Cronica „cusurgiului”: CFR vs. Steaua

Nici acum

Părerea mea cred că o știți: cu lotul pe care îl are, Steaua ar trebui să defileze în campionatul nostru, indiferent de arbitraj. Dar, când vedetele joacă-n dorul lelii (vezi Morais, Budescu, Alibec și Golofca) și se fluieră doar într-o singură direcție, n-ai la ce să te aștepți. Am fost curios cum vor judeca specialiștii arbitrajul. Bineînțeles că s-au contrazis și ei. Eu, ca simplu spectator, consider că brigada lui Hațegan a influențat decisiv rezultatul.

După cum m-am așteptat, clujenii și-au ascultat antrenorul: ”eu nu vreau să fac spectacol, ci să câștig”, așa că au jucat dur, au o plăcere deosebită să-și calce adversarii și să simuleze fără rușine că sunt faultați (Culio a bătut toate recordurile), iar arbitrul n-a părut deranjat prea mult. În schimb, a avut grijă să-i dea galben gratuit lui Pintilii în primele minute, apoi lui Alibec.

Așa, rămânem cu o remiză, alte două puncte pierdute prostește, și cu imaginea superbei faze a golului egalării.

Cele mai controversate momente au fost următoarele:

  1. În min.8, Nouvier sare mai sus decât Benzar, dar cu o mână pe umărul lui. Hațegan fluieră, unii jucători se opresc, dar Urko Vera continuă faza și înscrie. Normal, golul a fost anulat.
  2. În min.13, Pintilii intervine prin alunecare, lovește mingea, simulantul Culio se prăvălește peste el. Cartonaș galben pentru Pintilii, care va lipsi duminică la meciul cu Dinamo.
  3. La golul cu care CFR a deschis scorul, Vinicius era în offside, ba chiar îl și împinge discret pe un apărător stelist. Nu joacă mingea, dar influențează faza, creîndu-i avantaj lui Urko Vera, care a înscris cu capul. Bineînțeles, n-am mai fi discutat acum dacă Niță ar fi ieșit la centrare și ar fi prins mingea, cum era normal. O fază asemănătoare avusese și Steaua cu câteva minute înainte, dar Bălașa n-avusese precizia lui Urko Vera…
  4. În min.41, Alibec e faultat de un clujean, apoi de al doilea, dar Hațegan consideră fault în atac. Alibec protestează și ia galben…
  5. La 1-1, Nouvier comite fault în careu. Penalty evident, iar justificările lui Crăciunescu dau în comic – cică, dacă Nouvier a atins mingea, nu se consideră penalty, chit i-a pus piedică lui Benzar.
  6. Cu vreun sfert de oră înainte de final, Deac îl pocnește zdravăn pe Florinel Coman. Fault de roșu direct, dar Hațegan a fost milos – doar galben.

Și, ca să terminăm într-o notă veselă, comentariul lui Dan Petrescu: ”Steaua n-a avut niciun șut pe poartă, iar presiunile lor au avut succes: arbitraj clar PRO Steaua, meritau cel puțin două roșii. Dacă nu făceam greșeala de la golul lor, puteam să jucăm până la Crăciun și nu primeam gol!” Așa a văzut el din cușcă… Iar doftorul Mureșan pune punctul pe ”i”: ”Am mers la arbitri şi le-am mulţumit.”

Urmează meciul cu Dinamo. Să vedem ce-o să iasă. Prea mari emoții n-am, ar fi culmea să ne-mpiedicăm iar de ciotul alb-roșu. Dar nu mă mai miră nimic…

Andrei Sava
Blog  Sam Murray  – 21 Sep 2017

Denis the Menace scandalizează gsp-ul

Foto din articolul gsp

Citesc în GSP: Nu se poate controla! Comportament scandalos al lui Alibec, după ce a fost schimbat în derby-ul cu CFR

Știți că nu-mi plac mitocanii, deci, în consecință, nici scălămbăielile lui Alibec pe teren, așa că mă uit să văd ce-a mai făcut  ăsta cu comportamentul scandalos.

