sabin1307

membri AISS
  • Content count

    1,940
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by sabin1307

  1. dee, subjugarea tarii de catre straini era o problema reala, concreta, nu o fantasma de care se temeau. E importanta diferenta asta, ca punct de plecare a discutiei.
  2. @strezahuzum E posibil sa fi inteles eu gresit. Dar si glumele astea au o limita, dincolo de care devin indecente. Mai ales ca este vorba despre un subiect sensibil, cel putin pentru unii. Si daca tot suntem la ora destainuirilor, la povestea vietii, chiar nu e strain de mine simtul umorului. LE: s-ar putea sa fi inteles gresit si destinatarul.. oricum, ramane valabil
  3. Daca ai vrut sa faci pe prostul sa stii ca ti-a iesit bine. Te pot suspecta de multe, insa nu de prostie, tocmai de asta ma uimeste replica asta a ta. De parca asta era un caz izolat.. Cum se explica existenta acestei mizerii, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania? Unde exista in Romania un fenomen al asa zisului antisemitism? Voua chiar nu va este rusine? Romanii habar nu au ca au murit zeci de mii de frati de-ai lor, si nu oricare, ELITA INTELECTUALA SI RELIGIOASA, sa scape tara de molima bolsevica, sau macar sa dea exemplu de verticalitate in fata imoralitatii, dezumanizarii, robotizarii, blasfemiei, dar exista monument al victimelor holocaustului din Romania si consiliu pentru monitorizarea si combaterea antisemitismului.
  4. Poate pentru ca este foarte greu de inteles in ziua de azi cum omul poate fi mai bun atunci cand isi cunoaste istoria, valorile, isi respecta traditia, neamul, isi doreste ce e mai bun pentru el, familie, societatea in care traieste, respectul si onoarea sunt intangibile. Societatea consumista, robotizata, nu mai are timp si pentru "problema spirituala", totul este cuantificat, simbolurile si valorile sunt relative, fiecare dintre ele cu unitate de masura in sistem international prin care se poate exprima pretul de la care poate reprezenta obiect al compromisului. Oamenii sunt educati in spiritul asta, sa fie niste "sclavi fericiti", cum bine spunea Ovidiu Hurduzeu, in cartea sa "Sclavii fericiti. Lumea vazuta din Silicon Valley." Insa eu sunt convins, ca partea pozitiva de care spuneai este mult prea impunatoare, fie-mi acceptata exprimarea, mult prea plina de sens, de semnficatie pentru orice roman care-si cunoaste si-si iubeste poporul, pentru ca ea sa moara vreodata, cu toate eforturile de cenzura, manipulare, defaimare, decredibilizare, descurajare, bagatelizare, pe care generatii de "lideri", adevarate masinarii de construire a adevarului le-au incercat pentru a estompa "extremismul mistic legionar".
  5. Da, dar nimic nu scapa ochiului vigilent al institutiilor. Oarba, zau asa. Am uitat sa dau linkurile de pe youtube. http://www.youtube.com/watch?v=RZIIaIS6_zY...player_embedded
  6. "Sfanta tinerete legionara" cantat la Manastirea Petru Voda. Reactii. “HotNews”-ul lui Soros si “Adevarul” lui Patriciu (practic doi comunisti-capitalisti verosi), se revolta alaturi de o organizatie dubioasa, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania, condusa de un foarte controversat om de afaceri implicat in spagile Guvernarii Nastase pentru duty-free-urile de pe aeroportul Otopeni (EDF ASRO SRL si SC EDF Properties SRL – aviz DNA), Marco Maximilian Katz, pentru ca un martir al inchisorilor, Parintele Justin Parvu de la Petru Voda, cu 17 ani de temnita, este sarbatorit la aniversarea celor 92 de ani impliniti luna aceasta pe versurile celui mai mare poet roman al secolului trecut, la randul lui un mucenic anticomunist, Radu Gyr. Reactii: HOTNEWS: Doua videoclipuri postate pe youtube.com arata un grup de maicute cintind “Sfinta tinerete legionara” in prezenta arhimandritului Justin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda din Piatra Neamt. Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului – MCA Romania transmite un protest oficial Patriarhiei Romane, atragind atentia asupra “promovarii, in lacasurile de spiritualitate ortodoxa, de catre membrii Bisericii Ortodoxe Romane, a ideologiei extremei drepte”. ADEVARUL: Maicute cantand Sfanta tinerete legionară Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului a atras atentia Patriarhiei Romane prin intermediul unui protest oficial, cu privire la “promovarea de catre de catre membrii Bisericii Ortodoxe Romane a ideologiei extremei drepte, in lacasurile de spiritualitate ortodoxa Potrivit Hotnews, sesizarea a plecat de la două inregistrari postate pe YouTube, in care un grup de maicute de la Manastirea Petru Vodă din Piatra Neamţ ii cantă staretului Justin Parvu “Sfanta tinerete legionară”, la aniversarea a 90 si, respectiv, 92 de ani. www.roncea.ro"[/i] foaienationala.ro
  7. Adrian, de vreme ce ML a propus un mod de gandire si de actiune atat de nobil si atat de inalt, bineinteles ca oricarei persoane ii vine greu sa se incadreze in acel prototip, oricat de bine intentionata ar fi. Am mai spus-o, omul chiar daca stie ca nu poate atinge perfectiunea, nu inceteaza sa tinda spre ea; nu va progresa niciodata normalizand sau banalizand mizeriile, incadrandu-le in definitia persoanei umane. Nu va progresa nici cautand mereu scuze pt greselile lor, cautand sa relativizeze si sa dilueze vina individuala si colectiva pana la a-i pierde urma, fara identificarea cauzei si pedepsirea vinovatilor, ajungandu-se la o stare de complacere. Insa in perioade dificile pt Romania, ca cea interbelica sau ca asta pe care o traim acum, de standardizare a jegului si a normalizarii comertului cu interesele romanilor, orice apel la un minim de decenta, moralitate si responsabilitate poate fi interpretat de catre binevoitori ca fiind extremist, nazist, imposibil. Membrii autentici ai ML, la randul lor tot oameni, au gresit si ei, insa nici pe departe cat "conducatorii" din ultimii 70 de ani au vrut ca voi sa credeti. Poate nu realizati, insa acuzand ML la fel cum au facut-o comunistii, evreii, sau cum o fac neocomunistii cu masti democrate, le dati dreptate sau chiar ii sustineti pe astia din urma, care au adus Romania in halul pe care il vedeti. Pana la urma fiecare face cum vrea, dar nu mai impuneti si altora manipularile astea mizerabile ca fiind normale; e dezgustator. Nu stiu cum poate fi atat de greu de inteles ca bolsevicii au avut absolut toate mijloacele la indemana sa construiasca aceasta imagine a ML pe care o aveti unii dintre voi, asa cum a reusit sa va convinga de exemplu ca Eminescu, romanul absolut, a fost un geniu nebun indragostit care a murit de sifilis. Incercati sa va puneti in locul lui CZC, sa reusiti sa treziti atatea constiinte romanesti echivalent cu deranjarea afacerilor cu granite, romani, interese nationale, deranjand atatea partide sustinute puternic de catre interesele externe; cum credeti ca ar arata viata voastra si apoi manualele e istorie scrise de cei pe care voi i-ati acuzat de inalta tradare, de talharire a Romaniei. Alexandru, tu nu intelegi ca este dezgustator sa faci fara nici o retinere apel la moralitatea absoluta, cand tu ti-ai asociat imagine, personalitatea cu a jegurilor portocalii, chiar daca a fost 'numai' pt bani. Poate o fi corect politicieneste, insa normalitatea acestui gest nu este unanim valabila. Poate iti vine greu sa crezi, dar chiar si in zilele noastre unii dintre refuza astfel de oferte cu la fel de putine retineri cu cate tu ai acceptat-o. Daca imi permiti paralela, si Lacatus poate ca ar fi un bun antrenor, dar este injositor cand scopul este mentinerea cancerului lacoducere.
  8. Exact, fix minciuna caracterizeaza istoria Miscarii Legionare. Minciunea mizeriilor de partide, conducatori, speculanti care au vazut in aceasta mentalitate cel mai mare dusman pentru modul lor de operare in a talhari si a tampi cetateni. Mizerii ca pedele pentru ca ai lucrat tu mai, Alexandru. Trebuie sa te simti foarte mandru de tine, multumit, si "moraliceste" in masura sa vorbesti despre cuvant, onoare si alte treburi din astea, avand la activ acea suprapamanteana experienta. Mi-e rau..
