Posted March 1, 2009 · Report post ,,Mie o sã-mi ducã sicriu' pe brațe jucãtorii și suporterii de la Steaua. Când o fi sã mor, ei o sã mã ducã la groapã." Mai știți cine a spus asta? Nu Eminescu, deși e vorba de la Steaua (un clan Sadoveanu exista prin sectorul 1, recuperãri cu pus capul la roatã; simt o nevoie acutã, nu știu de ce, sã aparã și un clan Eminescu), el era un mic copil prin 2006 cu al sãu "Nu voi sicriu bogat/ Podoabe și flamuri,/Ci-mi împletiți un pat/Din veștede ramuri", pe lângã eroul mileniului, cel care a rostit în direct prorocirea de mai sus. Dacã puneai în titlul unui articol pe net Mihai Eminescu, adunai cel mult 2-300 de accesãri toatã ziua, dacã puneai Becali, sau, simplu, Gigi, sãreai de câteva mii în trei ceasuri, fie și sã fi fost sub titlu clasamentul Ligii de anul trecut. Iar la televizor, de la Dan Diaconescu și pânã la Emil Hurezeanu, cu toții doreau sã-i mulgã cuvinte de folosințã pentru nație despre lume, Bãsescu, Bãnel, viațã, dreptate, Dicã și Dumnezeu. ªi astãzi, Becali, Gigi Becali, are șansa sã fie dus pe brațe, la reanimare, dacã intrã fãrã bodiguarzi în sectorul steliștilor. Iar pentru momentul fluierului final al lui Dumnezeu se gândește, pesemne, la o firmã serioasã de pompe funebre, de vreme ce se tocmește sã vândã Steaua unor afaceriști israelieni. Cu preparatorul fizic Yesilova a avut o problemã cã era musulman; cu Steaua creștinã n-are nicio problemã s-o încredințeze religiei mozaice. Sic transit gloria mundi așa l-a trãsnit pe Gheorghe în munți. Prin natura meseriei, am fost mai mereu conectat la destinul d-lui Becali, începând cu încercarea publicã a d-sale din 2001 de a-mi da cu o scrumierã în cap, moment care a marcat și lansarea brandului Becali în politicã. La scurt timp dupã aceea, d. Becali declara la televizor cã a greșit fațã de mine, cã s-a lãmurit cã sunt doar doi români adevãrați în țara asta, Becali și Popescu. Apoi, întrucât încetasem sã mai fiu "o zdreanțã", m-a invitat în tribuna zero a Stelei. Ceea ce nu l-a împiedicat sã-mi stabileascã prețul de cumpãrare ca jurnalist, în fața cãruia spunea cã n-aș putea sã rezist: 5 milioane de dolari. Ce sã vã mai spun? Mi-a oferit sã fiu șeful televiziunii sale personale; sã fac un partid: "Ia-i dumneata pe Hurezeanu, pe Dinescu, pe Pleșu, pe Liiceanu și faceți, domle, un partid adevãrat, românesc, vã dau eu un milion de euro ca sã vã puneți pe picioare." În fine, m-a somat pur și simplu sã candidez la președinție, cãci d-sa mã va susține. Am deci, cred, cãderea sã spun câteva lucruri despre fenomenul Gigi Becali. Cei care astãzi îl înjurã au și uitat cã acest om a fost odinioarã primul politician dupã președintele Bãsescu în clasamentul încrederii publicului românesc. Cum a fost posibil? A împãrțit pomeni, de la euroi mototoliți scoși din buzunarul de la spate al pantalonilor pânã la case pentru sinistrați, curent electric cu gãleata pentru "slumdogs" din periferia Bucureștiului, donații de milioane de euro pentru Bisericã (pe care le-a cerut înapoi) și lefuri grase pentru "intelectuali" ținuți sã-l învețe sã vorbeascã, sã-l facã sã descopere cã de când se știe e filosof fãrã sã știe. Activitatea ca pomanager a avut o pondere importantã în edificarea imaginii de credibilitate a d-lui Becali. Dar nu decisiv. Pomeni au mai dat și alții, în frunte cu pãrintele "pulimii", Dumitru Sechelariu de Bacãu, și degeaba. D. Becali a urcat spre cer în ochii nației când a început sã emitã judecãți morale tranșante la propriu, cãci scula sa legiuitoare era "Sabia Dreptãții". Rãzboinicul luminii (supranume azi aproape uitat) promitea sã spintece în stânga și în dreapta, sã facã dreptate, sã stârpeascã hoții, mafioții și trãdãtorii de neam. Cum urma sã se facã asta, tehnic vorbind, cu sabia în cauzã, nu știm nici azi. Importante erau glasul bubuitor, gesticulația parkinsonicã și bombasmele debitate pe un ton de