sabin1307

membri AISS
  • Content count

    1,940
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by sabin1307

  1. 1. Daca 90% dintre romani nu sunt ortodocsi, atunci or fi yezidii, taoisti, hindusi, musulmani si tibetani excomunicati de Dalai Lama. 2. Parca era vorba,daca nu cumva ma insel, ca aceasta catedrala e construita exclusiv din donatiile romanilor, care culmea, ar fi 90% ortodocsi. Nu spun ca obiectivul asta era prioritar la vremurile astea, dar ne referim strict la text. 3.Intr-o tara civilizata, cetatenii nu sunt talhariti pe fata de aia care ar trebui sa-i conduca si sa raspunda de soarta lor (stiu, iar ne intoarcem la vechea poveste cu diluarea responsabilitatii publice), institutiile sunt institutii, legile legi, mass media cat de cat mass media, posibilitatile un pic diferite, sentimentul de apartenenta la comunitate la fel, nu tocmai la fel de cultivate etc.. Ti-ai gasit si tu ce tara sa alegi, fix Spania, ai carei cetateni sunt mult mai xenofobi, extremisti, nazisti si nationalisti decat media europeana corecta politic. Comparatia ta nu tine deoarece contextele sunt destul de diferite, si ele la randul lor implica alte teme care schimba datele problemei, facand paralela cu pricina sa para hilara. Deci asta cu tarile civilizate nu e punct de plecare. Nu vorbim aici de ce unele sunt civilizate, si alte necivilizate, mai mult sau mai putin benevol. Pana una-alta cate legi sunt incalcate in Romania, cate sunt incalcate in Spania? Daca e sa apelam acum la corectitudine si moralitate ca fundament comun al celor doua situatii. Hei, dar sa ne prefacem ca "aspectul" asta este nesemnficativ. A naibii treaba, intr-o tara in care justitia se aplica la sange, fara compromisuri si fara treburi flagrante, constructia catedralei vine sa pateze reputatia bravilor democrati europeni globalisti, reprezentantii "celui mai perfect" sistem care poate exista la ora actuala pe pamant. Sa inteleg ca ultima dispozitie corecta politica prevede abolirea notiunii de majoritate. In cazul asta incep sa-i admir pe secuii si ungurii care au rezistat atat timp asupriti de majoritate, deoarece doleanta celor 0,1 % ca ei de pe teritoriul Romaniei care vor independente, federalizari si alte prostii nu este respectata, fiindu-le grav afectata dorinta si viziunea de catre indivizibilitatea constitutionala a statului roman, indiferent de forma. Eu cel putin in cazul asta inteleg unde bati, sau ce bati. Campii.
  2. Daca Biserica, in speta cea ortodoxa nu a fost un reper pentru unitatea, apararea romanilor de-a lungul secolelor, nu stiu cine a fost. Care constanta mai evidenta a societatii romanesti de-a lungul timpului poate fi adusa in discutie, mai ales daca tinem cont de toate contextele? Dintre multe variabile care pot fi aduse in discutie de-a lungul istoriei, ortodoxia este printre cele mai vizibile constante care se desprind. ----- @LRP. 'Faptul ca se face o biserica de x metri inaltime asta nu inseamna ca ARHITECTURALUL (adica tehnicile de constructie/ornamentatia/conceptie etc) se substituie spiritualului. Arhitecturalul este doar un decor, un loc care uneste pe cei cu aceleasi credinte, mantuirea nu vine din utilizarea ordinului corintic, a unei bolti in plin cintru si a unui deambulator cu 20 de capele colaterale. Dar a utiliza tehnicile cele mai avansate/moderne/indaznete etc pentru a face o biserica, arata in parte atasamentul si preturirea cu care omul se raprorteaza la Dumnezeu. Nu mai vorbi in necunostinta de cauza, dar arhitectura de astazi arata asa in mare parte datorita bisericii, explozia arhitecturala a Renasterii se datoreaza tot unei catedrale.' Se pare ca e greu de inteles aceasta diferenta de abordare a materialului, si a valorilor intangibile, nepalpabile, si modul in care oamenii folosesc mijloacele concrete, ca arhitectura, arta, pentru a-si arata aprecierea fata de aceste entitati spirituale. Greu.
  3. Mo, nu era vorba despre parerea mea. Am sarit o propozitie, evident importanta pentru intelegerea mesajului. Cand ziceam de acea doza de subiectivism care ar putea fi invocata, ma refeream la teologii ortodocsi, "oamenii de stiinta" care aduc argumente la afirmatia cu pricina. Eu nu am studii in materie, nici cine stie ce lectura, am mai spus si cu alte ocazii ca nu ma consider un exemplu nici decum, insa temele pot fi aduse in discutie, dezbatute, cel putin ca exercitiu de informare. Macar de am fi parcurs cu atentie cercetarile lui Mircea Eliade in domeniu ca sa putem emite niste opinii, care s-ar vrea si pertinente, legitime. Am spus ca e o discutie dificila din motive evidente cand o abordam din unghiul asta, al compararii. Probabil nu degeaba se spune ca temele de evitat sunt politica si religia. Daca asupra politicii putem cadea usor de acord in legatura cu ce este ea, mai ales la ora asta, despre religie putem spune ca e un domeniu destul de dificil, chiar mistic daca reusim sa ne detasam catusi de putin de partea materiala. Eu recunosc ca am destule nelamuriri in legatura cu acest subiect delicat, generic vorbind. Nu vreau sa fiu gresit inteles, raspund la intrebare cu texte supuse si ele posibilitatii de a fi contrazise cu argumente. Asa cum nu stiu exemple de prozelitism din partea ortodoxiei, cum nu a obligat pe nimeni sa creada, nu a urat pe cei care nu crede in invataturile ortodoxiei, nu a exterminat, nici in citatele urmatoare nu sunt pasaje care ar putea fi interpretate ca "instigatoare". Nu sunt multe referiri la alte credinte ne-crestine. Parintele Dumitru Staniloae: "Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei; iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. A avut dreptate Biserica zicand ca nu prea suntem uniti. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decat un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decat un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de Biserici surori este improprie." Parintele Iustin Popovici: "Ecumenismul este numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul in frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decat erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindca de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau sluteau anumite insusiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, in timp ce ereziile acestea europene indeparteaza pe Dumnezeu-Omul in intregime si pun in locul lui pe omul european, in aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este legiune'' Pr. Arsenie Boca: "Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa" Cuv. Paisie Aghioratul: "Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit." Sf. Efrem Sirul: "Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!" Radacina si viata poporului nostru,inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos,adica Ortodoxia.Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani,din timpul Sfantului Apostol Andrei. În Vechiul Testament, Dumnezeu, prin graiul Sfantului Proroc Moise, interzice poporului evreu inchinarea la dumnezeii celorlalte neamuri: Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine” (Iesire 20, 3). Ce vrea sa insemne aceasta porunca? Sa nu se cinsteasca Dumnezeu dupa invataturile neamurilor pagane, caci acele invataturi nu sunt de la Dumnezeu si nici nu pot duce la El, chiar daca sunt numite conventional religioase. Se stie ca in budism, hinduism, sintoism etc., etc. este ingaduita inchinarea la felurite reprezentari antropomorfe ori „fantastice”, lucrate in lemn, piatra, ceramica, metal etc., reprezentari numite zei/dumnezei. Nici aceste manifestari ale “pluralismului religios” nu sunt iubite/ingaduite de Dumnezeu: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare, a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti…” (Iesire 20, 4, 5). In Vechiul Testament credinta adevarata in Dumnezeu a fost pastrata numai de un singur popor, poporul evreu. Dar, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu pe pamint, prin moartea Sa si prin Evanghelia care ne-a lasat-o, Iisus Hristos a chemat la ospatul credintei adevarate, pe linga poporul ales, pe toate popoarele lumii. Insa, in timp ce evreii n-au vrut sa creada in Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Mintuitorul lumii, multe popoare pagine, care se inchinau idolilor au fost convertite la crestinism, intemeidu-se astfel Biserica crestina de catre Sfintii Apostoli si urmasii lor. Timp de doua mii de ani Biserica lui Hristos a fost una pe pamint, marturisind acelasi Crez, adica aceleasi dogme de credinta, rezistind cu mari jertfe martirice atit numeroaselor persecutii pagine romane, cit si eresurilor crestine destul de grele din primul mileniu. Biserica Ortodoxa, mult mai conservatoare si traditionala, a pastrat neschimbat tezaurul invataturii de credinta stabilit de Sfintii Apostoli din cele sapte Sinoade Ecumenice ale Sfintilor Parinti, in timp de Biserica Romano-Catolica a adaugat noi dogme de credinta si invataturi care le-a dezbinat si mai mult. Apoi din catolici s-au despartit protestantii si toate celelate secte.In paralel cu orotdoxia deci nu de credinta crestina a existat religia paganilor adica inchinatorilor la idoli,hindusi cu hinduismul,brahmanismul,budismul,confucianismul,to ate acestea fiind religii inchinatorea la idoli si care neaga pe Hristos ca fiind Dumnezeu. Celelalte care s-au rupt de ortodoxie,catolicismul,protestantismul,martorii lui iehova,baptistii,anglicanii,etc,toate acestea nu sunt adevarate pentru ca au modificat invatatura orotdoxa si au adaugat sau au scos dupa bunul lor plac anumite invataturi propovaduite de catre Sfintii Apostoli si au interpretat dupa bunul lor plac Sfanta Scriptura.Numai in Biserica Ortodoxa exista cele 7 taine intemeiate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos,nici o alta religie in afara de cea ortodoxa nu are aceste taine sfinte,pentru ca s-au rupt de ortodoxie si au pierdut harul Duhului Sfant. Ier. Spiridon Pr. Dumitru Staniloae: Îndumnezeirea este desavarsirea si deplina patrundere a omului de Dummnezeu, dat fiind ca in alt chip el nu poate ajunge la desavarsire si deplina spiritualizare. Ier. Serafim Rose: "... in afara Ortodoxiei celei adevarate intunericul creste cu repeziciune." “În afară de Biserica Ortodoxă nu este adevar. Ea este singura pastratoare credincioasă a tuturor celor poruncite de Domnul prin Sfintii Apostoli si este, ca atare, adevarata Biserică Apostolică” (Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri din Sfanta Scriptură pentru fiecare zi din an, Colectia “Parinti rusi”, Editura Sofia, Bucuresti 1999, pag. 10) . “Ortodoxia nu este proprietatea traditiei sobornicesti, a carei pastratoare se stie a fi... Ortodoxia nu poate decat să privească cu bunavoinţă, să inlesneasca să intarească orice intoarcere la izvoare” (Oliver Clement in prefata la cartea Împartăşirea Sfantului Duh, de Preot Prof. Boris Bobinskoy, Colectia “Biblioteca Teologică”, Seria “Teologi Ortodocsi Straini”, EIBM, Bucuresti 1999, pag. 11). “Biserica cea una este mostenitoarea Celui Care prin fire este Unul; si pe această Biserică se silesc ereziile să o impartă in multe biserici. Drept aceea doar noi, credinciosii ortodocsi, marturisim despre Biserică in Crez ca fiind: "Una, Sfanta Sobornicească si Apostolească". Precum un singur crez este, tot asa este doar o singură Biserică al carei cap este Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim in crez mai multe biserici, hristosi sau botezuri pentru că avem - ca si Sfintii Apostoli - un Domn, o Credinţă, un Botez - cel ortodox. Toată invăţătura si predania dreptei Bisericii viază si se marturiseste in Crezul Ortodox, crez pe care nimeni, dintre cei care apartin altor "credinte", nu se-ncumetă să-l rosteasca Biserica este Una Ortodoxă si Unul Sfant este Capul ei, si nimeni, niciodata nu va putea alcatui o altă "Biserică" decat cea lasată de Hristos, Sfintilor Parinti. Aceste chemari la "unitate in diversitate" oferite de ecumenism, ascund sub chipul faptei bune, departarea crestinului ortodox nu numai de Crezul Ortodox, ci de toate Dogmele si Canoanele Bisericii Ortodoxe si de randuielile Sfintilor Parinti. Noi, crestinii ortodocsi, fară dreptarul vietuirii Sfintilor nu vom putea ajunge in Împarăţia Cerurilor spre a ne impartăşi din aceeasi odihnă cu Sfintii. Iar catolicii inselati de papa ce se gasesc acum in intunericul necredintei, nu se pot uni dogmatic si canonic cu Biserica Ortodoxă binecuvantată de Mantuitorul nostru Iisus Hristos atata timp cat nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima botezul prin stropire etc.) si primesc botezul ortodox hotarat de Sfintii Parinti.” (Clement Alexandrinul, Stromata a VII-a, in Scrieri, Partea a doua, PSB 5, EIBM, Bucuresti 1982, pag. 544) Parintele Cleopa: "Cuvantul „ortodoxie", frate, este de origine greaca format din orthos si doxa, adică dreapta credinţă, inchinare adevarata soborniceasca invăţătură care se plasează in continuitatea directă si neintreruptă a Traditiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice si neopatristice si care formează credinta comună a Bisericii neimpartite din primul mileniu. Ortodoxia se identifică cu insăşi traditia apostolica asa cum a tost confirmata interpretată si dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia - adică regula de credinţă apostolică - a fost criteriul de bază al Ortodoxiei. De aceea, orice ruptură in continuitatea Traditiei apostolice a fost considerată ca o coruptie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni" separate. Sfanta credinţă cea dreptmaritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a mentinut neschimbata de-a lungul veacurilor, prin invăţătura Sfintei Scripturi si prin Sfanta Traditie apostolica prin hotararile celor cinci Sinoade Apostolice (vezi Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Preot