  9. Pret: 2,800 EUR (Net) pret negociabil Categoria: Berlina Fabricatie: 2000 Rulaj: 158,000 km Transmisie: manuala Putere: 133 CP (98 kW) Cilindree: 1998 cm³ Norma Euro: euro3 Combustibil: benzina Culoare:gri-metalizat Numari de usi: 4/5 Tara inmatricularii: Romania ABS, geamuri electrice, oglinzi electrice, aer conditionat, controlul tractiunii, inchidere centralizata, airbag, radio/CD, servo directie, incalzire auxiliara, senzori parcare, parbriz incalzit. Trimiteti-mi mesaj personal daca sunteti interesati. http://www.autovit.ro/chrysler-neon-C17483422.html (si pt poze)
  10. Dar ce erau primii crestini daca nu ortodocsi? E evident ca nu puteau fi calvinisti sau lutherani. Crestinismul apostolic inseamna tot ortodoxie, tocmai pentru ca in primele secole nu se putea vorbi de schisme in interiorul crestinismului, tinand cont de faptul ca acesta inca avea problema cu tolerarea sau recunoasterea lui. Polemicile, ca sa le spunem asa, au avut rolul de a explica in ce constau interpretarile gresite si diferentierea acestora de Biserica Lui Hristos, adica ortodoxia. Nu sunt sigur ca stiu la ce te referi cand spui apologeti. Scrierile apologetice au rolul de apara credinta. Teodor Studitul este cinstit de catre Biserica Ortodoxa, deci nu se poate spune ca el a ajuns la concluzia ca icoanele erau idoli pentru crestinii timpului. Poate a lamurit unele neclaritati legat de acest subiect, dar nu poti spune ca a incercat sa cristalizeze o idee incompatibila cu doctrina ortodoxa. Dumnezeu Cel ce pe toate lestie mai inainte de facerea lor, prefigurand mai inainte de zidirea lumii misterul Iconomiei Sale in trup, a figurat pe cer crucea prin astre, iar pe pamant (s-a figurat) pe Sine insusi plasmuind pe Adam care este potrivit cuvantului fericitului Pavel tip al Celui ce avea să vină (Romani 5, 14). Caci se cadea ca (omul) din cer să fie figurat pe pamantsi cel de pe pamant in cer, intrucat contemplatia arată că cele ceresti vor fi amestecate cu cele pamantesti,şi altfel nu era ingaduit a primi in cer o icoană de om, caci dacăşi fară ea oamenii au fost dusi in ratacire ca să adore stelele, cu cat mai mult dacă ar fi vazut un chip omenesc. De aceea zice marele Moise: „Să nu ridici ochii spre cersi vazand soarele, lunasi stelelesi toată podoaba cerului,şi fiind dus in ratacire să te inchini lorsi să le adori” (Deut. 4, 19). Astfel incat inainte de venirea lui Hristossi tipul crucii, era oprit a fi inchinat, deopotrivă cu celelalte figuri astrale; caci dacă atunci insusi prototipul ei era blestemat, cu atat mai mult era reprezentarea lui. Dar de cand Hristos a patimit din iubire de oameni in arhetipul ei, Crucea este cinstităşi mantuitoare, chiar dacă e vazută pe cer, precumsi icoana Celui ce a patimit pe ea pretutindeni pe pamant unde era reprezentata pană ce nu a venit o mană iconomahă iudaizand. Asadar, (crucea) nu e cinstită in primul rand pentru că există pe cer o figură in cruce, ci pentru Lemnul cel de-viaţă-facator sfintit prin spanzurarea pe el a lui Hristos, precumsi icoana lui Hristos (nu e cinstită) pentru prefigurarea ei in Adam, ci pentru inomenirea Lui din Fecioara Greseala iconoclastilor provine din faptul ca ei nu au putut intelege dogma de la Calcedon, dogma intruparii si a unirii ipostatice. Dogma de la Calcedon face o distinctie clara intre natura si persoana. Cinstitorii sfintelor icoane facand insa distinctia corecta intre na­tura si persoana, afirma ca icoana reprezinta nu natura, ci persoana. Deci, iconodulii nu reprezinta dumnezeirea Sa, sau umanitatea Sa, ci persoana Sa, care uneste in ea cele doua naturi, divina si umana. Bi­serica Ortodoxa a afirmat intotdeauna Unirea ipostatica in persoana Mantuitorului Hristos, aratand ca cele doua naturi, divina si umana, sunt neamestecate, neschimbate, neimpartite si nedespartite. Cinstirea sfin­telor icoane a avut intotdeauna in Biserica si un rol catehetic, pe langa cel de sustinere si impulsionare a spiritualitatii. Dupa Sfantul Ioan, Damaschin, icoana este o taina a prezentei di­vine, ea o reprezinta. Pentru ochii sufletului ea face invizibilul, vi­zibil ; ea conduce si inalta privirea spre prototip, spre invizibila maiestate divina, care comunica prezenta sa sub forma de raze penetrante. Ceea ce Biblia ne-a spus prin cuvant, icoana ne arata in mod vizibil, facand acest lucru prezent". "Icoana face sa devina vizibil cerescul, eternul si dumnezeiescul. Ceea ce se contempla spiritual, ea il su­gereaza prin formele trupului material si il face accesibil la vedere. Acesta este insusi sensul icoanei, intentia si ideea sa". Opunandu-se reprezentarii chipului lui Hristos, monofizitii micso­rau rolul firii omenesti. Dupa monofiziti, natura divina nu se poate reprezenta, iar reprezentarea celei umane inseamna negarea caracte­rului nedespartit al celor doua naturi. Lupta impotriva ereziei icono­claste a fost condusa de personalitati care au imbinat in chip desavarsit evlavia cu teologia, astfel : 1. Inainte de Sinodul al 7-lea ecumenic, cinstirea sfintelor icoane a fost aparata de personalitati ca : Leontie al Neapolelui, Ioan al Tesalonicului, Gherman si Tarasie, patriarhi de Constantinopol. 2. Sfantul Ioan Damaschin, apara cultul sfintelor icoane, fiind stalpul Ortodoxiei la Sinodul VII ecumenic. Formulele lui au fost proclamate in sinod drept dogma. El a legat intr-un chip de nedespartit problema icoanelor de doctrina hristologica. 3. In perioada a treia a manifestarii iconoclasmului (815-843) Orto­doxia a fost aparata de Sfantul Teodor Studitul si de Sfantul Nichifor Marturisitorul, patriarh de Constantinopol. Ideea de baza preluata de toti aparatorii icoanelor, de la care porneste si Sfantul Ioan Damaschin este luata din opera Sfantului Vasile cel Mare care spune : "cinstirea icoanei trece la prototip". Sfantul Teodor arata ca Dumnezeu a luat fire omeneasca devenind om la fel ca noi, unind firea omeneasca cu cea dumnezeiasca. Datorita acestui fapt Mantuitorul Iisus Hristos Se zugraveste in icoana. "Nevazutul se vede si primeste descrierea naturala a trupului nostru, cel ce cu divinitatea proprie este de nedescris". Iconoclastii aduceau urmatoarele acuzatii impotriva icoanelor : a. Icoana este idol, b. Icoana nu poate cuprinde natura divina; c. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului pentru ca Acesta a avut un trup parut; d. Icoana nu poate cu­prinde trupul Domnului, pentru ca Acesta a avut un trup comun. Sfan­tul Teodor Studitul a raspuns tuturor acestor acuzatii. Sfantul Teodor Studitul vede in negarea sfintelor icoane, negarea intregii opere de mantuire a Mantuitorului Hristos, negarea adevarului patimilor Sale, a mortii si a invierii Sale. "Icoanele marturisesc ade­varul aratarii Fiului lui Dumnezeu ca om". "Daca nu se poate zugravi, Hristos, nu a putut fi corporal si deci n-a putut primi nici moartea". Este deci cuprinsa in negarea icoanelor, negarea patimilor Mantuitoru­lui Hristos pentru mantuirea noastra. Negand Mantuitorului Hristos pu­tinta de a fi infatisat in icoana, se neaga toate insusirile Sale trupesti. Astfel, se cade in dochetism. Mantuitorul este activ in planul material prin trupul Sau omenesc si este vizibil prin fata Lui de persoana umana, insusirile omenesti, circumscrierea, au fost pastrate si dupa moarte si inviere : "Vedeti mainile Mele si picioarele Mele ca Eu sunt" (Luca 24, 39). Dupa inviere El a pastrat insusirile firii omenesti. Altfel, nu ar mai fi poruncit sa fie pipait, pentru a arata ca este om adevarat, din carne si oase". "Accentul pus in Ortodoxie pe icoana implica credinta in vesnica mentinere a trupului transfigurat, credinta ca intruparea si moar­tea lui Hristos pe cruce au avut ca scop, nu o impacare juridica a omu­lui cu Dumnezeu, ci o vesnica indumnezeire a omului intreg, inclusiv a trupului". Icoana nu se poate desparti de cel reprezentat de ea. Sfantul Teodor Studitul spune ca : "Hristos si icoana Lui exista impreuna". Prin ima­ginea persoanei noi ne ridicam cu gandul la persoana reprezentata si acesteia ii aducem inchinare. Sfantul Teodor Studitul arata ca nu ne inchinam icoanei in sine. Se vede deci clar ca niciodata iconodulii nu s-au inchinat icoanelor ca unor idoli. Rene Broscareanu
