FC Botoșani – FC Steaua București 0-2! Tăvălugul „ucigașilor”! Tănase, un debut de vis


Vineri seara, 12 august 2016, Steaua s-a impus cu scorul de 2-0 (Hamroun 50, Fl. Tănase 80) pe terenul Botoșaniului, stadionul Municipal. Vicecampioana, cu un meci mai puțin disputat, şi-a asigurat fotoliul de lider al Ligii 1, cel puţin temporar, după această deplasarea dificilă de la FC Botoşani. Roș-albaștrii au respectat tradiţia întâlnirilor dintre cele două echipe şi s-au impus în al şaptelea meci consecutiv contra moldovenilor. O victorie muncită și de moral, dar și un antrenament cu public înaintea marelui meci cu miliardara Man City.

Echipele de start:

  • FC Botoşani (3-4-3/4-4-2): Iliev – Plămadă, Miron, Muşat (Popovici 85) – Dimitrov, Ichim (L. Fulop), Vaşvari, I. Fulop – M. Roman (Golofca 63), Matulevicius, Astafei.
  • FC Steaua (4-3-3/4-2-3-1): Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Dan Popescu –  Bourceanu (cpt), Achim, Ovidiu Popescu (Popa 46) – Aganovic (Hamroun 46),  Tudorie (Stanciu 46), Fl. Tănase

Reghecampf a trimis în terean o formulă inedită, cu o linie ofensivă formată din jucători care nu au evoluat la Steaua în sezonul trecut: Achim, Ovidiu Popescu – Aganovic, Fl. Tănase și Tudorie (retur la Voluntari). De cealaltă parte, Leo Grozavu și-a securizat axul apărarii cu trei fundași centrali, experimentând un 3-4-3. Trebuie precizat că Leo nu și-a făcut redută în curte ca Săndoi, ci, spre cinstea lui, și scos elevii la o luptă de „care pe care” în câmp deschis. Moldovenii hâtrului investitor lui Iftimie au fost o nucă tare în prima repriză.

Partida a fost una deschisă, spectaculoasă, cu multe faze de poartă și ratări monumentale. În minutul 17 s-a consumat la poarta lui Iliev o mare imensă a Stelei. După o fază șnur, Aganovic pătrunde pe stânga în careu, centrează ca la manual pentru Tudorie, care, singur cu portarul, ratează incredibil din 5 metri. Mingea trimisă de atacantul roș-albaștrilor a șters puțin transversala moldovenilor și a poposit în peluză, spre uimirea celor 8.000 de spectatori prezenți pe stadion de o așa ratare.

Peste nici 3 minute, tot Tudorie avea să-i pună pe moldoveni pe contraatac, când a pierdut copilărește mingea în terenul advers, fiind deposedat de Astafei. A urmat o păsă în dâncime la Mihai Roman care a șutat de la peste 25 de metri (’20) și Niță a deviat mingea în bara transversală!

Mai trec 4 minute și același Tudorie, „omul negrul” al Stelei la Botoșani, după ce a ratat din 5 metri și apoi a oferit o minge pe tavă adversarilor care a ajuns în bara lui Niță, a fost și „salvatorul” trupei lui Leo Grozavu. Enache putea să deschidă scorul (24), cu un șut din interiorul careului, dar Tudorie, în loc să iasă de pe traiectoria mingii, a sărit ca un fundaș în fața balonului pe care scria „gol”.

Deși formula de start avea doar 6 steliști din sezonul trecut, restul (5) fiind noile achiziții, roș-albaștrii s-au mișcat surprinzător de bine, ca echipă, mai ales pe ultimii 30 de metri. Tănase, Anganovic și Enache au creat panică în careul moldovenilor, deși elevii lui Leo Grozavu jucau cu 3 fundași centrali, iar steliștii din atac, cu excepția lui Tudorie, nu aveau talie. Însă au avut tehnică și viteză.

Repriza secundă a fost la fel de animată ca prima. Reghecampf a făcut toate cele trei schimbări la pauza și a trimis în teren pe cei trei „ucigași”: Nicusor Stanciu, Jugurtha Hamroun și Adi Popa.

Steliștii au început în forță, cu un șut peste poartă al lui Tănase (’46). Încă din start au declanșat câteva șarje superbe în viteză, încât moldovenii nu știau ce i-a lovit. Intrarea „killerilor” s-a vazut imediat și pe tabelă, pentru că algerianul a deschis scorul la 5 minute după reluare. Hamroun a finalizat acțiunea creată de Tănase și Achim (’50).

