sabin1307

membri AISS
  • Content count

    1,940
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by sabin1307

  1. legat de responsabilitate si pasarea acesteia. daca lupul mananca oile, cine este responsabil? cainele? oaia sefa? nu ciobanul? poporul e responsabil de alesii lui, corect. dar tocmai.de asta sunt alesi, ca sa fie rezponsabili de obiectul managementului lor, poporul si tara in cazul nostru, dupa ce in prealabil si au asumat benevol responsabilitatea. ce ne facem poporul nu mai e in stare sa discearna, sa traga la raspundere pe lideri? nu se poate merge mereu pe diluarea responsabilitatii pana la pierderea ei, ea este si trebuie concentrata in unele puncte, asa cum pretinde democratia. problema cred ca e la identificarea responsabililor si ale masurilor care vin pe cale de consecinta. dar pt asta cetatenii trebuie sa fie in stare sa gandeasca, sa nu fie timorat, terorizat.
  2. Eu nu spun ca acele cozi la moaste nu exista. Eu spun doar ca modul in care sunt prezentate, tonul, formularile sunt ostentative, menite sa le prezinte intr-o lumina proasta spre tampa. In aceeasi nota sunt prezentate toate subiectele legate de ortodoxie. Se vorbeste doar despre ce e rau, nu despre ce e bine. Cultul moastelor face parte dintotdeauna din crestinism ortodox. Sunt nenumarate procese legate de subiectul asta. O sa revin cand am timp. Per total nu conteaza parerea mea despre ce crezi tu, sau a ta despre ce cred eu, sunt discutii auxiliare.
  3. Sincer, si fara suparare, daca 'discutam' cu un neozeelandez cu siguranta ar fi dat dovada de o mai mica doza de opacitate, sau ar fi fost mai putin obtuz in abordarea acestor subiecte. Actele biometrice si vaccinul ala sunt niste porcarii a caror utilitate nu se poate justifica, sau asupra carora au planat dubii ca ar fi nesanatoase, eventual intra in conflict cu povestea aia cu drepturile omului. Taranii aua munceau cu familiile lor cat era ziua de munca. Ma indoiesc ca se incapatanau din din principiu sa ramana analfabeti. Faptul ca in mentalul colectiv sunt niste tinte false, sau unele gresit abordate, demonstreaza incapacitatea celor care sunt responsabili de aducerea aproape de dementa a poporului. Ca e un cerc vicios din care, pentru a se iesi, cei capabili, cei investiti de Dumnezeu sau de societate cu responsabilitate, capacitate, trebuie sa ia atitudine si sa indetifice adevaratele mizerii colective, de masa. BOR a gresit indubitabil prin reprezentantii ei in unele situatii, dar problema homosexualilor nu mi se un exemplu in sensul asta. Homosexualitatea nu e doar un pacat, e si o boala psihica, demonstrata mi se pare de unii doctori (probabil de unii doctori care nu sunt la curent cu politicaly-correctness'ul). Eu nu vreau sa fie legalizata homosexualitatea, asa cum nu vreau sa fie considerate normale ale afectiuni psihice. Pe unde umbla vorba ca in manastirile de calugari e in floare homosexualitatea? Pe la mizeriile democrate Pro TV, antena etc? Cine a calculat, a anchetat cate cazuri de homosexualitate au fost in manastiri raportat la nr total de calugari, ca sa se poata generaliza in mod legitim? Sunt de acord ca e vorba despre ortodoxie, deci nu se poate vorbi despre compromisuri, dar afirmatia ca homosexualitatea e in floare in manastiri e de pe pereti. Din aceeasi sursa, sau dupa aceeasi schema logica, umbla vorba ca in cartierul tau 90% sunt homosexuali si lesbiene; asta totusi nu inseamna ca e si adevarat, ca exista un argument coerent in sprijinul afirmatiei asteia. Cine vrei sa fie cea mai de incredere insitutie in Romania? Parlamentul, presedintia, guvernul, politia? Poate jandarmeria? Faptul ca bisericile atat ca cladiri in sine, dar si ca ceea ce reprezinta ele, au fost un sprijin pentru romani timp de sute de ani ar putea fi un crieteriu. 'Pupatul moastelor', cu scuzele de rigoare, e obsesie doar in capul tau. La romanii ortodocsi se cheama traditie, respect fata de credinta stramosilor. Ce anume iti da tie dreptul si legitimitatea sa cataloghezi alte cutume bisericesti drept forme de fond si sa si ai prentia ca ai avea dreptate? Nici macar nu e politicaly correct. Faptul ca tu le vezi superficialitati inutile, sau ca asa le primesti servite de mass-media noastra nudemonstreaza nimic. Problema ta. Eu am sesizat de mai de mult problema ta fata de crestinismul ortodox; nici nu era greu s-o fac. Nu stiu fata de alte credinte sau religiii.
  4. U In ce consta mentalitatea rurala invechita? Dupa sute de ani de navaliri din toate directiile, dupa 60 de ani de comunism crancen, si 20 de ani de democratie perfida tu te intrebi nevinovat cum s-ar explica frica de nou, rezistenta inversunata la orice fel de schimbare, suspiciune fata de straini? Tocmai, macar de s-ar fi putut vorbi fespre asa ceva in tara noastra cu siguranta acum nu eram aici. Poporul asta este terorizat, saracit, descurajat, dezumanizat, nu mai,este in stare sa gandeadca, sa reactioneze la toate aberatiile care I se intampla. Afirmatia mi se pare lafel de valabila atat generic vorbind, cat si in mod particular pe domenii si capitole. Unde vezi tu acum rezistenta la orice este nou dusa pana la paranoia, xenofobie si hemofobie? Despre care religiozitate superficiala vorbesti? Cea prezentata de media noastra consecvent intre unsenzationul cu jj si portie de simone senzual?
  5. Desi subiectul Eminescu se incadreza foarte bine in topicul asta, cred ca trebuie concentrata discutia intr-un singur loc, asa cum am mai spus. @MoWeed Nu-i graba.
