sabin1307

membri AISS
  • Content count

    1,940
  • Joined

  • Last visited

Posts posted by sabin1307


  1. CITAT(valentin2day @ Mar 20 2011, 10:53 PM) 575029[/snapback]
    @vevebr normal ca am curajul sa numesc echipa asta Steaua. Mereu va fi Steaua indiferent cine este in loja sau pe teren.

     

    N-ai inteles. Daca ar castiga la sf (exercitiu de imaginatie)campionatul ati renunta sa-l doriti pe cioban afara? NU! Deci nu ma luati cu rezultate.

    Si eu il vreau pe cioban afara, dar nu sunt orbit de ura.

    ..cata clarviziune si tarie de caracter! Un exercitiu de imaginatie cu Steaua in cupe 2 ani si apoi 7 catastrofali suna sinistru, cu oier la carma. Nici eu n-am crezut ca pot sa nu tresar la golurile Stelei, dar exact aici am ajuns de ceva timp, cu exceptia meciurilor cu dinamoo. Bine ca Steaua mai respira prin sportivii CSA si prin mana de oameni care fac tot posibilul sa-i sustina, si o fac chiar foarte bine.

    Sper sa aiba dreptate DanStan, campionatul sa nu fie prea slab incat si " managementul' lui oier sa fie in fata.

     

    le. abia acum am citit articolul si celelalte comentarii. exceptand trairile de la stadion la meciul asta pe care mi le pot inchipui, sunt in asentiment cu Ovidiu, Tupac si The Radical.


  2. Adrian, de ce a fost vital pt Bute sa se bage in troaca porcilor n-am inteles. Sau poate nu am inteles eu ideea. Boxeaza pe mai multi bani? Castiga mai mult puncte in clssamentul mondial? Ficatul ii este mai rezistent? Daca e despre televizare.. mai bine il televizau in reluare peste 50 de ani.


  3. La o prima vedere, inainte de lectura atenta, "Romanizarea Cernautiului" suna mizerabil chiar si metaforic spus. Probabil de asta a aparut surogatul Israel, pt ca Bucovina a fost romanizata.


  4. dee, nu e panica de extremism.. macar de s-ar trezi simtul normalitatii, al echilibrului si al bunului simt in multi dintre noi.. sa vezi atunci festivitati de premiere a unora ca cscibi si ca laszszszslo. memoria Craiului Muntilor nu poate fi jignita de niste gunoaie ca indivizii astia doi, desi nici 'reactia pasiva colectiva' la astfel de mizerii nu tocmai normala. insa nu imi fac griji, sunt sigur ca Comitetul de Cercetare, Prevenire si Combatere a Discriminarii Romanilor din Romania se va autosesiza.

     

    "iata ca rasare Iancu din oricare [..]"


  5. Oameni buni, eu nu am spus ca din 100 de canale 75 sa fie istorice, culturale, spirituale, eu ma gandeam macar la un procent supraunitar. Nici programele televiziunilor comerciale ca ar trebui sa contina in principal documentare cu astfel de subiecte, dar macar o ora la 16 televiziuni pe sapt. Si programele de profil sunt sufocate de "unicul holocaust", unica plaga a istoriei umanitatii", de monopolizarea notiunii de genocid. Nu vi se pare ciudat ca nu va regasiti in profilul de privitor aproape niciunei televiziuni comerciale de la noi? Ma indoiesc ca va delectati cu Dan negru, Maruta si braileanca senzuala.

    N-am spus ca manualele de istorie ar trebui construite in jurul temei legionarilor, dar macar sa se aminteasca lucrurile esentiale despre ei, despre cele mai oribile suplicii din istoria Europei, dava nu ma insel, sa lase lumea sa judece dupa ce s-a intamplat concret.

    Cat despre pacatele catolicismului.. una e ura si alta afirmarea adevarului, diferentelor fundamentale in discutiile despre autenticitatea si originalitatea crestinismului. Multi mari duhovnici si teologi ortodocsi spuneau ca nu poate exista dragoste, fraernitate adevarata in minciuna, prefacatorie. In sensul ca daca te iubesc ca pe frate adevarat nu ma pot preface ca totul e in regula, lasandu-te in minciuna. Chiar daca e dureros, adevarul trebuie afirmat, argumentat, explicat. Doar dupa ce sunt elimiate nelamuririle si indoielile poate exista fratie. Acesti teologi nu-i urasc pe catolici sau protestanti, ii asteapta sa inteleaga ca s-au abatut de la calea cea dreapta si-i asteapta cu afectiune sa se intoarca la "Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica".


  6. Nu vreau sa fiu cinic, malitios etc.. dar, (dar daca Alexandru H. si strezahuzum nu vor sa raspunda, considerati intrebarea retorica; de asemenea nici raspunsul cum ca deja se stiu lucrurile astea nu mi se pare valabil), de ce despre aceste lucruri nu se vorbeste pe canalele media cel putin la fel de mult pe cat se vorbeste despre incidentele care nu fac cinste BOR?


  7. Revin cu citate referitoare la suferintele indurate in inchisorile comuniste, si la ortodoxia adevarata. Ca si in alte cazuri, aceste texte se incadreaza foarte bine si la topicul Miscarii Legionare.

     

    Am parcurs zilele acestea, ca intr-un itinerar si pelerinaj duhovnicesc, cartea recent aparută si intitulată sugestiv: Marturisitorii “ Minuni. Marturii. Repere editată fiind in colectia Marturie Ortodox㝠de catre Ciprian Voicila si publicată la Editura Lucman din Bucuresti, in anul 2010, cu binecuvantarea Parintelui duhovnicesc Iustinian Chira “ Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului. Am citit, cu multă luare aminte, materialele semnate de catre Parintii: Iustin Parvu, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Liviu Branzas Constantin Sarbu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Iustinian Chira, Mihai Valica precum si cele semnate de catre Parintele Gheorghe Metallinos,George Enache, Nicolae Purcarea, Gheorghe Andreica, Sorin Lavric si Danion Vasile.

    După cum citim, observam si constatam, volumul de față este tiparit intru pomenirea sfintilor din inchisorile comuniste. Rostul sau este de a atrage atentia crestinilor romani despre valoarea jertfei inaintasilor lor.Textele sunt dense, bogate si variate, de la conferinte, prelegeri si predici pană la scrisori, poezii si rugaciuni de la si catre noii marturisitori. De subliniat si de retinut faptul si adevarul că nu toti cei care au trecut prin inchisori sunt sfinti, dar toti cei care au murit pentru Iisus Hristos in inchisorile comuniste pot fi canonizati. De asemenea, pot fi canonizati si cei care, după ani de grele patimiri in inchisoare, au murit in libertate, traindu-și insă această libertate in nevoință si rugaciune.

     

    În Biserica Ortodoxa Biserica cea adevarata canonizarea oficială a unui sfant este precedată de asa-numita canonizare populara de cinstire evlavioasă din partea poporului. Cinstire pe care Sfantul Sinod o pecetluieste prin slujba canonizarii. Adică Trebuie să vă spun mai intai că nu Biserica ii face pe sfinti. Nu noi, Sinodul Bisericii, ii facem pe sfinti. Ci pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul. Dumnezeu “ pentru că le recunoaste sfintenia lor si poporul “ pentru că pastrează in memoria sa faptele lor. ( ) Dar va veni si vremea sutelor si miilor de preoti si credinciosi care au fost inchisi si batuti pentru credinta lor crestinească in inchisorile comuniste  “ ne marturiseste, la inceputul acestui volum, Preasfintitul Parinte Sebastian Pascanu “ Episcopul Slatinei si Romanatilor.

     

    Cu alte cuvinte, mare parte din textele adunate aici “ sub forma minunilor savarsite, a marturiilor enuntate si a reperelor afirmate si confirmate “ nu fac altceva decat să marturisească faptul ca deja, poporul iși cinsteste noii mucenici. Și asteaptă canonizarea lor. Asteaptă intrarea lor in Sinaxare, ca marturisitori, martiri si mucenici ce sunt, ca savarsitori de minuni “ in aceste vremuri contemporane, tulburi si ticaloase, ca repere pentru prezent, viitor, posteritate si eternitate

     

    Dintre toate relatarile despre inchisori si vremurile de prigoană traite de acesti oameni in secolul trecut, din toată investigatia psihologică a atator autori, toti inzestrati cu duhul marturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovnicesti, una dintre cele mai patrunzatoare, cea mai in masură să inteleagă impreună cu toti sfintii ce este lățimea si lungimea, adancimea si inaltimea, să cunoască iubirea lui Iisus Hristos cea mai presus de cunoastere si să se umple de toată plinatatea lui Dumnezeu (cf.3, 18“19). Asa incat, afirmatiile Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa Calciu de pilda facute in alte imprejurari, se potrivesc foarte bine si aici, caci, dacă ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrășmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, dacă te indoiesti de iubirea lui Iisus Hristos si de eficienta pocaintei acest volum, acest document duhovnicesc, te va convinge, deoarece protagonistul lucrarii acesteia si toti eroii inchisorilor comuniste si politice in general, au cautat in primul rand, să-și pună in ordine propriile vieti, să inteleagă si să traiască experienta comunitară din Biserica primara să-și slefuiască incet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfa bunatate si trairea dragostei comunitare si asta pentru că toti acesti mucenici contemporani ai veacului al XX “ lea locuind in aceeasi celulă (ori la propriu, ori la figurat), au incercat să facă din spatiul ei o Biserică a lui Iisus Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile si poticnelile inerente convietuirii multora la un loc, intr-un spatiu impropriu, mizer si insalubru! Și pană la urma lucrarea cu pricina dezvaluie cititorilor treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori (la inceput), dar dorind arzator după Dumnezeu: mai intai, ei constată că omul este mereu atacat de duhurile rele, dar că omul are puterea să le primească ori să le respingă dintru inceput sau mai tarziu, fiindcă aceste duhuri rele il razboiesc pe om, dar cineva care are darul trezviei si al privegherii, poate cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta impotriva lor, chiar dacă lupta este complexă si de durata insă nu imposibila Dacă cineva nu este determinat să oprească gandul rau de la inceput, acesta patrunde in mintea lui si-i argumentează că nu este chiar atat de rau. Dacă omul acceptă si acest stadiu, gandul devine poftă si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. Pană aici fiind razboiul nevazut “ iată Școala Filocaliei si a Spiritualității Rasaritene autentice, pe care acesti cultivatori ai Duhului si staruitori intr-ale Rugaciunii si Ascezei au invățat-o acolo unde te asteptai probabil cel mai putin, adică in temnitele cruciadei rosii!

    Altfel spus, deprinderea persoanei in lupta duhovniceasca parcurgand toate treptele ascezei crestine, in cadrul razboiului nevazut si vazut in care au fost angrenati acesti slujitori ai lui Iisus Hristos si iubitori ai aproapelui, duce la o asemenea analiză ce nu putea fi facută de catre acesti tineri decat numai prin prezenta Duhului Sfant, Care i-a asistat pe toată durata vietii lor in inchisoare.