Dr. D. Fecioru si Prof. Dr. Olimp Caciula Bucuresti, 1938, p. 26-27); prin invăţăturile canoanelor celor sapte Sinoade ecumenice si ale celor locale, deoarece după invăţătura dumnezeiescului parinte Ioan Gură de Aur, „Carma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeiestile canoane” (vezi Pidalionul de Neamt ed. 1844, fila 7) ; apoi prin Pravilele Bisericesti, asa cum a fost Pravila Mare Bisericeasca Îndreptarea Legii, 1652, Pravila de la Govora, 1640, Pravila lui Vasile Lupu sa. Au mai fost si alte mijloace prin care Ortodoxia si-a mentinut unitatea si integritatea? Preotul: Multe si felurite au fost mijloacele spirifuale si administrative prin care Sfanta Ortodoxie si-a pastrat pană in zilele noastre unitatea, precum: - Constituirea cultului bizantin din secolele VI-VIII, in care locul principal l-au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital in mentinerea unităţii cultice si spirituale a Ortodoxiei; - Apoi, sinteza dogmatică facută de Sfantul loan Damaschin (secolul VIII) si mai ales aportul sau teologic in criza iconoclasmului provocată de islamism; - Contributia teologică a Patriarhului Fotie (820-895) si mai ales enciclica sa din 867, in care acuză de erezie pe papa Nicolae I (858-867); - Sinodul local din 879-880, care restaurează pe Fotie si deci reconcilierea cu Biserica Romană (papa loan al VIII-lea, 872- 889); - Activitatea misionară in Europa centrală a fratilor macedoneni Chiril (†869) si Metodie (†884), «apostolii slavilor», trimisi de imparatul bizantin Mihail al III-lea, la cererea printului Rostislav; - Rezistenta ortodocsilor impotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274; Ferrara - Florenta 1438 - 1439), care aveau un caracter antiortodox; - Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolasticul - cel dintai patriarh după caderea Constantinopolului (1453) care a respins Unirea de la Florenta, cu toate că Împaratul loan al VIII-lea o recunoscuse; - Adaugam innoirea isihastă din secolul XIV, care a condus la formarea adevaratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi si mistici, ca: Sfantul Maxim Marturisitorul (sec. VII), Sfantul Simion Noul Teolog (sec. XI), Sfantul Grigorie Sinaitul (sec. XIV), Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina Sfantului Grigorie Palama despre distinctia intre esenta lui Dumnezeu ca atare, inaccesibilă spiritului creat, si energiile divine necreate, prin care omul se impartăşeste direct din viata dumnezeirii – doctrină aprobată de sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 si 1351 -, constituie o nouă precizare patristică a Ortodoxiei; - Sub influenta Ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv in fata teologiei scolastice latine, se incearcă o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii «simfonici» stabiliti de imparatul Justinian (527-565) deveniseră prea rigizi; - Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixează Taina Mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie; - Doctrina despre Sfintele Taine capată o formă definitiva mai ales datorită lui Simion al Tesalonicului (sec. XV); - Comentariul critic asupra protestantismului, facut de Patriarhul Ieremia al II-lea la raspunsul dat teologilor luterani de la Tübingen (care trimiseseră patriarhului in 1573-1574 «Confesiunea de la Augsburg»); - O prezentare a Ortodoxiei, facută de Patriarhul de mai tarziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630-1639), intr-o „Marturisire de credinţă” (1625), adresată teologilor protestanti din Helmstad; - În 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publică la Geneva o «Marturisire de credinţă», in care işi insuseste principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamnă această Marturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iasi (1642), Ierusalim (1672) si iarăşi Constantinopol (1691); - Marturisirea Ortodoxă a lui Petru Movila Mitropolitul Kievului (1633-1646), discutată si interpretată de Sinodul de la Iasi din 1642, este tradusă in greceste de teologul Meletie Sirigul si aprobată de Sinodul de la Constantinopol din 1643; - Altă «Marturisire de credinţă» care a tinut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost si cea a Patriarhului Dositei si actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest sfant sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris; - Tot patriarhul Dositei publică in Romania o colectie de texte teologice bizantine; - Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iasi 1642, Moscova 1666-1667 si Ierusalim 1672) au adus o contributie importantă la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii si la punerea in valoare a caracterului dinamic al Traditiei, ceea ce n-a fost intotdeauna si pretutindeni inteles in mod corect; - Sinodul de la Moscova condamnă pe «vechii credinciosi», care reduceau Ortodoxia la o religie ritualistă; - Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizează prin presiunea autorităţilor politice din Polonia si Austria, in regiuni ortodoxe: Brest (1596), Ujhord (1649), Mucacevo (1664), Transilvania (1701). Rezistenta ortodocsilor a aratat nu numai că Orientul nu poate fi o simplă dieceză romana dar si că exista o contradictie de fond intre sistemul Bisericilor locale in rasarit si sistemul papal in apus; - Un sinod al patriarhilor orientali din 1755 declară invalidat botezul latinilor si al armenilor, fapt pentru care acestia vor fi primiti la Ortodoxie prin rebotezare; - «Filocalia», marea colectie de texte de spiritualitate, apare in 1782 la Venetia, editată de catre Nicodim Aghioritul (1749-1808, canonizat in 1955), impreună cu Macarie din Corint; - Staretul Paisie Velicikovski (1722-1794) traduce in slavonă Filocalia, care apare la Moscova in 1793 si care a salvat Ortodoxia rusă de latinizare; - În 1848 patriarhii rasaritului publică o enciclică in care condamnă «papismul» ca erezie; - În acelasi sens, Patriarhul Antim, in raspunsul dat in 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea «Praeclara Gratulationis», condamnă dogma catolică despre «Imaculata conceptie» si cea despre infailibilitatea papală (vezi mai pe larg in Dictionar de teologie ortodoxa p. 273-277 sa.); Au mai ajutat la mentinerea nealterată si neschimbată a Ortodoxiei, de-a lungul vremilor, si urmatoarele: a) scolile teologice de grad universitar; b) seminariile teologice; c) sinoadele locale si nationale; d) adunarile eparhiale; e) conferintele protopopilor si ale consiliilor parohiale; f) predicile rostite de preoti spre luminarea poporului la orase si la sate; g) unele asociatii bisericesti cu caracter misionar; h) viata canonică si tipiconală a monahilor din toate sfintele manastiri, precum si i) educatia pe care parintii crestini ortodocsi au dat-o copiilor lor pentru a tine cu toată sfintenia dreapta credinţă in care s-au nascut; Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a tinut pe drumul cel drept pană in zilele noastre." In ateismul comunist se spunea: „Dumnezeu nu exista, n-ar trebui sa credeti in El!“. In America se spune: „Nu este o problema daca Dumnezeu exista ori daca El nu exista, toate religiile sunt la fel, ceea ce este important este dragostea - daca ganditi ca religia d-voastra este cea adevarata, probabil ca sunteti un fanatic“. In comunism, crestinii au fost crunt persecutati, ceea ce demonstreaza ca liderii tarilor comuniste au realizat puterea religiei. In America, religiei nu i s-a permis sa faca diferente. Guvernul spune ca este „neutru“. Romanii se intorc acum catre Dumnezeu pentru ca nu au altceva, dar iata ca ei au lucrul cel mai important! Un adevarat test pentru Romania va fi atunci cand, dupa intrarea in UE, isi va mai putea pastra credinta ortodoxa... J.L.Downie Fragmente din "Uniatismul din Transilvania, incercare de dezbinare a poporului roman": Cele două mari Biserici de astazi, Biserica Ortodoxă si Biserica Romano- Catolica au fost Biserica cea Una in Hristos pană in 1054. Separatia intre Apus si Rasarit si-a avut cauzele ei in pretentiile de jurisdictie universală ale papilor asupra intregii crestinatăţi. Aceste pretentii, afirmate tot mai accentuat din secolul al IX-lea, au dus la despartirea oficială a Bisericii Apusului de cea a Rasaritului, prin nefericitul act de la 1054. Anatema aruncată de cardinalul Humbert la 16 iulie 1054, in numele papei Leon al IX-lea (1040—1054), pe altarul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol, prin care se afurisea patriarhul Mihail Cerularie (1043—1058) si intreaga Biserică Ortodoxa a fost intemeiată implicit pe ideea necrestină si fară temei in revelatia Sfintei Scripturi că Biserica Ortodoxa nerecunoscand primatul papal de jurisdictie asupra Bisericii universale a Domnului Hristos, se află intr-o eroare atat de mare, incat ea nu mai poate dobindi si asigura mantuirea credinciosilor ei. Tragind toate consecintele din ideea eronată că Biserica Romano-Catolică este singura Biserică universala papalitatea a depus, de la 1054 in continuare, neincetate eforturi spre a impune Bisericii Ortodoxe admiterea primatului papal de jurisdictie. Neinvăţand nimic din faptul că incercarea de impunere a primatului papal a fost cauza despartirii si in loc să caute refacerea unităţii prin inlaturarea acelei cauze a dezbinarii, Biserica Romano-Catolică a crezut că poate reface unitatea prin mijlocul prin care a sfâşiat-o, incercand să impună si ortodocsilor primatul papal cu sila. Ea a pornit, astfel, in incercarea de refacere a unităţii pe o cale gresita care a adancit si mai mult dezbinarea. De la sfarsitul secolului al XI-lea pană la caderea Constantinopolului sub turci, la 29 mai 1453, papalitatea a incercat să atragă Biserica Ortodoxă a Rasaritului la unire cu Biserica Romei prin repetate incercari de unire, care vor constitui preludiul incercarilor de uniatie. În cursul acestor patru secole, Roma papală a facut din problema reunirii Bisericilor un obiect de tirguială confesionala promiţind crestinilor din Imperiul bizantin ajutor in fata asaltului otoman, in schimbul recunoasterii primatului papal. Dacă Biserica Romano- Catolică n-ar fi pornit si n-ar fi sustinut secole de-a randal această actiune de atragere a popoarelor din Rasarit sub autoritatea scaunului papal, anatema din 1054 ar fi ramas un act fară urmari serioase in adancirea dezbinarii si racirii dragostei dintre cele două Biserici. Încercarile de unire din secolele XI—XV si cruciadele din secolele XI— XIII, in loc să ajute la refacerea unirii Bisericilor, au agravat si mai mult neintelegerile dintre apuseni si rasariteni, adancind dezbinarea dintre Biserica Apusului si Biserica Rasaritului. Anul 1204, cand cavalerii Cruciadei a IV-a au cucerit si devastat Constantinopolul in ziua de 12—13 aprilie, in Vinerea Patimilor, inlocuind apoi pe patriarhul ecumenic cu un patriarh latin si alungand multi mitropoliti si episcopi ortodocsi din scaunele lor, atat in Imperiul latin de Constantinopol, cat si in principatele latine create pe teritoriul Greciei in acest timp, marcheaza după opinia bizantinologului francez Paul Lemerle, adevarata dată a schismei dintre Biserica Ortodoxă si Biserica Romei[1]. Umilintele si suferintele indurate atunci de grecii ortodocsi, tratati cu dispreţ si cu cruzime de cruciati, au contribuit la cresterea adversităţii si neincrederii faţă de latini si la o si mai mare adancire a prapastiei dintre cele două Biserici. O recunoaste insusi papa Inocentiu al III-lea (1198—1218), cand mustră pe cavalerii Cruciadei a IV-a, care au cautat să impună Bisericii de Constantinopol Unirea prin forţă cu Biserica Romei, scriindu-le la 10 iulie 1205: “Caci cum să se intoarcă Biserica Greacă (Ortodoxă), oricat ar fi de intristată de suparari si persecutii, la unitatea Scaunului apostolic, cand se vad la latini numai exemple de pierzare si lucruri ale intunericului, incat pe drept ii urăşte pe acestia mai mult decat pe ciini” (ut jam merito illos abhoreat plus quam canes)[2]. După pierderea Imperiului latin de Constantinopol in 1261, papalitatea, folosindu-se de presiunea exercitată asupra imparatului Mihail al VIII-lea Paleologul (1261— 1282), a cautat să impună Bisericii Rasaritului Unirea, speculand situatia grea in care se gasea Imperiul bizantin. Spre a evita o nouă invazie a cruciatilor occidentali asupra Constantinopolului, Mihail al VIII-lea Paleologul a fost silit să impună delegatilor bizantini, trimisi la Conciliul de la Lyon din 1274, acceptarea unirii cu Roma. Dar clerul si credinciosii Bisericii Ortodoxe nu au acceptat cu nici un preţ Unirea semnată de Lyon de delegatia imparatului. vazand că imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul nu poate impune la Constantinopol Unirea cu Roma, papa Martin al IV-lea (1281—1285), prin Bula din 18 octombrie 1281, l-a anatematizat, desi acesta a exercitat cele mai drastice masuri asupra ortodocsilor pentru acceptarea unirii, infruntand resentimentele si darza rezistenţă a poporului, a clerului si monahilor. “Declaram, spune textul excomunicarii, că Mihail Paleologul, care se numeste imparat al grecilor, protectorul acelor greci de mult schismatici impietriti in schismă si de aceea eretici, precum si protectorul ereziei lor si a vechii lor schisme, e cazut sub grea excomunicare”[3]. Neinvăţand nimic din acest esec, conducerea Bisericii Romano-Catolice a incercat pentru a doua oară să impună Bisericii Ortodoxe supunerea sub autoritatea Scaunului papal, in timpul papei Eugeniu al IV-lea (1431—1448), in Conciliul unionist de la Ferrara-Florenta (1438—1439). De astă dată s-a folosit de imparatul Ioan al VIII-Iea Paleologul (1425—1448), caruia i-a promis, in schimbul acceptarii unirii, ajutorul militar si financiar al unor state catolice din Apus, pentru apararea Constantinopolalui de atacul iminent al otomanilor- Unirea de la