  6. Tot legat de subiectul asta, unul foarte important dupa mine. Inca o data citez pe altii care au cercetat si au exprimat mult mai bine problema decat as putea eu acum. Sper sa nu va oboseasca dimensiunea copy-paste-ului. Cred ca ar fi nimerit un subtopic despre Eminescu, macar ca prezentare a subiectului. ' Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat. Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism. Conservator. Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului Conservator - a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”. De la Nistru pan'la Tisa. Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul. Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?”. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese. Societatea Carpatii - serviciul secret roman al Daciei Mari. In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi - Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative. Urmarit de spionii Austro-Ungariei. Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica. S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159). Tradatorii. Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”). Nationalistii urmariti de rusi. Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Incomodul Eminescu. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora. Stia ca i se pregateste ceva. Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii. Interzis si internat. Guvernul a desfiintat “Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”. Otravit cu mercur. Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani. Eminescu nu a fost nebun. Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta. Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este “uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului - deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.' www.Mihai-eminescu.net
  7. Legat de Eminescu, citez din cartea de care am spus mai sus. Azi, existã un curent tot mai puternic in favoarea revizuirii imaginii biografiei eminesciene dintre 1883 - 1889,imagine care, cu siguranþã, in pofida protestelor ºi rezistenþelor,se va impune, in cele din urmã, ºi-n universitãþi sau in manualele scolare. S-au raliat curentului de opinie de care vorbeam fie noicercetãtori (Ion Filipciuc, Cãlin L. Cernãianu, Vitalie Pastuh-Culboteanu - Chiºinãu, D. Iordache - Cernãuþi º. a.), fie emines-cologi de mare prestigiu, precum Zoe Dumitrescu-Busulenga,Dimitrie Vatamaniuc, George Munteanu, Mihai Cimpoi. Cum, intre timp, s-au acumulat noi date, iar revalorifi-carea criticã a izvoarelor mai vechi oferã surprize adesea spe-ctaculoase, s-a ivit necesitatea conceperii unei cãþi autonome, fãrã partea a doua din ediþiile anterioare, nu numai din raþiuni despaþiu editorial. Cercetarea de faþã se concentreazã nu doar asupra faptului biografic, dar, indeobºte, vizeazã sensul ontolo-gic al jertfei ºi jertfirii lui Eminescu, avand ca finalitate emanci-parea spiritualitãþii culturale ºi politice a neamului romanesc.Aceastã nouã mizã iºi gãseºte roadele datoritã grupului editorialde la revista Scara din Bucuresti. Am pariat pe o stransã arguþie, bazatã pe documente ºi perezultatele altor cercetãtori mai noi. Cartea se vrea o sintezã cvasidefinitivã asupra destinului eminescian marcat de geniulpublicistului care implicã existenþa de model exemplar, fãrã decare cultura ºi civilizaþia unui popor s-ar nãrui. Dupã atatea decenii de comunism ºi dupã prãbuºirea moralã ºi economicã dedupã 1989, Eminescu rãmane Steaua cãlãuzitoare in regãsireadrumului salvator. Acesta este sensul jertfei ºi al jertfirii lui, decare poetul a fost conºtient panã la intoxicarea finalã cu mercur,care i-a pricinuit nu numai o infernalã suferinþã psihicã ºi moralã,dar ºi moartea fizicã. Pentru a se ajunge la adevãrl, a fost nevoie,insã, de un veritabil „cutremur” in eminescologie, aflat acum inplinã derulare. Rezultatele finale se vor desluºi cand lava vulca-nului in fierbere va incepe sã se rãceascã ºi-ºi va contura noileforme de relief. Dupã numeroasele pagini biografice eminesciene, intrecare strãlucesc, indeobºte, douã cãrþi (Viaþa lui Mihai Eminescude G. Cãlinescu, 1932 ºi Hyperion, I de George Munteanu,1973), se pãrea cã n-a mai rãmas nimic de spus despre existenþalumeascã a lui Eminescu. Cat priveºte promisiunile regretatului Ion Roºu., acestea n-au fost implinite, biografia sa oprindu-sela un singur volum, nu lipsit de interes. Surpriza a venit din altãparte, prefiguratã de unele articole din revista Luceafãrul, sem-nate de Mihai Ungheanu ºi N. Georgescu. Ele se refereau laperioada cea mai tragicã, dar ºi cea mai obscurã a vieþii luiEminescu - anii 1883 - 1889. Încã de pe atunci (1986 - 1989),reacþiile de protest n-au intarziat sã aparã, cãci amintiþii critici tulburau serios o anumitã imagine oficialã asupra anilor de boalã.Pãrea cã G. Cãlinescu ºi urmaºii sãi spuseserã esenþialul, crista-lizaserã un ºablon convenabil despre un Eminescu victimã aunei agonii incheiate la 15 iunie 1989 printr-o „paralizie gener-alã”, pe fondul unui sifilis congenital matern, asociat cu alcoo-lismul ºi cu alte abuzuri. Ziua de 28 iunie 1983 era declaratã cadebutul morþii intelectuale, dupã care au urmat 6 ani sterili, com-pãtimiþi de toatã lumea. La crearea acestei imagini au contribuitdeopotrivã medici de prestigiu (savantul G. Marinescu ºi PanaitZosin, de pildã), biografi, foºti prieteni sau duºmani, oameni politici etc. Douã cãrþi, semnate de Ovidiu Vuia ºi N. Georgescu, m-au determinat sã recitesc capitolele despre anii de boalã dinbiografiile eminesciene ale lui G. Cãlinescu, George Munteanu,Zoe Dumitrescu-Buºulenga, D. Murãraºu, Petru Rezuº sauAugustin Z. N. Pop. Majoritatea lor, intr-adevãr, au o laturã comunã: amestecul derutant de documentaristicã ºi poezie,lucrurile fiind vãdit deformate prin prisma exclusivã a nebuniei.Încat obiecþia formulatã de N. Georgescu cã eminescologiasuferã incã de lipsa interpretãrii critice a izvoarelor mi se parelegitimã, catã vreme nu existã o instituþie naþionalã Eminescu ºicatã vreme eminescologia va continua sã fie doar preocupareaunor pasionaþi de poetul naþional. Sã nu uitãm cã nici pre-conizata „catedrã Eminescu” nu s-a realizat. ªi incã se mai vorbeºte de un cult Eminescu, devenit cal de bãtaie al modei„demitizante” de dupã 1989. El existã ca atmosferã, dar nicio-datã n-a devenit instituþie culturalã a statului roman. Eminescu n-a ajuns sã marcheze politica romaneascã oficialã, exceptandunele momente pasagere (cand liberalii i-au adoptat ideea prinnoi inºine, dupã moartea lui I. C. Brãtianu), deºi el este inteme-ietorul doctrinei naþionale moderne. Dimpotrivã, opera lui a fost cu grijã separatã de structurile de profunzime ale politicii naþionale, publicistica fiind interzisã dupã al doilea rãzboi mon-dial, efectele prelungindu-se panã azi. Nu e simptomatic cã Eminescu are atâþia duºmani inverºunaþi ºi dupã 1989? În mod fãþarnic se vorbeºte de „statutul” de poet naþional. În realitate, deu n secol incoace, Eminescu este inlãturat, sub o formã sau alta -cu excepþia unor perioade, ca, de pildã, anii premergãtori MariiUniri - de la plãsmuirea destinului nostru naþional. Iar anii bolii au directã legãturã cu aceastã interdicþie a lui Eminescu ºi con-sacrã o sacrificare ce dateazã din una dintre cele mai negre zileale istoriei romaneºti: 28 iunie 1883. N-am gãsit echivalente pen-tru asemenea zi decat 26 iunie l940, sau 23 august 1944, ziuaarestãrii mareºalului Antonescu. Aceste zile sunt legate dehotãrari imperiale care au pecetluit soarta þãrii pentru decenii intregi. Am temeiuri sã cred cã aºa-zisul „cult Eminescu” este odiversiune ad hoc confecþionatã pentru a preveni ºi a face inefi-cace un veritabil cult Eminescu. Om al adevãrului, al vertica-litãþii morale, al cuprinderii fiinþei romaneºti in abisurile ºi lumi-niºurile ei, o datã asimilat la corpul statului roman, Eminescu ar deveni ceea ce s-a vrut intreaga viaþã - arheul ivirii sale in uni-versalitate, adicã al unui stat modern, democratic, civilizat, demnde a sta alãturi de marile culturi ºi civilizaþii ale Europei. Prinnumita diversiune, insã, se creeazã impresia (pe care naivii o iauca atare) cã eminescianismul este, dimpotrivã, un element nefast,inamicul public nr. 1 al democraþiei ºi statului roman. Nu intam-plãtor unul dintre sprijinitorii involuntari ºi candizi ai curentuluiantieminescian asimila „cultul pentru poet” cu acela al luiCeauºescu (Gh. Grigurcu). Cum deºãnþatul cult ceauºist (con-fecþionat ºi intreþinut de cei care se declarã, azi, anticomuniºti ºianticeauºiºti), ne-a dus la dezastru, prin echivalare, se sugereazãcã eºecul Romaniei se datoreazã atat comunismului, cat ºi„naþionalismului” eminescian. În realitate, statul roman n-a atinsniciodatã exigenþele lui Eminescu, fiindcã nici nu ºi-a propusvreodatã, deºi marii ganditori au pledat statornic pentru asimi-larea organicã a eminescianismului ca temei al fiinþei noastre. Invoc aici cuvintele lui Simion Mehedinþi, fiindcã ele mi se par foarte potrivite pentru starea actualã a Romaniei: „Cum a purtatEminescu in sufletul sãu durerea romanilor din toate timpurile ºidin toate þãrile romaneºti n-a mai purtat-o nimeni.Numai urmand invãþãturile lui, mai pot afla urmaºii caleamantuirii din prãpastia in care am cãzut.Cine va cãlca alãturi va rãtãci...Se nenoroceºte pe sine ºi va nenoroci ºi pe alþii fãcand sãcreascã ruina þãrii, in loc de a o scãdea”. Conchizand, se poate vorbi in Romania modernã de unpseudo-cult Eminescu. Perpessicius l-a numit ca atare incã din-tre cele douã rãzboaie mondiale, cand constata cã oficialitãþile nugãseau fonduri nici mãcar pentru o statuie a poetului. Se intrebacu ironie Perpessicius: „Nu sunt, oare, acestea, semnele celui maiautentic cult - Eminescu?”