     

    Drept pentru care cititorul care se va apleca asupra acestei carti nu o va sfarsi fară a fi macar cutremurat, dacă nu intors spre credință, caci viata acestor oameni deosebiti este un model moral si o scară de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptății, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un teolog si un slujitor al altarului, care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curățire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Și nu vreau ca cititorul de bună credință să treacă fară atentie peste unele cuvinte ramase de la Parintii Iustin Parvu si Gheorghe Calciu Dumitreasa, ce se arată a fi adevarate file de Filocalie si Patristică “ si asta pentru că amandoi vorbesc frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lor preferată: aceea a apararii credintei stramosesti, curata nealterată si autentică (potrivit Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii), si a sentimentelor curat nationale si patriotice, de cea mai bună calitate “ pe care si-a asumat-o in viata sa duhovnicească la modul plenar, din convingere si din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-au traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic!

     

    În mod cu totul deosebit la detinutii cu afinități legionare este subliniată această viziune a suferintei pentru propriile faradelegi, dar si pentru ale neamului. Ei sunt niste sacrificati pe altarul neamului romanesc care, prin jertfa lor, s-a curățit si s-a fortificat. Ei nu doar că nu regretă sacrificiul, ci il consideră un privilegiu si din această viziune incarcată de eroism si sacralitate vine forta lor de tarie morală si adesea chiar fizica Plecand de la experienta unui pedagog sovietic, A.S. Makarenko, Securitatea va pune in practică la penitenciarul Pitesti, destinat studentilor “ reeducarea. Un fenomen cu totul aparte ale carui atrocități inimaginabile au mers cu mult dincolo de limita suportabilului si de aceea in cazul lui criterii obisnuite de evaluare morală a actelor si sentimentelor se cer cu obligativitate contextualizate. Reusind să gasescă intre studentii arestati un grup de indivizi dispusi să incerce un astfel de experiment si alegand Pitestiul ca prim loc de desfășurare. Securitatea viza in fond crearea unui om robot, cu sufletul ucis, care după batai si torturi inimaginabile si-a negat si terfelit tot ce avea mai sfant, devenind astfel un supus docil, ascultand fară obiectii ordinele trasate. Invariabil, toti cei care au trecut prin acest experiment si au dat marturie despre el, afirmă că Pitestiul a fost iadul pe pamant. Fiecare metodă aplicata de la bataile de o cruzime infioratoare, pană la scenele blasfemiatoare sau statul in pozitie, ori demascarile interne (spovedanii rasturnate in care detinutul povestea o serie de scabrozități referitoare la sine si la membrii propriei familii, evident neadevarate) viza nu carnea si sangele ci sufletul: de sufletul tau am nevoie, banditule, le spunea Țurcanu celor intrati in moara reeducarii, el fiind dirijorul vazut al acestui scenariu diabolic. Ceea ce li s-a parut cel mai greu, si faptul care a produs caderile cele mai spectaculoase a fost atunci cand trebuia să-l bati pe cel mai bun prieten ca să demonstrezi că te-ai transformat, ca după expresia lui Țurcanu ai scos putregaiul din tine. Cazuri de pervertire tragică a interiorității ca in cazul lui Pop Cornel, Aligo Popescu, demonstrează monstruozitatea acestui experiment, ei nu au mai reusit să iși revină ca oameni.

     

    Pe de altă parte mult mai numeroase sunt exemplele in care, odată bataile incetate, după chinuri interioare greu de descris, multi au reusit nu numai să se recupereze, dar să iasă mai buni decat inainte, cu o tarie morală de neinfrant si cu o sensibilitate spirituală unica Toti marturisitorii spun că singura lor salvare atat in timpul cat si după perioada de reeducare a fost credinta in Dumnezeu. Asa cum concluzionează si alti analisti ai fenomenului, dacă experimentul Pitesti poate avea un sens, atunci cu siguranță acesta este unul mistic.

     

    Am rezistat pentru că am crezut in Dumnezeu, nelimitat, nelimitat. (Marturie a lui Gheorghe Stanică pe site-ul:http://www.experimentulpitesti.org/public/video-clipuri/)

     

     

    Miscare elitista Rugul Aprins s-a nascut la Manastirea Antim si l-a avut ca animator al ei pe poetul Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), devenit ulterior ieroschimonahul Daniil. Într-o vreme a rasturnarii valorilor, a afimarii ca punct de reper a materialității, intelectualitatea bucuresteană si nu numai, simtea nevoia unei regasiri a propriului sine, a propriului suflet si cum ar fi putut altfel decat prin rugaciune si meditatie. Sub obladuirea unui calugar isihast rus, Ivan Culighin sedintele Rugului Aprins se desfășoară realizand un nucleu de practicanti ai rugaciunii isihaste care se vor trezi, intr-o singură noapte, după gratiile Securității. Acuzati că au vrut să dea foc la comunism cu Rugul lor Aprins, membrii lotului Alexandru Teodorescu si altii vor primi, in urma unui proces mascaradă precedat de anchete dure pedepse care variau intre 25 de ani muncă silnică (Parintele Ieroschimonah Daniil “ Sandu Tudor) si 5 ani, poetul Vasile Voiculescu care la acea dată avea 74 de ani si caruia detentia ii va fi fatala

     

    mai aproape de Dumnezeu am fost cand ăștia mă bateau pană ce cadeam in comă si atunci Dumnezeu mă readucea la viață si eu Îl simteam cel mai aproape, in inima (interviu Arhim. Adrian Fageteanu, 23.08.2008, Manastirea Putna, jud. Suceava, arhiva personală a autorului).

     

     

    Eu cred că trebuie retinut si subliniat faptul că interesul cartii nu stă atat in faptele relatate, cat in deschiderea duhovnicească (de care am pomenit si mai sus): caci anecdotica se completeaza se intregeste si se transcende prin adevarate pagini de Filocalie contemporana relevand cu prisosință că in temnitele comuniste, in jurul unora ca: Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Daniil Sandu Tudor, Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Ioan Gh. Savin, Dumitru Staniloae, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu, Ioan Negrutiu, Nicolae Steinhardt, Mina Dobzeu, Sofian Boghiu, Constantin Voicescu, Constantin Sarbu, Liviu Branzas Ioan Iovan, Dimitrie Bejan, Bartolomeu Valeriu Anania ori Gheorghe Calciu Dumitreasa, s-a constituit, mutatis mutandis, o miscare spirituală corespunzatoare celei promovate, dincoace de gratii, de gruparea Rugului Aprins de la Antim (cumplit lovită la randul ei de teroarea ateismului oficial al epocii staliniste, artizanii acesteia fiind aceleasi persoane, trecute de aici acolo ).

     

    După o marturisire plină de evenimente in care granita dintre imanent si transcendent este estompata detinuta afirmă: Deci, cu adevarat, suferinta este o cale de catharsis, o cale de purificare si este o masură plină de binecuvantare dacă ajungi să-i intelegi rostul.(interviu Aspazia Otel Petrescu, 22.08.2008, Roman, jud. Neamt arhiva personală a autorului). Marturiile orale sau scrise ale femeilor trecute prin temnitele comuniste, unele dintre ele cu tineretea ingropată acolo au această constantă a raportarii suferintei la jertfa hristica Sprijinul si echilibrul lor se află in lumea sacrului, cu cat stapanirea le impinge in suferință si mizerie, cu atat nadejdea lor in Pronia divină devine mai tare. În frigul ingrozitor de la Miercurea Ciuc, riscand izolari ce puteau fi fatale, ele recită Sfanta liturghie sau cantă colinde in noaptea de Craciun.

     

    O serie intreagă de alte exemple marturisitoare de la personalități exemplare ca Mircea Vulcanescu, Nicolae Steinhardt, Teodor M. Popescu, Arhim. Mina Dobzeu, si pană la destine comune ca Gheorghe Stanciulescu, Iosif Vasile, Pavel Susai probează prin viata lor, in care detentia a insemnat un moment crucial ca parafrazandul pe Steinhardt, intr-un univers concentrationar ramane solutia mistică a credintei. Rostind in ultimele clipe ale vietii acel zguduitor Să nu ne razbunati!, profesorul Mircea Vulcanescu pe langă faptul că ne lasa de indeplinit o datorie grea, el marturisea despre modul in care intelesese el să privească pe cei care se facuseră uneltele crimei. Asumandu-și dreptul de a suferi pentru Adevar a stiut că pentru a construi ceva nu se poate să pui ca temelie razbunarea ci temelia trebuia să ramană jertfa lor, a celor ce in gropi comune si in cimitire fară cruci s-au ingropat spre a rodi. Adevarat, adevarat zic vouă că dacă grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar dacă va muri, aduce multă roada (Ioan 12: 24)

     

    Alaturi de alte personalități ale stiintei si culturii romanesti care au populat temnitele țării, Mircea Vulcanescu, ca si Nicolae Margineanu, George Manu, Constantin Noica si nenumarati altii au facut din celula de inchisoare amfiteatru academic, transformand detentia care trebuia să secatuiască spiritul si să usuce mintea, intr-un fertil timp al imbogățirii culturale si spirituale. Această atmosferă a efervescentei culturale si religioase este viu redată in marturisirile lui Nicolae Steinhardt in 'Jurnalul fericirii', insusi titlul scrierii sale fiind ilustrativ pentru ceea ce a insemnat in viata lui Steinhardt inchisoarea. Botezul sau care a avut loc intr-o sordidă celulă din inchisoarea Jilava, relatat si de preotul oficiant, arhim. Mina Dobzeu este tulburator nu doar prin contrastul dintre profunzimea Tainei si decorul celulei, ci mai ales prin exaltarea si totodată firescul cu care este trait evenimentul.

     

    La majoritatea marturisitorilor discursul le este structurat dihotomic: pe de-o parte, momentele de rugaciune in comun sau particulare, pomenirea acatistelor invățate sau a sfintelor slujbe; iar pe de altă parte, atrocitățile si suferinta pe care o vedeau in jurul lor si pe care o traiau ceas de ceas. Iar dacă la nivel rational marturisirile lor sunt cat se poate de explicite, la nivel spiritual si afectiv intelegerea devine anevoioasa caci altruismul, evlavia si sensibilitatea amestecate cu abjectia, delatiunea si teroarea sunt atit de ireconciliabile incat pare imposbil ca sufletul să le experieze deopotrivă ca intensitate si simultan să reusească să ramană credincios celor dintai, stiind totodată că aceasta este singura lui sansă.

     

    Parintele Dimitrie Bejan, preotul militar trecut prin lagarele siberiene si apoi prin penitenciarele Romaniei comuniste a experiat nu numai puterea de rezistență pe care rugaciunea o dă celui intemnitat, dar a trait fericirea unei rugaciuni facute in suferință, cand ciomegele gardienilor curgeau pe trupul istovit fară insă ca acesta să le simta

    Salvat de rugaciune si de dangatul clopotelor ce a patruns prin peretii celulei in care era zidit de viu, Nicolae Cojocaru, un ofiter roman ce cunoscuse rigorile Vorkutei siberiene, de data aceasta aflat in inchisoarea Gherla, simte că reinvie si capată puterea de a rezista alungand din cuget gandul ademenitor al sinuciderii la care il invitau zilnic tortionarii. Doamne, Dumnezeul meu, de acum incolo sunt in stare să rezist pană la marginile lumii. (Nicolae Cojocaru, Filmul unei existente, ( în regie proprie), Ed. Gh. Andreica, Bucuresti, 2003, p.358.) Masina comunista ridicand ura de clasă la rang de virtute, urmarea cu asiduitate inocularea acestui sentiment si la cei incarcerati; prin urmare, existenta, intensitatea si frecventa cu care rugaciunea pentru vrajmasi apare in paginile memorialistice devine literalmente miraculoasa

     

    Arhiepiscopul si Mitropolitul de pie memorie Bartolomeu Valeriu Anania, aflat la Securitatea Uranus, experimentează si el acest act sublim al rugaciunii pentru vrajmasi, după ce fusese torturat atat de ingrozitor de Branzaru incat lesinase: M-am ridicat in maini, m-am intins pe pat, am inchis ochii, apoi am inceput să mă rog pentru cei ce mă torturaseră si mă intrebam dacă mă rog cu sinceritate sau numai pentru a-mi amagi o constiință ce-mi poruncea să fac asa si am fost fericit să vad in adancul meu că-i iertasem pe calai si că mă rugam sincer. Am adormit gandindu-mă că Branzaru va fi ajuns acasa bucuros de isprava iși mangaia nevasta sau poate iși saruta pe frunte baietelul sau fetita prin somn  (Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, Iasi, 2008, pp. 271 “ 272.)