  11. Care religie initiala? Mozaismul? Este adevarat ca este dificil sa discuti in profuzime simbolistica ortodoxiei, fara sa ai notiunea de taina, miracol. Sfintele icoane formeaza un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de catre teologi, si s-au scris volume intregi. Inaintasii si Sfintii Parinti au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc si dogmatic in acelasi timp, si ne-au invatat sa ne inchinam la icoane ca la insisi sfintii care sunt inchipuiti pe ele. „Caci cinstea data icoanelor se urca la chipul cel dintai” spune Sfantul Vasile Cel Mare (330 i.Hr. - 379 d.Hr.). Sa ne gandim mai intai la atatea generatii de calugari cuviosi, care s-au nevoit in Manastirea neamt, si care au fost indemnati, supravegheati si mangaiati de duhul celei mai curate evlavii prin aceasta minunata icoana. Sa ne gandim ca mii de monahi, din care unii au devenit mari sfinti, s-au rugat ziua si noaptea la acesta sfanta icoana si i-au inchinat atatea imnuri, acatiste, paraclise si cantari de lauda. I s-a cerut ajutorul pentru voievozi, pentru poporul nostru dreptcredincios, pentru tara, pentru sanatosi si bolnavi, pentru buni si pentru mai putin buni, pentru toata lumea. Sa ne gandim la toti voievozii din Tara Moldovei, care veneau negresit an de an sa-si plece fruntile la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, cerandu-i acoperamantul si rugaciunile, atat in vreme de liniste cat, mai ales, in cele de restriste. Sa ne gandim la pelerinajele de mari proportii ale credinciosilor nostri de pe toate meleagurile care veneau, si vin in continuare, sa se roage, sa se intareasca in credinta datorita acestei sfinte icoane. Darul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ii ajuta pe toti: domnitorii dobandeau curaj si biruinta in lupte, calagarii obtineau ajutor impotriva patimilor si negraite mangaieri duhovnicesti, credinciosii primeau binecuvantare si tarie in necazurile vietii, bolnavii dobandeau sanatate, saracii rabdare in suferinta, batranii sfarsit bun si crestinesc. Fiecare primea, si primeste, dupa credinta si eforturile sale. Nimeni nu se intorcea sau nu se intoarce, acasa, suparat si dezamagit!... Aceasta icoana a fost daruita Domnitorului Alexandru Cel Bun al Moldovei de catre Imparatul bizantin Manuel Paleologul, in anul 1401. Este adevarat ca lipsesc documentele din acea epoca care sa ateste acest fapt. Pentru ca intotdeauna lucrurile mari, inchinate spre slava lui Dumnezeu, se faceau fara documente. Totusi sunt destule insemnari mai tarzii, care demostreaza in mod convingator ca icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt este de origine bizantina, ca este adusa de catre Alexandu Cel Bun, ca este miraculoasa protectoare a calugarilor si a oamenilor de rand!... Drd. Stelian Gombos Dar, inainte de a intra in aceasta problema, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, fata de interdictia mozaica a chipului cioplit, o pretioasa precizare a deosebirii intre idol si simbol. Realitati pe care le abordeaza si le dezbate si Parintele Cios in aceasta lucrare. Aceasta diferentiere si deosebire a fost discutata pentru prima oara in istorie de catre Parintii Bisericii in timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi impacata in constiinta crestina, contradictia aparenta din Vechiul Testament intre interdictia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) si porunca de a se turna doi heruvimi in cortul sfant (Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un sarpe de arama ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9). Spre argumentare si confirmare vom arata, in cele ce urmeaza, un citat clasic a Sf. Teodor Studitul din Antioh I, care zice: „O ce nebunie! Negatia (inchinari la idoli), opreste a se asemana Dumnezeu cu o faptura din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmatia vrea sa ridice pe Israel pe o cale simbolica, prin anumite clipuri si forme la contemplarea si slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este si chipul (paradigma) intregului cort o manifestare vazuta a slujirii in duh, desemnata prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”. Acest text face o diferentiere clara intre idol si simbol. Idolul fixeaza spiritul inchinatorului la lumea creata, simbolul priveste la inaltarea mintii omenesti dincolo de el, la contemplare si inchinare spirituala a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci in functie de o alta realitate pe care o simbolizeaza. El este o scara care ajuta spiritul sa urce la realitatea simbolizata. Este vazut prin urmare, in functie de transcedenta. Idolul nu inalta spiritul la o trascendenta, ci il coboara in creatie, il reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Marturisitorul sustine ca „Sensul idolilor si al inclinarii lor de catre cei rataciti, ramanand la ceea ce se vede si neputand indica mai mult... indreapla mintea omului la pieire si la materia nensufletita”. De aceea Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni 8,4 afirma ca „Nu este vreo putere in idoli, ci sunt pietre si demoni...”. Tocmai pentru faptul ca idolii simbolizeaza forte imanente, exagerate demonic, s-au asociat mituri, care personifica aceste forte, iar cultul lor e legat de mituri animand si el acele patimi in oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. In schimb simbolul sacru este un semn delicat si sensibil al prezentei lui Dumnezeu, cum ar fi, de pilda: „Sa faci doi heruvimi din aur... sa fie aripile intinse pe deasupra... „Acolo Ma voi intalni cu tine”, iata asadar, imagini aseazate pe Chivotul Legamantului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice. Prin simbolurile sale, Vechiul Testament marturiseste credinta sa in comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile si o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Hristos. Icoana nu mai este nici idol, care identifica sau confunda natura ori diferitele ei forte cu Dumnezeu, nici simbol care atesta prezenta lui Dumnezeu dar Ii afirma distinctia de el, ci reprezentarea lui Dumnezeu insusi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana pastreaza distinctia intre creatura si Dumnezeu, dar vede intr-o fata umana creata pe ipostasul dumnezeiesc insusi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezente harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugravit la ceea este in original. Invatatura Bisericii despre icoana se bazeaza pe fundamentul ei hristologic, intruparea lui Hristos da sens icoanei, iar aparand icoana, ea a avut constiinta ca apara temeiurile credintei. De la interzicerea picturii, a reprezentarii lui Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Impotriva lui Leon al III - care a dat un Edict in sensul acesta, Sfantul Ioan Damaschin arata sensul acestei interziceri: „Daca pictezi imagini ale lui Hristos fara sa le pictezi si pe cele ale sfintilor, e limpede ca ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfintilor”. El percepe legatura intima si insurmontabila ce exista intre venerarea icoanelor si cea a sfintilor. Refuzand venerarea sfintilor se sfarseste logic prin a se respinge venerarea moastelor si in general, a tot ceea ce este material. Pentru Ortodoxie, mantuirea este legata tocmai de materie, fiindca ea este realizata prin Unirea ipostatica dintre Dumnezeu si trupul omenesc. Sfantul Ioan Damaschin raspunde in acest sens: „Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit sa locuiasca in materie si Care, prin cele materiale, mi-a dus mantuirea”... Drd. Stelian Gombos Elementele iconografiei crestine au prins viata inca de pe vremea catacombelor sub forma de imagini simbolice si alegorice. Primele imagini ale iconografiei crestine "ce au putut fi gasite, apar in jurul anului 200 pe mormintele martirilor, conform obiceiurilor funerare ale lumii de atunci. Sunt imagini din Vechiul Testament si tocmai prin aceasta se vadeste ca aceste imagini reprezinta ceva mai mult decat o simpla podoaba. In prezent, este indeobste recunoscut, ca, cel putin din secolul al IV-lea, se poate constata si atesta in chip documentar si cinstirea sau cultul icoanelor. In secolul al VIII-lea, cand apare miscarea iconoclasta, care timp de aproape doua secole (725-843) a pus in discutie legitimitatea uzului si a cinstirii icoanelor, acestea constituiau deja o realitate evidenta in viata sacramentala si liturgica a Bisericii Ortodoxe. Consecinta pozitiva a iconoclasmului a fost insa elaborarea unei teologii a icoanelor la Sinodul al VII-lea ecumenic, intrunit la Niceea, in anul 787. Aceasta teologie niceeana