  8. Robert, Eminescu de asta a fost omorat, demitizat, atacat, demonizat. S-a batut moneda pe latura romantica a poetului pt a nu lasa loc in mentalul colectiv imaginii omului politic Mihai Eminescu, pragmatic, realist, responsabil. Activitatea sa politica poate fi dedusa din cea jurnalistica, de unde a fost mazilit. ziare.com: 'Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef. Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre "iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse". Maiorescu a scris: "Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba". Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: "Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul". Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena. Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : "si mai potoliti-l pe Eminescu!". "Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam ... si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator? Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?" Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei. Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.' Voi reveni cand voi avea timp
  9. Probabil nulitatile astea ori sunt rau intentionate, ori sunt ignorante. Alta posibilitate nu exista aici. Cu siguranta 'Eminescu - Drama sacrificarii', scrisa de eminescologul Theodor Codreanu (este link la topicul cu recomandari literare, aici la 'Romanism') le va largi mult orizonturile in legatura cu romanul absolut. Asta in cazul in care doresc asta si mai si sunt capabili.
  10. Omul lui Dumnezeu, popoarele s-au format in timp. O parte componenta a etnogeneei romanesti este constituita de crestinism. Deci evolutia si particularizarea traditiei nu a schimbat religia, adica nu a schimbat dogmele fundamentale, aceleasi dela Hristos si pana astazi. Daca spui ca religia este neschimbata in ultimii 2000 de ani facand referire la traditie da, suna aberant ("traditie" cred ca este un termen prea complex, dar altul nu-mi vine: de asta ziceam ca e un subiect un pic dificil pt noi). Pentru ca discutia implica evolutie, explicatii. Daca spui ca religia este neschimbata in ultimii 2000 de ani facand referire la dogme atunci afirmatia este perfect adevarata. Dumnezeu nu a spus explicit cum sa arate hainele preotilor si calugarilor, dar a dat de inteles, ca sa spun asa. Dumnezeu insusi, vorbind cu Moise i-a poruncit sa-l aseze pe Aaron arhiereu al iudeilor, iar pe fiii lui ca preoti, randuind si vesmintele lor corespunzatoare cu care acestia trebuiau sa se imbrace la slujbele aducerii jertfelor. "Sa aduci pe Aaron si pe fiii lui la intrarea cortului adunarii si sa-i speli cu apa. Si luand vesmintele sfinte, sa imbraci pe Aaron, fratele tau, cu hitonul si cu meilul, cu efodul si cu hosenul si sa-l incingi peste efod; sa-i pui pe cap mitra, iar la mitra sa prinzi diadema sfinteniei. Apoi sa iei untdelemn de ungere si sa-i torni pe cap si sa-l ungi. Dupa aceea sa aduci si pe fiii lui si sa-i imbraci cu hitoane; sa-i incingi cu braie si sa le pui turbanele; si-Mi vor fi preoti pe veac. Asa vei sfinti tu pe Aaron si pe fiii lui" (les. XXIX, 4-9). Insa, preotia Vechiului Testament a fost numai umbra sau pre-inchipuirea preotiei Noului Testament (Evr. IX, 10-14, X, 1) sau a preotiei lui Hristos. Aceasta preotie harica a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Sai Apostoli, pentru a-I continua in lume dumnezeiasca Sa slujire si lucrare mantuitoare si pentru ca din roadele operei Sale rascumparatoare sa beneficieze tot neamul crestinesc (Ioan XV, 16). Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu a dat Apostolilor nici o porunca expresa cu privire la vesminte, ci dimpotriva, a recomandat acestora simplitatea imbracamintei (Matei X, 10; Marcu VI, 9). Temeiul teologic al intrebuintarii vesmintelor preotesti ramane tot Vechiul Testament. Ele au intrat in uzul si practica de cult a Noului Testament cu o noua semnificatie, raportata la viata si activitatea Mantuitorului, care asa dupa cum stim, n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca (Matei V, 17). Sunt practici cu rol de dogma si practici ce tin de specific national. Astea din urma au frau liber atat timp cat nu intra in sfera dogmei.
  11. Robert, daca nu reusesti sa intelegi ca specigicul national nu atenteaza la autenticitatea crestinismului atunci ma opresc aici. Da, in primii 300 de ani multe lucruri sunt vagi, au ramas putin scrieri, probe. Asa cum dupa comunism au disparut probe istorice, dosare etc. Cu siguranta nu aveau posibilitati de a-si impodobi vesmintele, dar faptul ca primii ani de crestinism au coincis cu prigoana impotriva lor nu inseamna ca acea prigoana era traditia. Dupa Edictul de la Milan crestinii nu se aruncau in groapa de lei de buna voie pentru a continua traditiia si a demonstra dragostea pt Dumnezeu. Este evident de ce. Nu exista mucenicie voluntara decat la fanaticii musulmani din cate stiu eu. Asa cum faptul ca au iesit din catacaombe nu inseamna ca au schimbat dogmele, au schimbat invataturi. Biblia nu este integral si exclusiv un monolog al lui Hristos cuvant cu cuvant. Invatatura a fost predata apostolilor, care si mai tarziu sub revelatie divina au transmis-o mai departe. Asta nu inseamna ca s-au abatut de la adevarul lui Hristos.