    Rugaciunea pentru sine, pentru ceilalti de aproape sau de departe, pentru vrajmasi, pentru neam, pentru intreaga lume a fost suportul rezistentei celor incarcerati indiferent de loc sau timp. Acolo s-au estompat diferentele confesionale, sociale, politice si suferinta a unit oamenii, desi sistemul iși dorea cu asiduitate să-i dezbine: Ionescu era adventist reformist, Iliescu si Gachi erau ortodocsi iar eu eram catolic. Ne rugam toti impreuna fară a face polemica Suferinta ne facea egali. Dusmanul comun era ateismul. (Ioan Ploscaru, Lanturi si teroare, Editia a-II-a, Revazută si adaugita Ed. Signata, Timisoara, sine anno, p.272).

     

    Conditiile din inchisorile comuniste impuneau un regim alimentar la limita subzistentei astfel că marea majoritate a detinutilor erau infometati, casectici, distrofici. A vorbi, intr-o astfel de situatie, de practicarea postului benevol, ca hotarare proprie, izvorată din Dorinta de perfectiune spirituală pare a fi utopica Și totusi, in penitenciarele comuniste s-a postit: Preotul Toma Marcu, din Buftea, desi grav bolnav de TBC si foarte slabit, facea post negru de două ori pe saptamană si oferea mancarea altor detinuti slabiti. Și Dumnezeu l-a scos din inchisoare. (Remus Radina, Testamentul din morga Ed. Tinerama, sine loco, sine anno, p. 56)

     

    Episodul zguduitor desfășurat la Casimca Jilavei ramane emblematic pentru ceea ce a insemnat ajutor si milă crestină in temnitele comuniste. Protagonistii episodului sunt Costache Oprisan, macinat de un TBC necruțător, Gheorghe Calciu student medicinist, trecut prin Pitesti si Gherla, Iosiv V. Iosiv si el un fost pitestean, si Marcel Petrisor (Mircea Petre), viitorul scriitor si memorialist. Condamnati la moarte lentă intr-o celulă subpamanteană iși gasiseră echilibrul tocmai in cel mai bolnav, el le vorbea, atunci cand putea despre iubire, despre rugaciune si iertare. Observandu-i starea grava Calciu iși rupe cu dintii venele de la incheietura mainii si scurge sangele in gamela apoi il lasă să se decanteze incercand să-i dea lui Oprisan limfa să o bea, dar in ciuda efortului, Oprisan moare. Gestul desi pare zadarnic are in contextul dat o valoare recuperatorie, prin el Calciu chiar dacă nu l-a salvat pe Oprisan, s-a salvat pe sine, pe el cel care in moara dracilor(cum o numeste un memorialist) de la Pitesti facuse toate cate i se cerusera

     

    Închisoarea de la Ramnicul Sarat, destinată la un moment dat fostilor membri PNȚ, a cunoscut cel mai dur regim de izolare, singura posibilitate de comunicare se reducea la bataile morse in teava caloriferului sau la tusitul morse, o practică ce nu este intalnită decat la acest penitenciar. În astfel de conditii totusi detinutii au reusit să se marturisească: Printre putinele intamplari ce mi-au schimbat ¹¹o clipă din sirul zilelor la felșș imi amintesc ca de Craciunul anului 1961 sau de Pastele anului 1962, in tot cazul, după revenirea mea a doua oară de la spital, parintele Balica ne-a mai adus o mangaiere sufleteasca Considerand că-i de datoria sa, ca slujitor al altarului, să acorde asistență spirituală unor oameni napastuiti, desi si el se gasea in tagma napastuitilor ne-a propus să ne spovedeasca pe cei ce dorim, cu ocazia unei asemenea sarbatori. Pentru a traduce in fapt acest lucru se proceda astfel: La un semnal al lui prin Morse incepea in celula sa rugaciunile respective, iar noi eram atenti si fiecare ne marturiseam in gand pacatele, multe, putine, cate erau. După aceea, fiecare din noi, care participasem la acest serviciu divin sui generis, ne semnalam numele, iar parintele Balica confirma receptia si ne dadea dezlegarea pacatelor in conformitate cu ritualul crestin ( ) Spoveditul, facut chiar in atare conditii, ne-a produs mare bucurie.(Ioan Diaconescu, Temnita “ destinul generatiei noastre, Ed. Nemira, 1998, pp. 296-197)

     

    Prezenta preotilor in spatiul concentrationar comunist a facut posibilă trairea unei vieti in Iisus Hristos deplină si poate de aceea sistemul a fost nu de putine ori mult mai dur cu ei: La Canal, brigada preotilor era brigadă disciplinara supusă unui regim exterminant. Pe langă munca epuizanta detinutilor preoti le erau administrate sistematic batai. Remus Radina marturiseste: Calaul Chirion (comandantul lagarului n.n.) constituise o brigadă disciplinară numai din preoti, condusă de tortionarul Vasile Matei. Preotii erau supusi la o muncă grea si la batai permanente. Cu toate acestea, ei aveau moralul foarte ridicat si, după cum mi-a spus un preot, ei credeau ca Sense, că ¹¹Rabdarea in suferință este mai mare decat invierea din morti sau decat orice altă minune.șș Pe mine mă spovedea la Craciun si la Pasti Parintele Liviu Munteanu, din brigada de preoti, care sfida primejdiile ce-l pandeau. (Remus Radina, Testamentul din morga pp. 39-40).

     

    Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetății noului Ierusalim “ cel bisericesc si ceresc ce nu are trebuință de soare, nici de luna ca să o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referință in domeniul istoriei si a spiritualității autentice, care ar trebui să se afle la indemana tuturor celor ce cred că Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui si asta datorită (și) slujitori ei fideli ce au aparat-o in vremuri in care altii au tradat-o si au pradat-o, facandu-se, in acest fel, vrednici de a ajunge din temnitele comuniste in sinaxarele acestei sfinte Biserici “ ai carei fii nelasi si nefățarnici au fost, pană la sfarsitul vietii lor pamantesti!

     

    (fragmente din Marturisitorii - Minuni. Marturii. Repere - cateva consideratii si reflectii, de Drd. Stelian Gombos)

     

     


  8. ...completari din inestimabilele lucrari ale Pr. Staniloae, adevarata radiografie istorica, sustinuta de date, declaratii, citate etc.

     

    In general teologia lui Samuil Micu se poate rezuma in următoarele idei: Credinþa creÂștină cea adevărată este cea a Bisericii de la inceput Âși ea se găseÂște in operele Sfinþilor Părinþi. Credinþa aceasta o păstrează Âși o talcuieÂște Biserica. In scopul acesta Biserica este inzestrată cu darul infailibilităþii. Dar ea este infailibilă numai in chestiuni de credinþă, nu Âși in chestiuni politice sau de altă natură. Glasul Bisericii sunt Sinoadele Ecumenice, din care ultimul s-aþinut in secolul al VIII-lea. Hotărarile lor sunt obligatorii pentru toþi membrii Bisericii, deci Âși «pentru papii de la Roma»302. Samuil Micu combate primatul papal. «Cum că unuia singur s-ar fi dat să aibă puterea de stăpanire peste toată Biserica, nicio urmă de acest lucru nu se vede in istoria evanghelicească Âși apostolească». Mantuitorul «tuturor apostolilor asemenea putere a dat». «Apostolii Âși nu Petru singur au rămas in locul lui Hristos episcopi Âși ocarmuitori ai Bisericii». «Acestia sunt temeliile Âși nu Petru singur, pe care Hristos a aÂșezat Biserica Sa»303. Samuil Micu aduce in acest sens dovezi din Noul Testament: Sinodul apostolic din Ierusalim, mustrarea lui Petru de către Pavel, trimiterea lui Petru Âși a lui Ioan in Samaria de către ceilalti apostoli.

     

    Intre Bisericile de Apus Âși de Răsărit sunt deosebiri de credinþă Âși de obiceiuri. Deosebirile de obiceiuri nu trebuie să dezbine Bisericile. Dar innoirile in credinþă nu pot fi acceptate. Biserica Răsăritului a rămas păstrătoarea credinþei de la inceput. Schimbările de credintă care au apărut in Occident Âși care nu pot fi acceptate sunt primatul papei, Filioque, purgatoriul.

     

    ~n chestiunea cauzelor schismei de la 1054, Samuil Micu are aceeaÂși atitudine critică faþă de Romano-catolicism, refuzand răstălmăcirile istoriografiei catolice Âși urmand izvoarelor răsăritene. El vede două cauze ale schismei: una politică Âși una in innoirile catolice de credinþă.

     

     

     

    Ajungand la introducerea protestantismului in Transilvania, Gheorghe Sincai zice: «Dumnezeu cel de sus prin Isabela Âși prin fiul ei a inceput a bate pe romanii din Ardeal, pe care ii mancase papa de la Roma mai inainte, că nu s-au plecat lui ca să-i fie dobitoace Âși nu oi sufleteÂști ... Că fieÂșice episcop numai atata putere are, cată i-a dat Domnul nostru Iisus Hristos, nu cată i-a dat impăratul Foca, Carol cel Mare, Mohamed II sau Bonaparte acuma. Aceasta estecredinþa cea adevărată»332. ~n alt loc scrie: «Iar după ce s-a milostivit Atotputernicul Dumnezeu a certa mandria Bisericii Romei prin mădularele ei, adică prin protestanþi ..., neamul nostru cel romanesc intreg ... pentru că n-am primit rătăcirile protestanþilor precum nu primiserăm obiceiurile Romei mai inainte, la atata au ajuns, cat numai suferiþi (toleraþi) s-au þinut in Ardeal Âși părþile Þării ungureÂști»333. Ce departe e ªincai de Augustin Bunea Âși de uniþii de mai tarziu, care declarau că Unirea cu Roma a scăpat Biserica romanească din Ardeal de calvinism!