Ferrara-Florenta, proclamată oficial la 6 iulie 1439, in catedrala Santa Maria del Fiore din Florenta, prin decretul Laetuntur caeli, a fost acceptată si de asta dată de conducatorii Imperiului bizantin si de o parte dintre ierarhii ortodocsi, mai mult ca o necesitate politică decal ca o unire religioasă adevarata De aceea, ea era, de asemenea, sortită esecului[4]. Atmosfera de silnicie si incarcată de suspiciuni in care s-au desfăşurat dezbaterile sinodului, agravată de mindria latinilor, care, victime ale complexului de superioritate, abia işi puteau retine dispretul faţă de greci[5], ajunsi atunci la mare stramtorare, a adancit dimpotrivă si mai mult putinta de apropiere a celor două Biserici. Unirea de la Florenta nu a multumit nici chiar pe imparatul Ioan al VIII- lea Paleologul, care a activat "in favoarea ei, socotind-o o necesitate politică pentru apararea Bizantului ortodox, declarand, imediat după proclamarea ei la Florenta: “Speram să corectam erorile latinilor. Vad acum că ei, după ce au inovat si pacatuit in numeroase puncte, sunt aceia care vor sane indrepte pe noi, care n-am schimbat niciodată nimic”[6]. Aproape totalitatea clericilor si credinciosilor ortodocsi au refuzat să recunoască această unire. Teologul bizantin Gheorghe Scholarios, viitorul prim patriarh ecumenic sub turci (1454— 1456; 1460—1465), sub numele de Ghenadie, participant la sinodul din Ferara- Florenta, scria in 1445, la 6 ani după intoarcerea la Conslantinopol, despre uni- rea florentină urmatoarele: “De aceea, ierarhii, vazand mai in urmă inselaciunea ... au retractat toate semnaturile si acordurile si s-au intors la credinta de mai inainte ... Nici o nenorocire n-a fost mai mare pentru noi decat această unire. Ea este mai rea decat foametea, focul, chinurile si decat mii de morti”[7]. De fapt, numerosi ierarhi si clerici ortodocsi preferau in locul latinilor, pe turci, cum a declarat la 12 decembrie 1452 la Constantinopol marele duce Lucas Nottaras, al doilea personaj politic după imparat, vazand că turcii, desi musulmani, respectaseră pană atunci credinta ortodoxă in regiunile ocupate din Imperiul bizantin, in timp ce latinii voiau să impună catolicizarea intregului Orient crestin. Încă inainte de caderea Constantinopolului sub turci, la 1453, Roma papală a exercitat presiuni pentru recunoasterea jurisdictiei ei, nu numai asupra grecilor, ci si asupra altor popoare din Rasarit, in vederea atingerii acestui scop, ea s-a folosit de conducerea unor state catolice cu oranduire feudală si subordonate autorităţii feudale a Bisericii Romano-Catolice, sub a caror stapinire se aflau numerosi credinciosi ortodocsi. Astfel, papa Grigorie al IX-lea (1227—1241) scria la 14 noiembrie 1234, din Perugia, lui Bela, fiul si coregentul regelui maghiar Andrei al II-lea (1205—1235), să ia masuri im- potriva valahilor (Walati) din Episcopia cumanilor, care, “desi după nume sunt crestini ... primesc toate tainele nu de la venerabilul nostru frate ... episcopul cumanilor ... ci de la niste pseudo-episcopi, care tin de ritul grecilor”[8]. Dar chiar si crestinarea in rit latin, a cumanilor, popor migrator care se stabilise la sfarsitul secolului al XI-lea si inceputul secolului al XII-lea in teritoriul de dincoace de Carpati, in Muntenia, avand ca centru politic Milcovul, s-a facut tot prin forta armată si anume a regatului feudal maghiar. Arhiepiscopul Robert de Strigonium sau Esztergom a trecut Carpatii in Muntenia, insotit de o intreagă armată ungureasca in fruntea careia se gasea Bela, fiul regelui maghiar. “Cumanii, sub amenintarea sabiei, se botezară cu gramada, si un calugar predicator, un dominican, fost prior in Ungaria, a fost numit episcop in dieceza munteană (latină), care se numea a cumanilor”, acum infiintată[9]. Dar, incă inainte de aceasta, papa Inocentiu al III-lea (1198—1216), in Conciliul al IV-lea de la Lateran, din 11, 20 si 30 noiembrie 1215, socotit al XII-lea Conciliu general la romano-catolici, prin canonul 53, a impus feudalilor catolici, care dadeau parti din terenul lor spre cultivare unor populatii de rit necatolic, să le oblige să platească dijmă Bisericii Romano-Catolice[10]. Istoricul Adoli Armbruster pune in legatură cu canonul 53 al Conciliului al IV-lea de la Lateran insăşi deposedarea romanilor din Transilvania de pamanturile lor in secolul al XIV-lea, in favoarea feudalilor maghiari sau romani catolicizati si deznationalizati. Deposedarea aceasta a avut loc sub regii din dinastia angevina incepand cu Carol I de Anjou (1301—1342), cunoscut sub numele de Carol Robert si Ludovic de Anjou (1342—1382). Dar ea s-a desavarsit in secolele urmatoare. Ordinul categoric dat de Ludovic cel Mare (1342—1382) prin care se stabilea că numai nobilul si cneazul de lege latină puteau avea proprietate imobila a fost comletat si agravat prin sanctiuni drastice de regele Sigismund de Luxemburg in 1428; nimeni nu poate poseda, tine si stapini nici o proprietate, nici un drept de nobil, nici un drept de cneaz, decat numai dacă va ii adevarat catolic si va urma acea credinţă pe care o crede si o marturiseste Biserica romana..; se despoaie de avere toti nobilii si cnezii, care tin pe mosiile lor preoti ortodocsi, ce duc poporul in ratacire. Preotilor romani să li se confiste proprietatea si să se expulzeze din tara Casatoria intre ortodocsi si cei de legea latină este oprită să se incheie, pană ce ortodoxul nu se botează de preotul apusean. Nobilii, cnejii si ţăranii işi vor pierde mosiile cand nu-şi vor boteza copiii in legea apuseana Preotilor ortodocsi care vor boteza vreun copii in legea ortodoxă i se confiscă proprietatea ... Din dovezi suficiente am inteles că unii oameni cu sufletul stricat, care fuseseră renascuti in credinta catolică prin botez, lepadand frica lui Dumnezeu si nesocotind chinurile iadului, au trecut la legea schismaticilor si traiesc cu ei. Pe unii ca acestia nu numai că nu trebuie să-i tinem de crestini ... ci de eretici desavarsiti, ba mai rau decat acestia; voind să intrebuinţăm mijloace potrivite de indreptare pentru teribila lor stricaciune, poruncim prin puterea acestei scrisori a noastra ca perpetuii nostri castelani de Sebeş să-i despoaie de toată averea lor miscatoare pe toti aceia care ar trece la schismatici după botezul lor si traiesc cu aceia, iar dacă sunt gasiti nobili sau cneji in astfel de rautate stricacioasă si condamnabila mosiile unora ca acestia, castelanii să le sechestreze pentru maiestatea noastră”[11]". Pentru a scapa de persecutiile religioase ale latinilor si ale statului feudal maghiar si pentru a-şi pastra domeniile, fruntasii nobilimii romane transilvanene au fost constransi să treacă la legea latină a statului maghiar si să se maghiarizeze. Dacă in tinuturile Sebesului, Mehadiei si Hategului, la care se referă documentul amintit, romanii ortodocsi aveau o situatie privilegiata in celelalte tinuturi romanesti transilvanene unde toate aceste privilegii lipseau, persecutiile religioase si sociale feudale au fost mult mai aspre si necruţătoare. “Romanii transilvani, afirmă pe bună dreptate istoricul A. Armbruster, au cazut in situatia lor inferioară ... pe de o parte din cauza religiei lor ortodoxe “schismatice”, de care romanii au tinut in evul mediu, cu o tenacitate rar "intalnita incat ea se identifică "in gandirea vremii, in mare masură cu insăşi fiinta lor nationala iar pe de alta, datorită regalităţii angevine, care si-a dat seama de pericolul politic pe care il reprezentau romanii transilvani mentinuti in continuare in situatia lor privilegiată ... Acest pericol se nascuse in urma aparitiei Ţării Romanesti si a Moldovei”[12]. Astfel, Biserica Romano-Catolică este cauza primă a aruncarii poporului roman din Transilvania in starea de iobagie "in care a ramas pană in secolul al XlX-lea. Actiunea cea mai sistematică de aducere a popoarelor ortodoxe sub autoritatea Scaunului Romei, a indreptat-o Roma după caderea Constanti- nopolului, asupra populatiilor ortodoxe, ajunse sub stapanirea unor state catolice straine. Ea a incercat să impună acestora Unirea in sensul formulat in Conciliul de la Ferrara-Florenta. Actiunea de atragere a acestor populatii ortodoxe sub jurisdictia Romei a primit un nou impuls prin spiritul “contra-reformei” din secolul af XVI-lea. Roma caută acum să se despagubească de numarul crestinilor pierduti prin Reforma protestantă din Europa apuseană si nordica printr-un numar de suflete câştigate in Rasarit in dauna Bisericii Ortodoxe si a vechilor Biserici Orientale. Caci Biserica Romano-Catolica neinvăţand nimic din faptul că primatul papal a fost cauza unei noi dezbinari a crestinatăţii, prin aparitia Reformei, a pornit actiunea de contrareformă sau de refacere a unităţii crestine, pe aceeasi cale gresită a incercarii de a impune primatul papal cu sila nu numai protestantilor, ci si ortodocsilor. Folosindu-se de “hotararea de unire” stabilită la Florenta la 6 iulie 1439, propaganda romano-catolică promitea ortodocsilor si crestinilor orientali ca in cazul unirii cu Roma, le va lasa nealterat ritul lor, cerandu-le numai acceptarea celor patru puncte florentine: primatul papal, Filioque, purgatoriul si azima. Multumirea Romei cu cele patru puncte era insă numai o amagire tactică initială a acestor populatii ortodoxe. Ulterior s-a procedat la o catolicizare treptata care avea ca scop asimilarea totală a credinciosilor ortodocsi si a vechilor orientali in catolicism. Mai mult chiar, propaganda romano-catolică se prefacea la inceput că renunţă chiar la ultimele trei puncte florentine, cerand in aparenţă, in actul semnat de ortodocsi, numai acceptarea primalului papal. Dar, indată după aceea, intercala, fară stirea acestora, si celelalte puncte florentine, cum s-a intamplat cu actul unirii romanilor din Transilvania cu Roma, din 7 octombrie 1698. Instrumentul cel mai eficient folosit de papalitate pentru atragerea ortodocsilor din Rasaritul Europei a fost, cum s-a spus, forta statelor catolice sub care se aflau aceste popoare. E un fapt demn de subliniat că Roma s-a folosit, in toate locurile unde o populatie ortodoxă ajungea sub stapinirea unui stat catolic strain, de mijloacele de represiune sau de corupere ale respectivului stat, pentru a forta acea populatie să admită jurisdictia ei. Statul respectiv ajuta Roma să-şi marească numarul de suflete supuse, iar Roma ajuta acel stat să slabească acea populatie prin dezmembrare religioasă si deznationalizare. Populatia ortodoxă era in toate cazurile victima acestei aliante politico- bisericesti. Prin mijlocirea acestor state se promitea ortodocsilor de a scoate pe preotii lor din starea de iobagie, facandu-i partasi la starea privilegiată a clericilor Bisericii Romano-Catolice, in schimbul unirii cu Roma papala Iar cand aceste promisiuni nu dadeau rezultat, se folosea forta represivă a acestor state. Cele două mari Biserici de astazi, Biserica Ortodoxă si Biserica Romano- Catolica au fost Biserica cea Una in Hristos pană in 1054. Separatia intre Apus si Rasarit si-a avut cauzele ei in pretentiile de jurisdictie universală ale papilor asupra intregii crestinatăţi. Aceste pretentii, afirmate tot mai accentuat din secolul al IX-lea, au dus la despartirea oficială a Bisericii Apusului de cea a Rasaritului, prin nefericitul act de la 1054. Anatema aruncată de cardinalul Humbert la 16 iulie 1054, in numele papei Leon al IX-lea (1040—1054), pe altarul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol, prin care se afurisea patriarhul Mihail Cerularie (1043—1058) si intreaga Biserică Ortodoxa a fost intemeiată implicit pe ideea necrestină si fară temei in revelatia Sfintei Scripturi că Biserica Ortodoxa nerecunoscand primatul papal de jurisdictie asupra Bisericii universale a Domnului Hristos, se află intr-o eroare atat de mare, incat ea nu mai poate dobindi si asigura mantuirea credinciosilor ei. Tragind toate consecintele din ideea eronată că Biserica Romano-Catolică este singura Biserică universala papalitatea a depus, de la 1054 in continuare, neincetate eforturi spre a impune Bisericii Ortodoxe admiterea primatului papal de jurisdictie. Neinvăţand nimic din faptul că incercarea de impunere a primatului papal a fost cauza despartirii si in loc să caute refacerea unităţii prin inlaturarea acelei cauze a dezbinarii, Biserica Romano-Catolică a crezut că poate reface unitatea prin mijlocul prin care a sfâşiat-o, incercand să impună si ortodocsilor primatul papal cu sila. Ea a pornit, astfel, in incercarea de refacere a unităţii pe o cale gresita care a adancit si mai mult dezbinarea. De la sfarsitul secolului al XI-lea pană la caderea Constantinopolului sub turci, la 29 mai 1453, papalitatea a incercat să atragă Biserica Ortodoxă a Rasaritului la unire cu Biserica Romei prin repetate incercari de unire, care vor constitui preludiul incercarilor de uniatie. În cursul acestor patru secole, Roma papală a facut din problema reunirii Bisericilor un obiect de tirguială confesionala promiţind crestinilor din Imperiul bizantin ajutor in fata asaltului otoman, in schimbul recunoasterii primatului papal. Dacă Biserica Romano- Catolică n-ar fi pornit si n-ar fi sustinut secole de-a randal această actiune de atragere a popoarelor din Rasarit sub autoritatea scaunului papal, anatema din 1054 ar fi ramas un act fară urmari serioase in adancirea dezbinarii si racirii dragostei dintre cele două Biserici. Încercarile de unire din secolele XI—XV si cruciadele din secolele XI— XIII, in loc să ajute la refacerea unirii Bisericilor, au agravat si mai mult neintelegerile dintre apuseni si rasariteni, adancind dezbinarea dintre Biserica Apusului si Biserica Rasaritului. Anul 1204, cand cavalerii Cruciadei a IV-a au cucerit si devastat Constantinopolul in ziua de 12—13 aprilie, in Vinerea Patimilor, inlocuind apoi pe patriarhul ecumenic cu un patriarh