Avancronica FC Steaua – CS Concordia Chiajna

Luni, 21 septembrie 2015, FC Steaua întâlnește pe Arena Naţională formația CS Concordia Chiajna, contând în etapa a 11-a din sezonul regulat al Ligii 1. CCA a delegat o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Horatiu Mircea  Fesnic (Cluj), la tușe pe Andrei Constantinescu (Bucureşti) și Bogdan Gheorghe  (Bucureşti), iar arbitru de rezervă va fi Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov). Partida începe de la ora 21:00 și va fi transmisă TV în direct la Dolce Sport, Digisport 1 și Look TV.

Campioana României a făcut un joc steril la Timişoara, unde a pierdut printr-un gol primit jenant în min 88, după ce “roş-albaştrii” au dominat partida având şi două bare. Sunt deja genul de înfrângeri “marcă” înregistrată” în partide cu Steaua favorită certă, îndiferent de antrenor : Urziceni – Steaua 1-0 (2010) … Steaua -Spartak Trnava 0-1(2012),  Steaua – Vaslui 0-1, Steaua – Ceahlaul 0-1 (2014), Steaua – Petrolul 0-1, Steaua – Rapid 0-1 etc. (2015).

Pentru a se menține în tonus,  FC Steaua a organizat joi un meci de pregătire  cu formaţia CS Tunari, din Liga a III-a, amical disputat la Buftea în care a învins cu scorul de 4-0.  Au marcat Chicpiu (10, 30), Tahar (24) şi Ontel (87).

După eșecul de pe Bega, Steaua va avea în Liga 1 două partide consecutive pe “acasă”, cu Concordia Chiajna şi FC Voluntari, în care obiectivul obligatoriu este să obţină 6 puncte.

  • Mirel Rădoi: “Chiar dacă am avut evoluții mai modeste, în continuare suntem principala favorită la titlu, fără nicio modestie sau lipsă de respect față de celelalte echipe. Din păcate stăm foarte slab la finalizare. Jucătorii nu sunt atenți. Noi am avut ocazii în fiecare meci, cu excepția celui cu Timișoara, dar am fost relaxați. Este greu de înțeles. Mai devreme sau mai târziu, faptul că dacă avem patru sau cinci ocazii și marcăm doar o dată se va restrînge asupra defensivei. Dacă Tadé va marca 4-5 goluri, cu siguranță altul va fi discursul lui Gigi Becali. Dacă vom câștiga următoarele partide și Alcénat va juca foarte bine, cu siguranță și despre el discursul va fi altul“.

Mijlocaşul ofensiv marocan Houssine Kharja a semnat un contract valabil pe un an și  este anunțat în lotul care va juca împotriva echipei Concordia Chiajna.

  • Houssine Kharja: “Sper să mă descurc bine la Steaua. Normal că avem șanse să câștigăm campionatul! Ne aflăm încă la începutul sezonului și mai e mult de jucat. Antrenorul e nou și e nevoie să punem la punct lucrurile. Echipa s-a schimbat mult în ultima perioadă. Important e să ne apropiem de primul loc. Sunt 4-5 puncte diferență față de Astra și sper să le recuperăm până la sfârșit și să câștigăm campionatul“.

Echipa probabilă: Fl. Niță- Alcénat, Varela, Toșca, Guilherme- L. Filip, Muniru- Ad. Popa,- Stanciu, Chipciu- Tadé

CS Concordia Chiajna este, uneori, ținta ironiilor pe tema istoriei, din igoranță, și este considerat un club apărut “peste noapte”. Ignoranții nu știu că la 10 ani după  nașterea ASCA (Steaua), a fost infiintat, in anul 1957, Clubul Sportiv Concordia Chiajna, având o singura secție sportivă, fotbal. Denumirile purtate de-a lungul timpului au fost GAC Chiajna, AS Chiajna și ILF Militari (echipa de fotbal a fost sponsorizată de Intreprinderea de Legume-Fructe Militari). S-a jucat fotbal la nivel de amatori. În anul 1988 s-a incercat promovarea in Divizia C, dar echipa n-a trecut de barajul de promovare. S-a realizat acest lucru în 1992, însă abia când Divizia A s-a numit o scurtă perioadă Divizia Națională. 

