Posted August 11, 2008 · Report post La sfârșitul turului de campionat trecut, mai precis în etapa a XVII-a, era programat meciul despre care întreaga clicã de ziariști, realizatori de talk-show-uri sportive, etc, spuneau cã vom asista la blatul perfect. Buzãrinii, știucanii și geambașii, furajați cu forinți de la Cluj-Napoca, reproduceau obsesiv în emisiunile și editorialele lor emanațiile claponului obez doctor(?) Iulius Mureszan, pe numele sãu de fatã: Ciomu, conform cãrora meciul cu pricina se va juca între Steaua Unu și Steaua Doi... Trebuie sã recunosc cã și eu, ca și majoritatea suporterilor steliști dealtfel, zâmbeam când vorbeam despre acest meci, știind foarte bine cine este pãstorul acestor douã cluburi, poate doar naivii sã fi crezut atunci în corectitudinea disputãrii acelei partide. Cu atât mai mare ne-a fost mirarea când s-a fluierat finalul. Am pierdut atunci douã puncte care în finalul nebun de pe data de 7 Mai ne-au fãcut din sãrbãtoare - înmormântare. Culmea e cã și dupã terminarea acelui meci s-a continuat în același registru, Gloria Buzãu dobândind numele de Steluța.Ca s-o spunem mai pe șleau, meciul de la Buzãu, precum și auto-golul tâmp al lui Nicolițã de la Iași (și acel meci fiind suspectat cã ar fi fost jucat dinainte) au fost momentele - cheie ale sezonului trecut, care în final ne-au costat titlul cu numãrul 24 și chiar mai mult decât atât, au dus echipa frânarilor de la Cluj direct în competiția - reginã a Europei, unde suntem convinși cu toții cã la toamnã Tricã va face furori. Apropo de panarama asta, așteptãm și noi sesizarea diverselor comitete și comiții în urma scandãrilor demente din cloaca de sub pod, ale acestui cimpanzeu decerebrat, care împreunã cu confrații sãi feroviari din hoarda condusã de Corsicanu trimiteau la adresa Stelei foarte multã UE... N-aș fi postat acest articol și n-aș fi rememorat aceste momente dacã asearã nu am fi asistat la blatul ordinar dintre Dinamo și Otopeni, care l-a fãcut și pe unul dintre protagoniști, jucãtorul gazdelor, Hristu Chiacu sã demaște mânãria televizatã în direct. Goluri de cascadorii râsului, codimentate într-un final de telenovelã cu golul izbãvirii înscris de cãtre proaspãt - repatriatul Marius Nicolae, aceasta ar putea fi caracterizarea pe scurt a ordinãrelii pe care puținii spectatori și telespectatori au vizionat-o. Cum se va termina aceastã șaradã în cazul în care cineva va face olecuțã de scandal? Fãrã îndoialã tot cu sancționarea jucãtorului cu câteva etape de suspendare pentru declarații defãimãtoare la adresa clubului de cașchete pentru cã oricum nu sunt probe. Profitând de faptul cã acum puținã lume are posibilitatea sã urmãreascã meciurile mãmãLigii-ntâi, gașca pocnitorilor dinamoviste de la F.R.F. în complicitate cu presarii de dinainte unși se screm disperați ca în acest sezon sã bage dinamu' în "șampion lig". Departe de mine de a spune cã Steaua ar fi o fecioarã neprihãnitã, dar în comparație cu Dinamo chiar e, așa cum nu am nicio intenție în a spune cã Gigi Becali ar fi vreun înger, dar dacã e sã-l comparãm cu alde Borcea, Badea, Dinu, Prunea sau Lupescu atunci cu siguranțã putem spune cã Gigi e mic copil. Cancerul mișcãrii fotbalistice românești are un nume: Dinamo! Nu se va putea vorbi de un moment zero, nu se vor putea eradica blaturile pânã în clipa în care acest club mizerabil nu va fi retrogradat sau mai degrabã desființat, așa cum nu se va putea vorbi de arbitraje corecte, comisii independente, atât timp cât pe la F.R.F. vor fi aciuați alde Mircea Sandu, Lupescu și