Costi

Hatrii Gazonului

93 posts in this topic

KOVACS II, PIȘTI I


Pe ce piste o fi ajuns antrenor la Ajax Piști Kovasc va rămâne un mister, fiindcă chiar Mister n-a fost dispus să ni-l dezvăluie. Ținuta-i superelegantă, comportamentul de occidental parcă născut acolo, poliglotismul, primele succese notabile cu Steaua, unele influențe familiale ? Oricum, in orice arhivă l-ai căuta, vei da peste un blond jovial, zâmbind aristocratic și trăgând dintr-o țigară Dunhill. Ce palmares fabulos in doi ani de șef al lăncierilor, care l-ar plasa lejer in primii 10 coach-i europeni ai Europei din toate timpurile. Logic, in clasamentele românilor ar trebui să fie primul, dar, bazându-se pe picior de lucru străin, intră doar in careul de ași(Ienei, Iordănescu, Kovacs, Lucescu). Și la familii fotbalistice stă bine, deoarece fratele său mai mare, Nicolae, a participat la primele 3 turnee finale de World Cup din perioada interbelică, fiind selecționat de 37 ori in reprezentativa României și o dată in cea a Ungariei.

Piști s-a născut la 2.10.1920, la Timișoara, cariera de fotbalist invârtindu-se in Ardealul de baștină, evadând doar in anii tulburi ai războiului la Olimpique Charleroi și CFR Turnu Severin, câte un sezon. Pe banca suferinței a stat cel mai mult la șepcile roșii(9 ani), apoi antrenor federal la team-ul roșu-galben-albastru(5 ani). Cariera de aur a inceput, după acel neverosimil 1-7 de la Zurich din 24.5.1967, ca secund al selecționerului Ilie Oană. Și cum la porțile Orientului, orice șut in fund este un pas inainte, Kovacs va veni la Steaua, preluând construcția de 4 ani a lui Ilie Savu și dându-i un ștaif modern(un titlu și 3 Cupe, după trei finale nemuritoare cu Dinamo). La rândul lui, pe munca sa, Steaua va parcurge 3 tururi in Cupa UEFA, fără să cunoască infrângerea(1-0 și 0-0 cu Hibernians, 1-0 și 2-1 cu CF Barcelona și 1-1 și 0-0 cu Bayern Munchen). Ce colosală dublă a lui...Valentin Stănescu, cu viitoarea finalistă din 1986 ! Și surpriză, la puțin peste jumătate secol de viață, Mister Steven Kovacs e numit antrenor la proaspăta regină a continentului(Ajax-Panathinaikos 2-0 pe Wembley).

Piști a fost intâmpinat la primul antrenament cu o pasă dinspre big Johan. Stopează perfect balonul și-l reexpediază inspre Cruyff cu același efect. Pe blondul star l-a cucerit, iar după ce i-a dezbrăcat și la poker, admirația a mers inspre adulație. Arta lui Kovacs a constat in slăbirea chingilor disciplinei exagerate impuse de Rinus Michels, lăsându-le elevilor mai multă libertate de exprimare. Reproșul mijlocașului Muhren asupra stilului lui Kovacs este contracarat de celebrul Rep: un tactician desăvârșit, o persoană gentilă și cu simț al umorului. Umor dovedit și atunci când capriciosul Cruyff s-a dat lovit la genunchi. Știindu-l pe Johan mare iubitor de bani, Piști i-a lipit de genunchiul bolnav un pansament de o mie de guldeni. Cruyff a zâmbit, admițand că ar putea intra in teren din primul minut. Cum fenomenul Beatles bântuia continentul, unul dintre fotbaliști intrebându-l ce părere are de părul lung al lăncierilor, a primit un răspuns stupefiant: Tinere, mă confunzi, eu sunt antrenorul, nu frizerul clubului.

Anul 1972 a fost anul fabulos al lui Kovacs la Ajax: Cupa Campionilor Europeni, Cupa Intercontinetală, Supercupa Europei(prima ediție !), campionatul și cupa Olandei. În 1973, doar C.C.E. și titlul național. După Ajax, Monsieur Kovacs va fi doi ani antrenorul cocoșului galic și coach la AS Monaco și Panathinaikos(cucerind cupa Greciei). În vara lui 1973, o caravană de automobile s-a oprit la domiciliul lui Piști din Cluj-Napoca. O parte dintre lăncieri, in frunte cu Cruyff, și-au escortat maestrul, ca semn al supremei prețuiri.. Tot intr-o zi de mai(luna in care Ajaxul cuceriseră două trofee supreme europene cu el), 11.5.1995, Ștefan Kovacs a părăsit această lume. Doar cu 13 zile ininte ca Ajaxul iubit să cucerească la Viena al patrulea trofeu suprem al Europei.


Constantin Ardeleanu Edited by Costi

Share this post


Link to post
Share on other sites

Se stie foarte clar pe ce pista a ajuns Kovacs la Ajax.

 

Pe pista MAFIA UNGUREASCA.

 

In alta ordine de idei, a fost o mare figura a fotbalului nu numai de la noi. Faptul ca venea la stadion pe bicicleta era una din marcile lui inregistrate. A fost intr-adevar un cosmopolit, un mondialist, un om mult inaintea erei sale, cu un l'usage du monde ce l-a facut sa se impuna natural, peste tot.

 

Faptul ca a fost refuzat de Mucescu, in calitate de consilier delegat de forul continental, pentru Europeanul din '84, ma face sa-l apreciez si mai mult. Cioara respectiva nu si-a dat seama ce influenta avea simpla lui prezenta, prin forta numelui si a imaginii, a acestui prim si singur om de fotbal roman de nivel mondial.

 

Daca la Ajax, a fost omul potrivit pentru ca a stiut ce sa faca pentru a obtine rezultate, Ce să le spun lui Cruyff sau Neeskens să faca Absolut nimic. Îi las să joace, la carma Nationalei Frantei, a fost un reformator si un constructor, punand bazele strategiei de restructurare a fotbalului francez, care s-a incununat prin castigarea Europeanului din 84. Reuseste să pună bazele unor reprezentative care ulterior au reusit calificarea la Jocurile Olimpice din 1976 si la Campionatul Mondial din 1978. Printre altele, e unul dintre artizanii inființării centrului de la Clairefontaine.