De numele fostului mare fotbalist stelist Liță Dumitru, născut la Chiajna, se leagă și parcursul actual al Concordiei. Echipa provenita din defuncta Argesul Mihailesti, care i-a cedat locul in liga a III-a,  a cunoscut o perioada de înflorire odată cu promovarea in Liga a II-a. In primul sezon, anul 2007/2008, Concordia rateaza la mustata promovarea in prima liga de fotbal, la bataie cu CS Otopeni. In echipa de atunci au evoluat nume importante ale fotbalului din Romania: Bogdan Arges Vintila, Marius Pena, Cristian Balasa, Florentin Dumitru, Iulian Miu, Liviu Antal. Sezonul 2009/2010, inceput sub bagheta altui mare fotbalist stelist, Adrian Bumbescu, a insemnat inceputul unei noi provocari: accederea in prima liga fotbalistica. Sezonul 2010/2011 înseamnă şi realizarea unui vis al locuitorilor din micuţa localitate de lângă Bucureşti: promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării. Iată şi  câțiva fotbalişti care au pus umărul la această reuşită: Florin Niţă, Iulian Mamele, Petre Marin, Alin Stoica, Marian Chiţu, Stelian Cucu, Adrian Popa, Eugen Trică, Laurenţiu Diniţă, Alexandru Bălţoi, Andrei Creţu etc.

De-a lungul timpului, destinul Concordiei a fost influențat decisiv de foști steliști: Dumitru, Bumbescu, Iulian Miu, Petre Marin, Reghecampf etc. După promovarea în Liga 1, Concordia a furnizat Stelei fotbaliști cu care a cucerit trofee: Gardoș, Rocha, Adrian Popa, Niță … și pe antrenorul  Reghecampf.

Clubul Concordia are un modern complex sportiv:

  • Stadion de 4.000 de locuri, cu posibilitatea extinderii numarului de scaune la 7-8 mii, este singurul stadion complet acoperit.
  • Baza de pregătire Rosu are teren de joc și antrenament cu gazon artificial și nocturnă. Tot aici se afla și sediul conducerii.
  • Baza de pregătire Chiajna are patru terenuri de antrenament cu gazon natural și nocturnă, care sunt folosite pentru antrenamentele echipelor clubului, iar după terminarea vestiarelor si a tribunelor, sunt folosite și pentru meciuri oficiale de către grupele de copii si juniori. De fapt, este locul unde se desfasoară partea nevăzută de pregătire a primei echipe. 
  • Sala Sporturilor “Concordia Chiajna”, învestiție de 10 milioane euro. Echipa de handbal masculin Steaua MFA și-a pus la sfârsitul sezonului competițional 2008/2009 laurii de campioană națională în sala din Chiajna.

CS Concordia Chiajna are un centru puternic de copii și juniori. În Liga Elite a juniorilor sub 19 ani, compusă din două serii care totalizează 24 de echipe, găsim doar 7 dintre cluburile Ligii 1 la seniori: Dinamo, Viitorul, Concordia, Voluntari, ACS Timişoara, CSU Craiova şi Pandurii.

În ultima etapă din acest sezon de Liga 1, Concordia nu şi-a îndeplinit obiectivul în partida disputată pe teren propriu cu FC Botoşani, cu care a terminat la egalitate, scor 0-0. Antrenorul Cornel Ţălnar nu a debutat cu bine la noua sa echipă, pentru că ar fi avut nevoie de o victorie, iar succesul din Cupa Ligii, cu acelaşi adversar nu contează decât la moral.  Ilfovenii nu stau liniștiți în clasament şi nici nu au multe speranţe de urcare, ţinând cont că următorul adversar după Steaua va fi Dinamo.

