Dictatura coloneilor sau prostia statului?

Faptele

La un an distanță de la ultimul meci de fotbal disputat pe stadionul Steaua, Ziare.com scoate la iveala detalii incredibile despre starea in care a ajuns arena de pe care campioana Romaniei a fost alungata.

Reprezentanții MApN s-au întâlnit cu Becali săptămâna trecută pentru a discuta despre revenirea echipei în Ghencea, dar de pe ordinea de zi a lipsit un amănunt important. Întoarcerea Stelei pe stadionul de fotbal din Ghencea nu a fost adusă în discuție, întrucât lui Becali i s-a transmis că acest lucru ar fi imposibil pentru că stadionul va intra în curând într-un proces de modernizare.

Adevărul este cu totul altul. După un an în care nu a mai fost folosit, stadionul Steaua s-a degradat și nu mai poate gazdui nici măcar meciuri din Liga 1.

Presupusa modernizare a stadionului este doar un alibi pentru a ascunde adevărul. Pentru modernizare nu s-a depus nici macar studiul de fezabilitate la Minister, iar, daca se va ajunge la reconstructie, procesul va incepe abia in partea a doua a anului 2017. În realitate, stadionul nu a putut fi omologat si nu mai poate gazdui meciuri de fotbal pentru ca s-a degradat”, susține o sursa din cadrul CSA Steaua pentru Ziare.com.

Armata a incercat sa omologheze stadionul Steaua și la inceputul lunii martie, în cadrul procesului de valorificare solicitat de ministrul Mihnea Motoc. Astfel, stadionul Steaua a fost inspectat de reprezentați ai Ligii Profesioniste de Fotbal, Jandarmeriei Române și ISU Bucuresti, care au depistat mai multe probleme și au ajuns la concluzia că stadionul nu mai poate gazdui meciuri nici măcar din Liga 1.

„Informația pe care o aveți este adevarată, am inspectat stadionul Steaua în urmă cu aproximativ două săptămâni și s-a ajuns la concluzia că nu poate fi omologat”, a confirmat Mihai Stancu, directorul Departamentului de Ordine si Siguranta din cadrul LPF, pentru Ziare.com.

Contactat de Ziare.com pentru a comenta starea în care a ajuns stadionul Steaua după un an de neutilizare, comandatul CSA, George Boroi, a fost vizibil enervat de subiect, ca orice funcționar public obligat prin lege la transparență și comunicare. „Problemele sunt trecute in procesul verbal pe care il puteti găsi la LPF sau la celelalte instituții care au fost prezente”, a declarat țâfnos Boroi.

Pentru remedierea problemelor găsite la stadionul Steaua ar fi necesară o sumă ce ar depăși 100 de mii de euro, însă Armata nu are acești bani disponibili pentru a-i investi. În consecință, pentru 100 de mii de euro, bani pe care i-ar recupera în doar 4 luni de închiriere, a decis să lase în paragină și ruină zeci de milioane de euro. Conform vechii intelegeri cu echipa de fotbal, CSA încasa 24 de mii de euro pentru fiecare meci disputat in Ghencea. Contractul a expirat în vara anului trecut, iar Steaua a jucat ultimul meci aici pe 22 martie 2015, cu Viitorul Constanța.

„La nivelul CSA Steaua s-a stabilit ca nu se va investi niciun ban pentru refacerea problemelor, iar in momentul de față sperăm ca stadionul să fie selectat pentru procesul de modernizare in vederea gazduirii meciurilor de la EURO 2020″, mai afirma sursa ziare.com din cadrul CSA Steaua.

Însă Răzvan Burleanu, președintele FRF, a vorbit ieri despre modernizarea stadioanelor pentru EURO și a declarat că Ghencea nu poatea avea 50.000 de locuri, pentru că nu este un proiect fezabil. Mai mult, MApN nu are depuse nici actele necesare demarării acțiunii„Astăzi, încă nu avem făcute studii de fezabilitate. Totuși, un stadion de 50.000 de locuri nu este fezabil. Acum se modernizează stadionul Arcul de Triumf, care va avea 7-8.000 de locuri. Următorul pe listă este stadionul lui Dinamo. Acolo este un proiect pentru o arenă de 30.000 de locuri, dar cred că fezabil ar fi ca stadionul să aibă 20.000 de locuri. Al treilea stadion care va fi modernizat va fi cel al Rapidului”, a mai adăugat președintele FRF.

Analiza faptelor

Așa cum v-am mai informat, Boroi a sifonat chiar el în presă tergiversarea la prelungirea contractului de inchirere a Ghencei cu FC Steaua, obligat formal și de întâlnirea MApN-Becali urmată de comunicat. Deși explicația pare logică și corectă,  dacă o analizăm în context ne devoalează o rea-intentie pe averea statului „în formă continuată”.

Ce spunea Boroi in emisiunea Campionii Digi Sport de joi, 17 martie 2016? În ciuda demersurilor, nu s-au obținut avizele de funcționare pentru stadionul din Ghencea. Pentru asta trebuia o investiție în remedierea unor probleme de care depindea avizul. Având în vedere că la anul stadionul va fi predat Fondului de Investitii pentru modernizare, după spusele lui Boroi, nu s-a mai făcut nimic, considerând investiția inutilă. Totul pare logic și corect ca abordare!

În schimb, pentru baza de antrenament lucrurile sunt in regulă, ceea ce duce cu gandul la rea-credință din partea CSA, pe parcursul a șapte luni de zile, iulie 2015 – februarie 2016. În toată această perioadă Boroi a avut poziții oficiale publice duplicitare, mascând o vendetă personală. Mai mult, deși a trecut un an de zile de când nu s-a mai jucat în Ghencea, duetul Boroi-Talpan nu a depus documentația necesară pentru programul de reabilitare a stadionului în vederea lui Euro 2020.