Prunea. Înafarã de meciul Ceahlãul - Dinamo din 2001, când s-a fãcut ceva tam-tam, presa mioriticã a pus întotdeauna batista pe țambal când a fost vorba de blaturile fãcute de tribul acționariatului milițenesc din spatele Spitalului de Urgențã. Ia sã fi jucat asearã Steaua cu Steluța... Cristian Ionuț (LDS) Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post n`am vazut meciul de ieri ( multumim GSP si eRDeeS ) , dar inainte de meci puteam sa jur ca va inscrie "cineva" care trebuia sa inscrie. Otopeniul se stia de anul trecut ca e controlat de Borcea, iar acuma au vreo 5-6 jucatori imprumutati de la Dinamo. Si cand vad cronica azi, ghici cine a inscris golul salvator? SAGEATAAAAAAA! De obicei, cand suspectezi pe Dinamo de blaturi, trebuie sa te uiti daca inscriu atacantii goluri; ca astia chiar sunt nesimtiti si la non-combaturi dau goluri cu caru'. In plus, ies in fata Chiacu si inca unu cu nume de sarb (cred ca antrenorul de la Otopeni ) sa faca gargara de arbitraj sau ce mai zic ei pe acolo ca sa nu se puna accent pe meciul propriu-zis. Si ca de obicei presa inchide ochii. Ai dreptate, daca juca Steaua cu Gloria se umpleau pagini intregi de ziare cu declaratiile lu` Gigi ca el e stapanul jucatorilor, ale lu Mitica si alte personaje d'astea. Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Eu blat mai pe fata ca aseara nu am vazut!!Autogol...2 greseli fatale Scarlatache...si 80% din echipa otopeni vanduta.In afara de portar(pe care vad ca tampitu de cioban il acuza) si Chiacu care probabil de frica rudelor nu s-a vandut restul au fost marionete!!!Cu toate ca nu-mi iese din minte ratarea INCREDIBILA de pe mijlocul portii goale...singur...a aceluiasi Chiacu.In concluzie a fost un blat ordinar...dar ce este deranjant nu e neaparat ca a castigat Dinamo ci ca presa nu zice nimik!!Daca eram noi in dimineata asta eram pe cruce! Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Din pacate e un lucru obisnuit ca blaturile acestea sa fie trecute cu vederea; sa ne amintim de concursul de stat capra dintre dinam0, Rapid si Bistrita cu CFR sezonul trecut. Ca sa nu mai vorbim de cel mai jegos blat din ultimii ani Ceahlau-Fulgerul Timisoara... Chiar daca ar fi probe s-ar interveni in favoarea lor si ar scapa basma curata, ca in acel meci cu Ceahlaul. Oricum interesant cum la golul 2 l-a sarit mingia pe Scarlatina ala si mai ales cum jucatorii imprumutati de la dinam0 au jucat asa slab... La noi se scandalizeaza la fiecare victorie cum ca a fost blat, dar altii nu sunt vazuti probabil.... Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Toate observatiile tale sunt din pacate adevarate. Si aceasta se intampla pentru ca niciuna din marile glorii steliste nu s-a dedat la ,,matrapazlacuri"si de aceea nu a avut acces in foruri decizionale nici la Liga si nici la FRF.In atari conditii este greu sa supravietuiesti acolo ,,sus" si din cand in cand mai trbuie sa faci si tu cate un aranjament doua. ,,Intelegeri" intre echipe se fac in toate sporturile si la orice nivel,dar in Romania numai Steaua este banuita si in 99%din cazuri nevinovata fiind.Anul trecut atat cioroii cat si potaile se mandreau ca au blatuit meciurile cu ,,cufureii"si nimeni dintre cei indrituiti nu s-a sesizat. Ba mai mult,dupa mintea lor ar fii fost normal ca ,,Steluta"sa ne bata in Templu! Pentru ca spuneam ca aranjamente sunt peste tot si la orice nivel,as da ca exemplu din fotbal memorabila ,,tranteala"dintre Austia si Germania de la C.M. din Spania cand,daca se juca pe bune,Germania era eliminata inca din