a icoanelor avusese insa precursori de seama care deja fundamentasera scripturisitic si patristic cultul icoanelor. Pana la anul 843, cand ideologia iconoclasta a fost definitiv nimicita, teologii iconofili au sporit modul de intelegere al teologiei icoanelor stabilit la sinodul al VII-lea ecumenic. Asa dupa cum preciza si un ierarh ortodox, "...originalitatea (duminicii) Ortodoxiei este legata nu numai de amintirea celui de al VII-lea Sinod ecumenic, care proclama venerarea sfintelor icoane, ci si de adorarea continua a prototipului tuturor icoanelor...", despre care ne-au invatat teologii iconofili Parintii si teologii iconofili ne dau marturie graitoare despre acea "Traditie nescrisa", de care vorbea Sfantul Ioan Damaschinul, ale carei dispozitii ne impuneau venerarea Icoanelor si a crucii.. Pentru crestinul ortodox, icoana ramane un mijloc de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi cei aflati in lumea materiala. "...Respingerea icoanei - declara un teolog ortodox - este proprie celor ce resping in general orice fel de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi prin vreo putere oarecare, afara doar de oarecare comunicare de putere prin cuvant... Numai unde cuvantul a fost asociat cu Tainele si cu cinstirea icoanelor s-a pastrat unitatea credintei, acestea fiind prin identitatea lor in toate timpurile, franele care au tinut cuvantul in matca traditiei pornite de la Apostoli". Pentru teologii ortodocsi, icoanele sunt imagini pictate ale unei realitati care "evoca prototipul", sunt simboale ca anticipare a realitatii simbolizate, sunt "chipul frumusetii in calitate de asemanare cu Dumnezeu", sunt documente ale "constiintei religioase", "o limba sacra" a traditiei ortodoxe si o "arta spirituala, liturgica si teologica", si nu doar religioasa. Cinstirea sfintelor icoane, in conceptia teologiei ortodoxe, nu este deci o inchinare la chipuri cioplite, de la care fusese oprit poporul evreu, ci o veneratie adusa celor care mijlocesc penltru noi (Facere XVIII, 17-33 ; Iov XLII, 7-10), pentru ca "nu ne inchinam materiei, ci celui ce este infatisat in icoana, dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia:, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii". In timp ce idolul ramane imaginea unui lucru real sau ireal, conceput si cinstit ca divinitate, icoana crestina este asemanarea unui lucru cu existenta reala, care a existat sau exista, este imaginea adevarului, si nu produsul plasmuirii mintii omenesti. Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, sensul ultim al cinstirii icoanelor este tot Dumnezeu. Leontie, episcopul Neapolei din Cipru (secolul al VII-lea) raspunde la invectivele iconoclastilor ca, atunci "cand vei vedea pe crestin, inchinandu-se Crucii, cunoaste ca aduce inchinaciunea lui Hristos cel rastignit, si nu lemnului. Pentru ca, daca ar cinsti firea lemnului, negresit ar trebui sa se inchine si padurilor si copacilor, dupa cum tu, Israile, te inchinai odinioara acestora, zicand arborelui si pietrei : tu esti Dumnezeul meu si tu m-ai nascut (Ier. II, 27). Dar noi nu spunem asa nici Crucii, nici chipurilor Sfintilor, caci nu sunt dumnezeii nostri, ci carti deschise spre aducerea aminte a lui Dumnezeu si spre cinstirea Lui, asezate in Biserici in vazul tuturor si venerate. Cel care cinsteste pe mucenic, cinsteste pe Dumnezeu, pentru care mucenicul a suferit mucenicia. Cel care se inchina apostolului lui Hristos, se inchina Celui care l-a trimis pe apostol. Cel care se prosterna in fata Maicii lui Dumnezeu este evident ca aduce cinstea Fiului ei, caci nu este alt Dumnezeu decat Unul singur, Cel cunoscut si adorat in Treime". Pr. Dr. Nicolae V. Dura Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta. Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sunt locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavirsit pnevmatizata prin Duhul Sfint, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati. Pr. Dumitru Staniloae Alexandru, ortodocsii niciodata nu au dorit introducerea termenului de ortodoxie, dar a fost nevoie sa se faca diferenta intre crestinism si celelalte credinte dinspre din ea. Crestinism inseamna ortodoxie, e clar asa? Ca si alte doctrine sunt considerate oficial ca fiind crestine este alta discutie.
  12. Alexandru, cand vorbesti despre crestinismul vechi de 2 000 de ani vorbesti despre ortodoxie. Arianismul, catolicismul (nume nelegitim purtat), si celelalte erezii protestante rupte de crestinism sunt desprinse de ortodoxie, sinonima cu pierdea harului Duhului Sfant. Schisma de la 1054 nu este o bifurcare a Bisericii Lui Hristos. Catolicismul s-a rupt de la Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Filioque, infaiblitatea papala, imaculata conceptie, primatul papal, botezul prin stropire, impartasirea cu azima sunt argumente ale starii de erezie in care se afla catolicismul din punctul de vedere al ortodoxiei.
  13. Pai credeam ca acest aspect e una din ipotezele indiscutabile de la care pornim. De domeniul evidentului este si faptului nu au incetat sa fie ortodocsi de la inchegarea lor ca popor si pana astazi.
  14. Totusi a existat o continuitate care trebuie justificata cumva. Faptul ca biserica vine de la basilica si ca primele biserici ar fi fost construite abia la 700 de ani de la aparitia cuvantului vine sa sustina aceasta continuitate. Nu se poate sa le fi venit "random" aceasta idee.
  15. Petre P. Panaitescu, Istoria Romanilor Istoria ( “a romanilor”), Bucuresti, 1942 Majoritatea popoarelor care au salasluit pe teritoriul Imperiului Roman sau in zonele adiacente, dupa devenirea crestinismului religie oficiala a Imperiului (fie el de apus sau de rasarit) au fost crestinate “de sus in jos” cate odata prin forţă. Aceasta forţă a fost exercitată din partea unui singur conducator militar, ca Sviatoslav din Kiev pentru rusi sau Sfantul Ştefan, regele maghiar pentru unguri, sau din partea unor elite militare. Nu cunoastem exact felul in care populatia proto-romana a fost crestinata sau cum aceasta populatie s-a crestinat, nu exista izvoare scrise, traditia ne transmite ca nu au fost convertiti prin forţă, ci prin actiuni pornind de la elite catre mase. Crestinismul romanesc, cum afirma parintele Dumitru Staniloae, a fost unul de dor si de taina Poate da sau poate nu, in nici un caz nu avem nici o proba istorica care sa infirme spusele ale acestui mare duhovnic si carturar. Primul preot daco-roman cunoscut este Montanus, care a fost innecat ca martir impreună cu sotia sa Maxima, pentru că a marturisit credinta sa crestină in 26 Martie 304. Sapaturile arheologice din anul 1971 sub bazilica paleo-crestină de la Niculitel (langă anticul Noviodunum, in Scitia minor) au dezgropat un Martyrion si mai vechi, asezat la temelie. Terminologia eclesiastica romaneasca este aproape total latina “biserică” – basilica, “Dumnezeu”- Domine Deus, “Paste” – Paschae, “Pagan” – Paganus, “Înger” – Angelus, “cruce” – crux, -cis, “crestin” – christianus, “a boteza” – batizare. Analizarea etimologica descrie un fenomen extrem de interesant: probabil ca primele contacte ale crestinilor proto-romani au fost cu crestinitatea latina si nu cu cea greaca. Alte nume rezervate unor locatii geografice sau onomastice sunt si ele de sorginte latina, de exemplu: “Santamaria”, “Sampetru”, “Sangiorgi”, “Sanmedru” , “Sanandrei”, “Santoader”, etc. Pana si onaomastica pagana pastrata de traditia romaneasca, de exemplu “Sanziana” si “Cosanzeana” au radacini romane – Sancta Diana si Qua Sancta Diana. Traditiile primare ale crestinismului proto-roman, care-l nominalizau pe Sfantul Andrei drept “apostolul lupiilor”, sunt strans legate de mitologia Dacilor care aveau ca stindart un cap de lup, asadar Sfantul Andrei este “apostolul dacilor”. Cea mai veche dovada scrisa a crestinismului proto-roman gasita pe teritoriul Romaniei este o inscriptie de pe un mormant care dateaza din al doilea secol d.Hr., gasita in Napoca, care purta inscrisul Sit tibi terra levis [1]. Inscriptia a fost facută de catre o “breasla” (o asociatie), ale carei membrii provineau probabil din Orientul Mijlociu. Printre persoanele mentionate in inscriptie, majoritare au fost cele care purtau nume romane, ceea ce sugerează că a existat o raspandire a crestinismului in randurile soldatilor si ale colonistilor daco-romani incă din secolul al II-lea d.Hr., pe teritoriul national.
