Europa League: Steaua – Rapid Viena 2-1. Victorie cu gust amar. După Cojocaru, alt ciutan ne mănâncă o calificare

Așa cum am scris, s-a dovedit că am dreptate, din păcate. Un portar de 19 ani nu are ce căuta la un astfel de meci crucial, pentru că nu are constanță.
 
Andrei Vlad a făcut cadou calificarea austriecilor. După ce Cojocaru, care ne-a mâncat-o în 2015, Becali nu a învățat nimic și a mizat tot pe un ciutan, iar rezultatul a fost același.
 

“Daca era Messi al portarilor, era al Craiovei, nu era al meu! M-am pacalit atunci, n-am stiut despre ce e vorba!

Asta e, ne axam pe campionat si cu asta-basta.

O sa mai dam doi jucatori, nu avem ce sa facem cu ei. Teixeira ramane! Acum sunt la cald, nu stiu! Maine o sa stam, o sa vorbim.

Cred ca s-a intamplat asta pentru ca l-am furat pe portar de la Craiova.

Cu astfel de portar nu poti sa te califici.

L-am sunat la pauza pe MM, i-am zis sa-i spuna lui Vlad sa nu mai faca circaraie in poarta. El parca danseaza in poarta. O sa-i zic si eu asta: “Mai, copile, nu mai dansa in poarta”.

Asa a vrut Dumnezeu, nu mai dau vina pe nimeni. Pacatele mele, eu l-am furat pe portar si am fost pedepsit.

Pot sa spun ca e una dintre cele mai triste seri, pentru ca niciodata nu-mi aduc aminte sa fi vrut o calificare de genul asta si sa o ratam.

Dupa 2-0 la pauza, nu ma asteptam sa mai luam gol.

MM mi-a zis ca Vlad e distrus, ce sa-i mai zic si eu…

Nu am ce sa-i reprosez lui Dica, nu e vina lui Dica ca un portar baga mingea in poarta. Dica era calificat…

Vina e a mea, ca trebuia sa mai luam un portar sau sa-l tinem pe Stancioiu!

Nu-mi pare rau de bani, da-i incolo de bani, imi pare rau pentru coeficient, ca va deveni tot mai greu in anii urmatori”, a spus Gigi Becali dupa meci.


Fotografia postată de Steaua roș-albastră.


Steaua va întâlni Rapid Viena, joi, pe Arena Națională, de la ora 21.30, în manşa secundă de Play-off din Europa League.

În tur scorul a fost de 3-1 pentru Rapid Viena astfel că joi seară austriecii pleacă cu prima șansă, având 3 variante din 3 posibile (victorie, egal și eșec), excepție făcând o înfrângere cu scorul de 2-0 sau la o diferență de minim 3 goluri dacă vor marca și ei pe Arena Națională. Pentru Steaua singura opțiune este o victorie la scor.

Arbitrul englez Michael Oliver va conduce la centru meciul Steaua – Rapid Viena. Oliver va fi ajutat de Stuart Burt și Simon Bennett, iar rezervă va fi Stuart Attwell, toți trei din Anglia.

Ultima repetiție dinaintea returului cu Steaua, din play-off-ul Europa League, a însemnat o victorie pentru Rapid Viena. Adversara Stelei care s-a impus cu 2-1 în disputa cu Wacker Innsbruck și a arătat că are o poftă de joc pe faza ofensivă impresionantă. Schwab și Alar au fost marcatorii echipei din capitala Austriei. Ivan a fost titular, dar din nou nu a convins, fiind schimbat în minutul 71.  Austriecii s-au jucat cu ocaziile, spre disperarea antrenorului Goran Djuricin.

Am dominat complet prima repriză, dar nu am marcat așa cum îmi doream. Au fost multe pase slabe chiar pe final de atac, nu ne mai permitem asta pe viitor. Dar, per-total, sunt bucuros, chiar dacă au fost câteva aspecte care m-au nemulțumit. E important că am rotit jucători, iar cei care au intrat au arătat dorință și determinare. Mă mulțumește și faptul că ajungem atât de ușor la poarta adversă. Cu ocaziile de azi, puteam câștiga două meciuri”, a spus tehnicianul austriecilor, conform vienna.at.

VIDEO. Europa League. Preview Steaua (FCSB) vs Rapid Viena

Probleme pentru Dică!

Șe știe că Bălgrădean e out, dar rezerva lui Vlad e un portar de 17 ani, rezervă la Steaua 2!!!! Dică se roagă acum ca Vlad să nu aibă deloc probleme medicale contra austriecilor, pentru că astfel va fi nevoit să introducă în poartă un goalkeeper, care nu are minute jucate nici la echipa a doua. Este vorba despre Valentin Slabu, în vârstă de 17 ani, rezervă la echipa a doua. Titularul echipei a doua a clubului, Răzvan Ducan, care are tot 17 ani, și despre care oficialii clubului spun că va ajunge un mare portar, se află din februarie la Steaua, astfel că nu a putut fi trecut pe lista B UEFA, pentru că nu are minim doi ani de vechime în lotul roș-albaștrilor.

  • Meciuri în UEFA cu Andrei Vlad în poartă:

11/23/17 Viktoria Plzen – Steaua 2:0
12/7/17 FC Lugano – Steaua 1:2
2/15/18 Steaua – SS Lazio 1:0
2/22/18 SS Lazio – Steaua 5:1

[Update] Schimbări de ULTIMA ORĂ în lotul Stelei!

