Comunicat CSA. Armata îi pune frână lui Talpan: “Rămânem consecvenți!”

Clubul Sportiv al Armatei a emis astăzi un comunicat de presă în care a afirmat că va continua lupta cu Gigi Becali pentru marca Steaua.

  • În comunicat, CSA spune că intenționează să continue planul de a înființa echipa în Liga a 4-a, dorindu-se promovarea în 2020. Astfel, comunicatul Armatei pare că vrea să îl mai tempereze pe Florin Talpan, juristul CSA, care a cerut răspicat ca Becali să dea echipa din Liga 1 Armatei.
  • Armata a evidențiat din nou ideea că se dorește ca echipa să înceapă din Liga a 4-a și să promoveze treptat.
  • În plus, oficialii CSA par că fac referire la Talpan și atunci când afirmă că “multe dintre declaraţiile şi luările de cuvânt exprimate în ultimele zile de diferite persoane, nu se înscriu în strategia de dezvoltare a proiectului secţiei de fotbal”

CSA susține că va continua să procesele aflate pe rol pentru marca “Steaua” și vrea ca deciziile judecătorești să fie puse în aplicare.

Comunicatul integral al CSA:

“Pentru corecta informare a opiniei publice şi în special a suporterilor roş-albaştri, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” (CSA) face următoarele precizări:

CSA rămâne consecvent proiectului de înfiinţare a echipei de fotbal seniori, sub conducerea antrenorului-coordonator (director tehnic) Marius Lăcătuş. Proiectul a fost prezentat oficial în cadrul conferinţei de presă din data de 14 decembrie 2016 şi prevede înscrierea în Liga a IV-a, promovarea, în fiecare an, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât, în anul 2020 echipa să poată accede în prima ligă valorică, sincronizându-se cu finalizarea modernizării stadionului de fotbal.

CSA „Steaua Bucureşti” apreciază interesul mass-media pentru acest subiect, dar face precizarea că multe dintre declaraţiile şi luările de cuvânt exprimate în ultimele zile de diferite persoane, nu se înscriu în strategia de dezvoltare a proiectului secţiei de fotbal, acestea reprezentând pure speculaţii sau interpretări personale.

CSA „Steaua Bucureşti” va depune în continuare toate diligenţele legale pentru finalizarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, precum şi pentru asigurarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în toate aceste cauze pentru protejarea mărcii „Steaua Bucureşti” şi are aşteptarea legitimă de punere în executare a acestora de către toate părţile implicate, în termenul procedural legal, pentru a se evita procedura executării silite.

Toate demersurile în instanţă depuse pentru protejarea patrimoniului şi mărcii „Steaua Bucureşti” au fost promovate de conducerea Clubului Sportiv al Armatei conform competenţelor legale. Departamentului juridic al CSA „Steaua Bucureşti” i-a fost asigurat constant sprijin juridic atât prin Direcţia Juridică a M.Ap.N., cât şi prin contractarea unei case de avocatură specializată în proprietate intelectuală în cadrul recursului CSA „Steaua Bucureşti” judecat în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a condus la pronunţarea Deciziei civile nr. 3425/2014, prin care marca „Steaua Bucureşti” a revenit în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei.

CSA „Steaua Bucureşti” este o instituţie reprezentativă în domeniul sportului de performanţă românesc subordonată Ministerului Apărării Naţionale, astfel încât toate punctele de vedere agreate la nivelul Consiliului de conducere al CSA vor fi exprimate consecvent, transparent şi exclusiv prin mijloace de comunicare oficiale.

Promovând întotdeauna valorile sportive, CSA „Steaua Bucureşti” îi asigură pe suporterii stelişti că va duce mai departe istoria de zeci de ani scrisă de generaţii întregi de sportivi şi că, prin demersurile sale va continua tradiţia fotbalistică roş-albastră”

Biroul de presă al CSA Steaua București

Sursa:GSP

Nota Redacției: Precizăm că acest omunicat al CSA nu este publicat pe site-ul oficial csasteaua.ro, nici pe pagina oficiala de facebook CSA Steaua Bucuresti. A apărut  doar în presa sportivă.

  • Nota Redacției: Precizăm că acest omunicat al CSA nu este publicat pe site-ul oficial csasteaua.ro, nici pe pagina oficiala de facebook CSA Steaua Bucuresti. A apărut doar în presa sportivă.




    0



    0
  • E clar! Crearea unei noi echipe de fotbal in cadrul CSA Steaua tine numai de accesul la banii pentru modernizarea bazei sportive din Ghencea in vederea participarii Romaniei la Euro 2020!…




    0



    0
  • Culmea! A intrat Talpan la digisport și a atacat comunicatul CSA. :))




    0



    0
  • CSA ţine morţiş să se facă de râs ca instituţie. Deci un cadru din unitate dă un comunicat de presă în care îşi acuză comandantul că se comportă ca un “acolit a lui Becali” şi îl somează să nu mai vorbească despre procese că habar n-are drept, iar conducerea în loc să-i dea două şuturi în fund şi să-l trimită să dezăpezească drumurile partriei, dă la rândurile ei un comunicat în care practic anunţă opinia publică că au un bizar în ogradă care dă tot felul de declaraţii despre participarea în liga I fără acoperire în realitate.




    0



    0

Comments are closed.