     

     

    Varfurile oficiale ale uniaþiei au avut aceeaÂși atitudine negativă Âși faþă de opera lui Petru Maior. Ele au refuzat să publiceProcanonul, cea mai caracteristică operă teologică a acestuia, nu numai pentru ideile lui, ci Âși ale tuturor celor trei fruntaÂși ai ªcolii Ardelene in problema Ortodoxiei Âși Catolicismului, mai precis in problema invăþăturii ortodoxe pe care trebuia să o menþină credincioÂșii romani uniþi in faþa tendinþelor Bisericii Romano-Catolice de a ingloba Biserica unită in sanul catolicismului din punct de vedere dogmatic, canonic Âși liturgic. MenþIonăm că niciIstoria pentru inceputul romanilor in DaciaÂși nici Istoria Bisearicii romanilor,n-au fost publicate la Blaj, ci la Buda, prima la 1812, iar a doua la 1831, abia la 10 ani după moartea autorului.Procanonula fost tipărit abia la 1894 in tipografia cărþilor bisericeÂști a Bisericii OrtodoxeRomane din BucureÂști, de către Prof. C. Erbiceanu Âși a doua oară ia tipografia arhidiecezană a Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, la 1948.

     

    AÂșa se conciliază unele contradicþii in gandirea celor trei corifei ai ªcolii Ardelene: ei se declară uniþi, dar combat primatul papal Âși apăra independenþa Bisericii lor, socotită o Biserică Ortodoxă. FruntaÂșii ªcolii Ardelene acceptau să fie uniþi cu Roma, in sensul in care unii ecumeniÂști de azi se gandesc la o federalizareintre Biserici, fiecare din ele rămanand pe poziþia ei dogmatică Âși in independenþa ei canonică deplină.Dar ei erau naivi (cum sunt Âși azi unii teologi ortodocÂși) cand socoteau că acceptand o alianþă (o «unire») cu Roma, pan\ ce se susþine un primat jurisdicþional al papei, aceasta nu va căuta să aservească Biserica unită papei. Virfurile unite, care au urmat de atunci [i pinâ in 1948, au dovedit aceasta din ce in ce mai mult.

    In sensul acesta trebuie soluþionată Âși contradicþia intre afirmaþia fruntaÂșilor ªcolii Ardelene că «Unirea» s-a făcut pe baza acceptării de către romanii din Transilvania a celor patru puncte (pe vremea lor incă nu ieÂșise la iveală documentul original semnatde protopopi la 7 octombrie, 1698, Âși dosit de iezuiþi, care nu cuprindea cele 4 puncte) Âși luptalor impotriva acestor puncte. Ei duc luptă deschisă mai ales impotriva primatului, căci Filioque n-a fost niciodată introdus la Blaj in Crez, nici azima, nici doctrina despre purgatoriu Âși indulgenþe; impotriva celor trei din urmă a rezistat intreaga Biserică unită. FruntaÂșii ªcolii Ardelene consideră deci cele patru «ponturi» acceptate doar in mod formal, nu in realitate, căci ei refuzau să le introducă in credinþa Âși `n viaþa Bisericii unite, ba chiar combăteau orice tentativă a cuiva din această Biserică de a le lua in serios.


  9. streza, sper ca sunt destule argumentele si datele despre greco-catolicism si despre atitudinea fondatorilor Scolii Ardelene vizavi de aceasta.. culmea, se face referire si la prototipul tau cand pr. Staniloae face referire la cei care au parerea ta. Inca o data, dpdv logic adevarul, perfectiunea sunt unice, nu pot exista mai multe adevaruri, tocmai datorita unicitatii lui, intangibilitatii sale.


  10. Despre uniatismul si greco-catolicismul din Romania. Am incercat sa sintetizez cat mai mult (desi pare ca nu prea am reusit) contextul impunerii catolicismului si atitudinea fruntasilor Scolii Ardelene, deoarece cadrul istoric este foarte important, bineinteles.

     

    ,,Dacă vreti să scoateti de la noi ceva, sub cuvant de contributie ori altă trebuință a Principatului, noi suntem gata la toate, dar religia nu ne-o parasim pană cand traim. Toate neamurile iși au legea lor si traiesc in pace in legea lor Iar noi suntem prigoniti neincetat pentru legea noastra De ce nu ne dati pace ca să ne odihnim? De ce să dam unitilor bisericile, pe care bietii de noi le-am zidit cu cheltuiala si cu mainile noastre? Nu, niciodată pană ce suntem vii! Prea deajuns ne-am rugat cu toată cuviinta si n-am primit niciun raspuns Mariile Voastre, nici noi nu suntem ca vitele, cum credeti, ci avem Biserica noastra Iar bisericile nu de aceea sunt cladite ca să ramană goale si nici noi nu ne vom mai inchina in grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugam acolo si să nu ramană goale! (Memoriul din 1760)

     

    ,,Dacă M-au prigonit pe Mine si pe voi vă vor prigoni''sunt cuvintele Mantuitorului ce s-au implinit incă o data De data aceasta cei prigoniti au fost romanii din Transilvania. Asa cum aratam in articolul precedent, romanii ortodocsi au avut discernamantul pentru a vedea că greco-catolicismul ii indepartează de mantuire si au luat singura atitudine care se cuvenea in acest caz: au stat tare in dreapta credință si nu s-au clintit oricat de grele au fost incercarile.

     

    Noua religie nu a fost predicată asa cum ar fi fost normal dacă vorbim de libertatea de a alege. Romanilor li s-a promis acordarea unor drepturi si privilegii. ,,S-a dat chestiunea pe mana comandantului militar pentru ca preotii ortodocsi care nu se vor lasa convinsi de argumentul privilegiilor, să fie convinsi cu argumente militare. Vom vedea mai incolo cum a inteles puterea militară să implinească ordinul imperial si să realizeze opera de ,,convertire a romanilor ortodocsi la catolicism.'' Parintele Dumitru Staniloae

     

    Într-o cerere catre imparateasa romanii din Ardeal se plang, in august 1750, că din toate satele au fost arestati preoti si credinciosi. Acestora nu li s-au dat drumul decat după ce ,,preotii au prestat juramant că nu vor mai savarsi liturghia, cu atat mai putin botezul sau alte slujbe pană nu vor trece la unire, iar credinciosii că nu se vor mai plange la Maiestatea sa din cauza aceasta. Deci acestă plangere aducea după sine intemnitarea. ,,În curs de sapte ani, rnai multe mii de persoane au murit nebotezate, nemarturisite si necuminecate. Caci indată ce un preot facea aceasta, i se confiscau toate bunurile, ceea ce a atras după sine, că un mare numar din ei si din noi au fugit in Turcia (in Muntenia). Cu toate acestea, credinciosii ,,sunt hotarâți să-și jertfească trupul si viata si bunurile lor, pentru religia lor. Aceeasi stare de spirit o intalnim si la romanii din Rășinari. Acestia declarau intr-o anchetă din aprilie 1745, după ce tot poporul venise la Sibiu ca să protesteze impotriva trimiterii lui cu forta la preotii uniti ,,că ei mai bine se lasă omorâți cu totii, ori se impartășesc in loc de pasti cu muguri de stejar, decat să meargă la biserică o dată cu preotii uniti. (Protocolul magistratului din Sibiu, sedintele din 19, 21, 22 si 27 aprilie si din 11 iunie 1745).

     

    Situatia romanilor ortodocsi nu era una usoară nici cinci ani mai tarziu. Prigoana a continuat, astfel că in 1755, romanii scriau mitropolitului din Carlowitz : ,,suntem dosaditi si legati si batuti pentru sfanta lege, că acum nu mai stim ce să mai facem de atatea necazuri si legaturi si batai, prazi si geruri, care ne-au degerat mainile si picioarele noastre in legaturile lor, că ce-am pățit inainte, iar de cand a venit Aron (episcop unit) toate temnitele le-au umplut de robi preoti si mireni, cari nu s-au facut din zilele lui Maximilian si Diocletian, imparatii cei tirani, precum face Aron cu protopopul lui acum cu crestinii pentru legea cea greceasca

     

    ,,Într-o altă cerere, adresată mitropolitului din Carlowitz la 4 decembrie 1756, pentru a li se da un arhiereu ortodox, romanii din Saliste si din toată marginea de la Brasov pană la Dobra spun: ,,Nu mai avem puteri a rabda raul ce ne cade asupra noastră de la popii cei uniti in toate zilele si supararile, că in toate zilele ne prind la arest si ne casnesc cum este mai rau, incă ne dau si in mana biraelor, de ne inchid prin temnite. Deci de al lor mare rau ne-am pustiit toti si case si mosii si sedem tot fugiti prin paduri, fiindcă nouă nu ne trebuiesc popii cei uniti pană la moarte. Mai bucuros moartea vom pafti ca pe ei să ne stapinească. Ei roagă pe mitropolit să intervină pentru eliberarea delegatilor lor la Viena, popa Mucenic din Sibiel si țăranul Oprea Miclaus care au fost aruncati in inchisoarea Kufstein din Tirol. Cererea a fost zadarnica Cei doi au murit in temniță.''

     

    Petitiile catre mitropolitul de Carlowitz nu se opresc aici. La 26 mai 1757, romanii din Ardeal trimit patru oameni la mitropolit cu o petitie: ,,Noi neprieteni inaltatei imparății n-am fost, ci tot cu credință am slujit, dar atata pedeapsă ce ne-a venit nouă pentru legea noastră cea greceasca că nici mai de mult cand au fost Împaratii cei rai Maximian si Diocletian, incă nu au fost mai multă rautate pentru lege, cat fac acestia in vremurile de acum cu noi că a venit acea vreme care ne-am dus la mormanturile mortilor si am zis: iesiti mortilor din gropi, să intram noi de vii, că nu mai putem rabda pedepsele ce ne vin de la popii cei uniti si de la domnii țării, ca nu stim ce să mai facem, că nimeni de noi nu-l doare, nici pe domnii cei sasesti, nici pe domnii cei nemtesti, nici pe cei unguresti, că toate temnitele s-au umplut de noi, pentru legea cea greceasca că atata ne-au pradat cat nu stim cu ce om mai plati portia imparatului de prada lor.

     

    ,,Într-o altă plangere catre acelasi mitropolit se descriu cazuri de arestari de preoti si de țărani ortodocsi din mai multe sate (Sasciori, Sebesel, Jina, Poiana, Tartaria). Metoda era cam aceeasi pretutindeni: plutoane de soldati intrau noaptea in sat, legau strajile, arestau pe preoti, îi bateau de moarte pe preoti si pe preotese, jefuiau tot din case, luau si vitele, apoi plecau cu preotul legat, iar in lipsa lui cu preoteasa, uneori cu copilul mic in brate, cum au facut cu preoteasa din Deal, al carei copil a murit degerat pe drum. De obicei se nășteau incidente, caci cei arestati strigau. Aceasta scula tot satul, care alerga la fata locului. Se descarca cate un foc de arma erau arestati in plus câțiva oameni, care ramaneau cu anii in inchisoare si multi mureau in ele. Asa s-a intimplat in sute de sate in repetate randuri.'' Parintele Dumitru Staniloae. Asadar romanii nu au lasat preotii ortodocsi singuri, i-au aparat. Interventiile necontenite ale armatei habsburgice provocau adeseori si actiuni mai hotarite din partea poporului pentru a apara sau elibera pe cei arestati. După 1744, in comitatul Hunedoara, n-a mai ramas urmă de uniatie. Aici soldatii au arestat trei tineri trimisi de niste sate la sfintire in Țara Romaneasca Pentru a le veni in ajutor, trei sate au atacat pe soldati si au scos din mainile lor pe doi dintre cei trei tineri.