A venit rândul lui Stanciu să-și treacă în cont ratări monumentale. Prima dată, decarul vicecampioanei a trimis puțin alături (’62), iar a doua oară nu l-a putut învinge pe Iliev din interiorul careului (’78). Hamroun și Adi Popa au trecut și ei în repetate rânduri pe lângă majorarea scorului.

Stanciu a contribuit însă la marcarea golului doi. Decarul a șutat la colțul lung, mingea a fost respinsă de Iliev până la Tănase, care a împins balonul în poartă din doar câțiva metri (’80). Ca tacâmul să fie complet, FC Botoșani a rămas cu un om în minus în minutul 84, după ce Vașvari a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Aflați la conducere, steliștii nu au forțat pe final de meci, astfel că tabela a rămas neschimbată până la final.

Florin Tănase a înscris la debutul pentru Steaua! Titular în partida de la Botoşani, mijlocaşul venit de la Viitorul a reuşit să puncteze, în minutul 80 al partidei.

Intrat direct în istoria Stelei din punct de vedere al sumei de transfer (este al patrulea cel mai scump jucător adus de vicecampioană), Tănase a avut parte de un debut de vis. Titular, gol și joc promițător,  chiar dacă a ratat și două bune oportunităţi.  Una singur cu portarul, dar în opinia mea atunci a fost faultat clar (bruscat și scos de pe traiectorie). Se împunea roșu și lovitură liberă. Reamintesc faptul că noul șeptar a contribuit şi la reuşita lui Hamroun, după ce el şi Achim au creat faza golului.

Video rezumat: FC Botoşani – Steaua

La final, Reghecampf a vorbit la Digi Sport, despre partida cu FC Botoșani, explicând totodată şi de ce a făcut trei schimbări la pauză „Am câştigat trei puncte importante şi am făcut un pas important să rămânem pe primul lor. Sper să ne ajute rezultatele indirecte, pentru că e foarte important pentru noi să fim primii. Nu m-a interesat partida cu City, ci să câştigăm această dispută”, a spus tehnicianul, pentru ca apoi să vorbească despre cele trei mutări de la pauză: „A trebuit să le dau jucătorilor care vor evolua marţi să le dau minute. Pentru că, indiferent cât te antrenezi, nu se compară cu ritmul din partidele oficiale”.

„Golubovic, Muniru şi Momcilovic au rămas în Bucureşti pentru a-și lua viza pentru meciul retur cu City. Nu am avut altă posibilitate, a trebuit ca ei să semneze nişte acte.”

Întrebat despre noii jucători ai Stelei, Boldrin şi De Amorim, Reghecampf a punctat: „Sunt jucători foarte buni. Dar o să vorbesc doar de Boldrin, pentru că el a semnat (n.r.De Amorim va pune semnătura pe contract mâine dimineaţă). Ne va ajuta foarte mult, poate evolua pe mai multe posturi şi e important pentru noi să avem asemenea jucători, pentru că urmează să jucăm pe mai multe fronturi”.

  • Declarația video a lui Reghecampf

Florin Tănase„Sunt fericit că am jucat 90 de minute la primul meci la Steaua. Am nevoie de 2-3 săptămâni să mă integrez, să mă leg cu colegii. Dedic golul familiei mele, dar și domnului Hagi, care m-a descoperit. Mi-aș fi dorit să joc cu Manchester City, dar nu e nicio problemă.”

tanase

Jugurtha Hamroun: „E important că am înscris, dar mai important e că am arătat ca o echipă şi am obţinut victoria. Pentru noi drumul e lung, iar obiectivul e campionatul. A fost o repetiţie bună pentru City, meci pe care îl aşteptăm cu nerăbdare.

„Presiunea nu va fi pe noi, vom încerca să jucăm fotbalul pe care îl ştim. Suntem pregătiţi să jucăm din trei în trei zile, avem un lot valoros. Sunt foarte încrezător că vom face rezultate bune în toate competiţiile. Sunt sub contract şi vreau să îmi fac datoria aşa cum ştiu mai bine. Sunt concentrat şi nu am vreo problemă cu vreunul dintre coechipieri, aşa cum am văzut că s-a speculat în presă”, a mai spus Hamroun.