 

A fost unul dintre apropiatii Stelei, in perioada 85-89, atat ca agent de influenta (lobby-azi) la Fifa si UEFA, cat si ca sfatuitor al lui Ienei, Iordanescu, Alecsandrescu si Valentin.

 

Desi a castigat foarte, foarte multi bani, moare, in 95, la Cluj, in saracie, in urma unui cancer pulmonar.

 

Cu ocazia unei vizite oficiale in Olanda, seful statului roman, Nicolae Ceausescu, a fost abordat de o inalta oficialitate, care i-a spus:"Dle presedinte, aveti, aici, in Olanda, ca reprezentant al tarii d-voastra, pe excelenta sa, ambasadorul x, dar mult mai important, pentru d-voastra, pe domnul Stefan Kovacs."-citat denaturat.

 

Ceausescu a fost extrem de mandru, si, la intoarcerea in tara, l-a dat exemplu la toti, ca un om care "face cinste tarii."

 

 

 

Edited by Moskopole

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mafia ungureasca, mafie evreiascca, povesti! Cert e un singur lucru. Cat a fost antrenor la Ajax, Pisti Covaci nu a dezamagit si a aratat tuturor ca e un antrnor de clasa.

Share this post


Link to post
Share on other sites

super .. superb..

Share this post


Link to post
Share on other sites
HALAGIAN

Se dorea un HALA GIANT(Hala Giganticul), dar, oricât s-a străduit, n-a reușit a fi decât un antrenor mai mare decât fotbalistul cu același nume. Extrem de sever, folosind doar câteva principii despre joc și cu un simț deosebit al umorului. Dobrin a fost magica baghetă cu care, el, dirijorul, a obținut două titluri de campion la FC Argeș, ce au contat decisiv in palmaresul său de formator de echipe. Despre cel de-al doilea titlu, din 1979, când un meci nul pe Dinamo ar fi fost deajuns pentru a ocupa primul loc, se poate scrie o saga. Gazdele nu s-au dezmeticit până când Dobrin nu a urcat scorul la 3-1. A urmat o cursă dramatică de urmărire: 3-3. Gâscanul, amintindu-și că are de plătit o poliță blocului dinamovist de la Guadalajara, va face o cursă fulminantă și va inscrie decisiv, 4-3. Și cum partida a intrat in legendă, se spune că sfatul tehnico-tactic al strategului armean ar fi sunat astfel: Astăzi trebuie să dați 3 goluri. Și iată de ce: vom primi un gol corect, unul din 11 metri și unul din ofsaid. Golurile dinamoviștilor s-au inscris respectând scenariului prezis. Noroc că prunarii au inscris și ei 3, iar in prelungirile dictate de Otto Anderco pentru ca gazdele să inscrie golul victorios, prințul din Trivale a scuturat plasa, in maniera-i unică.

După mai puțin așteptatul triumf, Halagian, domiciliat in București, a incins un chiolhan pe cinste, gard in gard cu Dinamo, la adresa Floreasca, 52, invitându-i pe cei care-i vor cânta performanța: Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Ion Bocioacă, Colea Răutu. Rapidistul Colea le-a cântat Coșarul, aducătorul de noroc, de-au deschis femeile toate ferestrele ca să-l asculte. Pe la două noaptea prietenii au plecat și s-a trezit la ușă cu patrula de miliție: Te pomenești că ăștia de la Dinamo vor să se răzbune pentru indrăzneala mea de-a le fi suflat titlul. Din fericire și milițianul voia să sărbătorească evenimentul, că doar i se reținea lunar bani pentru bunăstarea lui Dinamo. A venit și secundul Dinuț cu un prieten și cheful s-a prelungit până in zori.

Ca orice armean, cu negustoria in sânge, gloria și-a câștigat-o ca antrenor de vreme rea, specialitatea sa fiind scoaterea echipelor din criză, cu tarife pe măsură. El insuși se considera un salvamontist. Era socotit de modă veche, cu hei-rup-istul indemn tactic Focul la ei ! și reintrări in partidă de genul ce faci, băi, te-n paști pe mă-ta ? Nu se cruță nici pe el, cultivând cu dezinvoltură autoironia. Întrebat de programul proxim al elevilor săi, acesta a răspuns prompt: vor avea un program normal și bătrânesc ! Și la măsuri disciplinare a fost un original: o injurătură, o palmă peste bot și atât ! Niciodată ceva pentru care să-mi poarte ură peste ani. Când vine vorba de relaxare mă intorc in Trivale, acolo unde am cucerit două titluri și o femeie. Pe nevastă-mea Cornelia. Pe care, dat fiind refuzul părinților ei, a trebuit s-o răpesc. În legătură cu iubirile altora, Florin devine aproape misogin: Eu nu-i lăsam pe jucătorii mei să se insoare cu golance ! Panaramele profită de imaginea fotbaliștilor. Purtătorul celebrei șepci, inscripționate cu Chicago Bulls avea rețete originale de nutriție: la un meci in Italia, s-a băgat peste medicul echipei și a comandat ouă pentru energizare. Cum italiana lui Hala era halandala, nefiind ințeles de ospătar, i-a arătat acestuia, furios, globul său ocular.

Cu toată lumea pacifist, mai puțin cu Steaua și Lăcătuș. Acea Stea presevilliană care l-a mazilit după 7 etape, fără infrângere, iar peste un deceniu i-a suflat două titluri in dauna lui FC Național. Personalitatea lui Lăcătuș l-a deranjat mai rău ca apa minerală in locul celei plate(in scurta escală la Ghencea il prefera in locul lui pe un fundaș reciclat, Tătăran ?!) Obosit de atâtea meciuri grele, in serviciul fotbalului, Vaschen Halagian a devenit patronul unui service Autocenter. Se putea să nu fie el mereu in centrul atenției ?