“Am inima foarte strânsă să nu pățească Vlad ceva. Dacă e să ai ghinion, se poate accidenta oricând”, a spus Dica, îngrijorat, la conferința de presa de azi. Singura soluție a lui Dica era un portar de la FCSB II, Valentin Slabu. De fapt a și făcut antrenamentul oficial.

Varianta a picat, conducerea Stelei a analizat mai bine și a decis ca Bălgrădean să fie luat în lot, în ciuda problemelor medicale. Cu alte cuvinte, dacă Vlad se accidentează pe durata meciului, Bălgrădean va intra.

Moruțan nu va fi in lot. Dica prefera pe banca jucatori care pot acoperi mai multe zone, in caz ca vor fi probleme pe parcursul jocului, ca Nedelcu (fundaș central sau inchizitor) sau Ovidiu Popescu (inchizitor sau în banda dreaptă).

VIDEO. Antrenamentul oficial și probleme de lot

Misiunea echipei lui Dică pare imposibilă pentru că Rapid Viena arată o forță incredibilă pe contraatac și fazele fixe, iar starea gazonul de pe Arena Națională este defavorabilă jocului de posesie și construcție dezvoltat de Steaua. În defensivă, Dică nu-l poate folosi pe Bălgrădean decât în caz de urgență, dacă se va accidenta Andrei Vlad.

Echipa probabilă:

Vald – Benzar, Planic, Bălașa, Stan – Pintilii, Filip – Roman , Tănase, Teixeira – Gnohere

Mesajul Peluzei Roș-Albastre (PRA)

Conferința de presă Nicolae Dică și Florin Tănase înaintea partidei cu Rapid Viena

X Ray

  • Meci greu, nu imposibil, dar foarte greu.. Trebuie sa câștigăm la doua goluri diferenta, indiferent de ce fac adversarii… Și 3 1 e bun chiar dacă înseamnă prelungiri…




    5



    0
    • mai atent, trebuie sa castigam cu 2-0; 3-1 inseamna prelungiri, in rest ne trebuie o victorie la mai mult de 3!!! goluri (5-2 sau 6-3 samd)




      1



      0
    • Nu, la orice alt scor de 2 diferență în afară de 2-0 (calificare Steaua) sau 3-1 (prelungiri) se vor califica crapizii. 🙂




      0



      0
  • Becali a anunțat in seara asta ca sunt șanse slabe sa joace Balgradean. Sa speram ca își va reveni pana joi seara. Forzza Steaua !




    3



    1
    • @Saviola_7

      daca-i asa, e demn de parodii, bagi 10 rezerve cu Viitura si ti se accidenteaza al 11-lea, singurul titular




      3



      1
  • @quark
    Pai asta ma întreb și eu, ai tineri pe banca și nu i folosești? Când va creste Vlad? Oricum pt portar are o vârstă frageda plus ca din păcate pt postul acesta cea mai mica greșeală își pune amprenta pe joc…. Sa speram ca va prinde meciul cel “vieții” sau nu va fi asa solicitat de către adversari, dar la ce apărare avem e greu….




    2



    1
    • În meciurile din grupă! Dar până acolo, trebuie să ajungi la ele!




      1



      1
  • Dica loveste din nou. De ce trebuia sa joace Balgadrean la meciul cu Viitorul ?




    1



    3
  • Portarii (statistic vorbind ) au cele mai mici sanse de a se accidenta decisiv in meciuri, nu cred ca il putem invinovati pe Dica pentru asta, mai mult, Balgradean s-a accidentat singur, cel putin eu nu am vazut sa se fi intamplat asta in urma unui contact cu vreun adversar sau coechipier.

    Oricum, reiau ce am spus pe alt topic…daca le dam astora un gol (ideal ar fi 2 ) repede, facem scor si ne calificam fara probleme. Si dupa o saptamana in care am revazut de 3 ori meciul, tot desculti mi se par aia, totul e sa nu fim noi iar desculti de la 40m in jos 😀




    6



    2
  • Nimic nu e bine. La meciul cu Viitorul au fost cativa care au criticat tactica folosita de Dica, sa odihneasca titularii. Sugerau ca titularii ar fi bine sa stea cu telecomanda in mana si sa nu faca nici antrenamente. Ei bine, uite ce inseamna o accidentare.Sa avem totusi incredere ca Balgradean va juca si daca nu, sa-i acordam incredere lui Vlad.
    In alta ordine de idei, ma uitam acum la meciul AEK Atena – Mol Vidi. Hmmm, Mol Vidi e fosta Videoton care si-a schimbat numele de vreo 5 ori (s-a numit pana si Parmalat FC) si sigla de vreo 4 ori. Totusi, UEFA ii considera echipa isotrica Videoton, infiintata in 1941. A luat cineva o casoleta cu gazon? 🙂




    8



    2
    • Bălgrădean s-a accidentat singur. La fel de bine putea să facă întinderea aia și în baie. Mi se pare ridicol să riști să pierzi din nou campionatul cedând multe puncte în prima parte ca să menajezi niște băieți de 23 sau 26 de ani de la un ritm din 3 în 3 zile. Că totuși jucam cu Viitorul și Rapid Viena, nu cu Barcelona și PSG.




      0



      0
  • Asa este, suntem cu totii mari cunoscatori in ale fotbalului 😀 😀

    Pai da, si exemple ar mai putea fi de genul celor de la Videoton.