Leo Grozavu, antrenor Botoșani: „Nu e o minune că Steaua câștigă la Botoșani. E diferență mare între Steaua și Botoșani. Noi transferăm de la Liga a treia, doar cu o minune putem bate Steaua. Noi dacă pregătim fizic jucătorii ca la Steaua, ai noștri nu mai pot juca fotbal.

Jucatorii nostri s-au plans ca ii omoram la antrenamente. Noi lucram cu disc de 8 kg, ei lucreaza cu haltere de 40. Cam asta e diferenta la final intre Botosani si Steaua. De la 8 la 40. 32 de kg in plus care conteaza atunci cand te prezinti pe teren.

Acum vorbeam cu jucatorii de la ei. Tanase, la primul antrenament, i-a venit rau. A spus ca e incredibil. E incredibil la ce nivel se lucreaza. Pune la un copil de 19 ani o haltera de 40 kg in spate, doua saptamani il intorci cu patura. Cred că diferența a fost făcută după cele trei schimbări de la pauză pe care le-a făcut Steaua. Steaua dă 1,5 milioane de euro pe un jucător, cât e bugetul pe un an al nostru.”

Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani: „Am noi am fost mici, timoraţi. Nu avem o valoare certă şi ne trebuie o zi bună ca să ne batem cu Steaua de la egal la egal. Sunt fotbalişti cu valoare. Stanciu este extraordinar de bun.

Când au intrat cei trei jucători, şi mental au câştigat. Ne-au şi jucat ca la grădiniţă. E vorba de spectacol pentru că au venit 8000 de oameni care meritau un gol din partea Botoşaniului şi meritau mai mult suspans. Trebuie să mulţumim oamenilor, să-i felicităm. Trebuie să facem noi mai mult. E o schimbare radicală de atitudine”.

Concluzii

  • Tudorie, „Ibrahimovici”-ul Becali pare că nu e din filmul Steaua.
  • Dan Popescu gafează nepermis pentru standardul Stelei. El și Tudorie au fost promotorii a două din cele vreo 4 ocazii de gol ale moldovenilor.  În defensivă, D. Popescu a fost de multe ori depășit foarte ușor. Și era vorba de FC Botoșani! În ofensivă, fără realizări notabile.
  • Ovidiu Popescu e încă post traumă. Am remarcat doar stilul lui de alergare, plăcut ochiului. Mai așteptăm.
  • Dintre cei noi, Achim, Tănase și Aganovic par să confirme. Tănase parcă a făcut pregătirea cu Steaua. Aganovic a arătat că poate da centrări de calitate și are forță de pătrundere. Mi-a plăcut.
  • Fazele fixe sunt o verigă slabă în defensivă.  Să sperăm că Mitrea se va integra rapid și rearajarea pe posturi va ridica gradul de siguranță al apărării.
  • Cei trei „ucigași” care au speriat liga sunt greu de înlocuit. Aseară, motoreta parcă a fost F-22 Raptor, mai devastator ca niciodată. Hamroun și Stanciu, doi magicieni pe skijet ce s-au distrat cu defensiva lui Leo Grozavu care inota prin iarbă cu picioarele înnodate.

Felicitări băieților pentru joc și victorie!

[update]Note GSP

X Ray

Avancronică Botoșani – Steaua
Vineri, 12 august 2016, pe stadionul Municipal din Botoșani, FC Steaua întâlnește echipa gazdă FC Botoșani, contând pentru etapa a 4-a din Liga 1, sezonul regulat.

Partida va începe la ora 21:00 și va fi arbitrată la centru de Balaj Pavel Cristian (Baia Mare), ajutat la margine de Cerei Alexandru (Cluj-Napoca) și Danşa Ciprian Florin (Oradea). Arbitru de rezervă a fost desemnat  Dumitru Robert George (Sfântu Gheorghe).

Ros-albaştrii au ajuns la Botoșani și au fost asaltați la hotel de fani pentru o sesiune de autografe si fotografii.