     

    Documentele vremii cuprind numeroase marturii despre prigoana la care au fost supusi romanii ortodocsi din Transilvania. Cat despre romani raspunsul lor a fost: ,,Să stiti Maria Voastră bine că omul nu-i slobod cu trupul dar este cu sufletul.''

     

    Memoriul din 1760 este rezultatul actiunii calugarului Sofronie de la Cioara printre moti. Scopul miscarii lui Sofronie era să inscrie pe toti ortodocsii intr-o listă in vederea cererii unui episcop ortodox. ,,Calugarul Sofronie de la Cioara, după ce a fost alungat din schitul lui si schitul daramat de Armata a inceput să cutreiere satele Hunedoarei si să trimită proclamatii in diferite parti, cerand să se adune cu totii pe la autorități si să ceară libertatea de credință, inainte de Craciunul anului 1759 el a fost arestat si aruncat in temnita din Bobalna. La 12 februarie 1760 vreo 500”600 de oameni din Zarand si din tinutul Abrudului, al Orăștiei, al Hunedoarei navaliră noaptea impartiti in trei cete, din care una sub conducerea protopopului din Saliste, au atacat temnita din Bobalna, au eliberat pe Sofronie, iar pe straja-mesterul care a incercat să-i oprească l-au lovit cu topoarele in piept si in spate. Dimineata poporul a intrat in biserica din Rapolt, ca să-I multumească lui Dumnezeu că le-a ajutat să scape pe calugarul lor. Era un preludiu al revolutiei.'' Parintele Dumitru Staniloae

     

    Arestat in august 1760, calugarul Sofronie este scapat la portile Zlatnei de mai multe mii de oameni. Între 10 -15 august 1760, Sofronie tine un mare sinod la Zlatna, in care se formulează un memoriu catre imparateasa Maria Tereza si catre guvernul din Transilvania. ,,Sinodul, alcatuit din multi preoti si mii de credinciosi, cere: libertatea pentru romani de a-și practica credinta stramoseasca plecarea episcopului unit Petru Aron ca să nu mai stapanească nici el, nici popii uniti peste popor, iar in locul lui să li se dea episcop ortodox; restituirea bisericilor si sesiunilor parohiale ortodocsilor; eliberarea tuturor celor arestati din cauza credintei; scoaterea din Transilvania a popilor uniti, care sunt pricina tuturor tulburarilor si care sunt niste mincinosi deoarece catre catolici jură că sunt catolici, iar catre romani că nici nu cred nici nu marturisesc Unirea. Parintele Dumitru Staniloae

     

    Miscarea s-a intins in toată Transilvania. Episcopul unit Petru Aron a scapat fugind la sediul comandantului militar din Sibiu de razbunarea poporului. ,,Pe ziua de 14 februarie 1761, Sofronie a convocat un mare sinod la Alba Iulia, la care au participat preoti ortodocsi, cu cate trei reprezentanti din fiecare sat, intr-o hotarare de 19 puncte, sinodul cere guvernului transilvanean iarăși libertatea religiei ortodoxe, episcop ortodox, restituirea bisericilor si bunurilor catre ortodocsi, eliberarea celor arestati etc.'' Parintele Dumitru Staniloae

    Curtea din Viena trimite in primavara anului 1761, in Transilvania, pe generalul Bucow, cu trupe numeroase. Acest fapt arată că miscarea romanilor era de temut si că autoritățile de la Viena erau ingrijorate. Cu ce scop a fost trimis acest general? Ce rol a avut un general intr-o chestiune religioasa Situatia romanilor ortodocsi s-a imbunatățit sau nu?

     

     

     

    Cele două mari Biserici de astăzi, Biserica Ortodoxă Âși Biserica Romano- Catolică, au fost Biserica cea Una in Hristos pan\ `n 1054. Separaþia intre Apus Âși Răsărit Âși-a avut cauzele ei `n pretenþiile de jurisdicþie universală ale papilor asupra intregii creÂștinătăþi. Aceste pretenþii, afirmate tot mai accentuat din secolul al IX-lea, au dus la despărþirea oficială a Bisericii Apusului de cea a Răsăritului, prin nefericitul act de la 1054. Anatema aruncată de cardinalul Humbert la 16 iulie 1054, `n numele papei Leon al IX-lea (1040”1054), pe altarul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol, prin care se afurisea patriarhul Mihail Cerularie (1043”1058) Âși intreaga Biserică Ortodoxă, a fost intemeiată implicit pe ideea necreÂștină Âși f\ră temei in revelaþia Sfintei Scripturi că Biserica Ortodoxă, nerecunoscand primatul papal de jurisdicþie asupra Bisericii universale a Domnului Hristos, se află intr-o eroare atat de mare, `ncat ea nu mai poate dobindi Âși asigura mantuirea credincioÂșilor ei. Trăgind toate consecinþele din ideea eronată că Biserica Romano-Catolică este singura Biserică universală, papalitatea a depus, de la 1054 `n continuare, neincetate eforturi spre a impune Bisericii Ortodoxe admiterea primatului papal de jurisdicþie. Neinvăþând nimic din faptul că incercarea de impunere a primatului papal a fost cauza despărþirii Âși in loc să caute refacerea unităþii prin inlăturarea acelei cauze a dezbinării, Biserica Romano-Catolică a crezut că poate reface unitatea prin mijlocul prin care a sfâ[iat-o, incercand să impună Âși ortodocÂșilor primatul papal cu sila. Ea a pornit, astfel, in incercarea de refacere a unităþii pe o cale greÂșită, care a adancit Âși mai mult dezbinarea.

     

    In cursul acestor patru secole, Roma papală a făcut din problema reunirii Bisericilor un obiect de tirguială confesională, promiþînd creÂștinilor din Imperiul bizantin ajutor in faþa asaltului otoman, in schimbul recunoaÂșterii primatului papal.

     

    se despoaie de avere toþi nobilii Âși cnezii, care þin pe moÂșiile lor preoþi ortodocÂși, ce duc poporul in rătăcire. Preo]ilor romani să li se confiÂște proprietatea Âși să se expulzeze din þară.Căsătoria intre ortodocÂși Âși cei de legea latină este oprită să se incheie, pan\ ce ortodoxul nu se botează de preotul apusean. Nobilii, cnejii Âși þăranii iÂși vor pierde moÂșiile cand nu-Âși vor boteza copiii in legea apuseană. Preoþilor ortodocÂși care vor boteza vreun copii in legea ortodoxă i se confiscă proprietatea .

     

    Folosindu-se de «hot\rarea de unire» stabilită la Florenþa la 6 iulie 1439, propaganda romano-catolică promitea ortodocÂșilor Âși creÂștinilor orientali că, `n cazul unirii cu Roma, le va lăsa nealterat ritul lor, cerandu-le numai acceptarea celor patru puncte florentine:primatul papal, Filioque, purgatoriul Âși azima. Mulþumirea Romei cu cele patru puncte era `nsă numai o amăgire tactică iniþială a acestor populaþii ortodoxe. Ulterior s-a procedat la o catolicizare treptată, care avea ca scop asimilarea totală a credincioÂșilor ortodocÂși Âși a vechilor orientali in catolicism. Mai mult chiar, propaganda romano-catolică se prefăcea la inceput că renunþă chiar la ultimele trei puncte florentine, cerand in aparenþă, in actul semnat de ortodocÂși, numai acceptarea primalului papal. Dar, `ndată după aceea, intercala, fără Âștirea acestora, Âși celelalte puncte florentine, cum s-a `ntamplat cu actul unirii romanilor din Transilvania cu Roma, din 7 octombrie 1698.

    Instrumentul cel mai eficient folosit de papalitate pentru atragerea ortodocÂșilor din Răsăritul Europei a fost, cum s-a spus, forþa statelor catolice sub care se aflau aceste popoare.

     

     

    Pretutindeni, prin atragerea unor părþi din populaþiile ortodoxe la uniatism, s-a inaugurat o perioadă de vrajbă in sanul acelor popoare. Tinerii din populaþiile unite au fost crescuþi in Âșcolile iezuite intr-un dispreþ iată de tradiþiile spirituale ortodoxe pe care acele populaþii le-au moÂștenit dintr-un indelungat trecut Âși intr-o admiraþie pentru catolicism, pe care, intorÂși in þările lor, căutau să-l extindă Âși să-l introducă in viaþa Bisericilor unite, intr-o formă din ce `n ce mai accentuata. Prin aceasta intreþineau o continuă vrajbă in sinul conaþionalilor lor, care vedeau cu ingrijorare cum se sapă tot mai adancă prăpastia religioasă intre fraþi Âși se ameninþă tradiþiile lor spirituale comune. ~n Transilvania această dezbinare convenea de minune stăpanirii străine feudale Âși capitaliste. Pană in 1918 habsburgii urmăreau o rupere religioasă totală a romanilor din Transilvania de romanii din sudul Âși estul Carpaþilor, pentru a impiedica pentru totdeauna unificarea lor `ntr-un stat naþional, iar după 1918, papalitatea, făcand jocul unor forþe interesate străine, se străduia să impiedice, prin adancirea dezbinării religioase, deplina unificare sufletească a poporului roman in statul naþional unitar pe care reuÂșise să Âși-l formeze. De aceea, `n 1929, Vaticanul infiinþează, la Roma «colegiul roman», pentru adancirea acþiunii de dezmembrare religioasă in poporul roman.

    Poporul roman Âși-a refăcut in 1948 unitatea sa religioasă in sanul Bisericii strămoÂșeÂști. Din păcate cateva elemente uniate crescute in Âșcolile Romei Âși plecate peste hotare continuă să agite chestiunea uniatismului, Âși a reinvierii dezmembrării religioase a credincioÂșilor ortodocÂși din Transilvania, inventand tot felul de neadevăruri, care, uneori, găsesc ascultare in cercurile conducătoare ale Bisericii Romano-Catolice. Iar aceste cercuri amplifică intr-o propaganda pe plan local aceste neadevăruri.

     

     

    Sub masca ecumenismului oferă burse numeroase tinerilor ortodocÂși Âși tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntaÂși ortodocÂși, mai ales din unele Biserici mai stramtorate financiar, deprinzindu-i, in schimb, cu un vocabular ecumenist relativist, pentru a-i dezarma in faþa forþelor de intercomuniune, in faþa teoriei că, cu toate diferenþele existente, cele două Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor, una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunþă cu nici un pret.

     

     

    IN TRANSILVANIA.

    Spre deosebire de toate religiile Âși de toate confesiunile creÂștine, uniatismul nu s-a născut dintr-o aderare a unor mase de oameni la o concepþie religioasă deosebită de cea pe care au avut-o inainte, care să răspundă unor noi trebuinþe sufleteÂști Âși să aducă o schimbare in viaþa lor spirituală. El a fost rezultatul unei indelungate acþiuni de violentare a conÂștiinþei religioase a poporului, in cazul de faþă apoporului roman din Transilvania. Supus unor crunte Âși prelungite presiuni pentru a adera la catolicism, o parte din poporul roman din Transilvania a acceptat pentru inÂșelarea Âși potolirea celor ce exercitau asupra lui această silnicie, o dependenþă administrativă de Roma papală, dar Âși-a păstrat in realitate tot conþinutul credinþei Âși cultul său ortodox.