  16. Si totusi romanii de la Sf. Apostol Andrei incoace au continuat pe "calea cea dreapta". Cum s-ar explica faptul ca nu au incetat sa fie ortodocsi, ca nu au fost conflicte cu caracter confesional, excomunicari, erezii?
  17. Alexandru, zilele astea am citit ceva despre continuitatea ortodoxiei romanesti in primul mileniu. Romanii au cunoscut cuvantul Lui Dumnezeu din ceasloavele preotilor si calugarilor, care la randul lor le preluau, in slavona, greaca, sau traduse de la ierarhi rusi, greci. Lipsa organizarii oficiale si a unui numar proportional de mare de ierarhi denota si usurinta cu care romanii au imbratisat aceasta credinta, nefiind nevoie de control sau constrangere. Pai tocmai de aia, ca unitate politica nu prea a existat pana in secolul al XIX-lea, altele au fost reperele care i-a mentinut uniti pe romanii din Transilvania, Moldova, Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea, avand aceeasi continuitate si evolutie in istorie. Printre izvoarele romanismului se numara si ortodoxia.
  18. Citatele urmatoare se inacdreaza la fel de bine si la topicul despre crestinismul ortodox, stiut fiind faptul ca doctrina legionara se bazeaza pe credinta ortodoxa. Fragmente din conferintã tinutã in fata grupului legionar Weimar-Buchenwal din seara zilei de 15 martie 1943 Am tinut sã vã vorbesc astãzi, 15 martie, fiindcã s-au implinit 3 ani de la moartea in credintã legionarã a Profesorului Nae Ionescu, cãruia problema aceasta i-a fost intotdeauna aproape de suflet si a cãrui capacitate de formulare a realitãtii direct a adus o hotãratoare contributie la rezolvarea ei. Este adevãrat cã intr-o enciclicã a Patriarhilor din 1848, pe numele ei adevãrat :”Scrisoare enciclicã a bisericii, una, sfantã, soborniceascã si apostolicã” (scrisoare semnatã de 4 patriarhi si 29 de episcopi Rãsãriteni si continand un rãspuns la scrisoarea Papei Pius IX Littere ad Orientalers stã scris cã : “pãstrarea dogmei si paza intregului cler si popor bisericesc, strans unit in dragoste” care fiind insusi trupul Bisericii, sub cãlãuzirea Duhului Sfant, nu poate gresi”. Potrivit acestei definitii – care este cea justã – Legiunea ar fi o parte a trupului Bisericii. Desigur cã o conferintã despre criteriul adevãrului in Ortodoxie ar fi bine sã preceadã pe cea de astãsearã. Tin sã vã amintesc, cu acest prilej, numai atat, cã adevãrurile religiei crestine ortodoxe nu sunt adevãruri individuale. Viata lor se desfãsoarã intr-o comunitate si anume : in comunitatea de iubire care este Biserica. Iarã formularea lor – inscrierea in constient – se face de cãtre sinoade, (sub cãlãuzirea Duhului Sfant), plecandu-se de la principiul, absolut just, cã adevãrul crestin – chiar atunci cand e vorba de intelegerea cuvantului lui Hristos e de naturã soborniceascã (conciliarã, sinodalã) si nu rationalã – ratiunea individualã neavand nimic de spus intr-o asemenea problemã. În invãtãtura noastrã ortodoxã nici un om, nici un sinod nu e mai presus de eroare. “Nu e om care sã fie viu si sã nu greseascã” spune doctrina. Numai trupul Bisericii, intreg unit in dragoste, nu greseste. Si istoria confirmã acest adevãr : au fost episcopi si patriarhi care au gresit ; au fost sinoade care au gresit. Si ce s-a rupt din trup s-a uscat si a murit ; iarã trupul a rãmas si va rãmane, de vreme ce Duhul Sfant stã cu el, cãlãuzindu-l. Neamul nostru – neam de bun simt – a stiut sã evite, in trecut, primejdia : neamul nostru n-a citit Noul Testament. (Exemplarele Noului Testament ajunse panã la noi – cele din veacul XVII, ca si cele din veacul XIX – sunt nou-noute – n-au fost cercetate. Desi s-au tipãrit la lungi intervale de timp – intre prima biblie (1688) si a doua (1795) stau peste 100 de ani. Asta nu inseamnã insã cã neamul nostru a rãmas neevanghelizat. Nu. În tot acest interval de timp s-au tipãrit multime de prãvãlioare si de ceasloave. În ele era destul Noul Testament, cu dreaptã talcuire. Toate aceste cãrticele sunt tocite de rãsfoiri neintrerupte si pline de picuri de cearã de lumanare. Si mai este ceva : inaintasii nostri se duceau la bisericã unde in cantãrile de la stranã aveau dreapta intelegere a Evangheliei si a Apostolului. În Miscarea Legionarã nimeni dintre noi nu face doctrinã. Doctrina a fãcut-o cel ce a creat Miscarea – CÃPITANUL – si – in implinirea testamentului lui – doctrina creazã fapta Legiunii. Sã vedem, asadar, care e doctrina, si care infãptuirile Miscãrii Legionare. Sarcina mea e aici, usoarã – faptele vã sunt cunoscute. Împreunã vom arunca o privire asupra doctrinei Cãpitanului si asupra actiunii Miscãrii lui, spre a vedea dacã nu cumva nu ne aflãm in fata unei conceptiei despre viatã si a unei etice potrivnice crestinismului. Miscarea Legionarã – miscare de mantuire, cum a definit-o Nae Ionescu – a pornit de la Altar si de la Icoanã. “De la icoanã si altar am pornit” – mãrturiseste Mota – apoi am rãtãcit o bucatã de vreme, purtati de valurile omenesti si n-am ajuns la nici un mal, cu toatã curãtia impulsurilor noastre. Acum, cu sufletul greu, rãsletiti, sfartecati, ne strangem la adãpost, la singura cãldurã si alinare, tãrie si reconfortare a noastrã, readucãtoare de puteri, la picioarele lui Iisus in pragul orbitoarei strãluciri a cerului : la Icoanã”. (La Icoanã). Despre vremurile inceputului scrie Cãpitanul : “Toti credem in Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi”. (Pentru legionari). Si iarãsi : “Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei. Si cu cat greutãtile ne vor asalta si loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu cat vom sta mai mult sub scutul Sfantului Arhanghel Mihail si in umbra sãbiei lui”. (Pentru Legionari). Arhangelul Legiunii nu e vreun arhanghel al vreunui cult oarecare ; ci e Arhanghelul Bisericii crestine a Rãsãritului, asa cum il aratã dogma si randuiala acestei Biserici : “El nu era pentru noi o fotografie pe o icoanã ; ci il simteam viu. Acolo, la icoanã, fãceam de gardã cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsã.”(Pentru legionari) Despre alcãtuirea lãuntricã a legionarului si despre rostul Bisericii in viata neamului nostru stã scris in Cãrticica Sefului de Cuib: “Legionarul crede in Dumnezeu si se roagã pentru biruinta Legiunii. Sã nu se uite cã noi, poporul roman, stãm aici pe pãmant, prin voia lui Dumnezeu si prin binecuvantarea Bisericii crestine”. Prin urmare: legionarul crede in Dumnezeu. Nu va crede in Dumnezeu. Întru atat cat e legionar, el crede in Dumnezeu. Pentru CÃPITAN legionarul care nu crede in Dumnezeu este un infirm. În circulara din 23.II.1936, datã cu prilejul consumãrii unei miselii, el spune, despre unul care isbutise sã se inalte panã la treapta de Comandant legionar: “L-am sfãtuit atunci sã se retragã cavalereste din randurile legionare, neputandu-se acomoda acestui spirit si credintei necesare unui legionar, pentru a nu creea mai tarziu dificultãti organizatiei din cauza constructiei lui sufletesti aparte, cãreia eu ii gãsisem o infirmitate: imposibilitatea de a crede in Dumnezeu. (Pe care timp de un an incercasem s-o tratez; insã rezultatul se vede).” În circulara din 25.X.1936, citim: “Se vor lua cele mai severe mãsuri cu privire la recrutarea noilor elemente, in asa fel, incat sã nu pãtrundã decat acelea capabile de credintã in Dumnezeu si in viitorul acestui