latin si alungand multi mitropoliti si episcopi ortodocsi din scaunele lor, atat in Imperiul latin de Constantinopol, cat si in principatele latine create pe teritoriul Greciei in acest timp, marcheaza după opinia bizantinologului francez Paul Lemerle, adevarata dată a schismei dintre Biserica Ortodoxă si Biserica Romei[1]. Umilintele si suferintele indurate atunci de grecii ortodocsi, tratati cu dispreţ si cu cruzime de cruciati, au contribuit la cresterea adversităţii si neincrederii faţă de latini si la o si mai mare adancire a prapastiei dintre cele două Biserici. O recunoaste insusi papa Inocentiu al III-lea (1198—1218), cand mustră pe cavalerii Cruciadei a IV-a, care au cautat să impună Bisericii de Constantinopol Unirea prin forţă cu Biserica Romei, scriindu-le la 10 iulie 1205: “Caci cum să se intoarcă Biserica Greacă (Ortodoxă), oricat ar fi de intristată de suparari si persecutii, la unitatea Scaunului apostolic, cand se vad la latini numai exemple de pierzare si lucruri ale intunericului, incat pe drept ii urăşte pe acestia mai mult decat pe ciini” (ut jam merito illos abhoreat plus quam canes)[2]. După pierderea Imperiului latin de Constantinopol in 1261, papalitatea, folosindu-se de presiunea exercitată asupra imparatului Mihail al VIII-lea Paleologul (1261— 1282), a cautat să impună Bisericii Rasaritului Unirea, speculand situatia grea in care se gasea Imperiul bizantin. Spre a evita o nouă invazie a cruciatilor occidentali asupra Constantinopolului, Mihail al VIII-lea Paleologul a fost silit să impună delegatilor bizantini, trimisi la Conciliul de la Lyon din 1274, acceptarea unirii cu Roma. Dar clerul si credinciosii Bisericii Ortodoxe nu au acceptat cu nici un preţ Unirea semnată de Lyon de delegatia imparatului. vazand că imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul nu poate impune la Constantinopol Unirea cu Roma, papa Martin al IV-lea (1281—1285), prin Bula din 18 octombrie 1281, l-a anatematizat, desi acesta a exercitat cele mai drastice masuri asupra ortodocsilor pentru acceptarea unirii, infruntand resentimentele si darza rezistenţă a poporului, a clerului si monahilor. “Declaram, spune textul excomunicarii, că Mihail Paleologul, care se numeste imparat al grecilor, protectorul acelor greci de mult schismatici impietriti in schismă si de aceea eretici, precum si protectorul ereziei lor si a vechii lor schisme, e cazut sub grea excomunicare”[3]. Neinvăţand nimic din acest esec, conducerea Bisericii Romano-Catolice a incercat pentru a doua oară să impună Bisericii Ortodoxe supunerea sub autoritatea Scaunului papal, in timpul papei Eugeniu al IV-lea (1431—1448), in Conciliul unionist de la Ferrara-Florenta (1438—1439). De astă dată s-a folosit de imparatul Ioan al VIII-Iea Paleologul (1425—1448), caruia i-a promis, in schimbul acceptarii unirii, ajutorul militar si financiar al unor state catolice din Apus, pentru apararea Constantinopolalui de atacul iminent al otomanilor- Unirea de la Ferrara-Florenta, proclamată oficial la 6 iulie 1439, in catedrala Santa Maria del Fiore din Florenta, prin decretul Laetuntur caeli, a fost acceptată si de asta dată de conducatorii Imperiului bizantin si de o parte dintre ierarhii ortodocsi, mai mult ca o necesitate politică decal ca o unire religioasă adevarata De aceea, ea era, de asemenea, sortită esecului[4]. Atmosfera de silnicie si incarcată de suspiciuni in care s-au desfăşurat dezbaterile sinodului, agravată de mindria latinilor, care, victime ale complexului de superioritate, abia işi puteau retine dispretul faţă de greci[5], ajunsi atunci la mare stramtorare, a adancit dimpotrivă si mai mult putinta de apropiere a celor două Biserici. Unirea de la Florenta nu a multumit nici chiar pe imparatul Ioan al VIII- lea Paleologul, care a activat "in favoarea ei, socotind-o o necesitate politică pentru apararea Bizantului ortodox, declarand, imediat după proclamarea ei la Florenta: “Speram să corectam erorile latinilor. Vad acum că ei, după ce au inovat si pacatuit in numeroase puncte, sunt aceia care vor sane indrepte pe noi, care n-am schimbat niciodată nimic”[6]. Aproape totalitatea clericilor si credinciosilor ortodocsi au refuzat să recunoască această unire. Teologul bizantin Gheorghe Scholarios, viitorul prim patriarh ecumenic sub turci (1454— 1456; 1460—1465), sub numele de Ghenadie, participant la sinodul din Ferara- Florenta, scria in 1445, la 6 ani după intoarcerea la Conslantinopol, despre uni- rea florentină urmatoarele: “De aceea, ierarhii, vazand mai in urmă inselaciunea ... au retractat toate semnaturile si acordurile si s-au intors la credinta de mai inainte ... Nici o nenorocire n-a fost mai mare pentru noi decat această unire. Ea este mai rea decat foametea, focul, chinurile si decat mii de morti”[7]. De fapt, numerosi ierarhi si clerici ortodocsi preferau in locul latinilor, pe turci, cum a declarat la 12 decembrie 1452 la Constantinopol marele duce Lucas Nottaras, al doilea personaj politic după imparat, vazand că turcii, desi musulmani, respectaseră pană atunci credinta ortodoxă in regiunile ocupate din Imperiul bizantin, in timp ce latinii voiau să impună catolicizarea intregului Orient crestin. Încă inainte de caderea Constantinopolului sub turci, la 1453, Roma papală a exercitat presiuni pentru recunoasterea jurisdictiei ei, nu numai asupra grecilor, ci si asupra altor popoare din Rasarit, in vederea atingerii acestui scop, ea s-a folosit de conducerea unor state catolice cu oranduire feudală si subordonate autorităţii feudale a Bisericii Romano-Catolice, sub a caror stapinire se aflau numerosi credinciosi ortodocsi. Astfel, papa Grigorie al IX-lea (1227—1241) scria la 14 noiembrie 1234, din Perugia, lui Bela, fiul si coregentul regelui maghiar Andrei al II-lea (1205—1235), să ia masuri im- potriva valahilor (Walati) din Episcopia cumanilor, care, “desi după nume sunt crestini ... primesc toate tainele nu de la venerabilul nostru frate ... episcopul cumanilor ... ci de la niste pseudo-episcopi, care tin de ritul grecilor”[8]. Dar chiar si crestinarea in rit latin, a cumanilor, popor migrator care se stabilise la sfarsitul secolului al XI-lea si inceputul secolului al XII-lea in teritoriul de dincoace de Carpati, in Muntenia, avand ca centru politic Milcovul, s-a facut tot prin forta armată si anume a regatului feudal maghiar. Arhiepiscopul Robert de Strigonium sau Esztergom a trecut Carpatii in Muntenia, insotit de o intreagă armată ungureasca in fruntea careia se gasea Bela, fiul regelui maghiar. “Cumanii, sub amenintarea sabiei, se botezară cu gramada, si un calugar predicator, un dominican, fost prior in Ungaria, a fost numit episcop in dieceza munteană (latină), care se numea a cumanilor”, acum infiintată[9]. Dar, incă inainte de aceasta, papa Inocentiu al III-lea (1198—1216), in Conciliul al IV-lea de la Lateran, din 11, 20 si 30 noiembrie 1215, socotit al XII-lea Conciliu general la romano-catolici, prin canonul 53, a impus feudalilor catolici, care dadeau parti din terenul lor spre cultivare unor populatii de rit necatolic, să le oblige să platească dijmă Bisericii Romano-Catolice[10]. Istoricul Adoli Armbruster pune in legatură cu canonul 53 al Conciliului al IV-lea de la Lateran insăşi deposedarea romanilor din Transilvania de pamanturile lor in secolul al XIV-lea, in favoarea feudalilor maghiari sau romani catolicizati si deznationalizati. Deposedarea aceasta a avut loc sub regii din dinastia angevina incepand cu Carol I de Anjou (1301—1342), cunoscut sub numele de Carol Robert si Ludovic de Anjou (1342—1382). Dar ea s-a desavarsit in secolele urmatoare. Ordinul categoric dat de Ludovic cel Mare (1342—1382) prin care se stabilea că numai nobilul si cneazul de lege latină puteau avea proprietate imobila a fost comletat si agravat prin sanctiuni drastice de regele Sigismund de Luxemburg in 1428; nimeni nu poate poseda, tine si stapini nici o proprietate, nici un drept de nobil, nici un drept de cneaz, decat numai dacă va ii adevarat catolic si va urma acea credinţă pe care o crede si o marturiseste Biserica romana..; se despoaie de avere toti nobilii si cnezii, care tin pe mosiile lor preoti ortodocsi, ce duc poporul in ratacire. Preotilor romani să li se confiste proprietatea si să se expulzeze din tara Casatoria intre ortodocsi si cei de legea latină este oprită să se incheie, pană ce ortodoxul nu se botează de preotul apusean. Nobilii, cnejii si ţăranii işi vor pierde mosiile cand nu-şi vor boteza copiii in legea apuseana Preotilor ortodocsi care vor boteza vreun copii in legea ortodoxă i se confiscă proprietatea ... Din dovezi suficiente am inteles că unii oameni cu sufletul stricat, care fuseseră renascuti in credinta catolică prin botez, lepadand frica lui Dumnezeu si nesocotind chinurile iadului, au trecut la legea schismaticilor si traiesc cu ei. Pe unii ca acestia nu numai că nu trebuie să-i tinem de crestini ... ci de eretici desavarsiti, ba mai rau decat acestia; voind să intrebuinţăm mijloace potrivite de indreptare pentru teribila lor stricaciune, poruncim prin puterea acestei scrisori a noastra ca perpetuii nostri castelani de Sebeş să-i despoaie de toată averea lor miscatoare pe toti aceia care ar trece la schismatici după botezul lor si traiesc cu aceia, iar dacă sunt gasiti nobili sau cneji in astfel de rautate stricacioasă si condamnabila mosiile unora ca acestia, castelanii să le sechestreze pentru maiestatea noastră”[11]". Pentru a scapa de persecutiile religioase ale latinilor si ale statului feudal maghiar si pentru a-şi pastra domeniile, fruntasii nobilimii romane transilvanene au fost constransi să treacă la legea latină a statului maghiar si să se maghiarizeze. Dacă in tinuturile Sebesului, Mehadiei si Hategului, la care se referă documentul amintit, romanii ortodocsi aveau o situatie privilegiata in celelalte tinuturi romanesti transilvanene unde toate aceste privilegii lipseau, persecutiile religioase si sociale feudale au fost mult mai aspre si necruţătoare. “Romanii transilvani, afirmă pe bună dreptate istoricul A. Armbruster, au cazut in situatia lor inferioară ... pe de o parte din cauza religiei lor ortodoxe “schismatice”, de care romanii au tinut in evul mediu, cu o tenacitate rar "intalnita incat ea se identifică "in gandirea vremii, in mare masură cu insăşi fiinta lor nationala iar pe de alta, datorită regalităţii angevine, care si-a dat seama de pericolul politic pe care il reprezentau romanii transilvani mentinuti in continuare in situatia lor privilegiată ... Acest pericol se nascuse in urma aparitiei Ţării Romanesti si a Moldovei”[12]. Astfel, Biserica Romano-Catolică este cauza primă a aruncarii poporului roman din Transilvania in starea de iobagie "in care a ramas pană in secolul al XlX-lea. Actiunea cea mai sistematică de aducere a popoarelor ortodoxe sub autoritatea Scaunului Romei, a indreptat-o Roma după caderea Constanti- nopolului, asupra populatiilor ortodoxe, ajunse sub stapanirea unor state catolice straine. Ea a incercat să impună acestora Unirea in sensul formulat in Conciliul de la Ferrara-Florenta. Actiunea de atragere a acestor populatii ortodoxe sub jurisdictia Romei a primit un nou impuls prin spiritul “contra-reformei” din secolul af XVI-lea. Roma caută acum să se despagubească de numarul crestinilor pierduti prin Reforma protestantă din Europa apuseană si nordica printr-un numar de suflete câştigate in Rasarit in dauna Bisericii Ortodoxe si a vechilor Biserici Orientale. Caci Biserica Romano-Catolica neinvăţand nimic din faptul că primatul papal a fost cauza unei noi dezbinari a crestinatăţii, prin aparitia Reformei, a pornit actiunea de contrareformă sau de refacere a unităţii crestine, pe aceeasi cale gresită a incercarii de a impune primatul papal cu sila nu numai protestantilor, ci si ortodocsilor. Folosindu-se de “hotararea de unire” stabilită la Florenta la 6 iulie 1439, propaganda romano-catolică promitea ortodocsilor si crestinilor orientali ca in cazul unirii cu Roma, le va lasa nealterat ritul lor, cerandu-le numai acceptarea celor patru puncte florentine: primatul papal, Filioque, purgatoriul si azima. Multumirea Romei cu cele patru puncte era insă numai o amagire tactică initială a acestor populatii ortodoxe. Ulterior s-a procedat la o catolicizare treptata care avea ca scop asimilarea totală a credinciosilor ortodocsi si a vechilor orientali in catolicism. Mai mult chiar, propaganda romano-catolică se prefacea la inceput că renunţă chiar la ultimele trei puncte florentine, cerand in aparenţă, in actul semnat de ortodocsi, numai acceptarea primalului papal. Dar, indată după aceea, intercala, fară stirea acestora, si celelalte puncte florentine, cum s-a intamplat cu actul unirii romanilor din Transilvania cu Roma, din 7 octombrie 1698. Instrumentul cel mai eficient folosit de papalitate pentru atragerea ortodocsilor din Rasaritul Europei a fost, cum s-a spus, forta statelor catolice sub care se aflau aceste popoare. E un fapt demn de subliniat că Roma s-a folosit, in toate locurile unde o populatie ortodoxă ajungea sub stapinirea unui stat catolic strain, de mijloacele de represiune sau de corupere ale respectivului stat, pentru a forta acea populatie să admită jurisdictia ei. Statul respectiv ajuta Roma să-şi marească numarul de suflete supuse, iar Roma ajuta acel stat să slabească acea populatie prin dezmembrare religioasă si deznationalizare. Populatia ortodoxă era in toate cazurile victima acestei aliante politico- bisericesti. Prin mijlocirea acestor state se promitea ortodocsilor de a scoate pe preotii lor din starea de iobagie, facandu-i partasi la starea privilegiată a clericilor Bisericii Romano-Catolice, in schimbul unirii cu Roma papala Iar cand aceste promisiuni nu dadeau rezultat, se folosea forta represivă a acestor state.
