26 iunie l940, sau 23 august 1944, ziuaarestării mareÂșalului Antonescu. Aceste zile sunt legate dehotărari imperiale care au pecetluit soarta þării pentru decenii intregi.

 

Am temeiuri să cred că aÂșa-zisul cult Eminescu este odiversiune ad hoc confecþionată pentru a preveni Âși a face inefi-cace un veritabil cult Eminescu. Om al adevărului, al vertica-lităþii morale, al cuprinderii fiinþei romaneÂști in abisurile Âși lumi-niÂșurile ei, o dată asimilat la corpul statului roman, Eminescu ar deveni ceea ce s-a vrut intreaga viaþă - arheul ivirii sale in uni-versalitate, adică al unui stat modern, democratic, civilizat, demnde a sta alături de marile culturi Âși civilizaþii ale Europei. Prinnumita diversiune, insă, se creează impresia (pe care naivii o iauca atare) că eminescianismul este, dimpotrivă, un element nefast,inamicul public nr. 1 al democraþiei Âși statului roman. Nu intam-plător unul dintre sprijinitorii involuntari Âși candizi ai curentuluiantieminescian asimila cultul pentru poet cu acela al luiCeauÂșescu (Gh. Grigurcu). Cum deÂșănþatul cult ceauÂșist (con-fecþionat Âși intreþinut de cei care se declară, azi, anticomuniÂști ÂșianticeauÂșiÂști), ne-a dus la dezastru, prin echivalare, se sugereazăcă eÂșecul Romaniei se datorează atat comunismului, cat Âși naþionalismului eminescian. În realitate, statul roman n-a atinsniciodată exigenþele lui Eminescu, fiindcă nici nu Âși-a propusvreodată, deÂși marii ganditori au pledat statornic pentru asimi-larea organică a eminescianismului ca temei al fiinþei noastre. Invoc aici cuvintele lui Simion Mehedinþi, fiindcă ele mi se par foarte potrivite pentru starea actuală a Romaniei: Cum a purtatEminescu in sufletul său durerea romanilor din toate timpurile Âșidin toate þările romaneÂști n-a mai purtat-o nimeni.Numai urmand invăþăturile lui, mai pot afla urmaÂșii caleamantuirii din prăpastia in care am căzut.Cine va călca alături va rătăci...Se nenoroceÂște pe sine Âși va nenoroci Âși pe alþii făcand săcrească ruina þării, in loc de a o scădea.

 

Conchizand, se poate vorbi in Romania modernă de unpseudo-cult Eminescu. Perpessicius l-a numit ca atare incă din-tre cele două războaie mondiale, cand constata că oficialităþile nugăseau fonduri nici măcar pentru o statuie a poetului. Se intrebacu ironie Perpessicius: Nu sunt, oare, acestea, semnele celui maiautentic cult - Eminescu?

 

Nu reusesc sa vad nici un articol al lui Eminescu cu privire la starea natiunii. Decat niste pareri si niste presupuneri cu privire la o parte a operei eminesciene. Nu ma intelege gresit sunt de acord ca a fost un mare nationalist si indiscutabil un geniu (printre scriitori mei preferati) dar de la asta la a spune ca ideile lui AC Cuza si CZC erau luate din ideile ideologice ale lui Eminescu...sunt ceva ani lumina.

Astept ceva scris de Eminescu care sa demonstreze asta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Tot legat de subiectul asta, unul foarte important dupa mine. Inca o data citez pe altii care au cercetat si au exprimat mult mai bine problema decat as putea eu acum.

Sper sa nu va oboseasca dimensiunea copy-paste-ului. Cred ca ar fi nimerit un subtopic despre Eminescu, macar ca prezentare a subiectului.

 

'

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

 

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

 

Conservator.

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba. Stapan pe limba neaosa si cu o neobisnuita caldura sufleteasca, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului Conservator - a aratat clar pozitia lui Eminescu: Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul.

 

De la Nistru pan'la Tisa.

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

 

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: si mai potoliti-l pe Eminescu!). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

 

Societatea Carpatii - serviciul secret roman al Daciei Mari.