neam.” Si spre a nu mai lãsa loc de interpretãri, iatã ce scrie CÃPITANUL despre Hristos Dumnezeul legionarilor: “Vom invia din morti in numele lui Hristos; adicã in afarã de credinta in Hristos, nimeni nu va fi mantuit.” (Însemnãri) Despre legãtura dintre crestinãtate si neamul nostru, Mota scrie din Spania : “Neamul nostru nu poate trãi fãrã credinta noastrã crestinã. Apãrand crestinãtatea, chiar pe pãmant strãin, noi apãrãm o putere care este izvor al puterii neamului nostru, iar ascultand de indemnul dragostei de cruce, noi ne supunem, aici in Spania, dragostei pentru neamul nostru romanesc”. (Prezent) Mota a trãit precum a invãtat. Si a murit precum a trãit ; a murit pentru Hristos si Legiune. (Nu pentru Legiune). Mã opresc aici si fac constatarea cã nu numai in tara romaneascã, ci nicãieri pe tot pãmantul strãjuit de umbra crucii, sãmanta Evangheliei n-a rodit atat de drept, atat de curat si de falnic, precum in casa la a cãrei temelie s-a ingropat insusi Cãpitanul, creatorul ei. Între Miscarea lui Corneliu Codreanu si Biserica lui Hristos nu existã cale deschisã conflictelor. Dimpotrivã. Precizand pozitiile, Cãpitanul scrie, ca un Dascãl al Bisericii : “Linia istoricã este una : aceea pe care o trãim sub condamnare si sub piatra de moarã a pãcatelor noastre, ale lumii si ale mosi-strãmosilor nostri. Recunoastem cã suntem pãcãtosi ; aceasta este atitudinea legionarã fatã de Bisericã”.(Pentru Legionari). Prin urmare : recunoastem cã suntem pãcãtosi ; cã purtãm, de-a lungul existentei noastre, pãcatele noastre si ale lumii. Si in starea in care ne aflãm, noi ne zbatem, ne jertfim viata, sub aripa ocrotitoare a Bisericii Strãbune, pentru apãrarea crucii ; si pentru aducerea neamului nostru la Hristos. Urmasul in cinste al Patriarhului Miron, Patriarhul Nicodim, avea sã procure guvernului, in toamna anului 1939, tot din scripturã, o motivare a ingrozitoarelor asasinate comise in acea toamnã. Si toate acestea nu pentru vreun temei doctrinar, cã aceasta nu era mãcar cu putintã. Ci pentru cã asa cereau cei ce-i fãcuserã episcopi si patriarhi ; asa cerea guvernul. Au iesit atunci din randuri cãlugãrii si preotii de mir cei sãraci. Cãlcand disciplina cãlugãreascã si ascultarea preoteascã, pãrãsind pe pãstorii cei nãimiti, ei au imbrãcat cãmasa verde, au infruntat primejdia, au plãtit cu viata credinta lor. Si au spãlat, astfel, rusinea de pe obrazul clerului Bisericii romanesti din al 4-lea deceniu al veacului XX. Pãrintii episcopi n-au intrebat niciodatã Stãpanirea de ce au fost clerici impuscati ; nici mãcar asupra numãrului celor impuscati n-au cerut lãmuriri. Au primit si portofolii ministeriale. Si au tãcut. Este adevãrat cã aceastã atitudine a lor, constantã, fatã de Miscarea Legionarã, a fost pãrãsitã o singurã datã : in primãvara anului 1937. Dupã inmormantarea lui Mota si Marin guvernul a cerut, ca de obicei, Sinodului sã ia unele mãsuri impotriva clerului care a participat la inmormantarea celor doi luptãtori ai Crucii. Spre surprinderea generalã, Sinodul a dat un rãspuns care a smuls Cãpitanului cuvinte de admiratie. A scris el atunci : “Pentru mine atitudinea de acum, istoricã, a Bisericii Ortodoxe este un inceput de mãrire, un inceput de atitudine de Împãrat” (Circulara 64, 1937). Iarã Nae Ionescu scrie despre aceeasi atitudine : “Rãspunsul Sfantului Sinod al Bisericii noastre privitor la amestecul preotilor in politicã este – de la 1919 si panã acum, adicã de cand urmãresc eu linia pe care se miscã actiunea bisericii oficiale – cel dintai act izvorat din rãspunderea fatã de asezarea, rosturilor si destinul Ortodoxiei” (Predania, nr.4, 1937). Iarã Cãpitanul nostru scrie : “În momentul in care manãstirile si bisericile nu se vor mai ruga, tara aceasta se va prãbusi”. În randuiala Bisericii crestine a Rãsãritului are atat de mare insemnãtate, incat stã scris cã de se va intampla sã ia foc biserica in timpul Liturghiei – dupã ce se va fi trecut de un anumit moment al ei – preotul nu va mai putea pãrãsi altarul : el va arde acolo impreunã cu Sfintele Taine. Iarã dupã cucerirea Constantinopolului si transformarea Sfintei Sofii in moschee, evlavia crestinã a nãscut o legendã de adancã semnificatie. Spune legenda cã se oficia Liturghia in biserica lui Iustinian I cand necredinciosii nãvãlirã inlãuntrul strãlucitului lãcas, spurcand si pangãrind. Atunci s-a intamplat minunea : preotul liturghisitor a dispãrut cu Sfintele Taine dupã un zid tainic. De atunci el tot asteaptã ca Sfanta Sofie sã fie redatã slujbei crestine ; ca sã-si continue Liturghia intreruptã. Si aceasta se va intampla, cu certitudine absolutã, de vreme ce Liturghia nu poate rãmane intreruptã. În Romania Legionarã Biserica lui Hristos va trebui sã cunoascã si calea impãrãteascã. Dar aceasta prin vrednicia ei. Închei aceastã mãrturisire de credintã cu cuvintele Cãpitanului, aflate in Circulara nr.64, 1937 : “Cred cã e bine ca Ortodoxia noastrã sã stie cã cineva nu-i Împãrat pentru cã impãrãtia de alãturi s-a dãramat ; ci intrucat are inimã de Împãrat, simte puteri de Împãrat si ia hotãrari si atitudini de Împãrat. Am credinta cã in marea lume a Ortodoxiei, Biserica Romaniei va juca candva cel mai mare rol”. (foaienationala.ro)
  19. Alexandru, aia cu daca romanii ar da direct bani la partid suna a propaganda otevista, bazate pe argumente inatacabile. Mai lipsea sa afisezi nr de sms la care lumea sa-si spuna parerea. Eu totusi cred ca si asa, cu saracia asta lucie si cu toate campaniile de indobitocire, de descurajare, de manipulare, tot s-ar gasi destui romani care sa cotizeze. Sigur ca si eu doresc metoda asta, dar in acelasi timp sunt constient ca, din pacate, democratia de la noi si-a varat coada si in conducerea BOR. Cum sa nu fi avut ortodoxia nici un rol in mentinerea poporului si a ststului roman? Romanii sunt singurul popor latin ortodox, nascut cu aceste caracteristici, si nu dobandite pe parcurs.
  20. @dee incompetenta n-are culoare politica. In perioada 2007-2013 pot fi accesate 20 miliarde de E fonduri europene nerambursabile pt mai toate domeniile ,inclusiv sanatate si invatamant. ( pt constructii de biserici nu se poate, doar pentru restaurare, in cazul in care-s monumente istorice) O sa vedem bilantul peste doi ani. Oo, nu cred ca este nevoie de 2 ani ca sa ne edificam asupra acestui subiect. N-am cautat exact cifrele, cat or fi ele de oficiale si de reale, dar pun ramasag ca nu am accesat nici 5 mld euro, si semnele sunt destul de clare ca nu vom depasi 25% din cele 20 mld disponibile. Sunt proiectele prea transparente, tranzactiile prea urmarite, banii prea verificati, deci greu de furat.. deci din punctul de vedere al bravilor conducatori, n-are nici un rost sa-si bata capul cu ei, atat timp cat ei personal n-au nimic de castigat. Legat de treaba asta eu cred ca nu sunt doar rau intentionati, ci si ai naibii de prosti.. nu inteleg de ce nu o vad ca o sansa de a-si dezvolta piata de desfacere pt manarelile lor. Chiar daca nu prea pot lua banii astia cash, pot castiga indirect, dandu-le de treaba si la saraci, locrui de munca sa-si permita sa cumpere ce produc ei. Or mai fi si politicieni care mai si vand ceva, nu doar fura si talharesc. Ma rogg.. Cat despre incompetenta politica, cred totusi ca se poate distinge o culoare comuna.. dar nu incep pe topicul asta.