  12. Dispozitia canonului 27 al Sinodului VII Ecumenic prevede ca acei slujitori care nu poarta permanent uniforma clericala regulamentara sa se afuriseasca pe o saptamana, adica sa se suspende 7 zile de la savarsirea celor sfinte. "Vesmintele cu care se imbraca persoanele bisericesti (in afara sfintelor slujbe) se cuvine a fi lungi si cat cu putinta intunecate, pentru ca lungimea inchipuie buna cuviinta, iar intunecimea (culoarea neagra sau cenusie) este icoana smereniei". Deci daca e maron sau neagra nu are nicio relevanta. "Preotii cand sunt imbracati cu podoaba Preotiei arata ca sunt slugi si ostasi ai imparatului si marelui Iisus Hristos" se spune in vechile noastre pravile. Odajdiile sfinte intregesc cadrul ceremonial, fastul si stralucirea cultului. Ele sporesc duhul evlaviei, inspira credinciosilor respect fata de sfintitii slujitori si creeaza o atmosfera sarbatoreasca proprie savarsirii serviciului divin, iar prin lucratura artistica si forma lor estetica si impunatoare indeplinesc o functie simbolica ca si celelalte obiecte de cult intrebuintate in ritul liturgic si sacramental. Aceste obiecte sfintite capata semnificatie nu prin ele insele, ci prin simbolismul pe care il reprezinta, fiind raportate analogic la diferite fapte si evenimente din istoria sfanta a mantuirii. "Tot serviciul divin nu este decat reprezentarea iconomiei divine a operei de mantuire a oamenilor savarsita de Domnul nostru Iisus Hristos". Toate cuvintele, actele si obiectele liturgice care intra in componenta cultului divin public al Bisericii noastre Ortodoxe au un inteles figurat, tipologic sau simbolic. Potrivit marturiilor biblice si patristice, vesmintele liturgice intrebuintate astazi in Biserica noastra provin din epoca apostolica, ca o continuare a vesmintelor Vechiului Testament pe care le purtau arhiereii, preotii si levitii la serviciul divin de la Cortul marturiei si apoi la templul din Ierusalim, conform randuielilor prescrise de Dumnezeu lui Moise. Daca serviciul dumnezeiesc din Vechiul Testament covarsea prin stralucirea si solemnitatea sa toate serviciile lumesti din acel timp, cu atat mai mult, serviciul divin al Bisericii crestine, intemeiat de Mantuitorul Hristos, trebuia sa-l depaseasca pe cel dintai prin maretie, splendoare si frumusete artistica.Prin urmare, vesmintele liturgice din cultul Legii celei Noi, trebuiau sa se deosebeasca radical de cele specifice cultului Legii Vechi, acestea din urma fiind preinchipuirea celor dintai, asa dupa cum jertfele de la tempul iudaic prefigurau marea jertfa a Fiului lui Dumnezeu de pe Golgota, reinnoita si actualizata astazi in chip nesangeros in jertfa liturgica sau jert-ta euharistica a Sfintei Liturghii. Din aceasta cauza, toate vesmintele preotesti sunt confectionate din materiale scumpe, stralucitoare si impodobite cu semnul Sfintei Cruci (Efes. II, 16) care este marturia concreta a jertfei, a biruintei asupra mortii si a pacatului si totodata cinstea si lauda noastra a crestinilor (Gal. VI, 14). Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu a dat Apostolilor nici o porunca expresa cu privire la vesminte, ci dimpotriva, a recomandat acestora simplitatea imbracamintei (Matei X, 10; Marcu VI, 9). Temeiul teologic al intrebuintarii vesmintelor preotesti ramane tot Vechiul Testament. Ele au intrat in uzul si practica de cult a Noului Testament cu o noua semnificatie, raportata la viata si activitatea Mantuitorului, care asa dupa cum stim, n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca (Matei V, 17). Exista un proces de adaptare, fixare si diferentiere a vesmintelor liturgice in conformitate cu functiunile cultice ale celor trei trepte ale clerului. Acest proces s-a desfasurat lent si poate fi periodizat astfel: prima epoca cuprinde inceputurile crestinismului si se extinde pana la sfarsitul secolului al IV-lea; a doua epoca se intinde pana in secolul al IX-lea, a treia epoca, pana in secolul al XV-lea, cand avem si primele mentiuni mai detaliate asupra vesmintelor liturgice; a patra epoca se intinde din secolul al XV-lea pana in prezent. Abia in secolul IV se clarifica notiunea de vesminte cu caracter pur sacramental, distincte de imbracamintea obisnuita folosita numai in cultul divin si sfintite printr-un ritual deosebit. Acest fast este confirmat si de Fericitul Ieronim care spune ca "religia dumnezeiasca are un vesmant in sfintele slujbe si altul in relatiile de toate zilele". Vesmintele liturgice in cultul divin public ortodox au valoare nu numai prin necesitatea si utilitatea lor practica si sacerdotala, ci mai ales prin simbolismul pe care il infatiseaza, fiindca toate actele si obiectele de cult nu sunt altceva decat mijloace intuitive si sensibile de comunicare a adevarurilor dumnezeiesti din ordinea supranaturala. Ele sunt oglinda care ne descopera realitatea spirituala invizibila a Bisericii lui Hristos. Crestinismul s-a cristalizat in fiecare tara pe specificul zonei. Atat timp cat dogmele nu au fost schimbate, in care includ traditiile cu valoare de dogma (termenii sunt mai diversi, dar mai greoi pt nivelul nostru), orotodoxismul a ramas intact. A evoluat in sensul ca a lamurit ce e ortodox si ce nu, dar nu inseamna ca s-a abatut de la credinta lui Hristos predata apostolilor. Problema calendarului este una foarte delicata. Inca nu am reusit sa-mi formez o opinie, neavand pregatirea necesara pentru a discerne daca acest calendar are valoare de dogma sau reprezinta un simplu instrument de masurare a timpului supus perfectibilitatii. @Adrian Aia cu ortodoxismul care spune crede si nu cerceta e o mare gogomaie repetata la infinit dandu-i astfel valente axiomatice. Daca as fi subiectiv as spune ca e o alta mizerie improscata mai mult sau mai putin voit. Nicaieri in religia asta nu ai sa gasesti asa ceva. Dimpotriva, toti marii teologi si duhovnici indeamna la cercetare, la gandire, la discernamant. Iubirea de aproape in ortodoxism nu poate exista daca ea nu este fundamentata pe adevar, pe dorinta de a-l afla. Adevarul a fost revelat, explicat, discutat.