    2



    2
    • Ai prins casoleta cu gazon? :))




      2



      2
  • Peluzări au fost acolo?




    1



    2
  • De ce ți-e frică nu scapi. Bălgrădean e accidentat mai grav decât se credea inițial și nu va juca joi! Info dată de Becali.

    Încă după pregătirea din vară am semnalat că Steaua mai are nevoie de un portar cu experiență, ca rezervă a lui Bălgrădean pentru că Andrei Vlad e prea crud pentru UEFA în meciurile cu miză uriașă. Am făcut atunci, 21 iulie, și un videoclip cu acest semnal de alarmă: https://youtu.be/ty2JxZcV5ZA

    Am scris atunci și articol special http://www.fcsteaua.ro/red-alert-la-lotul-stelei/
    Steaua va avea primele luni de foc, cu meciuri din 3 în 3 zile, în Liga 1 și UEFA. Cum să le duci cu bine când ai numai 2 fundași centrali? Tremuri la orice accidentare. Idem în poartă, numai cu Bălgrădean, că Vlad e încă crud. Juniorul abia are câteva meciuri jucate în Liga 1! Apoi, Bălgrădean nu e Niță. Poate să intre și el într-o pasă proastă.

    Luna asta am reiterat semnalul că Steaua are nevoie de încă un portar: “Dacă se accidentează Bălgrădean? Cine va fi portar în teren și cine rezervă pe bancă? Vlad de 19 ani și pe bancă Răzvan Ducan de 17 ani!!!??? Așa vrea Steaua grupele UEFA și titlul???”

    Asta e avantajul nostru. Noi scriem, vorbim, noi auzim…
    Ne merităm soarta!

    Notă. Andrei Vlad o fi el talentat, dar până acum nu a arătat că e sigur pe el și că nu e predispus gafe. Ori și în sezonul ăsta a început cu gafele încă din pregătiri (golul de Gâgă încasat de la PAOK). Înconstanța este specifică tinereții, de aceea portarii cresc în valoare cu vârsta, pentru că orice gafă a lor se vede direct pe tabelă.




    7



    1
  • Azi la antrenamentul oficial Balgradean nu a fost prezent. Mâine se pare ca va apăra Andrei Vlad iar ca și rezerva pentru postul de portar va fi un copil de 17 ani 😃. Forzza Steaua




    4



    1
  • Asa se intampla cand pe post de antrenor si mananger ai doi lingai care nu-si pot impune punctul de vedere in fata patronului cand vine vorba de transferuri si strategia clubului.

    Vlad si fundasii centrali o sa ne ingroape la meciul asta. Sper sa nu pierdem.




    4



    0
    • De acord cu tine!
      MM e mai inutil echipei decât e azi vreo dischetă la un calculator. Îl ține ciobanu de milă, ca fost tovarăș de pârnaie.




      7



      0
  • Schimbări de ULTIMA ORA în lotul Stelei!
    “Am inima foarte strânsă să nu pățească Vlad ceva. Dacă e să ai ghinion, se poate accidenta oricând”, a spus Dica, îngrijorat, la conferința de presa de azi. Singura soluție a lui Dica era un portar de la FCSB II, Valentin Slabu. De fapt a și făcut antrenamentul oficial.

    Varianta a picat, conducerea Stelei a analizat mai bine și a decis ca Bălgrădean să fie luat în lot, în ciuda problemelor medicale. Cu alte cuvinte, dacă Vlad se accidentează pe durata meciului, Bălgrădean va intra. Poate au citit criticile pe Steaua Ros-Albastra și fcsteaua.ro  Glumesc!

    Moruțan nu va fi în lot. Dică preferă pe banca jucători care pot acoperi mai multe zone, în caz ca vor fi probleme pe parcursul jocului, ca Nedelcu (fundaș central sau inchizitor) sau Ovidiu Popescu (inchizitor sau în banda dreaptă).

    Info confirmată și de Becali la ProTV.




    3



    2
  • Aiurea că nu l-a băgat pe Moruțan în lot. Tănase e vai steaua lui în acest moment, iar Rusescu nu cred că poate mai mult de o repriză.
    Eu aș fi început meciul cu Morais (a fost o epavă în primăvară, dar a acum a prins o formă bună), Bălașa, Planic, Benzar, Pintilii, Teixeira (Popescu, Nedelcu, Filip și cu gașca sunt buni în apărare doar pe hârtie, nu o fi locul lui Teixeira lângă Pintilii, dar dacă altul mai bun n-avem, trebuie să se sacrifice în slujba echipei),în stânga Coman (nu cred în steaua lui, dar are goluri multe în începutul ăsta de campionat), în centru Moruțan (dar na că Dică nu-l ia nici în lot), în dreapta Jackolis (Man e în derivă, iar Roman WTF?!!?), în atac Gnohere desigur. În funcție de scor eu mi-aș fi imaginat intrași în teren în repriza a doua pe Man, Tănase, Rusescu sau Stan, Qaka ori Filip.




    1



    2
  • 1–3 PAOK —Benfica ….
    Vedeti ma baietasi ca nu e buna la nimic ultraseria, atmosfera, fanatismul suporterilor bla bla bla …. daca echipa care o sustii nu joaca nimic ….. Dar mai este o repriza …. poate poate e buna si ultraseria asta la ceva ….