  21. @strezahuzum Am mai aratat deja ca biserica spaniola construieste catedrala Sagrada Familia in Barcelona folosind DOAR donatii ale credinciosilor si sumele obtinute din vanzarea biletelor pentru turistii care viziteaza catedrala. Sa procedeze si BOR la fel si nimeni nu mai are motiv sa protesteze (nu pot da reply de aici) Pai la asta ma refeream cand spuneam ca nu merge comparatia cu Spania. Nu pleci de aceesi premiza, sau macar de la 2 situatii destul de apropiate cat sa suporte comparatie. Spui ca spaniolii construiesc Sagrada Familia din donatiile credinciosilor si din turism. Dar te-ai intrebat cati bani au cetatenii pt a-si satisface nevoile confesionale si culturale? Ce procent din salariul lor le ramane pt asa ceva? De ce Romania nu obtine la fel de multi bani din turism? Oare pt ca nu exista autoritati, infrastructura etc? Pe scurt, daca spaniolii au alt nivel de trai, au mijloacele, bineinteles ca le vine usor sa finanteze direct din buzunar un astfel de proiect. Si cu toate ca romanii traiesc de o zi pe alta, totusi sunt dispusi sa faca donatii pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Cum ar putea BOR sa obtina bani din turism de vreme ce nu exista infrastuctura si deci nici turism? Nu sunt cel mai mare sustinator al IPS Daniel, insa personal am alte motive, nicidecum acesta. Cat despre legea aia, daca ma intrebi pe mine, e o tampenie. Romanii sunt in proportie covarsitoare ortodocsi, deci da, statul roman trebuie sa satisfaca nevoile cetatenilor sai, fara sa lezeze interesele minoritatilor. Dar discutia asta nu are de-a face cu ce am spus mai sus. Tot ti se pare exagerat procentul de 90% ortodocsi?
  22. Robert, scuza-ma, dar ori esti prost ori faci pe prostul provocator. Mai citeste de cateva ori discutia. Referitor la catedrala asta, nu vorbim pur teoretic ce s-ar putea face, vorbim concret, ce se face la noi. Stiu, cu banii pe care i-a avut Romania in ultimii 20 de ani si pe care ii putea scoate in plus se puteau face zece miliarde de scoli. De asta ii spuneam si lui streza ca apelul la corectitudine si la moralitatea perfecta e hilar in conditiile in care e haos brin bugete si administratie. Nu catedrala asta impiedica implementarea normalitatii la noi, ci prostia, delasarea,coruptia etc.
  23. Exact, nu spun ca legile, asa cum sunt ele, nu trebuie respectate doar pt ca romanii ortodocsi sunt majoritari. Insa tinand cont de "planul urbanistic" al edililor capitalei, de modul in care se imparte justitia, de licitatii publice, de contracte cu statul, de debandada care e la noi in general, constructia unei catedrale ortodoxe este chiar un pas inainte dpdv social. Bineinteles ca e nevoie de spitale, camine, scoli, gradinite, crese, biblioteci, infrastuctura, legi, guvern, parl, pres, ong uri, mass media, teatre, opere, locuri de munca. Dar mi se pare deplasat sa se afirme ca acest proiect va impiedica aparitia sau dezvoltarea lor. BOR greseste mai grav in alt mod.
  24. Legat de ortodoxie, de aceasta data cea greaca, si de rolul pe care Biserica trebuie sa-l aiba in societate, sub tutela normalitatii, mi se pare cel putin interesanta (pt cine are rabdare sa citeasca) enciclica Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene, din octombrie 2010, intitulata "Catre popor". Criza economica fiind un produs globalist, asemanarile cu situatia de la noi nu sunt tocmai socante. Ierarhia Bisericii Greciei care s-a intrunit in sedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si fiecarui om bine intentionat, pentru a vorbi pe limba adevarului si a dragostei. Zilele pe care le traim sunt grele si critice. Trecem ca tară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă si teama Nu stim ce ne asteaptă in ziua de maine. Ţara noastră se pare că nu mai este libera ci in fapt este administrată de creditorii nostri. Ştim că multi dintre voi asteptati de la Biserica ce vă pastoreste să vorbească si să ia pozitie asupra evenimentelor la care suntem martori. Este adevarat că ceea ce se intamplă in patria noastră este inedit si cutremurator. Criza duhovniceasca socială si economică merge mană in mană cu rasturnarea intregii firi. Este vorba de incercarea dezradacinarii si distrugerii temeiurilor multor traditii care pană acum erau considerate de la sine intelese pentru viata din spatiul nostru. Din punct de vedere social se operează o rasturnare a datelor si a drepturilor, desigur cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea că suntem o tară sub ocupatie si că executam poruncile conducatorilor-debitorilor nostri. Întrebarea care se naste este dacă solicitarile lor privesc doar chestiunile economice si de asigurari sau vizează si fizionomia duhovnicească si culturală a patriei noastre. În fata acestei situatii orice om rational se intreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii si ale economiei pe care azi le realizam in un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din tara noastră sunt, de decenii, aceiasi. Cum au socotit atunci costul politic, stiind că conduc tara la catastrofa iar azi ei se simt in siguranţă, pentru că actionează de pe pozitia celor care dau porunci? Au loc rasturnari radicale pentru care altadată se revolta intreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fară impotriviri. Criza noastră economica in cuvinte foarte simple, se datorează diferentei dintre productie si consum. Între ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am invăţat să traim. Cand ceea ce se consumă este mult mai mare decat ceea ce se produce, atunci Balanta economică inclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastra pentru a face faţă, este nevoită să se imprumute cu speranta că Balanta perturbată se va reechilibra. Atunci cand insă nu se intamplă acest lucru si debitorii cer returnarea imprumuturilor plus dobanda se ajunge la criză si la faliment. Criza economică care chinuie si domină tara noastră nu este insă decat varful iceberg-ului. Este urmarea si rodul unei alte crize, a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum prezintă insă nu doar o dimensiune economica ci in primul rand este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste atat conducerea ţării, cat si poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru că a avut ca scop detinerea puterii. O conducere care in practică se vadeste că a subminat interesele reale ale ţării si ale poporului. Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat pradă bunastarii, imbogăţirii facile si traiului bun, ne-am dedat câştigului usor si inselaciunii. Nu ne-am pus problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale, cu o desavarsită nepasare faţă de coeziunea sociala au contribuit in mare masură la situatia de astazi. Esenta crizei duhovnicesti este absenta sensului vietii si incarcerarea omului in prezentul rectiliniu, adică in instinctul lui egoist. Un prezent fară viitor, fară perspectiva Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a devenit un interval de timp intre două date, a nasterii si a ingroparii, cu un interval necunoscut intre ele. Într-o asemenea perspectiva desertaciunea se ia la intrecere cu irationalul si lupta o câştigă totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: “de ce iei droguri, fiule?” si iţi raspund: “spuneti-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)”; sau atunci cand atragi atentia unui tanar că luand droguri va muri, iar el iţi raspunde cu un zambet tragic: “nu intelegeti că eu iau droguri, ca să traiesc”, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de potrivite in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vietii noi am urmarit bunastarea, traiul bun, puterea economica Cand insă nu există altă perspectivă de viaţă in afară de consum, cand puterea economică si demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoasterii sociale, atunci diferentierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu esti imoral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi, asa am ajuns la diferentierea si de putere, dar si de pozitie in poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o traim in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacută si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astazi omul in mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micsora veniturile?”, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijorează de injosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”. Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă si acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfarsitul, pentru că este o viaţă fară sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogăţirea vietii cu sens. Este antrenamentul sportivului care il conduce la competitie si la medalie, iar această medalie este viata care biruieste moartea, viata care se imbogăţeste cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, impotriva sclaviei inutilului care astazi ne injoseste. Ştim că cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserică eroica cu vigoare, care să aibă cuvant profetic, cuvant pentru tanarul contemporan, nu o Biserică secularizata ci una sfintită si sfintitoare, o Biserică liberă si care să pastorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia pozitie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă impotrivirea conduce la prigoană si martiriu. Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alaturi de om si să il sprijine. Biserică insă suntem cu totii si aceasta este puterea noastră si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare si incearcă să o submineze. Ei stiu că dacă vor “pierde” pastorul, cu usurinţă se vor risipi oile si le vor supune. Istoria ne invaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul si injosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care exploatand guvernarea si ascunzandu-se in spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceti-vă aminte că pentru multi specialisti in economie, prezenta criză este fabricata este o criză care urmareste controlul mondial de catre puteri care nu sunt iubitoare de oameni. Decizia noastră este să cream un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmari indeaproape si de a preintampina metodic problemele pe care le creează prezenta criza Scopul nostru este să dezvoltam lucrarea de asistenţă socială a fiecarei parohii, in asa fel incat să nu mai existe nici macar un om care să nu aibă o farfurie de mancare. Cunoasteti si dumneavoastră că in această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoasteti acest lucru, pentru că multi dintre dumneavoastră sprijiniti voluntar acest efort al parohiei voastre si il sustineti economic. Vă chemam să stati aproape fiecare de parohia voastra ca să ne confruntam impreună cu aceste momente grele. Poporul nostru a trecut si altă dată prin saracie si foame, dar a indurat si a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toti putem să ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul marii noastre familii, Biserica, scoţand la iveală greselile noastre, cautand sensul vietii in dragoste, vom iesi din acest ceas greu.