    Astfel s-a născut asa-zisul uniatism roman ca un compromis artificial Âși hibrid intre presiunile exercitate asupra poporului roman din Transilvania Âși intre forþa lui de rezistenþă21. ~n insăÂși fiinþa lui inconsistentă, de aparenþă amăgitoare, uniatismul a purtat, cat a dăinuit, pecetea silniciei religioase, la care fusese Âși continua să fie supus acest popor, fiind prin insăÂși existenþa lui o acuză gravă la adresa unor concepþii Âși metode politice Âși religioase, pe care conÂștiinþa umană inaintată a timpului nostru le condamnă Âși le consideră definitiv apuse. Nicolae Iorga a spus :«Biserica unită era o creaþie artificială, nu pornise dintr-o convingere»22.

     

    De fapt o silnicie intreită a prezidat la crearea uniatismului din Transilvania Âși la menþinerea lui23,pan\ cand deplina incetare a acelei silnicii a avut ca efect Âși dispariþia lui :

    a) Silnicia unei asupriri sociale Âși economice ;

    b) Silnicia administrativ-militară exercitată de un stat cu concepþii absolutiste

    c) Silnicia unei confesiuni creÂștine care stimula silnicia statului Âși se sprijinea pe ea.

     

    a)Silnicia unei asupriri sociale Âși economice. ” Poporul roman din Transilvania se afla in jurul anului 1700, cand s-a născut uniatismul, sub regimul legii din Approbatae Constitutiones, adoptate la 1653 (partea I, titlul I, art. 3 Âși partea III,titlul III, art. 2), care dispunea [b]:«Romanii să fie þinuþi in robie deplină Âși perpetuă («mera et perpetua servitute»), ei fiind `n þară numai toleraþi, pan\cand va plăcea principelui Âși proprietarilor de p\mant («usque ad beneplacitum principis et regnicolarum»), avand să plătească acestora toate dările Âși prestandu-le robotă».[/b] Iar despre preoþi, iezuitul silezian Andrei Freyberger, care a descris actul unirii cu Roma papală de la 1701,spune :«Preoþii sau parohii se socoteau printre iobagi, care nume indică servajul; in ce priveÂște contribuþiile, transporturile, incasarea dărilor, precum Âși a altor sarcini, angarale Âși servituti, nu se făcea nici o deosebire intre ei Âși laici, fiind supuÂși Âși ei robiei»24

    AÂșa Dieta transilvană din 15 iulie 1689 a impus pe preoþii romani la 5000 florini, la sute de cubule de grau, de carne, de vin etc. Din darea de un milion florini a Transilvaniei, cea mai mare parte o achitau ei.

    Iezuitul Kapi, căruia i se cerea părerea in această problemă de către cardinalul Colonici, primatul Ungariei, la 1701, scria: «Căci romanului, care n-are aplecare spre această unire Âși care speră oarecare comoditate materială din simularea unirii cu păstrarea schismei, niciodată nu-i voi crede că va fi cu adevărat unit, oricat s-ar jura că are să fie»27.

     

    b)Silnicia administrativ-militară a Imperiului habsburgic. ”Interese politice ce au stat la baza acestei silnicii: Primul interesprovenea din faptul ca dinastia habsburgică din Austria catolică, cotropind Transilvania, a găsit aici o situaþie religioasă care nu prezenta pentru ea destulă siguranþă politică, in timpul cat Transilvania fusese principat subsuzeranitate turcească (1526”1687), ungurii, secuii Âși saÂșii, care formau cele trei naþiuni recunoscute («Unio trium nationum»), deveniseră calvini, luterani Âși unitarieni, Âși reprezentanþii lor in Dietă alcătuiau cele trei «staturi» care dominau DietaÂși ocupau toate dregătoriile publice. Aceste «staturi» acatolice nu agreau stăpanirea unei Austrii catolice. Ca să-Âși asigure dominaþia in Transilvania, Imperiul habsburgic trebuia să sporească componenþa, la inceput disparentă a «statului catolic». De aceea odată cu trupele imperiale au venit in Transilvania, in 1687”1688, Âși iezuiþii, in scurtă vreme aceÂștia au văzut că pe o convertire masivă a protestanþilor din Transilvania la catolicism nu se putea conta. ~n această situaþie «statul catolic» din Transilvania Âși iezuiþii veniþi aici au sfătuit curtea imperială să intindă mrejele catolicizării spre marea masă romanească a cărei religie nu făcea parte din nici una din cele patru religii recepte, cu drepturi politice. Printr-un memoriu din septembrie 1697, indată după definitivarea stăpanirii Austriei asupra Transilvaniei, prin pacea de la Zenta in septembrie 1697, «statul catolic» ardelean cerea impăratului să facă un apel către preoþii ortodocÂși romani ca să imbrăþiÂșeze catolicismul, promiþîndu-le scăparea de povara dărilor Âși impărtăÂșirea de privilegiile preoþilor romano-catolici:«Cu supunere cerem de la Maiestatea Sa o diplomă pentru Unirea romanilor care locuiesc in Transilvania Âși care nu pretind altceva decat ca Maiestatea Sa să se indure a-i face părtaÂși pe preoþii Âși călugării de rit grec, de aceleaÂși privilegii Âși drepturi de care se bucură acum nu numai preoþii catolici, ci chiar Âși preoþii unitarieni, luterani Âși calvini»28.

     

    n ciuda opoziþiei guvernatorului Âși a cancelarului Transilvaniei ”conþii Banfi Âși Bethlen, ambii calvini ”, Baranyi obþinu de la Leopold I, prin cardinalul Coloniei, rezoluþia din 14 aprilie 1698 către guvernul ardelean, incare se spunea:«Aceia dintre preoþii romani de rit grec, care păstrandu-Âși ritul, se vor declara pentru catolici cu recunoaÂșterea pontificelui roman, se vor bucura de privilegiile preoþilor catolici, iar aceia dintre ei oare socotesc că nu pot face numita mărturisire sau se vor uni cu una din celelalte religii recepte, ori vor rămane in statul religiei in care se află acum, se vor bucura de privilegiile religiei pentru care se vor declara, sau vor fi consideraþi in starea Âși dreptul religiei in care trăiesc acum.

     

    Al doilea interesurmărit de curtea imperială prin trecerea romanilor ortodocÂși in dependenþa papalităþii a fost ruperea lor din legăturile bisericeÂști cu romanii din Principate. Dat fiind că romanii constituiau marea majoritate a populaþiei din Transilvania, Casa de Habsburg iÂși dădea seama că o viitoare ridicare culturală Âși o inevitabilă dezvoltare a conÂștiinþei naþionale a acestei populaþii o vor face să tindă Âși la o realizare a unităþii sale politice cu romani din Principate. Cea mai bună asigurare impotriva acestei eventualităþii periculoase pentru Imperiul habsburgic era desprinderea cat mai completă a romanilor din Transilvania de cei din Principate.

    Consilierul imperial, contele Hatsfeld, spunea intr-un raport din anul 1782 ;«Trebuie să mărturisesc că eu pentru imprejurările actuale privesc Unirea mai mult ca o chestiune politică decat religioasă. Privită sub punctul de vedere al politicii, e de dorit ca romanii să se creadă a fi uniþi, deoarece prin aceasta se indeamnă a adera mai mult la stăpinii þării lor, decat unei puteri străine».

     

    Intr-o instrucTie dată de guvernatorul din Sibiu, Haller, pentru aplicarea unui rescript imperial, la 20 iunie 1746, se spune că«este interzis ca valahii să se hirotonească de alþi episcopi. Deci protectorii unirii... vor căuta să impiedice pe aceÂști valahi care vor trece in Valahia sau Moldova pentru a primi hirotonii. Pentru mai uÂșoara executare a acestui lucru, se cere ca Consiliul aulic de război să dea ordine... ca cei ce trec in þări străine pentru a primi hirotonii să fie aÂșteptaþi la trecători Âși să fie deþinuþi Âși puÂși la dispoziþia statului catolic, pan\ la noi ordine»37. Iar in rescriptul Mariei Tereza din 18 iunie 1747 către guvernatorul ardelean se ordona«să se confiÂște la trecători toate cărþile schismatice ce incearcă a se aduce din Moldova Âși Valahia»38.«Nici din motive politice, zice impărăteasa, nu se poate admite intrarea in þară a preoþilor Âși călugărilor din acele principate»39. Iar la 1761, aceeaÂși impărăteasă, intr-o rezoluþie, spune că generalul Bucow«merită să fie lăudat deoarece prin buna lui lucrare intreg districtul Bistriþei a fost reintors la unire, rezultat care e de mare insemnătate din indoitul punct de vedere al religiei Âșistatului, `ntrucat Bistriþa constituie marginea de către Moldova»40.

     

    c) Silnicia iezuiþilor Âși a varfurilor clerului unit.”Uniaþia s-a creat Âși menþinut in Transilvania Âși prin silnicia exercitată la inceput de iezuiþi, iar mai tarziu de varfurile clerului unit, care au trecut in tabăra clerului catolic.

     

     

     

     

    Cei mai de seamă fruntaÂși ai uniþilor, cand au inceput să vadă că habsburgo-catolicismul urmăreÂște acest al doilea scop Âși nu rămane fidel promisiunii de la 1700 de a nu se atinge de legea romanească Âși de independenþa Bisericii Romane din Transilvania, au reacþionat cu putere, dand glas simþirii romaneÂști a lor Âși a poporului roman, in lupta pentru apărarea conþinutului spiritual tradiþional Âși pentru independenþa Bisericii Romane, s-a angajat cu toată hotărarea mai intai insuÂși episcopul Inocenþiu Micu Clain si după el cei trei fruntaÂși ai ªcolii ardelene: Samuil Micu, Gheorghe sincai Si Petru Maior.

     

    Inocenþiu Micu Clain, incă inainte de instalarea sa ca episcop, in 28 septembrie 1728,inaintase mai multe memorii impăratului Carol al VI-lea, referitoare la nedreptăþile pe care le suferea clerul Âși credincioÂșii ortodocÂși din Transilvania. Preoþii uniþi nu se bucură de imunităþile preoþilor catolici, cum li s- a promit prin diplomele leopoldine din 1699 Âși 1701. Ei plătesc impreună cu credincioÂșii lor dijmă pan\ Âși preoþilor luterani Âși calvini, in loc să primească dijmă de la credincioÂșii romani. Copiii de romani nu pot frecventa Âșcolile Âși nu pot practica meseriile, precum nu pot ocupanici funcþii publice. Nobilii romani nu se bucură de accesul la forurile de conducere in stat in mod egal cu nobilii celorlalte naþiuni120.

     

    Inocenþiu Micu Clain progresează foarte repede in lupta sa următoare la concepþia că poporul roman este o natiune, ca Âși celelalte trei naþiuni din Transilvania Âși cere să fie recunoscută ca atare Âși să i se acorde in toate privinþele o egalitate deplină cu acelea. E primul roman la care apare această concepþie clară, superioară, care va deveni un program de luptă Âși de gandire pentru toþi conducătorii politici ai romanilor transilvăneni.