  13. Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face in vazduh, deasupra vaii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile si limbile, de la primul Adam pina la ultimul om. Apoi ii va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. 31. Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. 32. Şi se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. (Matei, 25) Argumentul principal pe care parintele Dumitru Staniloae il aduce impotriva ideii ca nationalismul este incompatibil cu crestinismul este despre ipostas. ''Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei fiinte spirituale, sau si spirituale; e una din unitatile unei altfel de firi, in stransă corelatie cu celelalte unitati, iar in cazul persoanei umane, in relatie cu Dumnezeu cel personal.'' Aplicand definitia persoanei la realitatile concrete ale poporului roman si la nevoia, fireasca de comuniune a omului cu semenii, parintele arată că nu se poate vorbi despre nationalism ca despre o grea cadere in pacat. Biserica Ortodoxă Romană este nationala ''Calitatea natională este insusi umanul intr'o anume formă a lui iar crestinismul national nu este paganism.'' Romanul intretine comuniunea cu ordinea eternã prin ortodoxie, dar romaneste. Ortodoxia se aflã aici intr-o sintezã anumitã, care nu strambã ortodoxia din punct de vedere formal, asa cum materialul si simbioza sufleteascã in care e imbrãcat aparatul optic al ochiului, nu strambã legile optice generale dupã care functioneazã. Desi in practicã mijlocul prin care intretine neamul nostru comuniunea cu ordinea spiritualã eternã este intregul contopit: ortodoxie-romanism, teoretic se poate spune cã o intretine prin ortodoxie, cãci romanismul este implicat in calitatea subiectului ortodoxiei si romanismul insusi este strãbãtut de ortodoxie. Ortodoxia are o functie esentialã si chiar capitalã in viata romanismului. Idealul national permanent al neamului nostru nu poate fi conceput decat in legãturã cu ea. Un popor a ajuns o natiune cand fiecare membru al ei se simte in constiinta sa trãind prin ea si pentru ea, ca o mlãditã care datoreazã totul tulpinei care-i dã seva, viata si insusirile. Constiinta nationalã are trei elemente componente: 1. Constiinta de sine, constiinta cã existi si actionezi ca insul cutare. 2. Constiinta cã apartii unui neam si cã ai anumite determinante nationale; 3. Sentimentul de rãspundere fatã de cei de un neam cu tine, sentimentul datoriei de a-i ajuta in chip deosebit, de a te jertfi pentru ei, de a le servi lor. Crestinismul n'a venit sã se opunã tendintelor celor mai firesti de comuniune, concretizãrilor celor mai profunde ale acestor tendinte, n'a venit sã inãbuse natura, sã o facã sã caute alte forme de comuniune, mai putin firesti, ci sã intensifice, sã inalte, sã desãvarseascã formele naturale ale relatiilor omenesti. Un crestin e fericit de ocaziile ce i le oferã apartenenta la comunitatea nationalã pentru a-si trãi in ea continuturile religioase. Credinta crestinã e pentru credincios un impuls spre afirmarea comunicãrii nationale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a asezat in relatii fundamentale de viatã. Crestinismul rãzbate in mod necesar spre nationalism. Dumnezeu nu mã va rãsplãti dupã modul cum am stiut sã mã desfac de comuniunea fireascã in care mi-a fost dat sã trãiesc, ci dupã modul in care am afirmat aceastã comuniune cu vointa si cu iubirea mea crestinã." @Robert Fa diferenta intre traditie cu specificul desprecare vorbeam si dogme. @Adrian Pricepe omule ca mucenicii care au murit in primii 300 de ani de crestinism au murit in numele Domnului. Daca oficiliatatile nu-i recunoasteau asta nu inseamna ca ei nu existau, nu mureau pentru acelasi crez. Cum poti spune ca Iisus nu a spus sa construiasca biserici sa se roage? Biserica este Casa lui Dumnezeu atat fizic, cladire, cat si ca setul de valori si invataminte ce compun crestinismul. Crestinii sunt Biserica lui Hristos. Sinoadele ecumenice au avut loc si din nevoia de a se apara in fata ereziilor, de a lamuri, de a explica omului ce este crestinismul. Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie de Nazianz au facut-o cum nu se poate mai bine. Celelalte scrieri ale sfintilor si teologilor vin ca explicatii suplimentare, in nici un caz nu schimba dogmele. Despre aberatiile cu spusele lui Iisus care nu coincid cu cele ale apostolilor si ale urmasilor acestora nu stiu ce sa zic. Ma depasesc. Oricum, apostolii, mai mult decat ce le-a dat Duhul Sfant sa scrie nu stiau despre viitor. Nici profetii Vechiului Testament nu pot fi adusi la nivelul lui Nostradamus. Atat timp cat crestinismul face apel la compasiune, la dragoste pentru aproape, la ajutorarea celui sarac, chiar la o viata cat mai austera bineinteles ca nu a putut crea senzatie printre bogati. Daca dai in cap faptul ca te duci la preot nu iti garanteaza iertarea pacatului. Nu esti lapiata. Trebuie sa te caiesti si sa iti doresti sa fii iertat, sa intelegi gravitatea faptei. Asta suna a purgatoriu, a contabilitate a pacatelor unde orice are un pret. Gresit.
  14. @Alexandru "Biserica" vine de la basilica. BASILICA (definitie): Edificiu public in antichitatea romana (si greaca) situat de obicei in forum. Basilica este impartita de siruri de coloane in 3 sau 5 nave, cu absida la capat (nisa semicirculara). Altar vine de la locul de judecata roman de la Roma. Mai erau cateva cuvinte cu aceleasi caracteristici, pe care nu mi le amintesc acum. Cu siguranta Seneslau nu putea sa nu auda de denumirile astea si de traditiile legate de ele. Nici romanizarea dacilor nu a avut loc dupa Seneslau. Cat despre banii in schimbul aghezmei.. sunt sigur ca poti maimult de atat.
  15. Pai ortodoxismul din cate stiu nu are absolut nimic impotriva ca fiecare popor sa se inchine la Dumnezeu in limba lui, atat timp cat nu iese din canoane. Am mai spus-o si cu alta ocazie, ideea de specific national este perfect compatibila cu crestinismul. Acesta spune ca la sfarsitul lumii oamenii vor fi judecati atat individual, cat si ca popor. Poti verifica. Ideea de globalizare, de unfiormizare, in nici un caz nu are radacini crestine. De care sorcove? Hainele monahale sunt neschimbate.
  16. Cam ce s-a schimbat la ea?
  17. @Adrian Crestinismul exista in catacombe si prin mucenici si inainte de Constantin cel Mare. Edictul de la Milano doar l-a legalizat. Catolicismul s-a rupt de ortodoxism, nu invers. Catolicismul a venit cu adaugiri si interpretari diferite de cele din ultima mie de ani. Deci se poate spune ca ortodoxismul exista de 2000 de ani. Voiam sa-ti explic ca este aberant sa existe democratie, pluralism ideologic in interiorul ortoxismului. Exista discutii, dar trebuie sa se ajunga la o concluzie. Nu pot fi mai multe idei fundamentale acceptate in interiorul ortoxismului, pentru ca altfel nu ar mai fi religia neschimbata de la Iisus Hristos incoace. La asta ma refeream cand spuneam ca Biserica Ortodoxa este unica, adica nu sunt jde mii de curente ortodoxe, si nu are fiecare dreptul sa interpretee dupa capul lui si apoi sa se numeasca ortodox. ("Si intr-una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.."). Vechiul Testament, de care crestinismul nu se dezice, incepe cu facerea lumii cu facerea omului. Iata ca am depasit in vechime budismul si totusi nu am demonstrat nimic. Nu sustin ca ortodoxismul este singura religie. Ar fi fost absurd sa fac asta. Sustin ca ortodoxismul este religia cea adevarata. Ma opresc aici, pentru ca nu fac prozelitism, nu vreau sa fie interpretat.
  18. @dee Acum am sesizat unde bateai. Ai dreptate si mai si suna bine in epoca echitatii politice. Fiecare e liber sa creada ceva, sa actioneze dupa propriile precepte morale, atat timp nu intra in contradictie cu ce e al Cezarului.