Constantin Ardeleanu Edited by Costi

Share this post


Link to post
Share on other sites
Cum italiana lui Hala era halandala, nefiind inteles de ospatar, i-a aratat acestuia, furios, globul sau ocular.

 

Ochiuri! :yeahh::))

 

Bah, nene, ce personaj!

S-a tiganit cu aia de la EvZ peste 5 ani, ca nu-l scoateau aia din "nesimtitu' ", doar asa se refereau la el. Isi cumpara telefoanele mobile in functie de cat de bine rezistau la socuri, ca i-a umplut de bani p-aia din Bacau care aveau magazine si service-uri de asa ceva.

 

Doamne, ma plezneste rasu' si acu' cand imi aduc aminte cum dadea cu sapca de pamant cand ratau ai lui... :))

Share this post


Link to post
Share on other sites

ce cauta halagian aici? e un antrenor de doibani, numai bun sa jupoaie echipe mici. norocul Stelei a fost ca si-au dat seama repede conducatorii ca strica echipa si l-au dat afara dupa 7 etape. daca ramanea el, nu mai traiam noi noaptea magica de la Sevilla!

 

un lucru mi-a placut la el totusi. are o fata, Gabi, meseriasa la pat! sa-i traiasca fata!

 

el, sa se duca unde-i trimite pe toti! la un cuplaj pe 23 august, acum vreo 30 de ani cred, s-a facut liniste la un moment dat si s-a auzit in toata splendoarea lui acest dobitoc bagandu-l in p...a ma-sii pe arbitru!

Share this post


Link to post
Share on other sites

pai din partea mea cred ca Halagian poate sa fie un neica nimeni. atata timp cat el cu echipa sa a batut Dinamo in ultima etapa, luand-i campionatul, cred ca merita respectul tuturor stelistilor de pretutindeni.

 

legat de meritele sale la Steaua... personal cred ca ele sunt insignifiante, desi a lasat Steaua pe locul 1 in campionat si pierdzand foarte greu in Cupa Cupelor in fata lui AS Roma. singurul jucator adus de el cu adevarat mare, a fost Ilie Barbulescu. Boloni si Bumbescu fiind adusi de catre cei din conducere (Alecsandrescu si V. Ceausescu), in timp ce Radu II a fost prea putin important pentru jocul in viteza practicat de Steaua. am impresia ca si Stangaciu a fost adus in perioada cand Halagian a fost antrenor, dar din pacate, in sezonul european 85-86 Stangaciu nu a bifat nici macar un minut.

 

asa ca, in opinia mea, zicala cu "Halagian a format echipa cu care Steaua a cucerit CCE" este una falsa... total falsa.

Share this post


Link to post
Share on other sites
asa ca, in opinia mea, zicala cu "Halagian a format echipa cu care Steaua a cucerit CCE" este una falsa... total falsa.

 

cine a vazut Steaua jucand cu halagian la timona, stie foarte bine ca Steaua care a castigat cupa campionilor europeni nu avea nimic de la halagian. chestia asta cu halagian a format echipa aia, o spun doar cainii, si mai ales lucestii, invidiosi ca Jenei e cel mai bun antrenor roman din toate timpurile, si nu Mircea mucescu, complexatul fotbalului romanesc!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cea mai mare legenda despre Steaua 86, pentru mine, este faptul ca Halagian ar fi fost "creatorul" marii echipe.

1. Boloni s-a cam convins singur. El a cerut, si primit, pe langa bani si cabinetul acela stomatologic, aprobarea de a se stabili, dupa un an, impreuna cu sotia, in Ungaria. Asta era un mare lucru. Asadar, a fost, ca si in cazul lui Camataru la Dinamo, un schimb. El a venit sa joace pentru doar un an, in schimbul aprobarii de a pleca din tara, pe care, altfel, nu ar fi obtinut-o niciodata. Si-a prelungit apoi, de doua ori contractul, pentru a pleca, dupa cum i se promisese, la Racing Club Bruxeles, in Liga secunda belgiana.

2. Belodedici de abia prindea lotul. Hala a vrut sa-l dea imprumut pe undeva, dar s-a opus Sfinxul.

3. Libero era Iovan, iar fundas dreapta era Barbulescu. Pe stanga era Eduard.

4. Tudorel Stoica era in dizgratie.

5. Laurentiu era titular, in fata lui Balint.

6. Lacatus era rezerva, in locul sau, ca atacnt, jucand fundasul central Tataran, dela Baia Mare.

 

Peste toate, stilul de joc englezesc, cu mingi lungi, pe varfuri. Atmosfera insuportabila, cazona, ar fi facut, cum au marturisit toti, peste ani, imposibila, vreo performanta.

Bumbescu a fost adus la Steaua inainte de venirea lui Hala, la recomandarea lui Piturca.

Cu Barbulescu a avut mari conflicte la Arges.

Era dezavuat atat de Valentin, cat mai ales de Alecsandrescu.

Era dinamovist pur-sange.

pentru cati bani a primit - 200 de mii de lei doar la instalare, plus o aprobare de Aro(adica inca vreo 100 de mii - in afara sa invrasbeasca pe toata lume, nu a facut mare lucru.

 

Meritul lui involuntar a fost doar ca raul lui, a facut sa fie apreciat binele lui Ienei, care fusese dat afara.

Constietizand, in antiteza cu metodele Armeanului, superioritatea metodelor, principiilor, si, in esenta, valorii lui Ienei, conducerea ministerului, l-a reinstalat pe acesta in functie, reparand astfel o nedreptate si reinstaurand la Steaua pe singurii care puteau face performanta revendicata de la principiile si valorile CCA: STELISTII.

 

Altfel, pe langa faptul ca a castigat campionatul ca antrenor la 31 de ani!, cu Arges, pentru mine cel putin, celalalt pol al determinarii lui ca antrenor, este refuzarea, in 92, a lui Jari Litmanen, pe motiv ca nu are valoare. Un an mai tarziu il ia Ajax, si de aici 9incolo se stie...