     

    Se constată din nou din acest text că cei ce se opuneau acordării de drepturi romanilor uniþi nu erau numai calvinii Âși luteranii, cum afirmă Bunea127, ci Âși catolicii, căci obiecþiile enumerate atestă priceperea unor clerici catolici. Apoi se constată că, pe cand Inocenþiu Micu Clain Âși romanii considerau Unirea nu ca o acceptare adogmelor Âși a cultului catolic, nobilii străini Âși clerul catolic voiau să catolicizeze pe romani in mod total.Inocenþiu Micu Clain voia ca romanii să se păstreze distinct de catolici; nobilii catolici ii voiau deplin catolicizaþi. ~n sfarÂșit, se constată că Inocenþiu Micu Clain, cu toate că se lăuda in memoriul de la 8 martie 1735 că lucrează asiduu pentru uniaþie Âși cu toate că prezentase (e adevărat), cu destulă intarziere, catehismul cerut, nu reuÂșise sau nu prea voise să facă pe preoþi să predice nici una din dogmele specifice ale catolicismului. Statul catolic, Âși prin el iezuiþii, cereau romanilor această catolicizare completă,pentru că incepuseră acþiunea de catolicizare a lor in timpul episcopatului lui Pataki Âși a sedis-vacanþei de după moartea aceluia. Inocenþiu Micu Clain ia măsuri pentru stăvilirea acestei acþiuni de catolicizare Âși incepe lupta pentru indepărtarea teologului iezuit, care era susþinătorul ei.

     

    Inocenþiu Micu Clain nu putea avea insă Âșanse să obþină dreptatea in cauza sa, cată vreme pleda atacand pe iezuiþi Âși cată vreme continua să ceară concomitent cu aceasta drepturi pentru naþiunea sa.

     

     

    Apologeþii fostei uniaþii din Transilvania, prezentau ca o glorie a acestei creaþii habsburgo-iezuite pe cei trei fruntaÂși ai ªcolii ardelene: Samuil Micu, Gheorghe ªincai Âși Petru Maior.

    Făcand aceasta ei treceau sub tăcere, pentru un public prea puþin cunoscător al concepþiei integrale a acestora, faptul că toþi trei au fost cei mai hotărâþi adversari ai tendinþelor de sfăramare a unităþii religioase a romanilor in credinþa ortodoxă strămoÂșească, pentru care motiv au trebuit să părăsească Blajul, unde se afla conducerea fostei Biserici unite, care i-a supus la grele Âși neindurate persecuþii.

     

    Tentativa de a se legitima uniatismul din Transilvania cu opera acestor personalităþi, care au fost in realitate cei mai aprigi osanditori ai intransigenþilor lui susþinători din orice timp, beneficia mai ales de faptul că operele cele mai multe Âși mai caracteristice ale lor nu au fost publicate, nici in timpul vieþii lor, nici multe zeci de ani după aceea”, iar altele, publicate in altă parte decat la Blaj, in vreo ediþie veche, erau inaccesibile publicului larg.

    Această tentativă mai beneficia Âși de faptul că din operele publicate, dar inaccesibile publicului larg, ale celor trei fruntaÂși ai ªcolii ardelene, cei câþiva invăþaþi romani ortodocÂși care s-au ocupat cu conþinutul lor, au pus in circulaþie aproape numai ideile acelora despre originea romană Âși continuitatea poporului roman in Dacia, nu Âși poziþia lor anti-catolicizantă. Aceasta, pentru că ideile acelea aveau o importanþă precumpănitoare pentru publicul roman de pretutindeni, mai ales intr-o vreme de pregătire a poporului roman pentru lupta de infăptuire a unităþii sale politice, cum a fost cea in care s-au făcut cunoscute ideile Scolii ardelene despre fiinþa Âșiistoria poporului roman.

     

    Iată unele din cuvintele lui Al. Odobescu Âși unele nume asupra cărora a atras atenþia lui Papiu Ilarian: «Să nu ne grăbim a declara geniul naþiunii romane ca osandit la o deplină amorþire in tot timpul domniei fanariote; el a trăit, el a vegheat in inima mai multor apostoli ai naþionalităþii, care spre a putea lucra mai in voie in sensul Dorinþelor lor, au imbrăcat, cei mai mulþi, haina pe atunci venerata a călugăriei. AceÂștia, inþelegand prin instinct, de ce insemnătate este limba pentru o naþiune strivită politiceÂște, au luptat cu stăruinþă spre a traduce cărþile bisericeÂști in limba romanească... Permite-mi, dar, a semnala cateva nume de prelaþi romani, care, dacă in secolul XVIII nu au proclamat, ca fraþii din Transilvania, originea noastră latină, dar cel puþin au umplut þara cu mii de cărþi de acelea ce sunau romaneÂște la urechea poporului intreg, de la naÂșterea pruncului, pan\ la astrucarea moÂșneaguluiin mormant. Pentru cei ce studiază dintr-un punct de vedere inalt istoria limbii Âși culturii romanilor, oamenii pe care ii cităm, sunt oameni mari, demni de afigura pe o treaptă alăturată cu a Maiorilor, a Clainilor, a Sincailor. Nu ne afundăm in timpurile relativmente prospere, cand incă domneau la noi Brancovenii Âși Cantacuzenii. Ne vom referi numai la cei din epoca fanarioþilor, de la 1720, pan\ la 1821».

     

    FruntaÂșii ªcolii ardelene au preluat Âși au fundamentat istoric Âși teologic lupta lui Inocenþiu Micu Clain pentru independenþa Bisericii romane din Transilvania.

     

    Lupta fruntaÂșilor ªcolii ardelene a luat de aceea un caracter doctrinar spiritual, pentru că ei simþeau nevoia să intărească pe credincioÂșii Bisericii unite intregi in ataÂșamentul la tradiþiile proprii ale Bisericii strămoÂșeÂști, prin dovedirea superiorităþii acestora Âși a necesităþii de a fi păstrate pentru salvarea fiinþei naþionale a poporului roman, o parte din el ajuns unit fără voia lui. Lupta celor trei fruntaÂși ardeleni este de o impresionantă unitate. Toþi trei poartă această luptă pe plan istoric Âși teologic, pentru că voiau să dovedească cu argumente istorice independenþa Bisericii Ortodoxe Romane din trecut Âși cu argumente teologice, conformitatea invăþăturii Âși spiritualităþii ei cu creÂștinismul originar. Ei duceau insă totodată, prin scrierile lor istorice Âși filologice, lupta pentru inălþarea conÂștiinþei poporului roman, pentru revendicarea dreptului la o existenþă independentă Âși in egalitate cu celelalte naþionalităþi din Imperiul habsburgic, pe baza permanenþei lui pe acest teritoriu Âși a insuÂșirilor lui remarcabile, ca urmaÂș al marelui popor roman. Lupta istorică Âși doctrinară pentru independenþa Bisericii era impletită la ei cu lupta istoric-filologică pentru drepturile poporului roman; fiecare din aceste independenþe ii era necesară celeilalte.

     

    ~n traducerea Bibliei, Samuil Micu þine seama de textul Bibliei de la BucureÂști, dar Âși de evoluþia limbii romane de atunci Âși pan\ in timpul său. Revizuirea traducerii a făcut-o el impreună cu ortodoxul Dimitrie Eustatievici, care la 1790 a tipărit la Sibiu«Dezvoaltele Âși tilcuitele Evanghelii»,iar la 1791 «Sinopsis, adică cuprinderea pe scurt a Bibliei»,ambele pentru uzul [coalelor romane ortodoxe, al căror inspector era Eustatievici. Samuil destina traducerea sa, făcută după textul grecesc al Septuagintei, textul folosit in cultul Bisericii Ortodoxe Âși de Sfinþii Părinþi din Răsărit, tuturor romanilor Âși a oferit-o spre publicare Episcopului ortodox Gherasim Adamovici de la Sibiu Âși numai plangerea lui Ioan Bob către autorităþi a impiedicat tipărirea ei la Sibiu285.

    O intemeiere istorică amănunþită a ideilor sale anticatolicizante Âși o difuzare a lor in clerul unit a urmărit-o Samuil Micu Clain prinIstoria bisericeascăin trei volume, intocmită in mare parte după opera cu acelaÂși nume a galicanului Fleury, care este o paralelă la «Procanonul» lui Petru Maior, intocmit după Iustinus Febronius. Petru Maior se referă adeseori la ea in această operă a sa. Samuil Micu făcuse prin adnotaþiile sale marginale aplicări la situaþiile concrete din Biserica unită, aÂșa cum Petru Maior adaptase opera anticatolică a lui Febronius la aceleaÂși situaþii.

     

    Opera lui Samuil Micu este uriaÂșă. Ea cuprinde vreo 22.000 pagini, din care nu s-au tipărit decat vreo 4.000 de pagini290. Din această operă, o bună parte constă din traducerea Bibliei, a multor opere ale Sfinþilor Părinþi ai Răsăritului Âși a canoanelor celor 7 Sinoade Ecumenice (vreo 14.200 pagini in total). N-a tradus nimic din vreun Părinte din Occident Âși nici decrete ale Conciliilor din Occident. Voia să intărească Biserica sa in spiritualitatea patristică Âși in disciplina canonică orientală, impotriva acþiunii de a introduce in ea spiritualitatea Âși decretele Conciliilor catolice din Occident. Cele două lucrări de istorie bisericească ale lui, sunt intocmite după izvoarele istoricilor greci Âși se opresc la secolul al VIII-lea.

    Din Occident nu traduce decatIstoria bisericească, a galicanului Fleury, prin care se combătea primatul papal Âși se pleda pentru sinoadalitate Âși pentru independenþa Bisericilor naþionale. Samuil Micu traduce vreo 37 de lucrări din Sfinþii Părinþi răsăriteni: din Sfantul Vasile cel Mare(Randuielile monahale),din Sfantul Ioan Gură de Aur, Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, din Sfantul Grigorie Teologul, din Sfantul Cyril al Alexandriei Âși din Sfantul Cyril al Ierusalimului,din Efrem Sirul etc. Traduce numeroase scrieri de ascetică Âși spiritualitate răsăriteană, autori filocalici:Scaralui Ioan Scărarul, din Sfantul Maxim Mărturisitorul, din Nil Sinaitul, Dorotei,Patericuletc. Este poate cel mai fecund traducător roman din Sfinþii Părinþi răsăriteni, alăturandu-se marii lucrări de traduceri patristice declanÂșată in acel timp in Principate de către miÂșcarea paisiană.

     

    Samuil Micu voia să menþină credinþa Âși spiritualitatea poporului unit in unitatea spiritualităþii tradiþionale ortodoxe, contribuind, prin traducerile sale, in acelaÂși timp la inviorarea acestora in tot poporul roman. Samuil Micu a intreprins opera de traducere a Sfinþilor Părinþi răsăriteni, din convingerea că credinþa adevărată a Bisericii de la inceput se cunoaÂște din scrierile Sfinþilor Părinþi Âși tot ce s-a adăugat după aceea este eroare.

     

    Samuil Micu merge mai departe Âși declară că cei mai mulþi tineri uniþi, trimiÂși la Âșcolile străine, pierdeau nu numai dragostea pentru tradiþiile specifice ale Bisericii romane, ci mulþi se Âși deznaþionalizau. De aceea el recomandă să nu se mai trimită tineri uniþi pe la acele Âșcoli: «Aceasta rău fac, că cei mai mulþi romanicare invaþă acolo nu numai de lege, ci Âși de neamul romanesc se leapădă Âși tăgăduiesc». «Romanii Âși in episcopiile celelalte au nu invaþă, au care invaþă se ruÂșinează a se zice romani Âși mai bine voiesc să se zică de alt neam»293.


  11. Alexandru,

     

    Suportul moral de-a lungul timpului este imposibil de cuantificat, asta intr-o discutie fara referire la posibilitati materiale, la resurse economice.

    Despre uniatismul din Transilvania si despre parerea reprezentantilor Scolii Ardelene revin mai tarziu. Sper sa nu se supere Adrian ca o sa dau citate din Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior.


  12. Da, Adrian, depinde de cum se liciteaza.

     

    Pt explicatii, argumente si date suplimentare la ce am afirmat mai sus recomand lucrarea parintelui Staniloae, "Uniatismul din Transilvania. Incercare de dezbinare a poporului roman."


  13. Cand unii colegi de forum o sa inteleaga ca credinta nu este platforma politica adaptabila in functie de situatie pt a prosti poporul, imbunatatibila in functie de epoca si de context, supusa adaptarii corecte politicieneste, atunci probabil o sa realizeze de ce unicitatea si continuitatea sunt importante, esentiale in materie de religie.


  14. N am reusit sa citesc ultimele doa pagini, dar ma opresc la aberatia despre prividentialitatea "implementarii" greco-catolicismului. Greco catoliilcismul este incercarea vaticanului de a impune romanilor din Transilvania supunerea fata de papa, indiferent "cat de catolica" era noua religie. Religia este una dintre componentele de baza ale culturii unui popor, de aceea popoarele idin occident nu au ignorat-o in campaniile lor de expansiune. Romanii din Transilvania au suferit enorm din cauza rezistentei opuse in fata impunerii catilolicismului. Sate intregi de romani au traversat Carpatii pt a fi ortodocsi in liniste.


  15. Legat de antisemitismul ML:

    Astfel, Leonard Kirschen “ evreu de origine “ care nu poate fi suspectat de partinire a legionarilor, in cartea sa Detinut al justitiei rosii, dupa ce ii eticheteaza pe toti drept niste fanatici antisemiti pe care nu avea rost sa-i contrazici, recunoaste: cei din Garda de Fier erau de fapt singurii in care puteai avea totala incredere ca nu te denunta, ca te ajuta la nevoie si ca au intelegere pentru nenorocirea care s-a abatut asupra ta. Sa dea Domnul sa fie lumea plina de astfel de fanatici, care in antisemitismul lor isi urasc intr-atat dusmanii, incat ii ajuta si le arata intelegere cand se afla in nenorocire!

     

    Despre comportamentul frumos al legionarilor in temnita marturiseste si parintele Nicolae Steinhardt: Referitor la camarazii legionari, nu pot spune decat ca purtarea lor fata de mine a fost frateasca. Mi-a venit in ajutor si reputatia mea de evreu osandit pentru ca a refuzat sa fie martorul acuzarii intr-un proces legionar; oricum, s-au purtat cu mine impecabil si cu acel spirit de solidaritate de care au dat cu prisosinta dovada in locul unde multi altii si-au pierdut cumpatul, omenia si stapanirea de sine.

     

    Cea mai amanuntita descriere a vietii detinutilor politici o face Ion Ioanid in Inchisoarea noastra cea de toate zilele. Marturiile sale despre legionari merita sa fie luate in seama. Cu toate ca nu impartaseam toate punctele lor de vedere, din toate gruparile sau categoriile de detinuti pe care le-am cunoscut de-a lungul anilor de puscarie, la ei am intalnit procentul cel mai mare de tinuta demna, comportare onorabila si caracter integru. Am convietuit cu ei in mai toate inchisorile, respectandu-ne reciproc si bucurandu-ma de increderea lor, ceea ce am considerat, nu fara mandrie, ca o apreciere a incercarilor mele de a avea o atitudine de care sa nu-mi fie vreodata rusine. Mi-au fost totdeauna de ajutor, mai ales moral, si taria de caracter a unora dintre ei mi-a fost exemplu, chiar daca eu nu am putut-o atinge.

     

    Desi si legionarii erau la fel de interesati sa primeasca informatii, ei nu se aratau ahtiati sa le obtina cu orice pret, iar atunci cand aflau o stire nu intrau in efervescenta ca ceilalti detinuti. Oricat de senzationala ar fi fost stirea, o receptionau cu un calm si sub rezerva verificarii, care noua ne facea impresia fie a unui dezinteres de neinteles, fie a intentiei de a ne sfida, dovedindu-ne ca ei nu sunt ca toata lumea. Adevarul era ca nici nu erau ca marea majoritate a lumii. Erau disciplinati si aveau o stapanire de sine care ii impiedica sa aiba reactii pripite, punandu-i la adapost si de entuziasme si de deprimari nefondate, pe care sa le regrete mai tarziu.

    (fragmente din Sfantul inchisorilor. Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise. foaienationala.ro)


  16. @strezahuzum

    'Intr-o tara civilizata, religia e o chestiune privata, tine de individ. '

    Da, spune asta papei, rabinilor evrei, musulmanilor si altor lideri religiosi care au sustinut prozelitismul, uneori cu arma, au santajat, furat, ucis in numele credintei lor. Cand a impus vreodata ortodoxia, cea romaneasca aici de fata, altora? Catedrala Mantuinrii Neamului, chiar daca nu e intr-un moment providential, se justifica tot prin majoritatea covarsitoare ortodoxa. Daca lu' evreul sau catolicul sau musulmanul nu-i convine poate sa-si gaseasca o alta tara mai primitoare, daca nici romanii nu au fost toleranti de-a lungul istoriei lor. Tocmai asta mi se pare una din principalele probleme in existenta lor: au fost prea toleranti, prea permisivi, prea au mizat pe bunul simt al altora.

     

     

    'Mai multe ore de istorie nu inseamna imbunatatirea sistemului de invatamant. Stiu ca e o obsesie a nationalistilor isterici, predarea istoriei in scoli si "manualele de istorie", pentru ca sunt constienti ca doar prin scoli generale si licee iau majoritatea romanilor contact cu "istoria adevarata". Dar invatamantul prin indesare pe gat nu e niciodata profitabil pe termen lung, iar reactia e garantat negativa. Mult, mult mai eficient e sa incurajezi minoritatea care e cu adevarat interesata de subiect si sa "popularizezi" istoria nationala prin carti, filme, samd. '

    Mai multe ore de istorie, in care sa se vorbeasca despre valorile, simbolurile, acestui neam, despre reala istorie, atat cele bune, cat si cele rele. Nu stiu cum iti permiti sa satirizezi subiectul asta, cu 'istoria adevarat', de parca ar fi cine stie ce fantasma mistica, cand realitate evidenta este ca romanii nu-si cunosc istoria, martirii, eroii, ajungand sa le fie rusine, sa le para rau ca s-au nascut pe aceste meleaguri.

    Tu consideri istoria o materie facultativa? Toate tarile din lumea asta invata istoria de mici, fiind parte din identitatea lor nationala, si tie ti se pare ca e absolut irelvant, ocupatie extrascolara de ora 3 noaptea, cand toate lucrurile interesante si utile s-au epuizat. Daca oamenii nu au absolut nici o idee despre un lucru nu pot sa-si doreasca sa si-l cunoasca.

     


  17. @Fane

     

    Se poate spune ca parintele Arsenie Boca a avut legatura cu Legiunea prin prisma faptului ca si duhovnicul si organizatia au fost aparatoare ale ortodoxiei. Arsenie Boca a fost anchetat sub acuzatia ca ar avea legaturi cu Miscarea Legionara, 'datorita misticismului' sau exacerbat. Fiind un mare duhovnic, oamenii il cautau, era foarte popular.. iar comunistii vedeau instigari si pactizari impotriva oranduirii socialiste oriunde se strangea lume. Parintele Boca a militat pentru depolitizarea oricarei miscari care vrea sa fie o aparatoare a ortodoxiei, si nu a fost niciodata de acord cu actele vindicative 'ochi pentru ochi..', sangeroase, violente.


  18. Prietene, exagerezi.

    Nu au fost ei terorizati timp de 50 de ani. Multi, foarte multi, chiar au dus-o bine. Mult mai bine decat o duc acum. Aveau mancare, aveau casa, aveau loc de munca. Nu aveau dreptul sa plece, nu aveau televizor, nu aveau acces la informatie. Da' tu crezi ca pe Badea Ion aia il interesa/intereseaza? Informatia? Televizorul? Il interesa sa aibe ce baga la stomac si sa poata dormi linistit seara.

    A trañ ñntr-un acvariu cu mancare, odihna si distractñe la portie poti spune ca e a o duce bine?

     

     

    Multi regreta comunismul? De ce?

    Pentru ca sunt prea indoctrinati, maniñpulati, descurajati, ca sa mai poata realiza ca mai sñ sunt si variante decat alea care ññ sunt servite. Daca perioada comunista e sñngura cu care o poate pe compara pe asta, ce ar putea sa spuna?

     

     


  19. Alexandru, imi pare bine ca ai sesizat ca tonalitatea discutiei depasise o oarecare limita a decentei. Sper ca ne vei lipsi de apelative de genul "paranoicilor".

    Cat despre restul.. Nu mai inteleg. Da, sa si le asume personal si colectiv cand e cazul, dar s-o faca. Sa coboare holocaustul de pe piedestalul intangibil pe care l au suit, sa recunoasca atrocitatile comunismului, sa inceteze politica de amanetare a economiilor nationale, sa nu terorizeze pe altii pt ca ei se vad popor ales. Aceeasi logica ai putea-o avea si in cazul legionarilor; faptul ca unii dintre ei au ucis nu face ML o miscare ucigasa.

     

    dee, imi asum imprudentele lingvistice. :) Poate ar trebui scris antet la forum ca acesta din urma nu-si asuma raspunderea pt parerile personale ale utilizatorilor.

     

    Adrian, nu mai amesteca ortodoxia cu celelalte credinte asa zise crestine.


  20. Adrian, sincer, nu le doresc "sa ajunga" la nivelul tau de intelegere a unor realitati.

     

    Robo-Alex, ce au primit evreii? Cate nenirociri si-au asumat din totalul pe care le-au facut? Cine dracu' a generalizat? Iar iti victimizezi oparit rasa-ti parsiva?


  21. Bineinteles ca un evreu poate fi si roman. Uite la Nicolae Steinhardt.

    Tu esti adeptul ideii ca lucrul care nu te pocneste direct in fata si fara ocolisuri nu exista, chiar daca te miri apoi de ce te doare capul.


  22. Numai ca problema voastra nu e legea. Voi va stergeti la cur cu legea. Daca o incalca legionarii, va bucurati. Daca o incalca evreii, va enervati. Singurul vostru interes e discriminarea. Daca un evreu infaptuieste o crima, putin va pasa de pedepsirea ucigasului: e doar un motiv in plus sa cereti pedepsirea neamului evreiesc printr-o inductie insuficient de bine gandita. Nu aveti de ce sa traiti intr-o societate moderna, deoarece dispretuiti libertatea celorlalti. Va repugna sa aveti dreptul de a vorbi orice atata timp cat cel de langa voi primeste aceeasi libertate.

     

     

    PS. Mi-e groaza sa intreb de ce scrii in ghilimele cuvantul "corectii". Daca nici corectitudinea, dreptul, justitia nu mai sunt valori de prim rang intr-o societate, v-ati ratat educational.

    Vorba unui intelept, n-am priceput nimic. Sau ca Adrian, probe , probe.