FCSTEAUA.RO

CSU Craiova – FC Steaua 2-5! Show total la “manita” roș-albastră! Unitatea de Elită Steaua s-a distrat cu Craiova și a demolat-o la Severin

Duminică seara, pe stadionul Municipal din Severin, Steaua s-a distrat cu CSU Craiova, considerată cea mai în formă echipă din Liga 1, cu cel mai devastator atac. Trupa lui Dică le putea administra lejer cel puțin 8 goluri oltenilor, însă Budescu, Alibec și Enache au ratat incredibil șansa să-și treacă și ei numele pe lista marcatorilor. Budescu cu o dublă, pentru că oficial este creditat cu golul marcat de Steaua în minutul 69.

Inspirați cei de la ISU Craiova când nu au dat încă avizul de funcționare la  noul stadion din Bănie, altfel, oltenii îl inaugurau și cu o căruță de goluri în poarta lui Calancea. Aseară, pe malul Dunării, Magica Steaua a scufundat corabia lui Mangia și a redus la tăcere 10.000 de olteni încă din secunda 44. Din tribune se auzeau numai cântecele celor câteva sute de suporterii steliști fericiți: “București, Steaua București”, “Cine e pe primul loc, Steaua e!”

O parte din fanii steliști

Armada suporterilor olteni, deplasată în marș forțat de la Craiova la Severin cu un tren special, a urmărit în tăcere lecția de fotbal predată de tânărul Dică, italianului Devis Mangia, dar mai ales predată mult-prea-ingâmfatului Marcel Popescu, președintele CSU.

Deși au afișat o mare rivalitate față de Steaua, după meci, unii olteni aflați la stadion au cerut să facă poze cu jucătorii steliști. Printre cei mai doriți jucători la poze și autografe au fost Alibec, Gnohere, Tănase și Budescu. Valoarea cucerește și o inimă de piatră.

Pentru a întregi pe scurt imaginea cu demolarea Craiovei la Severin, dau cuvântul și celor mai presus de orice bănuială că ar fi subiectivi pro Steaua.

Steaua a câștigat meciul de la Severin cu CSU Craiova, scor 5-2, într-una dintre cele mai frumoase partide ale sezonului și a urcat pe fotoliul de lider în campionat. Au marcat: Larie – autogol 66, Kelic 72 / Gnohere 1, Teixeira 34, Fl. Tănase 62, Budescu 69. Fl. Coman 82.

Roș-albaștrii au pornit în forță și Gnohere a deschis scorul după numai 44 de secunde, după o pasă a lui Florin Tănase. Steaua a majorat diferența în minutul 33, când Teixeira a reluat superb din prima din mijlocul careului o pasă a lui Momcilović. Florin Tănase și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 62, după un assist de geniu al lui Alibec. Decarul a scăpat pe stânga,  a înșirat doi olteni și l-a executat magistral pe nefericitul Calancea. Era deja 3-0.

A urmat un val de 3 goluri în 6 minute. Craiovenii au redus din diferența 4 minute mai târziu după un șut deviat de Larie în poarta lui Niță (66′). Însă Steaua a reacționat și în minutul 69, Budescu a marcat și el, cu ajutorul lui Kelici, după o centrare bună a lui Alibec. Kelici și-a reparat greșeala după alte trei minute, când a reluat cu capul din 6 metri centrarea lui Gustavo. Scorul de 5-2 a fost stabilit de Florinel Coman, cu 7 minute înainte de final, după ce a trimis cu capul în poartă mingea centrată de Larie. În ultimele 30 de minute Steaua mai putea marca cel puțin 4 goluri prin Budescu, Alibec, Enache și Tănase, care, rând pe rând, au irosit mari ocazii de gol.

Echipele de start:

Brigada de arbitri:

Denis Alibec a intrat pe teren în minutul 52 când l-a schimbat pe Gnohere, autorul primului gol al meciului. Alibec a contribuit la golul patru al Stelei, după ce a trimis mingea excelent în careul de şase metri, iar de acolo, Budescu a trimis-o în ațe. În minutul 65, Alibec a primit mingea la 20 de metri, dar nu i-a reușit execuția pretențioasă și șutul său a trecut alături de poartă. În minutul 90 al meciului, Alibec a fost la un pas să ducă scorul la 6-2! Atacantul a trimis o scăriţă aproape perfectă, scoasă cu ultimele puterni de Calancea.

Dică e într-un moment de grație. Locul 1 în Europa League și lider în Liga 1. Roş-albaştrii îşi continuă seria perfectă, iar acum au 11 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competiţiile. Steaua are un atac letal, cu 18 goluri marcate în ultimele trei partide şi 24 de reuşite în cele şase meciuri disputate în această lună. În plus, cu nouă goluri, Gnohere este golgheterul Ligii 1. Cu 24 de goluri înscrise în cele şase meciuri pe care le-a jucat, Steaua este cea mai prolifică echipă din fotbalul european în luna octombrie.  Manchester City, liderul din Premier League, a încheiat luna cu 15 goluri marcate, Barcelona a reuşit să înscrie 14 goluri, în timp ce Valencia, formaţie ce traversează o perioadă fantastică, a marcat 17 goluri. Lyon 15 goluri,  Ajax 19 goluri și Lazio 19 goluri în toate competiţiile.