 

Asta e Armeanu, un smecheras dinamovist, care a stiut sa unduiasca printre viciile epocii, si a mancat si el o paine f.f.f. alba, atat inainte, cat si dupa 90, prin faptul ca s-a integrat excelent intr-un anumit sistem.

 

pentru Steaua nu a facut nimic, si nu ar trebui sa reprezinte nimic, decat un spurcat care a fost, din fericire, inlaturat la timp.

Edited by Moskopole

Share this post


Link to post
Share on other sites
Cea mai mare legenda despre Steaua 86, pentru mine, este faptul ca Halagian ar fi fost "creatorul" marii echipe.

1. Boloni s-a cam convins singur. El a cerut, si primit, pe langa bani si cabinetul acela stomatologic, aprobarea de a se stabili, dupa un an, impreuna cu sotia, in Ungaria. Asta era un mare lucru. Asadar, a fost, ca si in cazul lui Camataru la Dinamo, un schimb. El a venit sa joace pentru doar un an, in schimbul aprobarii de a pleca din tara, pe care, altfel, nu ar fi obtinut-o niciodata. Si-a prelungit apoi, de doua ori contractul, pentru a pleca, dupa cum i se promisese, la Racing Club Bruxeles, in Liga secunda belgiana.

2. Belodedici de abia prindea lotul. Hala a vrut sa-l dea imprumut pe undeva, dar s-a opus Sfinxul.

3. Libero era Iovan, iar fundas dreapta era Barbulescu. Pe stanga era Eduard.

4. Tudorel Stoica era in dizgratie.

5. Laurentiu era titular, in fata lui Balint.

6. Lacatus era rezerva, in locul sau, ca atacnt, jucand fundasul central Tataran, dela Baia Mare.

 

Peste toate, stilul de joc englezesc, cu mingi lungi, pe varfuri. Atmosfera insuportabila, cazona, ar fi facut, cum au marturisit toti, peste ani, imposibila, vreo performanta.

Bumbescu a fost adus la Steaua inainte de venirea lui Hala, la recomandarea lui Piturca.

Cu Barbulescu a avut mari conflicte la Arges.

Era dezavuat atat de Valentin, cat mai ales de Alecsandrescu.

Era dinamovist pur-sange.

pentru cati bani a primit - 200 de mii de lei doar la instalare, plus o aprobare de Aro(adica inca vreo 100 de mii - in afara sa invrasbeasca pe toata lume, nu a facut mare lucru.

 

Meritul lui involuntar a fost doar ca raul lui, a facut sa fie apreciat binele lui Ienei, care fusese dat afara.

Constietizand, in antiteza cu metodele Armeanului, superioritatea metodelor, principiilor, si, in esenta, valorii lui Ienei, conducerea ministerului, l-a reinstalat pe acesta in functie, reparand astfel o nedreptate si reinstaurand la Steaua pe singurii care puteau face performanta revendicata de la principiile si valorile CCA: STELISTII.

 

Altfel, pe langa faptul ca a castigat campionatul ca antrenor la 31 de ani!, cu Arges, pentru mine cel putin, celalalt pol al determinarii lui ca antrenor, este refuzarea, in 92, a lui Jari Litmanen, pe motiv ca nu are valoare. Un an mai tarziu il ia Ajax, si de aici 9incolo se stie...

 

Asta e Armeanu, un smecheras dinamovist, care a stiut sa unduiasca printre viciile epocii, si a mancat si el o paine f.f.f. alba, atat inainte, cat si dupa 90, prin faptul ca s-a integrat excelent intr-un anumit sistem.

 

pentru Steaua nu a facut nimic, si nu ar trebui sa reprezinte nimic, decat un spurcat care a fost, din fericire, inlaturat la timp.

 

Asta da replica.Foarte frumos ai scris....exact asa sa si intamplat.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Pele DE BISTRIȚA


Sunt tânăr, doamnă, iar mingea mă știe pe de rost, așa ar suna versul parafrazat al lui Mircea Dinescu, ce i s-ar fi potrivit prin 1980 juniorului de la Luceafărul, venit din inima Transilvaniei, pre numele său din certificatul de naștere Balint Pele Gavril. A fost dorința tatălui ca pruncul să ajungă un Pele și prima mutare a adolescenței a fost transferul de la Gloria Bistrița(cu gloriola ei de divizie secundă) la Luceafărul, de unde ochiul lui Costică Toma, atașatul militar de acolo, l-a propulsat in 1981 la Steaua. Se va contura un trio de prieteni Hagi-Belodedici-Balint, care se va regăsi constant in toate marile meciuri ale României ultimului deceniu al secolului XX. De pe poziția unui fundaș (?!) harnic să ajungi acel mijlocaș vitezist, apărut din senin in gura porții, de la juniorul de bronz de la antipozi in primul 11 al celei mai prestigioase echipe din România, venit de niciunde, să ridici Cupa Campionilor Europeni deasupra capului, iată un traseu trasat de o Ursitoare de-a dreptul indrăgostită de puiul de ardelean.

Golgeter al țării in ediția 1989/90. Tot soarta a vrut ca specialiștii execuției de la punctul cu var să rateze la Sevilla, lăsându-le lupilor tineri Lăcătuș și Balint ocazia de a consfinți pe tabela de marcaj scorul de 2-0 in fața puternicei grupări blau grana barceloneze. Alerga de rupea pămâtul, aparent dezordonat, dar cu o tenacitate uluitoare. Găboajă(deși purta numele de sfânt Arhanghel Gavril și de idol profan, Pele, colegii il dezmierdau astfel) a fost preferatul antrenorului Ienei, in dauna unui fotbalist tupeist, cu comportament bizar in afara terenului(un Fane Petcu in nuce), Marcel Pușcaș, care nu a uitat asta, iar după 1989 a făcut rău cât a putul clubului care l-a expediat sub Podul Grant. Pușcaș și-a rupt piciorul pe terenul de joc, dar un blestem l-a urmărit și pe Gabi, fiind deseori accidentat la FC Real Burgos( in 3ani “ 1990/93 “ a jucat in 83 de partide și a marcat 27 goluri). În perioadele de covalescență, bistrițeanul și-a incropit, cu destul succes, dar nu la nivel de aur european, un studiou muzical. Tocmai de aceea, sarcasticul Dinu(cât e de Procuror nu se poate lăuda cu cartea de vizită a lui Pele de Bistrița), atunci când tânărul pensionat din fotbal la 30 de ani, și-a permis să afirme că tehnicienii români sunt depășiți profesional, l-a contrat, referindu-se la hobby-ul său muzical: Balint vorbește, el care se pricepe cel mai bine să cânte la saxofon ?