  • Cornel Ţălnar: “Meciul de luni este unul foarte important pentru noi şi sunt convins că la fel e şi pentru Steaua pentru că şi ei traversează o perioadă mai dificilă. Steaua este totuşi campioana României, deţinătoare a altor două trofee în sezonul trecut. Deşi pare că acum este într-un declin de formă rămâne o echipă puternică. Ştiţi cum e, după un meci pierdut vor încerca să dea totul pentru a obţine victoria. Steaua nu mai este echipa aceea care atunci când jucai cu ea te gândeai cum să te aperi şi să nu iei multe goluri. Din contră, noi vom merge să jucăm şi vom încerca să obţinem maximum din acest meci”.

Echipa probabilă: Matache- Bărboianu, Sârghi, Mamele, Bucurică- Giurgiu- Serediuc, Purece, S. Pană, V. Lazăr- Pena

“Vulturii verzi” vor încerca să profite de “presiunea atmosferică” care bântuie Steaua , şi speră să obţină măcar un punct ca  în urmă cu câteva luni, când steliştii nu au reuşit decât un 2-2 cu pe “Arena Naţională”, deşi până atunci îi înviseseră de fiecare dată în Liga 1. A fost un 2-2 de poveste cu Colțescu eroul principal. ( Cronica Steaua – Concordia 2-2! Hoțescu show! )

Cornel Râpă a vorbit la DolceSport despre “atmosfera” care bântuie FC Steaua în 2015 în conflictul cu CSA: Sperăm să se rezolve cât mai repede. Indiferent de cum se va termina această problemă, noi trebuie să ne atingem obiectivele. Cu siguranță vom fi mai puternici dacă vom avea un loc stabil. În plus, așa ar fi și suporterii lângă noi, pentru că se simte lipsa lor.

În clasamentul Ligii 1, FC Steaua Bucureşti se află pe locul 6, cu 16 puncte, iar CS Concordia Chiajna pe 11, cu 9 puncte. Va fi o partidă dificilă pentru elevii lui Rădoi aflați cu moralul la pământ, dar campionii României nu au decât o singură opțiune de clasament și blazon: victoria! 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

images (1)

 

XRay

 

 

  • Apropo de memorie scurta sau ignoranta.
    Dupa meciul Steaua – Spartak Trnava 0-1 din in turul 3 preliminar Europa League 2012, cu Reghecampf pe banca, presa si o parte din suporteri strigau la unison “CRIZĂ LA STEAUA!”, “Zi ruşinoasă în Europa”, “Șoc și groază la București!”
    Desi slovacii au fost dominați copios, au deschis scorul in min 6 după o gafă uriaşă a lui Tătăruşanu, care a scăpat balonul în faţă, iar Mikovici a reluat simplu în plasă. “Roș-albaștri” au asediat poarta advesă, dar au ratat ocazie după ocazie, Tănase, Chipciu şi Nikolici ratînd singuri cu portarul.

    Era limpede că numai ghinionul a adus acel 0-1 … și totuși s-a sters pe jos ei. Nu doar pentru acel meci, ci cu intreaga lor cariera.

    Ce scriau in august 2012 suporterii “obiectivi” si “cunoscatori” aici pe forum (nu-i mai citez pe “adevarații” care se bucurau):
    Foarte foarte prost Reghe. Cel mai slab antrenor de mult, mult timp. In prima repriza atacam si ii tineam in careu chiar daca am primit gol. La pauza a facut cacatul praf. Reghe e genul de cioban care joaca la disperare cu multi atacanti. A scos oamenii de pe benzi si a bagat mai multi pe centru sa se calce pe picioare cum trebuie. Si jucatorii sunt varza dar el ii ameteste bine de tot.” (link)

    DEMISIA ,DEMISIA …ESTI O RUSINE reghe ”’ nu ai valoare nu e de tine Steaua …nu joaca nici ca o echipa din D …..dute la prodanca” ( link )

