Banii sau viața!

Într-o notificare trimisă acum 2 săptămâni și la FRF și LPF, CSA Steaua somează ultimativ clubul SC FC Steaua București SA ca în termen de 30 de zile să achite suma de 165.718.395 de lei, echivalentul a 36.826.310 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului din perioada 2004-2014, de când CSA  reclamă că SC FC Steaua București SA ar fi folosit ilegal marca Steaua.

Nefiind o sentință judecătorească definitivă, nici în privința numelui, nici în privința prejuciului invocat în notificare, FRF, LPF și SC FC Steaua București SA au ignorat documentul prezentat mai sus. Pe bună dreptate, fiind o altă agiamie juridică marca Talpan. Prejudiciu este cel pe care îl stabilește o instanță sau un document contabil (factură neonorată etc.) sau contract neonorat, nu un evaluator din beciul DNA-ului la solicitarea „păgubitului”.

În consecință, deși documentul este emis în date de 14.07.2016, nimeni nu l-a băgat în seamă. De bună seamă a fost doar o petardă lansată de Talpan la început de sezon fotbalistic, care nu a făcut nici fâs în presă la data emiterii și nici două săptămâni după aceea.

În situația asta, Talpan și-a scos la înaintare Vuvuzela de serviciu, Matei Udrea, care s-a executat și i-a publicat în prosport.ro documentul și vorbele cu care deja ne-a obișnuit. În consecință, articolulul și documentul au fost apoi împrăștiate în toată mass media:
EXCLUSIV CSA Steaua ÎL SOMEAZĂ pe Gigi Becali să plătească, în 30 de zile, aproape 37.000.000 de euro! Suma reprezintă prejudiciul adus Armatei prin folosirea ilegală, în intervalul 2004-2014, a brandului Steaua | DOCUMENTE

Reacția lui Becali

Contactat de Digi Sport Special, Gigi Becali a spus în direct că are dreptul să folosească denumirea Steaua Bucureşti şi că a primit o hotărâre de la Registrul Comerţului, în cursul zilei de miercuri, care îi acordă acest drept. Mai mult, patronul „roş-albaştrilor” spune că nu a primit nicio notificare din partea celor din cadrul Armatei.

Armata i-a declarat un adevărat război lui Gigi Becali. I-a solicitat daune de peste 36 de milioane de euro. În apărarea sa, patronul Stelei consideră că este îndreptăţit să folosească în continuare numele echipei pe care a cumpărat-o în urmă cu 15 ani, şi ca să clarifice acest lucru, spune că a primit o notificare de la Registrul Comerţului care îi acordă acest drept. Becali nu vede de ce să achite suma de 37 de milioane de euro, solicitată de Armată.

„Nu am primit nicio notificare. Din moment ce nu există o hotărâre judecătorească… Eu am notificare, de acum două zile, dar în sens invers, că pot folosi numele Steaua. Din moment ce hotărârea de Registrul Comerţului spune că noi, Steaua Bucureşti, deţinem palmaresul de 15 ani… În altă ordine de idei, aceşti 37 de milioane de euro, pentru ce să îi dăm? Să zicem că avem deja un exemplu al celor de la Rapid, care sunt aproape morţi ca echipă, care se desfiinţează pentru numai 4 milioane de euro. Sau Dinamo care este în insolvenţă. Dacă avem un om care ţine un brand în picioare, cu demnitate, ce vrem noi în ţara asta? Eu nu ştiu ce se mai vrea. Prin hotărârea din 2014 pot să fac zece desene, pe care noi le-am înregistrat la Registrul Comerţului, dar care mi-a dat dreptul să folosesc denumirea de Steaua Bucureşti, eu aşa mă numesc, cu niciun fel de siglă, joc cu tricoul gol”, a declarat Becali la Digi Sport Special.

„Oamenii din România nu înţeleg, eu am mai înregistrat 5 mărci. Le-am dat ordin să înregistreze 20 de mărci. Este o hotărâre a Consiliului că FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua Bucureşti şi avem voie, puteam folosi denumirea chiar şi în întregime. Mâine vă trimit motivarea de la Tribunalul Bucureşti, pe care am primit-o acum două zile. Să zicem că ar fi aşa, că ar avea dreptate ei, dar atunci ar fi de plâns, pentru că banii nu pot fi daţi, nu participăm cu Steaua în cupele europene, e singura care mai poate reprezenta România în cupele europene. Pentru ce facem asta? Suntem în legalitatea asta de 15 ani. Am stat în legalitate şi după 15 ani ţi-ai dat seama că am plătit toate datoriile şi acum te-ai trezit că folosesc fraudulos?”, a mai punctat patronul „roş-albaştrilor”.

„Instanţa a anulat marca, nu palmaresul”

Singura luptă câştigată de reprezentanţii Armatei, în părerea patronului stelist, a fost marca echipei, dar în niciun caz palmaresul. „Ce cred eu că gândesc ei. Ar putea intra Becali în Liga Campionilor, poate îi punem poprire pe conturi, aşa s-au gândit ei. Ei fac în legea lor, ei sunt judecători, ăsta e prejudiciul, atât să le dau. În ce calitate cer ei banii? Este un prejudiciu dacă nu ai voie, dar dacă instanţa spune că am voie? Instanţa a anulat marca, nu palmaresul, nicio instanţă din lume nu poate anula palmaresul, istoria”,a continuat să spună acesta.

Se aşteaptă la apel din partea Armatei

În urma câştigului de cauză acordat de Registrul Comerţului este de aşteptat ca reprezentanţii Armatei să facă apel, este de părere Becali. Acesta spune că deşi Armata a avut marca timp de doi ani, aceştia nu au avut niciun beneficiu de pe urma ei: „Eu am câştigat, probabil ei vor face apel la Registru Comerţului. Acea marca care a fost anulată de Curtea Supremă, ei au înregistrat-o în 2013 sau 2014 şi ne-au dat în judecată. Ar putea să ceară din 2014, dacă o mai foloseam , dar noi nu am mai folosit-o. Nu e nicio confuzie, ei sunt societate publică, noi suntem societate privată. Au avut numele, dacă face 3,7 de milioane de euro pe an, au marca de doi ani, câti bani au câştigat în perioada asta?

Au nevoie de Becali ca să refacă Ghencea

Renovarea stadionului Ghencea va avea nevoie de acordul echipei patronate de Gigi Becali: „Ce ştiu eu despre stadion este că ei nu pot renova stadionul decât dacă au acord cu mine, adică cu Steaua. Ce am auzit din zvonuri, pentru că atunci când vrei să bagi bani, în motivare, trebuie să spui cine va avea nevoie să beneficieze. Aşa e când ai şi fonduri de la rezerva de la Stat, dar şi fonduri europene”, a conchis Becali.

[Update] Replica lui Talpan

Autorul documentului, juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a intervenit și el apoi la Digi Sport Special.

FCSB trebuie să se respecte prevederile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Începând cu 1996 marca Steaua a fost înregistrată la OSIM de CSA Steaua Bucureşti. FCSB a depus cu rea-credinţă marca la înregistrare, care i-a fost anulată de ÎCCJ. CSA Steaua e singura care deţine dreptul legitim asupra numelor şi siglei. E o hotărâre a Tribunalului care ne-a venit acum o lună. Suntem obligaţi să respectăm decizia ÎCCJ, inclusiv presa, nu să o ignorăm. Echipa asta trebuie să îşi schimbe denumirea. Becali să respecte prevederile ÎCCJ şi să nu mai inducă suporterii în eroare. Să recunoască că nu a avut niciodată consimţământul CSA Steaua de a-şi înregistra el societatea, de a înregistra marca în 2004, de aceea şi ÎCCJ a anulat această marcă. Suntem singurii care putem folosi numele de Steaua. L-am notificat pe Becali, trebuie să plătească în 30 de zile despăgubirile. L-am notificat de două ori, nu l-a interesat. Am apelat la un evaluator care a stabilit care este valoarea prejudiciului, are 30 de zile să plătească suma specificată acolo”, a declarat juristul CSA Steaua, Florin Talpan, la Digi Sport Special.

Talpan e surprins că forurile fotbalistice continuă să ignore solicitările Armatei de a nu mai numi Steaua clubul lui Gigi Becali.

„Am notificat inclusiv LPF şi FRF. În perioada următoare aştept răspunsurile FRF şi LPF la apelurile şi notificările noastre, chiar nu vor să dea un răspuns? M-ar interesa să ne spună FRF cum s-a afiliat FCSB la Federaţie, trebuie să dispună măsuri”, a mai spus juristul CSA Steaua.

Sursa:Digisport

Nota Redacției:

Istoria 1998-2016. Informare oficială CSA

În 30 mai 2016, CSA a făcut o informare pe site-ul oficial cu istoria și evenimentele majore din 1998 până în 2016. Istoria modernă în viziunea CSA Steaua. Aici vă ofem doar un un link INFORMARE. Pe forum vom deschide subtopic special la Istorie și o publicăm integral. Vă urăm lectură plăcută!

Important!


Pentru ca acest tablou suprarealist al bătăliei pictate de generali să fie complet, același MApN care somează presa, FRF si LPF sa nu mai identifice echipa de fotbal ca fiind Steaua a ajuns să se contrazică într-un mod ridicol.

În ziua în care notificarea semnată de comandantul CSA Steaua, George Boroi, precum și de juristul clubului sportiv, locotenent colonelul Florin Talpan, a fost facută publică de Udrea, Ministerul Apărării a postat pe Facebook un mesaj în care îi numește pe Nicușor Stanciu și Mihai Pintilii jucătorii „STELEI”, nu ai clubului „FCSB”.

Postarea a venit ca urmare a unui gest al celor doi jucatori pentru un veteran rănit într-un teatru de operatiune din Irak.

Chiar in aceste momente stelistii Mihai Pintilii si Nicusor Stanciu, cei doi căpitani ai echipei Steaua, oaspetii surpriza, suna la usa apartamentului plutonierului in retragere Daniel Porumb pentru a-l felicita la împlinirea celor 36 de ani!, se arată in mesajul postat de MApN. ( Link  )

Ca la noi la nimeni!


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 11