 

FC Botoșani
  • Începuturile, 1937-1965:  Înainte celui de-al doilea război mondial principala echipă a orașilui a fost Venus, a cărei prezență este semnalată o singură dată, în anul competițional 1937-1938 (Divizia C). După război, în 1949 ia ființă Asociația Sportivă Flamura Roșie, reprezentată în campionatul raional și regional de formația cu același nume. În 1957 echipa purtând numele Textila, promovează în Divizia C, eșalon în care activează doi ani: 1957-1959. Au urmat alți patru ani în campionatul raional și regional (1959-1963), după care Textila  a revenit în divizia C 1963-1965.
  • De la Textila la CS, 1966-1975:  În perioada 1965-1969 Textila a activat iar în campionatul regional și județean, dar din 1968 și-a reluat locul în Divizia C  în șapte ediții. În 1974-1975, sub titulatura C.S. Botoșani adoptată în 1973, promovează în Divizia B.
  • Aventura în Divizia B, 1976-1984: La prima prezență în Divizia B (1975-1976) echipa fanion a orașului ocupă locul 15 în Seria 2 și retrogradează. În sezonul următor, 1976-1977 CS Botoșani revine în eșalonul secund, dar nici de astă dată nu stă mai mult de un an. În 1978-1979 pentru a treia oară promovează în eșalonul divizionar B.
  • Nicolae Dobrin si-a incheiat cariera de jucator si a debutat ca tehnician pe “Municipalul” din Botosani. In sezonul 1985-86, “Printul din Trivale” a venit la CS Botosani, unde in calitate de antrenor-jucator a condus echipa judetului, timp de un an in Divizia B.
  • Ultimul an de dictatură, 1989. Dacă la revoluția din 1989 C.S. Botoșani evolua în divizia B, democrația nu i-a adus nimic bun.  După ce a activat 11 sezoane in Divizia B,  la sfarsitul sezonului 1989-1990 CS Botosani a retrogradat in Divizia C. În 1993 echipa părăsea și al treilea eșalon și se stingea din viață în faliment.
  • FC BOTOȘANI. În 1999, Ioan Sălavăstru, om de afaceri și avocat botoșănean a înființat Fotbal Club SA și a preluat formația din Flămânzi. În sezonul 2000-2001 clubul a fuzionat cu FCM Dorohxoi și a jucat meciurile din retur la Botoșani. Așa a apărut ideea creării FC Botoșani, idee materializată în 2001 când Sălavăstru înființează Asociația Fotbal Club Botoșani. Cuplul Sălăvăstru – Șfaițer a reușit cooptarea altor ”bolnavi de fotbal”: Valeriu Iftime, Mihai Vrăjitoru, Liviu Manole, Tonino Boldea, Sergiu Timofte, Mihai Ivasuc și Florin Egner, care a cooptat și Consiliul Local.
  • Noul club FC BOTOȘANI a fost fondat în anul 2001 de Sălăvăstru. Prima participare a acestui club în Divizia C, Seria I, sezonul 2001/2002 a dus la ocuparea unui loc doi. Sezon 2002/2003 FC BOTOȘANI se claseaza pe locul 6, iar în sezonul 2003/2004  reușește să promoveze în Divizia B.
  • In 2005 dl. Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administratie, a preluat clubul după exemplul francez. In acest fel, prima echipă joacă în Liga a II-a și a doua echipă, formată din juniori, joacă în Liga a IV-a. De asemenea, clubul dispune de un Centru de Copii și Juniori.
  • 2005-2012, căutări, frământări. După trei sezoane în Liga a II-a, 2004 -2008, sezonul 2008-2009 a adus echipei probleme financiare, când s-a decis reorganizarea clubului și afilierea pentru sezonul 2009-2010 la FRF ca Asociație Sportivă (AS) și nu ca Societate pe Acțiuni (SA). Această transformare se va realiza pentru a putea permite echipei să fie sprijinită financiar de CJ Botoșani și CL Botoșani. În perioada 2010-2012, clubul a continuat să joace în Liga a II-a.
  • În sezonul 2012-2013, FC Botoșani  reușește pentru prima dată promovarea în prima ligă la data de 18 mai 2013. În acel sezon echipa reușește și o serie de 14 meciuri fără înfrângere, urcând pe poziția 1. În Cupa României 2012-2013 reușește să ajungă până în optimi, fiind eliminată de campioana entitre, CFR Cluj.