Legendară de-a dreptul prietenia dintre Balint și Hagi, cu Belo in coadă, in perioada carierei de fotbalist, sau Iașko, in vremea antrenoratului, profilată mai ales pe performanțe. Chiar și la saxofon, Gabi ar putea să cânte(e vestită afirmația hagiană rezultatele cântă pentru noi !) victoria lui Hagi cu Galatasaray in Cupa UEFA și Supercupa Europei și rara intâmplare ca Belo să câștige supremul trofeu european cu două Stele(din Ghencea și Steaua Roșie din Belgrad). Inteligent, documentat, bun vorbitor, Balint a fost secundul lui Iordănescu la națională și al lui Hagi la Galata. Apoi antrenor principal la Șerif Tiraspol, FC Bihor, Sportul Studențesc, Poli Timișoara. Pe banca tehnică n-a avut drumul presărat cu petale de trandafir ca pe gazon. S-a căsătorit, are o fetiță, a divorțat. Etape din viață, nu fără gustul amar al infrângerii, ca in perioada de inexpugnabilitate de peste 100 de meciuri a Stelei. Se rezumă la confortul(autoironie de calsă) de a nu se intreba pe ce parte coboară dimineața din pat.

În ultima vreme s-a remarcat la diverse televiziuni ca un comentator de specialitate deosebit de avizat, iar de critica sa nu scapă nici echipa de suflet. Cum o să uite vreodată cantonamentul de la Forban ? După antrenamentul de dimineață cădeai lat și nu vedeai decât patul. Alergai prin nămeți până la Aro, unde te cronometra antrenorul, și apoi făceai cale intoarsă. Gavril Balint n-a ajuns un Pele. Dar sigur a fost un Pelișor...

Constantin Ardeleanu Edited by Costi

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ehehehe.... de ar mai fi in Romania si azi un fotbalist ca Balint...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Macar jumate cat Balint, si tot era cel mai bun de la nationala actuala

Edited by MoWeed

Share this post


Link to post
Share on other sites
BUNICĂ‚


Ascultă nepoate, se va povesti peste 20 de ani(termen la modă, impus de uriașul Dumas și de pigmeul Brucan), a fost odată un campionat dat dracului(ediția 2007/2008, dacă țin bine minte). Steaua și Rapid, tot turul, preocupându-se mai mult de cupele europene, jucând un meci la trei zile(chin pentru balcanicul invățat a lua totul à la légère), au scăpat-o din vedere pe CFR Cluj, care s-a detașat la 15 puncte. Cum Steaua a fost bătută la Iași in prima etapă a returului, doar Rapid mai putea să incerce prinderea fugarului. Dar, incredibil, băieții lui Lăcătuș au mărit strocul și liderul a inceput să pedaleze in gol. Dacă nu apărea un caz nenorocit- Bricheta- in Giulești, unde civilizația sportivă se estimează să ajungă prin mileniul V, Steaua ar fi devenit mai mult ca sigur campioană. Cele 3 puncte câștigate la masa verde au declanșat șeherezade de povestitori și aduceri aminte dictatoriale(avea nea Nicu un șut, fără pendulare, ce se oprea numai in plasa goală) și i-au costat, in numele unei revolte socotită legitime, cel puțin 6 puncte (dăruite polițist abjectiv de Dinamo in Groapă și de Rapid, in manieră de a frâna pe alții, la ei prioritar fiind nu vagonul de clasa-ntâia , ci cel de dormit). Numai stelist să nu fi fost: și criticat și cu titlul luat.

Despre episoadele ceferiștilor ardeleni cu Bistrița, cu așezarea zidului in maniera celebrului Grobian Grobellar al nostru, Costel Câmpeanu, sau victoria lui Dinamo cu 2-1 impotriva Stelei, când al doilea gol a fost dat de Bratu, ce trebuia eliminat la al doilea galben de manual de un Brad Pitt, dirijat de Lupescu, sau cazul Bodega lui Trică, când acesta a aranjat cu un mercenar brazilian ca să facă un 11 metri, in ultimul joc decisiv) s-a scris cu timiditate(deși aproape toți cei incriminați au recunoscut ulterior jaful; inclusiv Pancu, brazilianul), preferându-se scenariul thriller-ului Valiza, in regia unui neisprăvit(atât e de pitic, de pare neterminat), care terorizează o intreagă societate, dar ii chinuie sadic doar pe steliști. Însă acel titlu, nepoate, s-a pierdut la Buzău, la Gloria, numită și Steluța 2, condusă de un patron prieten cu Becali, cu jucători imprumutați de la Steaua și in văzul unui oraș roșu-albastru. De la sine ințeles că steliștii 2 au cedat la pas ceferiștilor clujeni 6 puncte, iar fraților de aranjamente 4(alibi perfect in fața justiției pentru adeptul dreptății absolute, purtătorul de valize). Din umbră a mai acționat și un antrenor mediocru, translatorul lui Protasov, dar golul egalizator al buzoienilor a fost inscris, cu o execuție nebună, de un oarecare Romică Bunică, in minutele de prelungire ale meciului.