  25. Sa revin ontopic cu alte citate din scrierile lui Dumitru Staniloae, in care se poate gasi usor legaturi cu alte subiecte discutate aici pe forum, ca mentalitatea poporului roman, taranul roman, specificul national romanesc, specificul ortodoxiei romanesti. Nu se poate vorbi despre istoria acestui popor fara sa fie adusa in discutie ortodoxia, ce a reprezentat ea de-a lungul anilor. Eu cred ca taranul este cel mai nobil om din poporul nostru, taranimea este cea mai nobila. Prea ne-am lasat asa dispretuiti, socotind ca alte clase sunt superioare. Taranimea a desavarsit arta noastra. A pastrat datinile noastre minunate, a pastrat unitatea noastra. Intr-un sat toti merg la biserica. Unul care nu e imbracat frumos Duminica si se duce cine stie unde, e socotit un zapacit. Unde mai e la oras aceasta? Sa luam pilda de la solidaritatea taraneasca. Sa ramanem credinciosi predaniei noastre. Sa nu socotim ca natura e numai pentru forte declansate unel contra altora, care pot fi folosite intr-o tehnica dezvoltata. Sa mai socotim ca natura e si sfanta. Pentru noi apa se sfinteste, cu apa sfintim toate. Sa nu mergem prea departe cu aceasta tehnica care in curand poate sa ne duca si la distrugere prin poluarea ei si prin punerea nadejdii numai in ea, parasind toate criteriile morale de viata, mergand la droguri, la homosexualitate, caci adesea ceea ce e nou e o decadere din sfintenie, din taina, din spiritualitate. Sa ramanem fideli poporului nostru, traditiei noastre. E ceea ce am voit sa dau prin cuvantul meu. Noi romanii, suntem un popor iubitor de Dumnezeu si foarte cuceritor, plin de armonie si plin de largime, pentru ca suntem pe de o parte un popor latin, iar pe de alta parte, un popor ortodox. Avem in noi si luciditatea latina, claritatea latina, comunicativitatea latina, dar avem si simtul tainei. Si atunci nu suntem superficiali in comunicativitate, nu-l luam pe celalalt foarte putin in serios, ci-l luam in serios in comunicarea cu el, pentru ca vedem in el faptura lui Dumnezeu plin de taina. Aceasta ne deosebeste de latini, dar ne deosebeste si de slavi, care sunt mai putini lucizi, sunt mai ascunsi in neclaritate. Pe cand la noi e foarte curioasa aceasta paradoxala unitate intre claritate si taina, intre lumina si taina. E taina in lumina, nu e taina in intuneric. Chiar mistica occidentala, cum este Eckart si Bohme -unul catolic, celalalt protestant-, vad taina sau mistica intru intuneric, dincolo de persoana. La noi persoana e marea taina. La noi, mistica este o mistica a luminii. Poporul nostru e singurul popor care spune creatiunii lume-lumina. Nici un popor nu-i spune lumina. Vedem in ea lumina lui Dumnezeu. Cred ca asta ne deosebeste de toate popoarele, si de cele din Orient si de cele din Occident. Cu latinitatea ne deosebim de slavi, care sunt mai neclari; cu ortodoxia ne deosebim de occidentali, care vor sa stie tot, dar nu stiu nimic pentru ca Dumnezeu este departe de ei ca nu au simtul tainei, caci numai cand ai simtul tainei ai si simtul infinitului, caci o taina niciodata nu o poti rezolva complet. De aceea suntem un popor de o mare, adanca sinteza. Avem respectul celuilalt, constiinta ca celalalt e o taina, dorinta sa fim in comuniune cu celalalt, sa nu-l epuizam in cateva cuvinte, nu vrem sa-l dominam. Deci, nu vrem sa ne despartim de celalalt. Sunt niste concluzii sociale foarte interesante, care se pot trage vazand la poporul nostru aceasta combinatie intre ortodoxie si latinitate. Cei din trecut au fost mai interesati de valoarea persoanei ca astazi, dar si de valoarea comuniunii, pentru ca sunt atatea dezbinari intre oameni. Se afirma fiecare pe sine, dar nu se afirma ca o taina, recunoscand si pe celalalt ca o taina si socotind ca se intregeste taina lui cu taina celuilalt. Sau reduce persoana la ceva individual egoist, sau nu vede o necesitate in comuniunea cu celalalt. La noi este un echilibru extraordinar in aceasta valoare pusa pe persoana, dar si pe comuniune. Tocmai pentru ca persoana are valoare, are valoare si celalalt pentru mine, dar si eu am pentru el valoare. Noi respectam pe altii, dar ne respectam si pe noi. Noi suntem un popor, avem o spiritualitate. Toti au trecut peste noi, ne-au atacat si din Vest si din Est. Cate greutati n-am avut noi si totusi ne-am mentinut ! Si greutatile acestea si lupta impotriva acestor greutati ne-a adancit in rabdare, in lupta. In acestea se dezvolta, creste un popor si ne-am dezvoltat si noi. N-am fost nimiciti de nimeni. In razboi noi vedeam ca va veni comunismul sau va veni hitlerismul. De aceea am scris despre persoana: “Iisus Hristos sau restaurarea omului”. Valoarea persoanei si valoarea iubirii dintre persoane. Am accentuat mereu valoarea persoanei si valoarea iubirii intre persoane. Si astazi, numai asta ne poate salva ! Si Ortodoxia prin asta este tare e singura care accentueaza persoana. Ce valoare este mai mare decat persoana si decat comuniunea de iubire intre persoane ? Si cine e mai inalt la inaltimea si adancimea Duhului Sfant decat Iisus Hristos ? Poate fi depasit Iisus Hristos in ceea ce putem noi ajunge ? Nu poate fi ideal mai inalt. Cel mai inalt ideal ni l-a dat Iisus Hristos. Si cel mai inalt ideal este acesta: sa respecti persoana, sa iubesti persoana, omul care este chipul lui Dumnezeu si sa doresti sa fii iubit de persoana, sa fii in comuniune cu persoana. Asta este Ortodoxia! Ce insemneaza datinile pentru poporul roman, ce sfintenie au datinile, datinile de la Botez, datinile de la Cununie, datinile de la orice moment important al vietii, cum participa tot satul, cum participa toti la ele. Adica aici persoana n-o mai poti separa, sa spui: “de aici sunt eu, de aici tu”, si nici psihologie nu mai poti face in felul acesta, adica iau pe omul cutare si-l studiez si vad ce este el. In fiecare om e amprenta celorlalti. Deci, grija de ceilalti, preocuparea de ceilalti, bucuria de ceilalti, influentele celorlalti. Deci, nu mai exista un individ si, de aceea, nici un rationalism care separa. Aceasta-i un rationalism simplist, care imparte. Ori, nu este viata asa. Viata este rationala si in acelasi timp superioara ratiunii, mai presus de ratiune. Sau e rationala tocmai intrucat e comunitara, e rationalitate in comunitate. O ratiune comunitara, o ratiune a ansamblului, o ratiune a ceeea ce depaseste individualul. Asa cum sunt in Dumnezeu ratiunile tuturor nedespartite, si oamenii, in radacina lor, sunt o unitate si toate lucrurile in radacina lor sunt o unitate si o armonie, sunt facute unele pentru altele.