Valeriu Iftimie este principalul finanţator al clubului FC Botoşani. Compania pe care o conduce, Elsaco, a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro şi cu un profit net de un milion de euro, sumă din care Iftimie direcţionează un procent important spre fotbal. Pentru iubitorii fotbalului din România, Iftimie este patronul de club mereu dispus să comenteze situaţia fotbalului, într-un stil aparte, fără se se teamă că va răni sentimentele jucătorilor sau ale antrenorilor. Pentru jucătorii lui FC Botoşani este omul care aduce banii, dar şi cel care îi critică de multe ori public.

  • Despre viaţa de patron în Liga 1, declara în 2015: „Trecerea de la agonie la extaz e plăcută pentru că îţi simţi limitele. Pot spune că poate provoca dependenţă, bucuria, plăcerea este uneori atât de mare încât abia aştepţi duminica viitoare. Este ca atunci când eram mic, aveam trei lei şi jucam la loz. E o dependenţă costisitoare, dar toată munca de aici este ca să aduc cât mai puţini bani de acasă. Până acum, Botoşaniul a mâncat din compania ELSACO peste 5,5-6 milioane de euro. Drepturile TV în bugetul nostru acoperă aproximativ 70%, extraordinar de mult. Dacă nu se plăteau drepturile TV eram şi noi în insolvenţă. În fotbal, dacă ai dat 10.000 de ron a doua zi vrei să te numeşti patron. Să te caute cineva să te filmeze, să apari pe la ziare. Eu sunt sponsorul echipei, anul trecut am dat 400.000 de euro, asta a fost diferenţa între venituri şi costuri.”

Înainte de partida de vineri, Valeriu Iftimie a declarat:” E pentru prima dată când simt că avem șanse reale cu Steaua”.

  • „Faţă de primul meci când trei sferturi de stadion era pro Steaua, de data asta sunt convins că s-au schimbat proporţiile. Trei sferturi sunt pentru Botoşani şi un sfert pentru Steaua. Trebuie să recunoaştem că sunt mulţi spectatori care vin pentru Steaua, dar s-a mai schimbat balanţa şi a crescut numărul celor care ţin în mod real cu Botoşaniul. La primul meci acasă, când a dat gol Steaua, s-a bucurat stadionul iar eu am crezut că s-a anulat golul. Nu înţelegeam de ce se bucură lumea. De remarcat este faptul că Steaua umple stadioanele din România. Important este că luna viitoare vom mai avea un meci cu Steaua în Cupa Ligii, iar dacă suntem deştepţi şi prindem play-off-ul, mai avem încă unul. Putem juca în acest sezon cinci meciuri cu Steaua din care trei acasă”, a prefațat Valeriu Iftimie disputa cu vicecampioana României.

Puse în vânzare de ieri biletele la acest meci au preţul de 40 de lei la tribune şi 20 de lei la peluze şi se pot achiziţiona astăzi, între orele 9:00-17:00, şi vineri pe toată durata zilei până la ora de start a jocului.

FC Botoşani are o înfrângere în ultimele 9 etape. Moldovenii au jucat de 6 ori cu Steaua, fiind bătuţi mereu, însă botoşănenii n-au mai pierdut acasă de pe 19 martie 2016. Marele absent al confruntării de mâine va fi Mihai Bordeianu. Aflat într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei, mijlocaşul botoşănean a fost eliminat în meciul de Cupa Ligii cu CSM Poli Iaşi, primind cartonaşul roşu în urma a două avertismente încasate în minutele 66 şi 92. Echipa FC Botoşani s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (Lorand Fülöp 10), formaţia CSM Politehnica Iaşi, în optimile competiţiei. Următorul adversar va fi Steaua, la începutul lunii septembrie, tot pe teren propriu.

  • Echipa probabilă a FC Botoșani: Iliev-Dimitrov, Plămadă, G. Miron, Muşat-Greu, Vaşvari, I. Fülöp-V. Astafei, Matulevičius, Herghelegiu
FC Steaua București

Laurentiu Reghecampf, a declarat miercuri seara, într-o conferința de presa, că nu il interesează ca formația să joace un fotbal frumos in partida cu FC Botosani, ci să câștige cele trei puncte.

„Pentru noi va fi greu, la fel ca toate meciurile din deplasare. Nu mă interesează să jucăm un fotbal frumos la Botoșani, ci să câștigam cele trei puncte. În momentul de față fiecare etapă este foarte importantă pentru noi”, a spus tehnicianul.