  4. Legat de apelativele sarcastic al unora,"misticilor", "misticii", se pare ca acestea nu sunt tocmai originale, cel putin teoretic. De semenea, citatele astea pot fi argumente si la ce a spus Mihai mai sus. Chiar ca ultimă si cea mai importantă actiune indreptată impotriva noastră era distrugerea credintei in Dumnezeu.Trebuia distrusă credinta oamenilor in Dumnezeu, in biserica in tot ce era sfant. De ce? Pentru că Dumnezeu era legatura cea mai puternica era stavilarul cel mai inalt ce se opunea ateismului co munist. Despre această problemă s-au scris tomuri, tomuri. La noi, in Pitesti, in demascare, ideea de Dumnezeu trebuia distrusa Ea era frana, oprelistea banditilor de a se tran - forma, de a se lepada de acest „opium”. Trebuia cu orice mijloc să distru gă acest ultim suport moral din sufletele cobailor. Pentru acest lucru s-a recurs la vulgaritate, la trivialitate, la urâţenia urâţeniilor. Nu se pot povesti sau prezenta supliciile la care am fost supusi. Dar cum in comunism vulgaritatea era la modă si morala era cea pro letara iar scopul pe care il urmareau prin demascare era abolirea tuturor prin ci - pii lor morale si daramarea psihică a ban - ditilor, mijloacele intrebuin tate au fost pe masura elucubratiilor emanate de Nicolski si acolitii lui, pentru ca prabusirea să fie rapida deseori, cri minala Se apropiau Sarbatorile Sfintelor Pasti. Hristos, Sfantul, Învierea, Sfanta Fecioară Maria trebuiau scosi din sufletul nostru. Toate trebuiau distruse, de toate trebuia să te lepezi. Cu o frenezie diabo lica sistemul s-a pus in miscare. În loc de cruce s-au creat falusuri, pe care trebuia să le saruti. Pornografia a inlocuit sfintenia, scrierile obscene au in - locuit rugaciunea si prohodul. Noi trebuia să mergem in gramada să ne taram. Toată Saptamana Mare ne-am tarat, ne-au umilit. Nu ranile ne dureau, ci adancimile noastre sufletesti erau ciuruite, zdrobite, in teascul acesta al satanei. Era ultimul resort al rezistentei noastre sufletesti. Şi cu insistenţă diabolică erai intrebat: mai crezi in Dumnezeu? Iar la raspunsul nostru afirmativ, demonii infu - riati incepeau iar bataile si torturile. Erai facut in fel si chip. Toate epitetele josnice erau aruncate in capul tau. Şi cate josnicii, cate abjectii, cate invective erau nascocite! Tot ceea ce pentru noi era sfant, in mintea bolnavă a tortionarilor devenea motiv de blasfemie. Un preot a fost obligat să mă - nan ce si să bea tot ce unii au fost obligati să facă in gamela iar cu lingura preotul trebuia să dea fiecaruia si să-l steargă la gura pentru ca această ultimă scarbosenie să zdrobească orice posibilitate de rezis - tenţă morala să ducă fie la caderea totala fie la nebunie. Prohodul a fost transformat in cantece scabroase. Saracul Puiu Chivulescu (mai in varstă decat noi), fost prizonier in Siberia! Cate a putut patimi! Şi de ce? Pentru Sfanta Traditie, cum spunea el. Moscovitii atei vroiau să facă din noi toti instrumente care să lupte impotriva lui Dumnezeu. Într-o noapte, frant de bataie, de durere, adorm. Şi-n noaptea aceea Maica Domnu - lui mi s-a aratat in vis. S-a uitat la mine si mi-a spus: „Va trece si aceasta”. M-am trezit, parcă mai puternic, mai vesel, dacă pot spune asa – dar in orice caz mai rezistent. Am suportat pe mai departe toate, nu m-am prabusit. Îmi venea să-mi strig bucuria din suflet. Atunci am stiut că Maica Domnului e langă mine. Şi apoi pe parcurs, in ani, am simtit că Dumnezeu mă ocroteste. M-a scapat de la moarte de multe ori, m-a ferit de la greu, de la necaz. Cum puteam să mă lepad de Hristos? M-a amenintat Ţurcanu: „cu tine, banditule, mai stam de vorba mai avem de lucru!”, dar Domnul a vrut altfel. Era grea suferinta fizica dar mai grea era cea psihica care noaptea nu te lasa să dormi, iţi creea dureri insuportabile, greu de stavilit, si care mai ales noaptea prin deau contururi de cosmar. Îţi ridicau pro ble me existentiale, iţi demolau sufletul, te demolau ca om. Nu mai erai tu, erai arun cat in cea mai cumplită mlastină a dez nă dej dii, nu mai aveai nimic, nu mai erai nimic. Nu legaturile materiale le regretai sau placerile pe care nu le-ai trait, ci faptul că trebuie să renunti la dramul de dum ne ze ire din tine, care te mai tinea viu. Ce cum plită existenţă, ce noapte fară sfarsit, in care erai aruncat. Mai erai om? Oare Mantuitorul, Care s-a sacrificat si ca om in noaptea patimirii, a crucificarii, cate probleme o fi avut! Dar a zis: „Iartă-le, Doamne!”. Iar noi, biete fiinte, ce putem zice? Iartă-ne Doamne, si pe noi pacatosii. Iartă-ma Doamne Nicolae Purcarea - "Iadul de la Pitesti" Dr. Teofil Mija - „Generatia neinfrantă – marturisirile unui supravietuitor” Din calitatea de supravietuitor al generatiei de la 1948, doctorul Teofil Mija evocă lupta unei generatii angrenată intr-un razboi total cu ocupantii sovietocomunisti. Dansul, ca si ceilalti studenti si liceeni – crescuti si educati spiritual in cadrul Frăţiilor de Cruce – stia bine ce inseamnă comunismul din lecturarea cartii lui Andre Gide, „Retour de l’ URSS” – 1936, scrisă după intoarcerea din Moscova de la inmormantarea lui Maxim Gorki, din „Spovedania unui invins” a lui Panait Istrati sau din marturiile celor care participaseră la razboiul pentru eliberarea tinuturilor romanesti ocupate de Uniunea Sovietica După „Noi nu am avut tinerete” (aparută la Editura Lux Libris, 2005), această carte este scrisă cu convingerea că aceste marturisiri vor contribui la re scrie - rea istoriei recente a Romaniei in spiritul adevarului istoric. Titlul cartii – Generatia nein - frantă – ne indeamnă la meditatie si la reflectii. Care este statutul acestei generatii? A fost o gene - ratie infranta mutilată fizic si psihic in temnitele comuniste, asa cum si-au dorit tortionarii bolse - vici? Autorul spune un „NU” raspicat. Noi indraznim să spunem ca din punct de vedere spiritual, victoria este a acestei generatii care a dat eroi, sfinti si martiri. Din perspectivă divină este evi dent triumful celor care l-au iubit pe Hristos din toată inima, din tot sufletul, din toată virtutea si din tot cugetul lor, si nu a celor care i-au in carcerat in temnitele de la Pitesti, Aiud, Gherla, Jilava sau Canal. Aceasta este concluzia subtilă a cartii, pe care autorul, preotul camuflat in doctor, ne-o sugerează in cuprinsul cartii. Şi, in ultimă instanţă, este vrerea lui Dumnezeu pentru ca asa cum afirmă doctorul Teofil Mija, nu meritele proprii (nu numai, am spune noi) l-au salvat de la moarte, ci ajutorul dat de Bunul Dumnezeu, pe care L-a simtit in toate clipele grele prin care a tre cut. Dandu-şi seama că fară ajutorul lui Dumnezeu supra - vie tuirea nu ar fi fost posibila limi tele de rezistenţă umane fiind cu mult depăşite, doctorul Teofil Mija s-a legat prin juramant in fata Creatorului că se va ruga necon te - nit pentru sufletele tuturor eroilor martiri ai neamului romanesc, că va face toate demersurile pentru cinstirea asa cum se cuvine a jertfelor luptatorilor anticomunisti si că va ajuta din toate puterile sale pe semenii cazuti in nenorocire. Şi-a respectat legamantul cu sfintenie. Această carte este o nouă marturie a stralucirii genera tiei de la 1948. Florian Palas - Ca pe Hristosul mă-tii, mă banditule, am să te rastignesc, dar tu nu esti Dumnezeu, ca ala, ca să inviezi, invia-l-ar mama dracului de mincinos, că de la el se trag toate ororile savarsite de legionari… din „spirit de sacrificiu”, ca el, nu?! Bine, o să fiti ca el… dar nu, n-o să fiti ca el, o să fiti ca nimeni in lume! Ba nu te lasam pană nu vei spune cu gura ta că Hristos a fost un sarlatan care a inselat lumea! Şi nu numai atat, ba va trebui să-ţi rastignesti singur prietenii, ca să le scoti pe Hristos din capetele alea verzi! S-a terminat cu jertfa! Aici vă facem oameni, ba oameni, nu banditi, nu mistici! Ioan Ianolide - "Intoarcerea la Hristos" Parintele Arsenie Papacioc: „Pe oamenii acestia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe ăştia toti, Maxim, Pascu, si ceilalti, pe toti i-aş canoniza. Era, oare, unul mai bun ca celalalt? Toti erau gata de moarte. Contează maniera in care primesti suferinta. Pe toti i-aş sfinti, pentru că au fost sinceri si pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toti jertfeau. S-au dus cu totii, rand pe rand. Cu o bucurie greu de explicat, la prescomidie ii amintesc pe toti ca pe niste luptatori, alaturi de marii voievozi ai ţării”. Crina Palas “Se regizau si scenete sexuale, la ordinul lui Ţurcanu. În Vinerea Mare, el imparte rolurile: “asinul” e felat de “Maria Magdalena”, “Iosif” sodomizează “asinul”, care la randul lui stă cu botul in poalele “preacurvei fecioare Maria”, sodomizată concomitent de “Iisus”. Reeducatii, in frunte cu Ţurcanu, manifestau o placere dracească in a batjocori pe cei mai credinciosi, porecliti “misticii”. Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care gaseau, de regula singurul sprijin in credinţă. Or, după participarea la liturghiile negre, intreaga lor credinţă era zguduită din temelii (…)” - din studiul lui Alin Muresan “Reeducarea prin tortură”, Memoria, nr. 4/200 “În asa zisa actiune de depersonalizare, studentii erau obligati, prin torturi permanente inimaginabile, să tradeze pe cele mai scumpe fiinte: Dumnezeu, proprii parinti, frati, surori si prieteni. Ei au fost constransi să bea urină si să manance fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slabiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată in fata propriei constiinte. Durerile erau peste puterile de rezistenţă a fiintei umane.” - Eugen Magirescu, Moara dracilor. Amintiri din inchisoarea de la Pitesti, Editura Fronde, Alba-Iulia – Paris, 1994, p.6 Cand „fenomenul Pitesti” a fostoprit,in 1952, a trebuit să fie gasita cat de cat, o explicatie, să fie stabilită o raspundere. A fost inscenat clasicul proces cutapi ispăşitori. De-abia in 1954.