Bas Dost? Lost! “Egalul FCSB-ului cu Sporting e victoria…”

A stat pe scaunul din vestiar în care s-a dezechipat marele Ruud van Nistelrooy. Sau Mugur Guşatu dacă vreţi. S-a descotorosit ca de o scamă de pe rever de tancurile germane din Bundesliga. De fundaşi agresivi generoşi. Şi generatori de cadouri simpatice: cicatrice care-ţi rămân prietene toată viaţa. Iar de ceva timp îmbracă tot tricouri alb-verzi. Tot ca la Wolfsburg, dar în Lisabona. Şi tot de ceva timp s-a transformat într-o maşină de goluri. 43 de partide. 36 de goluri. 7 pase decisive. Ce antrenor nu şi-ar dori un asemenea vârf? Câţi fani n-ar vrea să sară gardul pentru a-l atinge? Câţi miliardari asiatici din Premier League nu i-ar face ochi dulci?

Când FCSB a picat cu Sporting, discuţiile s-au centrat în jurul lui. Ca în jurul unui pivot. Voci puternice, care ştiu jocul şi secretele campionatului din Portugalia, au atras atenţia asupra lui. Rând pe rând, Ladislau Boloni, Ion Timofte şi Marius Niculae – apropos, Marius – FCSB n-a pierdut! – au creionat portretul călăului Bas Dost. Despre zdrahonul de aproape 2 metri vorbeau în primul rând cifrele. Iar forţa, poziţionarea sa şi apetitul de gol dădeau doar fiori. Unei defensive fragilă de multe ori, parcă incompatibilă cu aspiraţiile echipei lui George Becali.

Marţi seara, la Lisabona, în turul paly-off-ului de Liga Campionilor, Jason Statham de la Sporting nu a mişcat. Da! Nu a mişcat! OK, a devenit ghimpele din coasta apărării lui Dică şi a creat culoare pentru pătrunderile băieţilor în verde. A avut devieri fine. A pendulat de pe un flanc pe altul. Atât însă. Bas Dost, unul dintre cei mai eficienţi atacanţi din fotbalul european nu a înscris. Iar responsabili sunt, în principal, Momcilovic şi Larie. Fundaşii centrali ai FCSB-ului au jucat cea mai importantă carte de când şi-au pus iscălitura pe actele lui Vali Argăseală. Au devenit cu rândul siamezii olandezului, l-au mai scăpat în câteva momente, dar a avut cine să măture în spatele lor. Au pus umărul Enache sau Morais, au pus gheata Pintilii sau Popescu.

Egalul FCSB-ului e victoria unei echipe cu un buget de nşpe mii de ori mai mic în faţa unui colos portughez de la care s-ar putea împrumuta şi băncile din România.

Egalul FCSB-ului e victoria unei defensive admonestată meci de meci în faţa unor băieţi care au fost cumpăraţi sau se vând pe milioane de euro.

Egalul FCSB-ului e ca o victorie pentru antrenorul care ştie că încă se află în banca studenţilor în antrenorat.

Egalul din Lisabona e victoria unui portughez de 37 de ani pentru care sprintul pe final de meci nu e o corvoadă.

Egalul FCSB-ului a fost despre atitudine, mentalitate de învingător, sacrificiu şi autodepăşire. Trăsături definitorii pentru orice fotbalist care vrea să-şi facă un nume prin sport.

Andru Nenciu
Preluare de la prosport.ro

Precizări legate de site-ul fcsteaua.ro (click link)

 

  • Exagerari la greu… pai daca Sporting e un colos, Real Madrid ce mai e?…




    0



    0
    • Pai stai ma, ti se pare ca Sporting e o echipa de pluton? Ti se pare ca 3 campioni europeni in primul 11 si unul suspendat e o intamplare? Ti se pare ca Sporting astia care anul trecut jucau cu Real Madrid pe Bernabeu si conduceau pana pe final sunt o echipa de pluton?
      Hai sa privim mai in detaliu, MATIEU si COATES(Barcelona-Liverpool) Coentrao(Real Madrid) vs Alibec, Tanase, Texeira…apropo, Alibec a fost mai bun decat toti aia 3 la un loc, pe unde l-au prins l-au pus in cap de frica, nu s-a tinut unul la el.




      0



      0
  • Cand te uiti la astfel de meciuri si vezi ca facem egal cu o echipa care e de 10 ori mai bogata si elimini o echipa cap de serie(Plzen) si faci egal cu Iasi iti vine sa-ti smulgi parul din cap.




    0



    0
    • …. este posibil sa ai o problema la nivel de banca tehnica ….. in meciurile grele, jucatorii se mobilizeaza exemplar si sunt foarte atenti, incearca sa dea totul si fizic si tactic ….. cand intalnesti un adversar slab adesea conteaza asezarea si desenul tactic! de ex. pe iasi sau pe astra trebuie sa-i bati din asezare …..




      0



      0
  • Hai ma lasati banii ca nu functioneaza mereu asa… N-am zis ca e echipa de pluton, dar pana la colos e cale lunga. E o echipa care dezamageste in Europa constant in ultimii 25 de ani, daca vreti un fel de Dinamo al portughezilor. Da, conduceau pe Bernabeu anul trecut, dar au luat bataie pana la urma si nici Europa League n-au mai prins-o ca au fost depasiti de Legia si au terminat grupa cu 3 puncte… deci nu prea arata a colos.

    Faptul ca a adus niste fosile e laudabil pana la un punct… normal ca unul de talia lui Coentrao (desi n-a confirmat niciodata la Madrid) prefera sa se intoarca mai degraba acasa decat sa semneze cu Steaua ca ex., sau ca unul care a trecut pe la Barcelona prefera mai degraba Portugalia, dar asta e o treaba deja cunoscuta.