Nu se putea repeta scenariul vestit de la Bistrița, când un alt nătâng, stoperul altei Glorii, Vasile Popa, a egalat, involuntar pe Dinamo, și la următoarea fază toți transilvănenii pervertiți de un oltean diabolic, s-au transformat in jaloanele unui 1-2 iar lordul și acoliții somau pe arbitru să fluiere finalul. Ziariștii sportivi au apreciat cum se cuvine un meci pe bune: Steliștii, ce fraieri !?. Romică Bunică(34 ani) nu s-a bucurat la inscrierea golului, confirmând că un provincial banal poate face un gest de talie europeană(doar marile vedete nu jubilează când inscriu in poarta fostelor echipe). Bietului erou nu i s-a răsplătit gogomănia măcar cu un Premiu Fair-Play anual, ci a fost transferat ca antrenor-jucător la Olimpia Râmicu-Sărat. Așa a transferat Bunică 10 milioane de euro in visteria Clujului. Cât adevăr și câtă ironie o fi in declarația eroului de o seară buzoiană: Prin golul marcat in poarta Stelei am intrat in istorie, in era blaturilor, nu-i așa ? Se pare că a fost singurul gol marcat de Mamaie in Liga I. Dar ce gol... Mă nepoate, iartă-mă că ți-am tulburat somnul de copil cu aceste bazaconii și cu tărășenia făcută de o unică Bunică Buimacă...Ce mai știu de Steaua ? E condusă tot de cioban, ajuns europarlamentar, și e triplă câștigătoare a Cupei Balcanice Cașul de Aur.

Constantin Ardeleanu Edited by Costi

Share this post


Link to post
Share on other sites
LOȚI


Ar fi fost omul unei singure echipe, ASA Tg.Mureș(acolo unde el centra și tot el dădea cu capul), dacă Steaua-1984 n-ar fi insistat, cu cerul și pământul, să-l transfere in linia ei de mijloc, care va ajunge una dintre cele mai strălucite ale Europei: Tudorel Stoica, BÅ‘lÅ‘ni, Majearu, Balint. I s-au indeplinit toate poftele, inclusiv inființarea unui cabinet dentar intr-o aripă de stadion(el miza in refuzul uneia dintre cereri, pentru a rămâne acasă). Celui destinat Balcanilor(comuna Balcani, sat vecin Tazlăului, locul repartiției după absolvirea facultății), fără vreun triumf sportiv major, i s-au pus in vitrina de trofee 4 titluri, 2 cupe ale României, ce dădeau strălucire celor 108 prezențe in prima reprezentativă(record ce a rezistat vreo zece ani de zile, fiind doborât prima dată de Hagi), Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. După despărțirea de Steaua, a mai jucat patru ani fotbal profesionist la Bruxelles, Creteuil și Orleans, perioadă care l-a șlefuit pentru cariera de antrenor.

Deși a fost de 23 de ori căpitanul naționalei și a marcat de 25 de ori sub tricolor, participând și la turneul final al Mundialului din Franța, BÅ‘lÅ‘ni va rămâne in istorie(colțul ei fabulos, de minuni) cu golul mitologic dat in preliminariile 1984 portarului italian Zoff, pe stadionul 23 August. Ratarea penalty-ului de departajare din finala de la Sevilla a rămas doar intr-o statistică anecdotică, deoarece Duckadam, apărând 4 lovituri consecutive de la punctul cu var, a contribuit decisiv la câștigarea trofeului de către Steaua. Tot de pe Sancho Pzjuan desprindem secvența memorabilă a cursei de peste 60 de metri, flancând un atacant barcelonez, atunci când tânărul Belo pierduse, neglijent, un balon.

Rigoarea sa de fotbalist s-a extins și asupra carierei de antrenor. Interesante sunt părerile despre perioada de aur din Ghencea. După ce i s-au onorat toate pretențiile, a exclamat unor cunoscuți: N-am crezut ca Steaua să fie un club atât de puternic. Loți a spulberat legendele invincibilității indelungate militare prin presiuni exterioare, sub umbrela lui Valentin: Eu știam cam tot ce se petrece atunci la club, dar Steaua nu s-a complăcut in vânzare sau cumpărare de meciuri. Mai mult, adversarii se rugau de noi să nu le dăm prea multe goluri. Doar de două ori s-a insistat să acceptăm un meci egal, dar la una din acele partide, un spectator a aruncat cu o piatră in Lăcătuș și ne-am răzgândit. Și un verdict, care te lasă interzis: N-o să mă credeți, dar Majearu era unul dintre cei mai buni pasatori ai Europei, iar Orac, deși centra mai bine ca Lăcătuș, la determinarea in joc nici nu se compara cu Marius.

Educația sa transilvană i-a facilitat pătrunderea in spațiul misterios al taciturnului Victor Pițurcă, fiind, probabil, singurul cu care zariorul n-a avut vreodată un conflict. Numai 13 meciuri BÅ‘lÅ‘ni a fost antrenorul naționalei române, perioadă in care, in lipsa incidentului cu Ionel Ganea, ai fi zis că se aplică un experiment, cu pretenții exagerate de tip Titi Teașcă, enunțate ceva mai...doctoral. Sirena salariului mai mare de la Sporting Lisabona l-a smuls de mrejele incâlcite ale Balcanilor, pe tărâm lusitan descoperindu-l pe starul de la Manchester United, Ronaldo. Tot acolo l-a adus pe dinamovistul Marius Nicolae, care imbrăcând tricoul cu numărul ghionist al lui sa Pinto, a ținut-o dintr-o accidentare in alta. Franța i-a devenit la domicile adoré(cele 7 dulci note muzicale), unde fata a terminat tot stomatologia. BÅ‘lÅ‘ni ne-a lăsat cu gura căscată inaintea meciului de la Euro 2008, când a spus că românii au fost mereu descurcăreți(in sens de isteți).(Papa)galii din Hexagon s-au rezumat să ne facă țigani(cu trimitere, chipurile, la virtuozitate). Loțică nu-i poate ierta pe cei care i-au blocat mult timp accesul la prima reprezentativă, din rațiuni c-ar fi ungur, dar mai ales pe originalii care i-au propus să-și schimbe numele in...Bolonescu!