    Sper sa nu fie asa si maine la noi …

    🙂




    1



    5
    • scutariu turbeaza pe pagina lui de promoter csa.
      Maine e ziua cea mare. Indiferent de ce echipa va trimite Dica in teren, sa le tinem pumnii. Se pare ca gazonul de pe Arena Nationala a facut deja o victima, Mbombo, titularul postului de fundas stanga la Rapid Viena.
      Sunt sigur ca publicul va fi la inaltime si sper sa ne calificam.




      3



      1
  • Intre timp, in preliminariile UCL, Steaua Rosie revine de la 0-2 si face 2-2 la Salzburg (sustinuti de peste 10k de sarbi!)
    Au avut 2 ocazii imense spre final Salzburg, dar norocul n-a fost de partea lor. Sa speram ca si maine vor avea partea de aceeasi dezamagire austriecii 😀




    3



    0
  • @adrian0808

    Nu inteleg ce rost are sa ataci ”ultraseria” cu comentariul ala parsiv.Probabil un apropo catre Peluza Sud Steaua?

    Daca PAOK nu avea acei fani in spate nu cred ca ajungea ea sa se bata la campionat sau sa se bata cu Benfica.Unele echipe ar murii si ar ramane moarte daca nu ar fi acei ultrasi.




    5



    4
    • Echipele ar muri daca nu ar avea sustinere financiara (vezi cazul rapidului de la noi)




      3



      1
    • Boss’ulică, te poți **** și trage apa, orice echipă în fotbalul actual (de performanță desigur nu amatori) fără patron/sponsor potent se poate declara falimentară, fanii nu plătesc contractele imense la jucători și nici sumele nesimțite de transfer. 🙂




      1



      0
  • “Părerea e părere, demonstraţia e demonstraţie. Dică s-a dus în primăvara europeană, a mai demonstrat-o pe asta. Ştiţi de ce nu am luat campionatul? Am făcut o greşeală eu, când Dică a spus ceva şi eu am zis nu. Domne, omul a spus, îl dau afară pe Alibec, am zis nu, că iau bani pe el. Cum să-l dau afară pe Dică pentru că n-a luat titlul dacă e greşeala mea? El a spus că trebuie dat afară, că nu poate să lucreze cu el”, a zis Becali la TV Digi Sport.




    5



    0
  • @keyser-soze

    Si de ce echipele primesc sustinere financiara ? Noi vorbim la general dar sunt cazuri si cazuri.Ce vreau sa zic e ca suporterii fac echipa mai atractiva investitorilor si cresc sansele ca ea sa fie sustinuta financiar.Campionatul nostru s-a dus numai in jos de cand echipele cu traditie au disparut.

    Rapidul din cauza suporterilor a fost readus la viata.Daca Concordia Chiajna sufera soarta Rapidului sa fii sigur ca nu o sa se mai intoarca.

    Vezi si cazul Borussia Dortmund.

    Ultraseria si cultura fotbalistica la noi nici nu se compara cu ce e in tari precum Danemarca sau Elvetia…si noi ne miram de ce avem un fotbal atat de slab..pai daca nu avem spectacol..si nu exista sustinere din partea suporterilor..

    Se face scandal la televizor pentru obiecte aruncate din tribune sau o torta ratacita si in Portugalia jucatorii sunt batuti de ultrasi…




    1



    1
    • E un punct de vedere corect pe care nu il impartasesc in totalitate. Fenomenul ultras e foarte violent in partea asta de Europa, in est. La nemti vezi coregrafii frumoase, in Anglia nu prea mai exista celebrii hooligans, peste tot se manifesta civilizat. In Europa de est se ameninta la greu, se bat ca chiorii, se moare, se baga in spital, intervin fortele de ordine…in forta. Sincer, eu cred ca partea civilizata a Europei se indreapta spre modelul suporter pasnic. Am vazut multi copii, femei si batrani in tribunele stadioanelor europene.
      Dar stirea cea mare este ca…se rupe Arena Nationala. Pana la ora 12 se vandusera deja 35.000 de bilete. E clar ca pana la ora meciului or sa sara de 40.000 de bilete vandute. scutariu, citeste si plangi 🙂




      2



      0
  • Ce ma, vin gunoierii sa-i sustina pe austrieci? LOL

    Au uitat aia de lebede?




    2



    0
  • Cred ca al lasă în afara lotului pe morutan e cea mai proasta decizie ever.
    La golul de 2 1 cu haiduk el a pasat în banda, în criza de timp cei mai mulți jucători cautau sa centreze ei de acolo sau sa șuteze, morutan întra foarte bine ca rezerva, împreună cu Teixeira sunt singurii care pot inventa ceva deși asta este un copil…
    Daca eram sigur de calificare acum ma îndoiesc… Nu te poți califica cu jucători aduși de 7 zile la echipa, poate ma contrazice berbecul cu divinitatea….




    3



    0
  • Deci trebuie sa dam gol repede si dupa aia schimbati Roman, Texeira sau/si Pintilii si bagat sange proaspat in a doua repriza. Sunt prea batrani sa reziste tot meciul.




    1



    0
  • Copii sau nepotii alora care mancau lebede acum 25 de ani pe langa Schonbrunn trebuie sa-si spele pacatele ….




    1



    0
    • Si le-au spalat de mult ( fata de austrieci ) , s-au dus la “munca” in Anglia, Franta…etc.