    Bai alexutz, tu ai Idee ce inseamna exact un cap de serie? Sau vorbesti si tu sa te afli in treaba? Mai lasati-ma cu cehii de la Plzen si cu nivelul cehilor in general in 2017, acum… Erau rudimentari si slabi. Campionii de la Slavia si-au luat un 2-0 de toata frumusetea de la cipriotii aia de care radeati voi, iar Sparta a fost umilita de Steaua Rosie care n-a mai scos capul in Europa de 20 de ani….




    0



    0
    • exagerezi redondo ….. de ex. martins si acuna sunt exceptionali ACUM ….. jucatori de 30 mln E fara probleme ….. mai departe, aproape ca nici nu mai conteaza argumentatia!
      sporting nu este o echipa in adevaratul sens al cuvantului, ea este o vitrina in care mendes isi expune produsele, sau un loc de refugiu temporar pe jucatorii lui mendes care au ceva probleme contractuale …. de aceea si este considerata unul din numele grele ale europei si uefa insista ptr promovarea scp-ului!
      concluzie: individual scp sunt excerptionali, ca echipa insa sufera! dica trebuie sa gaseasca alchimia corecta, evitand angajamentul in dueluri directe care va fi perdant, si sa speculeze aceasta problema de coeziune pe care o au!




      0



      0
      • @vito, ca sa se supere unii, dau un “big like” !
        Revenind la chestii mai serioase, ai sintetizat perfect situatia SCP-ului. Atentie si spre amuzamentul tuturor cum zicea baetii ultrasi de Portugal, FCSB – SCP. Ce chestie bai frate ma intreb ce reprezinta echipele astea…




        0



        0
  • Astăzi noi ne trăim momentul de bucurie, mă rog, noi cei care iubim echipa FC Steaua, și vrem să o facem în tihnă și armonie sufletească, fără paraziți.

    Spirit de luptă și dorință de victorie! Asta iubim să vedem, chiar dacă la final iese și înfrântă de pe teren, pentru că este doar un joc de fotbal!

    Ce zice și un câine! De fapt până și o javră sesizează exact ce trebuie remarcat la Steaua, care deși a pierdut puncte în Liga 1 și-a sufocat adversarul de fiecare dată.
    bfandinamo 16-08-2017 07:30:
    “Ba da imi este si azi o ciuda…imi mentin parerea, nu mai urmaresc meciurile noastre si nu ma mai duc la stadion. Fcsb are in majoritate jucatori romani( 8 din 11) aialalti 3 sunt texeirea (100 de ani) momcilovici si morais care sa zic ca sunt in putere. Cum dracu au asa o mentalitate, asa tupeu? Cum dracu ai nostrii se kk pe ei cu alde iasiul.

    Nu ma intereseaza valoarea adversarului dar chiar si turul 3 Ucl fcsbistii au mers cu tupeu. Au primit gol la 1-1 si parca s-au enervat mai tare. Noi chiar si cu Lazio ne-am taiat la 1-1. Vesnic noi Dinamo avem morcovu in pantaloni de vreo 13 ani incoace. Si ce preparatoru fizic lu peste au astia de alearga si in min 90? Chiar nu inteleg cu de un club ca Dinamo s-a transformat in clubul femeilor bolnave. Avem 5-6 galbene in minutul 30 dar ca exprimare suntem fix pl.
    Daca acum 1 sapt ziceam ca nu imi este frica de nimeni din lig1 acum am emotii de sepsi… dar bag picioarele de ma uit…”

    https://image.prntscr.com/image/KvEw84juTHum_KXhvor7rQ.png




    0



    0
  • I-am prins bine, nepregatiti fizic si mental (nici noi nu am stat asa de bine avand in vedere ca am jucat cu improvizatii in aparare, Tanase inca iesit din forma dupa accidentare, Alibec strange din dinti, Teixeira a strans si din dintii colegilor pt a putea duce 90 de min, Golofca la primul meci european, Budescu, Balasa samd) , trebuia sa-i fi si ars la faza lui Enache dar pana la urma totul e bine cand se termina cu bine pt ca la Bucuresti se poate intampla orice. Va fi greu fara Pintilii un jucator care a dus greul acolo la mijloc, pt ca nu vad cine l-ar putea inlocui acum ca Balasa e out pt 2 saptamani si deci Marko nu poate sa treaca in stanga iar Morais sa urce la mijloc dar asa au zis si despre Teixeira si a jucat titular, asa au zis si cei de la Sporting despre Coentrao si a jucat…..sper sa fie doar un truc in genul celui cu Teixeira si sa-l vedem pe Balasa in teren pt ca m-as simti mai bine cu Morais la mijloc decat cu Achim.
    Cred totusi ca meciul de la Bucuresti va fi mult mai greu pt ca acum ne-au vazut, ne-au simtit, ne-au studiat si probabil ca acum se vor pregati si mai bine, insa sper ca Dica sa fie din nou inspirat iar jucatorii sa joace cu aceasi ambitie si determinare chiar daca primesc gol.
    Forza Steaua!!!




    0



    0
    • corecta concluzia: la bucuresti se poate intampla orice ….. dar asta este totusi bine….. avem sansa noastra!




      0



      0
  • PS: s-ar putea sa joace cu Teixeira la mijloc langa Popescu.




    0



    0
    • Bravo , naiyba ai sintetizat destul de bine cam ce si cum. Daca vom fi atenti avem sanse , daca vom fi fraieri nu avem nici cea mai mica sansa….




      0



      0

Comments are closed.