Constantin Ardeleanu

Share this post


Link to post
Share on other sites

singurul merit al lui halagian in formarea marii echipe. unul insemnat totusi.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bolonescu? E prima data cand aud. De schimbat i l-au schimbat oricum. El e de fapt László Bölöni, iar in ziarele vremii era numit Ladislau Boloni.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bah, Marius, n-auzi, bah, ca Lucescu l-a convins sa vina la Steaua?

 

N-am sa uit toata viata ce a spus Balint cand l-am intrebat de meritele lui Halagian: "Ce merite? Hai, ma, ce dracu'! E o distanta de la cer la pamant intre ce jucam cu Halagian si ce am jucat dupa."

Edited by Lari

Share this post


Link to post
Share on other sites
BURSUCUL


Bursucul sau sfidarea dâmbovițeană. Dan Petrescu este direct: Tot citesc prin presă că Panduru e stelist adevărat, Hagi la fel, și așa mai departe. Singurii steliști adevărați suntem eu și Ilie Dumitrescu pentru că noi am activat la acest club de la 9 ani. Suntem eu și el sună bestial și-n Ghencea, și la Londra. Fundaș de banda dreaptă exploziv. Poate de asta e atât de nervos astăzi ca Mister printre urzici și Urziceni. Tot cu Ilie a cunoscut, inainte de 1989, lanul de la Scornicești, ca apoi să ajungă tocmai pe London Park Lane. Cu Steaua a ajuns până in finala Cupei Campionilor Europeni, aflând prefixul 04 de Milan. La Chelsea a atins apogeul carierei, cucerind trofee de faimă ale Engliterei aristocrate. La națională a marcat două goluri decisive cât un destin, in tot atâtea turnee finale, cu Statele Unite și țara sa cu carte de muncă, Anglia.

După ce și-a pus ghetele in cui, rodat prin il calcio și Premier League, s-a intors in țara lui Badea Cârțan. Ba nu, a juvetelui Badea, care mereu i-a pus piedici. Prima oară la 18 Aprilie 1990, intr-un meci U Craiova-Steaua. Cum naiba ambiția oltenească de a se compara cu militarii s-a concretizat des cu rupere de oase steliste, de la faultul lui Lovin la portarul Suciu la intrarea aschimodiei de Bădiță la Falemi ? Datorită acelei intrări gen au plecat olteni la coasă, Dan va pierde Coppa del Mondo 1990. Repetarea brutalității după 13 ani, intr-un meci FC Național-U Craiova, având in distribuție aceiași actori i-a intărit convingerea fiului de colonel că Badea faultase premeditat in ambele cazuri. Și atunci bursucul a sărit la gâtul șoricelului turbat, intr-un scheci ce ar putea figura in antologia umorului cramponard: Se vede că el și antrenorul lui vin dintr-un oraș in care n-au putut fi educați. Eu am venit din Anglia cu altă mentalitate, am vrut să fiu englez in România, insă nu rezist. Muică, să defăimeze Craiovița un fundaș ?! O fi jucat el in Occident, dar nici eu nu-s un fitecine. Am evoluat in Extremul Orient. Între noi doi este o diferență de o sută de cărți. Domnule Petrescu nu aveți probitatea morală și intelectuală să mă judecați pe mine, a replicat cititul Badea, care in timpul meciului l-a spurcat pe revenitul de pe Tamisa cu alese injurături marginale. Când a citit el 96 de cărți, eu am jucat 96 meciuri in echipa națională. Celelalte 4 le-a citit când eu ridicam deasupra capului Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Angliei și când am disputat finala Ligii Campionilor. Multe din cărțile răsfoite erau de actorie. E prea invidios că nu a realizat nici 1% din ceea ce am făcut eu. Domnule Petrescu vă rog să vorbiți cuviincios, cu persoana a II-a plural. Ce tot mă iei cu domnule, că suntem de aceiași vârstă ? Deja te bag in seamă prea mult și te fac cunoscut pentru că oricum nu te știe nimeni. Din vară, când te lași, n-o să mai reprezinți nimic. Nu cu lipsa de cultură poți face paradă prin Hyde Park, dar ce rost are academismul semidoct al unui rupător de oase de sorginte orientală ?

Dar alte două aspecte l-au lăsat mască pe citizen Dan la intoarcerea in Crystal land-ul lui Mitică: faptul că Dinel Staicu a dedicat victoria Craiovei in Parcul cu Platani președintelui LPF și declarația antrenorului Remus Vlad, complice tradiționalist, conform căreia infrângerea Bistriței in fața lui Dinamo este benefică fotbalului românesc. Unde in lume s-a mai văzut așa ceva ? Incredibil ! Ce să facă Dan ? Și-a dat jos raglanul londonez și și-a pus trenciul țopăielilor pe marginea terenului. Zice că Steaua ar fi dragostea lui, dar cum el a stat o vreme mai prost cu iubirea, până a-și uni destinul cu un superb fotomodel, incepem a ne indoi. Vreți probe ? Sărutul steagului Rapidului și bătaia care i-a administrat-o prietenului coach Hagi(singura in tranziția machedonului in Ghencea), decisivă pentru debarcarea sa. Ferește-mă, Doamne de bursuci, că de ciobani mă feresc și eu !


Constantin Ardeleanu Edited by Costi

Share this post


Link to post
Share on other sites

Deci Dan Petrescu ar fi trebuit sa piarda meciul disputat impotriva lui Hagi, ca sa demonstreze ca Steaua este dragostea lui. Interesant...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nici eu nu sunt de acord cu asta. Ca nu e stelist pentru ca l-a batut pe Hagi. Ba dimpotriva, prin profesionalism si-a demostrat stelismul.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mie mi se par ciudate articolele dlui Ardeleanu, am observat de la un timp ca aproape jumatate din articol sunt legate fie de viata privata a sportivului fie de diferite scandaluri/certuri/altercatii cu care a avut de-a face ori mie nu imi place asta, ne comportam ca si cand am fi gesepisti.

