Sign in to follow this  
Followers 0
Lari

Aurel "Joe" Panait

7 posts in this topic

Cartea de vizită a lui Aurel Silviu Panait

Data nasterii: 27.08.1968

Postul: libero, fundaș dreapta

 

Cluburi la care a jucat:

1987-1991 Petrolul Ploiesti

1991-1996 Steaua Bucuresti

1996-1997 VfL Herold Modling (Austria 2)

1997-1998 Wuppertal (Germania 3)

1997-1998 FSV Mainz (Germania 2)

1998-1999 Wuppertal (Germania 3)

1999-2000 SV Wehen (Germania 3)

2000-2001 Dynamo Berlin (Germania 3)

 

Meciuri in Divizia A: 193/10 goluri

Meciuri in Liga Campionilor: 16

Meciuri in echipa natională: 1 (4 convocari)

Meciuri in echipa natională de juniori sau lotul B: 26

Trofee: 3 titluri de campion al Romaniei, 2 cupe ale Romaniei si 2 supercupe ale Romaniei.

 

Noi eram o familie la Steaua, pe cind cei de acum nu sunt un grup unit. Nu se mai daruiesc asa. Eu, cind eram accidentat, faceam injectii ca să intru pe teren. Venea doctorul si imi facea infiltratii. În plus, jucatorii actuali, nici publicul nu-l salută - declaratie din data de 24 mai 2009.

 

Interviu din Republicanul, din data de 25 august 2010:

 

Satul de viata din Romania, care nu-i oferă niciun viitor lui si copiilor, Aurel Silviu Panait, Joe cum il stiu iubitorii fotbalului, a decis să se mute definitiv in Germania. O face pentru cei doi baieti care-i calcă pe urme si pe care speră să-i vadă jucand peste câțiva ani in 1.Bundesliga, acolo unde el n-a avut norocul să ajunga desi a fost foarte aproape de Borussia Dortmund, chiar in anul in care nemtii au câștigat Liga Campionilor. La aproape 42 de ani, Joe are vreo zece kilograme in plus față de perioada in care facea furori la Petrolul sau Steaua, dar e decis să ia viata de la capat, in speranta că Germania este tara in care pustii lui, Sebastian si Patric, se vor realiza ca sportivi si oameni.

 

- Ce mai face Joe Panait, că lumea nu prea mai stie de tine?

 

Aurel Panait: Pai nu prea mai stie, adică doar cei pe care-i interesează stiu de mine. Cert este că a venit momentul să plec in Germania definitiv. Merg la Wuppertal, unde am jucat eu, si duc ambii copii, pe Sebastian, care are 16 ani, si pe Patric, care are 9 - la centrul lor de copii si juniori. Pentru ei fac treaba asta, pentru ca din ce am vazut aici, nu au nicio sansa Acolo este o altă mentalitate, plus că e si fostul meu manager acolo, Werner Hellekes, care m-a ajutat tot timpul cu actele, e ca si tatal meu, si ne va ajuta in continuare. Am zis că este mai bine să facă un pas copiii si să vadă cum este in Germania. Am rezidență acolo, am casă cumparată de stat, care o plateste printr-un fel de ajutor social. Eu nu platesc nimic, pot beneficia oricand de ea, dar nu este a mea.

 

- Tu ce vei face acolo?

 

A.P.: Eu o să lucrez cu managerul si s-ar putea ca la Wuppertal să iau o grupă de copii. Întai plec pe 13 iulie o saptamană să-mi aranjez totul acolo, iar in august definitiv, pentru că la sfarsitul lunii copiii trebuie să inceapă scoala. Cel mare stie limba germana pentru că a stat acolo trei ani de zile, a facut gradinita si clasa intai. Cel mic e nascut la Berlin, insă doar atat, pentru că in acel an am revenit in tara Deci nu stie germană si ii va fi mai greu, dar e copil si va prinde repede.

 

- Ce ai facut in ultima vreme in Romania?