Şi atat de prost pus la punct, incat, in ultima clipa s-a renuntat la publicitatea prevazută initial. În proces au fost implicati dintre detinutii- tortionari numai cei ce fuseseră legionari — eliminandu-se doi sionisti, unţăranist etc, etc... — pentru a se acredita urmatoarea versiune : spre a lovi in regimul comu- nist, Horia Sima ar fi transmis unor legionari din inchisori ordinul de a introduce o actiune de teroare. Profitand de lipsa de vigilenţă, desigur regretabila a unor organe ale administratiei inchisorii Pitesti, acesti legionari au instituit in inchisoare o serie de actiuni de tortura iar partidulsi guvernul, constiente de gravitatea faptelor, in momentul in care au demascat uneltirile marsave ale acestui grup fascist, le-au adus in fata justitieisi Procuraturii generale a Republicii. Versiunea era atat de aberantă — cum să convingi pe cineva căşeful unei miscari dă ordin să fie lichidati membrii ei ? — incat se renunţă la publicitatea prevazută initial in ziare. Versiunea n-a mai fost prelucrată decat in inchisori, fară prea multă insistenţă, fiind greu să explici unui detinut care cunoaste pe propria lui neintrerupt, fară ca administratia inchisorii să fie avertizata În „Pitesti”, Dumitru Bacu relatează o convorbire avută in iarna lui 1956, inainte să fie eliberat, cu un director general al Ministerului de Interne care-i spune urmatoarele : „Este o chestiune destul de simplă in definitiv. Un grup de studenti arestati, agenti ai imperialismului american, mistici, habotnicisi retrograzi s-au apucat să schingiuiască pe ceilalti colegi ai lor, pentru ca să compromită conducerea inchisorilorsi, prin ea, partidul. (...) Primiseră dispozitii din exterior, de la cei care sunt in strainatatesi conduc echipele de spionisi sabotori, vroiau ca la un moment potrivit să acuze partidul ca fiind initiatorul si deci vinovatul”. Astfel, unul dintre cei mai inteligenti studenti de la Facultatea de filozofie din Bucuresti, Huica după ce a rezistat cat a putut,şi-a dat seama că nu e nimic de facutsi a trecut prin toate fazele reeducarii. Desi sub tortura nu-şi pierduse probabil simtul humorului. Ajuns la demascarea moralăşi in ciuda faptului că inventase tot felul de monstruozităţi, Ţurcanu il schingiuia mereu. Atunci, dintr-o data ca iluminat, a strigat : — DomnuleŢurcanu, sunt un criminal, un bandit, n-am marturisit lucrurile cele mai groaznice: am regulat capre, gâşte, curci, rate...şi enumerarea de animale nu se mai termina. Drept pedeapsaŢurcanu 1-a pus să treacă din nou prin toate fazele reeducarii, să ia totul de la inceput. Această izbucnire a lui Huică 1-a costat alte patru saptamani de torturi. Nu sestie ce s-a mai ales din el. Sestie in schimb că in cursul reeducarii au pierit cel putin cincisprezece studenti, dintre care : Nedelcu a murit in postura de crucificat, schingiuit deŢurcanu, care, constatind moartea, a batut in uşă si a spus gardianului impingind hoitul cu bocancul: — Ia-1 pe banditulasta : i-a cedat inima. Gafencu, de la Iasi, torturat cu patimă sporită din pricina „misticismului” sau. Cantemitr de la Facultatea de chimie din Iasi, care refuza cu indaratnicie să-şi denunte prietenii. Aici nu exista rezistenta , nici rezistenti-vreti un exemplu ? Poftiti camarazi,il aveti dinaintea voastra pe Pop Cornel!A rezistat mult , mult , sase saptamani,va dati seama ?Sase saptamani , patruzeci si doua de zile si nopti ,o mie de ore , saizeci de mii de minute ….dar si cand a cazut , s-a rostogolit pana-n fundul fundului – acum , daca-i fac un semn ,va ucide pe toti ! Pe rand , bineinteles … Este , Cornel ? - E-e-e-e’ , dom’ Turcanu ! Pop Cornel ia numaidecat pozitia de drepti , behaind si tremurand . -Ei ? , se rasuceste Turcanu,se roteste. Si , ca sa va scutesc de incercari de probe pe spinarea voastra , am sa va fac o scurta demonstratie pe …spinarea lui – Pop Cornel , ia spune , dar tare , sa te-auda-ntreaga Lejiune:Ce esti tu ? -E-e-e-e-eu sunt un…..se porneste Cornel. – Nu asa , mai ! Sus pi masa ! Sa te vada intreaga Lejiune ! Cornel e pe masa . Cu privirea alba , cu graba gafaita: -E-e-e-eu sunt un fost legionar. E-eu sunt un fost dusman. Eu am dus o activitate criminala impotriva poporului , a clasei muncitoare , a Partidului comunist Roman , a-a-a …. -Impotriva cui inca ? Impotriva ? Uni’… —-unii sovietice si a Marelui Stalin! -bun pan-aici. Ai fost un dusman-dar acum ? In ce stadiu te afli ? -E-e-e-eu ma aflu in stadiu ….E-eu …Eu sunt pe calea cea buna !-il fura cu ochiul pe Turcanu , constata ca e pe calea cea buna , deci continua : eu sunt , acuma , in curs de reeducare … -ati auzit , mai ? , il intrerupe Turcanu . In curs de reeducare ! Nici chiar pentru el reeducarea nu a ajuns la capat , la mal , mai are putrigai , mai are , dar las’ ca se curata el . Ia , Pop Cornel , spune , mai : cum a fost la inceput ? -Eu , la inceput ! Eu la inceput , am refuzat sa ma reeduc . Eu la inceput am refuzat sa ma lepad de trecutul meu legionaro-criminal ! Eu , la inceput , am refuzat sa ma dezic de Miscarea Legionara , Legionara , Legionara…. -Cri’… -…minala!,racneste Pop Cornel. Eu am refuzat sa ma lepad de putrigaiul educatiei burgheze , mistice , reactio’… -bine-bine ,dar cum ai fost ajutat sa te lepezi ? -Eu am fost ajutat !-Cornel, inspaimantat , nu gaseste , pe loc , raspunsul cerut. E-e-eu am fost ajutat foarte bine , eu am fost ajutat foarte bine sa nu mai , deloc … -Dar cum ai fost ajutat ? Ia,jos camasa,jos pantalonii! Acesta este ,vasazica,raspunsul. Cornel isi scoate din doua miscari camasa,din una singura isi lasa pantalonii peste bocanci: -Eu am fost bine ajutat!Eu am fost pedepsit pe drept,eu am fost ajutat bine de tot sa lepad putrigaiul din mine si sa vad limpede lucrurile,ca lucrurile , ca lucrurile …-a intrat pe o brazda uzata , intoarsa , el insusi se roteste , sus , pe masa , vede limpede lucrurile , lucrurile …. -Ei,cum le vezi , Pop Cornel ? -Eu le vad!Eu le vad acum foarte bine , foarte clad – de exemplu : vad cum Capitanul a fost un criminal. Vad cum Horia Sima este un idiot.Cum Costache Oprisan este el un bandit care a nenorocit multa lume , in special tineretul tarii. Costache Oprisan , Costache Opri’… -Lasa-l pe Costache , treci la Dum’… -…nezeu care nu exista!,zbiara Cornel , rotindu-se , rotindu-se pe masa. Dumnezeu nu exista deloc, deloc , Dumne’…” Virgil Ierunca - Fenomenul Pitesti Daca metoda de tortura pentru „citirea” gandurilor a umplut pana peste margine paharul deznadejdii si al nebuniei, prin lepadarea de Dumnezeu si de dreapta credinta, care ramasese singurul si ultimul nostru sprijin, am ajuns la prabusirea totala. Fusesem aruncati in haos, dezechilibrati, fara sprijin si fara perspectiva, la discretia celor ce ne torturau. Acest fapt a avut consecinte nefaste, asupra a ceea ce aveam sa vedem si traim in alta cetate a satanei, Gherla. La inceputul lui august 1951, cand declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gandurilor atinsese nivelul prevazut in planurile ocultei, Turcanu a trecut din camera in camera, cu expresia unui demon satisfacut si l-am auzit repetand ca, ispitind si inseland pe cei tari si credinciosi, i-a putut tavali in mocirla. „Ma, banditilor, va amintiti foarte bine ce am spus in camera aceasta cat si in celelalte camere, ca eu nu glumesc, ca ma voi tine de cuvant si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmarit. Or, iata ca am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, sa va citim si gandurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodata”. „Vreau sa va atrag insa atentia ca cei mai periculosi dintre voi, banditilor, ati ramas cei care marturisiti credinta voastra in Dumnezeu. Si sunt convins ca cei care nu s-au lepadat de credinta lor in Dumnezeu, nu s-au lepadat nici de Miscarea Legionara. Ei sunt cei mai periculosi, mai inraiti si mai incarnati legionari”. „De aceea, pentru acestia vor continua inca ani de zile demascarile, asa cum le-ati cunoscut si inca cu alte metode. Trebuie sa va scoatem din cap si din inima odata pentru totdeauna aceasta aberatie, credinta in Dumnezeu". Apoi, ne-a intrebat: „Cine din voi, banditilor, mai crede in Dumnezeu?" Aproape jumatate din camera a ridicat mana in sus. În fata acestei situatii, Turcanu a continuat: „Am si pentru voi metode, cei care ati ridicat mana, sa spuneti ca v-ati lepadat de credinta, asa cum ati spus ca v-ati lepadat de Miscarea Legionara”.
  5. @MoWeed E discutie lunga, poate anevoioasa. Dar daca vrei, putem incerca. Spune de unde sa incepem. O sa incerc sa trec peste doza de subiectivism de care ziceam. @stix Nu sunt plecat din tara de mult timp. Cred ca pot spune ca nu sunt rupt de destul de multe realitati, desi sunt convins ca este mult mai multa mizerie sub pres decat am putut eu observa, dupa posibilitatile mele.
  6. Desi este posibil sa existe o oarecare doza de subiectivism, multe persoane dorecumentate foarte bine in domeniul asta, cu siguranta mult peste nivelul nostru, spun cu tarie ca nu. Asta nu inseamna ca parerea mea despre IPS Daniel si despre tema Catedrala Mantuirii Neamului este una foarte buna, sau macar una foarte clar. Ar exista niste teorii sau niste explicatii, dar n-as vrea sa fiu acuzat de obtuzitate, mai ales ca nu pot veni cu probe evidente. @stix E dreptul tau sa fii ce vrei tu cand vrei tu, dar asta nu iti da dreptul sa ne dai mostre de "injectii" subtile, indecente sa le zic. Si daca tot veni vorba, nu ne intereseaza povestea vietii tale, mai ales ca este off-topic. De asemenea cred ca ar fi indicat sa te informezi macar pana la nivelul broastei inainte sa batii campii pe aici; nu de alta, dar nivelul discutiei ar tinde sa se duca in cap. Nu ca as fi eu mare erudit, dar totusi. Nu mi-o lua in nume de rau, bineinteles.