 

Acum daca tot sunt la capitolul "critica constructiva" sa spun si eu 2 lucruri care nu imi plac la articolele domniei sale:

 

1-mai putine mondenitati si mai multe lucruri care au legatura cu sportul sau cu echipa, sunt convins ca dl. Ardeleanu are destule sa ne spuna, si nu din auzite de la sport.ro

 

2-o exprimare mai clara si mai directa, prea multe metafore si prea multe infloriri, ma simt uneori ca in generala cand faceam analize care e principala, relativa, secundara vb regent etc.

 

 

Ramane memorabil episodul dintre nea caisa si Danut, afirmatia care apare in articol a fost facuta la o emisiune la TRV, Minutul 91 se chemea si era prezentata de Vlad Enachescu, daca nu ma insel era prin 2002/2003 eee ce vremuri, stiu ca l-a bagat sub masa cu replica asta pe urma a incercat prazarul sa o dreaga cu faptul ca Dan e incult, ca nu vorbeste elevat ca el, ca degeaba a fost la londra daca nu a invatat si bunele maniere.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cu articolul asta o cam dai pe aratura. Poate ti-au intrat ceva fumuri in ochi cand scriai. Cum poti sa scrii asemenea bazaconii?

Ti-e ciuda ca omul a ajuns unde a ajuns? Uite acuma e in Liga a II-a din Rusia la promovare. Intr-un an sau doi o sa joace in CL. Atunci sa mai comentati.

 

 

 

BURSUCUL

 

Bursucul sau sfidarea damboviteana Dan Petrescu este direct: Tot citesc prin presă că Panduru e stelist adevarat, Hagi la fel, si asa mai departe. Singurii stelisti adevarati suntem eu si Ilie Dumitrescu pentru că noi am activat la acest club de la 9 ani. Suntem eu si el sună bestial si-n Ghencea, si la Londra. Fundaș de banda dreaptă exploziv. Poate de asta e atat de nervos astazi ca Mister printre urzici si Urziceni. Tot cu Ilie a cunoscut, inainte de 1989, lanul de la Scornicesti, ca apoi să ajungă tocmai pe London Park Lane. Cu Steaua a ajuns pană in finala Cupei Campionilor Europeni, afland prefixul 04 de Milan. La Chelsea a atins apogeul carierei, cucerind trofee de faimă ale Engliterei aristocrate. La natională a marcat două goluri decisive cat un destin, in tot atatea turnee finale, cu Statele Unite si tara sa cu carte de munca Anglia.

 

După ce si-a pus ghetele in cui, rodat prin il calcio si Premier League, s-a intors in tara lui Badea Cartan. Ba nu, a juvetelui Badea, care mereu i-a pus piedici. Prima oară la 18 Aprilie 1990, intr-un meci U Craiova-Steaua. Cum naiba ambitia oltenească de a se compara cu militarii s-a concretizat des cu rupere de oase steliste, de la faultul lui Lovin la portarul Suciu la intrarea aschimodiei de Badiță la Falemi ? Datorită acelei intrari gen au plecat olteni la coasă, Dan va pierde Coppa del Mondo 1990. Repetarea brutalității după 13 ani, intr-un meci FC National-U Craiova, avand in distributie aceiasi actori i-a intarit convingerea fiului de colonel că Badea faultase premeditat in ambele cazuri. Și atunci bursucul a sarit la gatul soricelului turbat, intr-un scheci ce ar putea figura in antologia umorului cramponard: Se vede că el si antrenorul lui vin dintr-un oraș in care n-au putut fi educati. Eu am venit din Anglia cu altă mentalitate, am vrut să fiu englez in Romania, insă nu rezist. Muica să defaimeze Craiovita un fundaș ?! O fi jucat el in Occident, dar nici eu nu-s un fitecine. Am evoluat in Extremul Orient. Între noi doi este o diferență de o sută de carti. Domnule Petrescu nu aveti probitatea morală si intelectuală să mă judecati pe mine, a replicat cititul Badea, care in timpul meciului l-a spurcat pe revenitul de pe Tamisa cu alese injuraturi marginale. Cand a citit el 96 de carti, eu am jucat 96 meciuri in echipa nationala Celelalte 4 le-a citit cand eu ridicam deasupra capului Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Angliei si cand am disputat finala Ligii Campionilor. Multe din cartile rasfoite erau de actorie. E prea invidios că nu a realizat nici 1% din ceea ce am facut eu. Domnule Petrescu vă rog să vorbiti cuviincios, cu persoana a II-a plural. Ce tot mă iei cu domnule, că suntem de aceiasi varstă ? Deja te bag in seamă prea mult si te fac cunoscut pentru că oricum nu te stie nimeni. Din vara cand te lasi, n-o să mai reprezinti nimic. Nu cu lipsa de cultură poti face paradă prin Hyde Park, dar ce rost are academismul semidoct al unui rupator de oase de sorginte orientală ?

 

Dar alte două aspecte l-au lasat mască pe citizen Dan la intoarcerea in Crystal land-ul lui Mitică: faptul că Dinel Staicu a dedicat victoria Craiovei in Parcul cu Platani presedintelui LPF si declaratia antrenorului Remus Vlad, complice traditionalist, conform careia infrangerea Bistritei in fata lui Dinamo este benefică fotbalului romanesc. Unde in lume s-a mai vazut asa ceva ? Incredibil ! Ce să facă Dan ? Și-a dat jos raglanul londonez si si-a pus trenciul topaielilor pe marginea terenului. Zice că Steaua ar fi dragostea lui, dar cum el a stat o vreme mai prost cu iubirea, pană a-și uni destinul cu un superb fotomodel, incepem a ne indoi. Vreti probe ? Sarutul steagului Rapidului si bataia care i-a administrat-o prietenului coach Hagi(singura in tranzitia machedonului in Ghencea), decisivă pentru debarcarea sa. Fereste-ma Doamne de bursuci, că de ciobani mă feresc si eu !

 

 

Constantin Ardeleanu

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now