  19. Adriane, ce zic eu si ce pricepi tu, sau ce vrei sa pricepi. S-o luam asa. Eu m-am nascut ortodox in poporul asta. Poporul asta este de 2 000 de ani ortodox. Cu siguranta in intervalul asta, in lumea crestinismului au existat altii mai competenti, cu discernamant. Daca iti mai spun ca unele carti, invataminte si unele sinoade au avut loc cu binecuvantarea ("ghidarea") Sfantului Duh probabil vei spune ca sunt exagerari mistice. De asemenea sunt liber sa citesc despre alte religii, sa le studiez, sa le compar dupa posibilitatile mele la ora asta. Ortodoxismul nu obliga pe nimeni sa fie ortodox, dar nici nu poate numi pe toti oamenii pamantului ortodocsi, intr-un spirit fratesc cladit pe minciuna sau ignoranta. Ortodoxismul da oricui sansa sa se indrepte, inclusiv ortodocsilor carora le-au venit idei. Daca acesta n-are de gand sa se corecteze, bineinteles ca nici el si nici ideile lui nu vor fi considerate ortodoxe. In materie de credinta unica, nestramutata, nu se pot face concesii, nu exista pluralism acceptat dincolo de nivelul de discutie, din spirit civic, democratic si corect politic, pentru ca n-ar mai fi Biserica lui Hristos. Ai vrut sa mai spui si altceva prin "un club de fite care isi rezerva dreptul de a-si alege clientela"?
  20. Pai da, pentru ca altii sunt mai competenti, mai calificati, mai experimentati, mai documentati in anumite domenii decat tine in care tu nu ai cunostintele necesare pentru a discerne. Nu stiu ce ti se pare asa rusinos la treaba asta. @dee Noul Testament aduce in plus dragostea pentru aproape, chiar si pentru dusmani, umilinta in fata oamenilor, nu doar in fata lui Dumnezeu. Viata celibatara si fecioria apar dupa Hristos. In Vechiul Testament accentul cade pe pedeaspsa/rasplata in viata pamanteasca. Mantuirea sufletului prin viata dusa pe pamant se evidentiaza in Noul Testament. Ar mai fi niste diferente. A nu se intelege ca iudaismul se confunda cu invataturile din Vechiul Testament.
  21. Nu, adica a cautat sa identifice interpretarile gresite, sa le lamureasca, sa excomunice pe eretici.
  22. Eu nu vreau sa ofensez pe nimeni. Bineinteles ca au mai fost erezii, interpretari si interese pamantesti si pana la schisma din 1054, insa crestinismul s-a aparat la sinoadele ecumenice.
  23. Exprimarea a fost un pic schiloada. Voiam sa zic ca Vechiul Testament face parte din Bibile. Crestinii cinstesc profetii Legii Vechi, canta psalmii lui David, deci Vechiul Testament nu a fost aruncat la cos. Bullshitul de mai sus cred eu ca evidentiaza unele diferente intre crestinism si iudaism. Ce a facut crestinismul din adeptii sai? Inca o data spun sa nu puneti in carca ortodoxismului pacatele catolicilor, protestantilor si neoprotestantilor.
  24. Adrian, dupa cum stii, legionarismul are la baza moralitatea ortodoxa. Desi intre Vechiul si NOul Testament nu par a fi diferente, ele exista. In plus de aceasta, sistemul de valori evreisc, rationamentul si logica rupte parca din fabula "Cainele si catelul" nu permite confuzia intre crestinism si iudaism, si determina mai departe intreaga discutie. Deci ideea cum ca evreii si legionarii sunt cam acelasi lucru nu prea merge. Nu vorbim aici de exceptii, legionari care s-au abatut de la "lege", sau evrei exemplari. Sunt două Talmuduri: unul, numit Talmudul din Ierusalim (Talmud Jerusalmi), care a fost scris in Palestina, probabil in Tiberiada, pe la anul 380 după Hristos; si celalalt, numit Talmudul din Babilon (Talmud Babli) care a fost redactat in Babilonia si ispravit catre sfarsitul secolului VI. Dar, Talmudul din Babilon a fost, mai tarziu, amplificat prin comentarii, facute de hahamii din Evul Mediu. Asa, Moise Maimonide, rabin din secolul al XII-lea, a scris un extract din Talmudsi a numitlucrarea sa, Iad Hacazaca (mană tare). Rachi, haham din Troyessi, in urma lui, mai multi rabini francezi, din veacurile al XII-leasi al XIII-lea, - au redactat niste glose talmudice, numite Tosafot (Aditiuni), de unde se tragesi numele de Tosafisti, sub care sunt cunoscuti.Iosef Karo, haham spaniol, din secolul al XVI-lea, care a locuit catava vreme la Nicopolsi la Constantinopol, a publicat in 1567,Şulhan-Aruk (masă pusă), in care „toate legile religioase si civile ale iudeilor sunt clasate in ordinea subiectelor”. Acest fel de Cod talmudic se adresează tuturor ovreilor. Josef Karo, după ce a analizatş i rezumat opiniile emise de toti predecesorii sai, ne dadu Şulhan-Aruk: care fu adoptat de totalitatea israelitilor, drept cod de religie. Astazi, acest cod formeazăş i o carte didactică pentru toateş colile ovreiesti din lumea intreaga. De cate ori a vrut cineva să tragă valul care acoperă marşăvia Talmudului, a dezlantuit imediat ura cea mai cumplită a jidovilor, care au tagaduit exactitatea traduceriisi au incercat, prin toate mijloacele posibile, să se razbune impotriva traducatorului. Astfel, cand in 1700, orientalistul Eisenmenger, după un studiu de 20 de ani, publică traducerea unei parti din Talmud, in cartea sa Iudaismul descoperit, jidovimea scoase un raget de turbare. Ovreii incercară mai intai să confiste această carte. Dar, neputand, ei oferiră autorului 10.000 de taleri, pentru ca să-şi retragă scrierea. Frederic I, regele Prusiei, caruia se adresară in urmă hahamii, - calomniind pe Eisenmenger si acuzandu-l că este un falsificator, - insarcină Universităţile din Giessen, din Heidelbergsi din Meinz, să caute daca intr-adevar, erau pasaje rau citate sau falsificate, in lucrarea acestui savant. Însă traducerea lui Eisenmengerş i citatele lui au fost in unanimitate declarate autentice,şi hahamii, - nemaiputand să mintă in fata a trei Universităţi, - au fost siliti să le confirme in mod solemn. Dar asupra nici unuia dintre traducatorii Talmudului, jidanimea nu s-a indarjit cu atata furie ca asupra celebrului orientalist Rohling. Toată haita presei ovreiesti s-a napustit asupra lui, numindu-l : barfitorul nevinovatilor, apostolul obscurantismului si ameninţandu-l cu nimicirea morala Totusi Rohling nu s-a lasat intimidat si sfarseste astfel prefata editiei a 4-a a lucrarii sale: „Pentru ca săştie Iuda că nu tratam cu usurinţă cartile sale „sfinte”, ne obligam bucuros să-i platim suma de 1.000 de taleri, dacă Societatea orientală germană va judeca, citatele noastre ca inventii sau ca falsităţi”. Sa vedem ce scrie in Talmud: „Dumnezeu a masurat pamantulsi a dat ovreilor pe goimi (adică pe cei ce nu