Cine ne face programul?

CSA Steaua? CSU Craiova? CIA, FBI? Avem un comunicat care sporeşte misterul

Reţeta este simplă. Te speli pe mâini, deşi tu, august conducător de oşti fotbalistice, nu te-ai murdărit scriind un program de meci. Ai activităţi mai importante. De aceea, laşi literatura pe seama altora. A unui grup de suporteri să zicem. Întotdeauna, într-un grup de suporteri se vor găsi câţiva cu presupus talent la scris. Cu înclinaţii poetice. Iar acum, de când cu reţelele de socializare, tot românul se crede nu doar Eminescu, ci şi Cărtărescu.

Pseudoproducţii literare

Vorbim, desigur, despre programul de meci de la întâlnirea CSU Craiova-FCSB 0-1. Ne-ar fi mai simplu să spunem Craiova-Steaua, dar tocmai autorii pliantului cu pricina ne pun în încurcătură. Ei, simpaticele „clone”, îşi bat joc de pedigree-ul incert al adversarului fecesebist, pe care îl prezintă ca pe o specie inferioară, demnă de dispreţ. Mă rog, cu nişte cuvinte mai grele. Acesta este genul de producţie literară prizat la nivelul peluzei. Pamfletul de latrină. Cu cât autorii plonjează mai abitir în sordid, cu atât hăhăielile publicului vor fi mai sonore. Şi ce voiai, dom’le, să le ridice osanale?, să ne închinăm, ca voi, la Gigi Becali?, vor întreba supăraţi destui beneficiari ai programului. Că ne-aţi intoxicat cu Steaua în sus, Steaua în jos, bla, bla, bla!

Diversiunea cu CSA Steaua

Programul a fost distribuit pe stadionul din Severin măcar cu acordul/acceptul clubului CSU, deci discuţia despre paternitatea „operei” nu îşi are rostul. Fiindcă în faza aceasta ne aflăm acum. După ce dl Marcel Popescu a încercat o diversiune, potrivit căreia materialul (altfel destul de kitsch şi din punct de vedere grafic!) ar fi fost compunerea susţinătorilor CSA Steaua (?!), CSU Craiova s-a repliat printr-un comunicat oficial. În care neagă orice implicare în „redactarea şi distribuirea pe stadion a pamfletului realizat de suporteri”. Hai, nu, pe bune? V-au luat prin surprindere acei creativi? Au folosit metode inspirate din ilegalitatea activiştilor comunişti, care răspândeau manifeste sub privirile tâmpe ale Siguranţei?

Aceşti suporteri minunaţi

Frumos este altceva. În introducere, comunicatul clubului autointitulat repetitiv şi ritos Universitatea Craiova face o plecăciune suporterilor. „Universitatea Craiova a câştigat în aceşti ani cel mai preţios trofeu din fotbal: publicul! Universitatea Craiova are suporteri minunaţi, creativi şi independenţi, care realizează şi finanţează din propriile buzunare diferite acţiuni”. Prin antiteză cu adversarul fecesebist, „o echipă abandonată de fani şi ţinută în prim-planul mass-media de declaraţiile zgomotoase ale patronului”. Nu vi se pare că mesajul transmite, în mare, lucrurile afirmate şi în programul de meci? Sigur, ambalate în alte cuvinte, dar ideea contează. Neprihăniţii olteni faţă în faţă cu hidra din Capitală. Fie Steaua, fie Dinamo. Obsesii vechi, prostii mereu noi.

Complicitatea conducătorilor, fenomen clasic

Umblăm cam mult la nuanţe. Cu prea multe mănuşi. Iar lucrurile sunt simple. În cazul în care conţinutul programului ar fi fost considerat jignitor, ofensator, discriminatoriu sau xenofob, domnii din fruntea grupării craiovene ar fi trebuit să se sesizeze. Să îl retragă de la difuzare. În ultimă instanţă, să anunţe la staţia de amplificare că nu împărtăşesc conţinutul. Atât timp cât au tăcut, şi l-au însuşit. Au aderat la panseurile de acolo. Mustind de ipocrizie, comunicatul confirmă ceva ce ştiam demult. Complicitatea conducătorilor cu grupuri de suporteri. Cultivarea tacită a violenţei verbale care migrează în violenţă fizică. Acum vorbim despre CSU Craiova, dar fenomenul nu este nici pe departe patent oltean. Nu o dată, Steaua şi Dinamo au experimentat metoda manipulării prin facţiuni ale ultraşilor. Şi nu doar Steaua şi Dinamo.

În rest, citind insistenţa cu care apare în comunicat denumirea Universitatea Craiova, începi să simpatizezi cu Adrian Mititelu. Nu că Mititelu ar fi păstorit vreun program de meci mai academic.

CRISTIAN GEAMBAŞU
Sursa: blogsport.gsp.ro/geambasu

Nota Redacției:
Marcel Popescu a intervenit luni la emisiunea Ora exactă în sport, moderată de Ioana Cozma, pentru a ataca arbitrajul, invocând presupuse relații Avram-Argăseală. Interpelat pe tema Programului, șulfa clonată a dat-o cotită, că nu sunt implicați, și a aruncat-o parșiv pe ultrași steliști ani-FCSB. La insistența moderatoarei a spus: „vom da și un comunicat pentru liniștea dvs.”

Acest comnicat a apărut si este la fel de curvit ca mesajul programului, ceea ce confirma legatura dintre conducerea CSU si autorii Programului.

Comunicat de presă

Universitatea Craiova a câștigat în acești ani cel mai prețios trofeu din fotbal: publicul! Universitatea Craiova are suporteri minunați, creativi și independenți, care realizează și finanțează din propriile buzunare diverse acțiuni. Un fapt de neconceput pentru FCSB, o echipă abandonată de fani și ținută în prim-planul mass media doar prin declarațiile zgomotoase ale patronului. Universitatea Craiova nu are nicio implicare în redactarea și distribuirea pe stadion a pamfletului realizat de suporteri la meciul de duminică seara, nici un angajat al clubului nefiind angrenat în acest demers. Universitatea Craiova își respectă adversarii, indiferent de denumirea pe care o poartă, nu instigă publicul împotriva lor și respectă competițiile la care participa.”

Hai, măi! Mă lași?

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

  • Au iesit 50 de oameni in Bucuresti ca sa protesteze impotriva parlamentului:))).
    Pai 50 ai fost numai in Valcea:)). Forta forta CSA.

Lasă un răspuns