Totuși Dică a fost supărat că echipa sa a primit două goluri.

“Nu mă așteptam să marcăm 5 goluri, dar voiam un joc ofensiv. Avem jucători de calitate, care oricând pot inventa ceva. Important e că astăzi am reușit să marcăm 5 goluri și că am trecut pe primul loc. Știam că ei joacă pe faza de construcție cu 3 fundași centrali, în prima repriză am încercat să-i luăm de sus. Știam că cei doi fundași laterali făceau construcția și am încercat să-i forțăm să joace mingi lungi și am reușit asta.

Am fost supărat că am primit un gol prin autogolul lui Larie, pentru că mingea ieșea afară. Nu voiam să luăm gol azi.

«Bizonul» știa că-l voi schimba și mă bucur că înțelege momentul în care se află. Ajută foarte mult echipa. Mă bucur că toți jucătorii înțeleg că trebuie să dea totul atunci când intră pe teren.

Nu putem șterge cu buretele tot ce a făcut bun Alibec. Azi a intrat bine, a dat două pase de gol. Îmi pare rău că n-a reușit să dea gol pe finalul meciului. Eu sper ca în meciurile următoare să marcheze”,  a declarat Dică după meci la Telekom Sport TV.

Căpitanul Florin Tănase, MVP-ul meciului. Mijlocaşul a contribuit la victoria la scor cu un gol şi o pasă de gol.

“Nu mă așteptam să marcăm atât de repede. Am început să cresc în joc. Pot spune că aproape mi-am revenit după accidentare (n.r. ruptură de ligament încrucișat). Multă lume nu știe că după o asemenea accidentare ai dureri mai multă vreme.

Nu am simțit vreun moment că putem pierde acest meci. Nu știu dacă e cel mai bun meci al nostru, dar cel mai frumos e cu siguranță. Suntem fericiți că suntem pe primul loc și sper să rămânem acolo până la sfârșitul campionatului”,  a declarat Tănase după meci la Telekom Sport TV.

Bucuria la vestiar!

#noi

A post shared by FC Steaua București (@fcsbofficial) on

Galerie foto FCSB și GSP

Rezumatul meciului

Meci întreg

Felicitări băieților pentru victorie și spectacol!

Forza Steaua!

X Ray


Avancronică

CSU Craiova și FC Steaua se vor înfrunta duminică, 29 octombrie, într-un meci extrem de important din Liga 1, cele două echipe fiind la egalitate de puncte și având un punct mai puțin decât liderul CFR Cluj. Partida este programată să se dispute pe stadionul Municipal din Drobeta – Turnu Severin, cu o capacitate de 20.000 de locuri, începând de la ora 20:45,  și va putea fi urmărită în direct pe  Digi Sport1 TV, Telekom Sport TV și Look TV.

Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca Istvan Kovacs să fie cel care va conduce, duminică seară, meciul de la Severin dintre CSU Craiova și FC Steaua. Ultima partidă a Craiovei la care a fost delegat a fost cea cu ACS Poli Timișoara, pe 29 septembrie, iar a Stelei chiar derby-ul cu Dinamo.

Echipe din Craiova vs FC Steaua

“Ştiinţa” Craiova și Steaua (FCSB) s-au întâlnit prima oara în 30 august 1964, oltenii promovând atunci în primul eșalon. Într-o partida disputata pe stadionul „Tineretului“ din Bănie, Steaua a invins  cu 4-0. Duelurile dintre Steaua (FCSB) și echipele din Craiova au născut orgolii, care de-a lungul timpului au transformat confruntarea și într-o luptă cu accente emoționale transmise din tribune de fanii olteni. Pentru fanii steliști există un sigur rival, Dinamo.

CSU Craiova vs FC Steaua

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, CS U Craiova şi FC Steaua (FCSB) s-au mai duelat de 9 ori în campionat, de 7 ori s-au impus steliștii, iar 2 jocuri s-au încheiat la egalitate.  S-au întâlnit o dată și în Cupa României – Sferturi de finală,  când FC Steaua (FCSB) s-a impus la Craiova cu 1-0, în 04.12.2014.

Comparație sintetică

CSU Craiova

În ultima etapă, Craiova a câştigat în prelungiri la Chiajna după un gol de cascadorii râsului – Manasse a luftat în careu şi Martic a lovit decisiv (90+2′). Oltenii au tremurat, însă, pentru cele 3 puncte. Băluţă a deschis scorul din pasa lui Briceag (31′), însă Concordia a reușit egalarea în min. 87. Martic a adus cele 3 puncte după ce Manasse Enza-Yamissi a luftat penibil o degajarea din careu, într-un moment în care nu era presat de nimeni.