sunt ovrei) cu toate avuturile lor”. „Dumnezeu a dat iudeilor putere asupra averiisi a vietii tuturor popoarelor. Israel este ca stapana casei, careia barbatul ii aduce bani. Într-adevar, fară să indure greutatea muncii, el trebuie să primească bani de la toate popoarele din lume”. „Cand va veni Mesia, ovreii se vor imbogăţi enorm, pentru că toate tezaurele popoarelor vor trece in mainile lor”. „Este permis să despoi pe un goi” După rabinul Solomon Iarchi, sau Rachi, „averile goimilor sunt ca niste lucruri fară stapan,şi apartin primului jidan care le ocupă”. „Este oprit să dai goiului un lucru pe care dansul la pierdut. Cel ce dă unui goi obiectul pierdut, nu va gasi iertare inaintea lui Dumnezeu”. „Este oprit să imprumuti pe goimi, fară camată”. „Dumnezeu a poruncit să practici camataria faţă de un goiş i să nu-i imprumuti bani, decat numai dacă consimte să platească dobandă; - astfel ca, in loc să-l ajuti, sai faci paguba chiar cand iţi este trebuincios…. insa faţă de un Israelit, asemenea procedare nu este permisă”. „Este permis să imprumuti, cu camata pe un acum pentru că este o faptă placută lui Dumnezeu să iei dobandă nedreaptă de la un acum”. „Este permis să inselati pe un goiş i să luati camată de la dansul; dar dacă vindeti ceva aproapelui vostru (jidovului) sau dacă cumparati ceva de la ei (de la jidovi) vă este oprit să-i inselati”. „Este sever oprit iudeului să insele pe aproapele sau (adică pe un alt iudeu)… Cel ce a inselat trebuie să dea indarat. Dar această prescriptie nu priveste decat afacerile dintre jidovi. Într- adevar, este permis unui ovrei să insele pe un acumsi, in acest caz, ii este oprit să-i restituie ce a furat pentru că este spus in Sfanta Scriptură: Nu insela pe fratele tau, - iar ne-ovreii nu sunt fratii nostri, ci sunt mai rau decat cainii”. „Cand un evreutine in gheare pe un acum, alti evrei potsi ei să imprumute cu bani pe acest acumsi să-l insele, pană ca ne-evreul să-şi piardă toată averea. Într-adevar banii unui acum sunt bani fară posesorsi oricine se poate face stapan pe ei. „Dacă un jidov are vreo afacere de bani cu un acumş i vine un alt jidov de insalăş i el pe acelasi Akun fie prin masuri false, fie prin socoteli frauduroase, - atunci cei doi jidovi trebuie să-şi impartă profitul ce le-a dat Dumnezeu”. „Dacă vreun ovrei are, intara sa, un proces cu un goi, veti face astfel ca ovreiul să câştige, -şi veti zice ne-ovreiului: Asa vrea legea noastra Dacă ovreiul se gaseste intr-otară strainăş i dacă legile ii vor fi favorabile, veti judeca, bineinteles, in folosul fratelui vostruş i veti zice goiului: Asa vrea legea voastra Dar, dacă ovreii nu sunt stapani petarăş i dacă legile sunt priincioase goiului, trebuie să recurgi la intrigi (la coruperea judecatorilor) pentru ca ovreiul să poată câştiga procesul” „Omul poate să uzeze de femeia sa, asa cum ii place, - ca de o bucată de carne ce o cumpară de la macelar”. „Regele nu se poate insura cu mai mult de optsprezece femei. R. Iuda zice că el poate lua mai multe, - numai să nu ia femei capabile de a-l corupe”. Adulterul, cu o femeie ce nu e jidoafca nu este socotit si nu poate fi pedepsit caci, la goi, nu există maritis „Casatoriile ne-ovreilor nu aduc după ele nici o obligatie. Viata lor e legată ca aceea a cailor. De asemenea, copiii n-au nici o legatură de familie cu parintii lor, -şi cand parintiisi copiii trec la judaism, fiul poate să se insoare cu mama sa”. „Talmudul, casi dreptul roman, despoaie pe rob de orice personalitatesi il asimilează cu o simplă proprietate… Constitutia mozaică recunoaste două feluri de sclavi, care n-au nici aceleasi drepturi, nici aceeasi pozitie: robul iudeuş i robul strain. Această deosebire, este formală in Biblie; dar ea reiese, cu mai multă precizie, in Talmud”. „Urmasi ai lui Abraham, Domnul v-a zis: … voi sunteti oameni, - pe cand celelalte popoare ale lumii, nu sunt formate de oameni,… ci de bestii. „Ovreii sunt oameni,… pe cand goimii sunt porci”. „Ne-ovreii sunt caini si magari”. „Precum oamenii domnesc asupra animalelor, asaş i ovreii trebuie să domnească asupra celorlalte natii ale pamantului”. După Talmud, „Mesia va da imperiul lumii ovreilor, carora vor servisi se vor supune toate popoarele” „Peste tot pe unde se stabilesc ovreii, trebuie ca ei să devină stapani, -ş i pană ce nu obtin dominatia absoluta trebuie să se considere ca exilatiş i ca prizonieri. Chiar cand ajung să guverneze orasele, - dacă nu le stapanesc pe toate, - ei nu vor inceta să strige: Jale! Grozavie!”. Nu stiu cat de relevante sunt declaratiile unor lideri de-ai lor: „Fară lege (talmudică), fară Israel care să o practice, lumea nu ar mai exista. Dumnezeu ar face-o să reintre in neant.Şi lumea nu va cunoaste fericirea, decat atunci cand se va fi supus imperiului universal al acestei legi, - adică imperiului jidovilor. Prin urmare, poporul ovreiesc este poporul ales de Dumnezeu ca depozitarul vointeisi Dorintelor sale; el este singurul cu care Divinitatea a avut un legamant; el este alesul lui Dumnezeu… Israel este asezat chiar sub ochiul lui Iehova; el este fiul preferat al Celui etern, fiu care are, singur, drept la iubirea, la bunavointa, la protecția Sa speciala Ceilalti oameni sunt pusi dedesubtul ovreilor, ei n-au drept, decat prin mila la darnicia divina - pentru că numai sufletele jidovilor se trag din primul om… Bunurile care sunt incredintate natiilor, apartin in realitate lui Israel.… Această credinţă in predestinareaş i in selectia lor, a dezvoltat la ovrei o trufie imensa Ei au ajuns să privească pe ne-ovrei cu dispreţşi adesea cu ură”. "Este oprit să ai milă de un idolatru. Cand il vezi pierind sau inecandu-se intr-un fluviu, sau cand este aproape să moara nu trebuie să-l scapi”. Dacă cineva vede un goi, aproape să moara să-l ucidă… Dacă un goi se gaseste langă un puţ să-l azvarle inauntru; iar, dacă este o scară in put s-o tragă afară…ş i să astupe intrarea putului, cu o piatra zicand: „fac aceasta pentru ca vitele mele să nu cadă inauntru”. „Dacă scoti un goi din groapa in care a cazut, mantuiesti un idolatru”. „Trebuie să ucizi pe cei mai buni dintre goimi (Tobsebegoim harog)” „Asijderea, cand vad ducand vreun crestin mort la groapa dator este tot jidovul să zică: saium had, blamuhar trii, - adică: azi am vazut un pagan mort, maine să vad doi." Despre organizarea suprastatala a evreilor, a carei asemanare cu nationalismul crestin incadrat de