      1



      0
  • Pt noi ar fi perfect sa deschidem scorul în prima repriza și sa dam al doilea gol prin min 75 ca altfel suntem maeștri in a ne retrage și dacă nu luam gol pana atunci în cazul dat sa zicem ca rezistam presiunii și le mai dam o boaba pe contraatac, nu știu am asa un amalgam de sentimente… Simt ca ne calificam și parca totuși ma gândesc la apărare :))




    2



    0
  • Credca putem sa spunem pa pa CFR. Asta ar fii o rușine incredibila 🙂




    1



    0
  • Cu părere de rău, dar CFR nu merita sa se califice. Nu știu cum drak au ieșit ăștia campioni, trebuia sa maturam terenul cu ei. Asta ii nivelul mamaligii întâi din păcate 🙂




    1



    0
  • @Badicel Razvan
    Mai este o repriză totuși.




    0



    1
    • mda… a venit si repriza a doua la Cluj… 0-2… any comments?

      am mai spus pe aici anul trecut, “proiectul” celor de Cluj, cu iesirea din insolventa si castigarea campionatului, programata din timp si in avans, a fost un deja-vu la ceea ce a mai fost la noi prin campionat – banul imediat din cupele europene si atat.




      1



      0
      • si jegosenia continua, pe Digi sport este titlul: “ce ati facut romani? rusine istorica!”. rusine voua, securisti ordinari de rit nou ce sunteti, voi ati fost vuvuzela celor din cluj, voi ati contribuit cu o parte la a o scoate pe kolojvar campioana! Acum ii blamati pe romani?!!! Cretinilor – voua sa va fie rusine! Bravo Ilie Dumitrescu, a declarat ca el nu se simte vizat de aceasta rusine.

        In alta ordine de idei, noi suntem in grafic! Forza STEAUA!




        3



        2
  • Da, într-adevăr. 0-2




    1



    0
  • Si 2-0….am zis acum vreo 2-3 zile ca daca dam repede gol facem scor….daca nu facem cacatu praf in apărare… Gen Vlad




    2



    0
  • Vlad, Vladut, Vladele, VLADEEEE, VLADELULE




    4



    0
  • Am o presimțire că Vlad ne îngropa.




    4



    0
  • Deci de pe vremea lui Carlos in poarta nu am atatea emotii cu Vlad asta. Messi al portarilor auzi.




    5



    0
  • Voi puteti comenta? 😀

    Ca eu stau pe aici si incerc sa nu fac nimic iesit din comun pentru a nu aduce ghinion. 😀




    3



    0
  • Deci daca mai joaca Vlad vreun meci la noi, inseamna ca suntem prostii pamantului.




    7



    0
  • Alta inspiratie de geniu a lui Berbecali, Vlad asta …




    4



    0
  • Dica geniu, MM super manager, ciobanul un berlusconi mioritic.
    La sfarsit :
    “- Tze sa fatzem , am incercat, ei au fost mai buni, din pacate asta ne e nivelul”
    “- Sa fie clar, am jucat impotriva unui adversar puternic !”
    “- Hahaha ! Gata , inchidem taraba. Locu 1 si Liga Campionilor la anu’ ! Hahahaha !




    3



    0
  • Și este gata :). Păcat, din cauza prostiei berbeciilor :). Vlad asta, ii ne normal la cap 🙂




    2



    0
  • V am zis ca ne ingroapa Vlad si fundasii centrali.

    Dica si Radoi doua nulitati de antrenori.




    6



    3
    • Lasă că fundașii centrali au fost ok tura asta, dar csf, ncsf când un puradel ține morțiș să scoată el cornerul… Messi a lu’ berbec, să-l pună porcar la stână, fir-ar a naibii de treabă. :/




      2



      0
  • s-a indoit cineva ca Vlad o va comite ? cine a fost asa de optimist ?




    9



    0
    • Ma temeam ca asa va fi, dar imi ziceam singur ca prea sunt chitibusar. Se pare ca pana la urma “Messi” tot a reusit sa ne scoata.




      3



      0
  • Eu unul sigur nu :)))




    1



    0
  • Putezti zice orice despre Dica, jucatori sau jj, dar principalul vinovat in seara asta e AlexH. La nici 2 minute de la comentariul lui, Vlad a comis-o




    3



    1
    • :)) exact! Ne mai ramane campionatul. Pacat, tactica falimentara a lui Becali ne-a adus aici. De fapt, tactica lui Dica din meciul tur si tactica de transferuri a lui Becali. Macar Becali si asumat vina ” E doar vina mea, că trebuia să mai luăm un portar în locul lui”, a declarat Becali după meci.




      2



      0
  • Vinovat este Dica,Ce rost avea dumnezeule sa joci cu Balgadrean cu Viitorul ? O rusine de antrenor.




    3



    1
    • Despre ce vorbești? De unde plm sa știe Dica ca Balgradean se va accidenta la o degajare. Pe sistemul asta Dica nu trebuie sa îl bage pe Nalgradean deloc în poarta de frica sa nu se accidenteze.
      Vina lui Dica e ca nu a adus un portar experimentat ca rezerva pentru Balgradean, dar aici decide jj.




      2



      0
  • Nu mai dați, măi, pe Dică! Vina e 100% a ciobanului!
    Ce trebuia să facă Dică? Să se bage el în poartă că Becali nu a vrut să mai aducă portar și l-a dat și pe Stăncioiu?
    La fel a făcut (și face încă) și la fundași centrali!