  7. O prima cauza a urii islamice fata de lumea apuseana, preponderent crestina, este bazata pe conflictul dogmatic al celor doua religii. Atunci cand Mohammed a inceput sa propovaduiasca islamul, singurul lui dusman cu care avea de luptat era tribul kurraishitilor, care nu putea fi de acord cu eliminarea statuilor din sanctuarul de la Kaaba, ce le aduceau atata profit1. Nu se punea atunci problema unei stari antagonice fata de crestinism. Dimpotriva, atunci cand lucrurile s-au tensionat la Mekka, Mahommed a organizat doua emigrari ale adeptilor sai in Abisinia (Etiopia de astazi), deoarece "era ferm convins ca intre revelatiile sale si cele de care s-au invrednicit fiii lui Israel prin Moise, si crestinii prin Iisus Hristos, dupa cuprins, nu este nici un fel de deosebire, si vedea in credinciosii etiopieni niste confrati in cele ale credintei."Ba mai mult decat atat, Mahommed nu impune convertirea crestinilor, deoarece ei au aceeasi sursa de credinta si deci nu este nevoie de aducerea lor la spunerea Coranului. Evident aceasta optica s-a schimbat ulterior. Insa faptul ca atat crestinismul, cat islamismul se considerau doua religii universale, a marcat in curand o stare conflictuala din punct vedere religios-misionar. Reactia crestina fata de aceasta invazie fulgeratoare nu s-a lasat asteptata prea mult. Cruciadele au fost replica Armata crestina, cu scopul de a elibera orasul sfant, Ierusalimul. Evident si in cazul cruciadelor au existat interese meschine, cum ar fi imbogatirea prin jaf sau extinderea retelei comerciale, insa Ierusalimul ramanea atat pentru crestini, cat si pentru arabi, o atractie majora. Mohammed, in timpul calatoriilor sale comerciale vizitase cetatea sfanta, fiind foarte impresionat de ruinele Templului lui Solomon, de Zidul Plangerii, imagini care i-au alimentat imaginatia. Astfel el se va visa urcand scara mirifica spre cer (calatoria, numita de el, mira'j), unde, zice el, i-a intalnit pe Moise si pe Aaron, precum si pe cei doi veri ai lui Iisus (?!?). De aceea, dupa moartea Profetului arabii au considerat permanent Ierusalimul ca al treilea loc sacru al islamului, dupa Mekka si Medina. Cucerindu-l in anul 638 d.Hr., ei au inceput aici construirea unui sanctuar, Domul Stancii, precum si a unei moschei, Al Aqsa, chiar langa Zidul Plangerii, pe locul unde se crede ca ar fi fost zidit Templul lui Solomon. O alta motivatie a violentei islamice o constituie sionismul. Desi la inceput evreii au fost respectati de catre Mohammed, ei fiind considerati, alaturi de crestini, "oamenii Cartii", ai scripturilor care ar fi trebuit sa conduca la adevarurile Coranului, imediat insa dupa fuga profetului la Yatrib (Medina) evreii eu fost vazuti ca niste tradatori ai cauzei, deoarece nu au dorit sa lupte alaturi de supusii lui Mahommed pentru infrangerea mekkanilor. In secolul al XIX-lea, cand imigratia evreiasca incepe sa prinda contur in Palestina, ei au fost priviti cu toleranta, dat fiind faptul ca erau considerati un popor fara tara si cu o istorie foarte zbuciumata. Ulterior cand musulmanii palestinieni si-au dat seama ca, prin banii marilor magnati financiari ai lumii, evreii au cumparat de la fostul imperiu otoman cu acte in regula, o mare parte din tara, profitand de saracia oamenilor, atunci s-a declansat ura. Dupa 1948 cand evreii, intr-o incercare mondiala de rectificare a erorilor comise impotriva lor la Auschwitz Birkenau, etc, au primit dreptul si ajutorul faptic pentru a-si organiza Eret Israel, tensiunea musulmano-iudaica a ajuns la culme . Fratele mai mare si mai puternic al evreilor, SUA, a stat permanent in umbra lor, ajutandu-i si acoperindu-le diplomatic colonizarile fortate, care au dus la extinderea cu buldozerul ale acelor colonii, distrugand acele case de lut ale nenorocitilor musulmani. De asemenea, industria de ultima ora, cu elemente tehnologice americane au ridicat standardul de viata al lui Eret Israel, ceea ce i-a transformat pe palestinieni in palmasii angajati ai acestor concerne. Evident acest fapt i-a fanatizat pe palestinieni si a constituit mobilul atator actiuni teroriste. In fine, o ultima cauza a terorismului islamic, angrenat in disputa palestiniano-evreiasca, pleaca de la importanta religioasa a Ierusalimului pentru fiecare cult fie evrciesc, fie musulman. Ideea recenta a reconstruirii marelui templu iudaic, chiar pe locul unde se afla zidul Plangerii, eliminandu-se marea moschee Al-Aqsa, a declansat un val de proteste, soldat cu atacuri sinucigase din partea palestinienilor si cu replici de genul "legea talionului impatrita" din partea evreilor. O atare incercare de a elimina moscheea cea mai importanta dupa Mekka si Medina, a treia ca valoare din lume, deoarece este locul unde Profetul ar fi avut aceea calatorie extatica la cer pentru a primi Coranul, ar fi similara cu stergerea unei parti din Coran si anularea revelatiei lui Mohammed. Ori acest lucru este de neconceput pentru orice musulman din orice parte a lumii. Un alt factor, care a declansat fundamentalismul islamic, a fost imperialismul occidental. As putea spune ca nu neaparat confruntarea cu religia crestina i-a umplut pe musulmani de ura, cat confruntarea cu civilizatia occidentala. Daca in perioada Evului Mediu isalmul era detinatorul unei culturi si civilizatii mult superioare celei europene, incepand din secolul al XVII-lea aceste pozitii s-au schimbat rapid. Fiscalitatea abuziva din cadrul imperiului Otoman a descurajat orice initiativa economica, ducand la o saracire a populatiei in favoarea unor conducatori hrapareti. In al doilea rand, promovarea nepotismului in functiile de conducere a dus la incompetenta, precum si la supraincarcarea listei de personal, ceea ce necesita mai multi bani pentru plata corpului administrativ. In tot acest timp Europa si-a dezvoltat un sistem de valori propriu, promovand o clasa de intreprinzatori, care, ajutati de cativa bancheri cu vederi largi, au conturat spiritul capitalismului, ceea ce a dus la un progres economic rapid. De asemenea, Europa a ajuns la convingerea irationalitatii razboaielor dintre catolici si protestanti, astfel ca tarile europene s-au bucurat de pace o lunga bucata de timp. Pr. Conf. Univ. Dr. Emil Jurcan ("Cateva din cauzele violentei isamului", crestinortodox.ro)
  8. Genul de jucator talentat, cu potential, dar pe care intelectul si mediul nu-l ajuta, ba dimpotriva. Oricum si cazul asta e irelevant per total.
  9. AG, Piatra-Neamt e un oras mic. Nici jud. Neamt nu e f mare. Poate pot sa te ajut.
  10. ps. eu stiu ca avem pareri diferite, dar mai bine nu incepem sa ne injectam cu maxime care mai de care mai inteligente.
  11. Alexandru, cu tot respectul, termina in plm cu mistourile astea ieftine, ca la astea suntem toti, robotel new age'ist spalat pe creier!
  12. Imi cer scuze daca sunt obositor cu aceste citate, dar le dau aici doar pentru ca ele explica mult mai bine decat as putea eu la ora asta diferentele fundamentale, de la ca pornesc multe divergente de pe subtopicul asta. O dovadă a romanităţii acestei populatii, dar si a faptului că ea a fost crestinată inainte de Roma, unde Pavel si probabil si Petru merg abia mai tarziu (Pavel a mers acolo după a treia calatorie misionară), este si limba latina dar o limbă latină deosebită de cea raspandită de la Roma in tot Occidentul, care s-a tradus in notiunile fundamentale ale acestei credinte pentru această populatie: Facator si nu Creator, Fecioară si nu Virgo, Inviere si nu Resurection, Tată si nu Pater, Dumnezeu si nu Deus. Dar ceea ce este important de semnalat este că poporul nostru, ramas legat de popoarele din Rasarit, a pastrat credinta crestină asa cum a primit-o la inceput, deci in forma ei precizată in scrierile Parintilor din Rasarit. Iar acest crestinism neschimbat, mentinut cu multă scrupulozitate prin Sinoadele ecumenice si prin Liturghia lui straveche, si-a pastrat nota lui fundamentală: unitatea stransă a sufletului si a creatiei in general cu Dumnezeu, fară ca această unitate să cadă in extrema unei conceptii panteiste. Astfel, spiritualitatea echilibrată si de largă sinteză a poporului nostru nu se datorează numai prezentei lui geografice intre Rasarit si Apusul Europei si caracterului lui pe de o parte latin, pe de alta rasaritean prin credinta lui, ci si faptului că el si-a insusit de la inceputurile existentei lui si si-a pastrat credinta crestină originara care reprezintă prin ea insăşi un echilibru intre deosebirea lui Dumnezeu de creatie si intre prezenta Lui in creatie. Trecand spre Occident, credinta crestină s-a schimbat in sensul că Dumnezeu a fost cugetat tot mai despartit de lume, ceea ce a trezit uneori ca reactie o gandire panteista de confundare a Lui cu esenta intunecoasă a lumii (Eckhardt, Bohme) sau o gandire sentimentală la un Hristos rastignit in trecut, ca in mistica catolică feminina nu trait in lucrarea Lui prezentă in noi. In Occident, despartirea lui Dumnezeu de lume a dus in catolicism la intelegerea Bisericii ca avand mai putin prezent pe Hristos in ea, fiind inlocuit de un vicar (loctiitor), preocupat de extinderea puterii lui si a subordonatilor lui in lume, in mod accentuat de stapanirea peste domeniile vietii omenesti in sens politic. Dumnezeu este gandit rational ca o realitate oarecum retrasă in cer si nu traind in lucrarea Lui tainică in suflete. De aceea s-a pus mai putin accent pe rugaciune si pe Taine, prin care se cer si se obtin lucrarile Lui. Dezvoltarea aceasta si-a gasit formularea nu numai in teoria rolului papei de vicar sau loctiitor al lui Hristos, ci si in respingerea invăţăturii rasaritene despre energiile sau lucrarile necreate, prin care Dumnezeu este activ in lume, desi prin fiinţă ramane neconfundat cu ea. Aceasta a avut drept concluzie invăţătura catolică despre caracterul pur creat al gratiei, primită de la Dumnezeu prin rugaciune si dată nouă prin Sfintele Taine. S-a socotit că Dumnezeu este perceput in intregime, prin prezenta Sa in lume, dar si absent in intregime din lume. S-a pierdut sentimentul unităţii complexe in Dumnezeu a realităţii. Pe plan politic aceasta a dus fie la un imperialism bisericesc peste oameni, fie la o vedere a realităţii umane numai ca o masă unitară care poate fi stapanită si condusă in mod uniform. Din Occident au iesit astfel pretuirea tuturor ideilor contradictorii sau formele de gandire pline de dispreţ pentru fiecare persoana dar in comuniune iubitoare cu celelalte. Cultura Occidentului insăşi excelează printr-un individualism nesfarsit, dar monoton, sau printr-un spirit uniform. Ea este departe de pretuirea si respectul valorilor si problemelor reale ale relatiilor vii dintre oameni. Relatia cu Dumnezeu a devenit o temă de simple discursuri rationale, uniforme in catolicism sau de o diversitate in protestantism care imparte pe crestini in tot felul de grupuri. De la discursomania uniformă a catoli­cismului s-a inaintat la discursomania individualistă a protestantismului si la discursomania a tot felul de grupuri neoprotestante. Ce a mai ramas din Biserica cea una, dar una prin iubire si prin prezenta aceluiasi Hristos in toti cei ce cred in El? Se afirmă uneori că crestinismul este depăşit, că trebuie să cautam o credinţă mai moderna Dar ce poate fi mai inalt decat o credinţă care are la bază iubirea celor mai inalte existente faţă de om si vrea să ajute pe om să se urce la inaltimea acestei iubiri? Ce ideal mai inalt poate fi propus oamenilor decat iubirea pană la jertfa vietii a unora pentru altii, urmand exemplul lui Dumnezeu insusi, iubirea care are la bază pretuirea nesfarsită a persoanei umane si credinta in perspectiva desavarsirii ei nesfarsite? Idealul sporirii nesfarsite in iubire este un ideal care nu poate fi depăşit de nici un altul. Dumitru Staniloae, cel mai mare teolog roman, "Doctor Honoris Causa" Universitatea din Tesalonic (1976), "Doctor Honoris Causa" Institutul Teologic St.Serge din Paris (1981), "Doctor Honoris Causa" Facultatea de Teologie din Belgrad (1982), "Doctor Honoris Causa" Universitatea din Bucuresti (1992), Premiul Dr. Leopold Lucas, Facultatea de Teologie Evanghelică din Tūbingen, "Crucea Sf. Augustin din Canterbury" din partea Primatului Angliei (1981), "Doctor Honoris Causa" Universitatea din Atena (1991), Membru titular al Academiei Romane (1992).