Fără nicio realizare pe parcursul primei reprize, căpitanul steliștilor a văzut „galben” în minutul 41, după ce a degajat nervos o minge, enervat de o decizie a arbitrului Ovidiu Hațegan.” Desigur, nu ni se spune cum de s-a ajuns la acel ”galben”, după ce hațeganul n-a fost deloc deranjat de faulturile consecutive ale celor doi ceferiști pe care Alibec a încercat să-i depășească… Nici că se pomenește de gesturile celuilalt căpitan, Camora, care, după ce i-a dat un brânci zdravăn care l-a proiectat câțiva metri pe Man, a-nceput să se burzuluiască la arbitru, să dea din gură, mâini și picioare de ziceai că-i imaginea pe fast forward. Abia dacă a luat, într-un târziu, galbenul meritat. Alibec ar fi luat, cu siguranță, roșu…

Apoi, după ce a fost înlocuit în minutul 84 cu Gnohere, Alibec a cedat nervos din nou, arătându-le fanilor clujeni de la tribuna I semne obscene. ” Absolut condamnabil gestul, e drept, dar, iarăși, nimic despre ce a cauzat ieșirea lui Alibec – permanentele înjurături cu care a fost gratulat de civilizații din Gruia…

Bre, totuși nu pot să nu mă întreb… Dacă un fotbalist e sancționat aiurea de arbitru, dacă altul nu-și stăpânește nervii când e înjurat non-stop din tribune și ripostează (voi ce-ați fi făcut?…), ce măsuri se iau împotriva arbitrului chior (sau poate nu doar, cert e că poate oricând să stabilească un scor fals…), sau împotriva galeriei? Mai mereu… niciuna.

Andrei Sava
Blog  Sam Murray  – 22 Sep 2017

Nota Redacției:

1.Încă din etapa trecută am decis să încadrăm savuroasele  cronici ale lui Andrei Sava  într-o rubrică intitulată Cronica “cusurgiului”, cum el însuși se mai autodefinește în glumă. Tot în spirit de glumă am preluat și noi ideea pentru titlul rubricii, altfel Andrei Sava este un om normal, echilibrat și obiectiv care scrie cronici excelente. Și nu numai cronici.

2. Alibec a avut două ieșiri nervoase. Mai întâi în minutul 41 când a gesticulat pentru o decizie eronată de arbitraj și Ovidiu Hațegan i-a acordat cartonașul galben.

Apoi, pe final de meci, când a fost înlocuit, în minutul 84, cu Harlem Gnohere, Alibec s-a așezat nemulțumit pe bancă, după ce s-a salutat cu antrenorul Nicolae Dică. Imediat, el s-a ridicat pentru a-i saluta pe fanii steliști aflați în tribuna de pe partea opusă.  Apoi s-a întors pentru a se așeza din nou, dar înainte le-a transmis un “salut cordial” cu degetul mijlociu și suporterilor CFR-ului, așezați în spatele băncii de rezerve steliste să le amintească non stop de mame și morți în chipul cel mai “duios” (a se citi “odios”).

În dimineața asta, managerul sportiv al Stelei, Mihai Stoica, a încercat să explice gestul făcut de Alibec, spunând că acesta a fost provocat și că ar trebui să se ia anumite măsuri pentru ca băncile de rezerve să fie protejate de suporteri.”L-au înjurat non-stop, trebuie protejate băncile de rezerve, scandările sunt obișnuite pe stadioane”, a spus Mihai Stoica, ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal.

VIDEO Momentul schimbării lui Alibec și gesturile acestuia:

  • A fost chiar discret Alibec :)) Pai uitam cum nu de mult timp Sumudica isi apuca bijuteriile si se spala pe dinti cu bicarbonat in fata tribunelor proprii (pline de stelisti evident)? A avut de la cine sa invete…

    Nu mai spun de vremurile cand peluzele erau chiar organizate si mergeam in deplasari pe la Dinamo si Rapid si erau reprize intregi in care marele conducator Dani Coman statea cu degetul ridicat catre noi sau “tanarul” Bratu ne impusca cu fanionul (nici vorba de instigare, nu?)

    Atata caz facem. Nu ca ar fi o scuza, dar aspectele importante sunt altele: de ce Alibec nu mai inscrie? de ce nu mai primeste mingi utile in zone din care poate scoate ceva bun? de ce avem in lot “creme de la creme” dar ca echipa sunt doar momente izolate in care jucam bine?




    0



    0
  • Sa nu uitam tribuna “oficiala” de sub pod care spala la propriu si la figurat banca oaspetilor.

    La alibec cred ca e vb de asezare gresita in teren de catre antrenor, indolenta lui si relatiile slabe de joc din echipa.




    0



    0

Comments are closed.