 

A.P.: Pai, am fost la Chiru antrenor in Divizia D, am avut si ceva propuneri de la Panduru să mă duc cu el cand a fost la Timisoara sau acum la Steaua, dar m-am cam indoit si am stat acasa Am lucrat si cu managerul meu cand venea in Romania, unde avea niste afaceri, am fost un fel de reprezentant al lui aici. De altfel, si in Germania voi face un fel de scouting pentru el, voi vedea si ca antrenor, poate ajung pe la prima echipă a lui Wuppertal, fac o scoala La noi am facut doar pentru D, C si B, dar voi continua scoala acolo, pentru a fi recunoscut si in Germania ca antrenor. Hellekes a vorbit să incep cu o grupă de juniori.

 

- Esti cunoscut la Wuppertal?

 

A.P.: Da, am jucat trei ani la ei. Cand am fost in septembrie, m-au recunoscut suporterii. Am fost la Koln la manager si am zis că trec si pe la Wuppertal, să vadă si Sebi unde am jucat prima data Nu i-a venit să creadă cand a vazut cum arată stadionul. Am intrat si m-am asezat in tribuna iar suporterii au inceput să susoteasca Unul dintre ei a venit la mine si m-a intrebat dacă sunt Panait, iar după ce i-am confirmat le-a facut semn celorlalti si au inceput să-mi scandeze numele.

 

- Copiii ce zic despre plecare?

 

A.P.: Cel mare nu prea a vrut, pentru că are prieteni aici, dar i-am explicat că are o varstă la care trebuie să urce mai sus. Dacă vrei să ajungi cineva, la 14-15 ani incepe greul. Eu la 17 ani si jumatate am debutat in Divizia A. Acum e momentul si, din ce am vazut cat am stat in tara aici e foarte greu, si cu banii si ca mentalitate. Acum, totul este pe afaceri aici. Trebuie să ai mult noroc. Ambii joacă acum la grupele lui Chiriță, Sebi la grupa de 94 si la Divizia D, unde a facut față fară probleme. Joacă varf, are 1.82 deja, e mare. Cel mic e stangaci si eu il vad mijlocas Cel mare a dat probe la Bremen, cand am fost in septembrie. L-au bagat la Under 17 si Under 19, pentru că la ei bagă juniorii la grupele mai mari, iar antrenorul a fost incantat. I-a propus să mergă să se pregateasca L-am batut la cap să ramanem, i-au propus si bani, 400 de euro si cazare la camin, dar n-a vrut, a zis să termine clasa a IX-a si asa s-a pierdut sansa aceea. A fost si greseala mea că nu am pus piciorul in prag.

 

- Veti vinde ce aveti aici?

 

A.P.: Nu, nu se pune problema. Asta că plec definitiv e de fapt o decizie de a sta mai mult acolo. În Romania o să vin in vacante, pentru că nu pot să mă rup cu totul. Aici m-am nascut, aici am parintii.

 

- De la Petrolul nu ai avut nicio propunere?

 

A.P.: Să vă zic cum este si cu Petrolul! Aici am avut o problemă vizavi de Liviu Luca. Singurul care m-a dezamagit si, din cauza lui, am prins o scarba asa... față de Petrolul pe care il conduce el, nu față de cel la care am jucat. Am venit din Germania, daduse Dynamo Berlin faliment, in 2001, si eu trebuia să iau rezidenta. Mai aveam sase luni de zile, in care trebuiau să vadă că plateste cineva taxele, să meargă somajul, tot. Am zis să vin să joc la Petrolul sase luni de zile. Era Goicea director general, Costel Lazar la tineret si Marin Barbu la echipa mare. Magiun era incantat, erau la retrogradare... au si cazut atunci, a plecat si Goicea la Vaslui... Am venit si le-am spus că vreau să ajut si eu echipa, dar m-au trimis să mă antrenez cu tineretul, cu Costel Lazar. După o lună in care nu facusem nimic in Germania, am zis ok, să intru in forma După vreo lună de zile m-am dus la Goicea si l-am intrebat ce fac. Mi-a zis că a vorbit cu domnul Luca si nu mă vrea, pentru că banii pe care mi-i dă mie pe salariu ii foloseste să cumpere zece jucatori, iar pe mine nu poate să mă mai vandă mai departe. Zic, domn'e, eu n-am venit aici să mă vanda ci să ajut echipa Petrolul să scape de retrogradare. Am venit acasă! Cand am auzit cum gandeste, mi-am dat seama că Petrolul era pe afaceri. Atunci i-am strans mana domnului Goicea, asta este, iar dansul mi-a spus că nu e din partea lui, ci a lui Luca.