    Concluzia: Oricare echipa din zweite Bundesliga (divizia B germana) este de 3-4 ori mai buna decit Steaua noastra! In nici-un caz nu vom putea cistiga nimic nici la nivel national in conditiile astea.” ( link )
    etc. (vedeti acolo)

    Va suna cunoscut cu zicerile de pe forum despre Galca si Radoi, de exemplu? 🙂 )

    Ce ar fi fost daca Steaua nu trecea de turul 3? Becali, MM, Reghecampf și restul erau obișnuita carne tun … Peste tot oftări cu “mi-e dor de Steaua” etc.
    Dar stai, frate! De care Steaua ți-e dor? Pai in 1968, același club Spartak Trnava administra Stelei 4-0. Nu era nici ciobanul, nici MM-ul, nici Reghe, nici “FCSB”. Era CSA Steaua București.

    Steaua si Spartak Trnava s-au mai intalnit in Europa și in sezonul 1968-1969. Stelistii au invins atunci la Bucuresti cu 3-1, dar au pierdut cu 4-0 in Slovacia si au fost eliminati in primul tur(scor 5-3), nu turul 3. Ce echipă avea Steaua atunci? Țineți-vă bine!

    Echipa Stelei: Vasile Suciu – Lajos Satmareanu, Dumitru Nicolae, Bujor Halmageanu, Iosif Vigu, Emerich Ienei, Vasile Negrea, Nicolae Pantea, Gheorghe Constantin (cpt), Florea Voinea, Carol Creiniceanu.

    Cine era antrenor? Stefan Kovacs, cel care după 2 ani lua cu Ajax 2 trofee de CE!

    Numai că acum, unii din noi văd în orice eșec o nișă de defulare personală împotriva cuiva anume sau la grămadă. Alți, deși se dau steliști, văd din înfrângerile Stelei prilej de sărbătoare. De fapt și ei defulează ceva. Își defulează ura față de cioban cu zâmbetul pe buze pentru eșecurile Stelei. Și asta nu de când a început mascarada cu “FCSB”, ci de prin 2008-2009.

    Atât timp cât vom trăi cu ura sau ignoranța și cu o imaginatie idilică și utopică în opinii, nu vom reuși să ne bucurăm de fotbal și să apreciem obiectiv ce ar putea să ne ofere prezentul în realitatea României de azi și ce ne oferă cu adevărat, raportat corect și la trecut. Asta e valabil și ca cetățeni, nu doar ca suporteri in fotbal.




    0



    0
  • Jucatorilor tocmai li s-au redus salariile, cu exceptia lui Varela si chipciu. Va dati seama ce emulatie va fi in acest meci pentru elevii lui Radoi? Steaua se duce! Incet-incet, dar se duce.




    0



    0
  • Si apropo, cel mai bun si constant jucator, Tosca, joaca pe 6000 euro pe luna. Nita joaca pe 5000 si este peste Cojocaru care are un salariu superior.




    0



    0
  • Te-ai gandit ca la alte echipe n-ar fi primit nici macar atat? Sa zica merci ca joaca la o echipa de talia Stelei si ca sunt tot timpul in lumina reflectoarelor.




    0



    0
  • UPDATE Ora 19:30.
    Kharja titular!

    Echipa Stelei. Niță – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Filip, Kharja, Hamroun – Ad. Popa, Chipciu, Stanciu




    0



    0
  • Bunicel mijlocasul asta nou, cel putin peste Breeveld/Tahar/Muniru. Echipa parca joaca mai sigur si cu o viteza fara cei trei negrotei obisnuiti cu deja cu primul unsprezece.

    In rest, rezultatul de 3-0 de la pauza poate fi inselator pentru cine n-a urmarit meciul.




    0



    0
    • “Cei trei negrotei “???!!!! Penibil, jenant, giulestean




      0



      0

Comments are closed.