    “Daca era Messi al portarilor, era al Craiovei, nu era al meu! M-am pacalit atunci, n-am stiut despre ce e vorba!

    Asta e, ne axam pe campionat si cu asta-basta.

    O sa mai dam doi jucatori, nu avem ce sa facem cu ei. Teixeira ramane! Acum sunt la cald, nu stiu! Maine o sa stam, o sa vorbim.

    Cred ca s-a intamplat asta pentru ca l-am furat pe portar de la Craiova.

    Cu astfel de portar nu poti sa te califici.

    L-am sunat la pauza pe MM, i-am zis sa-i spuna lui Vlad sa nu mai faca circaraie in poarta. El parca danseaza in poarta. O sa-i zic si eu asta: “Mai, copile, nu mai dansa in poarta”.

    Asa a vrut Dumnezeu, nu mai dau vina pe nimeni. Pacatele mele, eu l-am furat pe portar si am fost pedepsit.

    Pot sa spun ca e una dintre cele mai triste seri, pentru ca niciodata nu-mi aduc aminte sa fi vrut o calificare de genul asta si sa o ratam.

    Dupa 2-0 la pauza, nu ma asteptam sa mai luam gol.

    MM mi-a zis ca Vlad e distrus, ce sa-i mai zic si eu…

    Nu am ce sa-i reprosez lui Dica, nu e vina lui Dica ca un portar baga mingea in poarta. Dica era calificat…

    Vina e a mea, ca trebuia sa mai luam un portar sau sa-l tinem pe Stancioiu!

    Nu-mi pare rau de bani, da-i incolo de bani, imi pare rau pentru coeficient, ca va deveni tot mai greu in anii urmatori“, a spus Gigi Becali dupa meci.




    2



    3
  • Ce dracu sa zica oieru ? Vlad a fost ambitia lui si game over. Stancioiu sau orice alt portar cu xp o lasa dracu afara….mortii masii cum se pierde o calificare dupa o singura gafa!!!!




    2



    1
  • Nu puteau sa lipseasca evident si accentele apocaliptic-religioase. Cand totul se rezolva simplu printr-o evaluare interna iar finantatorul Jiji ar fi decis ca managerul si antrenorul Jiji sa fie demis din cele doua functii.




    1



    0
  • pana la urma, care e vina lui Vlad ? nu el s-a autopropus, nu el isi spune “Messi al portarilor”, nu el a blocat aducerea unei concurent serios pentru Balgradean…pai baiatul are sub 10 meciuri in Liga I, experinta n-o capeti la antrenamente sau frecand banca de rezerve…tinandu-l in continuare, ii face mai mult rau, in prima liga nu ti-l ia nimeni imprumut, daca ciobanul vrea sa scoata ceva din el, il da pe la Clinceni sau Metaloglobus + bani alora ca sa-l tina titular…acum iar bate campii ciobanul, daca-l tinea pe Stancioiu tot pe Vlad il impunea el, Stancioiu nu a primit nicio secunda in sezonul precedent, nici macar in Cupa, risca cineva cu el ?




    4



    0
  • Sincer, ma bucura aceasta declarație. Indiferent de situație, în sfârșit nu îl vad pe Becali sa facă ca și toți dracii, de aceasta data a avut un interviu decent și normal :). Cat despre Vlad.. Ce kkt sa m ai spunem..? Îmi pare rău pentru echipa.. Au jucat cât de cât binișor, din nou portarul ălora a făcut cât întreaga noastră echipa. Anul asta nu avem scuza sa nu luam campionatul 🙂




    0



    0
  • Cum mama dracu sa o respingi direct la adversar cand mingea era la 3m de poarta pe langa…d-al dracu de corner, macar nu mai era vina ta de portar daca dadeau aia din corner….cap ai, minte ca iti mai trebuie….




    0



    1
    • Asta e, ne-a mancat meciul Vlad exact cum ne-a mancat multe meciuri si Cojocaru. Singurul vinovat e Becali, s-a ambitionat sa il vada mare portar pe Vlad.
      Ne intoarcem la campionat si trebuie castigat pentru ca de 3 ani terminam tot pe locul 2.




      3



      2
  • Poate era mai bine dacă începea cu Jakolos și în ultimele 15-20 min sa între Morutan , dar acum după terminarea meciului totul este tardiv
    Rămâne campionatul și poate cupa (poate)




    2



    1
  • V-am spus …. degeaba galerie, spectatori , atmosfera daca e un cretin care gandeste aiurea ….. si alti doi trei pe langa el care nu sunt capabili sa-l tempereze si sa-l faca sa inteleaga …..
    Ieropa la tv acum …. meleoanele…. tre sa muncesti tu ca manager pentru ele mai intai …. nu mai merge” il iau si il fac de 5 meleoane si il vand”.
    Acum nu o sa mai avem 2 meciuri pe saptamana , campionat si europa si echipa va juca si se va roda …. sau eroda …. Antrenorul va trebui sa gandeasca si nu o v-a mai da pe ” dam sanse tuturor ” …

    Berbecali diavole , adu minti capabile la conducere … ca tu esti cu oile …




    1



    1
    • Ce manager respectabil îi acceptă comportamentul de neanderthal? Cine e cât de cât decent nu vine la un cioban slugă pe post de manechin cu diplomă. 🙂




      3



      0
  • Singurul lucru pe care il are in comun vlad cu messi e autismul. Lasand asta la o parte, in ultimele 30min am avut DOAR 1 OCAZIE!