 

- Erai scump?

 

A.P.: Daaaaa, nu ceream niciun ban. Dacă imi dadeau, imi dadeau salariul minim pe economie, ca să se vadă că am fost platit, pentru că eu oricum luam banii de somaj din Germania. Am plecat si m-am lasat de fotbal. Au mai fost oferte de prin judet dar am refuzat. M-am lasat la 32 de ani.

 

- Pai, mai puteai vreo doi-trei ani, nu?

 

A.P.: Sută la suta dacă pot si acum? O repriză tot o duc! (rade) Mi-a parut rau, dar nu am avut ce face. După sase luni de zile cat am stat, nu am mai avut tragere. Erau greu să o iau de la capat.

 

- Petrolul a fost clubul care te-a crescut, nu?

 

A.P.: Da, am debutat cu Costică Moldoveanu si jucam cu Sandu Pitulice, libero.

 

- Chiar, pe ce post ti-a placut mai mult să joci?

 

A.P.: Eu la lotul de juniori si tineret jucam libero. Era un post care imi placea. Dar, cand am ajuns la Steaua, Piturcă mi-a zis: domn'e, eu te vad fundaș dreapta. I-am zis că nu pot să joc, dar el mi-a zis că un fotbalist trebuie să joace pe toate posturile. Și de atunci am jucat si fundaș dreapta, si stanga, si la marcaj si libero. Deci absolut tot pe spate, iar in Germania am jucat si mijlocaș de banda si stanga si dreapta. Eram un fel de joker. Unde lipsea cineva, intram eu. Aveam avantajul că dau la fel de bine cu ambele picioare.

 

- Cum ai ajuns la Steaua?

 

A.P.: Eram la lot, venisem din China sau India, parca Era Jean Padureanu in avion si mi-a zis că mă vor cei de la Dinamo. M-am intors aici, la Petrolul, iar nea Cristache cu Cataonu (n.r.: Ion Radu), la fel, că mă vrea Dinamo. Se intampla prin 87 spre 88, că stiu că au venit, m-au inrolat, m-au facut sergent major si m-au dat aici. Ca să mă prindă ei si să joc la Petrolul. Era perioada cand trebuia să mă ia in armată si ce-au zis, să mă prindă ei. Am si fost o lună de zile cu Dinamo in Belgia, era Mircea Lucescu, iar cand m-am intors m-au anuntat că la sfarsitul campionatului urma să merg la Dinamo. Dar a venit revolutia din 89. M-au chemat la Dinamo, era Vasile Ianul si mi-au zis: uite aici contractul, scrie cat vrei tu pe el si hai să trecem la treaba Era Halagian antrenor. Nici nu stiam cat să cer. Le-am zis că mă duc si eu să-l sun pe tata si vorbim mai tarziu. Cand am iesit de acolo, am fugit la Steaua direct, pentru ca intre timp, cand am fost in turneu, erau Panduru, Galca Ilie Stan si ei imi ziceau că ar fi bine sa mă duc la Steaua, că l-au auzit ei pe Tică Danilescu spunand că m-ar vrea acolo. Între timp, imi zisese si Danilescu să trec pe la Steaua. Nu stiam exact de ce, dar am banuit eu că mă vor si ei, dar nu puteau să demareze pentru că eram incă sergent major. Asa am fugit la Steaua. Cand am iesit din birou de la Ianul, m-am suit in taxi si m-am dus direct in Ghencea. Acolo, cand m-au vazut, au zis: haide, vino. Am semnat si mi-au pus ei suma. Cu transferul n-am avut probleme, pentru că eram la sfarsit de contract, eram doar angajat la Petrolul. Nu stiu cum s-au inteles cluburile, dar sigur au luat ceva.

 

- Era diferență intre Petrolul si Steaua?

 

A.P.: Da, era mare diferență. La Petrolul era extraordinar cat am stat. Eram o familie. Dar la Steaua era cu un pas mai sus, cred că din cauza banilor. Steaua era o echipă putin mai eleganta aici aveai camasă si sacou, acolo aveai si cravata.