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi - Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de Societatea Carpatii ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

 

Urmarit de spionii Austro-Ungariei.

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: Societatea Carpatii a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

 

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului Timpul, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari. Sacareanu, redactorul adjunct de la Romana libera, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159).

 

Tradatorii.

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul Bukarester Tageblatt si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele Societatii Carpatii, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala).

 

Nationalistii urmariti de rusi.

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii, au mai aparut la Budapesta Societatea Petru Maior, la Viena Romania juna, la Cernauti Junimea,Dacia, Bucovina si Moldova, in Transilvania societatea Astra si, in vechea Romanie, Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

 

Incomodul Eminescu.

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea iridenta a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din Timpul, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

 

Stia ca i se pregateste ceva.

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv apropiati interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

 

Interzis si internat.

Guvernul a desfiintat Societatea Carpatii chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului Societatii Carpatii au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

 

Directiva de sus s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele interese de stat l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al Societatii Carpatii. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat subversive, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a masurilor active specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul operativ.

 

Otravit cu mercur.

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este bietul Eminescu. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani.

 

Eminescu nu a fost nebun.

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

 

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este uitat pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului - deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. Tinta Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si grupuscule elitiste - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.'

www.Mihai-eminescu.net

Share this post


Link to post
Share on other sites

Astept textul ala scris de Eminescu pe care se bazeaza toate aceste pareri cum ca Eminescu a scris despre ideologie sau politica (ca termen general).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Oamenii care citesc ceva spus sau scris de Eminescu si care au impresia ca inteleg ce era in mintea lui sunt de departe cei mai amuzanti. Eminescu este o personalitate atat de complexa incat pot indrazni sa il numesc un geniu/nebun. Sa intelegi un asemenea om este mai mult decat imposibil, de aceea sunt atatia care azi folosesc tot felul de interpretari in favoarea lor. Comunistii au intepretat in favoarea lor opera lui Eminescu si asta fac azi neo-legionarii. Eminescu a fost si este cel mai mare poet al Romaniei si in opinia mea printre primii din lume el a scris in mod clar despre dragoste si despre univers. Faptul ca a avut opinii politice sau ca avea simpatii si pareri nu inseamna ca el a scris despre doctrine sau a inventat idei ideologice pe care le-au folosit mai tarziu legionarii sau comunistii sau mai stiu eu ce alt grup si vezi tu doamne ei sunt urmasii lui Eminescu...

Ca mare fan al poetului va declar ca m-as simti dezamagit daca voi reusiti sa aduceti niste articole in care el vorbeste despre ideologii si politica si idei fasciste sau comuniste.

 

But, all truths easy to undestand once they are discovered the point is to discover them.Galileo Galilei

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Robert

Publicistica lui Eminescu e o lirica patriotica, face apel ( la fel ca Slavici) la solidarietatea natiunii (in per. razboiului pt independenta), critica politicianismul demagog ( asemeni lui Caragiale) si are destule articole de analiza a "starii natiunii".

Edited by dee

Share this post


Link to post
Share on other sites

Publica si tu un astfel de articol pe site te rog:)

 

 

Sau hai ca sunt eu baiat bun si public eu articolele cu pricina la care se tot face referire de atata vreme si pe care aproape nimeni nu le-a citit, le-au citit cativa baieti si le-au interpretat cum au vrut

 

 

http://www.scribd.com/doc/44408/Mihai-Emin...crieri-Politice

Edited by Robert Aeroth

Share this post


Link to post
Share on other sites

A aparut in jurnalul national un articol extraordinar despre M Eminescu o sa il scanez cat pot de repede.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fir-ar sa fie de treaba, azi de ziua peotului nimic nu a spus nimic aici,

 

http://www.youtube.com/watch?v=yikbbUJrx_0

 

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramai la toate rece.

 

una din poeziile universale ale lui Eminescu, cea care rezuma atat de sublim esenta lucrurilor

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now
Sign in to follow this  
Followers 0