    3



    1
    • Si 2 alte situatii de gol




      0



      2
  • Pai nu spunea meme ca scoate tot la antrenamente “ca i înnebunește pe toți?”. Uite ca ne a înnebunit, orice ați spune Dica nu e vinovat aici, am jucat bine, chiar am jucat dar asa i în fotbal… Nu asta ma întristează, asta este efectul (sa vadă toată lumea) cum o echipa de căcat câștiga campionatul… În ultimii ani am fost omorâți de arbitraj, anul trecut cu chefere nu uitați penalty neacordat sau penalty ul lor cu Craiova când portarul lor era la 11m și echipa în careu, acum doi ani cu viitura… Da, ok, poate trebuia sa arătăm mai multe pe teren dar cu fcsb campioana aveam echipa în grupe ucl/uel asa, stam acasă… Se formează un trend anti steaua și prostii nu și dau seama ca e singura echipa ce poate merge mai departe… Nu sunt supărat pt ca am jucat bine și în tur și în retur.. Uitați va la campioana României umilita de o echipa din Luxemburg, asta e realitatea…
    Cum chefere a fost eliminata și noi la fel ma aștept anul asta la event… La anul restart… Ne va fi foarte greu în condițiile în care STEAUA A BĂGAT GRATIS PE OTELUL CFR URZICENI ÎN grupe…. Puteți spune ce vreți dar nu poate o singura echipa sa tina steagul sus…
    Acum sa vedem ce va fi în campionat, unul pe care ar trebui sa l câștigăm la pas dacă nu ar mai trebui salvat un club de la faliment:)
    Forzza STEAUA!!!!




    5



    2
  • Ce nu am înțeles eu în acest meci, de ce nu Morutan? Era singurul jucător, lângă texeira care putea sa îți aducă un plus. Îl iei pe Rusescu, care abea își revine(dacă își revine), îl iei pe Man care ii într o degringolada totala ( nu știu ce ii cu el), dar îl ții pe Morutan în afara lotului. De ce nu Jackolis? Manca banda aia dreapta. Asta este 🙂




    3



    2
  • Nici nu pot descrie ce simt în momentul de faţă… Tristeţe? Furie? Frustrare? Da… Probabil toate la un loc. E greu de suportat pentru noi toți şi vorbesc la modul cel mai serios. Da, Vlad a gafat, şi nu doar acum ci şi în meciurile din sezonul trecut. S-a pus prea multă presiune pe el. Vlad trebuia să mai capete experienţă la Craiova… Nu trebuia cumpărat. De ce îţi mai trebuia portar aşa tânăr când ai academie??? Niţă şi Stăncioiu trebuiau obligatoriu să rămână. Moruţan, Jakoliš, Qaka, Daniel Benzar, ei unde sunt??? Un singur meci mai slăbuţ face Moruţan şi tu îl scoţi din lot??? Roman a făcut un meci super, dar totuşi de ce a fost transferat când îl aveai pe Jakoliš? Aaaa păi vă spun eu… ca să-l reprofileze pe croat pe postul de fundaş dreapta ca apoi să fie distrus cum s-a întâmplat şi cu Enache. Păi îţi trebuia direct un fundaş dreapta de meserie!! Da, o campanie de transferuri execrabilă (înafară de Moruţan, şi poate Stan care a făcut un meci bun), şi mai trebuiau aduşi cel puţin 2 fundaşi centrali! Chiar nu mai are rost… Dică vă spun eu că va ajunge antrenor bun, dar berbecali strică toată atmosfera (poate dădea şi el o primă să mai motiveze jucătorii). De Tănase nu comentez că a făcut o primă repriză ok. Culmea, chiar când a început să joace bine s-a accidentat, mare păcat… Mare ruşine şi pentru idioţii ce se ocupă de îngrijirea stadionului (gazonul a fost oribil)!! Oricum o seară neagră pentru fotbalul românesc. Noi ne luăm 5 goluri de la echipe precum Manchester City, Sporting sau Lazio, dar cei de la chefere, “campionii României” îşi iau 5 de la nişte desculţi din Luxemburg!!! În halul ăsta am ajuns??? Coeficientul UEFA o să scadă enorm!!! Mai prindem noi grupele Champions League peste 10 ani… Că tot veni vorba de bozgorii de la cfr, antrenorul lor, Toni Conceicao, sau cum îl cheamă, tocmai şi-a dat demisia. Ce bine ar fi dacă la fel ar face şi ciobanul, iar clubul să fie cumpărat de nişte şeici ca să defilăm în campionat şi Europa precum PSG. Spune-ţi-mi, n-ar fi frumos aşa?? Acest club ar trebui să trăiască din banii obţinuţi de pe urma performanţelor, nu doar din vânzarea de jucători… Ţineţi minte, nu Vlad ne-a îngropat în seara asta, ci management-ul de rahat al clubului. Între timp, drumul nostru spre titlul 27 continuă, iar cei de la Csa se duelează prin noroaiele din Liga amatorilor…

    Ca să fie clar, eu sunt un susţinător mândru al echipei FCSB = FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI, nu al fcsb = faci ce spune becali, care își bate joc la nesfârșit de noi…

    In fine, să-mi iertaţi atitudinea mea de cusurgiu, dar ăsta e crudul adevăr…

    O seară bună, oameni buni, şi să sperăm la mai bine. 😔

    #FortzaSteaua #NeverGiveUp #US27




    10



    3
  • Cred ca nu exista gol mai bun daca vrei sa demonstrezi ce aparare deficitara avem.