În Cupa României, la Brașov, CSU a trecut de Sepsi cu 2-0 (Mitriță 27′, Băluță 88′). Italianul a început fără 4 titulari, Băluță, Gustavo, Martici și Bancu, dar primii doi au fost introduși în repriza a doua.

După ce a ratat inaugurarea OZN-ului din Craiova cu o partidă de lux împotriva Stelei, conducerea CSU a luat o măsură specială pentru meciul de duminică anunțată pe site-ul oficial: “Deplasare de vis la Severin. Vă lansăm o provocare: putem umple un tren?” și pune la dispoziția suporterilor un tren pentru deplarea “in corpore” la Drobeta – Turnu Severin.

Conferință de presă Devis Mangia și Baluță premergătoare partidei cu FC Steaua

“Sper să fie un meci frumos pentru fotbalul românesc. Va fi o partidă dificilă, vom avea momente în care va trebui să suferim, iar altele în care va trebui să punem probleme adversarilor. Îmi pare rău că nu jucăm la Craiova.

Însă în acest moment, fanii trebuie să fie mândrii de ceea ce au făcut aceşti băieţi, de ce a făcut această echipă în acest sezon. Sper că fanii vor fi aproape de noi la meciul de duminică, pentru că avem nevoie de ei. Dacă ne vor fi alături, vom avea şanse în plus de a obţine un rezultat bun.

Nu cred în date statistice (n.r. – referitor la faptul că FCSB a avut rezultate bune la Severin), duminică va fi o altă partidă, nu ne gândim la trecut. Ştiu că au trecut destui ani de când Craiova nu a mai învins Steaua sau FCSB, dar trebuie să ne gândim că duminică trebuie să facem ceva important.

Nu e important să scoatem în evidenţă presiunea, e important să ne gândim că trebuie să facem un meci mare. Rossi nu este disponibil pentru acest meci, pe ceilalţi îi vom evalua astăzi şi mâine. Faptul că adversarii ne iau în considerare în lupta pentru tilul înseamnă că munca noastră este făcută în direcţia bună şi trebuie să muncim mai mult în acest fel. Cu patru luni în urmă nu ne lua nimeni în considerare”, a zis Mangia.

Echipa  pe care o va trimite italianul duminică împotriva Stelei nu cred că va fi cu mult diferită față de cea folosită în partida cu Chiajna.

Echipa probabilă: Calancea – Martic, Tiago Ferreira, Kelic, Briceag – Mateiu, Datkovic, Screciu – Gustavo, Baluță, Bancu

FC Steaua

Nicolae Dică avea probleme de lot din cauza unor accidentări la trei oameni de bază, fundașii Romario Benzar și Bogdan Planici și mijlocașul Mihai Pintilii. Dintre aceștia, ultimul a fost recuperat complet, s-a antrenat normal, și sunt șanse să fie titular duminică.

În defensivă, Dică trebuie să găsească soluții pentru Planic și Benzar. În locul lui Planic se poate baza pe Ionuț Larie sau pe Marko Momcilović. Staff-ul trebuie să se decidă dacă sârbul va evolua în centru sau pe stânga în locul lui Junior Morais. Pe dreapta, Enache este în pole position.

La mijloc, Nedelcu, absent în confruntarea din campionat cu Timişoara (Dică a vrut să îl menajeze după risipa de efort cu Beer Sheva), va reveni printre titulari mai mult ca sigur, alături de Pintilii sau Ovidiu Popescu.

În ofensivă e posibil să apară mai multe modificări. Teixeira a fost odihnit în ultimele două partide, astfel că are o şansă bună să îi ia locul lui Man, puştiul fiind singurul fotbalist dintre titulari care a evoluat în Cupă, cu Sănătatea. Coman şi Tănase se luptă pentru un loc de titular în banda stângă, ambii aflându-se într-o formă foarte bună, în timp ce în atac Alibec este de aşteptat să apară din primul minut. Gnohere a marcat 5 goluri în confruntările cu Beer Sheeva şi Timişoara, dar Becali îl vrea pe Alibec în teren în meciul de Europa League și îi trebuie meciuri în picioare.

Echipa probabilă a Stelei: Fl. Niță – Enache, M. Bălașa, Momcilovic, Morais – Nedelcu, Ov. Popescu/ Pintilii – Teixeira, Budescu, Fl. Tănase – Alibec

Nicolae Dică la conferința de presă înainte de meciul cu CSU Craiova

Denis Alibec este în lot. Veți vedea mâine dacă va juca titular sau dacă va intra pe parcurs. Am decis ca de acum înainte Florin Tănase să fie căpitanul Stelei. Bălașa și Pintilii vor fi ceilalți căpitani.

Alibec e un jucător important și vrem să aibă din nou evoluții bune. Trebuie să dea goluri, asta e meseria lui. Am decis să-l exclud din lot pentru binele lui“, a spus Nicolae Dică la conferința de presă.

 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray