Euro (i) – atât de aproape…

Fiți sinceri, ați crezut că putem juca așa? Împotriva gazdelor? Împotriva Franței? Împotriva principalei favorite? Și uite că s-a putut.

Majoritatea pronosticurilor indicau o victorie lejeră a Franței, mulți se așteptau la un scor mare. Păi, deh, Ucraina ne băgase patru goluri, ce ne aștepta din partea africanilor? Numai când l-am văzut pe Pogba ăla și m-am gândit că egalul în care speram e utopie.

Și, na, că după doar câteva minute a ratat Stancu o ocazie cât roata carului. A Carului Mare… Arbitrii au lăsat jocul liber, permițând intrările tari. Ceea ce i-a avantajat pe francezi, mai solizi, mai puternici. Și au luptat băieții eroic. Așa cum au putut, așa cum s-au priceput. Cred că și-au câștigat respectul francezilor.

Remarcabil inepuizabilul Pintilii, foarte bun Chiricheș, bine secondat de Grigore, aproape perfect Tătărușanu. Stancu a făcut eforturi extraordinare, atât în atac, cât și în apărare. Păcat că a ratat cele două uriașe ocazii, bravo pentru execuția penalty-ului. Apreciabilă și contribuția lui Hoban, Andone și Adi Popa, extrem de muncitori, dar nu întotdeauna inspirați. Mai slab aportul lui Stanciu, ai cărui umeri or fi cedat sub greutatea tricoului cu numărul 10. Săpunaru a alternat momentele bune cu gafe care ne-ar fi putut costa. Raț, chiar dacă  a jucat mai bine decât împotriva Ucrainei, a fost  veriga slabă… Chipciu, Torje și Alibec au încercat și ei câte ceva, dar nu prea le-a reușit. Și să nu-i uităm pe rumânașii din tribune, cică au fost 15000, care au fost la înălțime.

În ciuda unor inevitabile bâlbe, per total, am făcut un meci bun, care ar fi putut să ne bucure din prima zi. Ratările lui Stancu, penalty-ul  neacordat la Andone și alte câteva faze ar fi putut schimba soarta jocului. Ca să nu mai vorbim de golurile francezilor. La primul consider că Giroud l-a lovit cu cotul peste mâini pe Tătărușanu, când acesta se pregătea să prindă mingea. Al doilea a fost o execuție fabuloasă, pe care excelentul Payet nu cred că va mai fi în stare s-o repete vreodată. Dar, știți vorba aia: tabela e singura care vorbește… Așa că nu ne mai rămâne decât să batem cele două echipe albaneze și să ne vedem de treabă mai departe…. Deci, rămâne cum am stabilit: hai România! Că, zău, se poate…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray

  • La intrebarile de la inceputul articolului as raspunde: nu credeam ca poate juca Franta atat de slab cu lotul de care dispune iar diferenta nu au facut-o ratarile noastre ci, mai degraba, valoarea scazuta a alor nostri.
    Cand nu ai valoare in lot nu iti permiti sa emiti pretentii la a juca intr-un anume stil dar, ca roman, poti privi lucrurile subiectiv, mai ales cand scrii un articol…
    Mie mi s-a parut ca ai nostri muncesc dar mi s-a parut si ca Tatarusanu are aceeasi problema cu judecatul mingilor la care trebuie sa iasa, Stancu are plasament dar loveste mingea ca un fundas, Chiriches nu stie pe ce post joaca in multe situatii fiind absent din aparare, Adi Popa… macar nu alearga cu mingea inapoi atunci cand nu are solutii(cum facea Nicolita) Chipciu e nascut talent murit speranta, Torje… incearca de mai multe meciuri cate ceva, nu doar in asta iar Alibec… nu are suficienta stofa sa fie genul de jucator decisiv care nu trebuie sa alerge, e greoi.
    Legat de Payet, pastrand raportul, daca el nu va mai repeta o astfel de executie, romanii, care nici macar nu incearca o astel de executie, cand vor inscrie un astfel de gol?
    „rumanasi…” pai da: pe langa proverbialul tigan la mal, dovedim ca nu e nevoie sa ne desconsidere ceilalti, o facem mult mai bine noi….
    Nu, de 10 ori daca se juca acel meci, nu bateam Franta. De ce? Pentru ca nu am facut nimic sa meritam.

  • Altul care nu stie nici macar ce fel de goluri a dat Payet sezonul asta… 😀 Pe bune, omul a ajuns in primul 11 al PL pe baza executiilor senzationale din afara careului iar analistii de pe fcsteaua se comporta de parca n-au auzit vreodata de acest fotbalist.

    • @alexandru-h.
      Nu-i contestă nimeni valoarea. E un super jucător. Referitor la „o dată în viață” s-a explicat în comentariu de la cronică sensul în contextul acelui meci.

      Evident că e și un pic de frustrare partizană. De exemplu, în opinia mea, Ucraina a luat bătaie nemeritat de la Germania, ca și Albania de la Elveția. Dar echipele mici ratează într-o veselie, iar cele mari au baftă să scape cu fața curată și atunci când gafează. Mai mult, au baftă să și înscrie din nimic, când nimic nu anunță golul. Exact așa a făcut și Franța la al doilea gol în mn 89, ca nemții cu Ucraina în minutul 90+3. Însă ucrainienii au avut mai multe ocazii decât noi și tot au furat-o cu 2-0. Mustafi şi Schweinsteiger eroi. 🙂

Comments are closed.