FCSTEAUA.RO

Cupa României – optimi: ACS Poli Timișoara vs FC Steaua

Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din optimile de finală ale Cupei României a avut loc astăzi, 2 noiembrie, ora 11:00, la Casa Fotbalului, fază care putea aduce și un mare derby Steaua – Dinamo.

În urma tragerii la sorti de la Casa Fotbalului, FC Steaua o va întâlni, în optimile de finală ale Cupei României, pe ACS Poli Timișoara.

ACS Poli Timișoara vs FC Steaua

Ionuţ Popa şi-a declarat în repetate rânduri dragostea pentru Steaua, însă de data asta are de luat o mare revanșă personală față de tânărul Dică. Chiar şi cu o echipă cu probleme financiare şi cu un preşedinte de club demisionar, antrenorul bănățenilor nu şi-a pierdut simțul umorului. După ce Steaua l-a bătut cu 7-0 în campionat, Popa îi trimite o provocare antrenorului Nicolae Dică.

”Pe mine nu mă interesează Cupa. Aş fi vrut să picăm cu un adversar care să nu aibă şanse în faţa noastră. Vreau ca Steaua să se prezinte la meci aşa cum am fost noi la meciul cu ei: cu trei debutanţi, Oprea, Haruţ şi Abraw, patru juniori în teren şi dintre cei patru fundaşi, doar unul să fie fundaş, ceilalţi să fie mijlocaşi şi atacanţi. Dacă Steaua e o echipă aşa bună, că ei au trei loturi, asta ar fi dorinţa mea”, a declarat Popa.

Partida se va disputa pe stadionul “Dan Păltinșanu” din Timișoara și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Pro X și Telekom Sport, data urmând să fie aleasă între 29 si 30 noiembrie. Va fi ultima partidă din cele 6 pe care Steaua le va disputa la foc automat în luna noiembrie. Celelalte 5 meciuri, din Liga 1 și Europa League, sunt:

Datorită programului încărcat, nu ar fi exclus ca Nicolae Dică să procedeze ca în meciul de Cupă cu Sănătatea Cluj, când roş-albaştrii au lansat câteva nume interesante, Emilian Pacionel, Ianis Stoica și Laurenţiu Ardelean, însă nu cred că va folosi mai mult de 1-2 juniori. Vom vedea.

X Ray