  13. @strezahuzum Eu cred ca sansele slabe de a ne intelege la subiectul asta vin din abordararile diametral opuse pe care le avem vis-a-vis de relgie in general. Tu nu intelegi ca NU TOATE religiile sunt doar niste instrumente poltice de indobitocit si manevrat mase de oameni. Religia nu trebuie sa evolueze, sa fie in pas cu moda, trenduri si tendite, pentru ca de aia se cheama religie valabila pentru toate timpurile si nu platforma politica a partidului X din anul Y. Tot pentru ca e religie si nu altceva ea nu trebuie sa faca nici o concesie in nici un scop, oricat de corect pare el la ora respectica. Religia nu trebuie sa se adapteze la slabiciunile umane ci invers. Religia nu trebuie sa fie subordonata partidelor, sefilor de stat, ea se ridica deasupra stiintei, artei, geopoliticii etc. Poate iti vine greu sa crezi ca religia nu poate fi obiectul materialismului, ca presupune si miracol, sacru, divinitate, taina. Cred ca de aici vine aberatia ta cu ingerii si sexul, blasfemie de-a dreptul. Care sunt interesele ortodoxiei despre care ziceai? Ortodoxia vrea sa conduca omul spre Dumnezeu, nu spre bogatia de pe pamant. Astfel devine evident ca ortodoxia nu prea s-a impacat si nu se impaca,, cu ideologiile absolut umaniste, cu subjugarea dumnezeirii omului, cu cruciadele, cu prozelitismul artificial, cu globalizarea tampa, cu mondializarea ca moft al unor maniaci plini de bani si de influenta, cu negotul cu dogme si legi sfinte, cu,, cosmetizarea mizeriei, cu ideea de un singur conducator spiritual si politic, cu uniformizarea diferentelor dintre natii, cu multe altele care o fac sa para pentru unii moderni, adaptati la vreumrile astea, drept o religie invechita, depasita etc etc Cat despre educatie, nu cred ca ai inteles ce ziceam. De exemlu daca 100 de oameni termina Oxford, studiaza si cerceteaza indelung in scopul exterminarii albilor sau asiaticilor, asta nu inseamna ca trebuie sa fie aplaudati si incurajati doar pentru ca ar putea purta eticheta de educatie. Da-le talibanilor educatie, tehnologie si resurse si vezi ce iese. Nu fac lobby pentru cenzura, fac oarecum apel (teoretic, desigur, macar) la echilibru, la repere fara de care se pierde controlul. Un fel de somnul echilibrului naste monstri. Daca protestantii sau catolicii au incurajat educatia fara repere morale, ducand la profanarea naturii umane, la dezumanizarea omului, la robotizarea acestuia sinonima cu tembelizarea lui, lucruri care contrazic grav crestinismul primar care se confunda cu ortodoxia, nu inseamna ca e un lucru de toata lauda. Descoperirile stiintifice si dezvoltarea artelor pot fi privite astfel ca lucruri pozitive colaterale desprinse de problema de fond, "foarte negativa", de care ziceam. Cum s-ar mai putea ei numi crestini cand ei practic militeaza pentru sfintirea omului exclusiv prin fortele proprii, minimalizand si chiar negand astfel existenta si rolul lui Dumnezeu? Sa faca doar ce-or vrea ei, dara fara sa demitizeze ideea de religie, de sacru, de moral, si sa n-o mai pretinda si altora. Au reusit sa devina etalon de obiectivitate, exemplu de mentalitate si de conduita pentru multi, dar din punctul meu de vedere sunt iresponsabili, sau de-a dreptul rau intentionati. Ca si cu democratia.. ca sar la alta acum. Cum se poate spune ca democratia e cel mai bun lucru care poate exista acum, aducandu-se in sprijinul afirmatiei asteia obiectivitatea, corectitudinea si moralitatea imprastiate in stanga si in dreapta, in timp ce milioane de oameni mor de foame langa alti oameni care se scalda in bani si-si iau ceasuri de sute de mii de euro? Nu spune nimeni ca trebuie identificata si implementata perfectiunea, dar e de-a dreptul scarbos sa se sustina ideea asta cand atatea aberatii evidente rezultate din democratie o contrazic categoric. Acum nu doar ca nu ai reusit sa intelegi ce spune Dumitru Staniloae, ci ai ajuns sa spui ca romanii nu au avut nici un rol in impiedicarea otomanilor in a se napusti asupra Europei.. sincer mi-e greu sa cataloghez in vreun fel treaba asta.
  14. Tot ca o completare la ce a spus dee. Pai la noi in ultimii 20 de ani ortodoxia a fost ponegrita de catre democratie, apoi 100 de ani de haituire din partea 'statului comunist', din partea bisericii catolice, neoprotestante, mai nou globalizante, ecumeniste sau cum vreti sa-i mai ziceti. Nu poate fi negata ofensiva papista din Transilvania incepand cu secolul al XIX-lea si terminand cu perioada interbelica. Daca, spre execmplu, catolicii nu au avut nici o problema in a face unele concesii, din motive corecte politicieneste, nu acelasi lucru se poate spune despre ortodocsi prin unii dintre patriarhii ei. Ortodoxia nu poate fi acuzata de prozelitism asa cum pot fi foarte usor unele religii occidentale. Atunci daca vorbim despre prozelitism in perioada moderna automat trebuie sa aducem in discutie si instrumente politice, propagandistice, masuri nu tocmai ortodoxe, dupa cum spune si vorba din batrani.
  15. @streza Tie ti-a intrat in cap ca tot ce vine din Occident este si bun, lucru care probabil iti intuneca si tie judecata, cum le "reprosezi" altor colegi de forum. Daca protestantii si catolicii au un mod de gandire mai libertin si tolereaza, eventual incurajeaza curente de gandire, ideologii care intra grav in contradictie cu modelul propus de religia respectiva, asta nu cu siguranta nu inseamna ca asa trebuie sa fie, ca asta e reperul de obiectivitate, cinste si moralitate. Eu sunt de acord ca BOR a si gresit de-a lungul istoriei, dar e aberant sa le reprosezi ca nu s-au mulat perfect pe ideile occidentale. Daca privim din alte unghiuri putem spune ca influenta dezvoltarii vesticilor, favorizate pozitia lor geopolitica, a fost nociva pentru romanism si ortodoxie. Nu orice curent nascut este si bun doar pentru ca este nou, original. Ca exercitiu intelectual, subiect de discutii e ok, dar nu inseamna ca toata lumea trebuie sa-l imbratiseze din start, doar pt ca este ceva inedit. Si daca tot suntem aici.. Din "De ce suntem ortodocsi", de pr. Dumitru Staniloae Ortodoxia ne-a mentinut ca un neam unitar si deosebit, cu un rol important intre popoarele din Orient si Occident. Ea ne-a dat puterea să ne aparam fiinta faţă de indelungata ofensivă otomana constituind un zid de aparare si pentru popoarele din Occident, desi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne aparam fiinta si faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am aparat prin ea poarta Occidentului in fata avalansei otomane, dar ne-a fost si o poartă care ne-a aparat de pofta de stapanire si de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am aparat, prin Ortodoxie, fiinta noastră din partea navalei prelungite a otomanilor, dar si din partea unor popoare din Occident, ajutandu-ne să avem si un rol in apararea Occidentului. Fară Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobandit gloria din vremea lui Mircea cel Batran, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare si a altor voieozi. Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne aparam fiinta natională si linistea Occidentului, ci ne-a dat si puterea să contribuim la mentinerea^ popoarelor (grecilor si slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adapostit cultura acelor popoare si le-au dat puterea să se dezvolte si totodată să se mentină chiar ajunse sub jugul otoman. Am sustinut manastirile din Sfantul Munte, bisericile si manastirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol aparator pentru Orientul si Occidentul european. Cată vreme Europa a stapanit, prin cruciade si in alte forme, popoarele din Rasaritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv si pentru Apusul si pentru Rasaritul european. Rolul acesta il vom putea indeplini si in viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relatiile ecumenice cu crestinismul rasaritean, facand posibilă o sinteză intre spiritualitatea ortodoxă si natiunile occidentale, iar celor din Rasarit dandu-le puterea să realizeze aceasta intre Ortodoxia lor si spiritul organizator al civilizatiei occidentale. Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar inceta rolul lui de punte vie intre Orient si Occident, dar si caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui intre celelalte popoare, adică identitatea noastră cu totul deosebita caci n-am format si nu formam numai o punte exterioară intre popoarele din Occident si cele din Orientul Europei, ci si o sinteză spirituală originală intre ceea ce le este propriu unora si altora. Iar aceasta ne distinge nu numai de popoarele din Orient si de cele din Occident, ci si de popoarele ortodoxe din Orient. Noi unim, in spiritualitatea noastra luciditatea latină sau increderea in intelegerea ratională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepatrunse a existentei, propriu popoarelor din Rasaritul Europei. Dar noi, ca latini, aducem in taina lucrurilor si a persoanelor totodată o lumina mai accentuată decat popoarele slave, dar o lumină care nu margineste, ci defineste si care este proprie popoarelor occidentale. In privinta aceasta suntem mai aproape de spiritualitatea crestină primara ramasă prezentă si in spiritualitatea poporului grec, desi cu o mai redusă traire sentimentală a acestei lumini decat in spiritualitatea romaneasca Poporul nostru aduce in aceasta intelegerea accentuată dar si simtită a tainei ca lumina o sensibilitate si un echilibru al intelegerii si al simtirii. N-avem in acestea nici o tendinţă spre trezvia, oarecum mai rece, occidentala pentru că pornirea fierbinte a pasiunii intunecate si nemarginite se iveste uneori ca reactie impotriva primei. Noi avem echilibrul delicatetei in această intelegere luminoasă si plină de un respect profund faţă de taina nesfarsită a persoanelor si a lumii in general, traită in bucuria comuniunii. Prin echilibrul acesta suntem straini de orice unilateralitate, pretuind toate lucrurile, toate persoanele, toate faptele in importanta lor, ca să nu mai vorbim de echilibrul romanesc general intre Orient si Occident. Vrem să ne pierdem unitatea noastră in această identitate unica echilibrata cuminte, faramiţandu-ne in tot felul de grupuri neopro-testante, unilaterale, extremiste, care işi afirmă in mod superficial orgoliul lipsei de pacat si critică pe ceilalti ca plini de toate pacatele, necunoscand constiinta smerită a imperfectiunii proprii si a delicatetei respectului tainei celorlalte persoane? Sau vrem să ne pierdem in haosul intunecat al confundarii tuturor intr-o esenţă care nu cunoaste un Dumnezeu al comuniunii si iubirii interper-sonale pe care o cere aceasta si de la noi, lasandu-ne atrasi de confundarea tuturor intr-o esenţă indefinita cum face budismul, si, in general, religiile orientale care vad fundamentul indistinct al lumii acesteia ultima realitate? Dar prin ultimele descrieri ale spiritualităţii noastre crestine am trecut de la reliefarea importantei Ortodoxiei pentru neamul nostru la prezentarea valorii ei in ea insăşi.
  16. vai de capul meu. ideea e sa i bagi pe toti pe un teren neutru, fiecare cu ce poate. ursul polar, desi e mare si tare, nu are ce face la 50 de metri sub apa. balena pierde pe uscat in fata tantarului etc. dar omul castiga in orice mediu, in fata orocarui animal, tocmai datorita creierului. nu vorbim de oameni saraci si de ursi fara coada.
  17. Omule, daca e sa cuantificam avantajele speciilor si sa le uniformizam ca sa le putem compara atunci e evident ca omul e net superior. Pt ca daca ai baga toate speciile fiecare cu posibilitatile ei intr o arena atunci omul ar castiga doar cu un ak47. deci da, omul e superior. intrebarea nu e incomoda, e infantila.
  18. da, getii probabil au venit de pe Marte si au ocupat spatiul asta, dupa care s-au retras o perioada pe venus sa lase pe altii sa lase niste oale in pamant, pt ca ulterior sa revina. da, totul e relativ. deja e dubioasa abordarea asta.
  19. Alexandrel, pe algoritmul ala cel putin teoretic s-ar putea pretinde ca Tikal a fost construit de niste aborigeni din Australia veniti in vacanta in america, iar piramidele din Egipt ar putea fi ramasitele unei vechi civilizatii vikinge. Spune-mi unde gresesc. Adrian, da. Pot sa mi fac o proteza. Ca sa nu mai zic de altele la care soparla nu are solutii. Nici de inteligenta, ratiune, notiunea timpului nu mai vorbesc.
  20. Cand iti raspandesti samanta sa nu uiti sa-ti marchezi si teritoriul, ca dupa tine suntem animale.
  21. Pana la a face un anumit lucru trebuie cunoscut lucrul respectiv. E logic. Generic vorbind, omul tinde spre mai bine. Faptul ca nu poate atinge perfectiunea nu-l impiedica sa o caute, sa lupte pt ea. Nu stiu ce sa ti spun despre ejacularile novturne, tinand cont ca nu s benevole. Poti intreba un preot, sau o s o fac eu cu prima ocazie. Ce altceva? Ducem discutia in derizoriu daca iti povestesc despre cum mi am pierdut virginitatea. E pacat sa faci sex inafara casatoriei pt ca e impotriva naturii. Spermatozoizii si ovulele reprezinta potentiali copii, nu i clar?
  22. nu, eu unul sunt departe de ce pretinde ortodoxia. Dar nu religia trebuie data dupa slabiciunile oamenilor, ci invers. Si cand spun asta nu ma refer neaparat la sex.
  23. BO considera ca sexul e doar pt facut copii. Incarcatura lasata de noi in prezervativ reprezinta potentiali, pacat impotriva Duhului Sfant daca nu ma insel,"incadrat" ca pacator strigator la cer.
  24. dee, din cate stiu si eu nu exista traditie bisericeasca fara Scriptura. cel putin in cazul bisericii pe care o stiu eu cat de cat.
  25. Adrian, Biserica Ortodoxa nu e impotriva sexului de orice fel, pt ca in cazul asta ar insemna sa fie impotriva conceperii copiilor, lucru evident aberant. Sa nu fie loc de interpretari si nici sa nu las nebagata in seama intepatura ta, nu ma consider un mare aparator un mare aparator al religiei crestine sau autor de scrieri apologetice, dar in nici un caz nu ma dezic de ea.