    Portarul nu are coordonare spatiala, nu stie unde e poarta si creierul lui fotbalistic e inexistent – e mai obsedat in a scoate cornerul decat a-si proteja postul, mai ales ca cei mai apropiati jucatori sunt 2 adversari de la Rapid Viena. In mod normal, intr-o situatie ca aia portarul impinge mingea in corner – cum sa o boxezi inapoi in careu cand te-ai aruncat in afara cadrului portii iar adversarul e langa tine? Noaptea mintii…

    Balasa intra in minge precum plavanul. Chiar daca nu vede clar ca mingea va iesi in aut (si aici ii dau credit – la varsta si postul lui, ar trebui sa viseze si noaptea cum arata o traiectorie de balon in fata portii), trateaza faza precum o degajare de pe la mijlocul terenului. Acolo ai nevoie de o glezna fina, te intorci pe stanga si degajezi cu dreapta, adica incerci sa minimizezi riscul de a o impinge tu insuti in plasa.

    ———————-

    Alta chestiune. Au inceput sa ma enerveze puseurile de sinceritate ale lui Becali. Era rau cand omul nu-si admitea greselile, acum e mai rau cand le admite. De ce? Pentru ca nu invata din ele – Jiji e ca un betiv ce stie ca are o problema dar nu face nimic pentru a o corecta. Cand ne zice candid ca a pierdut campionatul trecut pentru ca l-a impus pe Alibec in prima echipa, e foarte corect. Dar a invatat ceva clubul Steaua din aceasta greseala, va evita pe viitor impunerea in primul 11 de jucatori care nu-si merita locul din cauza formei proaste? Nu prea. Dupa cum am zis mai sus – finantatorul Jiji ar trebui sa aiba o discutie cu managerul Jiji si sa-l demita pentru haosul creat la echipa. Nu am nicio problema cu finantatorul – sa vorbeasca, sa bodoganeasca, sa-l invoce pe doamne doamne precum o baba fara dinti. Dar hai sa aducem la Steaua niste principii clare si sa le respectam ca management si personal tehnic. Nimic foarte greu:

    1. joaca doar cei in forma
    2. achizitiile trebuie sa urmeze necesitatilor echipei
    3. pe cat posibil fara improvizatii pe posturile esentiale
    4. pe cat posibil ca noii veniti sa prinda un cantonament cu echipa
    5. echilibru intre posturi (ca de asta ajungi sa ai 2 portari, 2 fundasi centrali si 10 mijlocasi centrali)
    6. extinderea interesului si pentru jucatori din afara axului carpatic




    8



    0
  • ^ DE ACORD! In cazul lui balasa cred ca ar fi putut sa o si stopeze si sa o bubuie inspre centrul terenului pe urma, pentru ca din cate tin minte nu avea adversari foarte aproape de el…

    Cat depsre gigiot, cred ca asteapta sa ii creasca pustii din acadamia nepotului. Poate omul viseaza ca o sa scoate echipe trasnet acolo pe care sa le arunce direct la seniori – gen toti 11 jucatori. Habar n-am. Altfel cred ca s-a senilizat grav si nu isi da seama. De la dica si meme nu am pretentii sa ii spuna ceva pentru ca isi vad interesul de angajati, dar nu stiu daca vasi are vreo discutie pe tema asta cu el…




    2



    0
  • Si referitor la chestia cu al treilea portar.

    Da, trebuia al treilea dar a zis-o deja cineva bine un pic mai sus: daca il aveam, ar fi jucat in meciul asta? Ca eu nu cred ca ar fi facut-o. Il pastrai pe Stancioiu si tot pe Vlad l-ai fi folosit. Sigur, e bine sa ai trei portari dar e si mai bine cand poti sa ai incredere in primii doi din ierarhie. Cazul Vlad nu e grav neaparat pentru ca nu s-a adus al treilea portar ci pentru ca s-a adus un portar ca el pe post de titular. E un esec de evaluare nu de zgarcenie.




    0



    0
    • Remember tibi lung… rotaru… 🙂 Ah, stai! Aia au fost la csa LOL.




      0



      0
  • Nu pot să mă împac cu ideea că pentru un an cel puțin, nu voi mai simți emoția meciurilor de Joi seara…. acele meciuri pe care le așteptam cu interes o săptămână întregă. Mai dureros este faptul că am pierdut calificarea în fața unui adversar care nu ne-a fost cu nimic superior. Am controlat jocul până să vină acea greșeala a lui Vlad.

    Nici măcar portarul luxemburghezilor , cel care a apărat la Cluj, nu ne-ar fi pierdut această calificare. Nu vreau să-l mai văd pe Vlad apărând poarta Stelei niciodată!




    2



    0
  • FMM de meci că m-am gândit la el toată ziua. Mi-e să nu ne obișnuim cu vara europeană de acum încolo.




    2



    0
    • @siegfried
      Cred că ne va foarte greu de acum. Nu știu dacă vom mai avea statutul de cap de serie în play-off.




      0



      0
  • Îl vreți pe Sinani la Steaua?




    2



    0

Comments are closed.