 

- Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din perioada Petrolul?

 

A.P.: Toată perioada a fost excelenta Cat timp am jucat la Petrolul m-am simtit extraordinar si acesta a si fost motivul pentru care, asa cum v-am mai spus, am vrut să revin acasa

 

- Mai tii minte meciul in care ai debutat in primul esalon?

 

A.P: Jucam acasa parca cu Dinamo. Dar mult mai bine imi amintesc cel de-al doilea meci. Am mers la Rapid si, prin minutul 85, am primit o pasă de la Ion Gușă, undeva pe la centrul terenului, am urcat si am tras... Am vazut mingea cum se duce in plasa bară-gol! Am câștigat cu 1-0, cu golul meu, si tin minte ca a doua zi, n-a trebuit să mai fac curat in bucatarie, pentru ca fiind cel mai mic, asta era treaba mea in cantonamentul de la Crang. Mi-au zis: ai dat gol, azi stai la video!

 

- Erai un jucator cu sarcini defensive, dar totusi te tragea tot timpul ata spre poarta adversa

 

A.P: Chiar dacă jucam libero sau fundaș dreapta imi placea să urc in atac. Tot timpul am facut asta. Eu asa vad rolul fundasului, să ajute atacul, să creeze superioritate numerica nu să stea numai pe fund si să distruga Îmi placea să fac curse tot timpul, să-l omor pe ala care era langă mine, asa ca la un moment dat, atacantul ajungea să vină să mă tină pe mine.

 

- Cum a fost experienta din Liga Campionilor cu Steaua?

 

A.P.: Superba Mi-a ramas in minte, in primul rand, meciul cu Juventus, cand am facut 0-0 pe Ghencea, iar eu l-am avut ca adversar direct pe Alessandro Del Piero. Un jucator extraordinar, foarte tehnic, dar am avut si norocul că era zapadă si aluneca, nu-și prea putea pune in valoare calitățile. Apoi, in retur, pe Delle Alpi, am jucat putin, antrenorul l-a preferat pe Filipescu, iar Del Piero a dat trei goluri...

 

- Țiti Dumitriu era antrenor atunci.

 

A.P.: Da, si am avut o problemă cu el. Din cauza lui nu prea am mai jucat in ultima perioadă la Steaua. El vroia să-l promoveze mai mult pe Filipescu, eu eram la sfarsit de contract si asta m-a cam suparat. N-am inteles niciodată de ce se procedează asa in Romania cu un jucator care se apropie de finalul contractului, de ce trebuie să-l sacai si să-l trimiti prin tribuna În strainatate profită de tine pană in ultima zi, pentru că d-aia esti platit, să joci. Trag de tine pană se termină contractul. Bine, asta n-a fost singura mea problemă cu Dumitriu.

 

- Adica

 

A.P. În ultimul an, nu prea mă mai baga. Mai tot timpul eram rezerva dar tin minte că m-a trimis in teren la un meci cu Gloria Bistrita, pe Ghencea. A fost 1-0 pentru Bistrita, apoi am dat eu gol si era 1-1 la pauza Prin minutul 80 urc in atac, pasez inapoi si dă gol Vladoiu. Batem cu 2-1. Știti ce a zis Dumitriu la conferinta de presa Că singurul jucator care nu s-a ridicat la nivelul echipei a fost Joe Panait! L-au intrebat ziaristii: domne', dar cum poti să zici asta cand el a dat gol si pasă de gol? Le-a raspuns ca pentru el, am facut prea putin! Era clar, deci, că avea ceva cu mine.

 

- Și a venit momentul despartirii de Steaua...

 

A.P.: S-a terminat campionatul si, după ultimul meci, cei de acolo mi-au transmis că nu mai au nevoie de mine, că sunt liber să-mi caut echipa A venit, atunci, Tică Danilescu si mi-a propus să merg la Chindia Targoviste. I-am zis că nu mă duc la nicio Chindia, ori mă intorc la Petrolul, ori plec in strainatate. Am intrebat care e suma de transfer, iar ei mi-au zis să stau linistit, să-mi gasesc echipă si apoi discutam.