profet al moralei divine. Genul acesta de discurs atinge o coardã profundã a sufletului românesc. Lipsit de fibrã moralã, de sentimentul onoarei, de conștiința cuvântului dat, plin de o admirație aproape misticã pentru banul nemuncit cinstit și din greu, cu șpaga în sânge și cumetria de gât, românul standard mediu (RSM) are din când în când vedenii morale. Dreptate pentru RSM înseamnã suspendarea actului de justiție și înlocuirea lui cu mitraliera pe stadion (C.V. Tudor), țepele în Piața Victoriei (T. Bãsescu), sabia dreptãții (G. Becali). "Ne trebuie o dictaturã ca-n Rusia, dacã aș fi eu președinte, i-aș duce pe ãștia la muncã cu pușca la spate, sã fie ordine, sã se facã dreptate, bãiete, încã o baterie la gheațã", acesta este visul RSM. Când îl nareazã, el subînțelege faptul cã, spre deosebire de Justiție, mitraliera, țeapa sau paloșul, arme grele, o sã-i radã doar pe ștabi, iar el va putea sã-și facã liniștit învârtelile de zi cu zi, cã așa e cinstit. Ultimul șmenar de Dorobanți, dupã a doua sticlã de vin, începe sã delireze eroic, nu erotic, despre cum vede el dreptatea în România. Gigi Becali a fost un simptom al bolii unui popor cronic afectat de mințirea de sine. ªi nu ultimul. Cristian Tudor Popescu Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 1, 2009 (edited) · Report post "Unele ape sunt atat de cristaline, incat nu ti se par deloc adanci. Cu toate astea, te poti ineca in ele..." Cred ca acest dicton se potriveste perfect acestui text exceptional. Edited March 1, 2009 by Lari Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 2, 2009 · Report post Ce-are sula cu prefectura?Oare nu stim noi cine e Becali?Problema e daca dumneata ai ce cauta pe acest site. Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 2, 2009 · Report post Cine scula mea l a creat pe acest ...... la care sa viseze "rsm" care sunt rezultatul a felului in care tara asta a fost distrus sitematic in ultimii 20 de ani. Pe mine ma scarbeste si acest ctp. el si impreuna cu toti "telectualii" tarii puteau scoate tara asta din rahat daca aveau coloana vertebrala. Dar de unde atat verticalitate de la niste impostori care inainte de 89 cantau osanale "sitemului socialist comunist". Mai mult au profitat de situatia creata, de "bonusurile" date de "puterea" de dupa 89. Acum mai au tupeul sa scrie despre ce a ajuns Romania cand ei au contribuit din plin la situatia actuala. Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 2, 2009 · Report post Evident ca si ziaristii sunt vinovati aproape in aceeasi masura ca si Iliescu&comp. pentru ce-a ajuns tara asta. Iar CTP ar fi trebuit sa intre in pamant de rusine inca de pe la prima mineriada. Asta nu stirbeste cu nimic meritele textului. Mai ales ca el este printre putinii care nu au nicio jena in a scrie in acest mod despre jegal. A mai avut vreo 2 editoriale dure la adresa becalighioanei. Editorialele presei sportive incearca sa fie echidistante fata de el, neuitand sa aduca aminte cat a "investit" el, iar huliganii sunt tot nemultumiti. gsp chiar a facut o obsesie din chestia asta. Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 2, 2009 · Report post Nu`l am la inima absolut deloc pe CTP , dar jos palaria in fata acestui articol.E genial! Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 2, 2009 · Report post Nu fiti fraieri,avem nevoie in momentul asta de orice aliat. Mai ales un jurnalist ca acest CTP. Ei l-au adus pe culmile popularitatii,tot ei pot sa-l darame. Mie cel putin imi convine,chiar daca urasc ziaristii romani,in marea lor majoritate. Share this post Link to post Share on other sites
Posted March 3, 2009 · Report post CTP este unul dintre cei mai valorosi ziaristi romini.Nu cred ca ar trebui sa-l marginalizam sau sa-l ignoram.Este unul din putini oameni care ar putea ajuta la debarcarea lui Becaly. Share this post Link to post Share on other sites