Reghecampf a decis să nu își menajeze jucătorii titulari la Botoșani în perspectiva partidei cu Manchester City din play-off-ul Ligii Campionilor. „Nu mă gândesc să odihnesc jucători atunci când am meci de campionat. Pentru noi cel mai important în momentul de față este să câștigăm cele trei puncte la Botoșani”, a adaugat antrenorul.

El a menționat că nu știe deocamdată dacă îl va folosi în partida de vineri pe Florin Tănase, ultima achizitie a clubului Steaua.„Nu stiu dacă Tănase va juca, vom vedea. Are și el nevoie de timp să se acomodeze, să își dea seama ce înseamnă Steaua, o echipa care vrea să câștige în fiecare etapă”, a precizat tehnicianul.

Florin Tănase a fost transferat de la Viitorul la Steaua, la începutul acestei săptămâni, iar fotbalistul de 21 de ani este pregătit să-şi facă debutul în roş-albaştru chiar vineri, când vicecampioana o va întâlni în deplasare pe FC Botoşani, în primul meci al etapei a patra din Liga 1, transmis pe Digi Sport 1, de la ora 21:00.

„Eu pot să joc. Dacă se va apela la mine, o să intru pe teren cu cea mai mare plăcere şi o să dau totul. Nu există presiune pe mine din cauza sumei de transfer. Nu pot spune încă ce diferenţe sunt faţă de Viitorul, pentru că sunt venit aici de doar două zile”, a declarat noul jucător al Stelei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cumpărat pentru 1,8 milioane de euro de la echipa lui Gică Hagi, internaţionalul de tineret este convins că nicio altă echipă din România nu putea plăti o asemenea sumă în schimbul său.

„Sunt fericit că am ajuns la cea mai bună echipă din România, sper să mă integrez cât mai repede şi să dau un randament foarte bun. Nu cred că altă echipă din România ar fi putut să mă cumpere, pentru că Viitorul cerea un preţ mare pentru România şi nu cred că altcineva în afară de Steaua putea să-l plătească.

Sper să joc cât mai bine, să dau cât mai multe goluri şi să-mi ajut echipa să câştige titlul. Aici trebuie să muncesc mult mai mult şi să cresc nivelul de joc. Nu pot să spun că sunt pregătit şi apoi să nu dau randament, rămâne de văzut. Fanii să aibă răbdare cu mine. O să mă antrenez 100% şi o să încerc să dau totul pentru echipă”, a precizat Tănase, care spune că prezenţa unor foşti colegi de la Viitorul – Alin Toşca şi Bogdan Mitrea – îl va ajuta să se integreze mai uşor.

  • Steaua Bucureşti are 6 victorii în 6 meciuri cu FC Botoşani.
  • „Roş-albaştrii” au 6 puncte după 2 etape disputate.
  • Steliştii au pierdut „afară” în 2016 doar la Voluntari şi Giurgiu.

Mihai Pintilii s-a accidentat singur în prima repriză a meciului cu Concordia Chiajna. A şutat într-o minge, după care a acuzat dureri la piciorul drept. Închizătorul a efectuat un RMN, iar diagnosticul e cum nu se poate mai prost, leziune musculară, urmând a lipsi minimum două săptămâni. Automat, va ieşi din calcule pentru ambele meciuri cu Manchester City, programate pe 16 şi 24 august. Cu Pintilii și L. Filip accidentați și Ov. Popescu în pregătiri post traumă,  Reghecampf va trimite în teren o formulă de bază. Noile achiziții, Mitrea și Tănase vor fi introduse, poate, pe parcursul jocului.

  • Echipa probabilă Steaua: Cojocaru – Enache, Tamaș, Toșca, Momčilović – Bourceanu, V. Achim – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun- Golubović.

Vine momentul adevărului pentru Steaua! Trei zile de foc, deplasare la Botoșani, meci cu Man City pe National Arena și deviza lui Reghe „Nu odihnim pe nimeni!”. Va fi o partidă grea pentru Steaua,  după euforia calificării în play-off-ul Ligii Campionilor și a valului pe care a debutat în noul sezon. Va fi o problemă și de motivare a steliștilor (cu gândul la Man City) împotriva unei echipe dornice de victorie împotriva Stelei. Totuși, FC Botoșani este o echipă incomodă, capabilă să dea lovitura.

Le urăm succes roș-albaștrilor!
Forza Steaua!

X Ray


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 11