 

- Și cum ai ajuns in Germania?

 

A.P.: Cu ceva timp inainte semnasem un contract cu un impresar german, Werner Hellekes, prin care il imputernicisem să-mi caute echipa Și am plecat in Germania, cu sotia. Ne-a luat managerul de la aeroport si, in masina sotia mea si-a adus aminte că Ottmar Hitzfeld, antrenorul Borussiei Dortmund, declarase după meciurile directe din Champions League că i-a placut de mine. Atunci, managerul a pus mana pe telefon si l-a sunat pe Hitzfeld: uite, Joe Panait e cu mine in masina ti-l aduc? Am mers imediat la Dortmund, cei de acolo ne-au cazat la hotel si, apoi, am intrat la probe.

 

- Totusi veneai de la Steaua, mai aveai nevoie de probe?

 

A.P.: Eeee... Ei mă urmarisera Hitzfeld mi-a spus din prima: stiu că nu prea ai mai jucat in ultimul an. M-a bagat la teste medicale, acolo unde nu mi-au gasit nimic, apoi la antrenamente si, după aceea, am plecat cu ei in cantonament. Am jucat un meci de pregatire cu Stuttgart si, intre-timp, s-au demarat discutiile cu Steaua. Și cand au vazut cei de la Steaua că am ajuns la Borussia, ce credeti că au facut? Au cerut 900.000 de dolari pe mine... Chiar m-am mirat si eu cat de valoros eram! Hittzfeld mi-a zis ca dacă imi rezolv problema cu Steaua, mă legitimează imediat.

 

- Și ce-ai facut?

 

A.P.: Am vorbit, mai intai, cu Lacatuș: bai Laca pune-mi si mie o vorbă buna să mă lase să plec. Am stat cinci ani la Steaua, mi-am facut datoria, să mă lase să prind trenul asta... Lacă s-a luat de ei, după care m-a sunat Țiti Dumitriu. Mi-a zis că mă lasă să plec, dar trebuie să mă lase si conducerea. Bun, l-am sunat pe domnul Alecsandrescu. Acelasi raspuns, că m-ar lasa, dar trebuie să-l intreb si pe generalul Otelea. L-am sunat si pe domnul general, iar el m-a trimis inapoi la cei de la club... Dadeau vina unul pe altul, iar atunci mi-am dat seama că e o magarie si că n-am ce să fac.

 

- Nemtii cat ar fi fost dispusi să dea pe tine?

 

A.P.: Steaua a lasat pană la urmă din pretentii, pe la 500.000, insă cei de la Dortmund au zis că e, oricum, foarte mult. Nu aveau de gand să dea decat maxim 150.000 de dolari, dar, in schimb, mie, ca jucator, imi faceau un contract foarte bun. Cei de la Steaua nici n-au vrut să auda au zis că sunt jucator de echipă natională si e prea mică oferta. Atunci l-am sunat si eu pe Țiti si i-am zis că e cea mai mare minciună pe care o putea spune, pentru că dacă mă considera cu adevarat jucator de natională m-ar fi oprit la Steaua. A inchis telefonul si n-a mai zis nimic... După un timp mi-a propus să mă intorc si să-mi dea 20.000 de dolari. I-am zis că n-am să mă mai revin niciodată cat e el antrenor, ca să mă tină pe margine si să-și bată joc de mine.

 

- Ai ratat o mare sansă la Borussia.

 

A.P.: Exact in anul in care trebuia să mă duc eu acolo au câștigat campionatul Germaniei si Liga Campionilor. Puteam să fiu si eu câștigator de Liga Campionilor. Țin minte ca tot in perioada aia, dadea probe un scotian, Paul Lambert, cu care stateam in hotel. El a ramas si a prins toate succesele Borussiei.

 

- Ai ramas in Germania, dar in Liga a III-a, la Wuppertal.

