Posted September 4, 2008 · Report post Dupã ce și-au asigurat serviciile unui jucãtor de NHL, Cam Severson, ale unui portar ucrainean Evgheny Brul și au adus pe banca tehnicã un antrenor rus, Aleksandr Kulikov, oficialii clubului Steaua continuã seria transferurilor. Astfel, ei au încheiat o înțelegere pe douã sezoane cu jucãtorul Bogdan Selea. "Bogdan s-a pregãtit în ultimele zile alãturi de echipã, am reușit sã-l convingem sã vinã la noi, sã încerce și hocheiul de aici, mai ales cã vor fi douã competiții puternice. Este o mare achiziție pentru noi. Deși s-a nãscut în România, el nu a jucat pentru nicio echipã de aici, dar a venit la echipa naționalã", a explicat Cristian Cârlan, președintele secției de hochei Steaua. În vârstã de 28 de ani, Selea a evoluat la cluburi din Germania și a renuțat în 2005 la cetãțenia românã în favoarea celei germane. Echipa Steaua București se aflã în cantonament în Slovacia, dupã care va merge direct în Ungaria, pentru primul meci din Liga Mol, pe 12 septembrie cu Alba Volan. ProSport Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 4, 2008 · Report post Imi poate spune cineva, daca stie, unde voi putea vedea meciurile Stelei? Ca ma gandesc ca vor fi date si in Romania. Pana acum erau date la Sport.ro. Acum? Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 4, 2008 · Report post OFF-Topic: Prima oara am crezut ca a venit Stelea la echipa, deja ma gandeam la Sabin Ilie. Se pare ca ne facem echipa de NHL?! Bun venit! Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 4, 2008 · Report post In sfarsit vom participa si noi intr-un campionat de hockey mai de doamne-ajuta. Shansele sa terminam in primele 5 sunt foarte reduse, dar placerea cea mare va fi ca vom putea asista la o gramada de meciuri tari ! Doamne ce as vrea sa se umple patinoarul ala la fiecare partida ! Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Am crezut la inceput ca a venit Bogdan Stelea ... ) Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post E binevenit! Bafta! Imi poate spune cineva, daca stie, unde voi putea vedea meciurile Stelei? Ca ma gandesc ca vor fi date si in Romania. Pana acum erau date la Sport.ro. Acum? E posibil sa fie vazute si pe Sport 1. Ei mai dadeau meciuri de la unguri. Cam astea doua ar fi singurele sanse, Sport.ro si Sport 1. Ma indoiesc ca brusc va deveni o alta televiziune interesata de hochei. Oricum, primele doua meciuri, care din cite stiu eu sunt in deplasare, nu par a fi in programul vreunei televiziuni din Romania. Pe primul, cel putin, nu l-am gasit nicaieri. Raman site-urile cu televiziuni online, tip cool-TV (doar ca exemplu). Acolo sigur vom gasi ceva. Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Din cate se pare, o parte din meciuri vor fi pe sport.ro. Evident ca nu toate. Partea buna e ca astfel mergem la patinoar Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Din cate se pare, o parte din meciuri vor fi pe sport.ro. Evident ca nu toate. Partea buna e ca astfel mergem la patinoar hehe, asta e clar. dar as fi vrut sa-i vad pe baieti si in deplasarile din Ungaria. Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Inca nu e foarte clar, dar exista posibilitatea ca sport.ro sa preia si "derby-urile" Stelei din deplasare. Ramane sa vedem daca intereseaza cu adevarat pe cineva acest sport. Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Pacat ca a slabit asa mult campionatul romanesc si a ajuns sa joace Steaua intr-o Liga mixa romano-maghiara....Poate cu transferurile astea se reface increderea in hocheiul autohton. Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Imi poate spune cineva, daca stie, unde voi putea vedea meciurile Stelei? Ca ma gandesc ca vor fi date si in Romania. Pana acum erau date la Sport.ro. Acum? Cel mai bine vino la patinoar:P Mihai Flamaropol... Ei zik ca pe 15 sept se va deschide patinoarul:) Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Pacat ca a slabit asa mult campionatul romanesc si a ajuns sa joace Steaua intr-o Liga mixa romano-maghiara....Poate cu transferurile astea se reface increderea in hocheiul autohton. Campionatul intern nu a fost niciodata asa puternic incat sa spui "pacat ca am facut o Liga mixta cu amaratii de unguri". Si in Ungaria hocheiul este destul de dezvoltat iar o Liga mixta, cu cele mai bune echipe din cele doua tari, nu poate decat sa ne ajute din mai multe motive. Si, in plus, nu-i marfa cand ii batem? Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Prima data cand am vazut numele topicului..am citit in graba "Steaua l-a transferat pe Bogdan Stelea" Mi-am zis La o a 2 a citire,am fost all :biggrin: Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Pacat ca a slabit asa mult campionatul romanesc si a ajuns sa joace Steaua intr-o Liga mixa romano-maghiara....Poate cu transferurile astea se reface increderea in hocheiul autohton. Campionatul intern nu a fost niciodata asa puternic incat sa spui "pacat ca am facut o Liga mixta cu amaratii de unguri". Si in Ungaria hocheiul este destul de dezvoltat iar o Liga mixta, cu cele mai bune echipe din cele doua tari, nu poate decat sa ne ajute din mai multe motive. Si, in plus, nu-i marfa cand ii batem? bai,baiatule,la faza asta esti vai!tre' sa te bagi in seama ca nu rezisti altfel! am avut campionat tare,da' n-ai de unde sa sti!ti-o spune unul care a facut hockey ani de zile si a prins meciurile pe flamaropol inainte de '90! Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 5, 2008 · Report post Asa... si dupa 18 ani de mediocritate tu poti sa te plangi ca exista Liga asta mixta? mai ales ca ai facut hochei... Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 6, 2008 · Report post Asa... si dupa 18 ani de mediocritate tu poti sa te plangi ca exista Liga asta mixta? mai ales ca ai facut hochei... iar nu intelegi sau te faci ca nu intelegi!nu ma pling de faptul ca Steaua joaca in Liga mixta,am vrut sa-ti taxez ideea cu campionatul si sa nu te bagi aiurea in seama atunci cind n-ai habar! Share this post Link to post Share on other sites
Posted September 9, 2008 · Report post Nu cred ca are pe 12 sept primul meci pe flamaropol...deoarece patinoarul se deschide pe 15 sept...asa se aude Share this post Link to post Share on other sites