spatiul formarii ca popor, de specificul acestuia: Statul evreiesc sau Cahalul este format, ca toate statele: 1. - din o putere centrala a carei autoritate suverană se exercită asupra tuturor iudeilor din lume; 2. - din puteri secundare, subordonate celei dintaisi a caror influenţă este marginită la ovreii care se gasesc intr-o singurăţară; 3. - din puteri elementare, cunoscute sub numele de Cahale propriu-zise, sau Comunităţi israelite, care işi au sediul langă Sinagogăşi a caror actiune se intinde numai asupra evreilor care locuiesc intr-un oraş sau chiar intr-o mahala. Toate comunităţile unei aceleiasi localităţi, au intre ele relatii foarte stransesi delegatii lor se reunesc, o dată pe an, intr-un Sinod sau Congres jidovesc national. Ele sunt legate, de asemenea, cu puterea secundară iudaica aţării. Aceasta din urmă se aduna din timp in timp, cu acelea ale altorţări, formand un Sinod sau Congres evreiesc international. Sinagogile erau… un centru al vietii religioasesi publice. Jidanii se adunau in casele lor de rugaciune, nu numai pentru ca să asculte citirea legii, darsi pentru ca să vorbească de afacerile lor, pentru ca să-şi comunice parerile lor practice. Toate Sinagogile erau legate unele de altele, formand o vastă asociatie federativa care işi intindea reteaua asupra lumii antice. Ele işi trimiteau emisari - seţ ineau unele pe altele in curentul evenimentelor a caror cunostinţă le era de folos, - se sfatuiausi se ajutau reciproc. Bernard Lazare: "De altminteri, sinagogile işi pastraseră autoritatea. Dacă jidanii erau supusi legilor aspre ale regatelorş i imparăţiilor, ei aveau o carmuire proprie, consilii de batrani, tribunale, - la hotararile carora se supuneau, - iar Sinoadele lor interziceau unui israelit, sub pedeapsa blestemului, de a chema in judecată pe un coreligionar, inaintea unui tribunal crestin. În zilele noastre inca inţă rile unde jidanii traiesc sub un regim de exceptie, organizatia puternică a Cahalului subzistă”. Derjavin, cel care a fost insarcinat acum 100 de rusi sa studieze "chestiunea evreiasca": „Ovreii posedă Cahale… care există din vechimeş i guverneaza in mod arbitrar, poporul, regulandsi confirmand toate afacerile, atat religioase catsi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogatesi au o putere mare asupra natiei jidovesti”. Lege care interzicea Cahalele in Rusia,, art 14. - „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze in particular, nu trebuie să existe; -şi de aceea, toate Cahalele si ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate”. „Dar această lege strasnică a fostsi ea nimicită de preocuparile guvernului rusesc de a incasa impozitele, - astfel ca in acest moment, ovreii au dreptul, mai mult ca niciodata să strige: Cahalul a murit! Traiască Cahalul!”. Evreul Brafmann: „Cahalul este guvernul national, bine organizat, al societăţii ovreiesti”. „Cahalul existăşi astazi, in fiecare comunitate ovreiască”. Comunitatea evreiască este guvernată de Cahal, institutie nu numai religioasa darsi politico-economică - cu alte cuvinte, Cahalul exercită autoritatea natională (dominatia) si administrează averile asociatiei (proprietatea). Cahalul se compune din: a) - un haham sau rabin care este un fel de presedinte; b) - o multime de slujbasi, ca să zic asa, laici (bocherimi, roschimi, tuvimi, icovimii gaboimi, daionimi, chebuimi, etc.). Acestia sunt alesi de catre „assif” sau adunarea comunităţii evreiesti, care se reuneste, in acest scop, o dată pe an, la Paste. Dintre acesti slujbasi, unii formează un tribunal, „Bet-Din”, chemat să judece conflictele ce se ivesc printre ovrei, care, sunt astfel scutiti să alerge la tribunalele crestinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului. De altfel, el este condus de haham, care estesiseful Cahalului. Diferitele institutii ale statului talmudic işi au resedinta in curtea principalei sinagogii. Apelul lui Cremieux adresat catre evrei: „Alianta pe care voim s-o intemeiem nu e nici frantuzească nici englezească nici nemtească… ea e jidoveasca ea e universala Împrăştiati in mijlocul unor popoare care sunt dusmane drepturilorsi intereselor noastre, vom ramane jidovi,… membri ai „poporului ales”… : Nationalitatea noastră este religia parintilor nostri, -şi nu recunoastem alta… Traim inţări strainesi nu ne putem interesa de interesle vremelnice ale acestor ţări, intrucat interesele noastre moralesi materiale sunt in primejdie. Religia jidovească trebuie să cuprindă intr-o zi pamantul intreg. Catolicismul, dusmanul nostru secular, zdrobit in lupta e aproape să ingenunche. Pe zi ce trece, reteaua, pe care ovreii o aruncă asupra pamantului, se va intinde, -şi maretele profetii ale cartilor noastre sfinte se vor indeplini… Nu e departe timpul in care toate bogăţiile pamantului vor apartine numai jidovilor… O nouă impartire mesianica un nou Ierusalim, trebuie să se ridice in locul dublei cetăţi a imparatilorsi a Papilor”. Cand evreii au avut de cucerit noi redute reprezentate de interese, drepturi, au avut loc revolutii. In 1848, revolutia comunista, globalizarea. Hahamul Tarphon: „Evangheliile trebuiesc arse, caci paganismul este mai putin periculos, pentru credinta jidoveasca ca crestinismuli”. Poate chiar că ovreii, - „dacă n-ar fi avut decat Biblia, drept carte sfanta - s-ar fi contopit in Biserica crestină nascandă… Un lucru insă impiedică fuziuneaş i mentinu pe jidovi printre popoare, -şi acest singur lucru fu elaborarea Talmudului”. Scopul actual al Francmasoneriei este să „rezidească templul lui Solomon”, - ceea ce inseamna vorbind fară metafora să restabilească dominatia lui Israel asupra tuturor natiilor pamantului. Edouard Drumont: „Originea jidoveasca a Francmasoneriei este manifestă- zice Drumont - si jidanii nu pot fi nici macar acuzati de multă prefacatorie, in această circumstanţă, intr-adevar, niciodată un scop mai deslusit n-a fost indicat sub o mai transparentă alegorie. A trebuit toată naivitatea Arienilor pentru ca să nu inteleagă ca invitandu-i să se unească ca să rastoarne vechea societatesi să reconstruiască Templul lui Solomon, i-a poftit să asigure triumful lui Israel. Deschideti orice ritual masonic si totul vă vorbeste de Iudeea. Kados unul din gradele cele mai inalte, inseamnă sfant pe evreieste. Candelabrul cu sapte ramuri, arca aliantei, masa de lemn de salcam, - nimic nu lipseste din această institutie figurativă a Templului”.