 

A.P.: Mai intai m-am dus la Rapid Viena. Din pacate, desi au vrut si austriecii să mă opreasca nu s-au inteles nici ei cu Steaua. Și, ca să pot să plec, a trebuit să apelez la o smecherie, să trec din profesionist in amator, astfel incat să se dea mai putini bani pe mine. Asa am jucat la un satelit al austriecilor, Modling, si apoi am ajuns la Wuppertal, după care am trecut la Mainz, in Liga a doua germana Era, acolo, antrenor Constatini, cel care acum este tehnicianul nationalei. Iar Constantini le-a spus conducatorilor de la Mainz ca dacă nu mă transfera atunci el pleacă de la echipa Din pacate, după un sezon s-a schimbat antrenorul, a venit un neamt care cred că era nationalist. Nu suporta strainii, i-a dat pe toti afara M-am intors la Wuppertal, iar după aceea am mai jucat la Wehen si la Dynamo Berlin.

 

- N-a fost un pas inapoi de la Steaua, din Liga Campionilor, in Liga a III-a din Germania?

 

A.P.: Poate că a fost, dar eu am spus intotdeauna că asa a vrut Dumnezeu. Oricum, nu mi-a parut rau, pentru că au fost câțiva ani foarte frumosi. Eu zic că am realizat ceva si am ramas cu relatii bune si acolo.

 

- Ce bani se câștigau atunci?

 

A.P.: Cam zece mii pe luna plus apartament si alte facilități trecute in contract. Câștigam, oricum, mai bine ca la Steaua.

 

- Ce te-a impresionat la contactul cu fotbalul german?

 

A.P.: Pai ce să spun... Am fost si eu un jucator destul de dur si mi-a prins bine lucrul asta. Acolo, dacă bagai materiale toată lumea era cu tine. Dacă intrai in mentalitatea lor, atunci erai un jucator apreciat la ei. Oricum, nu exista niciun stres, că nu-ți iei banii. Tot timpul erau punctuali. A fost, e drept, nenorocirea cu Dynamo Berlin, un club mare care a intrat in insolvență, pentru că presedintele a fugit cu banii.

 

- Ai avut vreo oferta atunci, din prima ligă germana

 

A.P.: Din prima nu. Au fost ceva discutii cu formatii din 2.Bundesliga, dar niciodată ceva concret. Șansa mea a fost Borussia Dortmund. Dacă prindeam acel contract, altfel ar fi decurs viata mea.

 

- Care a fost antrenorul care ti-a marcat cariera?

 

A.P: Puiu Iordanescu. Studia foarte mult, ne chema pe fiecare in cameră la el, ne explica ce si cum joacă fiecare adversar in parte. Practic, stiam si ce manca dimineata jucatorul ala. Îmi placeau foarte mult si antrenamentele, pentru că se lucra foarte mult cu mingea, tehnic, tactic. Nea Puiu era un profesionist desavarsit, am avut foarte multe de invățat de la el. Ca si de la nea Imi Ienei, un om extraordinar. Prin blandetea lui, prin modul in care se comporta cu tine, te obliga, practic, să dai totul la antrenamente si in meciuri. Și Piturcă este un antrenor foarte bun, stie meserie, dar mi s-a parut cam arogant.

 

- De Țiti Dumitriu nu te mai intrebam...

 

A.P.: De la el n-am invățat nimic, nici n-aveam cum, pentru că a preluat echipa formată de la nea Puiu si facea, practic, aceleasi antrenamente. Chiar i-am zis asta si s-a suparat pe mine. A fost secundul lui nea Puiu, dar cand a venit antrenor principal a inceput să se imbrace numai la costum... Eu nu l-am considerat niciodată antrenor.

 

- Cu care dintre fostii coechipieri mai pastrezi legatura?

 

A.P.: Cu Panduru, in primul rand. El e fratele meu de sange. Vorbim tot timpul, ne intalnim, ne spunem problemele. Și cu Stangaciu am ramas in relatii foarte bune, dar nu prea am mai vorbit in ultimul timp, pentru că a mai avut mai multe probleme. Și, bineinteles, cu Lacatuș mai vorbesc, dar nu la fel ca si cu Panduru, zilnic.

 

- Ai mai fost la vreun meci al Stelei in ultimii ani?

 

A.P.: Am fost la mai multe, Lacatuș si Panduru mă invitau tot timpul. Am fost anul trecut la un meci cu Rapid si, cand s-a anuntat că sunt pe stadion, publicul a inceput să mă aclame. Lumea nu m-a uitat si a apreciat ce am facut la Steaua.