„Master” planul Boroi-Talpan

1) Au condiționat abuziv prelungirea contractului de inchiriere anterior, de schimbarea numelui SC FCSB SA, deși în realitate știau că nu avea ce să inchirieze. Stadionul, cu exceptia gazonului, era nefuncțional și neautorizat pentru organizarea de meciuri cu public. Nu avea nici avizul de licențiere al comisiilor LPF.

2) Strânși cu usa de media, de pozițiile publice ale SC FCSB SA și personalități din lumea sportului, Boroi-Talpan au invocat apoi regulamentele militare și evaluări similare cu marca. Să evalueze chiria la ce? La un stadion nefuncțional? Neavând avize, CSA renunțase să mai execute remedierile strict necesare pentru ca meciurile cu public să se dispute în siguranță. Motivația cu „regulamentele militare” și evaluarea a fost „fabricată” pentru a închide gura lumii și a nu inchiria o bază de antrenament care este utilizabilă. Adică, abuz! Exact ca în filme cu tâmpiți, unde unii în uniforme iau nevasta omului din pat și îi închid gura sec: „Mucles! Din rațiuni de stat și de siguranță națională”.

NOTĂ: La întrebarea moderatorului: „În derby-ul Dinamo – Steaua (fotbal), cu cine ați ținut?”, răspunsul capului CSA Steaua a fost halucinant: „Nu a fost derby, a fost FCSB”. Moderatorul a precizat:” Da, a fost Fotbal Club Steaua…”, la care Boroi a închis: ” Nu, e FCSB și nu m-a interesat cine bate!” Sunt clare „bunele” intențiile ale lui Boroi, în contrast cu cele ale ministrului MApN. Colonelul făcut la apelul de seară și pus în fruntea CSA în 2003, odată cu transformarea din A FCSB în SC FCSB SA,  nu are nici cea mai mică intenție de conciliere legală, ci de a menține sigla în sertar, Ghencea în ruină și „Steaua” fără fotbal. Deh, efectul Oprea nu trece ușor, mai ales că actualul ministru MApN, tehnocrat, mai are zile doar până la alegeri și apoi poate revine „Oprea Reloaded”. Tragerea de timp e singura soluție pentru singurul comandat din istoria CSA care nu a reprezentat nimic în istoria Armatei sau a Stelei. Un alergător la „metri garduri”. Nici măcar un titlu din miile cucerite de roș-albaștri și incluse în bradul Steaua cu care el se împăunează acum. (DNQ= Did Not Qualify):

De fapt MApN a confirmat miercuri, 16 martie, că nu a existatat nici o evaluare la stadion și bază, urmând abia de acum încolo să se lucreze la un tarif pentru baza de antrenament. Asta dacă între timp nu cade guvernul de tehnocrați și cuplul Boroi-Talpan își va continua împerturbabil opera de a tranforma Templul în ruină și deasupra molozului, înfiptă într-o baionetă, sigla din 2004. Deadline-ul pentru evaluarea siglei este deja mutat la calendele grecești odată cu găzduirea evaluatoarei în beciul DNA-ului.

Arestarea evaluatoarei a dinamitat tot ce au convenit reprezentanții MApN cu Becali, referitor la marcă și licitație, pentru că nu mai are cine finaliza evaluarea mărcii pentru fotbal, iar licitația  pe licență nu mai poate avea loc în termenele estimate de MApN.

Dacă nu e prostie, e premeditare. Sau învers. Boroi și Talpan au făcut caietele de sarcini, au admis la licitație și apoi au declarat câștigătoare o evaluatoare aflată pe centura deontologiei profesionale în raport cu legea. De fapt Armata a realizat „opera” Boroi-Talpan, dar era prea târziu. MApN a făcut cerere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor prin care a solicitat anularea licitaţiei pentru evaluarea mărcii Steaua, dar i-a fost respinsă. (link) Arestarea evaluatoarei a fost pentru MApN ca o lovitură sub centură dată indirect de celebrul cuplu.

Cine are împresia că certificarea ANEVAR e ceva „de NASA”, „derivate, integrale…” îi recomand să consulte site-ul oficial, secțiunea Membri: http://nou.anevar.ro/
Vă rețin atenția cu următorul paragraf din regulamentul ANEVAR:

Calitatea de membru titular poate fi pierdută în cazul în care persoana se află în oricare dintre următoarele situații:

  • nu urmează anual un program echivalent a minimum 20 de ore de pregătire continuă;
  • nu încheie un contract de asigurare de răspundere civilă profesională pentru activitatea de evaluare;
  • nu achită cotizația anuală în cuantumul și la termenele stabilite de Consiliul director;
  • este condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.

Dacă madam GÂNGOE – SIMION GABRIELA va fi condamnată, fapta încriminată de DNA fiind comisă în paralel cu evaluarea-nefinalizată, brandul Steaua va avea o evaluare făcută de o persoană care legal nu mai are calitatea de evaluator acreditat. Exact ce-i lipsea chelului! Nu mai spun că nici o instanță din Papua nu ar lua în considerare o astfel de evaluare, făcută contracost  de un penal la cererea expresă a beneficiarului.

Concluzia

După ce a rămas cu ochii în soare la evaluarea mărcii, DNA arestând-o pe evaluatoare înainte de a finalaza jobul cu brandul, MApN riscă să rămână și cu ochii împăienjeniţi pe „Ruina din Ghencea”.  Vom trăi și vom vedea!

Până atunci să auzim numai de bine, cei care reușim să nu devenim niște surdo-muți față de realitate.

XRay


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 10