grupe. Si inca ceva care pe mine ma doare cel mai mult este lipsa de reactie pe care o au toti cei din conducerea clubului nostru fata de toti frustratii care ori de cate ori li se ofera prilejul revin ostentativ si obraznic cu ideea ca performantele Stelei DIN ANII 85-90 se datoreaza hazardului si nu valorii echipei (echipa care la valoarea de atunci putea castiga orice campionat din lume)! Responsabil cu aceeasta aberatie monumentala nu este altul decat ,,marele" ,,il muce,muci-bei,muciov"sau cum i s-o mai spune acestui ,,mare descoperitor de talente"care pe vremea cand era antrenor la nationala,la primul antrenament i-a tras o palma lui Hagi si l-a trimis acasa spunandu-i ca nu e fotbalist! Cu toate astea,Steaua reprezinta tot ceea ce poate defini fotbalul romanesc.Inclusiv la nationala cele mai mari performante s-au obtinut cu antrenori care veneau din scoala de fotbal Steaua si cand scheletul echipei era format din jucatori stelisti! Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post vorbim degeaba fratilor...tot Steaua va fi depunctata in urma unei valize dar mizeriile facute de javre nu o sa se vada niciodata...doar ganditi`va cu cine a fost Borcea in vacanta... Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Sunt de acord cu articolul, dar adevarul e ca anul trecut nici o echipa n-ar fi meritat titlul. A fost cel mai mizerabil sezon din cate am urmarit in viata mea. Nu m-as fi putut bucura de un titlu in urma unui retur in care n-am chinuit cu echipe gen UTA, intr-un retur in care in meciul cu Rapid am fost salvati de suporterii lor, in care am pierdut lamentabil in groapa si am facut un egal cu FC Timisoara pe prostia noastra. Au fost puncte pierdute si aici, mult mai importante pentru blazonul Stelei, decat acele esecuri nesemnificative la Iasi sau la Buzau. Daca am fi avut valoare, am fi spulberat si pe Dinamo, si pe Rapid si pe Timisoara. Daca era dupa mine, as fi dat titlul la Urziceni, macar pe ei nu ii poti acuza de nici o murdarie in sezonul trecut... Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Cred ca 'Dinamovita' era un titlu mai inspirat. Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post io zic sa-i ajutam pe cei din otopeni: sa le dam 2 carute de goluri sa le ajunga de drum! .... spre liga2.... Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 11, 2008 · Report post Dar de super-blatul din Giulesti nu zice nimeni nimic? Saracii clujeni s-au chinuit rau de tot sa nu nimereasca poarta lui Andrade, a mai fost si un pic de circ made in Giulesti, si uite asa au devenit cele doua chefereuri favorite la campionat si in Europa!! Tzac-pac!!! Mai tineti minte ce declarau clujenii inainte de inceperea campionatului? Ca Rapidul e favorita campionatului, ca doar cele 6 puncte de anul trecut trebuie intoarse acum catre Bucuresti, asa e fair-play! Circul coop-ului Dinamo-Rapid-CFR-FRF e in plina defasurare, nici Olimpiada chineza nu e atat de bine organizata. Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 13, 2008 · Report post Dar daca si-ar fi dat Buzaul 2 autogoluri intr-un meci cu Steaua...va imaginati ce-ar fi fost in presa si la gura adversarilor? Asa...cu CFR...e doar ghinion. Share this post Link to post Share on other sites
Posted August 13, 2008 (edited) · Report post da-le in gheti ma pe catele ca s-asa ele nu intra veci in CL! cat despre puradelu' ala de trica...nu vedeti ce nevasta si-a tras? nu e aia destula pedeapsa de la Dumnezeu? Edited August 13, 2008 by AdrianUltras25 Share this post Link to post Share on other sites