 

- Simti că esti mai iubit in Ghencea decat pe Ilie Oană?

 

A.P: Sincer nu stiu, pentru că pe Ilie Oan㝠nu prea am mai fost. Din cauza a ceea ce s-a intamplat atunci, cand am vrut să mă intorc la Petrolul. N-am nimic cu baietii sau cu fostii colegi, ne intalnim, vorbim, dar chestia de atunci m-a deranjat foarte mult. Eu am pus suflet la Petrolul, e familia mea, fară această echipă nu ajungeam nicaieri, nici la Steaua, nici la echipa nationala

 

- Apropo de echipa nationala Ai un meci jucat in prima reprezentativa

 

A.P.: Da, cu Letonia. Am mai fost rezervă la trei meciuri, dar nu puteam să mă gandesc la un post de titular pentru că era acolo Dan Petrescu. Asta a fost, am prins cea mai bună generatie a noastra Dar, oricum, au fost momente extraordinare. În schimb am mai multe selectii la lotul B. Țin minte că am jucat un meci in Brazilia, am pierdut cu 1-0, ne-a dat gol Bebeto. A fost o nebunie totală acolo, oamenii aia stiu să traiască cu adevarat fotbalul. A fost cel mai frumos meci al echipei nationale la care am participat.

 

De la Balaurul, la Joe Indianul

 

Două porecle i-au marcat cariera lui Aurel Panait, iar povestea fiecareia este interesanta La Petrolul i s-a spus Balaurul, explicatia fiindu-ne oferită chiar de fostul fotbalist: Ștefanescu si Sorin Dragan - Dumnezeu să-l ierte! - mi-au zis asa. Cu ei stateam in cameră la Crangul lui Bot, iar ei mai intarziau seara la un rummy, o carte. Eu stateam in cameră si, cand ii auzeam că vin, stingeam lumina si-i speriam. Iar ei faceau: au, balaurul! Și de atunci, asa mi-a ramas porecla. La Steaua a devenit Joe Panait, asa cum il stie lumea si acum, iar vinovat este fostul fundaș de fier din Ghencea, Adrian Bumbescu. Cand m-am dus la Steaua, am stat cu Bumbescu in camera pentru că asa era atunci regula: un batran să stea cu unul tanar in cameră in cantonament. Cand m-a vazut cu parul lung, asa, el a zis: uite-l pe Joe indianul! Și asa mi-a ramas porecla, povesteste Panait.

Clipboard02.jpg

PanaitAurel9899.jpg

aurel_panait__.JPG

Share this post


Link to post
Share on other sites

Unul dintre jucatorii mei preferati si unul dintre cei mai buni fundasi dreapta pe care i-a avut Steaua.

Nu o sa uit niciodata cum, dand un interviu despre perioada petrecuta la Steaua, Joe s-a apucat sa planga.

 

Respect!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si mie imi placea Panait,in special prin atitudinea pe care o avea in teren.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mi-a placut mult de Joe. A avut niste meciuri magnifice la Steaua. Si acum tin minte meciul cu Benfica (nu stiu daca tur sau retur), cand Joe i-a inebunit pe portughezi pe partea dreapta. Avea niste invaluiri... alerga pana in linia de fund. Cred ca in acest interviu a punctat cel mai bine adevarul despre Titi Dumitriu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce extreme aveam in perioada aia. Joe Indianu si Felipe Nebunu, jucatori care si acum sunt convins ca ar face fata la nivelul Ligii 1.

Share this post


Link to post
Share on other sites

un jucator pe care il stiu doar din videourile mai vechi cu Steaua in UCL. Am citit cu enorm interes si cu mare placere interviul. Tot respectul si admiratia pentru el!

 

edit: ba, da niciunu' nu observa ca azi e ziua lui? :))))

 

LA MULTI ANI, DOMNULE Panait!

Edited by puyol

Share this post


Link to post
Share on other sites

LA MULTI ANI, Joe!

 

MULTUMIM DIN INIMA PENTRU TOT !!!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Sign in to follow this  
Followers 0